S-a tras cortina peste încă o campanie electorală…

noiembrie 28th, 2008

Vineri 28 noiembrie se încheie campania electorală.
O campanie electorală asemeni multor altora de care am avut parte: murdară, cu lovituri sub centură, cu scandaluri soldate cu incidente grave, promisiuni care mai de care mai deocheate. Şi toate acestea “aureolate” pe ici pe colo cu manele şi tot felul de “şpăgi electorale”.

Să nu mai vorbim de unele imgini şocante de care am avut parte în direct, privind la TV punctul culminant fiind acel pahar de apă aruncat unei doamne în faţă de către un domn senator.

Da. Campania se încheie. Îndrăznesc să afirm (îmi asum responsabilitatea pentru afirmaţia mea) că mi s-a părut poate chiar cea mai agresivă din ultimii ani. A existat o miză aparte: “uninominalitatea” şi mulţi dintre candidaţi au dat dovadă de o foarte mare imaginaţie, în lipsa unor programe coerente.

Au existat sloganuri lipsite de sens („PSD e pentru om ca albina pentru pom” sau „PSD îşi schimbă viaţa, ca soarele dimineaţa”), unele cu greşeli elementare de ortografie. Iar textele lipsite de orice coerenţă ale nelipsitelor manele, vin parcă să ilustreze imaginea reală a ceea ce suntem…

Tot posturile de televiziune au mediatizat cazul unui preot catolic, Gaspar Rozsa, care la o întrunire electorală din localitatea Damieni (la care a participat şi liderul UDMR Bela Marko ) a făcut o promisiune foarte intersantă: „Vă promit că din 80 de alegători o să vă voteze 90. Dacă nu vă votează, duminică la slujbă îi sparg”.

Desigur, liderul UDMR, Bela Marko , a fost rugat să comenteze evenimentul, însă acesta a refuzat susţinând că „nu este problema sa”.

Iar şpăgile de care vorbeam… au fost şi ele nelipsite.
Desigur pe lângă cele strict prevăzute de lege (baloane, pixuri, brichete sau insigne) au mai existat „cadouri“ începând cu găleţi de gunoi portocalii, căni roşii şi alte obiecte care se pot folosi în gospodărie, în culorile partidelor care credeau că astfel vor capta bunăvoinţa electoratului şi terminând cu mesele întinse de la care nu au lipsit micii, sarmalele, şi chiar porcii… vii.

Da, au arătat la TV că în comuna nemţeană Roznov, câţiva oameni îmbrăcaţi cu geci roşii, fluturând afişe cu chipul pesedistului Culiţă Tărâţă, care împărţeau cu generozitate porci sătenilor, îndemnându-i pe aceştia să-l voteze pe Tărâţă. A fost prinsă persoana cu pricina, însă a negat vehement: porcii nu erau “roşii”, ci “portocalii”!!, susţinea sus şi tare cel prins cu mâţa în sac. Mai exact, Tarâţă a spus că cei care au oferit porci gratis sunt pedelişti deghizaţi în haine roşii de pesedişti: „Şi-au pus haine roşii de la PSD ca să-mi strice imaginea. E o ruşine electorală!…”

Dar asta nu e nimic pe lângă spectacolul oferit de Gigi Becali şi Marian Vanghelie. Foarte enervat de ceea ce afirmase în direct la un post TV de Gigi Becali, primarul Marian Vanghelie s-a năpustit la propriu spre sediul televiziunii. Moderatorului nu i-a fost deloc simplu să îl calmeze.

La asta se adaugă şi cearta ca la uşa cortului dintre doi foşti colegi de partid în fostul PD, care acum s-au întâlnit în postură de contracandidati într-un colegiu din Capitală: Marius Marinescu (PC) şi Anca Constantinescu (PD-L). În loc de programe concrete, cei doi s-au certat pe diverse subiecte, mai mult personale. La un moment dat, doamna Constantinescu i-a reproşat senatorului Marius Marinescu că atunci când a plecat din PD a luat după el toate instalaţiile sanitare, inclusiv bideul.

Senatorul i-a replicat fostei sale colege că are „faţă de bideu”. Simţindu-se insultată, doamna Constantinescu a dat din “greşeală” peste paharul plin cu apă care se afla în faţa senatorului direct pe pantalonii acestuia.

Şi, în direct la TV, la oră de maximă audienţă, Marius Marinescu a luat paharul aflat în faţa lui şi… apa din acesta a ajuns în faţa doamnei Constantinescu.

Având toate aceste imagini întipărite încă pe retină, ajungem la aceeaşi întrebare pe care retoric şi-o adresează sieşi, Liviu Antonesei: “Ce vom face duminică?”

Dar, într-adevăr, mai avem timp – două zile – să ne gândim….

Mai bine votant decît absenteist!

noiembrie 27th, 2008

Chiar dacă votul uninominal n-a adus în faţă chipurile noi pe care le-am sperat, de parcă politicienii ar fi uitat primii că au schimbat sistemul de vot sau, mai degrabă, pentru că tendinţa de autoconservare şi autoreproducere este mai puternică decît orice impuls de împrospătare a clasei politice, cred totuşi că este mai bine să mergem la vot. Nu este deloc uşor, sînt primul care îmi dau seama de acest lucru, săptămîni întregi am crezut că nu voi vota de data aceasta, cumva ca să pedepsesc clasa politică, dar acum îmi dau seama că este preferabil să votez decît să mă abţin.

De ce? Mai întîi, desigur pentru că altfel mi-aş contesta toate gesturile mele politico-electorale de pînă acum, faptul că am votat constant din 1990 încoace şi că, mai mult, am instigat la vot. Dacă m-am dus eu la celebrul tur al doilea al prezidenţialelor din 2000, cînd, de fapt, nu prea aveam ce căuta acolo, avînd de ales între unul cu mîinile pline de sînge şi altul cu gura plină de rahat, motivele de a lipsi de data aceasta sînt, totuşi, mult mai mici, în ciuda dezamăgirii pe care o resimt faţă de mai toate ofertele venite de la toate partidele. În al doilea rînd, pentru că, aşa cum arată toate sondajele, bătălia este atît de strînsă între primele două partide clasate, diferenţa fiind în zona marjei de eroare, încît efectiv fiecare vot contează, orice vot poate contribui la înclinarea balanţei într-o parte sau cealaltă şi e cumva reconfortant să ştii că ai contribuit fie la încurajarea unei tendinţe politice, fie la descurajarea alteia. În al treilea rînd, am sprijinit prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziţie trecerea de la „votul de listă” la „votul în colegii uninominale” şi cred că trebuie să fiu consecvent cu mine însumi şi să mă duc să-i testez virtuţile. Chiar dacă sistemul nu este chiar cel la care mă gîndeam –aş fi preferat unul în două tururi, al doilea fiind între primii doi clasaţi, ceea ce ar fi asigurat mai multă „alegere directă” şi mai puţină „redistribuire” –, chiar dacă oferta de acum a partidelor este în linii mari dezamăgitoare, cred totuşi că această manieră de a vota merită încurajată şi nu se cuvine s-o sabotez tocmai eu.

Da, ştiu, e greu. Te uiţi pe ce-a propus partidul simpatizat şi îţi vine să te apuci cu mîinele de păr! Dar există o soluţie, pentru că poţi alege ţinînd seama în primul rînd de persoană şi, cu acest prilej îţi sancţionezi şi partidul pentru candidatura inacceptabilă propusă. Poţi fi simparizant PSD şi-l poţi vota pe dl. Oprea, dacă îţi place, cum poţi fi simpatizant PNL şi să-l votezi pe dl. Tompea! Asta la Iaşi, dar dacă ai norocul să fii bucureştean din Colegiul 9, îl poţi vota pe dl. Theodor Paleologu, chiar dacă eşti simpatizant PSD sau chiar PNL! Bănuiesc că în toate colegiile din ţară poţi întîlni situaţii asemnătoare. Dacă nici unul din candidaţii propuşi de partide nu ţi se pare convenabil, mai sînt candidaţii minorităţilor naţionale, de regăsit pe buletinele de vot din întreaga ţară – iată dl. Varujan Pambuccian, de la „Uniunea Armenilor din România”, pare un candidat serios şi simpatic! Dar sînt mai mult de o duzină de asemenea candidaţi care, din punct de vedere strict politic, pot si asimilaţi unor „independenţi”. Dacă nu găseşti niciun candidat care să-ţi placă, tot nu e motiv serios de neprezentare. Poţi vota partidul cu a cărui doctrină/ ideologie/ program simpatizezi, strîngînd ochii la candidatura propusă acum şi sperînd că data viitoare va fi mai inspirat în selecţia reprezentanţilor săi în colegiile electorale, începînd cu al tău!

Şi, chiar dacă nu te poţi decide în niciun chip să votezi ceva, tot e mai bine să mergi la vot decît să nu mergi. Poţi anula buletinul, punînd cît mai multe ştampile în căsuţele acestuia şi manifestîndu-ţi astfel activ protestul faţă de clasa politică. Dacă pur şi simplu nu te prezinţi, nimeni nu ştie dacă eşti doar un absenteist lipsit de spirit civic sau un protestatar calificat. Am discutat într-un articol mai vechi despre posibilitatea „votului alb”, acum prevăzut explicit în lege ca vot de protest, dar parcă n-aş mai recomanda această soluţie. Mai întîi, pentru că nu ştiu cîtă încredere putem avea în vigilenţa şi corectitudinea birourilor secţiilor de votare. În al doilea rînd, pentru că anularea buletinului prin multiplă ştampilare denotă totuşi o conduită activă.

Prin urmare, recomand, din toate punctele de vedere, o asemenea conduită faţă de procesul electoral în general, iar aceasta începe cu simpla prezentare la vot. După aceea, în singurătatea cabinei electorale, ne putem gîndi liniştiţi la ce vom vota ori ce vom respinge!

Un om un vot, un vot un om…

Am fost dintre cei care am salutat modificarea sistemului electoral, ca un mic pas în reformarea sistemului politic, fie chiar şi în această versiune ieşită cam sluţită din Parlament faţă de proiectul inţial negociat de Pro Democraţia cu partidele. Aş fi preferat, desigur, un sistem în două tururi, cu doi finalişti în turul al doilea, sistem care ar fi acordat mai mare importanţă votului direct în dauna hipertrofiatei redistribuiri. Dar, chiar şi în aceste condiţii, cred, în continuare, că aplicarea simetrică a principiului „un om un vot” prin corelativul „un vot către un om” este benefică. În fond, este mai bine să ştii pe cine votezi decît să votezi o listă care, în ciuda numeroaselor nume pe care le cuprinde, poate chiar din oricina asta, este în fapt „anonimă”. E şi mai comod pentru alegător să poată cere socoteală unei persoane decît unui fel de abstracţiune care se cheamă partid.

Şi lucrurile ar fi fost în regulă dacă, întîi de toate, partidele şi-ar fi dat seama că s-a schimbat sistemul de vot! Dar fie că nu şi-au dat seama, fie tendinţa de autoconservare şi autoreproducere a politrucimii noastre este atît de puternică încît partidele au trecut cu superbie peste acest mic, dar esenţial, detaliu de natură electorală. Altfel, nu ne putem explica faptul că majoritatea candidaturilor propuse sînt aceleaşi care au fost şi pe listă de aproape douăzeci de ani ori măcar în ultimii zece. Cu atît mai puţin ne putem explica prezenţa între candidaţi a celor 252 de „compromişi” – nu şi pentru bravele lor partide, după cum se vede! – din motive morale, justiţiare, cînd nu de-a dreptul penale, inventariaţi pe lista România curată. Ca să nu mai spun că pînă şi o bună parte a „prospăturii”, cînd nu e selectată dintre aproximativele noastre „vip”-uri sportive, muzicale sau mediatice, pune şi ea în lumină delicate aspecte de natură morală sau delictuală. Care a făcut trafic de influenţă contra avantaje, care a scăpat printre degete către firme prietene banii publici, care a făcut afaceri necurate cu armata! Şi nu mă refer acum la politrucii îmbătrîniţi în rele, ci la proaspetele apariţii ce s-au pus în slujba uninominalului şi a partidelor pe care acesta pare să le deservească fără greş acesta! Cum le-a servit şi votul de listă!

Iată cum ceea ce trebuia să simplifice viaţa alegătorului şi să-l „resposabilizeze” pe ales, mai degrabă complică şi încurcă lucrurile. Înainte, nu-ţi plăceau candidaţii, dar votai în funcţie de simpatiile ideologice, chiar doctrinare., votai „lista” gîndind că votezi partidul. Acum, chiar dacă ai vrea să procedezi astfel, vezi mutra, cu nume şi prenume, candidatului cu al cărui partid simpatizezi doctrinar, şi-ţi cam trece toată pofta să mai pui ştampila în căsuţă. Una e să votezi „abstract” un partid, pentru că-l simţi aproape de convingerile tale, cu totul altceva să-l vezi acolo întruchipat de o mutră suspectă, de un individ dubios parcă din naştere!

Să nu mai vorbesc în general. M-am uitat, chiar de prea multe ori!, peste candidaturile din colegiul meu. Cu mare greutate, aş avea o opţiune pentru Senat, nu şi pentru Cameră – şi am încercat să evaluez doar persoanele ca atare, fără să ţin cont de apartenenţa lor politică. Mai trist este altceva, chiar dacă m-aş muta din cartier, nimerind în alte colegii, tot n-aş avea de ales ceva cît de cît acceptabil pentru amîndouă camerele. În unele colegii, n-aş avea nici măcar pentru una dintre ele! Aşa că stau şi mă întreb ce voi face dumincă. Să votez doar pentru o cameră? Să votez „doctrinar”, deci închizînd ochii în ce priveşte persoana, imaginîndu-mi că votez partidul? Să nu ies pur şi simplu din casă? În acest moment, chiar nu ştiu ce voi face! Dar mai am două zile de gîndire!

Lupul (antisemit) își schimbă părul, dar nărăvul ba

noiembrie 27th, 2008

Cand am scris articolul despre Antisemitismul din Romania (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8461) eram sigur ca scandalul se va incinge si contradictiile nu vor lipsi. Dar la asa un grad de mediocritate cum a ajuns asa zisul ziar Gardianul nici prin visuri nu mi-a trecut. Articolul publicat, cu un titlu care aminteste de alte vremuri, are menirea de a reproduce exact biografia mea. Articolul este o rusine pantru presa romana .

„Gardianul i-a luat urma celui care a acuzat România de antisemitism” urla titlul inspaimantator, adica noi suntem pe urmele tale dupa traditia bine cunoscuta a „macelarilor”. Gardianul, nume destul de asemanator cu „Garda” de alta data, probabil crede ca metodele aplicate inainte de razboi si in timpul comunismului sunt eficiente si azi.

Acel om din intuneric care m-a urmarit probabil ca sufera de amnezie patologica si imaginatii care pot oferi unui psihiatru material de cercetare pentru ani buni. Altfel nu se explica gogomaniile scrise de acel „frate mare” care m-a urmarit.

Iata „prada” vertiginosului ziarist : “Familia Rosenberg a fost una numeroasa. O stiu pe mama lui Marcel – mama lui il striga Cellu, de la Marcel – o femeie frumoasa si foarte eleganta. Erau cei mai instariti din toata casa. Oricum, Leonora purta blanuri, bijuterii si era si foarte frumoasa. Dar nu au fost crutati de vitregiile vremurilor. Parca imi amintesc ca Leonora a fost si la puscarie, dupa ce a fost verificata de cei de la Venit Ilicit, cum se spunea pe atunci. De tatal lui Cellu nu imi aduc aminte prea multe, pentru ca il vedeam rar. A fost o vreme cand a facut comert cu cereale, apoi a trecut de partea rusilor si a comunistilor. Dupa ce a venit Ceausescu, le-a fost si mai rau, pentru ca a cazut cu totul in dizgratie, pentru ca au fost considerati rusofili”.

Dragi cititori, cu toate ca sunt inamicul numarul 1, va rog sa ma credeti ca acea doamna care a pus la dispozitia ziaristului aceste date ori nu exista, ori are amnezie, ori ziaristul minte. Dupa parerea mea toate supozitiile sunt exacte.

Dar daca aceste lucruri de mai sus sunt bizare, atunci urmatoarele chiar sunt grotesti: „Oricum, Cellu aici a invatat carte, aici a facut liceul, aici s-a dus la facultate, parca la Politehnica, dar este posibil sa ma insel. Oricum, au plecat prin anii ’60, cred ca in Israel. Nu sunt sigura, dar toti plecau in Israel, era cel mai usor”, continua vecina de altadata a familiei Rosenberg.

“De cand au plecat, nu am mai auzit nimic de ei, nu au venit niciodata pe acasa”. Imi dau cuvantul meu de pioner ca nu sunt inginer. Apropo de studii, pentru a clarifica si aceasta problema: Ph.d in istorie moderna si Contemporana , Ph.d in Stiinte politice si profilat pe probleme de securitate nationala si relatii internationale. Sunt student la Drept si, printre altele, ziarist, chiar daca „urmaritorul” meu nu a auzit de mine. Cred ca aceata problema am detailat-o prea mult, de aceea ne reintoarcem la Gardianul.

Dupa spusele agerului agent, stau in SUA si nu in Israel. Pentru acest argument am un singur raspuns: daca el confunda si crede ca Israel este SUA sau vice versa, ii doresc din suflet sanatate. Desigur are nevoie.

Toata ancheta facuta de asa zisii adevaratii ziaristi de la Gardianul dovedeste ca naravurile comuniste nu au fost extirpate pana azi in Romania. „Urmarirea”, incercarea de eschivare prin minciuni care numai un creier bolnav poate inventa, „dosare” fantoma, toate aceste sunt singurile adevaruri care reies din articolul ziarului Gardianul .

Dr. Cellu Rozenberg este comentator pe probleme de securitate al cotidianului israelian Ha’aretz.

Un gand bun de Ziua Recunostintei

noiembrie 26th, 2008

Ca locuitor si cetatean al continentului american celebrez ideea consolidarii unei lumi bazate pe libertate , pe respectarea drepturilor la o viata mai buna.
Thanksgiving reprezinta o sarbatoare nationala a impacarii, a momentului de aducere aminte ca la omasa imbelsugata este loc pentru toata lumea.
In 1621 colonistii din Plymouth si nativii Wampanoag sarbatatoresc impreuna ca un exemplu de buna coabitare si armonie interetnica.
Sosirea grupului de colonisti britanici pe coasta de est a Atlanticului si faptul ca dupa trecerea primejdioasa a oceanului constituie un prilej de bucurie si de multumire, coincide cu un fel de sarbatoare a recoltei celebrate de ameroindienii Cherokee, Pueblo ori Creek.
As spune ca in pofida exemplului de fraternizare, de simbolica a unei zile de mare traire istorica lumea neglijeaza mesajul umanitar intrinsec, si ca si in cazul altor celebrari lumea uita de comemorarea, aspectul moralizator-spiritual al momentului.
Reproduc o descriere a primului Thanksgiving din 1621:
„Our harvest being gotten in, our governor sent four men on fowling, that so we might after a special manner rejoice together after we had gathered the fruit of our labors. They four in one day killed as much fowl as, with a little help beside, served the company almost a week. At which time, among other recreations, we exercised our arms, many of the Indians coming amongst us, and among the rest their greatest king Massasoit, with some ninety men, whom for three days we entertained and feasted, and they went out and killed five deer, which they brought to the plantation and bestowed upon our governor, and upon the captain, and others. And although it be not always so plentiful as it was at this time with us, yet by the goodness of God, we are so far from want that we often wish you partakers of our plenty.” (Edward Winslow, A Journal of the Pilgrims at Plymouth)
Un secol mai tarziu statul New-Hampshire (1782) avea sa proclame Ziua Recunostintei ca zi de sarbatoare, oficializata si ca fiind tinuta in ultima joi a lunii noiembrie.
Urez o sarbatorire minunata atat romanilor sositi pe acest continent pentru o viata mai buna, poporului american, dar si un gand bun celor dragi de acasa.

Romancele, victime ale violenţei în familie

noiembrie 26th, 2008

Potrivit estimărilor Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 70% dintre femeile decedate in urma unor acte de violenţă au fost ucise de partenerii lor de viaţă. La nivel mondial, cel putin una din trei femei a fost abuzată sexual.Cele mai expuse sunt femeile cu varste cuprinse între 15 şi 44 de ani care riscă sa fie
violate si abuzate decat sa se imbolnavească de cancer .

Statisticile ONU privind Romania, arată că în anul 2007 s-au inregistrat aproape 5.800 de cazuri de femei abuzate, faţă de 5.200 in 2006. Iar în intervalul ianuarie-mai 2008, numarul violurilor soldate cu moartea victimei a fost cu 21% mai mare decat in aceeasi perioadă a anului 2007.

Presedintele ANPF, Mihaela Mostavi a declarat „Din cifrele inregistrate in primele trei trimestre estimăm ca s-a inregistrat o crestere de 25% a cazurilor raportate. Numărul real insă este mult mai mare, in urma unui sondaj realizat in acest an, stabilindu-se ca ar fi vorba de 800.000 de victime. În perioada 2004-2008, totalul victimelor in familie a ajuns la aproximativ 44.300 de cazuri, dintre care 633 de femei au decedat, numai 9 chiar anul acesta\”\”

S- au semnalat în primele trei trimestre ale acestui an 8.484 cazuri noi, iar în anul 2007, se înregistraseră 8.787. În Romania s-au infiintat 55 de adaposturi pentru ajutorarea victimelor, atat prin consiliere juridică şi psihologică , cat si cu hrană si cazare gratuite de la 7 zile la 3 luni, dar si 6 centre de consiliere pentru agresori.

În Romania, UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU organizează campania de 16 zile \”Femei in umbra. Umbre\”, obiectivul principal este combaterea violentei impotriva femeii.

Campania, care se integrează in eforturile internationale similare, a inceput pe 25 noiembrie (ziua in care a fost adoptata Conventia ONU privind combaterea violentei impotriva femeilor) si se va finaliza pe 10 decembrie (ziua internationala a drepturilor omului).

Estimările ONU arataă că abuzurile nu numai că persistă , ci sunt in crestere, violenţa impotriva femeii este o realitate cruntă este greu de acceptat si, cu atat mai greu, de schimbat.

Jan Sorensen, Coordonator rezident al activităţii ONU in Romania a declarat \”Nu exista o reţetă pentru a combate violenta impotriva femeii. Ceea ce functionează intr-o ţară nu poate să dea aceleasi rezultate intr-un alt stat. Fiecare natiune trebuie sa găsească o strategie potrivită ei\” şi în completare Marlene Francois-Lays, reprezentantul UNFPA in Romania \”Exista, totusi, un adevar universal, aplicabil in toate tarile, culturile si comunitatile: violenta impotriva femeii nu poate fi niciodata acceptată , scuzată sau tolerată \”.

Un mare pianist al epocii noastre pe scena Ateneului: brazilianul Nelson Freire

noiembrie 26th, 2008

Publicul meloman va avea bucuria de a asculta concertul nr.1 de Brahms in interpretarea celebrului artist, la pupitru fiind Maestrul Cristian Mandeal. Cateva date din biografia lui Freire evidentiaza tocmai acel talent de exceptie, care a inceput sa se manifeste de la 3 ani uluind pe cei din jurul sau cu memoria sa muzicala si capacitatea de a reproduce la pian ceeea ce sora sa tocmai cantase.

A sustinut primul sau recital public la 5ani,ca apoi sub indrumarea profesorilor sai Nise Obino si Lucia Branco, la 12 ani sa poata canta Imperialul de Beethoven la un Concurs International de pian la Rio de Janeiro unde s-a clasificat printre primii.

Au urmat studiile la Viena si marile premii internationale. In 1959 Freire incepea cariera sa internationala cu recitaluri si concerte in cele mai importante centre muzicale din Europa ,SUA,Japonia America centrala si de Sud.Astfel a avut prilejul de a colabora cu cei mai mari dirijori ai secolului 20,dar si cu cele mai celebre orchestre. Un moment deosebit in cariera sa l-a insemnat interpretarea la Varsovia in 1999 a Concertului nr.2 de Chopin cu prilejul comemorarii a 150 de ani de la decesul acestuia.

Dincolo de activitatea sa solistica remarcabila desfasurata pe tot globul, artistul este adesea invitat sa conduca jurii ale Concursurilor internationale de pian ,sa participe la mari fesivaluri internationale, precum ultima editie a Festvalului Enescu, dar sa si realizeze inregistrari integrale ale creatiilor lui Chopin, Beethoven, Brahms sau Liszt. Este o mare onoare pentru Orchestra Filarmonicii George Enescu sa-l aiba oaspete pe distinsul pianist in concertele din 27/28 nov, la Ateneul Roman.

Expoziţia “90 de ani de la Marea Unire”

noiembrie 26th, 2008

Sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia aniversară “90 de ani de la Marea Unire”, în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş, Fundaţia “Academia Civică”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional Filatelic. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, va avea loc pe data de 27 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul MNIR din Calea Victoriei 12.

La 1 decembrie 2008 se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918, când s-a înfăptuit idealul naţional de unire a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un singur stat. Marea Unire nu a fost opera unui om politic om politic, a unui guvern sau a unui partid, ci a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Expoziţia organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României, dedicată acestui eveniment, ilustrează prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu, momentele importante care au dus la finalizarea acestui act istoric. Dintre cele mai semnificative obiecte ce se regăsesc în această expoziţie, menţionăm: casca şi ochelarii ce au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în bătălia de la Mărăşeşti; tunica şi revolverul Regelui Ferdinand; costumul de soră de caritate purtat de Regina Maria; binoclul, epoleţii şi revolverul ce au aparţinut lui Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România; fotografii ce redau primirea la Iaşi, în iunie 1917 a voluntarilor ardeleni şi momentul depunerii jurământului de către aceştia; drapele ale unităţilor militare române ce s-au acoperit de glorie în bătăliile din anii 1916 – 1918; rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918 (scrisă pe pergament); fotografii reprezentând Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, locul unde s-a hotărât unirea Bucovinei cu Patria – Mamă; pana de scris, din aur, ce a aparţinut lui Vasile Goldiş; inel de aur cu stema Republicii Moldoveneşti, pe care este marcată data de 27 martie 1918, când românii din Bucovina au hotărât unirea cu România; coroanele şi mantiile purtate de regele Ferdinand şi Regina Maria, la încoronarea de la Alba Iulia, din 1922.

Astfel, vizitatorii vor putea afla informaţii amănunţite despre personalităţile, din toate provinciile, care au contribuit la realizarea Marii Uniri şi vor putea admira reconstituirea primului arc de triumf din Bucureşti consacrat Marii Uniri, pe sub care au trecut Regele Ferdinand şi Regina Maria, în fruntea trupelor române, la 16 octombrie 1922.

Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2009.

Costumele animatorilor expoziţiei ne-au fost oferite prin bunăvoinţa Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, care ne-a fost alături şi de această dată şi de către Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.
Sponsorul expoziţiei este Societatea de asigurare Generali Asigurări.
Partenerii media ai expoziţiei: Jurnalul Naţional, Radio România Cultural, 7 Seri, Revista 22, Historia, Onlinegallery.ro, Smart FM, Comunicatedepresa.ro.

Program de vizitare: Miercuri-Duminica 9-17, intrare libera ultima vineri a fiecarei luni.

Expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini”

noiembrie 26th, 2008

Muzeul Naţional de Istorie a României organizează în perioada 28 noiembrie 2008 – 15 ianuarie 2009 expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini”.

Vernisajul va avea loc pe data de 28 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean Teleorman, Alexandria, str. 1848, nr. 1.

Expoziţia grupează aproximativ 100 de fotografii şi cărţi poştale ilustrate care permit publicului vizitator să regăsească familia regală nu doar în posturi oficiale, aşa cum adeseori ne-am obişnuit, ci şi în viaţa lor particulară, în momente existenţiale fundamentale (naştere, căsătorii) şi la vârste diferite (din primii ani de viaţă şi până aproape de anul morţii lor).

Cronologic, demersul muzeografic se încadrează în intervalul 1877-noiembrie 1940. În rândul exponatelor vor fi incluse şi o serie de obiecte, legate de istoricul familiei regale, care au intrat recent în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Independenţa, dobândirea statutului de regat, primul război mondial, Marea Unire, momente cruciale în edificarea României moderne, au reprezentat tot atâtea ocazii de a ne aminti de familia regală. Iată că expoziţia nou propusă de instituţia noastră iese din tipare şi, fără a neglija întrutotul aspectul politic, prezintă şi dimensiunea umană a familiei regale a României.

Îi veţi regăsi astfel alături de regii şi reginele României: Carol I, Ferdinand, Elisabeta şi Maria şi pe copii lor, principesa Maria, principele Carol, principesa Elisabeta, principesa Maria (Mărioara sau Mignon), principele Nicolae, principesa Ileana, principele Mircea, unii dintre ei, devenind la rândul lor regi, dar şi pe o parte dintre nepoţii acestora.

Fotografiile şi cărţile poştale ilustrate reprezintă o sursă documentară cu adevărat valoroasă, ele transmiţând informaţii nu doar despre persoana, sau grupul de persoane pe care le redau, ci şi despre epocă, viaţă cotidiană.

Vernisajul având loc în preajma zilei de 1 Decembrie, atunci când se aniversează 90 de ani de la Marea Unire, în expoziţie va fi prezent şi momentul în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922, ca regi ai României Mari.

Muzeul Naţional de Istorie a României deţine o bogată colecţie de fotografii şi cărţi poştale ilustrate prin intermediul cărora poate fi reconstituit istoricul familiei regale a României, astfel că expoziţia propusă se doreşte a fi o primă manifestare dintr-o suită de alte manifestări cu aceeaşi temă, respectiv realizarea unei expoziţii de mai mari dimensiuni şi editarea unui album despre membrii familiei regale.

Program de vizitare: Luni-Vineri, 9-17

A apărut o nouă ediţie a Standardului pentru Sistemele de Management al Calităţii – ISO 9001: 2008

noiembrie 26th, 2008

ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) a publicat cea mai recentă ediţie a standardului pentru sistemul de management al calităţii ISO 9001:2008, Quality management system – Requirements (Sisteme de management al calităţii. Cerinţe). Aceasta este cea de a patra ediţie a acestui standard, cunoscut şi aplicat în 175 de ţări, începând cu anul 1987, când a fost elabotată prima ediţie.

La realizarea actualei ediţii a standardului ISO 9001 au fost primite observaţii din 175 de ţări, şi a fost luată în considerare experienţa de implementare a peste un milion de organizaţii. Pentru actuala ediţie a ISO 9001, cuvintele de ordine au fost clarificarea cerinţelor standardului, bazate pe opt ani de experienţă în implementarea ediţiei anterioare, şi corelarea cu cerinţele lui ISO 14001, referenţialul pentru sisteme de management de mediu, în vederea asigurării unui standard pentru sistem de management al calităţii cât mai bine pregătit pentru implementarea sistemelor integrate de management.

Şedinţele ISO/TC 76, comitet tehnic din cadrul ISO responsabil cu standardele din familia ISO 9000 (18 standarde în prezent), dedicate revizuirii lui ISO 9000 au reunit nu mai puţin de 80 de ţări participante, inclusiv România, prin organismul naţional de standardizare ASRO, şi 19 organizaţii internaţionale sau regionale, plus alţi experţi tehnici independenţi.

Deşi cele peste 600 de observaţii primite au consumat zile întregi de dezbateri aprinse, modificările încorporate în ISO 9001 sunt puţine ca număr, dar cu impact asupra sistemelor de management existente.

Majoritatea modificărilor incluse sunt în note explicative tocmai pentru a se evita introducerea de noi cerinţe, în practica standardizării fiind cunoscut faptul că notele au caracter de recomandare.

În data de 19 noiembrie 2008 noua ediţie a standardului pentru sisteme de management a devenit standard european sub titulatura EN ISO 9001:2008 – Quality management system – Requirements.

ASRO/CT 56, Managementul calităţii şi asigurarea calităţii, comitet tehnic oglindă al ISO/TC 76 se va reuni în data de 25 noiembrie a.c. pentru a discuta varianta în limba română a ISO 9001:2008. Data aprobării ca standard român (SR) a ISO 9001:2008 va fi comunicată ulterior.

ASRO – Asociaţia de Standardizare din Romania

Bucureşti – Expoziţia “90 de ani de la Marea Unire”

noiembrie 25th, 2008

BUCURESTI, 27 Noiembrie 2008 – Sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia aniversară “90 de ani de la Marea Unire”, în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş, Fundaţia “Academia Civică”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional Filatelic. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, va avea loc pe data de 27 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul MNIR din Calea Victoriei 12.

La 1 decembrie 2008 se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918, când s-a înfăptuit idealul naţional de unire a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un singur stat. Marea Unire nu a fost opera unui om politic om politic, a unui guvern sau a unui partid, ci a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii

Expoziţia organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României, dedicată acestui eveniment, ilustrează prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu, momentele importante care au dus la finalizarea acestui act istoric. Dintre cele mai semnificative obiecte ce se regăsesc în această expoziţie, menţionăm: casca şi ochelarii ce au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în bătălia de la Mărăşeşti; tunica şi revolverul Regelui Ferdinand; costumul de soră de caritate purtat de Regina Maria; binoclul, epoleţii şi revolverul ce au aparţinut lui Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România; fotografii ce redau primirea la Iaşi, în iunie 1917 a voluntarilor ardeleni şi momentul depunerii jurământului de către aceştia; drapele ale unităţilor militare române ce s-au acoperit de glorie în bătăliile din anii 1916 – 1918; rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918 (scrisă pe pergament); fotografii reprezentând Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, locul unde s-a hotărât unirea Bucovinei cu Patria – Mamă; pana de scris, din aur, ce a aparţinut lui Vasile Goldiş; inel de aur cu stema Republicii Moldoveneşti, pe care este marcată data de 27 martie 1918, când românii din Bucovina au hotărât unirea cu România; coroanele şi mantiile purtate de regele Ferdinand şi Regina Maria, la încoronarea de la Alba Iulia, din 1922.

Astfel, vizitatorii vor putea afla informaţii amănunţite despre personalităţile, din toate provinciile, care au contribuit la realizarea Marii Uniri şi vor putea admira reconstituirea primului arc de triumf din Bucureşti consacrat Marii Uniri, pe sub care au trecut Regele Ferdinand şi Regina Maria, în fruntea trupelor române, la 16 octombrie 1922.

Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2009.

Costumele animatorilor expoziţiei ne-au fost oferite prin bunăvoinţa Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, care ne-a fost alături şi de această dată şi de către Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.

Sponsorul expoziţiei este Societatea de asigurare Generali Asigurări.

Partenerii media ai expoziţiei: Jurnalul Naţional, Radio România Cultural, 7 Seri, Revista 22, Historia, Onlinegallery.ro, Smart FM, Comunicatedepresa.ro.

Program de vizitare: Mi-Du 9-17, intrare libera ultima vineri a fiecarei luni.

Departamentul Educaţie – Relaţii Publice: tel. 021/315.82.07 int. 1008/1015,

Secţia Patrimoniu: tel. 021/315.82.07 int. 1022, persoană de contact: dl. Şerban Constantinescu
(comisarul expoziţiei)

www.mnir.ro

Candidatul Armand Schor răspunde întrebărilor revistei ACUM

noiembrie 25th, 2008

Urmare a articolului nostru „PSD, ‘oportunistul’ Schor și (ne)restituirea imobilelor naționalizate” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8544, Armand Schor, candidatul PSD-PC pentru colegiul uninominal 4 – Orientul Apropiat și Africa – al Camerei Deputaților și a unui e-mail trimis de noi, am primit următorul text:

Vă mulţumesc pentru interesul exclusiv şi admir sinceritatea dumneavoastră, nedisimulată, în privinţa opiniilor mele privind temele care vă preocupă. Constat că aveţi o ţintă politică preferată şi că urmăriţi temeinic istoria acesteia. Vă admir, în acest context tenacitatea şi statornicia.

Stimate domnule Maier, eu sunt un evreu plecat de multă vreme din România şi am menţinut vii multe dintre relaţiile dinainte de a mă stabili în Irael. Mă întreb, dacă scena politicii româneşti actuale-între noi fie vorba, încă destul de crudă democratic după cei 20 de ani de la căderea dictaturii ceuşiste- oferă posibilităţi celor din diasporă să se exprime şi să lupte pentru drepturile lor de ce nu ar face-o.

Ştim bine amândoi, domnule Maier, că politica nu a fost niciodată şi nici pe departe, adeseori, o cale divină şi perfect morală în lupta pentru adevăr iar despre mijloacele folosite în aceste demers vorbea Machiavelli cu vreo câteva sute de ani în urmă. Să nu fim ipocriţi, stimate domn, lupta politică nu e vreo saga medievală cu zâne şi cavaleri, petale de trandafiri şi arme virtuale folosite doar ca decor.

Dacă aveţi altfel de păreri este în regulă, libertatea de conştiinţă este un drept constituţional. Dacă vă consideraţi drept, bun, viteaz, moral, cu opinii corecte şi asta este în regulă atâta vreme cât nu vă aşezaţi deasupra tuturor. Am înţeles că aveţi foarte multe reţineri în privinţa alianţei PSD cu PC. Dreptul dumneavoastră, repet.

Consider că, ajungând deputat în Parlamentul României sunt capabil şi voi şti să fac prezente doleanţele noastre, mai ales cunoscute şi să le transform din propuneri legislative în LEGI. Influenţele şi lupta de culise de care vorbiţi dumneavoastră, cu respect spun asta, nu întotdeauna sunt suficiente, după cum chiar dumneavoastră faceţi vorbire şi aduceţi ca argument.

Ca parlamentar, vă asigur că voi lua în mod special legătura cu dumneavoastră pentru că apreciez că şi atunci când opiniile sunt sau pot părea contradictorii, pot dezvolta idei noi şi valoroase în interesul comun, al celor reprezentaţi.

Vă mulţumesc încă o dată pentru opiniile dumneavoastră, vă doresc succes în activităţile şi demersurile pe care le faceţi, pentru sinceritatea lor şi multă sănătate.

I-am replicat domnului Schor declarându-ne total nemulțumiți de acest răspuns general și evaziv și i-am trimis patru înterbări la care așteptăm un răspuns clar:

1) Cum comentați acuzațiile de anti-semitism ( http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-20&id=245747&kword=voiculescu) la adresa aliatului dumneavoastră, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, înainte să acuzați de antisemitism PDL.

2) Cum comentați alianța ideologică de lungă durată dintre PSD și PRM, care a mai fost valabilă și la votarea în septembrie 2008 a legii imobilelor naționalizate, retrimisă în parlament de președintele Băsescu, care practic încearcă să oprească restituirea proprietăților către proprietarii de drept, deposedați abuziv de stat, printre care mulți cetățeni israelieni originari din România?

3) Cum comentați în general atitudinea PSD față de problema proprietății din 1990 până în 2008?

4) Ce părere aveți despre atitudinea lui Ion Iliescu și a PSD față de Holocaustul din România înainte de 2002 – 2003, când au refuzat cu consecvență să admită că între 1940 și 1944 a avut loc nimicirea sistematică a unei părți a populației evreiești.

Revista ACUM întreabă – (unii) candidați răspund

Am lansat o serie de șase întrebări pentru candidați în alegerile parlamentare, în special pentru cei din colegiile uninominale ale Diasporei.

1) Ce atitudine aveți față de restituirea proprietăților – de toate felurile – confiscate de stat (proces început în 1945 și care se prelungește și azi)?

2) Ce poziție aveți față de retragerea sau nu a trupelor românești din Irak și Afganistan?

3) Ce politică fiscală privilegiați?

4) Susțineți acordarea în bloc cetățeniei române persoanelor din Republica Moldova și România care aveau dreptul s-o redobândească prin legea 21/1991 înainte de 2001? Ce atitudine veți avea dacă sunt întâmpinate obiecții la nivelul Uniunii Europene?

5) Ce coaliție post-electorală preferați?

6) Dacă veți fi ales, cum vă veți exercita mandatul în mod practic dată fiind imensitatea circumscripției pe care ați reprezenta-o (doar candidații din Diasporă)?

Iată și răspunsurile primate:

Tudor Panțîru (PSD-PC, colegiul 2, Europa de est și Asia, Camera Deputaților)

1. Proprietatile private expropriate pe timpul regimului communist trebuie restituite si voi pleda in acest sens.

2 Romania este membra NATO si trebuie sa-si respecte angajamentele asumate in cadrul Aliantei, inclusiv in cadrul operatiunii din Afganistan.

3) Sprijin cota unica de impozitare. Consider ca in situatia de criza economica sint necesare stimulente fiscale suplimentare.

4) Sustin recunosterea cetateniei romane pentru basarabenii care au avut cetatenia romana pînã la 1940 si urmasii lor. Desi chestiunea cetateniei tine de dreptul suveran al Romaniei, cu UE, daca va ridica obiectii, va trebui sa negociem sub aspectul europenizarii RM, tara vecina cu UE si aspiranta pentru integrare europeana.

5) Sper ca alanta PSD-PC sa fie capabila sa formeze viitorul guvern. Sondajele de opinie de ultima ora indica o astfel de posibilitate.

6) Cunosc problemele romanilor din colegiul electoral si ma voi concentra la solutionarea acestor probleme.

Raymond Luca (PNL, colegiul 2, Americi și Australia, Senat)

1. Pozitia mea a fost constant aceiasi: restituirea tuturor proprietatilor confiscate de stat trebuie sa fie facuta in mod intergral si in masura posibilitatilor in natura.

2. Sunt doua chestiuni diferite: prezenta trupelor romanesti in Afganistan este sub comanda NATO, pe cind in Irak, suntem prezenti in urma intelegerilor bilaterale cu SUA. In consecinta prezenta in continuare a trupelor romanesti se dicuta / negociaza in doua planuri distincte.

Astfel, in Afganistan va fi necesar sa ne achitam de obligatiile asumate prin prisma apartenentei la NATO. Personal consider ca Romania trebuie sa-si sporeasca prezenta in Afganistan avind in vedere situatia critica din aceasta tara si consecintele ce s-ar putea dezvolta in regiune in cazul deteriorarii si mai grave a situatiei din Afganistan.

In privinta Irakului, asa cum este cunoscut, avem o noua administratie in SUA, care s-a ales si pe un program de dezangajare militara din Irak. De comun acord cu partenerii nostri americani va trebui gasita o solutie de diminuare a prezentei militare in Irak in paralel cu cresterea gradului de autonomie si stabilitate a guvernului irakian.

Intr-un alt registru, as fi vazut ca o dovada de amicitie din partea administratie SUA o accelerare a programului de „visa waiver” pentru cetatenii romani avind in vedere eforturile comune in care suntem angajati.

3. Sunt liberal si deci sunt un partizan al unei politici fiscale care, pe de-o parte sa incurajeze intreprinzatorul, pe cel care investeste si re-investeste in activitati productive, iar pe de alta parte sa sanctionez consumul excesiv, luxul. Sunt totodata favorabil ideii de autonomie si descentralizare fiscala in sensul ca veniturile obtinute intr-o localitate sa ramina in cea mai mare parte in acea localitate.

4. Sunt de acord ca oricine simte romaneste si vrea sa devina cetatean roman sa i se acorde acest drept. Daca vor exista obiectii din partea UE va trebui sa explicam, sa-i facem sa inteleaga pe toti prietenii nostri ca Romania a devenit membru UE impreuna cu toti romanii.

5. Personal nu prefer nici o coalitie. Daca va uitati in urma, nici o coalitie aflata la guvernare nu a functionat foarte bine. Din pacate se pare ca va fi imposibil de gasit o formula solida de guvernare in afara unei coalitii si din cite cunosc, alianta D.A. nu a fost radiata juridic.

6. Este evident un challange! Desigur ca voi putea acoperi teritoriu cu ajutorul Internetului, comunicind cu alegatorii prin email. Este si ceea ce fac acum in campanie. Dar mai mult ca sigur ca se va ajunge la o prevedere regulamentara care sa asigure celor 6 parlamentari ai diasporei si un contact direct cu alegatorii din circumspriptie. Evident ca nu poate fi vorba de unul saptaminal, asa cum au posibilitatea toti ceilalti parlamentari alesi in colegiile din tara, dar odata pe trimestru ar fi posibil si decent gandidu-ma la costuri.

Tihamer Czika (UDMR, colegiul 7, Cluj, Camera Deputaților)

1. Proprietatile confiscate de catre statul comunist trebuie restituite in totalitate in cazurile in care acestea mai exista. In cazul in care proprietatile nu mai exista contravaloarea lor trebuie restituita catre proprietari. UDMR a fost de la inceput unul dintre cei inversunati luptatori pt retrocedarea proprietatilor nationalizate.
Exista doua institutii, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Fondul Proprietatea, din pacate ele nu functioneaza la fel de bine si de eficient pe cat platitorii de taxe din Romania si-ar dori, ca urmare Romania se afla pe ultimul loc in Europa la restituiri. Daca regimul comunist a tratat proprietatea privata cu nepasare si dispret, un regim democratic trebuie sa trateze proprietatea privata cu mult respect si responsabilitate.

In cazul restituirii unor cladiri care in ziua de azi sunt folosite de scoli, spitale, camine pentru copii sau batrini trebuie gasite modalitati ca acestea totusi sa nu ajunga pe strada. Termenul de 5 ani mi se pare echitabil, insa problema este ca consiliile locale sau ministerele in multe cazuri nu prea se grabesc sa aloce fonduri pentru constructii noi, sau cumpararea de alte immobile pt aceste institutii publice importante.

2. Romania este membru NATO si trebuie sa contribuie la actiunile acestei coalitii pe diversele locatii si teatre de operatiuni. Romania trebuie sa castige incredere la nivelul international. Aceasta incredere se poate castiga doar prin respectarea intelegerilor internationale fata de organismele din care tara face parte. Participarea insa la razboiul din Irak nu cred ca era o necesitate absoluta, aceasta decizie nu fiind luata la nivel NATO, Romania avand optiunea de a nu intra in coalitia internationala ad-hoc care l-a scos de la putere pe Sadam Hussein. Deocamdata nu prea vad avantajele acestei decizii, tara noastra nici macar nu intrand in noul program american de scoatere a vizelor. Eu vad numai morti, si miliarde de euro cheltuite pe un razboi in care nu avem nici un interes direct. Cred ca e timpul ca soldatii nostrii sa fie adusi acasa din Irak, si toate resursele sa fie folosite in conflictul din Afganistan, teatru de operatiuni in spatele caruia existand un mandat neechivoc al NATO.

3. Nefiind specialist în economie, în această chestiune ader la politica fiscală elaborată de specialiştii Uniunii. Simplificarea şi republicarea legislaţiei reglementând taxele şi finanţele publice, respectiv a procedurilor aplicate în domeniu, având ca scop realizarea transparenţei, predictibilităţii şi coerenţei sistemului financiar. Pe termen mediu, interesul UDMR este păstrarea sistemului actual al impozitului unic, atât pentru taxele pe venituri personale cât şi pentru taxele pentru societăţi. Extinderea cotei de impozitare de 16% asupra cât mai multor tipuri de impozite şi taxe este indispensabilă. În paralel cu acest proces, insistăm asupra comasării diferitelor tipuri de impozite. Pentru exploatarea efectului de dezvoltare a economiei a taxei diferenţiate pe valoarea adăugată, insistăm pe termen mediu asupra aplicării taxei TVA reduse de 9% la preţurile purtătorilor de energie şi a anumitor servicii oferite la faţa locului.

4. Unul dintre principiile democratice este acela ca toti oamenii sunt priviti ca entitati. Acordarea unor privilegii unor cetateni “in bloc” poate fi foarte bine considerat ca discriminare de catre cei care nu sunt in acel “bloc”. Personal nu sunt e accord cu acordarea cetateniei “in bloc” cetatenilor unui alt stat, chiar daca in cazul Republicii Moldova este vorba de niste relatii speciale. Am vazut cu totii in conflictul din Osetia de Sud unde poate duce un astfel de gest necontrolat ani intregi. Ca si jurist pot sa va spun de asemenea ca din punctual de vedere al dreptului international nu mi se pare de acceptat ca un stat sa acorde in masa cetatenie la sute de mii, sau milioane de oameni cetateni ai unui alt stat. Un altfel de gest ar genera un conflict de suveranitate pana la urma. Acordarea cetateniei romane catre persoane din Republica Moldova si Romania trebuie sa se faca prin analiza individuala si prin respectarea prevederilor legale romanesti si europene. Cred ca in aceasta cauza obiectiile UE ar fi de inteles. Vreau sa subliniez faptul ca Romania ca stat membru al EU trebuie sa invete sa lucreze activ cu EU pentru ca sa nu mai apara contradictii si neintelegeri intre legile si reglementarile romanesti si cele europene.

5. Prefer o coalitie democratica in care voi putea sa promovez interesele locuitorilor colegiului electoral Campia Transilvaniei. O data cu promovarea sistemului de vot uninominal sper ca politicienii vor deveni mult mai constienti de responsabilitatea care o au fata de alegatori si de aceea cred ca viitoarea coalitie va fi mai responsabila.
Cred ca UDMR s-a dovedit de-lungul anilor un partner de incredere ar oricarei coalitii care a ajuns la guvernare. Pe cand altii fac scandaluri politice, noi oferim stabilitate si oameni pregatiti. UDMR e pregatit de discutii cu orice coalitie la care este invitata. Personal cred ca PNL-ul este partidul cu care ne putem intelege cel mai bine, ei fiind cei mai deschisi fata de interesele comunitatii maghiare din Romania. Nici unul din cele doua partide de masa (PD-L si PSD) nu imi sunt prea simpatice, insa este clar si din sondaje ca san e intelegem (noi, UDMR si PNL) cu unul dintre ei ca sa formam o majoritate parlamentara puternica in spatele noului Guvern.
In ceea ce priveste judetul Cluj si colegiul meu afirm ca voi colabora cu toti factori de decizie indiferent de culoare politica.

Am lansat invitații de a răspunde acestor întrebări și Anei Birchall (PSD-PC, colegiul 3, Americi, Camera Deputaților), lui Mircea Lubanovici (PD-L, colegiul 3 Americi, Camera Deputaților), Herman Berkovits (PD-L, colegiul 4, Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa, Camera Deputaților) și Eugen Chivu (PD-L, colegiul Americi și Australia, Senat). De asemenea, am trimis o serie de întrebări despre prolemele din Republica Moldova lui Viorel Badea (PD-L, Europa de est și Asia, Senat). De la niciunul dintre acești candidați nu am primit răspuns.

De la 2 ianuarie, Italia îşi deschide ambasadă la Chişinău

noiembrie 25th, 2008

Ministrul de externe al Italiei, Franco Frattini, s-a aflat în vizită de lucru la Chişinău. În prezenţa lui Franco Frattini, Ministru al Afacerilor Externe al Italiei şi Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a fost inaugurată cancelaria diplomatică a Ambasadei Italiei la Chişinău.

Potrivit şefului diplomaţiei moldovene, Andrei Stratan, lucrările de amenajare a noului sediu pentru ambasadă sunt în curs de finalizare. Italia nu a avut până în prezent ambasadă şi nici consulat la Chişinău, chiar dacă această ţară este una dintre principalele destinaţii ale fluxurilor de emigranţi moldoveni care îşi caută un loc de muncă peste hotare.

Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a declarat că prin deschiderea Ambasadei Italiei în Moldova, va fi posibilă stabilirea unei punţi de legătură între aceste două state. „Este un lucru foarte important pentru ţara noastră: la ora actuală există un număr considerabil de întreprinderi cu investitori italieni – aproximativ 400, care sperăm pe viitor să fie în creştere”, au fost cuvintele viceprim ministrului.

La rândul său, Franco Frattini a declarat: „Lucrătorii moldoveni sunt bineveniţi atâta timp cât respectă legea italiană; de asemenea înainte de a veni în Italia să se asigure că vor avea de lucru. Anul trecut au fost elaborate circa 20 mii de vize, sperăm că pe viitor vor fi mai multe”.

Vizita fostului vice-președinte al Comisiei Europene la Chișinău este o surpriză pentru multă lume. Mesajul transmis de Frattini este mai mult decât optimist. El a dat note înalte modului în care a fost implementat Planul de Acţiuni, deşi se vorbea că cel de-al doilea Raport de progres al Comsiei Europene va fi unul critic. În al doilea rând, în premieră un comisar european de acest rang vorbeşte despre „o viitoare formă” a relaţiilor dintre RM şi UE. O altă formă înseamnă statutul de stat asociat.

Conferinţă cu peripeţii

Presa a fost invitată la eveniment. În acelaşi timp, însă, accesul nu prea a existat… Jurnaliştii nu au fost lăsaţi să intre. Motivul? Încăperea nu este suficient de spaţioasă. Iniţial au fost lăsaţi doar 3 operatori şi câţiva jurnalişti, aceştia au fost nevoiţi să urce la etajul 7 pe scări: organizatorii au spus ca ascensorul este pentru oficiali.
Au existat mici divergenţe între jurnalişti şi pază; presa a reuşit să ajungă când evenimentul era pe sfârşite…

Reamintim că Ambasada Italiei la Chişinău trebuia să fie deschisă la data de 1 octombrie, anul curent. Această dată a fost amânată.

În acest moment, vizele pentru plecarea în Italia sunt perfectate la consulatul de la Bucuresti. Odată cu aderarea României la UE, în 2007, când a fost introdus regim obligatoriu de vize cu Republica Moldova, perfectarea unei vize pentru Italia necesita în prealabil obţinerea unei vize pentru România. Acest fapt măreşte considerabil numârul de solicitanţi de viză şi implicit cozile din faţa Consulatului român la Chişinău.

Potrivit datelor oficiale ale Guvernului italian, pe teritoriul Italiei se află legal 132 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova.

100 milioane euro oferiţi pentru achiziţionarea Arpechim – Piteşti

noiembrie 25th, 2008

Societatea vâlceană S.C. Oltchim S.A. şi-a anunţat intenţia de cumpărarea a părţii de Petrochimie din S.C. Arpechim Piteşti de la Petrom.

Pentru atingerea acestui scop pe 22 noiembrie, acţionarii s-au întrunit pentru a aproba contractarea unui credit de maximum 100 milioane euro. Creditul va fi garantat cu active şi contracte de export, trebuie să asigure, pe lângă achiziţionarea propriu- zisă, şi asigurarea capitalului de lucru necesar continuării activităţii.

De săptămna trecută, secţia Piroliză a Petrochimiei este oprită temporar, din punct de vedere al producţiei, dar angajaţii vin la lucru numai în schimbul unu.

Astăzi, peste 300 de salariaţi de la Petrochimie au refuzat, să intre la lucru solicitând o intâlnire cu directorul general al societatii, Schwarz Gunther, si negocierea unui nou contract colectiv de munca, dupa ce activitatea sectiei lor va fi externalizata ..

Administraţia a decis să transfere muncitorii de la Petrochimie la S.C. Petrochemicals Argeş S.R.L., care va prelua activitatea secţiei unde lucrează aceştia.

Muncitorii se tem de faptul că nu le vor fi prelungite contractele de muncă – acesta expirând la 22 februarie 2009 şi vor fi diponibilizaţi.

ASTRO 2008 – Conferinta Nationala de Astronomie

noiembrie 24th, 2008

Societatea Astronomica Romana de Meteori – SARM organizeaza Conferinta Nationala de Astronomie ASTRO 2008, eveniment national dedicat Centenarului astronomiei romanesti si Anului International al Astronomiei – AIA 2009. La eveniment sunt invitati sa participe membrii Comitetului National de Organizare AIA 2009, reprezentanti ai Institutului Astronomic al Academiei Romane, UNESCO Romania, observatoare astronomice si planetarii, asociatii si cluburi de astronomie, colegii si universitati, organizatii educative, culturale, stiintifice, publicatii de specialitate, astronomi amatori si profesionisti, profesori, elevi, studenti.

Anul 2008 este an aniversar pentru astronomia romaneasca deoarece se implinesc 100 de ani de la infiintarea primului observator astronomic de stat din Romania – Observatorul Astronomic din Bucuresti si 100 de ani de la inființarea primei societati nationale de astronomie din Romania – Societatea Astronomica Romana Camille Flammarion. De asemenea, tot in anul 2008 se implinesc 130 ani de la prezentarea primei lucrari majore astronomice romanesti (Spiru Haret, Sorbona, Paris: Studiu „Asupra invariabilitații axelor mari ale orbitelor planetare”), 90 de ani de la trecerea in neființa a lui Victor Anestin, fondatorul Societatii Astronomice Romane Camille Flammarion si 125 de ani de cand Mihai Eminescu a publicat Luceafarul. Un alt prilej aniversar in anul 2008 este legat de Societatea Astronomica Romana de Meteori – SARM: 25 de ani de activitate si 15 ani de la infiintarea oficiala ca societate nationala de astronomie, a doua din istoria tarii.

Anul 2009 este an aniversar pe plan mondial deoarece se implinesc 400 de ani de cand Galileo Galilei a folosit pentru prima data telescopul astronomic. Pentru a marca acest eveniment, ONU, UNESCO si Uniunea Astronomica Internationala au declarat 2009 An International al Astronomiei, hotarare consfintita prin rezolutia adoptata la cea de-a 62-a Adunare Generala a ONU.

In acest context national si international, Societatea Astronomica Romana de Meteori va organiza Conferinta Nationala de Astronomie ASTRO 2008 in perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la Targoviste si la Centrul de vacanta Vanatorul, dupa urmatorul program:

1. Conferinta Naționala de Astronomie, Targoviste, Amfiteatrul Solar – Universitatea Valahia, 28 noiembrie:
• Sesiunea 1, orele 10.00 – 12.00: „Sa cunoastem trecutul pentru a pretui prezentul si a cladi viitorul” – Aniversarile astronomiei romanesti in 2008:
• Sesiunea a 2-a, orele 12.30 – 16.00: „Sa descoperim Universul!” – Anul International al Astronomiei 2009. Proiecte si actiuni – programul AIA 2009 in Romania
• Expozitie de astrofotografie

2. Conferinta Nationala de Astronomie pentru Tineret – Conferinta de proiecte, Centrul de vacanta Vanatorul, Parcul Natural al Muntilor Bucegi, 28 noiembrie – 1 decembrie:
• Analiza activitate 2008
• Fundamentare proiecte 2009
•Adunarea Generala a SARM
•Sesiune aniversara, 15-25 de ani de activitate in slujba astronomiei: trecut, prezent si viitor

3. Vizita si sesiune de lucru la Planetariul Pitesti, 1 decembrie, orele 12.30-15.00

Conditii de participare si informatii suplimentare se gasesc pe pagina de internet a evenimentului: www.sarm.ro/astro2008
Data limita de inscriere a fost extinsa pana la 26 noiembrie.

Valentin Grigore
www.sarm.ro

Ce face Germania pentru a proteja locurile de munca?

noiembrie 24th, 2008

Pachetul de masuri anti-criza al Guvernului Federal al Germaniei propune solutii pe termen lung, dar aplicabile rapid si cu efecte imediate. Astfel Germania isi stabileste pe 5 noiembrie 2008 umatoarele obiective, eforturi bugetare si masuri concrete:

OBIECTIVE:

Stabilizarea sistemului financiar german;
Stimularea cresterii economice si a ocuparii fortei de munca.

INTERVENTIA STATULUI:

2009: 6 miliarde euro
2010 si dupa: aproape 14 miliarde euro

DIRECTII DE ACTIUNE:

Stimularea ofertei necesare de lichiditati si credite comerciale pentru industrie, sprijinite prin garantii federale corespunzatoare si implicarea Comisiei Europene in aceste planuri;

Reducerea poverii fiscale: contributiile pentru ajutorul de somaj vor fi reduse, din nou, semnificativ la 2,8% in 2009 si 2010 (comparativ cu 6,5% in 2006);

Stabilizarea cheltuielilor de asigurari sociale;

Stimularea investitiilor in familie: ajutoarele si alocatiile pentru copii vor creste si vor fi introduse masuri suplimentare pentru sprijinul familiei.

OBIECTIVE CANTITATIVE / EFECTE ESTIMATE 2009 – 2010:

Reducerea poverii fiscale asupra populatiei si firmelor cu circa 30 miliarde euro anual – din care relaxarea fiscala a afacerilor in anul 2009 se ridica la 7 miliarde euro (urmand tendinta reformei impozitarii afacerilor care a intrat in vigoare in 2008);

Aproximativ 50 miliarde euro – noi investitii ale intreprinderilor, gospodariilor private si autoritatilor locale;

20 miliarde euro – noi finantarii si a lichiditati acordate companiilor pentru investitii;

32 miliarde euro – disponibilizate in afara bugetelor publice agregate;

MASURI CONCRETE:

I. Protejarea finantarii

(1) Pentru protejarea furnizarii de credite economiei, inclusiv IMM-urilor: Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) va crea un instrument suplimentar de finantare cu un volum de pâna la 15 miliarde euro, pus la dispozitie pâna la sfârsitul lui 2009.

II. Stimularea investitiilor

(2) Guvernul Federal va introduce, incepând cu 1 ianuarie 2009, o rata de 25% reducere a amortizarii activelor mobiliare (declining-balance depreciation for movable assets), pe o perioada temporara de 2 ani.

(3) Guvernul Federal va extinde pentru 2 ani si facilitatile speciale pentru amortizare acordate IMM-urilor (prin cresterea pragurilor de active si profit pâna la 335.000 euro, respectiv la 200.000 euro).

(4) Guvernul Federal doreste sa stimuleze investitiile suplimentare pentru eficienta energetica a cladirilor si sa suplimenteze resursele pentru programul de reinnoire in vederea reducerilor emisiilor de CO2, respectiv a masurilor suplimentare cu 3 miliarde euro pentru perioada 2009-2011. Aceasta acopera nu doar spatiile rezidentiale, dar si eficientizarea energetica a scolilor, a creselor, a facilitatilor pentru sport si a altor infrastructuri sociale.

(5) Pentru stabilizarea investitiilor in proiecte importante de infrastructura, programele KfW pentru autoritatile locale deficitare din punct de vedere structural, vor fi majorate cu 3 miliarde euro.

(6) Guvernul Federal va implementa investitii urgente in infrastructura de transport intr-un ritm accelerat – insotit de un program de inovatii si investitii pentru transport in valoare de 1 miliard euro, atât pentru 2009, cât si pentru 2010. Acesta ia in considerare atat caile ferate, cat si masuri pentru reducerea zgomotului, mentenanta si extinderea autostrazilor, consolidarea canalelor de navigatie.

(7) De la 1 ianuarie 2009, Guvernul Federal va mari finantarea pentru Federatie si planul comun pe regiuni de imbunatatire a structurilor economice regionale. In cadrul programului special pentru 2009, Federatia va aloca o suma suplimentara de 200 milioane euro pentru regiuni – din care 100 de milioane euro vor fi furnizati cash si 100 de milioane euro vor fi acordati sub forma de angajament.

III. Stimulente fiscale pentru gospodarii

(8) Guvernul Federal va extinde deductibilitatea taxei pentru serviciile comerciantilor de mentenanta si reconditionare si va dubla reducerea impozitarii (bonus tax) pâna la 20% din 6000 de euro (1.200 euro), de la 1 ianuarie 2009. Guvernul Federal va evalua eficienta facilitatilor de deducere imbunatatite la doi ani dupa intrarea in vigoare.

Pentru promovarea dezvoltarii si utilizarea la scara larga a vehiculelor eficiente din punct de vedere ecologic si pentru facilitarea simultana a industriei de autovehicule, Guvernul Federal va adopta urmatoarele masuri:

(9) Pentru masinile cu data de prima inregistrare ulterioara deciziei Cabinetului asupra proiectului de taxa, Guvernul Federal va introduce o scutire pentru taxa autovehiculelor pentru un an, restrictionata pâna la 31 Decembrie 2010 – in scopul de a introduce un sistem de control pâna la schimbarea taxelor. In cazul autovehiculelor care indeplinesc standardele Euro 5 si Euro 6, scutirea maxima de taxa va fi extinsa pâna la doi ani de la data inregistrarii. In acelasi timp, Guvernul Federal va pune accent pe inlocuirea taxelor pentru autovehicule cu taxa pe CO si taxa stabilita pe baza poluarii care va avea efect din 2011 si continua sa sprijine transferul taxei autovehiculelor catre Federatie.

(10) Guvernul Federal va actiona insistent la nivel european pentru ca reglementarile cu privire la emisiile de CO2 ale autovehiculelor din anul 2012 sa fie astfel stabilite incât povara asupra industriei de autovehicule sa fie tolerabila.

(11) Guvernul Federal va face presiuni pentru realizarea obiectivelor de finantare ale Bancii Europene de Investitii (BEI) pentru ca imprumuturile legate de activitatea de cercetare, dezvoltare si inovatie sa creasca de la 7,2 miliarde euro la 10 miliarde euro in 2009, cu scopul, printre altele, de a accelera dezvoltarea tehnologiei autovehiculelor moderne. Mai mult, volumul de imprumut anual al BEI care sprijina IMM-urile va creste de la 5 miliarde euro in 2007 la 8 miliarde euro in 2009 si 2010, din care pot beneficia micii furnizori ai industriei de autovehicule. In final, Guvernul Federal va lucra in scopul asigurarii ca restrictiile asupra acordarii de imprumuturi companiilor vor fi temperate pe durata crizei financiare.

(12) Pentru promovarea inovarii si a eficientei energetice intr-o maniera generala, KfW isi va imbunatati substantial masurile anterioare cu privire la promovarea si adoptarea inovatiilor, astfel incât companiile noi sa aiba acces mai usor la finantarea ulterioara.

Guvernul Federal va crea o retea suplimentara de sprijin pentru angajati care va interveni pe perioada crizei. Scopul este de a lega securitatea locurilor de munca cu continuarea calificarii. In acest scop, Guvernul Federal adopta urmatoarele masuri finantate de catre Agentia Federala de Ocupare a Fortei de Munca:

(13) Guvernul Federal va extinde la toate nivelurile programul special pentru muncitorii cu vârste inaintate si slab calificati, in scopul specializarii si al prevenirii disponibilizarilor.

(14) Prin intermediul a 1000 de consultanti pentru angajare din cadrul agentiilor de recrutare de forta de munca, se va imbunatati distribuirea muncitorilor in perioada de preaviz (plasare job to job).

(15) Limitat la durata de un an, Guvernul Federal va extinde perioada de garantare a accesului la beneficii pentru alocatia de munca pe termen scurt de la 12 la 18 luni. S-ar putea de asemenea reduce timpul de calificare a muncitorilor.

Andreea VASS este Cercetator al Institutul de Economie Nationala, Academia Romana,

blog http://blog.fabricadebani.ro/andreeavass

O poeta a rromilor, Luminita Cioaba

noiembrie 24th, 2008

Era o vreme pe cand raul Cibin intra in Sibiu cu bolboroseli cristaline, ca un amestec astral de muzici aduse din munti printre caii albi, treceau harjonindu-se alaturi de copii dansand si chicotind cum numai zilele copilariei stiu sa o faca in deplina libertate. Ne adunam dincolo de podul dintre cartierul Turnisor, pe atunci un sat transilvan cu porti zidite, un fel de cetate mai mica preintampinand burgul cel mare, Civitas Cibinensis. Unii pescuiau scobari si carasi cu undite din trestie , altii jucau fotbal cu mingii jerpelite, copiii rromi calareau ori tesalau caii de vis pana cand soarele varatec suradea multimii de copii cu indulegenta, incalzindu-i deopotriva pe toti, fara rezerve.
Eram prieteni cu totii, copii sasi, rromi si romani in jocuri la rau si langa lacurile din acea vreme.
Industrializarea masiva din anii ’70 avea sa distruga microdelta de la intrarea in Sibiu, dinspre Cristian, Turnisor asanand zilele frumoase sip si o parte din copilaria sibienilor de atunci.
Familia Cioaba sosise de undeva din apropeirea orasului Targu Jiu. Am cunoscut familia de trei generatii de la inteleptul Pitul si sotia sa, pana la stranepotii de astazi, copii minunati si frumosi, in caror zburdalnicie ma regasesc cu zeci de ani in urma.
Poate voi reveni cu alt articol pe tema acestei familii, acum oprindu-ma doar la a portretiza o poeta singulara a carei voce se identifica in mare masura cu traditia rromilor, indeosebi a unui alt tip de cantos, boemian si trist, dar interiorizant ca si accentele iberice ale lui Lorca.
Este vorba de Luminita Cioaba, o poeta deja consacrata, recunoscuta si autoare a catorva carti izbutite.
Ne-am regasit dupa ani in sala bibliotecii Casei de Cultura a Sindicatelor unde aveam sa fiintam un cenaclu numit Lumina in care citeam incercarile noastre literare, relatam impresii, comentam productiile lietrare asa cum ne pricepeam noi. Tin sa precizez ca nu ne sponzoriza nici Consiluliul Judetean si nici vreo revista autorizata. Stiam ca nu ne publica nimeni, dar noi ne straduiam si persistam in a scrie, in a ne intalni cu regularitate in acea biblioetca cu banci incomode ca intr-o sala de sport.
Ne bucuram de cate o apa minerala ori de cate un surogat de cafea. Pe cand ieseam de la cenaclu restaurantele se inchideau devreme. Continuam sedintele in parc, sub castanii batrani ai cetatii…
Luminita era sufletul cenaclului. As numi-o regina acelor seri de poezie, intrucat tinea mult la coeziunea membrilor, nu-i placeau iesirile unor asa zisi critici voit distructivi, negativisiti. M-a impresionat entuziasmul si dragostea ei fata de poezie. Admiratia fata de opera lui Rilke, a lui Nichita Stanescu, a lui Mircea Ivanescu ne unea si ne da speranta ca vom reusi candva.
Nu ne deranja faptul ca Luminita, venea la cenaclu in portul rrom, cu fustele-i in falduri multicolore, era de a noastra si noi eram de-ai ei.
Repet ca Luminita era spiritual serilor noastre si prin faptul ca nu ezita sa puna bani in bugetul cenaclului nostru, contributie cu care reuseam sa mai organizam cate o actiune deosebita invitand nume de onoare ale literaturii si presei romane de astazi. As enumera cativa invitati de neuitat ca: Mihai Sora, Stelian Tanase, Mircea Ivanescu, Ioan Grosan, Ioan Radu Vacarescu, Andrei Ileni, Dan Danila, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, mult regretatul prozator Vladimir Munteanu sa.
Membrii fondatori ai acestui cenaclu sunt: Mimi Barbu, Traian Suciu, Octavian Hoandra, Victoria Muntean, Artemiza Ene, Emil Stratulat, Didi Cenuser. Pentru unii pare ridicol sa enumar aceste nume. Eu consider ca a trece prin viata incercand sa scrii si sa exprimi ceea ce este in sufletul tau, sa comunici cu celalalt intr-o vreme cand curentul electric deconectat iti facea lectura mai dificila, cand a te apropia de breasla scrisului te punea in pericol – reprezinta intotdeauna o celebrare superioara a fiintei umane.
Luminita s-a distins ca poeta de talent, ca autor de teatru, dar si ca actor. Concomitent cu participarile sale la cenaclu, urma cursurile de actorie ale Scolii Populare de Arta Teatrala si Cursurile Facultatii de Filologie din localitatea sibiana.
Intr-o seara tarzie de iunie in parcul mirosind a tei, in iarba deja ninsa cu florile de castani recitam poezii, degustam toti din aceeasi sticla de vinul de casa al Luminitei, vin gustos, racoritor numit braghina, preparat anume in Oltenia si destupat in mai, vin pelin si cu gust de gutuie. Picnicul nostru nocturn adolescentin a la belle etoile nu cred ca mai figureaza decat in amintirile noastre In acea seara avea sa piarda un cercel sau inel in iarba. L-am cautat in noapte cu totii. Nu l-am gasit. Pentru ea a fost semn magic
Luminita a scris un poem pe aceasta tema. Dupa zeci de ani imi spune ca pierzand o infima bijuterie, a castigat in schimb o comoara- poezia.
Luminita Cioaba ca scriitor s-a situat intre doua lumi : lumea dinafara comunitatii rromilor neprimitoare in acea vreme refuzandu-i publicarea poeziei si lumea dinauntrul familiei cu rigori morale de traditie ce nu permitea unei tinere rrome sa frecventeze cercurile boemei, sa iasa la ore tarzii, cu atat mai mult pentru fiica regelui Ion Cioaba. A scrie poezii insemna si pentru multi dintre apropiatii ei o indeletnicire fara viitor.
In timp Luminita Cioaba a demonstrat ca salba ei cu galbeni din cei mari, numara poeme, prezente nationale si internationale dedicate lumii din care face parte cinstind-o si luptand impotriva stigmatului social-politic ce o intristeaza si o nemultumeste in egala masura.
In devotiune si ca intr-un recviem permanent Luminita continua activitatea tatalui ei Ion Cioaba in afirmarea eteniei rrome si in emanciparea acesteia.
Luminita se distinge prin suite de culegeri de folclor rrom, de scrieri istorice si prin recentul film Lacrimi Rome despre care vom vorbi intr-un interviu cu Luminita Cioaba acordat saptamanalului nostru Acum, intr-un numar viitor.
Poezia de inspiratie rroma reda magicul vietii de nomad, al calatorului considerat apatrid si uitat. Registrul poetic se amplifica prin frecventa muzicalitatii versurilor, prin elementele esoterice si magice de intiere la sarbatorirea norocului, a surprizei, si a inexprimabilului prin cuvinte. Un poem antologic „De unde vin fluturii” se intretaie cu credinta autohtonilor din Porto Rico pentru care fluturii sunt mesagerii norocului, al bunului destin si ei rasadesc flori alese in inatmpinarea fluturilor in a-i momi, a atrage o mai buna vestiri in sufletul lor.
Poezia Luminitei Cioaba te cucereste asemenea printesei, fiica de rege rrom. Cu ani in urma, la o masa in superbul salon al restaurantului Imparatul Romanilor, alaturi de alti confrati literati si prieteni am fost rasfatati de o interpretare magistrala a unei orchestre de café concert conduse de un mare violinist numit Hontiu, de origine rroma, disparut dintre noi. La intrarea Luminitei in restaurant maestrul a schimbat repertoriul cantand numai in cinstea ei, transformand restaurantul intr-un succes inimaginabil. Hora Staccato a ridicat mesenii in picioare si in repetate aplauze.
Incerc sa definesc opera ei poetica intr-un cantec sacru initiator al lumii rromilor.
Cu acceptul autoarei va reproduc cateva poeme dispuse in patru limbi (romana, rroma, engleza si germana) :

Nu-ţi Uita Numele Copil de Ţigan

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
prin ochii tăi se vede
inima
poporului risipit ca firul nisipului
la marginea mării.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
Raza – Soarelui – Răsare se odihneşte
pe faţa ta
în taina
focului
încât
mirosul pământului proaspăt
locuieşte în pieptul tău.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
căci numai în părul tău luna
îşi aruncă strălucirea stelelor
învăţându-te
Iubirea Începutului
de
Dincolo de Cer.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
lacrimile tale
sunt
ploaia cerului
din
Rădăcina Pământului
încât
Cântul Libertăţii
va fi
Drumul
Numelui vostru acolo.

Na Bîstăr Teo Anau Şaorea Romehko

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
ande te iakha diciol
o illo
le manuşengo hasarde sar o thaw la tişaiako
kata o gor le barăpaiehko.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
E Duda-Le Khamesti-Anklel atărdeol
pe tiro mui
ando garadimos
la iagako
ta
o sungaimos iwando la phuweako
beşel ande teo kolin.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
kă numa ande te ball o şonuto
şudel o străfeaimos le ceraiengo
sîkaindoi tu
O Kamblimos Anglal

Înteal o Cerii.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
te iasfa

o brîşind le cerehko
anda
O Angluno la Phuweako
ta
E Dilli le Slobozimasti
sî te avel
O Drom
Tumară anavehkă oce.

Don’t Forget Your Name Gypsy Child

Don’t forget your name gypsy child
in your eyes can be seen
the heart
of your people scattered like grains of sand
along the shore of the sea.

Don’t forget your name gypsy child
at dawn a sun ray dwells
on your face
with the mystery
of fire
that the scent of fresh earth
may live deep in your breast.

Don’t forget your name gypsy child
because only in your hair does the moon
sprinkle the brilliance of stars
to teach you
of the beginning
the love from far beyond
the sky.

Don’t forget your name gypsy child
your tears
are rain
from the sky
watering
the earth’s root
that
the song of freedom
may grow into a road
all the way to the beyond
for your name.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Zigeunerkind

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
durch deine Augen sieht man
das Herz
des wie Sand am Meeresufer
verstreuten Volkes.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
der erwachende Sonnenstrahl ruht
auf deinem Antlitz
im Geheimnis
des Feuers
in deiner Brust wohnt
frischer Erde Duft.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
denn nur in deinem Haar läßt der Mond
die Sterne glänzen
und lehrt dich
des Anfangs Liebe
von
Jenseits des Himmels.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
deine Tränen
sind
des Himmels Regen
aus der
Wurzel der Erde
der Freiheit Lied
wird dort
Weg
sein
unserem Namen.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Crini Regali

Pe aripa timpului
din a sufletului durere
din lacrimile
mult mai albe ca ziua
Crinii Regali
s-au născut
şi
au rămas
cele mai frumoase flori
de aducere- aminte.

Lângă lespedea albă
pe marmura rece
lacrimi şi flori
flori şi lacrimi
îţi aştern peste vreme.

Crinii Regali
ce eu în cuvinte
nu pot să rostesc
îţi vor spune
Crinul Meu – Tată Regal.

Mult trecut de miezul nopţii
este acum
şi e târziu
de al meu plâns
se îndură
o angelică fiinţă
iar pe umăru-i de înger
ţine o candelă aprinsă
să pot scrie
cu viu grai
Dincolo de Cer
printre Florile de Crini
născându-se pe pământ
dăruind iubire-n moarte
şi
parfum sufletului
şi
Lumină-n
noaptea vieţii.

Dintre toate florile
numai
Crinii Regali
pot vorbi până
Dincolo de Cer
unde ştiu
că exişti
Crin Regal – Tată Regal .

Îţi mai aduci aminte
eram
într-un oraş din Ardeal
şi-n dimineaţa aceea
se umpluse aerul cu
parfumul de crini
îţi mai aduci aminte
nu demult
parcă a fost ieri
ce negru era vânzătorul
iar crinii atât de albi
un braţ întreg
mi-ai dăruit spunându-mi…

Aceste flori din rai au fost furate
ca oamenii să guste un pic
ce frumuseţe înseamnă
Dincolo de moarte.

Crinul Meu – Tată Regal
Regal Tată – Crinul Meu
peste timp
îţi sunt datoare
O Lacrimă şi O Floare .

Tagarine Lulludea

Pe phakh le cirosti
anda le illesti dukh
anda le iasfa
but mai parne sar o des
Le Tagarine Luludea
barile
thai
aşile
le mai şukhar lulludea
kai anes tukă godi.

Paşa o than o parno
poa barr o şudro
iasfa thai lulludea
lulludea thai iasfa
mekau tukă poa ciro.

Le Tagarine Lulludea
so me te dau duma
naşti te phenau
phenena tukă on
Mîrî Lulludi – Dadd Thagar.

But nakhlo kata o maşkhar la reateako
sî akana
thai sî dur
mîră iasfăndar
fal nasul
khă manuşes devllikano
thai pe lehko dumo îngerisko
nikrăl khă ambral astardo
te daşti me te ramo
uşteade divanosa
Înteal o Cerii
maşkar le Tagarine Lulludea
kai pe sai phuw barile
ta andine kamblimos anda o mullimos
thai
le illehkă parfumo
thai
Duda ande
reat la civavati.

Anda sa le lulludea
numa
Le Tagarine Lulludea
daşti den duma ji
Înteal o Cerii
kai jeanau
kă san
LulludiThagar – Dadd Thagar.

Mai anes tukă godi
samas
Aandekh foro andoa Ardealo
thai ande kodoa droboimos
pherdilosas o aero le
tagarinengo parfumosa
mai anes tukă godi
na dăbut
fal kă samas arati
o bitinditori sas kaditi dă kallo
ta le tagarine kaditi dă parne
khă angali dean ma phendindoi mangă.

Kadala lulludea andoa Raio sas ciordine
ka le manuşi te zumaven ăkhcîra
so mândrimos avela
Înteal o mullimos.

Lulludi Mîrî – Dadd Thagar
Thagar Dadd – Mîrî Lulludi
poa ciro
sîm thkă unjile
Ăkh iasf thai Ăkh Lulludi.

an
d in
Royal Lilies

On time’s wings
from the soul’s grief
from the tears
much whiter than the day
the royal lily
was born
and
it has remained
the most beautiful flower
of remembrance.

Beside the white slab
on the cold marble
I spread tears and flowers
across time.

Royal lilies
I cannot say it
in words
they will name you
my lily—Royal Father.

Now it’s after midnight
long after midnight answer to my tears
an angelic persence
takes pity on me
and on its angel shoulder
bears a lighted candle
that I might write
by means of a voice living
beyond the sky
through lily flowers
born here on the earth
offering love
in death
the soul’s
perfume
light
in life’s night.

Among all the flowers
only
the royal lily
can speak as far as
the other side of the sky
where I know
you are alive
my Royal Lily—Royal Father.

Do you still remember
we were together
in a town in Ardeal
and that morning
the air was rich
with the fragrance of lilies
do you still remember
it wasn’t so long ago
only yesterday it seems
how black the flower seller
how white the lilies
oh, a whole armful you gave me
telling me…

These flowers were stolen from Heaven
that people might taste
the beauty that exists
on the far side of death.

My lily—Royal Father
Royal Father—my lily
beyond time
I owe you
this tear and this flower.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Königslilien

Auf dem Flügel der Zeit
aus Seelenschmerz
aus den Tränen
viel weißer als der Tag
sprossen die
Königslilien
sie sind
die schönsten
Blumen zum Gedenken.

Neben den weißen Stein
auf kalten Marmor
lege ich dir
Tränen und Blumen
Blumen und Tränen.

Die Königslilien
sagen dir
was ich nicht
in Worte fassen kann
Meine Lilie – mein Königsvater.

Spät nach Mitternacht
ist es jetzt
es ist spat
ein engelhaftes Wesen
erbarmt sich
meiner Tränen
es halt auf Engelsschulter
eine brennende Kerze
auf dass ich schreibe
in lebendiger Sprache
Jenseits des Himmels
zwischen den Königslilien
die der Erde entwachsen
Liebe im Tod schenkend
und
der Seele Duft
und
Licht
in der Nacht des Lebens.

Von allen Blumen
reicht nur die Stimme
der Königslilien
jenseits des Himmels
wo ich weiss
dass du bist
Königslilie – Königsvater.

Erinnerst du dich
wir waren
in einer siebenbürgischen Stadt
an jenem Morgen
war die Luft
voller Lilienduft
erinnerst du dich
vor nicht allzu langer Zeit
als sei es gestern gewesen
Schwarz war der Verkäufer
die Lilien so weiß
du schenktest mir
einen Arm voll und sagtest…

Diese Blumen wurden dem Himmel geraubt
die Menschen schmecken zu lassen
wie schön es ist
Jenseits des Todes.

Meine Lilie – Königsvater
Königsvater – Meine Lilie
jenseits der Zeit
schulde ich dir
eine Träne und diese Blume.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Sinucidere

Suntem pod din nuferi albi
peste aripă de timp
tu n-ai cum să te îneci
suntem pod de milioane
pământul e casa noastră
cerul ne este acoperiş
iar drumul ne e viaţa
suntem mulţi suntem puternici
risipiţi în lumea toată
soarele ne încălzeşte
luna ne spune povestea
inima ne este cântec
arzând noaptea cu descântec
dă-ţi iubirea nouă toată
podul inima ţi-o da
chiar şi atunci în gerul iernii
nuferi albi vor fi în ea
treci pe pod plată nu-ţi cerem
eşti Prea-Sfântă si Albastră
peste aripă de timp
treci şi astăzi treci şi mâine
Noi
Suntem
Iubirea Ta.

Mudardimos

Sam phurt andal lulludea parnea
pa e phakh le cirosti
tu nai sar kaste tasos
sam ăkh phurt milioanendi
e phuw sa sî amaro khăr
o cerii same opral
amari civava o drom sî
sam but sam zurale
pharade ande lumea sa
o kham tatearăl ame
o şonuto phenel amari paramici
o illo same kaste dillabal
phabarindoi e reat le drabarimasa
deame amen teo kamblimos
e phurt o illo dela tu
i ando şill le iwendehko
ludearăn la parnea lulludea
nakh pai phurt ci mangas love
san but Blagoslovime thai Maviso
pa sai phakh le cirosti
nakh I ades nakh I tehara
Ame
Sam
Teo Kamblimos.

Annihilating Self

We are a bridge of white water lilies
over time’s wings
no, you cannot drown
we are a bridge of millions
the earth is our house
the sky our only roof
the road our life
we are many we are strong
scattered across the entire world
the sun warms us
the moon tells our story
the heart sings our song
fiery night with incantation
give us all your love
this bridge offers you its heart
even in the frost of winter
the water lilies will still exist
cross the bridge we won’t charge you a toll
you are most holy and blue
spanning time’s wings
cross today cross again tomorrow
we
are
your
love.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Selbstmord

Wir sind eine Brücke weißer Seerosen
auf dem Flügel der Zeit
du kannst nicht ertrinken
wir sind eine Brücke von Millionen
die Erde ist unser Haus
der Himmel das Dach
der Weg das Leben
wir sind viele wir sind stark
in der ganzen Welt zerstreut
die Sonne wärmt uns
der Mond erzählt uns
Lied ist unser Herz
es verbrennt die Nacht mit einem Zauberspruch:
schenk uns deine Liebe ganz
die Brücke schenkt dir das Herz
auch im Winterfrost
werden weiße Seerosen sie tragen
überquere
die Brücke
wir fordern kein Geld
du bist Heilig und Blau
auf dem Flügel der Zeit
überquere sie heute und morgen
wir
sind
deine
Liebe.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Ingerii Ţigani

La început cerul
era foarte aproape de pământ
încât
îl puteai atinge cu mâna
de multele noastre păcate
s-a îndepărtat
şi
azi
pământul rămâne
departe de cer.

Din întunericul Universului
şi
al pământului
la prima rază străluce a soarelui
demult
la marginea mării
precum
firul nisipului
risipit de vânt
în zările lumii
Dumnezeu a binecuvântat
Îngerii Ţigani
cu aripi larg deschise-n lumea toată.

Când
Destinul
se joacă cu tine trântindu-te
în mocirla vieţii
numai
Îngerii Ţigani
îţi întind aripa
ştergându-ţi lacrima
în coarda viorii
ei sufletu-şi pun
şi muzica lor
cheia cerului învârte
deschizând
tot Universul
şi stele şi luna
în vrajă-i se prind
copacii dansează
renaşte pământul
destinul ţi-l schimbă
şi totu-i frumos
e numai
Lumină.

Îngerii Ţigani
n-au venit cu aripile goale în lume
ei au luat cât au putut duce
de
Dincolo de Cer
aşa încât
aripile lor ajunseseră grele
şi păsările cerului
văzându-le aripile atât de îmbelşugate
s-au rugat
de
Îngerii Ţigani
să le dea un pic din aripă
să poată zbura
pe toată faţa pământului
precum
firul de iarbă înverzit
cu drumul în faţă
şi ochii înspre soare
pe aripi mereu purtând libertate
precum
pădăcina pământului în Primăvară
atunci
un roi de fluturi
tânjind la aripile lor atât de frumoase
i-au implorat să le dea
o picătură din aripă
şi au promis
că întotdeauna
în zborul lor
vor fi asemeni
Sufletului Ţigănesc
liberi
dăruind pe oriunde trec
Dragoste de Viaţă.

Îngerii Ţigani
au furat poruncile Domnului
dându-şi inima oamenilor
însă
oamenii
n-au înţeles niciodată
şi mereu le-a fost frică
de-a intra în vorbă
cu
Îngerii Ţigani
aşa că s-au îndepărtat din neam în neam
precum
cerul de pământ
pe când
Îngerii Ţigani
au fost şi au rămas
lângă
Dumnezeu.

Romane Îngerea

Mai anglal o cerii
sas but paşe la phuweatar
ta
daşti thosas o vast pe leste
anda le but amară bezeha
durilo
thai
ades
e phuw aşel
dur le cerestar.

Andoa kallimos le Universohko
thai
la phuweako
kai mai anglal duda le khamesti kai străfeal
dăbut
koa gor le barăpaiehko
sar
o thaw la tişaiako
phurdino la bravalleatar
ande sal riga la lumeakă
O Dell blagoslovisardea
Le Romane Îngeren
bufle phakănca ande sai lumea.

Kana
O Destino
khălel pehkă tusa şudindoi tu
ande cikh la civavati
numa
Le Romane Îngerea
tinzon tukă e phakh
khoslindoi ti iasf
ande la şetrati koarda
pehko illo on thon
thai lengo dillabaimos
e cheia le ceresti ambpldel
pîtărindoi
sa o Universo
i ceraia thai şonuto
ando drabarimos astardeon
khălen le kaşt
luludearăl e phuw
teo destino parugleol
thai sa sî şukhar
sî numa
Duda.

Le Romane Îngerea
ci avile le phakănca nangă ande lumea
on line sode daştisarde te anen

Înteal o Cerii
kadea ta
lengă phaka arăslesas phară
thai le ciriklea le cerehkă
dikhlindoi lengă phaka kaditi dă mandinale
rudisai le
kal
Romane Îngerea
te del le hancî anda e phakh
te daşti hurean
pe soa mui la phuweako
sar
o thaw la ceareako zălenindoi
le dromesa anglal
le iakhănca karing o kham
sar
o angluno la phuweako ando Angloamillai
pel phaka avindoi le slobozimos
thai atunceara
khă kîrdo păpărujengo
dikhlindoi lengă phaka kaditi dă şukhar
rudisaile te den le
khă piteaimos andai phakh
thai phendine
kă orkana
ande lengo hureaimos
sî te aven sar
O Illo o Romano
uje
dindoi orkatar nakhăna
Kamblimos Civavako.

Le Romane Îngerea
ciordine le divanuri Le Devllehkă
dindoi pehko illo le manuşengă
ta
le manuşi
ci atearde le ciăkhdata
thai orkana sas lengă dar
te den duma le
Romane Îngerenca
kadea kă durile vica vicatar
sar
o cerii la phuweatar
thai le
Romane Îngerea
dăorkana
sas thai aşile
paşa
O Dell.

The Gypsy-Angels

In the beginning the sky
was so close to the earth
people could reach out
touch it with their hands
but because of our many sins
it withdrew far away
and
today
the earth is far
from the sky.

From the darkness of the Universe
and
the earth
to the first gleaming ray of the sun
once upon a time
on the shore of the sea
like
a grain of sand
blown by the wind
between the world’s horizons
God blessed
the gypsy-angels
his wings enfolding the world.

When
Fortune
toys with you and drags you
into life’s marshes
only
the gypsy-angels
offer you their wing
wiping away your tear
with a violin’s string
they sing with all their soul
and their music
turns the key to the sky
opening
the expanse of the universe
both stars and moon
get snared in its magic spell
trees dance
earth is renewed
your own fortune changes
and everything becomes beautiful
becomes only
light.

The gypsy-angels
didn’t come to the world with empty wings
from the far side of the sky
they carried as much as they could bring
so much that
their wings became heavy
and the birds of the air
seeing in their wings such abundance
prayed to
the gypsy-angels
to give them a little bit
of what their wings held
so they might glide
over the face of the earth
like
a blade of green grass
their road a sky-road before them
their eyes toward the sun
roaming from ancient ages as today
sunlight before them
freedom in their eyes
in the middle of the field
at the edge of the forest
where it’s lovely for the gypsy to live
at the mountain spring
along the water’s bank
they never stop and stay
like
the earth’s root in springtime

And then
a swarm of butterflies
faint with longing for their beautiful wings
begged them for
the smallest drop from in their wings
and they promised
that always
in their flight
they would be like
the gypsy soul
sharing love of life
everywhere they passed.

The gypsy-angels also
stole God’s commandaments
giving their heart to all people
but
the world’s peoples
would never understand them
they always were afraid to
exchange even a word
with
the gypsy-angels
so the gypsy-angels set forth traveling from people to people
like
the sky going far away from earth
although
the gypsy-angels
always
have been
and remained
near
God.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Die Zigeunerengel

Am Anfang war der Himmel
der Erde sehr nahe
du konntest
ihn mit der Hand berühren
unsere vielen Sünden
entfernten ihn
und
heute
bleibt die Erde
dem Himmel fern.

Aus dem Dunkel des Alls
und
der Erde
an dem ersten hellen Sonnenstrahl
vor langer Zeit
am Ufer des Meeres
wie
der Sand
vom Winde verstreut
am Horizont der Welt
segnete Gott
die Zigeunerengel
mit weitgeöffneten Flügeln allüberall.

Wenn das Schicksal
mit dir spielt und dich wirft
in des Lebens Schlamm
reichen dir nur
die Zigeunerengel
ihren Flügel
wischen deine Träne weg
auf die Saite der Geige
legen sie ihre Seele
und ihre Musik
dreht des Himmels Schlüssel
und öffnet
das ganze Universum
Sterne und Mond
werden vom Zauber umfangen
die Bäume tanzen
die wiedergeborene Erde
wendet dein Schicksal
und alles ist schön
ist Licht
allein.

Die Zigeunerengel
kamen nicht mit leeren Flügeln in die Welt
sie brachten was sie tragen konnten
von
Jenseits des Himmels
so daß
ihre Flügel schwer wurden
die Vögel des Himmels
sahen die reichbestellten Flügel
und baten
die Zigeunerengel
ihnen etwas davon abzugeben
damit sie flögen
über die ganze Welt
wie
der ergrünte Grashalm
den Weg vor sich
die Augen der Sonne zugewandt
wie
die Wurzel der Erde im Frühling
stets Freiheit auf den Flügeln tragend
und dann
baten sie die Schmetterlinge
die ihre so schönen Flügel bewunderten
Tropfen von den Flügeln
abzugeben
und sie versprachen
daß sie stets
in ihrem Flug
der Zigeunerseele
ähnlich sein werden
frei
aller Orten
Lebensfreude verschenkend.

Die Zigeunerengel
stahlen Gottes Gebote
schenkten ihr Herz den Menschen
aber
die Menschen
verstanden es nie
und fürchteten sich immerzu
mit den
Zigeunerengeln zu sprechen
so daß sie sich nach und nach
entfernten
wie der
Himmel von der Erde
während
die Zigeunerengel
seit eh und je
neben
Gott
waren und geblieben sind.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

*
* *

Mersul timpului
în
Clepsidra Pământului
un cal alb – viaţă
un cal negru – moarte
mereu
aleargă
în
cântecul
înaintea zorilor – răsare
în
liniştea
Dinaintea Tăcerii

*
* *

O phirimos le cirohko
ande
Klepsidra la phuweati
khă grast parno – civava
khă grast kalo – mullimos
butivar
prastel
ando
dillabaimos
angla o kham te anklel
ando
ujimos
Angloa Aşimos.

*
• *

The sifting of time
through
Earth’s hourglass
a white horse—life
a black horse—death
always
running
in
the song
before sunrise
in
the silence
before peace.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

* * *
Der Lauf der Zeit
in
der Erde Sanduhr
ein weißes Pferd – das Leben
ein schwarzes Pferd – der Tod
laufen
stets
im Lied
vor dem Sonnenaufgang
in
der Ruhe
vor dem Schweigen.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Basarabeni în cursa pentru parlamentul României

noiembrie 24th, 2008
Eugen Tomac promite cetățenie persoanelor din Republica MoldovaEugen Tomac promite cetățenie persoanelor din Republica Moldova

Candidații basarabeni au devenit un fel de vedete ale alegerilor pentru Parlamentul României.

Republica Moldova este inclusă la colegiul 2 – Europa de est și Asia – pentru alegerea Camerei Deputaților și la colegiul 1 – Europa și Asia pentru alegerea Senatului.

Principalele partide politice au atras nume de rezonanță în această competiție: Eugen Tomac este candidatul Partidului Democrat-Liberal pentru Camera Deputaților, Tudor Panțîru este candidatul alianței PSD-PC pentru același colegiu uninominal, iar pentru Partidul Național Liberal candidează Nicolae Dabija.

Senatorul PRM Ilie Ilașcu candidează pentru un nou mandat la Senat în colegiul Europa și Asia, iar Mircea Druc este candidatul PD-L la colegiul 8 Suceava pentru Camera Deputaților.

Probabil cel mai intens mediatizat este Eugen Tomac, consilier pe lângă președintele Traian Băsescu. În vârstă de 27 de ani, originar din sudul Basarabiei, comuna Oziornoie (Babele), actualmente în Ucraina, el este de formație istoric și se bucură desprijinul unor personalități importante din Republica Moldova, între care tânărul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Tudor Panțîru, în vârstă de 57 de ani, este un jurist cu vechi state în tribunalele internaționale: judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO, 1996 – 2001), membru al Curții Constituționale a Bosniei (2002 – prezent), membru al Curții Supreme a provinciei Kosovo (2004 – prezent).

De judecătorul Panțîru mă leagă o amintire personală, l-am intervievat cu prilejul depunerii de către deținuții din grupul Ilașcu de la Tiraspol a unei plângeri împotriva Federației Ruse la CEDO.

Un ziar din București a publicat transcrierea interviului, în urma căreia Rusia a cerut recuzarea domnului Panțîru pe motiv de antepronunțare. Cotidianul respectiv transcrisese greșit “Eu consider” în loc de “Ei consideră” când judecătorul explica motivarea plângerii din punctul de vedere al reclamanților.

La rugămintea domnului Panțîru, am scris o scrisoare președintelui CEDO în care explicam greșeala de transcriere și ca urmare cererea de recuzare a fost respinsă.

Nicolae Dabija, în vârstă de 60 de ani, este un foarte cunoscut publicist și om politic basarabean. De mai multe ori ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Dabija este în prezent președinte al Forumului Democratic al Românilor din Republica Moldova, organizație unionistă.

Director al săptămânalului Literatura și Arta, domnul Dabija este cunoscut pentru combativitatea sa în sprijinul cauzei naționale, care l-a implicat în mai multe controverse, cea mai cunoscută fiind expulzarea sa din Partidul Social Liberal al lui Oleg Serebrian ca urmare a editorialului său “Rusoaicele”, în care a fost acuzat de xenofobie.
Candidatul cel mai cunoscut în România este în Ilie Ilașcu, 56 de ani, senator PRM din anul 2000, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1994 și 2000, dar mai ales deținut de către autoritățile separatiste de la Tiraspol (1992 – 2001) și condamnat la moarte în 1993 sub acuzația de acte teroriste în timpul războiului civil din Transnistria din 1992.

Deși candidează pentru un al treilea mandat consecutiv, senatorul Ilașcu este dezavantajat de scorul slab din sondaje al PRM, partid care riscă să nu depășească pragul electoral de 5%, caz în care singura soluție pentru domnul Ilașcu este să câștige majoritatea absolută în colegiul său uninominal, perspectivă practic imposibilă.

În sfârșit, veteranul basarabean al politicii românești, Mircea Druc, 59 de ani, fost premier al Republicii Moldova între 1990 – 1991, este deja la a patra participare în alegeri în România.

În 1992 a candidat independent la președinția României, obținând 2,75% din voturi, în 1996 în fruntea Partidului Reîntregirii Opțiunea Daco-Latină a obținut 0,23% din voturi în alegerile parlamentare, în 2004 (după ce a fost trimis diplomat în Brazilia între 2001 și 2004 de guvernul PSD) a candidat din nou fără success pe listele PRM, iar acum își continuă periplul pe la partidele românești, de data aceasta cu cea mai mare șanse de a fi ales, la PD-L.

Cetățenia română

Votanții din Republica Moldova vor manifesta probabil un interes mai mare, anul trecut la referendumul privind destituirea lui Traian Băsescu fiind prezenți 5000 de alegători, număr limitat datorită existenței a numai două secții de votare, dat fiind refuzul autorităților de la Chișinău de a permite deschiderea unor consulate la Bălți și Cahul.

De această dată sunt deschise patru secții de votare, toate la Chișinău, după cum urmează: 118, CHIȘINĂU 1 str. București nr. 66/1, 119, CHIȘINĂU 2, str. Vlaicu Pârcalab nr 39, 120, CHIȘINĂU 3, str. Grigore Ureche nr. 2 și 121, CHIȘINĂU 4 str. Grigore Ureche nr. 2.

Nu se știe exact câți cetățeni ai României se află acum în Republica Moldova. Între 1991 și 2001 au redobândit cetățenia română circa 100000 de persoane, dar după schimbarea legii și supendarea redobândirii în procedură accelerată, mai puțin de 4000 de persoane din Republica Moldova au redobândit cetățenia română după 2002.

De altfel, candidații basarabeni au făcut din redobândirea cetățeniei române de către persoanele din Republica Moldova un punct principal al campaniei lor.

România acordă redobândirea cetățeniei pentru persoanele și urmașii lor– până la a treia generație – care au fost cetățeni ai României înainte de 1940, fără deosebire de etnie, ceea ce înseamnă peste trei milioane de cetățeni ai Republicii Moldova și probabil vreo două milioane de cetățeni ai Ucrainei.

Procedura a fost suspendată în decembrie 2001, cu două săptămâni înainte de aborgarea regimului vizelor Schengen pentru cetățenii români. Uniunea Europeană nu are obiecții oficiale la modificarea legii cetățeniei, dar neoficial se opune creării unui număr potențial de peste trei milioane de cetățeni ai UE în Republica Moldova. Dar candidații care promit redobândirea cetățeniei pentru cei din Republica Moldova nu menționează aceste obiecții.

Revista ACUM nu sprijină niciun partid sau candidat în alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Noi viziuni europene în legătura cu integrarea europeană a RM

noiembrie 24th, 2008

Vizita de la Chişinău (18-19 noiembrie a.c.) a unei delegaţii a Comisiei europene în frunte cu Hugues Mingarell, vice-directorul general al Directoratului general pentru Relaţii Externe, evidenţiază interesul emergent al UE faţă de situaţia din RM. Misiunea diplomatică condusă de Hugues Mingarell este calificată de oficialii europeni drept un semnal clar al fortificării raporturilor moldo-comunitare şi al suportului enorm acordat de Bruxelles aspiraţiilor europene moldoveneşti şi reformelor democratice desfăşurate în RM. În schimb, autorităţile moldoveneşti continuă să facă promisiuni politice cu privire la onorarea responsabilităţilor sale în contextul integrării europene a RM.

Iniţial, UE lega începutul reflecţiilor asupra negocierilor privind semnarea unui nou acord de cooperare moldo-comunitar de calitatea alegerilor parlamentare din 2009. În prezent, oficialii europeni se arată dispuşi să aprofundeze negocierile cu Chişinăul pentru semnarea unui „Acord de Asociere” în concordanţă cu dinamica reformelor interne realizate de actuala conducere, dar şi cu modul în care aceasta respectă angajamentele în sfera drepturilor omului, statului de drept şi democraţiei. Pe lângă aceste cerinţe tradiţionale, europenii pun accentul, în mod imperios, pe libertatea de exprimare şi transparenţa politică a autorităţilor moldovene în timpul alegerilor parlamentare din 2009.

Monitorizarea Planul de Acţiuni RM-UE a demonstrat că implementarea acestui acord nu a asigurat îmbunătăţirea situaţiei în domeniul libertăţii de exprimare (libertatea mass-media). UE este conştientă de faptul că respectarea defectuoasă a acestui principiu poate cauza alegeri nedemocratice (de fapt, nerespectarea acestui principiu ar putea genera exercitarea unui vot în necunoştinţă de cauză de către alegătorii moldoveni).
Pe fondul unei reticenţe constante a autorităţilor moldovene faţă de drepturile omului şi principiile democratice de guvernare (reflectate în rapoartele de monitorizare locale, rapoartele internaţionale de profil etc.), Bruxellul a pus în aplicare tactica “paşilor mici”. Conform acestei viziuni oficialii europeni se limitează la câteva obiective esenţiale în raport cu RM (libertatea exprimării şi transparenţa politică), celelalte fiind promovate în regim obişnuit (drepturile omului, statul de drept). De calitatea realizării lor va depinde nu numai componenţa politică a următorului parlament moldovenesc, dar şi funcţionalitatea, stabilitatea şi pro-europeismul lui.

În afară de libertatea exprimării, oficialii europeni au invocat şi transparenţa politică în calitate de imperativ. Acest demers este complementar libertăţii de exprimare, căci lipsa de deschidere şi transparenţă în mediul politic diminuează potenţialul protagoniştilor acestui tip de libertate şi viceversa. Or, logica acestor demersuri constă în intenţia europenilor de a fortifica opoziţia (politică şi civică) din RM, cu scopul “europenizării” următorului Parlament al RM şi favorizării forţelor politice cu adevărat democratice şi pro-europene. În orice caz, Burxellul şi-a asigurat o “fereastră de oportunităţi” prin Parteneriatul Estic (acceptat de actuala guvernare), care va permite o integrare europeană la scară regională, chiar dacă guvernele naţionale vor fi duplicitare sau parţial interesate în problema integrării europene, sau mersul reformelor interne vor fi trenate sau mimate.
Totodată, transparenţa politică solicitată de oficialii europeni ar permite fixarea unei anumite predictabilităţi a politicii autorităţilor moldoveneşti, mai ales în contextul discuţiilor semioficiale purtate de Chişinău cu Moscova pe marginea reglementării transnistrene (Summitul CSI de la Chişinău este un exemplu plauzibil în acest sens).

Lipsa de transparenţă din partea factorilor de decizie din RM creează suspiciuni în cancelariile europene, limitându-le terenul de manevră pe plan geo/politic în favoarea intereselor şi acţiunilor ruse (în perioada electorală prezenţa rusă se va intensifica, de aceea UE urmăreşte să obţină din partea Chişinăului angajamente categorice privind transparenţa actului de guvernare). În atingerea acestui obiectiv, UE mizează pe receptivitatea oficialilor moldoveni amplificată de dificultăţile de ordin electoral pe care le confruntă PCRM (diminuarea sprijinului pentru PCRM în sondajele naţionale etc.). De asemenea, aceasta contează pe dispoziţia pro-europeană puternic accentuată în societate, care poate exercita presiuni enorme asupra guvernării RM, dacă ultima va ignora cerințele venite de la Burexelles.

Portugalia: în nord, la celebrele pivniţe cu vin de Porto

noiembrie 24th, 2008
Pivniţele Cálem, pe malul râului DouroPivniţele Cálem, pe malul râului Douro

Nicio vizită în Portugalia nu este completă fără o deplasare în Nord, la celebrele pivniţe de vin de Porto. Înlănţuite de-a lungul râului Douro, în faţa oraşului Porto, pivniţele celor mai importante podgorii din regiune îşi aşteaptă vizitatorii, cumpărătorii şi ziariştii în căutare de subiecte.

Vă invit să vizităm împreună pivniţele cooperativei Cálem.

Porto este oraşul patrimoniu mondial care a botezat vinul cu acelaşi nume. De cealaltă parte a râului Douro se află Cálem, cooperativa de producţie şi export de vin de Porto fondată în anul 1859 de António Alves Cálem. Podgoria pune la vânzare cira 4 milioane de litri de vin în fiecare an. Ne aflăm la capătul regiunii delimitate a râului Douro, leagănul vinului de Porto. Este un peisaj unic, patrimoniu mondial al Unesco şi prima regiune viticolă delimitată din lume.

Printre butoaie enorme de cincizeci şi şase de mii de litri, si altele mai mici de numai cinci sute de litri, ne plimbăm agale prin pivnitele umede şi cu miros ameţitor. Vinul de Porto, mi se explică, este un vin licoros obţinut prin stoparea maceraţiei prin adăugarea de rachiu din vin. Poate fi alb, rubiniu sau Tawny, dupa cum ne lămureşte ghida noastră, Ângela Serrão.

Vinul alb poate fi sec, demisec şi unul foarte dulce numit “Lacrima”. Cele seci şi demiseci sunt servite ca aperitiv. “Lacrima” este un vin atãt de dulce, încât dacă agităm paharul se formează o lacrimă pe pereţii de cristal. Acest vin acompaniază, de obicei desertul, de pildă îngheţata.

Toate vinurile de Porto albe sunt servite la o temperatură între 6 şi 8 grade, în timp ce vinurile roşii sunt servite la o temperatură de circa 16-18 grade.

Calém produce vin roşu rubiniu, care este păstrat numai trei ani în butoaie din stejar franţuzesc iar apoi este îmbuteliat. Este, deci, un vin tânăr cu gust de fructe şi o culoare asemănătoare rubinului.

Toate vinurile de Porto sunt dulci şi au 20 de grade alcool, de aceea sunt băute ori înainte ori după masă.

O altă categorie de vinuri roşii sunt vinurile Tawny. Acest vin este ţinut circa 3 ani în butoaiele mari, iar apoi trece în cele mai mici. Fiind în contact prelungit cu lemnul, aceste vinuri au o culoare maronie deschisă şi capătă un gust specific.

Podgoriile Cálem mai produc vinuri de 10, 20, 30 şi 40 de ani vechime. Cele de 10 şi de 20 de ani pot fi băute cu produse de patiserie, iar cele mai vechi au un gust mai complex, un amestec de fructe seci şi mirodenii şi pot acompania nuci, alune sau prune uscate.

În sfârşit tot aici sunt produse şi vinurile Vintage, care îmbătrânesc în sticle timp de 10, 20 de ani. Înainte de consum sticla trebuie pusă în poziţie verticală timp de câteva ore, pentru depozitarea sedimentelor, iar vinul trebuie decantat. Vinurile Vintage trebuie băute în două-trei zile ca să nu-şi piardă calităţile prin oxidare. Aceste vinuri fructate, intens, pot acompania brânzeturile cu un gust mai puternic. Toate celelalte vinuri de Porto trebuie băute în cel mult 8 luni după deschiderea sticlei.

Bineînţeles că n-am aşteptat atâta vreme, pentru că vizita s-a încheiat cu o degustare de vinuri de Porto. Şi am ciocnit fiecare pe limba lui… Saúde! Noroc!

————————————
Pagina piviniţelor Cálem: http://www.calem.pt/
Informaţii turistice complete despre Porto şi nordul Portugaliei: http://www.visitportoenorte.com

De la presa crizei la criza presei

noiembrie 24th, 2008

M-am tot gîndit zilele acestea la relaţia dintre criza economică abia demarată şi care, în versiunea optimistă, va mai dura în faza acută cel puţin vreo 14 luni, urmînd să se atenueze treptat, şi presa noastră cea de toate zilele. E stupefiant cît de puţin a stat subiectul în atenţia acesteia, dar mai ales cît de puţin profesional, urmărind, şi în aceste împrejurări dramatice, tot senzaţionalul, tot ceea ce cred jurnaliştii noştri şturlubatici că e „spectaculos”. Din păcate, criza nu va fi spectaculoasă, ci dureroasă, ternă, cenuşie şi aşa vor fi şi vieţile noastre abia introduse în „filmul color”.

Dar „Koniec filma”, cum se încheiau filmele sovietice de pe vremuri! În afara cîtorva ziare quality, a unor televiziuni de nişă şi a puţinilor comentatori cu ceva economie în cap şi capul pe umeri, lumea presei a fost mai atentă la caraghioslîcurile campaniei electorale decît la criză, tratînd de altfel ambele teme în acelaşi ton, superficial şi „haios”, ca să nu spun de-a dreptul prosteşte. Şi asta nu va rămîne nerăzbunat! De altfel, „răzbunarea” a început! Criza e abia la debut, dar toate firmele, mari şi mici, şi-au redus drastic bugetele alocate publicităţii, „sponsorizărilor” şi altor „cheltuieli de reprezentare” şi asta se va vedea, a început să se vadă deja, în bugetele instituţiilor de presă, chiar dacă pe moment acestea mai „sug” ceva bani de la candidaţii avîntaţi în comedia uninominală. De altfel, cum alegerile au loc la patru ani, veniturile din publicitatea electorală seamănă mai degrabă cu un bacşiş aleatoriu decît cu o finanţare temeinică. Şi nu doar că se reduc sumele din publicitate, dar firmele, în fugă după economii, au trecut la schimbări ale stilului publicitar şi ale căilor de transmitere a mesajului.

Deja industria locuitului, prima lovită în moalele capului de criză, se mută de la televiziune la radiouri şi în presa scrisă, unde tarifele sînt mai mici. Şi, pe deasupra difuzează scurte extrase din clipurile mai vechi şi mai lungi! Urmează, la un pas în urmă, industria şi comerţul cu automobile, altă zonă economică lovită de criză, şi tac în ceea ce priveşte sistemul bancar, pentru că e o zonă foarte sensibilă, unde pînă şi zvonurile sînt factori de declanşare ori întreţinere a crizei.

Prin urmare, primele care vor suporta lovitura în plin – şi deja au încasat primii pumni! – sînt televiziunile. Nu cred că paguba este foarte mare – şi aşa sînt prea multe şi mai toate incredibil de proaste, indiferent dacă ne uităm la cele „centrale”, la filiale locale ale acestora ori la localele, Doamne iartă!, poreclite „indepedente”. Avînd o triplă sursă de finanţare – buget, abonamente şi publicitate – desigur că vor rezista mai bine posturile naţionale şi studiourile teritoriale ale acestora. Ba chiar, ar putea profita de pe urma crizei, putînd atrage mai uşor publicitatea pentru că-şi pot permite tarife mai scăzute.

Nu ştiu dacă e bine, pentru că se poate contura o tendinţă de monopol. Mai ales că se e vor duce în iadul televiziunilor o parte – sau îşi vor reduce motoarele – din posturile „generaliste”, cu tot cu programele lor „de distracţie” de doi lei snopul. Nu pentru că românul n-ar mai face haz de necaz, dar pe vremuri de criză devine mai exigent şi în ceea ce priveşte umorul. Comparaţi bancurile de pe vremea crizei de sistem a comunismului, din anii `80, cu umorul căznit de tranziţie! Vor rezista bine şi unele posturi de nişă, de informaţii politice şi economice, cu condiţia să-i pensioneze pe alde Păunescu, Cristoiu, Gâdea, Moraru, badea Mircea sau „omul Stan cu laptopul”. Posturile „DDD” dej au luat-o la vale şi nici o Elodie nu le mai poate opri căderea. Din televiziunile locale, nu va rămîne mare lucru, iar cei care au mizat pe finanţarea mai multor posturi deodată şi-au făcut nişte calcule complet greşite. Mai ales cînd deja pierd deja cu un „bisăptămănal”.

Fără îndoială, radiourile vor rezista mai bine şi vor fi tot mai audiate. Mai întîi, pentru că costurile sînt mai mici şi deja au început să atragă mai multă publicitate – dar din mult mai puţină! –, al doilea, pentru că pot fi ascultate şi din maşină cînd te duci să-ţi cauţi slujbă după ce vei fi rămas şomer şi nu mai ai vreme de pierdut în faţa ecranului cu „din dragoste”, „atacul blondelor”, „surprize nesurprinzătoare” sau alte minuni lazaroviene. De bună seamă şi în această categorie au o şansă în plus posturile quality, deci cele care au trecut de faza cu două glume slabe între trei melodii care nu obosesc mintea. Cele care au şi comentatori veritabili în domeniile economic, politic, social pleacă cu un atu în plus, celealte ori îşi caută aşa ceva, restructurîndu-şi grilele, ori dispar. Nici aici nu e mare pagubă, oricum sînt mai multe radiouri decît oameni de radio!

Dar, probabil, în presa scrisă, care este cea mai hipertrofiată dintre toate, se vor produce metamorfozele cele mai mari. Dacă era nevoie de o criză ca să fie stopată „tabloidizarea” cvasi-generală, fie binevenită criza atunci! Ziarele care au rezistat tentaţiei „tabloidizării”, care au investit deja masiv, cînd era încă posibil, în direcţia unei linii quality au de cîştigat. Nu vor dispărea complet tabloidele – în orice societate şi în orice condiţii, există o zonă a imbecilizării şi imbecilităţii! –, dar nu vor rezista toate şi nu la tirajele de acum! Cele care sînt acum se vor bate tare „pe felie” pentru a supravieţui. Să fie primit! Mai ales că şi ziare, indiferent de ce categorie vorbim, avem prea multe pentru cît poate duce pe bune economia, aşa că vor mai dispărea dintre cele finanţate la negru, ca să nu mai vorbesc despre cele create doar pentru a servi doar ca „pistoale de cuvinte”.

Cînd nu sînt bani, nu sînt nici pentru mită, nici pentru „ajutoare” dezinteresate! Vor dispărea şi o mulţime de publicaţii „lucioase”, începînd cu cele pentru femei, unde „inflaţia” e foarte mare. Orice doamnă, avînd de ales între parfum şi articolul despre el, îl va alege pe cel dintîi!

În fine, în ciuda estimărilor excelentului analist media Iulian Comănescu, prevăd continuarea exploziei în domeniul blogingului. Nu doar pentru că e zona de maximă libertate de exprimare, ci şi pentru că nu costă aproape nimic. Din acelaşi motiv, cred că o parte a publicităţii, mai consistentă decît acum, va migra în această zonă a presei. Cam aşa întrevăd evoluţia presei noastre la începutul crizei. Va fi interesant să-mi verific evaluările la sfîrşitul acesteia. Desigur, dacă îl prind!

Medvedev – Putin – conducerea bicefală de la Kremlin

noiembrie 24th, 2008

La 7 mai 2008, Dimitri Medvedev a preluat oficial functia de presedinte al Federatiei Ruse. Conform intelegerilor preliminare, noul presedinte l-a numit imediat pe predecesorul sau Vladimir Putin in functia de prim-ministru. In acelasi timp, Putin a preluat conducerea Partidului Rusia Unita, care detine o majoritate confortabila in parlament. Rearanjamentele din conducerea de la Moscova au creat o noua structura politica in care exista doua centre de putere, una in jurul presedintelui Medvedev la Kremlin si alta in anturajul premierului Putin. Aparent, fostul sef suprem Putin a devenit subalternul fostului protejat Medvedev.

Traditional, Rusia a fost guvernata in mod autoritar de un singur „conducator”. Noua configuratie bicefala de la Moscova a elicitat speculatii animate in presa internationala in legatrura cu evolutia viitoare a tarii atat pe plan intern cat si in exterior.

Conform sondajelor de opinie, doua treimi din rusi sunt convinsi ca presedintele Medvedev va activa la discretia premierului Putin care va ramane in contiunare personalitatea politica dominanta in Rusia. Multi comentatori cred ca, mai curand sau mai tarziu, Putin intentioneaza sa revina oficial la Kremiln ca presedinte. Constitutia nu permite trei mandate consecutive la presedentie dar nu interzice mandate aditionale pentru un fost presedinte dupa un oarecare interval in care altcineva detina functia respectiva.

PRESEDINTELE MEDVEDEV SI PREMIERUL PUTIN

In decursul „campaniei electorale” si a discursului de la ceremonia de inaugurare, Medvedev a facut anumite declaratii in care a promis ca va adopta o politica de liberalizare, de respectare a drepturilor individuale si de aderare la principiile democratiei. El a afirmat ca „trebuie sa abordam un respect incontestabil pentru legi si sa renuntam la nihilismul legal care nu permite modernizarea societatii…Cel mai important obiectiv al meu (ca presedinte) este sa avansez liberatatile civile si economice”.

In varsta de 42 de ani, Medvedev a fost profesor la Facultatea de Drept din Sankt Petersurg, nu a provenit din serviciile de securitate si nu a fost militar. Nefiid parte din „silovikii” promovati de Putin, declaratiile lui ar putea avea o oarecare credibilitate. Din nefericire, si Putin a mentionat frecvent necesitatea respectarii legilor, asigurarii independentei massmedia si veneratiei pentru valorile democratiei. Ceeace nu l-a impiedicat sa abuzeze in mod flagrant prevederile Constututiei „democrate” a Rusiei. Ca presedinte, el a virat puternic spre autoritarism, a centralizat puterea politica la Kremlin si a acumulat o avere personala de peste 40 de miliarde de dolari.

Campania electorala si alegerile pentru presedinte au fost farsiale. Candidatul Medvedev a fost selectionat de Putin. Lipsit de optiuni politice reale, electoratul a votat automat in favoarea lui Medvedev, fara sa stie mare lucru despre candidatul oferit de Putin.

PUTIN RETINE PARGHIILE PUTERII

Inainte de a renunta la presedentie si de a accepta functia de prim-ministru, Putin a modificat legile in asa fel incat sa mareasca sansele de a-si continua dominatia personala. Printre alte masuri importante, el a transferat „supravegherea” guvernatorilor si a serviciilor de securitate de la presedentie la guvern.

Ca lider necontestat al singurului partid dominant din parlament, Putin ar putea modifica prevederile Constitutiei, ar putea controla selectionarea personalului din anturajul presedintelui si, in cazul unor „neintelegeri majore”, l-ar putea mazili pe presedinte. Pe de alta parte, presedintele Medvedev a devenit noul sef suprem al fortelor armate, are prerogativul de a-l demite pe primul-ministru si ar putea forta autodizolvarea parlamentului in cazul in care acesta i-ar respinge repetitiv o propunere legislativa.

Ministrii de la Externe, Finante si Aparare, Serghei Lavrov, Alexei Kudrin si, respectiv, Anatoli Serdiukov, loialisti ai lui Putin, si-au pastrat functiile in noul guvern. Un alt Putin loialist, Nikolai Makarov, l-a inlocuit pe Iuri Baluevski ca sef al Statului Major al Armatei. Mult mai semnificativa a fost numirea lui Serghei Nariskin, fost sef de cabinet al lui Putin in functia de administrator-sef la Kremlin. Fostul comandant al serviciilor de securitate, Nikolai Patrusev, a fost transferat la al Consiliul de Securitate al Rusiei unde poate influenta deciziile noului presedinte Medvedev. Generalul Alexandr Boritnikov a devenit noul comandant al seviciului de securitate FBS.

Igor Secin, un personaj abraziv si intrigant, fost sef de cabinet adjunct la Kremlin sub Putin si fost ofiter KGB, a fost numit vice prim-ministru. Serghei Sobianin, fostul sef al administratiei prezidentiale al lui Putin, a devenit secretar general al guvernului.

Putin a demis o serie de siloviki care devenisere prea ambitiosi si puternici. Astfel, fostul Ministru de Justitie Vladimir Ustinov, fostul Ministru al Apararii si pretendent la presedentie Serghei Ivanov si KGB-istul „dur” Viktor Ivanov au fost indepartati din functii si marginalizati. Generalii si sefii serviciilor de securitate care se supun constitutional lui Medvedev, vor trebui sa decida curand in ce masura vor sa mentina o relatie de subaltern fata de Putin.

Argumentand ca intregul guvern este prea inflexibil, Putin a creat un „prezidium” restrans care include vice premierii si ministrii mai importanti precum cei de la Externe si de la Aparare. Acest grup restrans se va intruni separat, fara sa necesite participarea celorlalti ministrii sau a presedintelui.

DEMOCRATIE SIMULATA

Medvedev a declarat ca „respectarea drepturilor cetatenilor, asigurarea libertatilor individuale si protejarea institutiilor democratiei trebuie sa fie preocuparile preponderente in activitatea statului”. Oficialii rusi pretind ca regimul creat de Putin in Rusia este democratic. In realitate, speriat de revolutiile „colorate” din Ucraina, Georgia si Kirghistan, Putin a faurit un sistem original pe care l-a denumit „democratie suverana”. Afirmand ca a trebuit sa previna „interventiile malefice” ale puterilor straine in afcereile interne ale Rusiei, el a incorsetat progresiv societatea, a alungat sau a emasculat organizatiile neguvernamentale, a aservit massmedia, a promovat intoleranta fata de oponenti si a eliminat participarea publicului in viata politica. In aceste conditii, justitia nu are cum sa actioneze independent, massmedia nu isi permit sa se exprime liber si conversatia politica este admisibila numai in limitele in care nu contravine „intereselor de stat”.

Formalismul democratic creat de Putin in Rusia ascunde un regim clientelar si corupt, dominat de magnati financiari si fosti ofiteri de securitate si paralizat de o birocratie sufocanta, obsedata de imbogatirea proprie. Aceasta pseudodemocratie „originala” discrediteaza principiile democratiei liberale, viciaza perceptiile populatiei fata de institutiile democratiei si creaza conditii in care cetatenii prefera venirea la putere a unui lider puternic capabil sa „primeneasca” societatea.

Putin si-a plasat fostii „colegi” din KGB in functii importante din guvern, din parlament si din economie. Acesti „siloviki” au initiat o redistribuire agresiva a proprietatilor si resurselor acaparate fraudulos de anumiti oligarhi in anii 1990 si au restabilit autoritatea statului asupra multor mari firme ruse care controleaza productia, transportul si exportul de petrol si gaze naturale.

Cel mai mare impediment pe calea liberalizarii Rusiei este alianta nefasta intre elitele politice si economice care domina societatea. Membrii acestor retele de putere se opun cu inversunare oricarei evolutii spre o organizare sociala in care exista transparenta, concurenta reala si responsabilitate in fata justitiei. Cei de la putere pretind ca Rusia inca nu are „maturitatea” necesara pentru a adopta liberalismul democrat sub forma in care exista in occident. Propaganda oficiala anti-americana le faciliteaza consolidarea proprie la putere, le inlesneste identificarea falsa cu „interesele nationale” si le permite sa creeze „infricosare” care sa stimuleze solidarizarea populatiei cu liderii existenti pentru a face fata amenintarilor din partea „colosului” american.

Chiar daca Medvedev ar intentiona sincer sa liberalizeze societatea, el ar intampina o rezistenta acerba din partea stucturilor oligarhico-politice care s-au consolidat la putere in ultimii opt ani. Aceptarea reala a statului de drept, a surselor de informatii libere si a opozitiei neingradite ar submina existenta noului regim.

POLITICA EXTERNA

Sub Putin, politica externa a Rusiei a devenit progresiv mai asertiva, mai stridenta si mai imprevizibila. Aspirand sa maximalizeze influenta, prestigiul si prestatia Rusiei la nivel global, Putin a evitat o asociere evidenta cu alte puteri existente.

Constitutia Rusiei prevede ca presedintele enunta si decide in probleme de politica externa. Initial, Medvedev a incercat sa domoleasca retorica abraziva a predecesorului sau in relatiile cu strainatatea. Pe cand in trecut primii ministri au evitat sa traseze directive in politica externa, premierul Putin se pronunta autoritativ in probleme de relatii internationale si nu ezita sa faca declaratii ostile la adresa altor state. Ca sa-si consolideze autoritatea personala in politica externa, el l-a numit ca sublatern la guvern pe Iuri Usacov, fostul ambasador al Rusiei la Washington.

Datorita ascendentei vertiginoase a Chinei, a vulnerabilitatii teritoriilor Federatiei Ruse la est de Urali, si a pericolului islamismului radical in Asia, Moscova are nevoie de o alianta cu puterile occidentale si mai ales cu Statele Unite. Din nefericire, Putin a adoptat o politica externa adversativa fata de SUA si s-a opus cu inversunare extindereii NATO spre est. Atitudinea ostila a Moscovei fata de Occident arata ca elitele politice din Rusia nu au acceptat dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice si ca prefera revenirea la ordinea internationala antebelica in care sferele de influenta ale tarilor puternice erau respectate.

Intr-o oarecare masura, Putin a reusit sa dezbine democratiile euro-atlantice ca sa previna prezentarea unui front comun in tratativele cu Moscova si ca sa evite o condamnare universala a politicii externe si a deficitului democratic din Rusia. Putin a promovat o relatie bilaterala preferentiala cu lideri occidentali influenti din Germania, Franta si Italia care, ulterior, au insistat in cadrul forurilor euro-atlantice ca Rusia trebuie sa fie acceptata „asa cum este”, ca „interesele Rusiei” trebuie sa fie luate in consideratie si ca Moscova trebuie sa fie consultata inainte de elaborarea deciziilor de securitate ale comunitatii occidentale.

Pe motiv ca au nevoie de Rusia pentru colaborari in domeniile de securitate, energie si neproliferare, o parte din politicienii occidentali continua sa fie deosebit de grijulii „sa nu supere” liderii de la Moscova, sa le acorde deferenta si sa nu le reproseze ca nu si-au respectat promisiunile facute atunci cand au fost acceptati in Grupul celor Opt si in Consiliul European.

Discursul agresiv al lui Putin la intrunirea cu liderii europeni de la Munchen, denuntarea unilaterala a Tratatului Fortelor Armate Conventionale din Europa, intransigenta in problema independentei Kosovo, opozitia vehementa impotriva instalatiilor anti-racheta din Europa Est-Centrala, atitudinea obstructionista in eforturile de rezolvare a „conflictelor inghetate”, lipsa de cooperare in tratativele cu Iranul, agresivitatea companiei Gazprom in eforturile de a monopoliza sursele de energie, transport si desfacere in Europa, si mai ales invazia si ocuparea militara a Georgiei, au viciat relatiile Moscovei cu Occidentul si au degradat validitatea „parteneriatului strategic” cu Rusia.

CONCLUZII

Noul model de conducere bicefala de la Moscova este fara precedent in Rusia. Este posibil ca Medvedev sa ramana servil fata de Putin si sa devina un figurant-loctiitor pana la revenirea fostului presedinte la Kremlin. Este clar ca, in viitorul apropiat, Putin va ramane dominant atat pe plan intern cat si in deciziile de politica externa. Legea votata recent ca sa se prelungeasca mandatul presedintelui de la patru la sase ani a introdus o noua dimensiune in abilitatea liderului de la Kremlin de a domina centrele de putere din Rusia.

Exista o oarecare posibilitate ca Medvedev, simtind puterea formidabila a presedentiei, sa-si afirme independenta, sa-si selectioneze singur asociatii si sa incerce sa-si aplice agenda proprie. Puternicile factiuni din elita politica rusa, concurand pentru influenta politica, beneficii materiale si acces la fondurile statului, vor incerca sa exploateze orice disensiuni dintre presedinte si premier. Intr-un stat clientelar, autoritarist si corupt, tensiuni intre diferite centre de putere devin inevitabile.

Deocamdata, Medvedev nu are statura politica sau inclinatiile viscerale ca sa modifice radical sistemul politic creat de Putin. Si nici nu ar fi in interes propriu sa imputerniceasca societatea in detrimentul guvernantilor decat daca o asemenea politica i-ar acorda legitimitate. In perioada curenta, in Rusia nu exista nici o entitate politica suficient de puternica pentru a forta implementarea unor reforme liberalizante pe plan intern, domolirea agresivitatii fata de vecini sau apropierea reala fata de familia democratiilor euro-atlantice.

Occidentalii ar putea sa-l incurajeze pe Medvedev sa devina un presedinte independent capabil sa ia decizii proprii. In cazul in care Medvedev refuza sa ramana marioneta lui Putin, dovedeste ca aspira sincer sa liberalizeze Rusia si incearca sa mobilizeze fortele modernizante intr-o confruntare directa cu conservatorii, ultranationalistii si alianta oligarhico-securista, el merita sa fie sustinut puternic din Occident.

Ce legătură este între un accident naval și arheologie?

noiembrie 24th, 2008

In saptamina care a trecut, o nava austriaca a lovit un motoslep romanesc. Acesta s-a scufundat imediat, tirind in adincuri cei doi marinari (cetateni romani), de la bord.

Anuntul preluat de presa, spunea ca e vorba de un accident „pe Dunare”, in apropiere de „Calarasi” si ca senalul (navigabil) „este foarte ingust, din cauza unei cetati inghitite de ape”.

In dreptul localitatii Silistra, Dunarea se desparte in doua brate. Dunarea propriu-zisa isi continua drumul spre est-nord-est. Dupa citiva kilometri (sapte) ajunge in dreptul localitatii Ostrov. De aici, se indreapta spre nord-nord-est. Dupa alti 11 km (aproximativ) ajunge in dreptul insulei Pacuiul lui Soare. Insulita (la 2-3 km in amonte de varsarea piriului Canlia in Dunare) este ingusta (citiva zeci-sute de metri) si lunga de citiva km. Insula este plasata intre Dunare la vest si un mic brat la est, care o separa de Dobrogea.

Bratul care pleaca spre nord (din dreptul Silistrei) se cheama Borcea. Se reuneste cu Dunarea in dreptul punctului Vadul Oii (unde e construit podul auto) si delimiteaza spre vest Balta Ialomitei de Baragan. La aproximativ 18 km de punctul „0” pe bratul Borcea, e situat municipiul Calarasi. Judetul Calarasi cuprinde si Balta Ialomitei, pina aproape de Fetesti. (De aici, spre nord, Balta Ialomitei este subordonata administrativ judetului Ialomita) Granita judetului Calarasi cu Judetul Constanta, este reprezentata de „talvegul” Dunarii. (Deci insula in discutie apartine de jud. Constanta.) Distanta dintre municipiul Calarasi si locul accidentului este de 1-2 ore. (Depinde de tipul de ambarcatiune folosit si traseul ales: Borcea-Dunare sau prin canalele din Balta Ialomitei.)

Insula Pacuiul lui Soare („vitele lui Soare”, in traducere libera; se cunoaste obiceiul de a lasa vitele libere in balta si a le aduna toamna; vezi si semnificatiile derivate ale cuvintului „pecus” ) este intr-o zona de trecere utilizata din cele mai vechi timpuri (invazia indoeuropenilor -inmormintari cu ocru-) pina in sec. XVIII-XIX. Alaturi de obiectivele arheologice din Silistra-Ostrov-Girlita-Galita-Dervent-Gura Canliei (malul dobrogean) se adauga IAS Roseti (Ferma 7, Gradistea Coslogeni) in Balta Ialomitei. Pe aici era una din caile terestre de legatura dintre Baragan si Varna, sau Tarile Romane si Istambul. (Alaturi de Vadul Oii si Isaccea). Nu intimplator, calaretii stafetari (din sec. XVI-XVII) au fost asezati in dreptul Clarasului de azi (de la acestia tragindu-se si numele orasului).

Ce este cu aceasta cetate, asezata pe insulita amintita?

In secolul X, Bizantul era intr-o tumultoasa epoca de revenire, dupa mai multe perioade de criza. (Modificari economico sociale -trecerea de la marea latifundie lucrata de sclavi la sistemul feudal-, invazii ale migratorilor din Asia si Europa -huni, slavi, bulgari, avari-, presiunea araba si un secol de lupte civile desfasurate sub pretextul promovarii/negarii icoanelor)

Noua epoca se leaga de numele dinastiei „macedonene”. In fapt, imparatii macedoneni isi dau seama de importanta micilor fermieri (tarani liberi, proprietari, platitori de impozite si obligati la satisfacerea obligatiilor militare -cu echipament propriu- fata de stat). Ei vor dezvolta un sistem legislativ care ii protejeaza pe acestia. Echilibrul dintre micii proprietari si marea nobilime este tinut de „stat” si administratia imperiala, compusa din eunuci. (In lunga practica a Romei, s-a constatat ca functionarii publici aveau tendinta de a fura -in avantajul familiei- sau de a-si aduce „tot neamul” in functiile publice, parazintind aparatul administrativ. Pentru a se evita astfel de fenomene, s-a ajuns la utilizarea de tineri special pregatiti, care erau scopiti de mici. Tentatia fraudei nu era indepartata, dar scopul acesteia, nu mai exista (neavind urmasi, etc., nu mai aveau de ce sa fure sau sa concentreze puterea in mina lor.) Lupta dintre nobilime (armata) si eunuci (administratia civila) dadea imparatului rolul de arbitru, puterea sa fiind formata atit de micii fermieri, cit si de negustorimea oraselor.

In fapt, aceasta noua glorie are aceleasi surse (suport economico-social) ca si prima epoca de glorie a Romei republicane: micii proprietari rurali. Tarani si soldati. (Aceeasi sursa ca si puterea nostra militara in sec. XIV-XV.)

Imperiul in refacere, s-a orientat spre sud. Recucerirea Cretei, Siriei, etc. Luptele dure cu arabii costau enorm si concentrau toate fortele militare pe teatre de razboi departate de Balcani.

In aceasta conjunctura, bulgarii redevin agresivi. Fideli conceptiilor lor, bizantinii cauta aliati pe care-i platesc sa faca „politie” de granita. De data asta, atentia lor s-a indreptat asupra lui Sviatoslav, cneaz de Kiev. (Desi mama sa, Olga, era crestina, el ramine ultimul tar rus pagin. Fratele sau, Vladimir, va crestina triburile ruse.) Tarul soseste, ii bate pe bulgari, dar….nu mai vrea sa plece. Tinutul frumos, bogatia de grine, peste, lemn, vinat, miere, sclavi, piata locala unde se intilneau produse din sud, vest, nord, il vrajesc pe Sviatoslav. El nu preda tinuturile cucerite bizantinilor, ci organizeaza o expeditie militara spre Adrianopole, concentrind si alte populatii din zona (bulgari, pecenegi, maghiari).

Bizantul, reactioneaza energic. Noul lider: Ioan Tzimiskes (general, mare feudal), lasa un corp de armata in sud si pleaca urgent in Balcani. Infringe coalitia condusa de Sviatoslav. Acesta se refugiaza in Dorostolon, care cade dupa un scurt asediu (cam 2 luni). Dupa aceste victorii, Tzimiskes lasa o garnizoana in zona, care construieste o cetate-port militar, pe o insula a Dunarii, la nord de Dorostolon. (Daca imi aduc aminte, datarea cea mai timpurie a cetatii este pe la 972-974, dupa datele arheologice.)

Dinastia macedoneana urca pe tron la 857. Fondatorul ei: Vasile I, apartine unei familii armeano-slave, stabilita in Macedonia. (Un barbat legendar, care a pornit dintr-o functie umila, la grajdurile imparatesti. Datorita „protectiei de fuste” -se pare ca era dotat exceptional, in mai multe privinte- avea sa ajunga imparat. Dinastia se stinge in 1057 (Putin timp dupa „Marea Schisma”:1054). Lupta dintre civili (administratie) si marea nobilime feudala, avea sa fie cistigata de acestia din urma care vor aduce la tron dinastia Comnen. (Dar dupa dezastrul de la Matzinkert -1071-, care avea sa deschida turcilor calea in Anatolia.)

In timpurile care ne intereseaza pe noi, imparat era Roman (956-963). Acesta s-a insurat cu Theofano. (O alta figura legendara a Bizantului). Se pare ca aceasta, impreuna cu eunucii de la palat, au complotat cu Nicefor Focas (generalul care a recucerit Creta) pentru asasinarea imparatului Roman, sotul Theofanei. Dupa moartea acestuia, Focas s-a casatorit cu Theofano, devenind imparat. Domnia sa a fost stralucitoare, dar scurta (963-969). (El l-a chemat pe Sviatoslav, care a sosit la 968.) Theofano a complotat iar. Indragostita de generalul Ioan Tzimiskes (nasul de botez al lui Vasile al II-lea „Bulgaroctonul”, fiul -nascut in purpura- lui Roman si Theofano), favorizeaza uciderea lui Focas. Ioan Tzimiskes, va reprima urgent orice posibilitate de turbulente ulterioare. O inchide pe Theofano la minastire. Preia functia de conducere in imperiu in numele minorilor (Vasile si Constantin, deveniti Vasile al II-lea -976-1025- si Constantin al VIII -976-1028- ), fara a se numi imparat, pina in 976, cind cedeaza tronul mostenitorilor de drept, de bunavoie.

Pina la urma, cetatea ridicata de Tzimiskes avea sa fie cucerita de otomani la inceputul sec. XV. (Nu se cunoaste precis data.) Abandonarea ei se face treptat, inca dinainte de cucerire. Lucrul cel mai tragic, insa, a fost ca orasul s-a scufundat, cu ziduri cu tot.

Cum?

In emisfera nordica, apele curgatoare „rod” malul drept si depun aliviunile pe malul sting. Prin urmare, cetatea s-a trezit cu portul (malul sting al canalului ce separa insula de Dobrogea) colmatat si (in timp) cuprins de uscat. Azi portul e cam la 50 de metri in interiorul insulei. In acelasi timp, cursul principal al fluviului a ros malul de vest al insulei, a prabusit zidul de aparare si a inaintat pina aproape de zidul de est si portul militar. Acum, mai sunt doar citiva metri din vechiul oras, si acestia supusi eroziunii. In citeva decenii si acest spatiu va fi spalat de ape, care vor asalta zidul de est, care se va prabusi -si el- inevitabil. Depunerile aluvionare ale Dunarii (in malul sting), au apropiat „Balta Ialomitei” (terra ferma) de zidurile (scufundate) vechiului oras. La citiva metri.

Senalul e foarte ingust si nu poate trece decit o nava sau un convoi (doua nave alaturate) intr-un singur sens. Prioritatea (din vechime, pastrata prin traditie) este ca nava din aval (care urca) asteapta ca nava din amonte (care e dusa de curentul f. puternic) sa treaca prin senal. Apoi se angajeaza -si ea- in traversare. O traditie veche pe Dunare -in general- si in acest puct -in special-, cunoscuta de toti pilotii. (Noroc ca aici, fluviul e foarte adinc, si scufundarea unei nave, nu are consecinte pentru navigatie.)

N.B. Cetatea bizantina de la Pacuiul lui Soare, a fost cercetata sistematic de Petre Diaconu,de prin anii ’50. Din colectivele de cercetatori, au facut parte mai multi arheologi, de-a lungul timpului. O mentionez pe Silvia Baraschi, care mi-a fost primul profesor de arheologie. Acum, santierul e condus de Oana Damian, eleva a Silviei si, apoi, a lui Petre Diaconu.

Pe acest santier si-au facut ucenicia multi arheologi romani, printre care si subsemnatul. (In 1978, am inceput sa lucrez la necropola birituala de la Canlia -sec.IX-X-, sub conducerea S.Baraschi. Dupa epuizarea fondurilor, am trecut pe insula „Pacuiul lui Soare”, unde am deschis citeva mici sectiuni intre port si zidul de incinta, sub conducerea lui Petre Diaconu. Acesta, pe baza primelor numere pitagoreice, ne-a demonstrat cum putem trasa o sectiune -perfecta geometric- doar cu o ruleta, sfoara si citiva tarusi. Problema practica foarte importanta, daca tinem cont de saracia materiala in care se zbateau santierel arheologice romanesti in „Epoca de Aur”.( Am dat si eu „pontul” mai departe altor colegi mai tineri, dar nu cred ca vor -va- recunoaste ca au -a- invatat de la mine.)

Din pacate, ideea de baza a lui P. Diaconu: ca la Pacui putem localiza cetatea medievala Vicina, nu a fost acceptata de ceilalti arheologi medievisti (romani si straini).
Cercetarile continua………

DE CE VOTEZ!

noiembrie 24th, 2008

Momentul economic si social pe care il traversam ridica probleme deosebite, atat la nivel mondial, cat si la nivelul fiecarei tari.

Cetatenii romani din strainatate trebuie sa infrunte obstacole importante pentru a vota, dar votul lor este important. La 30 noiembrie vom vota pentru ca:
– Este ridicol sa fim nemultumiti de situatia din Romania si, in acelasi timp, putand vota, sa nu incercam sa remediem aceasta situatie prin votul nostru, mandatand candidatii cei mai potriviti sa ne reprezinte in Parlament;
– Vrem si demonstram dorinta noastra pentru o democratie adevarata si nu pentru o asa-zisa „democratie originala”;
– Vrem sa spunem DA celor care au un plan pozitiv petnru societate si vrem sa spunem NU celor care isi doar urmaresc interesul propriu;
– Vrem sa se respectate drepturile omului si inlaturarea discriminarilor de orice fel;
– De rezultatul votului depinde viitorul familiilor si comunitatilor din care ne tragem sau de care apartinem;
– Vrem sa promovam garantarea dreptului de propietate;
– Mentinem ca fiecare sa poata sa se roage in biserica stramosilor sau in cea in care crede;-
– Dorim ca minoritatile sa aiba si in practica, nu doar in teorie, aceleasi drepturi cu majoritatea;
– Vrem sa fie curmat valul de xenofobie si demonizare a celor putin si slabi;
– Dorim o schimbare pozitiva si crearea unei noi puteri care sa actioneze in mod pozitiv si sa inlature starea de marasm, favorizand dezvoltarea economica si sufleteasca;
– Dorim sa ramanem in Europa ca parteneri egali si nu periferici;
– Vrem sa aparam cultura si valorile fiecaruia dintre noi;
– Indiferent de rezultat sa ne intelegem cu vecinul si sa fim solidari, indiferent ce am votat.

Oamenii au nevoie de speranta unui nou inceput.
Impreuna, cred ca putem realiza aceasta.

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (VI)

noiembrie 24th, 2008
Linköping. Un muzeu al satului si naturii cu care si vizitatorii par a forma un tot.Linköping. Un muzeu al satului si naturii cu care si vizitatorii par a forma un tot.

Oraşul în care locuiesc, Linköping, este al cincilea din tara ca marime deşi are numai vreo 120000 locuitori. Se spune că prima vorbă pe care un chinez invitat la universitatea oraşului a rostit-o la ieşirea din gară a fost: ,,Dar unde sunt oamenii!?”.

Voi invita pe câţiva dintre ei în prezentul articol, cu părerea de rău ca spaţiul acordat lor va fi limtat.

Cititorii care vor să afle mai mult, vor găsi un studiu complet, (desi destul de răutăcios) tradus în romaneste: ,,Mentalitatea suedeza” de Åke Daum, etnolog suedez. Daum îi prezintă pe conaţionali ca fiind tăcuţi, timizi şi egoişti. Lucrurile se complică pentru că generaţia celor în vârstă diferă dramatic de cea a celor care au fost adolescenţi începând cu perioada zbuciumată a anilor ’68.

Generaţiile mai tinere s-au aliniat la ,,individualism”. Îmi este însă întotdeauna drag să am contact cu suedezi mai în vârstă. Sunt mai tipicari, cinstiţi, harnici, atenţi, şi politicoşi. Dar, de multe ori, şi mai retraşi, mai obtuzi, mai reticenţi la tot ce nu e suedez, unii ajungând până la gesturi rasiste, involuntare sau nu. Dar mai întotdeauna cuminţi, modeşti, răbdători. Tinerii au la rândul lor alte valenţe, deşi probabil nu voi apuca să povestesc prea despre asta – vrem să ştim mai mult despre sistem.

Societatea suedeză, ca şi alte societăţi, nu este nici ea una ideală.

Un bun amic, Jan Årmann este inginer silvic pensionar trecut de 70 de ani. Foloseşte intens calculatorul şi internetul, pasionat de orice aspect tehnic sau ştiinţific, vorbeşte foarte bine încă vreo 4-5 limbi, a fost pilot amator. Capabil să folosească în practică cunoştinţe de matematică şi fizică dobândite în urma cu decenii bune dar si deosebit de atent cu cei din jur, diplomat şi modest. Îmi povesteşte: ,,Prin anii ’50 la peste tot cheia casei se ţinea agăţată vizibil într-un cui pe tocul uşii de la intrare. Maşina se lăsa în stradă cu cheia în contact.

Cei care mai cred şi acum în mitul ,,tării fără închisori”, cum era numită în perioada interbelică, ar fi şocaţi de realitate. Ţara are parte de criminalitate serioasă. Există indivizi care omoară ca să se distreze, jafurile maşinilor de transport bancar depăşesc prin tehnicitatea lor imaginaţia regizorilor de film. Mai sunt la activ şi cele două asasinate ale unor importanţi oameni de stat, Palme şi Anna Lindh.

Despre o parte din tineri, de nici 14 ani afli ca e mai bine să nu-i vezi pe strada pentru ca la cea mai mica suspiciune ca te uiţi urat la ei s-ar putea să te răpună. Valul de liberalizare i-a învăţat să nu suporte observaţii iar multe din principiile morale cu care ne băteam capul la vârsta lor sunt o gluma, cu tot cu pudoarea şi chiar propriul simt de conservare. Plăcerile, ,,experienţele” oricare ar fi ele, primează. Nu e de mirare, pentru ca liberalizarea din anii ’68 i-a făcut pe profesori să abdice de la orice uz al autorităţii. Părinţilor li s-au legat şi lor mâinile la spate. în schimb, luând cu dibăcie ca scut libertatea expresiei, tot felul de mişcări, curente, îşi iau libertatea să lege minţile copiilor cu ,,lanţuri” inducându-le cele mai nefericite dependente, înregimentându-i în cauze la o vârsta la care ei nu sunt capabil să discearnă – cu cat mai devreme, cu atât mai bine. Internetul este şi el un instrument în mana acelora, aproape la fel de tineri sau foarte bătrâni, care manipulează copii. Un părinte sau un profesor, chiar aşa de neînţelegători cum păreau ei în ochii ideologilor libertăţii fără limite, nu ar fi fost cel puţin niciodată capabili de acte iresponsabile. Loialitatea, devotamentul şi bunului simt i-ar fi împiedicat pe cei mai multi dintre ei.

Un exemplu: în 1998, la o seara de disco în Göteborg, un local arhiplin la demisol. Patru tineri de 18 şi 19 ani au intrat în disputa cu organizatorii fapt pentru care li s-a refuzat intrarea. Răbufnirea de orgoliu a fost atât de mare încât cei patru s-au reîntors cu o canistră cu benzină pe care au vărsat-o la una din ieşiri şi au dat foc. De la apariţia primelor semne de foc în interior au mai trecut doar cinci minute până când nu mai exista nimic. Din circa 375 de tineri, 60 au murit şi încă 50 au fost răniţi grav. Autorii înfiorătorului act au lăsat la o parte orgoliile şi s-au făcut nevăzuţi. Descoperiţi după un an şi ceva de cercetări intense, au fost judecaţi şi condamnaţi. Tot ce au găsit de cuviinţă să spună a fost să-şi ceara scuze – vor fi în libertate nu după mulţi ani.

Nu vreau sa insinuez nimic cu aceste exemple. Nu am date statistice asupra gradului de extindere al petelor negre şi derapajelor din societate şi administraţie. Vreau doar să arăt că nu am naivitatea să mă cred într-un paradis. Dar, cel puţin, într-un infern acceptabil.

Încerc să ilustrez ceeace este reprezentativ pentru spiritul suedezului prin încă un exemplu.

IKEA
Ne poate place sau nu ceeace se vinde acolo. Interesant este ce se ascunde în spatele acestui imperiu.
In 1943, un puşti de la tara, de numai 17 ani şi cu şcoală puţină, îşi făcea de lucru vânzând sătenilor tot ce putea trece prin cap, de la seminţe până la ciorapi de nailon, peste sau stilouri franţuzeşti. Livrarea mărfii o făcea singur cu bicicleta iar drept depozit avea un chioşc în fundul curţii pe care scrisese un nume inventat din iniţiale, ,,IKEA”: adică el, Ingvar, Kamprad, din satul Elmtaryd, cătunul Agunnaryd. Vânzările mergeau atât de bine încât fabricantul stilourilor franţuzeşti a cerut în mod expres să aibă o discuţie cu ,,directorul firmei suedeze”!

Poate că lucrurile s-ar fi oprit aici dacă Ingvar nu ar fi început sa-si pună şi alte întrebări. Prin 1947 a început să vândă mobile, de data asta într-o prăvălie adevărată. Îl rodea gândul că existau atâtea alte magazine care vindeau mobilă, cu mult mai mult succes decât el, un puştan necunoscut. ,,Ce aş putea să le ofer clienţilor ca să cumpere mai mult de la mine? Mobilă ieftină, fără doar şi poate! Dar cum, când cheltuielile de producţie sunt atât de optimizate ca să mai lase loc unor ieftiniri!?” S-a gândit că mai rămânea de făcut ceva doar cu costurile de transport ale mobilei, calculate la volum. Acesta erau însă o componentă destul ridicată a preţului. Cumva i-a venit ideea ca mobilele să fie livrate clientului în forma ,,presată”, ca sa încapă mai mult în camion. Clientul se alegea cu economia din transportul mai ieftin dar şi din livrarea demontată. După nu multă vreme, împreună cu un proiectant-designer de mobile a găsit o soluţie. Aşa a apărut mobila IKEA la pachet.

Se ştie ca magazinele lui sunt răspândite pe mai multe continente iar el concurează în topul miliardarilor lumii.

Omul Ingvar Kamprad este un personaj asupra căruia merită să zăboveşti. La cei 82 de ani este încă activ cu norma întreagă. ,,Ai promis ca te retragi la 75 de ani!” încearcă un reporter să îl tachineze. ,,Aveţi dreptate, ce repede trece timpul!”

Face controale, niciodată inopinate, în magazinele sale din toată lumea la care este in deplasare mai bine de câteva luni pe an. Dă mâna, îmbrăţişează şi stă de vorbă cu toţi angajaţii pe care ii întâlneşte. Are întotdeauna idei şi propuneri pentru îmbunătăţiri. Mănâncă la modestul restaurant din incinta magazinului (existent în toate magazinele, cu aceleaşi preturi şi sortimente) chifteluţe suedeze cu dulceaţă de doi dolari porţia. La IKEA în Polonia, casiera s-a zăpăcit şi l-a încărcat cu doi centi la cafea, fără sa-şi dea seama ca după ora 12 cafeaua e gratuită. Ingvar, care aşteptase special momentul ca sa poată prinde reducerea, a corectat imediat greşeala, fără însă să o dojenească.

Nu are calculator, scula lui cea mai sofisticată fiind un fax. Conduce un Volvo model 1997 dacă e să credem legenda. Când este în călătorie de afaceri, ia autobuzul de la aeroport la hotel – s-a întâmplat cel puţin în Suedia, la Göteborg, când a cerut împrumut banii pentru bilet de la contabilul sau care îl însoţea, după care acesta din urmă l-a lăsat la autobuz şi a mers tot in acelaşi loc cu taxiul.

Periodic, deşi IKEA este mândria multora dintre suedezi, Ingvar Kamprad a fost şi criticat, în diverse ocazii, printre altele şi pentru simpatii fasciste în tinereţe. De acestea din urma s-a dezis ulterior în public. A trimis şi câte o scrisoare cu scuze fiecărui angajat al său. Nu este locul aici să-i judec faptele unei vieţi întregi, despre care s-au scris mai multe cărţi.

Închei totuşi enumerând în traducere tezele sale care în prezent sunt prezentate chiar şi la prestigioasa Handelshögskolan din Stockholm, supranumită ,,Facultatea de directori şi miniştri”:
1. Sortimentul – identitatea noastră
2. Spiritul IKEA. O realitate puternică şi vie
3. Câştigul ne dă resurse
4. Să obţii rezultate bune cu mijloace modeste
5. Simplitatea este o virtute
6. Originalitatea liniei
7. Important pentru succesul nostru: conjugarea forţelor
8. A-ţi asuma răspunderea e un privilegiu
9. Cele mai fantastice lucruri sunt cele pe care încă nu le-am făcut. Avem în faţa noastră un viitor minunat!

Deşi simplitatea e o virtute, mă despart cu părere de rău de aceşti oameni si de inca multi alţii despre care aş fi vrut să povestesc. Mă consolez însă gândindu-mă la episoadele care au mai rămas: locul celor mai pasionante relatări din acest modest serial continuă să fie viitorul.

Israel la 60 de ani – Independența din noi

noiembrie 24th, 2008

Intr-un dialog, pe un forum internetic, un coleg israelian ne-a atentionat asupra unei scrisori, publicata in ziarul britanic „Guardian”, 30.4.2008, intitulata ” Nu celebram aniversarea Israelului”. Semnatarii acestei misive instiinteaza cititorii ca organizatiile evreiesti sarbatoresc, in luna mai, 60 de ani de la infiintarea Statului Israel, lucru de inteles, in contextul secolelor de persecutii, culminind cu Holocaustul. Dar ei, cca 100 de evrei, cetateni ai Marii Britanii, nu vor lua parte la aceasta sarbatorire. Presupun ca multi sint binecunoscuti publicului britanic si s-au afirmat in diferite domenii stiintifice, culturale, universitare ( de ex. Harold Pinter, premiul Nobel pentru literatura) si tin sa-si manifeste aceasta desolidarizare scotind in evidenta narativa palestineana in conflictul din Orientul Mijlociu, prezentind in mod unilateral, tendentios, tragedia celor 750000 de refugiati palestinieni, aducind un citat din Edward Said, in care Holocaustul este pus in aceeasi ecuatie cu Naqba palestineana, fara a aminti, nici macar aluziv, de istoria, dinamica si cauzele starii beligerante din zona.

Dreptul la libera opinie

Desigur, traim intr-o lume democrata, in care fiecare are dreptul sa-si exprime opinia, in mijloacele de comunicatie. Nu ma surprinde nici alegerea ca tribuna a ziarului „Guardian”, cunoscut pentru pozitia sa anti-israeliana, nici afirmatiile din scrisoare, ca ziua de nastere a Israelului este fondata pe terorism si masacre, ca Israelul violeaza legile internationale, pedepseste in mod colectiv si monstruos populatia civila din Gaza, deposedeaza palestinienii de propriile paminturi si case, ii priveaza de drepturi umane si aspiratii nationale. Toate aceste argumente le intilnim in numeroase publicatii, in lume, sau in Israel, iar cind autorii unui articol sint de buna credinta, sau incearca sa prezinte si circumstantele politice si istoria unui stat care nu a fost recunoscut timp de zeci de ani ani de tarile arabe vecine (de multe din zona nici pina azi), existenta sa fiind amenintata in permanenta, mi se pare legitim si, desi afirmatiile dor, sau sint exagerate si partinase, ele constituie un pret pe care il platim democratiei si lumii deschise in care traim.

Dar nu acesta a fost scopul pentru care cei aprope o suta de evrei englezi au semnat acest mesaj, de fapt un apel, incheiat cu fraza ” Vom celebra cind arabii si evreii vor trai ca egali intr-un Orient Mijlociu pasnic”. Daca dorinta lor ar fi fost sa avertizeze lumea, sau sa critice politica guvernului Olmert, sau chiar sa nege dreptul de existenta al Israelului ca stat al evreilor, ar fi alaturat si alte nume, la lista semnatarilor, fara diferenta de etnie. Din pacate, lista contine numai nume evreiesti, ei se declara evrei si folosesc evreismul ca argument in plus pentru teza lor, considerind ca disocierea de Israel e datoria lor fata de lume, in calitate de evrei. Cind aceasta scrisoare apare in „Guardian”, intr-o tara amenintata de terorismul fundamentalist islamic, unde nu lipsesc incidentele antisemite, mi se trezeste banuiala ca semnatarii vor sa preintimpine o ipotetica acuzare ca ” voi , evreii, nu ati luat pozitie”, ca sufera de complexul minoritarului, care se dezvinovateste apriori, temindu-se sa nu fie confundat cu Israelul, sau a carui tacere sa nu dea „apa la moara” unui antisemitism care, oricum, nu are nevoie de pretexte pentru a se manifesta.

Istoria se repeta

Desigur ca Israelul, stat democratic si posibil loc de refugiu al tuturor evreilor care doresc sa se stabileasca aici, isi mentine portile deschise, chiar si pentru evreii cu ura de sine, sau pentru cei mai acerbi critici ai politicii guvernului israelian. Nimic nu-i impiedica pe semnatarii acelor rinduri sa continuie sa cinte un imn inchinat reginei Angliei, iar daca va veni un nou moment istoric tragic, care le va periclita viata, aceasta scrisoare nu le va sluji drept alibi pe tarim englez, nu va fi o patalama la mina, care sa ii scuteasca de probleme, chiar daca au fost personalitati publice, care nu realizeaza ca insasi existenta Israelului le confera o demnitate. Ei pot ignora, in continuare, ca, in momentul in care au dorit-o, Egiptul si Iordania au realizat acorduri de pace cu Israelul, chiar in conditiile unei continue ostilitati a lumii arabe, care a cultivat si permanentizat starea deplorabila a refugiatilor palestinieni, desi putea sa-i ajute. Din partea mea, acesti evrei britanici, minoritari care striga in gura mare ca „nu au sora”, pot ramine in Anglia, dar istoria are prostul obicei sa se repete, iar oamenii nu prea invata nimic din ea.

Imi vin in minte acum (prin trecere brusca, dar cu legatura), cuvintele unui conducator de comunitate evreiasca de pe alte meleaguri, care afirma ca, atita timp cit evreii vor fi ” la locul lor”, nu va exista antisemitism. Cu alte cuvinte – blame the victim! In citeva tari prin care am colindat, in dialogurile cu interlocutori cu suprafata sau nu, am intilnit stereotipizarea in comunicare. De la ” voi evreii”, „evreu, dar baiat bun”, generalizari si antisemitisme palide sau idei preconcepute, la ura crincena, pe baze etnice, chiar din partea unor personalitati de mare valoare culturala sau medicala, unii chiar evrei, care se grabeau sa accentueze ca sint evrei din intimplare, sau din credinta, dar fereasca sfintul sa fie confundati cu Israelul, care, pentru ei, are acelasi impact personal precum Elvetia sau Congo. Nici o legatura cu istoria poporului evreu, cu ethosul evreiesc, cu evenimentele tragice din istoria mai mult sau mai putin recenta a evreilor, ei se considerau cetateni ai unei tari, fata de care isi manifesta fidelitatea, sau ai lumii largi, considerindu-se cetateni ai universului. Din pacate, universul nu e intotdeauna atit de primitor, iar stampila de evreu va reapare, periodic, cind se vor asteapta mai putin. Imi permit sa recomand un film francez exceptional, „Un secret” – regia Claude Miller (2007), care, intre altele, sintetizeaza drama evreului francez, care cauta prin orice mijloace sa se desprinda de iudaismul sau ( si de imaginea „evreului fricos”), inainte de Holocaust, minimalizind efectul legilor rasiale, apoi insa isi pierde sotia si primul copil, pieriti la Auschwitz, dar si dupa Holocaust, cind se recasatoreste si il converteste la catolicism pe noul fiu.

Evreul minoritar

Revenind la complexul evreului minoritar, care tine cu orice pret sa fie bine inteles, sa se justifice, sa se desprinda de stereotipuri sau generalizari, acest complex a fost importat, odata cu emigrarea masiva, in decursul anilor, si in Israel. Desi avem de 60 de ani o tara a noastra, multi israelieni, de diferite origini, inclusiv din Romania, cauta si acum o recunoastere si traiesc spiritual in tarile de unde provin, nedindu-si seama cum sint perceputi ( sau facindu-se ca nu vad), si, pentru aceasta, evita sa ia o pozitie care poate fi interpretata ca subiectiva sau patriotica fata de Israel, ci incearca sa fie pe placul altora, sa se alinieze in functie de mediu ( fie el social, literar, stiintific) si de persoanele cu care comunica, chiar cind interlocutorii nu diferentiaza intre un evreu din Romania si un israelian de origine romana, care are, azi, o alta patrie, o alta cetatenie, intr-o tara cu realizari monumentale, chiar daca multe dintre idealuri au disparut, sau sionismul a devenit o notiune controversata. Cred ca Jabotinski a spus ” E mai usor sa scoti evreii din Galut ( exil, diaspora), decit Galutul din evrei” – si mare dreptate avea. Poate, asa cum reflecta cu voce tare David Grossman, intr-un interviu, „inca avem o lipsa de incredere in propria noastra existenta, nu credem intr-adevar ca sintem un stat” – The Atlantic Monthly – USA – mai 2008.

Identitate si apartenenta

Personal, nu am fost niciodata impresionat in mod deosebit de ceremonii, festivitati, imnuri, simboluri. Nu m-am batut in piept ca patriot israelian si nu simt o emotie speciala la implinirea acestor 60 de ani de independenta, intr-o perioada atit de dificila pentru Israel, atit politic, cit si social. Nu sint singurul. Multi comentatori, in ziarele de limba ebraica, sau la TV, considera chiar ca aceasta zi a independentei nu are nimic deosebit fata de altele, ba chiar e umbrita de o stare de tristete a populatiei, influentata de al doilea razboi din Liban, de rachetele din Gaza, de avansarea prea lenta a procesului de pace, de discrepanta economica tot mai pronuntata, de saracie, de amenintarea Iranului, de periclitarea caracterului evreiesc al Israelului, chiar de primejdia disparitiei sale ca stat suveran.

Si totusi, din 21.1.1970, ziua in care am aterizat in Israel, acum 38 de ani, am capatat o noua identitate, un sentiment continuu de apartenenta, m-am rupt definitiv de conditia evreului minoritar, caruia i se aminteste cu ton condescendent „toleranta”, „ospitalitatea”, de la care se asteapta ” sa fie la locul lui”, care se izbeste de stupide prejudecati si xenofobii, sau caruia i se pretinde, declarat sau nu, sa ” ia pozitie” vis-a-vis de fiecare incident in care e implicat un alt evreu, sau sa inghita in sec cind e plasat intr-un sistem de referinta ” noi si voi”.

Nu trebuie sa asigur pe nimeni ca ” nu toti sintem asa”, nu sint nevoit sa ma confrunt cu absurda acuzatie de deicid, nu ma preocup permanent de imaginea mea, in ochii unei populatii majoritare, prin prisma etniei mele si a mitului evreului ratacitor. Imi pot permite sa fiu eu insumi, autentic, cetatean ( la bine si la rau) al Israelului, fata de care mi-am indeplinit si continui sa-mi indeplinesc datoriile, si care, cu toate defectele lui, cu toate cutremurele prin care trece, ma apara de o alta criza, acea a identitatii, daruindu-mi totodata sentimentul, lipsit de orice ambiguitate, al apartenentei. Si tocmai aceasta apartenenta imi confera si calitatea de cetatean al universului.

Vlad Solomon este medic, israelian de origine romana, scriitor si publicist. Acest articol a aparut initial in revista „22”.

Crăciunul – sărbătoare creștină cu rădăcini păgâne

noiembrie 24th, 2008
Zeul Mithra si Sol InvictusZeul Mithra si Sol Invictus

Se apropie Craciunul si spiritul lui incepe sa se faca simtit.

Pretutindeni in lume, atat in America si Europa, cat si in Japonia sau Australia, Craciunul este un motiv de bucurie, mai ales pentru copii. Deja au aparut in multe orase ghirlande de lumini colorate, brazi imbracati multicolor.

Sa nu uitam ca in comunism, autoritatile au incercat sa-i schimbe sensul; au numit pomul de craciun „pomul de iarna”. Nu au reusit! Perntru ca traditiile religioase sunt cu mult mai adanci! De fapt sunt foarte, foarte adanci, cum vom vedea.

Dar ce traditii au vrut sa schimbe comunistii? Traditia sarbatoririi nasterii lui Isus Cristos, devenit „mantuitor” al speciei umane?
Sa incercam sa vedem despre ce e vorba!

Pe Via Appia, in drum spre Roma, se pot vedea si azi o serie de monumente funerare romane. Unul din monumente este cel dedicat consulului Plautius, pe care scrie: „AM TRAIT NOUA ANI”. Ne putem intreba „cum adica, un consul roman sa fi trait numai noua ani? Cum vine asta?”

Obiceiurile romanilor includeau sarbatorirea zilei lor de nastere si a aniversarilor ei; de asemenea ei isi calculau anii „fericiti” din viata si cand mureau, de multe ori se simteau datori sa scrie pe pietrele funerare cati ani fericiti au trait. Pe ceilalti nu-i socoteau.

In Orientul Apropiat, unde s-a nascut crestinismul, nu exista traditia sarbatoririi zileelor de nastere, traditie considerata „pagana” de crestini.
De aceea, de la inceputurile crestinismului nimeni nu a stiut cand s-a nascut Isus. Diverse personalitati crestine au avandat diverse date; de fapt nici anul nu este cunoscut, desi dupa unele calcule ar fi vorba de anul 4 inainte de …Cristos. Adica inaintea erei noastre.

1. Ziua de nastere a lui Isus

In momentul cand crestinii au vrut sa afle ziua de nastere a lui Isus, trecuse deja prea mult timp de la nasterea sa. Mai multe date au fost propuse de catre diversi crestini. Clement din Alexandria sustinea ca zi de nastere 18 noiembrie; un calugar anonim din Africa, in anul 243 e.n. sustinea ca e vorba de 28 Martie. Oricum, in mentalitatea orientala data nasterii nu conta prea mult. Din Evanghelia lui Marcu reiese ca pastorii isi pasteau oile pe camp la nasterea lui, ceea ce evident ca nu se putea intampla in Decembrie. Si totusi, ziua de 25 Decembrie a fost propusa ca zi de nastere a lui Isus. Succesiunea de evenimente care au condus la aceasta zi este…uluitoare.

2. O greseala de calcul privind solstitiul de iarna

Calendarul Iulian, numit asa dupa imparatul Iulius Caesar, a stabilit solstitiul de iarna pe 25 Decembrie, datorita unei greseli de doua zile facuta de astronomul grec Sosigenes, cel care a reformat calendarul vechi. Perioada solstitiului de iarna coincidea cu sfarsitul Saturnaliilor, sarbatoarea „cea mai pagana ” din antichitatea romana, o perioada de 7 zile de destrabalare publica si excese publice. Stabilitatea deosebita a imperiului Roman era asigurata de asemenea supape de siguranta!

Ultima zi a Saturnaliilor, 25 decembrie, coincidea si cu sarbatoarea zeului Mithra.

Religia acestui zeu a jucat un rol esential pentru crestinismul primitiv.
Papa Iulius Intaiul a stabilit sarbatorirea nasterii lui Isus pe 25 Decembrie, din motive tactice. El a incercat in mod constient sa impuna sarbatorirea lui Isus peste sarbatorirea lui Mithra, ca sa crestineze cat mai multi dintre credinciosii religiei mithraice! Aceeasi tactica a fost folosita cu doua milenii mai tarziu si de…comunisti, de data asta va sa converteasca sarbatoarea devenita acum crestina a Craciunului!

3. Religia lui Mithra si cea a lui Isus

Mithraismul avea trasaturi foarte apropiate de crestinism. De fapt istoricii sunt convinsi ca in realitate crestinismul a copiat mult din mithraism.

Catedralele catolice din Roma au fost cladite (cel putin cele mai importante din ele) pe temple ale lui Mithra. Tot imperiul Roman era influentat de Mithraism, inclusiv provincia Dacia, unde templul cel mai vestit al zeului Mithra se afla la Apullum (Alba Iulia). Primii crestini celebri (si istorici ai crestinismului) ca Origene, Tertulian, Justin, stiau bine de aceste similitudini intre crestinism si Mithraism. Ei dadeau vina pe „Satana” ca a imitat crestuinismul. Adevarul era insa invers: crestinismul a copiat destule lucruri de la alte religii, dupa ce s-a desprins din Judaism. Cum unele traditii copiate de crestini datau de multe secole (cu mult inainte ca religia crestina sa se fi format), explicatia acestor crestini a fost ca „Satana a vrut sa-si bata joc de crestini, stiind dinainte cu secole care va fi datina crestina”.

Din religia lui Mithra vine „Cina cea de Taina”, cei 12 apostoli, mitul mortii si invierii zeului, craciunul sarbatorit pe 25 Decembrie ca zi a nasterii lui Mithra (se sarbatorea oficial in imperiul Roman chiar cu un secol inainte de a deveni si sarbatoare crestina, in 340), simbolul crucii, obiceiul de a numi o autoritate bisericeasca „tata” sau „parinte”, in ciuda recomandarii lui Isus de a nu numi pe nimeni altcineva tata decat pe „tatal ceresc”!.

Pentru crestinii primitivi, dumnezeu era reprezentat de soare, in limba latina acest zeu se chema Sol Invictus. Desenul (basorelief) reprezentand zeul Mithra cu prietenul sau bun Sol Invictus (contemporan) arata ca pana si aura sfintilor isi are originea tot in mithraism!

Ca sa nu mai vorbim de caciultza papei, care se numeste, nu din intamplare… MITHRA! (mitra papala).

Rattus norvegicus – ideologul Al Qaeda este rasist

noiembrie 24th, 2008
Anul Sobolanului 2008Anul Sobolanului 2008

Ayman Muhammad Rabaie al-Zawahiri, viceliderul oraganizatiei Al Qaeda apare intr-un ultim mesaj inregistrat criticandu-l pe Barack Obama, noul presedinte ales al Statelor Unite.

Ultimul mesaj adresat presedintelui Barack Obama semnifica un atac la adresa Americii si la adresa umanitatii.

Ii reproseaza lui Obama ca fiind un tradator al ascendentilor sai musulmani calificandu-l un servitor in casa al albilor si indeosebi al Israelului.

Araba folosita in mesajul ultim difuzat denota nu numai un primitivism fatarnic, dar si un limbaj plin de rasism.

Extremism in numele religiei confirma ca non apartenentii la Charta neagra Fatwa sunt exclusi si pedepsiti.

Limbajul de amenintari, intimidari folosit in mesaj surprinde pericolul organizatiei teroriste si implicatiile acesteia in toate tarile. Prezenta celulelor extremiste islamiste in Canada, Marea Britania, Franta si alte tari pune in pericol nu numai securitatea tarilor gazda, dar si reputatia lumii musulmane, in general.

Zawahiri s-a nascut in Egipt in 1951, in suburbia orasului Cairo. La varsta de 14 ani se inroleaza in Confreria Musulmana, grup islamist binecunoscut pentru strictetea si fanatismul duse la extrema imaginatiei.
Activitatea sa de simpatizant fervent al statului islamist il consacreaza pe rand ca student-organizator si uzurpator din umbra in actiunile de lupta impotriva Guvrnului egiptean; in comploturi si actiuni de sabotaj si in final ca participant la actiunea de asasinare a liderului Anwar Sadat, in 1981.

Adept al Jihad-ului devine un propavaduitor al sacrificiului in numele lui Allah si mai tarziu in organizatia Al Qaeda, devine un locotenent si recrutor de viitori membri.

Contrar asteptarilor, actiunile celulelor extremiste musulmane nu reusesc sa ia amploarea scontata, iar Al Zawahiri dupa trei de ani de incarcerare in Egipt ca suspect si participant la asasinatul presedintelui egiptean Sadat va alege calea exilului via Arabia Saudita. Apropierea de Al Qaeda si de nucleul soldatilor lui Bin Laden ii confera o perspectiva internationala de raspandire a doctrinei mortii si a distrugerii Israelului si a Americii.

Calatoreste sub identitati false si cu diferite pasapoarte in diferite tari, prespunandu-se ca ar fi calatorit si in America la inceputul anilor ’90.

Revine in Egipt cu intentia de a da o noua lovitura de stat esuind insa, in asasinarea a doi ministri. In 1995 organizeaza un atentat terorist impotriva ambasadei Egitului la Islamabad.

In 1996 este expulzat din Sudan. In Egipt devine persona nongrata si este condamnat la moarte in absentia, ca urmare a unui atac sangeros asupra unui grup de 58 turisti europeni si japonezi in 1997 (Cunoscut sub numele Masacrul de la Luxor).

Ca locotent al lui Bin Laden, ca prim uzurpator al lumii non musulmane si al musulmanilor neangrenati in extremism, reuseste sa creeze o retea internationala apropiindu-se si de Iran luand modelul Revolutiei islamice.

Un mare semn de intrebare il reprezinta arestarea lui Zawahiri in Rusia intrand in Cecenia deghizat in negustor sudanez. Nu este numai supozitia mea, ci si a mai multor analisti politici, comentatori de specialitate, ce sustin ca pare neverosimila naivitatea servicilor secrete rusesti in a nu fi dibuit activitatile ilegale ale unui simplu targovet, detinator a patru pasapoarte false sub nume diferite.
Preluind o afirmatie a fostului ofiter KGB Konstantin Preobrazhensky se confirma ca Zawahiri ar fi fost pregatit si antrenat de catre serviciile secrete rusesti pe teritoriul nordic al Caucazului. Coordonatorul intalnirii secrete dintre serviciile rusesti si ideologul islamist ar fi fost asigurate de catre agentul rus Alexander Litvinenko ce avea sa fie asassinat la Londra, 23 noiembrie2006 (http://cicentre.com/Documents/russia_islam_not_separate.html)

Urmarind biografia numarului doi din Al Qaeda din Wikipedia si din multe alte alte studii avizate si situindu-l alaturi de ceilalti mesageri ai Fatwa-ei ca mentori ai Frontului Islamic Mondial de lupta impotriva Cruciadelor si a Evreilor am concluziona ca acestia au in comun apartenenta la subspecia animala caracterizata prin atacuri murdare, salbatice. Acestia traiesc in intuneric, lovesc din umbra pe la spate si raspandesc o pesta infioratoare.

Ultimul mesaj adresat presedintelui Barack Obama semnifica un atac la adresa Americii si la adresa umanitatii.

Ii reproseaza lui Obama ca fiind un tradator al ascendentilor sai musulmani calificandu-l un servitor in casa al albilor si indeosebi al Israelului.

Araba folosita in mesajul ultim difuzat denota nu numai un primitivism fatarnic, dar si un limbaj plin de rasism.

Extremism in numele religiei confirma ca non apartenentii la Charta neagra Fatwa sunt exclusi si pedepsiti.

Limbajul de amenintari, intimidari folosit in mesaj surprinde pericolul organizatiei teroriste si implicatiile acesteia in toate tarile. Prezenta celulelor extremiste islamiste in Canada, Marea Britania, Franta si alte tari pune in pericol nu numai securitatea tarilor gazda, dar si reputatia lumii musulmane, in general.

Ayman Muhammad Rabaie al-Zawahiri portretizeaza negatia gandirii libere, a relatiilor interetnice bazate pe comunicare deschisa. Fanatismul religios poate fi exponentul oricarei dogme si se transforma in dictatura brutala , imprumutata din seria satanica a lui Hitler, Stalin, Idi Amin Dada sa.

Acolitul lui Osama respinge pana si politica iranienilor calificandu-i ca tradatori si colaborationisti cu S.U.A.
Refuzul negocierilor, al tratativelor si ale unei paci duc la izolarea gruparii, la excluderea acesteia din randul lumii democratice, dezvoltand aversiunea fata de sobolani – simbolul subteranului infectat si al pericolului fata de care nu exista decat o riposta la fel de brutala, exterminarea.

Perversul miraj al ideologiei

noiembrie 24th, 2008

Nu sunt multe cărţile despre care putem spune că şi-au pus pecetea asupra unui veac.

Scris după decizia sa de a rupe cu dictatura comunistă din Polonia şi de a rămâne în Vest, eseul lui Czeslaw Milosz, Gândirea captivă, publicat la Paris în 1953, a devenit un document esenţial al literaturii antitotalitare. Este vorba de o lucrare demistificatoare, o incursiune în universul magiei exercitate de doctrina comunistă („Noua Credinţă“) asupra atâtor intelectuali din însângeratul şi absurdul secol XX. Articolul de faţă este un fragment din prefaţa celei de a doua ediţii româneşti a volumului Gândirea captivă, care urmează să fie lansat în cadrul colecţiei Zeitgeist pe care o coordonez la Editura Humanitas, la Târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie 2008.

La vremea publicării sale, scria Milosz în prefaţa din 1981, Gândirea captivă a provocat furia intelighenţiei de stânga de pe Rive gauche. Pentru Sartre, Merleau-Ponty, Simone de Beauvoir (ca să nu mai vorbesc de Aragon ori Elsa Triolet), Stalin era încă numele alternativei la execratul imperialism al unei Americi socotite pe cale de fascizare. Îşi suspendaseră raţiunea critică şi îşi plasaseră speranţa la Răsărit. Scria Milosz: „Aceia dintre compatrioţii lor care, precum Albert Camus, îndrăzneau să menţioneze reţeaua de lagăre de concentrare drept fundamentul însuşi al sistemului pretins socialist, erau ponegriţi şi ostracizaţi“.

Tema Gândirii captive, concentrată în discuţia asupa Ketmanului comunist ca expresie a schizofreniei mentale specifice universului totalitar, este de o perenă actualitate. Ceea ce s-a petrecut în aşa-zisele democraţii populare a fost o încercare de a obţine controlul total asupra spiritului uman. De aici şi rolul capital al condiţionării prin ideologie. Pentru marxişti, libertatea nu este o valoare autonomă, ci „necesitatea înţeleasă“. Adică explicată în funcţie de interesele şi scopurile partidului. Cum scrie Milosz: „Omul trebuie făcut să înţeleagă, pentru ca apoi să accepte. Cine sunt inamicii noului sistem? Cei care nu înţeleg“. În cazul lor, soluţia este glonţul, închisoarea, lagărul de concentrare. Ideologia devine astfel un instrument de anesteziere a conştiinţei morale şi o perdea de fum în spatele căreia se ascund pulsiuni şi acţiuni criminale. Într-o lume în care noii nihilişti de tipul lui Neceaiev organizează atentate teroriste în inima New Yorkului, la Londra şi la Madrid, avem toate motivele să gândim şi să regândim originile şi implicaţiile utopismului radical.

Milosz scrie despre oameni de care a fost apropiat şi a căror evoluţie postbelică l-a întristat şi uluit. Cazurile discutate pot neîndoios lumina comportamente şi raţionalizări similare în rândurile intelighenţiei din România. Mă gândesc la Jerzy Andrzejewski (Alfa), cel care a scris în anii ’50 romanul Cenuşă şi diamant, justificând cu sofisticate artificii viziunea comunistă asupra luării puterii. Alfa pactizase, îngenunchease, se autoconvinsese (efect ketmanic) că sistemul este nu doar inamovibil, dar şi „just“. Nu a semnat, în felul său, Petru Dumitriu acelaşi pact cu diavolul? Ulterior, Andrzejewski s-a raliat forţelor democratice, a fost un susţinător al studenţilor revoltaţi în martie 1968, al Comitetului de Apărare a Muncitorilor (KOR).

Beta a fost inspirat de cazul tragic al lui Tadeusz Borowski (supravieţuitor al Auschwitz-ului, autorul celebrului volum „Pe acest drum către camera de gazare, doamnelor şi domnilor)“. Itinerariul lui Delta este cel al unui poet care a virat de la naţionalismul şovin legat de ideile lui Roman Dmowski către un comunism oportunist. În fine, Gamma, modelat după comisarul ideologic Jerzy Borejsa, este înrudit cu militanţi gen Leonte Răutu ori criticul Paul Georgescu (amândoi impenitenţi leninişti). Un scurt fragment din portretul lui Gamma este revelator: „Loial Centrului, el a dat glas optimismului oficial, în timp ce în realitate, după anii petrecuţi în Rusia, era convins că Istoria este domeniul privat al diavolului şi că oricine serveşte Istoria semnează un pact satanic. Ştia prea mult pentru a mai păstra vreo iluzie şi îi dispreţuia pe acei naivi care continuau să le nutrească“. Numele lui Borejsa este invocat frecvent în interviurile cu foştii demnitari stalinişti purtate de ziarista Teresa Toranska, în perioada activităţii libere a Solidarităţii (august 1980-decembrie 1981) şi publicate apoi în samizdat.

L-am întâlnit de două ori pe Czeslaw Milosz. Prima oară la conferinţa despre rolul intelectualilor în schimbările din Europa de Est, organizată de Partisan Review în primăvara anului 1992. A doua oară, la un simpozion organizat la Universitatea Georgetown, din Washington, unde a vorbit, alături de Jeanne Hersch, despre umanism şi adevăr în lumea de azi. Mi-au vorbit mult despre el prieteni care l-au cunoscut îndeaproape, inclusiv Adam Michnik. Milosz a fost un mare poet polonez (laureat al Premiului Nobel) şi un cetăţean al lumii. Gândirea captivă rămâne una dintre piesele de rezistenţă ale literaturii demnităţii, o copleşitoare mărturie şi o analiză de o scăpărătoare luciditate a mirajului ideologic totalitar.

Doi ani de la trecerea in nemurire a parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

noiembrie 24th, 2008

Nascut la data de 23 noiembrie 1925, la Mahmudia in judetul Tulcea, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a stins din viata la data de 21 noiembrie 2006, in Washington DC. Si-a dedicat viata slujirii Cuvantului Domnului si apararii intereselor romanilor de pretutindeni. Inchis de catre comunisti timp de 21 de ani (1948-1964, 1979-1984) si eliberat in urma amnistitiei generale din 1964, parintele urmeaza cursurile facultatilor de Filologie şi Teologie, fiindu-i insa interzisa obtinerea unui doctorat in teologie. A fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, continuand sa lupte impotriva comunismului.

Predicile sale de la la daramarea Bisericii Enei din Bucuresti, precum si de la Biserica Radu-Voda, i-au adus o noua condamnare in 1979, urmata de proteste venite de la intelectualii romani din exil (Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma) precum si oameni politici internationali (Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea). Ca rezultat al presiunilor internationale, a fost eliberat in 1984 si exilat in 1985. Parintele si-a ales Statele Unite ale Americii ca si tara de exil, unde si-a dedicat ultimii ani ai vietii slujirii comunitatii romane din zona Washington-ului, la Biserica Sfinta Cruce din Alexandria, statul Virginia, necontenind sa scrie si sa participe la multe din evenimentele ecumenice din Romania.

In 2006 a pus temelia unei noi biserici pentru romanii din zona Washington DC – Biserica Sf. Andrei din statul Maryland. La data de 22 noiembrie 2008, se vor comemora, la Biserica Sfinta Cruce din Alexandria, 2 ani de la trecerea in nemurire a celui care i-a ocrotit prin credinta si sfaturile sale pe toti cei care veneau la slujba de duminica, dornici de a-i asculta predicile si de a invata din cuvintele pline de har. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Fotograme

noiembrie 24th, 2008

Erau la mare preţ fotogramele. Bucăţele de film, nu mai lungi de câţiva centimetri, apăreau din când în când în mâna câte unui norocos. Clişee minuscule, nemişcate, pe care le priveai în lumină şi uneori încercai să desluşeşti scrisul din josul clişeului. De cele mai multe ori însă erau anonime. Dar cum aş fi putut să uit că nu cu mult timp în urmă le străbătuse fasciculul orbitor al proiectorului, trecând pe deasupra capetelor în întunericul sălii de cinematograf şi însufleţind pe ecran, ce? O viaţă. Viaţa cui? Privind minusculele fotograme nu puteai reconstitui nimic. Dar mirajul proiectorului orbitor rămăsese întipărit pentru totdeauna în ele. Strălucitoarele vedete cu nume necunoscute, abia vizibile pe clişee ţinute în lumină, îşi împleteau misterul cu cel al băieţilor de la şcoală, la fel de necunoscuţi, prin simplul noroc al acestora de a fi devenit, pentru câteva zile, stăpânii acelor bucăţele de film. Ghiceai, fără niciun efort, complicitatea băieţandrilor cu operatori din cabinele de proiecţie. Cum altfel să fi căpătat băieţii bucăţelele de film? Mă rog, poate la mâna a doua. Poate chiar la mâna a treia. Dar asta nu le întuneca nicidecum aura. Prin mâinile operatorilor treceau kilometri întregi de peliculă, destine omeneşti în lumină şi umbre mişcătoare. Alb–negru. Şi nu destine oarecare. Eroi ai spionajului, campioni de box şi de curse de automobile, eroi ai unor ucigătoare poveşti de dragoste. Blonde superbe. Cowboys. Operatorii din cabinele de proiecţie erau cineva. Într-un fel, ei puneau în mişcare acele maşinării de visat, care torceau cu frenezie în liniştea sălii de cinematograf. Fără ei, umbrele nu s-ar fi clintit. Iar fără băieţandrii din cartier, care prin asta dovedeau cu prisosinţă încă de pe-acum că ştiu să se descurce în viaţă, nimic din magia cabinei de proiecţie n-ar fi ajuns în mâna noastră. Şi, ce ciudat, mie, care avusesem dintotdeauna înclinarea să păstrez ca amintire fel de fel de vechituri de hârtie, nu-mi trecuse niciodată prin minte să păstrez o bucăţică de film. Am presimţit probabil că magia unui film se destramă la cel mult câteva ore după THE END, poate chiar la ieşirea din sala de cinematograf, încinsă de imaginar, în blândeţea reală a nopţii.

Demolarea unui mit – 2. Vlad Țepeș „justițiarul”

noiembrie 24th, 2008

Interesul public pentru personalitatea lui Vlad Ţepeş nu reprezintă expresia preocupărilor pentru o etapă istorică puţin şi superficial cunoscută, care ar oferi dealtfel suficiente argumente unei propagande patriotice, asemenea celor cu care operează discursurile identitare ale tuturor naţiunilor central şi est-europene. Faptele concrete ale personajului istoric sunt aproape ocultate de succesiunea duală de imagini propuse de abordări literare, artistice şi politice în ultimele două secole, a căror simplă trecere în revistă ar fi de natură să sugereze nu doar receptarea antitetică a mitului de către publicul românesc în raport cu cel european, dar printr-o tentantă şi poate necesară extensiune, superficialitatea cu care asimilăm paradigmele axiologice ale civilizaţiei moderne, mergând până la negarea lor absolută.

La mai bine de jumătate de mileniu de la sfârşitul violent al vieţii domnului muntean, ne aflăm într-o situaţie apropiată cu a eroului nostru, oscilând între tentaţia unei modernităţi ce reprobă violenţa, arbitrariul şi excesele, plasează în centrul preocupărilor generale viaţa şi drepturile individului şi plasează raporturile sale cu statul pe baze instituţionale, şi tentaţia unei tradiţii difuze, în care supuşii n-au devenit încă cetăţeni şi nu sunt convinşi că îşi doresc să devină, în care forţa motrice a progresului este generată de conducătorul suprem, a cărui putere se exercită discreţionar, iar orice excese pot fi girate de binele naţiunii.

Cele două faţete ale mitului Vlad Ţepeş, cea a principelui scelerat şi cea a restauratorului ordinii şi legii, cu geneza în succintele relatări medievale, au cunoscut maturitatea deplină în secolul al XIX-lea, graţie preluării agresive pe care autorii de literatură au realizat-o în domeniul scrisului istoric. Ele au dobândit dimensiunea unor personaje literare, pentru care trecutul medieval serveşte doar ca punct de plecare. Imaginea propusă de relatările de expresie germană se circumscriu caracteristicilor contelui Dracula, celebra creaţie a lui Bram Stoker, exploatată până la banalizare de publicistica de consum şi genuri ale cinematografiei.

Realitate și ficțiune

Ar fi de prisos o reluare a discuţiei despre incongruenţele între realitatea domnului român şi ficţiunea contelui de secol XIX, sau lacunele informaţiilor istorice pe care le vehiculează prozatorul. Aceste aspecte sunt suficient de bine precizate în prefaţa ediţiei româneşti a romanului. Totuşi, merită subliniată persistenţa unei anumite imagini de fundal, cu care autorul operează, aflată într-o stranie compatibilitate cu paradigmele medievale şi cu cele propuse de autorii iluminişti.

Spaţiul românesc şi în general Europa de Est continuă să fie un teritoriu exotic, în care supranaturalul cu dimensiunea patologică intrinsecă interferează cu viaţa reală. Imaginea localnicilor din Transilvania, cu geografia şi etniile sale ciudate, descinde parcă din relatările medievale despre monştrii cu chip omenesc din Ungaria sau din observaţiile călătorilor din secolul al XVIII-lea. În această osmoză subtilă între o perspectivă deja familiară cititorilor din Occident şi gustul pentru exotic al epocii trebuie căutată persistenţa acestei imagini şi tentaţia facilă de a-i căuta echivalenţe, fie şi parţiale, în realitate. Ea s-a impus definitiv în subconştientul publicului mai puţin interesat de restituirea critică a trecutului şi orice încercare de a-l convinge de falsitatea echivalenţei între Vlad Ţepeş şi contele Dracula are puţine şanse de succes.

Acest gen de public, nu a cunoscut perspectiva propusă cu câţiva ani mai înainte de o creaţie literară românească de această dată, pe care norma educaţională şi propaganda oficială o vor fixa la fel de solid în mentalul colectiv al românilor.

Influența lui Eminescu

Puţini români nu cunosc celebra invocare pe care Mihai Eminescu o adresează la finalul Scrisorii a III-a domnului Ţepeş, chemat să epureze societatea românească de smintiţi şi de mişei. Ca şi în cazul precedent, această imagine îşi are propria ei biografie, propriul context socio-cultural şi ideologic. Sensurile sale profunde pot fi decelate de un examen al articolelor publicate de gazetarul Mihai Eminescu, pe atunci redactor al ziarului Timpul.

În tonuri de o violenţă pamfletară, aflate uneori la limita impusă de direcţia conservatoare a ziarului, poetul se angaja în campania de contestare a actelor guvernului liberal al epocii şi al efectelor pe care măsurile sale le generau la nivelul societăţii româneşti. Chiar dacă guvernarea lui Ioan C. Brătianu din 1876-1888 beneficiază azi de o receptare istoriografică mai curând pozitivă, chiar dacă ea a şi-a legat existenţa de momente-cheie din istoria României moderne, precum câştigarea independenţei de stat sau proclamarea regatului, acţiunile sale nu au întrunit aprecieri unanime.

Perspectiva eminesciană asupra unei Românii guvernate de o clasă politică străină de neam, coruptă şi fără legături cu tradiţia, se circumscrie criticii junimiste a formelor fără fond, postulată de Titu Maiorescu. Dacă junimiştii amendau caracterul radical al reformelor şi incompatibilitatea dintre instituţiile de import şi realităţile locale, ei nu negau necesitatea modernizării în sine, concepută însă într-o manieră organicistă, mai apropiată paradigmelor culturale germane şi anglo-saxone. Originalitatea viziunii eminesciene constă în invocarea ca antidot al răului adus de starea de lucruri din prezent a trecutului medieval, populat de apărători ai legii, încarnări ale demnităţii naţionale. Valorificarea evului mediu ca timp genuin al afirmării spiritului naţional este specifică romantismului, dar în acest caz opţiunea încorporează şi sensuri proprii.

Adevăr și legendă

Alegerea lui Vlad Ţepeş din panteonul eroilor trecutului nu se datorează meritelor sale de luptător anti-otoman sau datelor biografice, care ar fi putut sugera imaginea contradicţiei dintre individul de excepţie şi societate. Motivarea sa constă într-o reinterpretare a uneia din legendele pe care publicistica medievală le-a pus în circulaţie.

Conform acesteia, domnul care dorea să elimine din ţara sa hoţia şi moravurile rele, i-a adunat pe toţi tâlharii şi cerşetorii şi i-a ars de vii. Veridicitatea informaţiei este cât se poate de discutabilă, dar în contextul literar menţionat, faptele care aveau rostul de a-i oribila pe cititori sunt invocate drept calea radicală de salvare de la degradarea situaţiei din România secolului al XIX-lea. Condamnarea prezentului decadent şi apelul la soluţii extreme de purificare nu reprezintă o caracteristică a culturii române moderne. Dinamica dezvoltării capitaliste, cu cosmopolitismul şi etica sa, a dat naştere pretutindeni la reacţii critice, uneori de o virulenţă superioară discursului epistolar eminescian.

Motivul Vlad Ţepeş a rămas un reper pentru abordările ultraconservatoare din politica şi cultura românească şi a venit în întâmpinarea aşteptărilor acelor categorii sociale dezamăgite de sensul dezvoltării României şi de conduita mediului politic. Postura principelui care îi apără pe cei mulţi de abuzurile boierilor, motiv ce diferă spre exemplu de mitul bunului împărat, pe care propaganda aulică a reuşit să-l imprime în mentalul locuitorilor din ţările Monarhiei Habsburgice, a persistat în literatură, iar în momentul în care această imagine servea intereselor puterii, a fost integrată în discursul oficial. Forţa sa a rezidat în fracturile existente în societatea românească, între elita politică şi intelectuală şi mase, pe care schimbările structurale din secolul al XIX-lea le-au adâncit.

Relatările lui Vasile Alecsandri din perioada imediat următoare eşecului revoluţiei din 1848 de la Iaşi sunt revelatoare pentru antanta sui-generis dintre domn şi popor, îndreptată împotriva boierilor. Paroxismul acestei solidarităţi şi-a găsit expresia în instrumentalizarea cruzimilor atribuite lui Vlad Ţepeş la nivel de acte politice paradigmatice.

Figura lui Vlad Ţepeş a fost socotită suficient de populară să asigure succesul reafirmării curentului politic conservator, în contextul dezagregării vechiului partid în perioada interbelică. Liga Vlad Ţepeş a încercat să capitalizeze forţa simbolului medieval, iar alte curente ale dreptei politice, chiar dacă nu s-au identificat explicit cu el, l-au exploatat în cadrul mai larg al propagandei antidemocratice.

Reinterpretări actuale

Spre meritul său, istoriografia românească modernă s-a păstrat în limitele spiritului critic în ceea ce priveşte domnia lui Vlad Ţepeş. Fie că au dat credit surselor de epocă, fie că au propus reinterpretări ale acestora, niciuna din contribuţiile serioase ale exegezei medievale nu le-a trecut sub tăcere, nici în momentele în care optica oficială încerca să integreze tale quale paradigma literară în discursul istoric.

În schimb, puterea a reuşit să asigure justiţiarului creat în secolul al XIX-lea primatul în raport cu cruciatul din secolul al XV-lea. Vlad Ţepeş nu este perceput azi în maniera în care suveranii contemporani cu el de talia lui Ştefan cel Mare, Matya Corvinul sau Ivan Veliki au rămas în istorie. Admiratorii săi nu regăsesc pe cel care s-a opus cu succes cuceritorului Constantinopolului şi a păstrat cu mijloace excepţionale autonomia ţării sale. Ei se raportează la excesele sale, reale sau presupuse, pentru a combate viciile unei societăţi care nu se ridică la înălţimea idealurilor lor morale şi politice.

Preferinţa pentru dimensiunea macabră, reală sau prezumată a personajului medieval, admisă de practicile vremii sale dar anacronică în contemporaneitate, pune în cauză capacitatea noastră de a ne compatibiliza cu valorile lumii din care dorim să facem parte şi continuă să alimenteze o anume contestare subversivă tocmai a realităţilor pe care domnii români ai secolului al XV-lea le-au afirmat în scris sau pe câmpul de luptă, apartenenţa noastră la civilizaţia Europei creştine.

Cine a fermecat România?

noiembrie 24th, 2008

Credeţi în farmece? Majoritatea oamenilor zilei de azi afirmă că nu cred. Totuşi, deşi nu cred în puterea sau chiar în existenţa farmecelor, cei mai mulţi se simt inconfortabil cu ideea de a fi ţinta unei acţiuni vrăjitoreşti.

Incredibil? Ei bine, gândiţi-vă doar la felul în care v-aţi simţi dacă, în joacă, la o bere cu prietenii, în oraş, cineva v-ar propune urmatorul experiment: „Eu arunc asupra ta, asupra copiiilor tăi/ părinţilor tăi, soţului/ soţiei o vrajă-blestem şi vedem împreună dacă are efect sau nu…” După care ar izbucni in râs.

Cum aţi reacţiona? Şocant, dar toată lumea cu care am stat de vorbă, săptămâna trecută, pe tema asta… a declarat ferm ca n-are prieteni atât de idioţi şi că nu se poate glumi cu aşa ceva. Va să zică, oamenii ăştia, cu care am discutat, nu cred nici în farmece, nici în vrajitorie dar se tem serios de lucrurile astea.

„E vorba de auto-sugestie”, mi-au explicat nişte prieteni cu studii în domeniul psihologiei. „Auzi un lucru despre tine, nu îţi place, nu eşti de acord cu el, dar începe să te macine. Îi dai atenţie. Te gândeşti la el frecvent şi asta te influenţează…” Nu i-am contrazis. M-am gândit doar că, în cazul ăsta, auto-sugestia este ceva pe care ar fi mai bine să nu mi-l doresc. De ce? Pentru că aud, văd şi pentru că am învăţat să citesc. Şi mai ales pentru că multe, foarte multe pagini de text, cuvinte rostite şi imagini afişate îmi comunica la tot pasul, fie subtil, fie explicit, că „nu sunt ceea ce trebuie”. Nu sunt suplu, nu sunt înalt, nu sunt putred de bogat, nu port hainele care trebuie, nu mă îmbrac cu maşina care trebuie, iubita mea nu este ca în reviste (e mai tare, dar asta nu contează, pentru că nu corespunde modelului promovat). Pe scurt, media îmi spune că nu corespund.

Ce am învăţat noi, de mici, că trebuie să facem cu lucrurile care „nu corespund”? Să le ignorăm sau… să le excludem! Şi apropo de media şi de auto-sugestie. Vi s-a întâmplat vreodată să auziţi vorbe grele despre români? „Românii sunt hoţi. Românii sunt leneşi. Românii sunt nesimţiţi. Românii nu ştiu să facă afaceri. Românii sunt mincinoşi, ipocriţi, needucaţi. România e o ţară de cacao! România e o ţară neguvernabilă. În România n-ai niciun viitor. Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul…”?

Desigur. Televiziunile, ziarele, internetul sunt pline de astfel de afirmaţii. De câte ori le citesc, mă lovesc în suflet mai tare decât cel mai cumplit blestem. Şi nu pentru că aş crede în ele. Doar că am prins ideea cu „sugestia şi auto-sugestia” şi ştiu că atunci când cineva îţi tot repetă un lucru despre tine, ajungi să-l crezi şi să-l afirmi, la rândul tău, mai departe.

Şi uite aşa, dojana părintească tradiţională ajunge să fie „eşti un mincinos, un porc, un nesimţit”. Şi uite aşa, copiii, şi chiar adulţii, încep să creadă că lucrurile astea chiar sunt adevărate. Şi uite aşa începem să ne resemnăm şi să ne comportăm în felul în care am fost învăţaţi că suntem.

Ideea de „Blestemele vrajitoresti” aruncate explicit la adresa noastră sau a celor dragi ne sperie şi ne revoltă. „Blestemele publice” aruncate la adresa naţiunii, poporului, ţării în care trăim ni se par justificate, raţionale, obiective şi benefice. (dacă încerci să lauzi sau să iei apararea eşti repede catalogat ca fiind „comunist”, „lingău” sau „cretin”). Cuvintele pe care le rostim, cuvintele pe care le auzim… ne transformă. Nu de blesteme ne temem, ci de puterea pe care intuim că o au cuvintele asupra noastră…

Şi parcă găsisem printr-o carte un argument pentru ipoteza asta… Ah, da:
„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu…”. Chestia asta vă spune ceva? În fine. Cred că am vorbit destul pentru săptămâna asta. E timpul să mai las şi pe altcineva. În concluzie… doamnelor, domnişoarelor, domnilor… aveţi CUVÂNTUL!

Alexandru CIOCHIA este Director general Radio LYNX http://quad.radiolynx.ro

Articolul a apărut inițial în revista Romanian VIP http://www.romanianvip.com/2008/11/07/cine-a-fermecat-romania/

Festivitatea de Premiere a primei editii a Concursului National de poezie Ana Il

noiembrie 24th, 2008

Sala Casei Muresenilor din Brasov a fost neincapatoare, asa cum n-am vazut-o niciodata. A fost nevoie de scaune si intr-o incapere alaturata , chiar daca oamenii asezati pe ele au vazut doar partial.
S-a inceput cu prezentarea unui film, un reportaj emotionant despre Ana Il, cu cateva lansari ale cartilor sale, prezenta ei la actiuni, cu semnele evidente ale bolii, decernarea premiului Uniunii Scriitorilor, fragmente de interviu, declaratii ale autoarei. Acest film a fost multiplicat si daruit fiecarui finalist, ca sa stie cate ceva despre numele poetei care imprumuta numele sau concursului.
Apoi am preluat eu franele intalnirii si am prevenit asistenta ca , probabil, intreaga manifestare va fi sub semnul emotiei si al sublinierii ca mesajul principal lasat de scriitoare este acela că fiecare trebuie sa lase un semn al trecerii sale prin timp.
S-a facut o prezentare a creatiei Anei Il de catre criticul literar Adrian Lesenciuc, el insusi prieten al scriitoarei. Apoi a debutat cu prima interventie cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brasov si, pe rand, s-a prezentat juriul si s-a inceput decernarea premiilor, de la mentiune spre Marele Premiu. Am realizat niste diplome unice . Primisem o foaie de papirus egiptean pe care am impartit-o in sase, dupa numarul premiantilor. Pe fiecare bucata de papirus s-a scris de mana numele poetului si premiul obtinut, s-a semnat si s-a stampilat. Apoi foile au fost puse in rame de lemn. Arata extraordinar si lucrul acesta a fost remarcat de catre toti.
Fiecare nominalizat a sustinut cate un mini recital din versurile lui, in afara lui Dorulet Iconar din Cluj, cel mai tanar participant, de numai 14 ani, prea emotionat ca sa faca acest lucru. Si atunci am citit eu in locul lui. Intre doua premieri intervenea din nou cvartetul. In ambianta speciala a Muzeului, cu mobilier de epoca si mari tablouri ale lui Iacob si Andrei Muresanu, totul a sunat excelent, cu o incarcatura evocatoare remarcabila. Premiul special al juriului a fost acordat de revista Astra. Redactorul sef, poetul Nicolae Stoe a fost prezent si a vorbit despre garantiile pe care acest Concurs National de Poezie le da pentru a deveni o pepiniera a tinerelor talente literare. A oferit castigatoarei premiului, Ana Maria Susan din Rasinari, un dar special, alcatuit din carti ale unor scriitori brasoveni si a afirmat ca o asteapta pentru publicarea in revista.
Mai este de precizat ca printre premiile oferite castigatorilor s-a numarat si o placheta cu versurile celor sase finalisti, realizata la initiativa tipografiei Brastar, cu care editura colaboreaza. Asadar este vorba de un debut colectiv. Placheta va fi trimisa tuturor revistelor literare si personalitatilor din spatiul culturii romanesti.
A venit si randul Marelui Premiu care a revenit tanarului George Alexandru Serediuc din Ipotesti. Peste masura de marcat de castigarea trofeului, Serediuc a citi din poeziile sale, extrem de expresiv, lasand o puternica impresie auditoriului. Ma bucur ca acestui castigator editura ii va scoate volumul de debut . E sugestiv ca vine din satul unde s-a nascut poezia romaneasca si ca e un tanar extrem de serios,modest, de bun simt, respectuos, interesat de nou. Un exemplu de tanar asa cum mi-as dori sa fie toti in jurul meu.
Manifestarea s-a incheiat cu un recital magistral al actorului Mihai Bica, care a interpretat proza poetica ISIHIA de Ana Il, ridicand la cote de entuziasm auditoriul si asa marcat de toate emotiile derulate pe parcursul evenimentului.
A fost o manifestare peste linia celor mai multe vazute de mine si m-am bucurat ca totul a decurs sub nota de seriozitate si corectitudine imprimata de juriu asupra calitatii poeziei prezentate si a corectitudinii demonstrate pana in finalul actiunii.
Inceputul este extrem de favorabil transformarii acestei initiative intr-una dintre cele care sa aiba reprezentativitate in spatiul manifestarilor culturale brasovene si nationale.

Adrian Munteanu
director editura Arania

Basarabean în România – 2. Lupta pentru cetățenie

noiembrie 24th, 2008

Potrivit statisticilor Biroului pentru Straini din Iasi, comunitatea cetatenilor din Republica Moldova este cea mai numeroasa comunitate de straini din Iasi. Seful Biroului pentru Straini, comisarul Sorin Gaita a declarat ca “ in ansamblu, cetatenii moldoveni reprezinta principala noastra activitate. Sunt cei mai multi, tocmai datorita apropierii de spatiul tarii lor”. Ce modificari a adus insa perioada 1 ianuarie 2007-1 ianuarie 2008 la capitolul numar de cetateni moldoveni aflati in Iasi? A schimbat ceva primul an de integrare europeana? “Constatam in 2007 fata de 2006 o scadere a numarului de cetateni ai Republicii Moldova care solicita viza de sedere in Iasi sau care vin in Iasi in ceea ce ce chiar ei numesc scop turistic” a precizat Sorin Gaita. Astfel, daca in 2006 in registrele Biroului pentru Straini din Iasi erau inregistrate 2.026 de persoane cu cetatenie moldoveneasca, la sfirsitul anului 2007 se ajunsese la 1980.

* “Scade numarul moldovenilor veniti la studii, cresc cererile pentru reintregirea familiei”

Seful Biroului pentru Straini din Iasi, comisarul Sorin Gaita detaliaza insa modificarile aduse de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana : “A scazut numarul cetatenilor din Republica Moldova veniti la studii. In schimb, constatam o crestere semnificativa din punct de vedere al reintregirii familiei si al angajatilor in munca sau a detasatilor. Ca o observatie, din ceea ce am constatat noi. In general, cetatenii veniti in scop de studii s-au casatorit pe teritoriul statului roman, si-au intemeiat o familie si le-am prelungit dreptul de sedere. Altii s-au angajat. Este un avantaj al cetatenilor moldoveni pentru angajatori: cunosc limba romana, obiceiurile si se adapteaza mai usor” a explicat seful Biroului pentru Straini din Iasi, comisarul Sorin Gaita. Astfel la capitolul viza de sedere in Iasi motivata prin bursele de studiu in licee si facultati numarul cetatenilor din Republica Moldova contabiliza in 2007 fata de 2006 o scadere de 17,1% . A crescut cu 33,1 % numarul cetatenilor moldoveni care au solicitat reintregirea familiei. Potrivit statisticilor Biroului pentru Straini din Iasi, in 2007 fata de 2006 se inregistra o crestere cu 82,8 % a cetatenilor din Republica Moldova, angajati in Iasi sau detasati la munca in Iasi. Si numarul rezidentilor permanenti a crescut in 2007 fata de 2006 cu 62,8%.

Topul infractiunilor este deschis de incalcari ale regimului frontierei de stat

Comisarul Sorin Gaita, coordonatorului Biroului pentru straini are si un top al infractiunilor comise in Iasi de cetatenii Republicii Moldova: “Cele mai multe sunt infractiuni savirsite la regimul frontierei de stat dupa care urmeaza cele economice si infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice”. In schimb, daca in 2006 s-au inregistrat 300 de urmariti penal la capitolul cetateni ai Republicii Moldova, in 2007 numarul dosarelor a scazut si au fost doar 153 de urmariti penal. Seful Biroului pentru straini atrage insa atentia ca “ nu trebuie sa-I transformam pe cetatenii Republicii Moldova intr-o problema asa cum s-a intimplat cu romanii din Italia dupa cazul Mailat. Pentru ca exista si acest pericol”.

Cetatenia romana-parola de acces catre Uniunea Europeana

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana a transformat cetatenia romana intr-o parola de acces catre Occident. Au aparut casatoriile de convenienta. Anunturile se platesc si se difuzeaza de ziare din Republica Moldova. Dar fiecare pereche de tineri casatoriti trebuie sa raspunda unor interviuri prin care sa dovedeasca faptul ca in spatele certificatului de casatorie sta o dragoste adevarata si nu dragostea pentru cetatenia romana. “A crescut numarul casatoriilor de convenienta. E o crestere generala a numarului cetatenilor din Republica Moldova care au solicitat si au primit drept legal de sedere ca si membru de familie al unui cetatean roman. In 2007 am avut trei casatorii de convenienta probate. Respectivii au primit o decizie de returnare, adica au trebuit sa plece acasa intr-un termen prevazut de lege” a detaliat seful Biroului pentru Straini din Iasi, Sorin Gaita. Acesta precizeaza ca mirii si miresele de convenienta provin in special din mediul rural. Oficialii Biroului pentru Straini din Iasi se asteapta ca numarul casatoriilor de convenienta sa creasca in perioada urmatoare. Unii studenti care au uitat sa-si reinoiasca viza de sedere au prezentat Biroului pentru Straini adeverinte medicale din care rezulta ca au stat internati in spitale din Republica moldova in perioada in care trebuiau sa-si reinoiasca viza. Au fost insa identificati in baza de date a Politiei de Frontiera pentru ca au trecut de mai multe ori granita.

In loc de concluzii

Oficialii ieseni sustin ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este avantajoasa din punct de vedere al legislatiei pentru cetatenii Republicii Moldova. Comisarul sef al Biroului pentru Straini, Sorin Gaita “Mult mai usor se dobindeste un document de prelungire a dreptului legal de sedere in scop de reintregire a familiei. Chitantele care trebuie platite au scazut foarte mult ca valoare si documentatia nu mai este atit de stufoasa. A cobori plafonul taxelor de la 600 de lei la 80 de lei diferenta e deosebita. Toti cei care aveau dificultati financiare s-au prezentat si au intrat in legalitate. S-a dorit incurajarea acestor cetateni de a se pune in legalitate pe teritoriul statului roman. Integrarea Romaniei in UE nu a fost un soc in sensul ca cetatenia romana nu s-a obtinut mai greu ca in anii anteriori. Au fost probleme in sensul ca multi studenti ai Republicii Moldova au uitat ca de la 1 ianuarie trebuie sa intre cu viza. Politia de frontiera in colaborare cu noi a rezolvat problemele. ” Sorin Gaita crede ca numarul cetatenilor din Republica Moldova va creste pentru ca Iasul este cel mai mare oras de pe granita de est a UE.

Pasărea uriaşă

noiembrie 24th, 2008

Nu simţi cum zboară timpul,
Pasăre uriaşă?
Poartă Universul pe aripile sale.
Universuri paralele,
Păsări care îşi intersectează traiectoriile
Către un punct comun, ascuns.
Noaptea, întins în iarbă,
Privesc spre îndepărtatele stele.
Simt fâlfâind pe la gene
Fulgii păsării uriaşe.
Între ei mă ţine ascuns.
Uitarea, semnul zborului său.
Vom ajunge vreodată,
Vom ajunge la punctul comun
La adunarea păsărilor uriaşe?
Obosite,
Vor ciuguli din palmele Tainei
O clipă.
Sincronizarea unui nou început.

Dan David, Los Angeles, Feb.-17-2007.

Alegerile din 30 noiembrie – un scrutin crucial într-un moment de instabilitate economică

noiembrie 24th, 2008

Participarea la vot în alegerile parlamentare la ora 18 în dimineața zilei de 30 noiembrie era de 34,48% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

În mediul rural participarea a fost mai ridicată, 30,43%, față de 40,06% în mediul urban.

Județele unde participarea la vot a fost cea mai ridicată sunt Teleorman, Vrancea și Giurgiu, iar cea mai scăzută participare a fost reportată în București, Timiș și Covasna.

Alegerile parlamentare de duminică 30 noiembrie reprezintă primul scrutin veritabil de acest gen din România, dat fiind că pentru prima oară se desfășoară decuplate de alegerile prezidențiale. Acestea creau o serioasă distorsionare, dată fiind importanța „locomotivei” pe care o reprezenta pentru un partid candidatul său la președinție.

Tot în premieră, votarea are loc în colegii uninominale, deși rezultatul pe ansamblu se calculează pe baza reprezentării proporționale.

În sfârșit, o altă premieră e apariția parlamentarilor care reprezintă Diaspora (doi senatori și patru deputați).

Toate cele enumerate reprezintă motive în plus de interes pentru a merge la vot. S-a spus că votarea în colegii uninominale va duce la o „purificare” a clasei politice din România.

Din păcate, realitatea este departe de a fi aceasta, după cum a arătat-o alegerea președinților consiliilor județene din vară, care nu l-a împiedicat de pildă pe „baronul local” prin excelență, Marian Oprișan, să fie ales confortabil la Vrancea.

Mai mult, vor fi aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută în colegiul uninominal respectiv, și este improbabil că în multe colegii se va petrece acest lucru (date fiind sondajele de opinie care dau PD-L și PSD-PC cu circa o treime din intențiile de vot, cu ușor avantaj PD-L, PNL la 20% și UDMR la 5 -6 %). Oricum, noul mod de scrutin reprezintă o pliere la dorințele electoratului, chiar dacă imensa majoritate a alegărotilor nu cunosc detalii cu privire la efectele acestui mod de scrutin.

Alegerile sunt îndeobște un verdict asupra guvernării ce se încheie, mai mult decât o opțiune pozitivă pentru un proiect sau altul și este de așteptat ca și scrutinul din 30 noiembrie să urmeze această cutumă.

Numai că în România de azi e greu de delimitat exact cine se face responsabil de guvernarea dintre 2004 – 2008. Începută ca o coaliție hibridă PNL – PD – UDMR – PC ea s-a transformat la jumătatea mandatului, ca urmare a disputei între președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, într-un guvern minoritar PNL – UDMR sprijinit condiționat din opoziție de PSD – formulă bizară, unică în țările UE.

Perioada 2004 – 2008 a reprezentat fără doar și poate un salt extraordinar în dezvoltarea economică a României, dar meritul nu aparține decât în mică măsură politicienilor care au condus țara, acest boom fiind datorat infuziei masive de capital străin și a aderării României la Uniunea Europeană, fenomen produs în toate statele foste comuniste după aderarea la UE.

Introducerea ratei unice de impozitare directă a veniturilor și profiturilor de 16% a impulsionat economia și a redus evaziunea fiscală, dar corupția rămâne una dintre marile probleme nesoluționate ale acestui mandat.

Românii, mai ales cei de la oraș, au apucat-o pe calea consumerismului, după atâția ani de privațiuni și frustrări, dar din păcate România, cu o rată de creștere economică de aproape 9% în 2008 nu va putea evita consecințele crizei economice mondiale în 2009.

În aceste condiții, viitorul guvern va trebui să ia măsuri urgente, în coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană, pentru a atenua efectele crizei și în general să adopte o politică pro-activă în interiorul UE, după exemplul unor țări ca Polonia, de pildă.

Dar până atunci mai este scrutinul din 30 noiembrie, iar sondajele de opinie indică faptul că niciun partid sau alianță nu va obține majoritatea absolută în parlament.

Revista ACUM a adoptat o poziție imparțială pe parcursul acestei campanii electorale și nu intenționăm acum să dăm o indicație de vot. Totuși, considerăm că orice vot în favoarea principalelor patru partide și alianțe – PD-L, PSD-PC (deși este dezamăgitoare decizia PSD de a se alia pentru a treia oară consecutiv cu Partidul Consrvator, o formațiune în cel mai bun caz dubioasă), PNL și UDMR este perfect îndreptățit și “util”, iar dispariția din parlament a unor partide ca PRM sau neintrarea PNGCD ar fi evoluții pozitive.

Îndrăznim să sugerăm – pentru coerență ideologică, dacă așa ceva există în România, iar dacă nu, e momentul să apară – că o coaliție post-electorală dintre PD-L, PNL și UDMR ar fi varianta, dacă nu cea mai bună, atunci cea mai puțin proastă.

Dar o astfel de coaliție ar putea ființa numai în condițiile îngropării securii războiului dintre peședintele Băsescu și premierul Tăriceanu, o perspectivă deloc certă.

Despre aceste lucruri vom avea însă tot timpul să vorbim după alegeri, până atunci vă îndemnăm să mergeți duminică la vot, pentru că numai așa veți contribui la avansul democrației în România.

P.S. Așteptăm comentarii despre intențiile dumneavoastră de vot și îi invităm pe cei care nu au făcut-o încă să voteze în sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt. De asemenea, vă rugăm să ne trimiteți impresii din ziua votării, inclusiv posibile sesizări privind nereguli, precum și fotografii.

P.P.S. Detalii despre votare pe pagina Biroului Electoral Central: http://www.becparlamentare2008.ro/index.html.
Detalii cu privire la alegerile în Diaporă pe pagina Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37079

«Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului» de Lucian Merişca la GAUDEAMUS 2008

noiembrie 22nd, 2008

Cel mai mare autor român de science fiction Lucian Merişca prezintă în aceste zile la GAUDEAMUS « Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului ».

Dincolo de cyberpunk, horror şi umor negru bine dozat, Exterrii de sorginte orwelliană ce populează ucroniile lui Lucian Merişca sunt actorii unui sci-fi politic de reală calitate, competitiv pe plan mondial.

Nominalizat în repetate rânduri la convenţiile internaţionale de gen, Lucian Merişca este recunoscut drept un profesionist prin excelenţă, un nume răsunător din Galaxia de aur a fandomului românesc.

Alexandru Husar despre Exterrior…

Lucian Merişca este un maestru al suspansului fantezist, ideea nerămânând însă în aer, într-un spaţiu imaginar, ci avându-şi seva în realităţile pe care le-a trăit România timp de decenii.

Noţiuni precum viata şi moartea, identitatea şi alteritatea, miturile şi scufundarea în cotidian – sunt privite cu ironie şi simpatie, asa cum te-ai uita la un prieten vechi care riscă să creadă prea mult în el-însuşi, făcând pasul de la sublim, înainte…

Recomand aceasta parabolă socială, ca pe încă o dovadă ca românul, la greu şi la bine, poate face haz de necaz!

(Critic literar, specialist în Estetică, prof. univ. dr. docent Alexandru Husar)

Exterrior parabola socială parodiind postmodern SF-ul.

V&K… îşi doreşte să fie un roman „modular”, „puzzle”, o încercare literară de sociologie parodică a celor trei Românii: multilateral dezvoltată, în tranziţie şi în plină implementare a integrării trans-neuro-balcanice… Temerile şi blocajele de altădată, alimentate din subteran sau inundate de debuşeurile şi deversările celorlalte două Românii, mai mult sau mai puţin originale, duc la conflicte de interese în care este implicat eroul (sau eroii). Vincent vrea să se confunde cu Autorul şi nu reuşeşte altceva decât să se cufunde în inima Cititorului.

De obicei, Vincent – care se vrea a fi misterios dar e un om cât se poate de obişnuit – citeşte o poveste în care se află (şi se chinuie) umbra sa din oglindă, Karlenstein (fireşte, o combinaţie alegorică între bărbosul Karl Marx şi fiorosul Frankenstein). In alte cazuri, Karlenstein, alogenul, este cel care citeşte o poveste (exotică, din punctul lui de vedere) despre faţa palidă Vincent. Alteori, însă – deşi de obicei în lumi paralele, de o parte şi de alta a coperţilor unei cărţi – cei doi (personajul şi cititorul – în plus, în Antracte apar şi autorul şi editorul…) – aşadar cei doi, Vincent & Karlenstein se pot întâlni printre rândurile aceleiaşi poveşti, în cuprinsul aceluiaşi episod, intrând de obicei într-un conflict pe viaţă şi pe moarte pentru spaţiul vital imaginativ pe care fiecare şi-l revendică. Aceste întâlniri de grad textual sau postmodern dau şi mai tare de bănuit că, în vremurile noastre post-globaliste, nu numai oamenii sunt cei care crează cărţile, ci şi cărţile – ca obiect cultural, măcar… – pot crea sau trezi visurile din sufletele oamenilor, ori monştrii care dormitează dintotdeauna în ei.

Parodie şi parabola plină de surprize, cartea se citeşte totuşi cu gura închisă, nu de altceva, dar atâta ar aştepta musca de pe căciula cititorului…

UN ROMÂN REPREZINTĂ EUROPA, LA NEW YORK

„Salonul celebrităţilor europene: 16 clasici contemporani ai science-fiction-ului de pe batrânul continent” – acesta este titlul antologiei lansate la New York, de către cunoscuta casă editorială TOR BOOKS, No. 1 pe plan mondial în literatura F & SF.

In 2007 si 2008 au apărut o ediţie hardcover şi una paperback, precum şi o reeditare în Cehia. Unul dintre cei 16 scriitori care reprezintă Europa, în acest volum, este românul Lucian Merişca, publicat cu nuvela „Aventurile unor pământeni în Exterrior”. Revistele de specialitate americane, printre care LOCUS şi PUBLISHERS WEEKLY, evidenţiază lucrarea ieşeanului, prezentată ca „o dureroasă satiră politică, o mostră de umor de cea mai bună calitate, în acelaşi timp un comentariu la adresa regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre o revoluţie regizată de pământeni pe o planetă a represiunii”. Nuvela este punctul de plecare al unor noi dez-întâmplări, aflate în volumul “Vincent & Karlenstein”, lansat de Editura Bastion la Târgul International GAUDEAMUS 2008.

Prezentări proze Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului – Lucian Merişca:

James Morrow, scriitor, editor, laureat al Premiilor Nebula, World Fantasy, Grand Prix de l’Imaginaire şi Utopia:

“Satiră socială super trăznet şi super trăznită, “Aventurile / Peripeţiile unor pamânteni în Exterrior” a lui Lucian Merişca pare a fi un soi de desen animat gen Tex Avery, ridiculizând neocolonialismul, neoliberalismul, precum şi capacitatea fără limite a omului de a crede orbeşte în el-însuşi.

Pe de altă parte, e tentant să încadrezi fabula politică a românului în tradiţia deschisă de George Orwell, cu “Ferma animalelor”. De fapt, autorul a trăit ani buni (sau răi) sub dictatura comunistă. Tatăl său, Costin Merişca, un recunoscut istoric, şi-a petrecut tinereţea ca deţinut politic, în timp ce Dan Merişca şi Lucia Merişca, fratele şi, respectiv, mama, s-au aflat sub supravegherea Securităţii până la anul de cumpănă 1989, şi poate şi după. În mod sigur, inumanii agenţi guvernamentali care monitorizau activităţile disidente pe / în Exterrior (“Outrerria”) – corespund fostei poliţii secrete româneşti, iar Împăratul Gheorghe este o reîncarnare extraterestră, pe o altă planetă, a lui Nicolae Ceauşescu.

Putem argumenta şi astfel, dar ezităm să urmărim o strictă decriptare alegorică, preferând a scoate în evidenţă merite artistice mai importante. În ultimă instanţă, lumea inventată, Exterrior sau Outrerria, vorbeşte nu atât despre politici, cât despre posibilităţi. În aceste pagini glorios de bizare, scriitorul fructifică aproape orice unealtă din trusa / kit-ul / panoplia SF-ului, de la călătorii cosmice la imperii galactice, de la bucle temporale la universuri alternative, alieni şi monştri modificaţi genetic.

Între numeroasele personaje imposibil de ignorat, veţi întâlni un mutant hirsut numit Karlenstein: un nume care – Merişca admite abia acum – combină, sub aceeaşi piele şi barbă, pe Karl Marx şi pe Frankenstein. Naraţiunea în sine este un fel de monstru literar à la Frankenstein. Cu o sclipire în ochi şi cu un bisturiu tahionic în mână, autorul deconstruieşte, disecă, un fel de cadavru literar şi cultural, suturând cu voioşie organe vitale şi membre care se mai mişcă încă, punându-le laolaltă pentru a construi o creaţie care evocă / aminteşte, rând pe rând, de fanteziile lui Lewis Carroll, de absurdităţile / “absurzenia” lui Samuel Beckett, de diversiunile satirice ale lui Robert Sheckley, de realismul magic à la Gabriel García Márquez, de jocurile intelectuale ale conaţionalului său Eugene Ionesco, precum şi de ironiile / şmecheriile celuilalt Marx, comedianul, cel care purta cu făloşenie tocmai tipul de mustaţă interzis pe Outrerria… »

(The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent)

Dan Mihăilescu:

Nuvela intitulată multiplu, în funcţie de locul editării: Peripeţiile unor pamânteni in Exterrior, Aventuri în Exterrior, Viaţa ca o bicicletă, „Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”, « Les Tribulations vélocipédiques des Terriens sur Outrerria », “Některá dobrodružství pozemšťanů v Outrerri”- este, vrem-nu vrem, piesa centrală a unui roman modular şi plin de sechele. Ca piesă independentă, ea a apărut in 2006 publicată de Editura « ATALANTE » – Franţa, iar apoi la „TOR BOOKS” – New York (în 2007 ediţia hardcover şi în 2008 ediţia paperback), fiind propusă imediat pentru Hugo Award 2008, o nominalizare la care n-a mai ajuns nici un alt scriitor român.

[http://vyrclozone.wordpress.com/2007/08/31/nominalizat-la-hugo/]. Antologia americană în care este publicat şi autorul român este ea însăşi nominalizată pentru Grand Prix de l’Imaginaire si Nebula Award.

Antologia (diferită) în care nuvela a apărut în Franţa, a fost şi ea nominalizată pentru Grand Prix de l’Imaginaire 2008.

Recent, ediţia hardcover a fost tradusă şi în Cehia.
[http://www.kosmas.cz/detail.asp?cislo=141512&afil=1055][http://www.brloh.sk/kniha.php?id_knihy=4919]

Deşi el însuşi se consideră post-postmodern sau mai precis postreal (« Postrealitatea » este o artă nouă şi titlul Lucrării sale de Disertaţie în Ideologii Culturale), Lucian Merişca este împăiat deja în diorama clasicilor de către editorii americani: “SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Science Fiction Classics from the Continent” – se numeşte volumul colectiv la care a fost invitat să participe, la New York, de către James Morrow şi Kathryn Morrow.

În Europa, lucrarea comună dedicată utopiilor, inclusiv celor cu exterri, ori cu outrerrieni, poartă numele “UTOPIAE 2006”, iar cel care l-a invitat să participe pe Lucian Merişca este Bruno della Chiesa, manager OECD.

Romulus Bărbulescu şi George Anania:

Un asemenea roman mozaic sau ciclu de povestiri se distinge printr-o particularitate rareori prezentă în literatura românească de gen şi, credem noi, niciodată atât de izbutită ca în paginile lui Lucian Merişca: împletirea dintre S.F. , umor şi horror! O triadă care aici se condiţionează şi se influenţează reciproc, prin zonele de interferenţă ale respectivelor modalităţi literare, dând un bizar amestec de tragic şi absurd existenţial – oglindă (voluntară sau nu) a prezentului tulbure, derutant, contradictoriu al societaţii zilelor noastre. Virtuţile textului în această alcătuire (şi succesiune de titluri) sunt îmbogăţite de nenumăratele ANTRACTE – cu dialogurile lor de teatru al absurdului, culminând cu EPILOGUL semnificativ pentru trimiterile ideatice – pentru puterea de invenţie pe o temă dată şi pentru limbajul deosebit de colorat şi viu..

Neîndoielnic, Lucian Merişca este pe de o parte un scriitor stăpân pe mijloacele sale de expresie, dar şi un permanent căutător şi inovator… Un literat dotat cu un ascuţit simţ al limbii şi cu plăcerea căutării efectelor de stil, a descoperirii ineditului, a exploatarii situaţiilor insolite şi paradoxale.

Fără îndoială, acest talentat scriitor merită să facă parte din universul culturii româneşti contemporane — prin complexa şi originala sa formaţie.

Publishers Weekly, New York, 2007:

Cu aventurile sale în Exterrior, românul Lucian Merişca ne face părtaşi la o satiră politică dureroasă, o speculaţie disciplinată care ne oferă atât satisfacţie emoţională, cât şi stimulare cerebrală.

Costi Gurgu (Canada) http://vyrclozone.wordpress.com/2007/08/31/nominalizat-la-hugo/:

Cea mai bună veste din Science Fictionul românesc, cel puţin din ultimele două decenii, este recomandarea lui Lucian Merişca cu povestirea Some Earthlings’ Adventures on Outrerria, apărută în antologia “SFWA European Hall of Fame”, la editura TOR (TOR şi DAW sunt la ora actuală principalii jucători din SF&F), pentru premiile HUGO pe 2008. Numele lui Lucian apare alături de nume celebre precum Stephen Baxter, Elizabeth Bear sau Michael Swanwick. Numai această recomandare reprezintă o onoare pentru SF-ul românesc şi ar trebui să marcheze începutul unei perioade de aur în cariera lui de scriitor (aviz editurilor care caută scriitori români de valoare!).

Chiar şi numai o nominalizare îi va deschide uşile multor edituri europene şi americane.
Baftă multă, Lucian!

Bruno della Chiesa (UTOPIAE, 2006, Editions L’Atalante):

Peripeţiile unor pământeni în Exterrior sunt parte a unui roman modular descriind aventurile post-moderne şi extra-galactice, ale unui cititor inveterat şi ale personajelor sale preferate, veşnic puse în pericol de un autor care preferă să-şi omoare eroii (= copiii literari), decât să-i lase să se plictisească, şi ale unui editor veşnic pe muchie de cuţit.

Adesea auzim: nu-i nimic, e doar imaginaţie… Ei bine, nu vă consolaţi cu această falsă speranţă; tot ce reuşim să ne imaginăm, există! Mai groaznic decât asta este însă că există şi tot ceea ce nici măcar nu ne imaginăm: personajele lui Lucian Merişca şi modul cum sfârşesc ele!… Pentru început…

Cory Doctorow

http://www.boingboing.net/2008/01/28/sfwa-european-hall-o.html:

Ca în cazul multora dintre cele mai bune opere ale science-fiction-ului, poveştile acestea tind să fie alegorice, adesea absurde, existenţiale şi de-a dreptul stranii. Un adevărat vârtej de idei şi stiluri, o trans-polenizare literară şi o re-combinare undeva în afara concepţiei anglofone autosuficiente.

…Mi-a plăcut mai ales umorul scrierii lui Lucian Merişca. Este o călătorie care îţi deschide mintea: nu întotdeauna plăcută, dar care te recompensează în mod absolut.

Jessica Darago (Some Fantastic, 2008):

Aventurile exterre ale lui Lucian Merişca ne scufundă în umor negru sau absurd, ca şi în realismul magic latino-american. Imperialiştii umani din viitor descrişi de Merişca arată aceeaşi aroganţă oarbă şi merită acelaşi deznodământ ca şi mulţi dintre predecesorii lor care n-au părăsit niciodată Pământul…

Karen Burnham (SFRevu, Strange Horizons, 2008):

Povestirile, fie şi cele SF, care provin din ţările ex-comuniste sunt în mod deschis mai implicate politic decât cele scrise de aliaţii lor americani. Aventurile româneşti pe Exterrior (Outrerria) reprezintă cea mai inedită, nepereche poveste dintre toate cele prezentate publicului anglofon de către soţii Morrow. Găsim aici în acelaşi timp un dans suprarealist conform etichetei Înaltei Curţi Extraterestre, demn de fanteziile lui Lewiss Carroll – dar şi un actual comentariu post-colonial despre politicile pământene.

Steven H. Silver (http://www.sfsite.com/):

Umorul suprarealist al lui Lucian Merişca are de a face cu disidenţa politică, dar şi cu mercenarii umani cărora li se dă de lucru pe o planetă străină…Regăsim aici natura absurdului, dar şi problemele imperialismului, aducându-ne aminte de opera lui Jasper Fforde. Este prima doză de umor real care ne vine dintr-o ţară atât de îndepărtată.

Lucian Vasile Szabo (Helion, 2008):

Să trăim bine a fost întotdeauna scopul nostru fundamental. Dar a fost şi al lor, al pământenilor…

… Lucian Merişca, poate cel mai catastrofic şi deprimant autor român de science fiction. Deprimare controlată însă de story-uri alerte, incitante, scrise bine…

N. Lee Wood:

Aventurile în Exterrior ale lui Lucian Merişca par a fi o bizară comedie, în care arta şi artificiul de amănunt – gen Bonzai – se întâlnesc cu maşinaţiunile imaginaţiei unui Gabriel Garcia Marqués… Lucian Merişca este scriitorul meu român favorit. Atunci când i-am citit soţului meu, Norman Spinrad, tribulaţiunile pământenilor şi ale exterrilor, eram la Paris, şi a fost cât pe ce să cadă din balcon de râs…

Norman Spinrad (Asimov’s Science Fiction Magazine, 2008):

Trebuie observat faptul că, în lumea din care provin scrierile non-anglofone propuse de antologia celor doi Morrow, ficţiunea speculativă este mult mai literară decât în accepţiunea ei anglo-saxonă. În România, de exemplu, aceasta a crescut şi s-a identificat cu literatura suprarealistă, iar mai târziu a fost utilizată ca o formă camuflată, literară, de protest politic, adesea punându-i în pericol pe cei care o practicau, atunci când alegoria lor era descifrată. O “muşcătură” de space-opera postmodernă, total ironică şi de-stressantă – este cea a românului Lucian Merişca.

Gary K. Wolfe (LOCUS, 2007):

Tăişul satirei politice şi sociale, care a fost o parte familiară a tradiţiei europene, de la Zamiatin, la Capek şi la Lem, iese în evidenţă… iar varietatea abordărilor merge de la comicul nebunesc, la sarcasmul suprarealist. Cea mai ilară poveste din carte este “Peripeţiile unor pământeni în Exterrior”, aparţinând românului Lucian Merişca, în acelaşi timp un comentariu asupra regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre o revoluţie “emanată” de pământeni pe o planetă totalitară (ai cărei locuitori arată ca nişte becuri arse, refuzând să-şi schimbe vreodată ciorapii).

Pământenii se laudă cu progresul pe care l-au adus în acele ţinuturi îndepărtate, cum ar fi bicicletele de închiriat şi gările feroviare (chiar dacă, “din motive de securitate”, ei nu au construit şi căile ferate propriu-zise), dar complotul lor împotriva Împăratului Jenică este dat la iveală, iar emisarii-spioni intră într-o belea şi mai mare…

Familiar şi diferit… Sub o anumită vârstă, cultura este mai globală decât a fost vreodată, iar temerile sale sunt universale. SF-ul în Europa s-a construit poate pe o mai mare greutate a istoriei, s-a mişcat, fluid, între tradiţiile satirei politice, suprarealism, realism magic şi poate părea în acelaşi timp străin şi familiar, dar în final el orchestrează/instrumentează aceleşi anxietăţi.

Un scriitor român considerat “clasic european” la New York

“Salonul celebrităţilor europene: şaisprezece capodopere contemporane ale science-fiction-ului de pe bătrânul continent” (“The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent”) – acesta este titlul antologiei lansate în 2007 de către cunoscuta casă editorială TOR BOOKS din New York. Unul dintre scriitorii europeni consideraţi reprezentativi de către antologatorii James şi Kathryn Morrow, ca şi de “Science Fiction and Fantasy Writers of America” („SFWA”, care decerneaza Premiul Nebula), sub egida căreia apare volumul, este Lucian Merişca, publicat cu nuvela “Aventurile unor pământeni în Exterrior” (“Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”). Revistele de specialitate americane, printre care LOCUS şi PUBLISHER’S WEEKLY, evidenţiază lucrarea românului, prezentată ca o “dureroasă satiră politică”, o mostră de umor de cea mai bună calitate, în acelaşi timp un comentariu la adresa regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre imperialism, democraţie antropocentrică şi o revoluţie emanată de pamânteni nu tocmai inocenţi, pe o planetă a represiunii = Exterrior.

La scurt timp după apariţia sa şi popularizarea pe toate meridianele, lucrarea semnată de Lucian Merişca, “Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”, publicată de editura TOR BOOKS, New York, a fost propusă pentru Premiul Hugo (Premiul mondial de excelenţă în science fiction şi fantasy, decernat de World Science Fiction Society şi World Science Fiction Convention). Chiar dacă propunerea nu a fost concretizată, de menţionat că este pentru prima dată când un român intră în cursa pentru obţinerea râvnitului trofeu.

Valentin Ciucă despre Exterrior:

Il cunosc de mult timp pe Lucian Merişca şi talentul său literar… Piesele acestui inedit volum se înşiră precum nopţile Şeherezadei, putând fi citite fie independent, fie una în perspectiva celeilalte… Aluziile sociale sunt evidente şi penetrante, prozele fiind pe cât de imaginative, pe atât de moralizatoare. Sugestia amănuntului, pe lângă descrierea convingătoare a stărilor sufleteşti ale eroului, trezesc în mintea cititorului semne de întrebare şi semne de exclamare care nu-l vor lăsa să adoarmă (la loc) prea uşor…

(Valentin Ciucă, critic de artă)

http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=375

„You should put your money where your mouth is”

noiembrie 21st, 2008

Mă grăbesc să traduc această butadă (sau dicton?) englezească care în română ar suna: “Să treci de la vorbe la fapte”.

Am folosit-o pentru că în engleză sună mai sugestiv: “Să-ți pui banii unde ți-e gura” – în traducere literală.

Vă întrebați de ce scriu acest articol și de ce la Colțul Editorului. Zilele trecute o persoană care nu mă apreciază de loc (folosesc un eufemism – dat fiind că persoana m-a și înjurat într-un e-mail) mi-a scris:

Tot ce scrieți este o spoială penibilă de pseudopolitică pătimașe cu pretenții de observator dibaci. Vă pierdeți vremea în razboiul de religii și lăsați săscape evenimentele esențiale ale zilei.

I-am spus persoanei respective că astfel de critici nu mă afectează, pentru că există măsura obiectivă a succesului (sau insuccesului) unei publicații: statisticile. Or la acest capitol revista ACUM (și secundar și absolut întâmplător articolele pe care le semnez) are la ora actuală o singură tendință: de creștere.

Am întrebat persoana respectivă dacă alegerile din România, cele din Statele Unite sau criza financiară și economică mondială, tratate pe larg și la loc de frunte în fiecare număr, nu sunt „evenimente esențiale ale zilei” (n-am primit răspuns).

Dar mai important decât atât, i-am oferit acestei persoane, care are pretenția de a fi mai mult decât un cititor obișnuit, să scrie articole în revista ACUM, dacă tot nu-i place cum arată publicația, să ne arate cum se face jurnalismul de calitate. A declinat net într-un mesaj plin de dispreț și grosolănie, așa cum sunt toate mesajele compuse de această persoană.

Nu e prima oară când procedez așa: l-am rugat de pildă pe Anton Constantinescu să nu-și mai piardă vremea pe forumuri combătând homofobii, ci să scrie un serial despre homosexualitate, care în opinia mea este unic la ora actuală în presa de limbă română.

La fel l-am îndemnat pe Mircea Munteanu să scrie un serial despre arheologie, care continuă și acum, pe George Petrineanu să scrie despre modelul social-democrat suedez și pe Theodor Rebegel să scrie despre antisemitism (ca să folosesc doar câteva exemple).

Când Radu-Ilarion Munteanu (cu care nu prea am niciun fel de opinii comune) a avut obiecții la două sondaje publicate în revista ACUM i-am propus imediat să scrie articole în replică, care au fost publicate în numărul următor.

Revenind la persoana despre ale cărei critici vorbeam mai sus, trebuie să spun că nu am primit până acum un răspuns la oferta mea.

Dar nu pot să nu remarc această tipologie umană, nu știu cât de răspândită între români, a chibițului (microbistului, cârcotașului) care stă pe margine și critică, aruncă cu noroi, dar când e pus să ofere o alternativă se trage doi pași înapoi (sau se face că plouă).

Am mai oferit această posibilitate și altor critici, de a scrie articole la revista ACUM. De mai multe ori am primit răspuns: “Nu scriu articole la commandă”.

Acest răspuns spune totul despre mentalitatea persoanelor respective, care își imaginează că o revistă de succes este o gazetă de perete în care fiecare publică ce-i trăznește prin cap, indiferent dacă subiectul e de interes sau articolul bine scris sau nu.

Așa încât oferta rămâne deschisă pentru toți aceia care consideră că pot îmbunătăți calitatea revistei ACUM să propună articole. Sigur că avem niște linii editoriale http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7897 care trebuie respectate, dar cred că e vizibilă varietatea de opinii prezente în revista ACUM.

Astfel de atitudini sunt încurajate la revista ACUM din partea acelora care consideră că pot contribui cu ceva la sporirea prestigiului publicației noastre.

Cei care vor să stea pe margine și să facă comentarii sterile fără să propună nimic constructiv în loc riscă să fie în postura descrisă foarte plastic de Corneliu Vadim Tudor (sunt sigur că mă pretez la atacuri din cauza acestui citat și mai ales a persoanei de la cae provine): “Latră precum pechinezul după accelerat”.

Ziua mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor

noiembrie 19th, 2008

Anual, 40 de milioane de copii sub 15 ani, sunt victime ale violenţei potrivit studiului Global al Naţiunilor Unite.

Doar 16 state au interzis aplicarea pedepselor corporale, iar 153 de state agreează aceste pedepse. Ar însemna că 1,5 miliarde copii trăiesc în ţări în care violenţa este acceptată – legală.
147 de ţări nu interzic aplicarea pedepselor în instituţii de îngrijire alternativă, deci anual 1.25 miliarde de copii riscă bătaia în şcoală.

Tot în acelaş studiu ,este precizat că între 133 şi 275 milioane de copii anual, din întreaga lume sunt martori ai vilenţei domestice.

Iar în 77 de ţări măsurile disciplinare legale în instituţiile penale prevăd pedepse fizice şi alte pedespe violente.
.

În România, deşi avem legi care interzic pedeapsa fizică şi tratamentul umilitor, 47,2% dintre părinţi folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, în unităţile de învăţământ se înregistrează fenomene de violenţă, 48, 1% din copiii din instituţii sunt bătuţi de către personalul respectiv.

Românii îşi agresează copii pe motiv că „bătaia e ruptă din rai” şi astfel copiii devin VICTIMELE noastre tăcute.

Organizaţia salvaţi Copiii România în 2003, a obţinut înterzicerea prin Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, articolele 28 si 90) a oricaror forme de abuz impotriva copilului, atat in spatiul public, la şcoală cât si acasă , România devenind astfel una dintre cele 16 tari din lume care au interzis aplicarea pedepselor fizice asupra copiilor, totusi această lege nu este cunoscută , iar abuzurile impotriva copiilor sunt frecvente.

Strategia campaniei urmareste stoparea aplicarii pedepselor fizice si umilitoare, promovand o cultura a respectului in relatiile dintre adulti si copii.

Campania beneficiaza si de existenta unui site dedicat: www.educatiefaraviolenta.ro, care poate fi accesat de toti cei interesati de acest subiect.

Președintele Băsescu face o vizită surpriză la Dacia Pitești

noiembrie 18th, 2008

Vizita președintelui Traian Băsescu la uzina de automobile Dacia Pitești a fost anunţată doar cu puţin timp înainte şi programul în ultimul moment.. Agenţii SPP i-au controlat foarte atent pe jurnaliştii veniţi în întâmpinare la pavilionul administrativ al societăţii, iar fotografilor li s-au demontat pentru verificări aparatele.

Taxa auto ‘suspendată temporar’

Preşedintele Traian Băsescu, Directorul general Dacia, Francois Fourmont, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Stroe au discutat circa 45 de minute în biroul directorului, în prezenţa liderilor de sindicat, Nicolae Pavelescu şi Ion Iordache. La ieşire le-a declarat jurnaliştilor că ” Am venit pentru o discuţie cu conducerea uzinelor Dacia. A fost o discuţie şi cu managementul, şi cu reprezentanţii sindicatului. Nu am făcut o vizită în uzină, pentru a evita orice speculaţie electorală, dar voi face o vizită în ianuarie”..

Concluziile întâlnirii

„Situaţia uzinei este în momentul de faţă puternic afectată de realităţile pieţei. Am discutat cu domnii directori un set de măsuri pe care noul Guvern ar trebui să îl ia pentru a stimula producţia la Dacia, şi aş menţiona suspendarea temporară a aplicării taxei de primă înmatriculare pentru maşinile noi, continuarea programului Rabla, supravegherea înmatriculării ilegale a autoturismelor second- hand şi, bineînţeles, creditarea furnizorilor uzinei Dacia. Sunt convins că pot fi aplicate, va trebui să ne consultăm doar în privinţa suspendării temporare a taxei de primă înmatriculare, să spunem pentru o perioadă de şase luni- dacă nu contravine cumva regulilor Comisiei Europene. Dar înţelegem că Germania deja insistă pentru o astfel de suspendare temporară a taxei la maşinile noi şi nu vedem de ce n-ar aplica-o şi România. Funcţionarea la capacitate cât mai mare a uzinei Dacia este esenţială pentru România, atât din punctul de vedere al creşterii exportului, de care avem nevoie ca de aer”- a pecizat Preşedintele Traian Băsescu.

Mesajul către angajaţi

„Nimeni nu trebuie să stea liniştit într-o astfel de perioadă, nici politicienii, dar nici salariaţii, care trebuie să fie acum într-un parteneriat cu managementul. Aici vă pot spune că am sesizat dorinţa ca perioada de criză să fie trecută cu bine împreună. Muncitorii trebuie să aibă încredere în management şi în faptul că statul va lua măsurile necesare pentru ca locurile de muncă să fie garantate. Situaţia de la Dacia nu se datorează unei crize create în România. Industria României este parte a economiei europene globale, suntem afectaţi de tot ce se întâmplă. De aceea am vrut să discut soluţiile înainte de instalarea noului guvern, pentru că trebuie să ne facem acceptabilă această iarnă, mai ales că în următoarele luni se vând cele mai puţine automobile, chiar şi în anii buni”

Dl. Constantin Stroe – omul care în anul 1996 a adus 40.000 de comenzi la Dacia – le-a dezvăluit jurnaliştilor:

„A ascultat ca un şcolar. Am toată admiraţia pentru modul cum şi-a luat notiţe şi a fost foarte receptiv. Mi se pare că e cel mai puţin tonifiant dacă omul numărul unu în stat aduce un mesaj pentru viitorul acestei industrii, chiar dacă dumnealui nu are puterea executivă în mână. După această vizită, putem spune că Preşedinţia şi Guvernul gândesc la fel în domeniul industriei de automobile. Soluţia pe termen scurt este suspendarea taxei de poluare pe o perioadă de cel puţin trei luni, ceea ce ne va permite să găsim şi alte soluţii, pe termen lung”

Dl. Stroe, a dat sigurări că nu s-a discutat de disponibilizări, chiar dacă vor mai fi, probabil, şi alte perioade de oprire a lucrului, în afară de cea care va începe joi şi va dura până pe 7 decembrie. Criza de acum este mai puţin gravă decât cea din 1996 pe care a simţit-o prin toţi porii. Atunci a plecat o lună în toată lumea şi, după ce a ocolit globul, a adus 40.000 de comenzi de export gama noastră de automobile, care ne-au scos din încurcătură..

Luni, şi premierul a declarat că va fi de acord cu preşedintele şi va adopta un act normativ pentru eliminarea temporară a taxei auto la maşinile noi.

Cum se desfășoară alegerile din 30 noiembrie

noiembrie 18th, 2008

Alegerile din 30 noiembrie 2008 reprezintă primul scrutin parlamentar separat de alegeri prezidențiale după 22 decembrie 1989.

Pe lângă acest fapt, este prentru prima oară când se votează în colegii uninominale, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților. În fiecare colegiu se alege câte un singur senator și deputat, dar rezultatul pe țară este calculat în baza reprezentării proporționale.

Fiecare alegător are câte un vot pentru Senat și unul pentru Camera Deputaților, în colegiul uninominal respectiv.

În total se aleg 137 de senatori și 315 deputați, pe lângă deputații minorităților naționale.

Senator sau deputat este ales direct candidatul care obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în colegiul electoral respectiv.

Pe ansamblul țării sunt reprezentate partidele politice care întrunesc minimum 5% din voturile valabil exprimate la nivel național. Un partid care nu depășește pragul electoral poate primi reprezentare în Senat la nivelul scorului pe țară dacă obține trei mandate directe sau în Camera Deputaților dacă obține șase mandate directe.

Organizațiile minorităților naționale obțin un mandat de deputat dacă obțin un număr de voturi mai mare de 10% din norma de reprezentare la Camera Deputaților (aproximativ 2500 – 3000 de voturi pe țară).

Fiecare vot pentru un candidat se contabilizează pentru partidul din partea căruia candidează.

Repartizarea mandatelor pentru partidele care au depășit pragul electoral se face proporțional cu numărul de voturi obținute. Repartizarea mandatelor de deputat și senator pentru partidul respectiv se face în ordinea inversă a numărului de voturi obținute de candidații partidului respectiv.

Pentru prima oară cetățenii români din Diaspora vor avea dreptul la reprezentare parlamentară directă, votând pentru două locuri în Senat și patru în Camera Deputaților.

Votarea începe la ora 7 și se încheie la 21 ora locală.

În concluzie: alegerile pentru Senat și Camera Deputaților se desfășoară prin votare în colegii uninominale, dar sunt aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută în colegiul respectiv, atribuirea mandatelor pe țară făcându-se pe baza reprezentării proporționale, astfel încât FIECARE VOT PENTRU CANDIDAȚII PARTIDELOR CE DEPĂȘESC PRAGUL ELECTORAL CONTEAZĂ.

Detalii suplimentare pe pagina Biroului Electoral Central http://www.becparlamentare2008.ro/index.html

Românii din străinătate vor trimite mai puțini bani acasă în 2009

noiembrie 17th, 2008

Nici un plan anticriza conturat in Romania nu poate face abstractie de prognozele legate de intrarile de bani de la cei plecati la munca in strainatate. In 2008, estimarile Bancii Mondiale ne plaseaza tot pe cea de-a opta pozitie in grupul tarilor emergente si in dezvoltare ca volum al acestor fluxuri globale. O scadere substantiala a acestor intrari de capital strain (pe scurt, remitente), asa cum ne semnaleaza acum Banca Mondiala la nivel global, ne va obliga sa ajustam consumul la resursele economisite, extrem de reduse de altfel, la fondurile europene disponibile si la veniturile curente. Altfel, riscul de depreciere a leului este foarte mare. Asta in conditiile in care eliminam nefericita optiune de a creste impozitele, pe care o condamn sub orice forma.

Prognoze sumbre

Dupa ani buni de dinamici pozitive tot mai accentuate – pe fondul mobilitatii fortei de munca si al deschiderii pietelor lumii – trendul se inverseaza brusc din cauza contractiei actuale severe a cresterii economice in economiile dezvoltate.

Banca Mondiala publica prognoze negative foarte abrupte pentru remitentele mondiale in anul 2009 (pe 11 noiembrie 2008). Ritmul de crestere a transferurilor internationale de castiguri din munca, estimat la 6,7% in 2008, va plonja dur la -0,9% in 2009. Scenariul de baza este dublat de unul mult mai pesimist, cu o dinamica de -6% in acelasi an. Recuperarea, la fel de abrupta, se previzioneaza in anul 2010, de circa +6,1%.

Cat de dependenti sunt romanii de remitente?

Romanii au prins bine gustul castigului in Occident. Asa se face ca dependenta de remitente a nivelului nostru de trai este mult mai ridicata decat in noile state membre. Exceptia face doar Bulgaria, cu nivele similare Romaniei.
In anul 2007, de pilda, ponderea acestora in PIB era de 5,6%, dar:

de peste doua ori mai mare decat in Mexic (2,8% din PIB), Polonia (2,6% din PIB) sau India (2,4%);

de peste trei ori mare decat in grupul tarilor europene si central asiatice (1,8% din PIB);

de peste 18 ori mai mare decat in Ungaria (0,3% din PIB).

Anul 2008 este inca unul fericit pentru noi. Banca Mondiala estimeaza o crestere usoara fata de cele 8,5 mld. USD transferate anul trecut, la 9 mld. USD, dar sub ritmul de crestere economica.

Apare insa evident ca anul urmator nu ne mai putem baza pe aceeasi infuzie de remitente. Economiile in dezvoltare europene si cele asiatice centrale par a fi mai usor afectate decat media globala, cu -0,1% in 2009, dar cu o revigorare mai dinamica prognozata pentru anul 2010 de 6,4%.

Incertitudinile Romaniei anului 2009

Incertitudinile legate de tendintele anului 2009 nu sunt legate doar de nivelul la care vor cadea intrarile de transferuri pe contul curent de la muncitorii romani. Contractia exportului pe piata comunitara, respectiv a investitiilor straine directe in Romania ne limiteaza asteptarile viitoare in materie de venituri.

De pilda, FMI prognozeaza (6 noiembrie 2008):

o contractie de 0,5% a zonei euro în anul 2009, in timp ce Comisia Europeană prevede o stagnare (+0,1 %), comparativ cu o creştere de 1,2% in 2008 si 2,6% în 2007;

o contractie a importurilor economiilor avansate ale lumii cu -0,1% in anul 2009, fata de un ritm pozitiv de 1,8% estimat pentru anul curent si 4,5% in anul 2007;
o diminuare a vitezei de crestere a exporturilor tarilor emergente si in dezvoltare de la 9,6% in 2007, la 5,6% in 2008 si la 5,3% in 2009.

Contractia economica poate degenera in imposibilitatea achitarii unor datorii de catre persoane fizice sau juridice (care se rasfrange in final tot asupra angajatilor). De aici si pana la aparitia unor probleme de solvabilitate pentru banci si alte institutii financiare sau a unor tensiuni sociale nu mai e cale lunga.

Din aceste tendinte, aplicate modelului nostru consumerist exagerat, rezulta doua scenarii:

Apelam la sprijinul FMI, care sustine majorarea TVA si/sau a cotei unice, insotita de o depreciere moderata a leului;

Nu apelam la FMI, dar depreciem masiv leul si inflatia explodeaza pe masura.

Sa eliminam prima optiune nefericita. In cel de-al doilea scenariu nu vom putea cheltui mai mult decat resursele noastre proprii, respectiv cele absorbite de la UE. Daca nu vom reusi sa controlam strict cheltuielile, fie ele publice sau private, atunci realitatea are grija sa ne arunce intr-o cumplita inflatie si depreciere a leului. Suntem, asadar, la prima confruntare dura cu riscurile economiei capitaliste – o provocare la care suntem expusi cu totii. Vom reusi oare sa strangem buzunarele si sa orientam resursele spre investitii productive si spre cofinantarea proiectelor pe bani europeni?

Andreea VASS este Cercetator al Institutul de Economie Nationala, Academia Romana,

blog http://blog.fabricadebani.ro/andreeavass

Poemul NASTEREA POETULUI

noiembrie 17th, 2008

NASTEREA POETULUI
tatălui meu , Nicolae !

Venea sufletul de departe
Doamne, să mă opresc la această casă
cu mâinile arătă pântecul
mă aşteaptă sânge şi miere pe masă

Ieşi o femeie frumoasă la poartă
Doamnă, venim de pe drum obosiţi
adăpostiţi-ne pentru o noapte
şi cu lumină binecuvântată să fiţi

Şi doamna-i purtă pe o stradă
întunecată şi luminată
cântau pietrele-n ziduri şi acoperişurile
şi plutea un miros de carne arsă de fată

Trecură apoi printr-un parc
fiare flămânde îi luminau cu ochii din cuşti
acum trebuie din fiecare
suflete câte o gură să muşti

După ce se îndestulă sufletul porniră
mergeau pe o câmpie îmbrăcată în zale
trebuie acum să ari această câmpie
şi s-o semeni cu lacrimile tale

Începu sufletul să are şi să semene
pe întuneric pe ploi şi pe vânt
îşi punea sufletul mâna la gură
Doamne, cum miroase a carne de om acest pamânt

După ce sfârşi munca se făcu lumină
însă o noapte mare mergea înaintea lor
ajunseră sub un tei înflorit
Doamnă, de atâta trudă eu am să mor

Şi se întinse jos să se culce
Însă Doamna îl zori mai departe
treceau acum peste un pod
care marea în două câmpii o împarte

Acum trebuie să pritoceşti marea
plângând sufletul se apucă de pritocit
o lumină mare era în văzduh
abia termină munca la asfinţit

Doamnă, nu mai ajungem o dată
acum ziua mergea în faţa lor
să ajungem o dată acasă
îmi e dor de tine, Doamnă , mi-e dor

Şi mergeau pe un câmp de zăpadă
sufletul tremura şi plângea
trebuie acum să topeşti întinderea
de zăpadă cu răsuflarea ta

Doamnă, gheaţa e până-n adâncul pământului
cu cât o topesc cu atât coborâm
în timp ce deasupra noastră aburii îngheaţă din nou
în curând în centrul pământului o să fim

Stinge acest foc cu picioarele porunci
când ajunseră în adâncul pământului
dansând îşi turna cenuşă în păr
şi cânta în lumina vântului

Sufletul adormi greu istovit
în timp ce Doamna cânta şi dansa
dar Doamna-l văzu şi-l strigă
s-o vadă cum cânta şi dansa

Doamnă, nu mai ajungem o dată
trebuia să fiu a doua zi într-un loc
mă grăbesc şi de aceea te rog
opreşte-ţi trupul din acest joc

Doamna se opri şi-l privi cu uimire
o, tu eşti, dragul meu, o, tu eşti
sânt obosită mă voi culca în cenuşă
cât o să dorm tu să mă iubeşti

Se trezi frumoasa doamnă din somn luminată
el tot o mai iubea în neştire
îl bătu cu mâna pe umeri şi-l stropi
cu două lacrimi să-şi vină în fire

Doamnă, unde suntem strigă
şi ce-i în jurul nostru cu această ceaţă
doamna îi puse palma pe gură
acum trebuie să rozi pământul până la suprafaţă

Obosit mergea sufletul urmat de femeie
Doamnă, pământul acesta pe care-l mănânc
e carne de om dau de oase
cu cât înaintez din adânc în adânc

Iată acolo lacuri de sânge
pe care plutesc corăbii de oase
încărcate cu grădini suspendate
prin care se plimbă femei frumoase

Ajunse sufletul la un mormânt
şi deschizând mormântul ieşi afară
în zare se vedeau sate-nflorite
Şi cântau păsări a primăvară

Doamnă, ce lume e aceasta frumoasă
Să stăm puţin şi să ne odihnim
Dar doamna-i făcu semn din privire
Să pornim dragul meu să pornim

Mergeau plângând pe această lume
doamnă, nu mai pot îmi e greu
de cât timp călătorim noi aşa
de miliarde de ani dragul meu

Păsări treceau întruna pe cer
o cetate părăsită se vedea la răsărit
sufletul o privi cu uimire şi zise
doamnă, dar acesta e drumul pe care-am venit.

Poezia în rutina nelimitării

noiembrie 17th, 2008
Corina LupuCorina Lupu

Corina Diamanta Lupu (n. 7 aprile 1967, Bucureşti) este licenţiată în filologie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Este căsătorită cu Octavian Lupu.
Cu o înclinaţie evidentă spre poezie, cu o teză de licenţă având tema “Motive romantice în poezia lui Eminescu şi Lermontov”, a colaborat pe parcursul anilor de studii universitare, la revista Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. Este atrasă de artă în general, şi în special de literatură, pictură şi muzică, preferându-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie şi Georges Simenon. În privinţa poeziei, are o adevărată pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson şi Ezra Pound, iar în pictură pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier şi Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

„Literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească“, spunea Eugen Lovinescu. “Calităţile” atribuite în general, literaturii feminine (considerată, preconceput, ca fiind lirică, subiectivă, imatură etc.) nu se regăsesc în poezia Corinei Lupu, care foloseşte un stil cultivat, dar în acelaşi timp lejer, degajat, dinamic, apelând la unelte literare cum ar fi epitetul, comparaţia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare. Poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de pânze atent lucrate, de pictură în cuvinte, în culori vii, pastelate, însă în acelaşi timp diafane, capabile să surprindă în mod clar, fără ezitări şi cu detalii preţioase, un anumit aspect din realitate. Autoarea are puterea de a transfigura, de a declanşa fără ostentaţie emoţia generală, sintentizând imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trăit. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilităţi dispuse la comunicare, necenzurate, care o situează sub zodia originalităţii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede şi ceea ce aude, întorcând totuşi privirea asupra propriului conţinut sufletesc, atrăgându-ne atenţia, cu tact, într-o demonstraţie elegantă şi convingătoare, că atributul „feminin“ nu e un stigmat de care ar trebui să ne temem. Compoziţia sa este autentică, uniliniară, fără alunecări de prisos şi fără crispări morale, oferind răgazul trăirilor lăuntrice lucide şi pertinente, neabătîndu-se, totuşi, de la obiectivul iniţial – să fii sincer la modul absolut. Meritul poeziei sale este acela că apare fără ocoliri, spontan şi simplu, având rostiri elementare şi vii. Dincolo de cuvinte, se află un om viu, în permanentă mişcare, a cărui opţiune rămâne orientarea spre nuanţe filologice clare, cu semne, deprinderi şi expresii caracteristice.

Autoarea dovedeşte o fantezie inteligentă, alegând categorii limpezi în domeniul spiritului şi având vocaţia directităţii şi gustul pentru propoziţiile clare. Chiar dacă nu ajunge la concepte, adică la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioară, întrucât preferă scenariul clasic, însă într-o rescriere modernă. Formularea frazelor este nuanţată şi riguroasă, iar stilul este controlat, elegant, concis, sobru, fără efuziuni retorice şi clişee leneşe, caracterizându-se prin coerenţă, claritate şi expresivitate. Analizele sale sunt atente, migăloase, de o logică impecabilă. Lectura ne descoperă o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxată, dezbărată de orice inhibiţie.

Poezia sa se remarcă prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul şi alte sentimente, stări şi ipostaze care ţin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trăirile sale sunt intense, ceea ce o determină să deschidă supapa expresiei, în speranţa că mărturisirea în versuri îi va aduce eliberarea. Aristotel spunea că “speranţa este visul omului treaz” – poezia Corinei Lupu depăşeşte limitele iluziei, îmbrăţişând într-un mod miraculos o realitate necosmetizată.

Poezia Corinei Lupu priveşte cu interes constructiv viaţa, cu imaginile şi experienţele ei, fiind asemenea unui mozaic, diversă şi atrăgătoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage şi stimulează imaginaţia. Nu există monotonie, ambiguitate, lipsă de perspectivă în aceste poeme, ci doar o desfăşurare de registre tematice şi de exprimări cuminţi, emoţionate şi emoţionante. Nu este o poezie a supravieţuirii, ci a vieţuirii într-un univers unic, real, însă în acelaşi timp estetic prin sine însuşi. Dincolo de aceste cuvinte urmează poezia… ornamentală, liniştită, expresivă.

Octavian D. Curpaş

Toamna vietii

noiembrie 17th, 2008

Toamna vieţii ne-a ajuns
Ca-un amurg senin de soare
După truda roditoare
Ce nu spune că-i de-ajuns.

Toamna vieţii e în noi
Ca şi’n frunza’n roz pictată
Dupa vara’ndelungată
Ce-a trecut-o’n vânt şi’n ploi.

Toamna ne’nsoţeste’n pas
Ca şi umbra pretutindeni
Fără temere de nimeni
Zi si noapte’n orice ceas.

Toamnă, toamnă, dă-mi răgaz
Să mă odihnesc la soare
Pe izlazul plin de floare
Scufundat în sfânt extaz.

Fă-mă toamnă să gândesc,
Să cern zilele trecute
Prin păcat sau prin virtute
Impăcat cu trai lumesc.

Toamnă dă-mi senin de-o zi
Captând din izvor cleştarul
Să-mi spăl terfelit altarul
Curăţit din nou găsi .

Toamna-mi scrie epilog
La un tom cu multe file,
Note strânse’n lanţ pe zile
Parafate “Necrolog”

La nuit de l’hippogriffe III

noiembrie 17th, 2008

everything but your heart

le vent souffla dans ce jardin aux pommes d’or
et tomba malade avant l’aube

il suffit jadis d’un grain de sable:
la licorne devint invisible
sauf son cœur

les yeux d’archæoptéryx
reflètent toujours l’image terrienne
des eaux d’en haut
tandis que l’hippogriffe dort
les ailes ouvertes devant
dans la fatigue d’être solitaire

chaque nuit soulève les dunes
et laisse le récit de ses voyages inconnus
au porteur d’un seul oeil à fleur de tête

il était une fois un hippogriffe sur un rocher
et ce n’est pas donné à tout le monde

everything but your heart=tout sauf ton coeur

Nu mai vine

noiembrie 17th, 2008

Ciori albe te trag de mânecă;
Haide, hai!
Dar nu vreau să-ţi deschidă capul!
Acolo eşti tu, ai putea să pleci.
I-am visat ieri noapte.
Desenau linii complicate şi puncte
Pe craniul ras, alb ca un cartof curăţat.
Leac bun,
Dragostea, sărutările,
Îţi luau durerea; sau o ascundeau doar.
Nu a durat.
Clopote asurzitoare, ciocane,
Orchestrele diavolilor,
Îţi tulburau nopţile, visele, somnul.
Zilele, apoi.
În nopţile cenuşii
Am jurat, am stat treji, ne-am rugat.
Dintr-o glastră ascunsă creşteau cactuşi otrăviţi.
Te speriau ghimpii arzători.
Purtau în vârfuri picăturile ucigaşe.
Ca limbile şerpilor verzi pe care îi visai
În dimineţile negre.
„De unde veniţi?” întrebai.
„Din tine, din tine!” rânjeau.
Durerile hohoteau nebune;
Să spargă carapacea inflexibilă,
Cazemata în care se apărau până la ultimul glonţ
Dihăniile cu ghimpi arzători.
Ţi-am căutat ochii.
Aşteptam să-i deschizi,
Poartă albastră spre tine.
O cioară albă mi-a strâns braţul, vibrând.
„A plecat. Nu mai vine!”

Dan David, Los Angeles, Feb.- 24 – 2007.

Adăpostul de Câini Smeura „Iubiţi maidanezii” în Guinness Book of World Records

noiembrie 16th, 2008

Adapostul de caini Smeura se afla la numai cativa km de Pitesti, in comuna Mosoaia, sat Smeura. Biobaza se intinde pe o suprafata de peste 4 ha, adapostind cei peste 3300 caini in 29 padocuri, zone de carantina, recuperare si zone special amenajate pentru pui si mame cu pui. De asemenea cainii cu probleme speciale au parte de un spatiu amenajat pentru nevoile lor.

Dna Ute Langenkamp, a finantat de la inceputurile existentei Adapostului de Caini Smeura si asigura in continuare suport financiar complet: intretinere adapost, reparatii, imbunatatiri, constructii, salarii angajati, hrana, vaccinuri, produse medicamentoase de uz veterinar, ustensile si aparatura medicala, chirie, utilitati (electricitate, apa, canalizare), incalzire, telefon, intretinere masini, carburant si multe altele si, mai tarziu, cumpararea Smeurei.

Gratie acestei femei minunate, compatriotii sai din Germania au aflat despre frumusetea Romaniei si a sufletului romanesc. Numele ei este Ute Langenkamp.
Lagarul mortii a devenit adapostul salvarii. Iar Adapostul de Caini Smeura, gazduind cca 3 000 de caini, a devenit cel mai mare adapost din lume, fapt recunoscut oficial, in ianuarie 2005, de Guinness World Record

Prezentul Adapost de Caini Smeura a fost initial, pana in anul 2000, o ferma de vulpi, apoi locul unde cainii comunitari erau adusi in vederea exterminarii lor. In mai 2001, presedintele asociatiei, d-na Ute Langenkamp, a transformat acest loc intr-un asezamant in care cainilor li s-a dat dreptul la viata. Pregatita sa adaposteasca toti cainii de pe strazile Pitestiului d-na Langenkamp a facut ca Smeura sa capete o infatisare noua: ca destinatie si aspect. A construit padocuri, custi, a facut retea de alimentare cu apa, canalizare, a instalat centrale, a reparat cladirele, a curatit, faiantat, zugravit etc.. Aici pastoreste de ani buni un mic colt de paradis pentru caini … Smeura: locul unde prietenii cei mai buni ai omului au sansa de a se bucura de darul suprem daruit planetei noastre: VIATA

Prin Adapostul de Caini Smeura au trecut aproximativ 13500 de caini – toti colectati din Pitesti. Pentru ca legea nu permitea si pentru ca oricum nici noi, ca asociatie de protectie a animalelor, nu am fi conceput la momentul respectiv ca nu are aceeasi semnificatie cu , nici unul dintre acesti caini nu s-a intors in strada. Imaginile din Romania ale cainilor haituiti si torturati au colindat Europa, iar cei din afara granitelor ne-au intins mainile astfel ca cca 5 000 de caini au plecat in familii adoptive in Germania, Italia, Austria, Elvetia. Altii au fost adoptati intern, altii au decedat, ceilalti se afla inca in adapost. Adapostul se afla atunci si se afla si acum la capacitatea maxima, de 3 000 de caini.

Ca urmare a actiunilor AULIM de Sterilizare, Vaccinare si Returnare in Pitesti, primarii din Bascov, Babana, Costesti au solicitat ajutorul pentru rezolvarea problemei inmultirii necontrolate a cainilor din localitatile mentionate.
Asa au aparut primele contracte AULIM menite sa suporte financiar activitatea din Pitesti

Pentru ingrijirea celor 3300 caini, a pisicilor, a cailor si a magarusului, AULIM are un colectiv de 60 de angajati; medici, asistenti, ingrijitori, soferi, sa.

Paco un schnautzer pitic şi foarte deştept

Foarte mult timp un coleg de serviciu pană sa se căsătorească avea un schnautzer pitic pe nume Paco şi pe care îl aducea la serviciu. Toată ziua fiind mai mult plecat pentru a rezolva diverse sarcini de serviciu, eu şi Paco împărţeam un scaun. Venea dimineaţa langă biroul meu, mă privea în ochi, mişca dintr+un ciot de coadă şi relizam ca trebuie sa+i fac loc pe scaun. Mai întai se aşeza pe un colţ, după un timp mă împingea ca să caştige cat mai mult din el. Cand intrau clienţii îşi schimba terenul de bătaie pe tastatură. Trebuia să scriu la ea printre picioarele lui. Era foarte pofticios, împărţeam mancare cu el. Într+o zi, fiind plecat stăpanul aproape toată ziua, la plecare i+a umplut un caston cu mancare. Îmi amintesc că avea printre altele şi 3 felii de paine. Eu, avînd foarte mult de lucru în ziua aceea nu am mai reuşit să mănanc. Mă pomensc cu Paco ca îmi aduce din castronul lui o felie de paine şi mi+o lasă la piciorul scaunului unde stăteam. M+a surprins gestul. Operaţiunea s+a repetat de 3 ori în ziua aceea şi de fiecare dată felia de paine ajungea tot la el în castron. Nu mai pricepea nimic…Suparat s+a aşezat langă uşă şi mă privea fix în ochi. Este greu de descris senzaţia, mai ales ca ea venea de la un patruped……

Stiaţi că?

– Potrivit unui studiu efectuat de Asociaţia Crescătorilor de Animale din America, 33% din proprietarii de câini li se adresează acestora când vorbesc la telefon, sau le lasă mesaje pe robot atunci când pleacă de acasă.

– Conform mitologiei greceşti, în momentul în care Ulise revine acasă după o absenţă de 20 de ani, deghizat în urs, singurul care îl recunoaşte este câinele lui, foarte bătrân, Argos, care a dat din coadă de bucurie la revederea stăpânului, după care a murit.

– Aproximativ 1 milion de câini din Statele Unite au fost numiţi beneficiarii numărul 1 în testamentele stăpânilor lor.

– La sfârşitul melodiei „A Day in the Life”, interpretată de formaţia The Beatles, Paul McCartney a înregistrat un fluierat ultrasonic, perceput numai de câini, pentru ciobănescul lui german.

– „Millie’s book”, cartea semnată de Barbara Bush, despre câinele ei, un Springer Spaniel englezesc, a staţionat pe lista best seller-urilor timp de 29 de săptămâni. Millie a fost cea mai populară căţeluşă „First Dog” din istorie.

– Contrar credinţei populare, câinii nu transpiră prin salivă, ci prin perniţele lăbuţelor.

– Baseţii sunt cele mai mici rase de câini folosiţi pentru vânătoare. Corpul lor este foarte aproape de sol, ceea ce le uşurează pătrunderea şi strecurarea prin tuneluri.

– Descoperită în Egipt acum 5000 de ani, rasa ogarilor a apărut în Anglia înainte de secolul al XIX-lea, câinii fiind crescuţi, în această ţară, de aristocraţi, pentru jocurile de vânătoare, cu care îşi petreceau timpul.

– Câinii sunt menţionaţi de 14 ori în Biblie.

– Câinii pot auzi sunete pe care urechea umană este incapabilă să le detecteze. De asemenea, ei percep sunetele aflate la o frecvenţă mult mai înaltă decât limita suportată de urechea omului. Auzul le este atât de bine dezvoltat, încât le serveşte drept metodă de orientare mult mai mult decât văzul.

– Ochii câinilor au pupile mari şi un unghi de cuprindere vizuală foarte mare, ceea ce le permite să urmărească uşor obiectele aflate în mişcare. De asemenea, câinii văd şi atunci când sursa de lumină este foarte scăzută.

– Câinii au papilele gustative mult mai slab dezvoltate decât la om, astfel încât mirosul este cel care îi ghidează în alegerea unei mâncăruri sau a alteia.

– În monumente, câinele este reprezentat la picioarele unei femei, pentru a simboliza afecţiunea şi fidelitatea, aşa cum leul stă la picioarele bărbatului, ca simbol al curajului şi al măreţiei. Mulţi cruciaţi sunt înfăţişaţi cu piciorul pe un câine, pentru a sugera faptul că au urmat voinţa lui Dumnezeu cu aceeaşi fidelitate cu care câinele îşi urmează stăpânul.

– Pudelii francezi nu sunt originari din Franţa. Iniţial, ei erau câini de vânătoare în Europa. Blănurile lor mari îi împiedicau să înainteze în apă şi făceau periatul aproape imposibil, motiv pentru care stăpânii lor le tundeau picioarele din spate, înfăşurându-le însă gleznele şi coapsele, pentru a feri câinii de reumatism. Fiecare vânător îşi marca animalul cu o fundă legată în jurul gâtului, de o anumită culoare, pentru ca grupurile de vânători să-şi poată deosebi animalele între ele.
– Lassie a fost interpretată de câţiva câini, în ciuda numelui feminin, deoarece masculii din rasa Collie se presupune că arată mai bine decât femelele în faţa camerei de filmat. „Actorul” principal se numea Pal. Personajul Lassie a apărut pentru prima dată în 1930, într-o nuvelă cu titlul „Lassie Come-Home”, scrisă de Eric Mowbray Knight. Modelul acestui personaj l-a reprezentat Toots, câinele lui Knight.

– Majoritatea stăpânilor de câini (94%) spun că animalele lor îi fac să zâmbească cel puţin o dată pe zi.

– Pechinezii au fost animale sacre în China mai bine de 2000 de ani şi reprezintă una dintre cele mai vechi rase de câini din întreaga lume.

Dar despre pisici?

– Pisicile trebuie să mănânce grasimi, deoarece corpul lor nu le pot produce. Nu hrăniţi niciodată pisicile cu mâncare pentru câini, deoarece acestea au nevoie de o cantitate de proteine de 5 ori mai mare decât câinii.

– Pisicile adoră să-şi audă numele şi să audă vocea stăpânului cât mai des, aşa că este indicat să li se vorbească.

– Pisicile nu au o structură osoasă în jurul gâtului şi de aceea îşi pot strecura corpul prin orice orificiu prin care ar intra cu capul.

– Pisicile au o memorie mai bună decât câinii. Teste efectuate de Universitatea din Michigan au dus la concluzia că, în timp ce memoria câinelui nu durează mai mult de 5 minute, a pisicilor se poate menţine până la 16 ore, depăşind din acest punct de vedere maimuţele.

– Pisicile au un auz extrem de bine dezvoltat. Urechile lor au 30 de muşchi ce controlează urechea externă (prin comparaţie, urechea umană are doar 6). Aceşti muşchi se rotesc la 180 de grade şi de aceea pisicile aud la fel în toate direcţiile, fără să fie nevoite să-şi întoarcă capul.

– Pisicile au o a treia pleoapă, care este foarte rar vizibilă. În cazul în care se vede, acest lucru poate fi semnul unei probleme de sănătate.

– Pisicile au abilitatea domestică de a folosi ceasul biologic, unghiul soarelui şi câmpul magnetic al pământului.

– Abraham Lincoln era un mare iubitor de pisici. Cât timp a locuit la Casa Albă, el a avut 4 astfel de animale. Tabby, cum era numita una dintre ele, a fost prima pisică ce a călcat pragul Casei Albe.

– Pisicile fac parte din categoria felinelor. Ele s-au desprins de celelelte mamifere acum cel puţin 40.000.000 de ani, ceea ce face din ele una dintre cele mai vechi familii de mamifere.

– Egiptenii din antichitate credeau că „Bast” era mama tuturor pisicilor de pe pământ şi că pisicile erau animale sacre.

– Cardinalul Richelieu iubea atât de mult pisicile, încât şi-a împărţit casa cu 14 animălutze. Avea un personal angajat special pentru ele, iar la moartea sa, le-a lăsat lor întreaga avere materială de care dispunea.

– Familiile de pisici sunt cel mai fericite atunci când sunt formate dintr-un număr par de membri. Pisicile sau puii de pisică ar trebui achiziţionaţi în perechi, dacă acest lucru este posibil.

– Pisicile disting culorile. Studiile au demonstrat faptul că ele disting între rosu şi verde, roşu şi albastru, roşu şi gri, verde şi albastru, albastru şi gri, galben şi albastru şi galben şi gri.

– Pisicile păşesc cu ambele lăbuţe stângi şi apoi cu ambele drepte, indiferent dacă merg sau aleargă. Singurele animale care mai fac acest lucru sunt girafele şi cămilele.

– Scriitorul american Ernest Hemingway avea la un moment dat 30 de pisici în casa lui din Havana.

– Calmantele pe care le folosesc oamenii pentru atenuarea sau eliminarea durerii sunt toxice pentru pisici. De asemenea, ciocolata este otravitoare pentru acestea

– Dacă pisica ta se rostogoleşte în faţa ta, expunându-şi stomacul, poţi să fii sigur că are încredere în tine. De asemenea, este şi o modalitate de a-ţi demonstra plăcerea pe care o simte când îi eşti prin preajmă.

– În secolul al IX-lea, regele Henry I al Saxoniei a decretat ca amenda pentru uciderea unei pisici să fie de 6 coşuri de porumb.

– A fost demonstrat faptul că persoanele care au un animal de casă trăiesc mai mult, sunt mai puţin stresate şi nu sunt atât de expuse atacurilor cerebrale.

– S-a demonstrat ştiinţific faptul că acţiunea de a mângâia o pisică reduce presiunea arterială.

– Deşi se crede că pisicile nu disting culorile, s-a demonstrat faptul că ele pot vedea albastrul, verdele şi roşul.

– Cuverturile de culoare galbenă sau portocalie reprezintă o agresiune pentru pisici. De aceea, un obiect strălucitor de culoarea portocalie, plasat lângă mobilă, o poate ţine departe pe pisică, tăindu-i pofta să mai zgârie mobila în acel punct.

– Persoanele alergice la pisici au de fapt alergie la saliva acestora şi la particulele de praf ce se adună în blana lor. De aceea, dacă pisicile sunt spălate în mod regulat, aceste persoane îşi pot reduce în mod simţitor intoleranţa.

– Cea mai bătrână pisică a tuturor timpurilor este cunoscută ca fiind Ma, din Devon, care avea 34 de ani atunci când a murit, respectiv în 1957.

– Sir Isaac Newton, cel care a descris pentru prima dată legile gravitaţiei, este de asemenea inventatorul uşiţei mobile pentru pisici, ca urmare a faptului că el însuşi avea foarte multe animale de acest gen în casă.

– Strămoaşa tuturor pisicilor domestice este Pisica Sălbatică Africană, a cărei specie a supravieţuit şi în zilele noastre.

– Pisica a fost domesticită acum mai bine de 4000 de ani.

– Este demonstrat faptul că pisicile îşi pot găsi stăpânii în locuri în care nu au mai fost niciodată. Există poveşti ce par să conţină o documentare serioasă la bază, care descriu „călătoriile” de sute şi chiar mii de kilometri ale pisicilor în căutarea stăpânilor.

– Winston Churchill adora pisicile. Jock, pisica lui, se pare că i-a stat la căpătâi când acesta a murit.

– Dispoziţia pisicii poate fi uşor detectată dacă o priveşti în ochi. Când este înspăimântată sau agitată, pupilele îi sunt mari şi rotunde, în timp ce dacă este nervoasă, acestea vor fi înguste. Mărimea pupilei este relaţionată atât cu starea de spirit a animalului, cât şi cu intensitatea luminii.

– Pisicile tinere pot distinge între două sunete aflate la o distanţă de doar 45 de cm unul de altul şi la 18 m de ea.

Criza e cît casa, lipsa de responsabilitate la fel!

noiembrie 16th, 2008

În vreme ce politicienii noştri sînt în campanie electorală „uşă după uşă” sau pe la televizor, sindicatele ameninţă cu greva, iar guvernul dă ordonanţă după şi contra ordonanţă în ritm de cazacioc, încît Curtea Constituţională nici nu mai ştie dacă şi ce mai are de judecat, crizei puţin îi pasă! Puţin pare să-i pese şi de cine va cîştiga alegerile, de viitorul premier, de denunţarea noului sport naţional, lovitura de stat. Analiştii economici tocmai ne explicau că vom fi loviţi în plin actuala criză economică abia la primăvară, bazîndu-se probabil pe înapoierea şi relativa autarhie a bravei noastre economii, dar crizei nu-i pasă nici de pronosticuri!

Piaţa locuinţelor s-a prăbuşit la jumătate, în unele locuri chiar cu 70 de procente, în octombrie mecanismele de creditare s-au scufundat, băncile aruncînd riscurile posibile în dobînzi inabordabile, Dacia Renault s-a închis temporar, Sidex Mittal Galaţi dă semne de sufocare în ciuda măsurilor de restrîngere a producţiei deja luate, Oltchim trimite în şomaj en gros. Şi nu e decît vîrful aisbergului. Nici măcar harta comentată, publicată marţi de ziarul Cotidianul, cu modul în care a lovit deja criza economică judeţele patriei, nu e completă, în multe alte zeci de puncte firul fiind deja întins către rupere. Cifrele Institutului Naţional de Statistică vorbesc de circa 30.000 de şomeri pînă în martie viitor, dar sînt de tot modeste, de cel puţin 10 ori mai mici decît cele cu adevărat posibile.

În ziua în care vobeau despre 3 şomeri potenţiali în Judeţul Brăila, acolo rămîneau fără slujbă peste o sută doar prin închiderea unei făbricuţe! Şi nici nu sînt luaţi în calcul românii ce se vor întoarce în perioada imediat următoare din pricina dispariţiei locurilor de muncă de pe acolo unde au plecat în căutarea unui trai mai bun!

Şi, din păcate, e doar începutul, greul abia se pregăteşte să vină! În faţa acestei situaţii, mai dură decît cea din anii 90, cînd economia era în prăbuşire globală, dar una care ţinea de schimbarea de sistem, nefiind „pe val” cum e din 2000 încoace, m-aş fi aşteptat la îngrijorare şi chiar puţină responsabilitate. Furaţi însă de spectacolul electoralo-politico-mediatic, hipnotizaţi de media audio-vizuale iresponsabile, care întreţin un sclipici gălăgios ce pîrîie şi crapă din toate încheieturile, ne comportăm precum romanii la sfîrşitul Imperiului.

Unii se cred protejaţi de economii, neştiind cum se spulberă acestea în vremuri de criză, alţii de investiţiile deja făcute în imobiliar, ca şi cum prăbuşirea pieţei te mai protejează cumva, în vreme ce unii stau la pîndă „de dea tunuri”, ca şi cum tunurile cele mai bune nu se dau în perioadele de calm şi stabilitate economică! Ce tunuri să dai acum, cînd nu sînt bani, nici pentru dat, nici pentru luat mită? Cei mai mulţi aşteptăm să treacă criza, dacă tot nu ne-a putut ocoli, cum începuserăm să credem conform unei mai degrabă mentalităţi magice decît uneia moderne! În fond, toate au trecut peste noi şi încă sîntem aici, la „Porţile Orientului”. Iar dacă sîntem, ce mai contează în cel hal?!

Responsabilitate? De unde? Cînd, cu politrucii noştri în frunte, ne-am mai dovedit responsabili de la Marele Război încoace? Marele Război…, adică acela de la 1916-1918, ultima dată cînd ne-am jucat cît de cît inteligent „norocul”, „norocul românesc” despre care scria Mircea Vulcănescu în articolul din Enciclopedia „Minerva”…

Articol apărut inițial pe blogul http://antonesei.timpul.ro/?p=110

Zilele Monica Lovinescu 2008

noiembrie 16th, 2008

Luni 17 noiembrie debutează la Suceava zilele Monica Lovinescu.

Cunoscuta scriitoare, jurnalista, critic si istoric, eseista si voce de aur a Radio Europa Libera, Monica Lovinescu, a decedat la Paris pe 20 aprilie. Urna sa si a sotului, celebrul scriitor si jurnalist Virgil Ierunca au fost repatriate in tara vineri 25 aprilie 2008, apoi depuse la Casa Eugen Lovinescu din Bucuresti pana la data de 5 mai, ulterior fiind inmormantate in cripta familiei Lovinescu din Cimitirul Timpesti – Falticeni.

Virgil Ierunca s-a stins din viaţă la 28 septembrie 2006, iar soţia sa, Monica Lovinescu, fiica lui Eugen Lovinescu, a murit în noaptea de duminică 20 aprilie, la ora 0,30, la Spitalul Charles Richet din Val d’Oise, situat la 15 km nord de Paris.
Criticul literar Eugen Lovinescu s-a mutat în locuinţa de pe Bd. Kogălniceanu (fost Bd. Elisabeta) nr. 49 în toamna anului 1938. La 30 octombrie 1938 a avut loc prima şedinţă a Cenaclului „Sburătorul” în noua casă. Eugen Lovinescu a locuit în acest apartament până la moarte (16 iulie 1943).

La 25 februarie 1946 s-a constituit cercul „Prietenii lui E. Lovinescu”, care avea circa 130 de persoane, iar la 2 iunie 1946 s-a redeschis Cenaclul „Sburătorul”, prezidat de Pompiliu Constantinescu, Monica Lovinescu (n. 1923), fiind secretar general.
La 27 octombrie 1946 s-a dezvelit placa comemorativă, aflată şi astăzi pe faţada clădirii. La sfârşitul anului 1947, cenaclul, care deranja prin orientarea sa estetică, şi-a încetat activitatea.

Monica Lovinescu pleacă la Paris cu o bursă, stabilindu-se definitiv în anul următor, în capitala Franţei. În apartament rămâne mama sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, căreia i se lasă o singură cameră.

La 12 ianuarie 1950, apartamentul este confiscat de statul comunist. Biblioteca lui Lovinescu este arsă în curtea interioară a imobilului iar manuscrisele, confiscate.
La 23 mai 1958, mama Monicăi Lovinescu, în vârstă de 71 de ani, este arestată pentru „subminarea ordinei de stat” şi condamnată la 18 ani de închisoare. Moare în închisoare, de hidropizie, refuzându-i-se medicamentele, la 7 iunie 1960.
Monica Lovinescu relatează în „Jurnal” că, în 1990, când a venit în România şi a vizitat apartamentul, faptul care a izbit-o cel mai mult a fost că în casa ai cărei pereţi fuseseră cândva ticsiţi cu mii de volume, nu exista nici o carte.

În 1998, Monica Lovinescu a redobândit apartamentul în urma unui proces de repunere în proprietate, pentru a-l dona apoi Fundaţiei Humanitas-Aqua Forte.

Miercuri 19 noiembrie se implinesc 85 de ani de la nasterea Monicai Lovinescu.

BIBLIOTECA BUCOVINEI „I.G.SBIERA” SUCEAVA

în parteneriat cu

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

organizează

ZILELE MONICA LOVINESCU –

2008 – 85 de ani de la naşterea scriitoarei
Monica Lovinescu (19 Noiembrie 1923, Bucureşti – 20 Aprilie 2008,Paris)

PROGRAM

17 noiembrie 2008 – Biblioteca Bucovinei
– ora 12 – Simpozion „Monica Lovinescu – 85 de ani de la naşterea
scriitoarei, jurnalistei şi disidentei\”.
Dezbatere: „Despre Jurnalismul liber şi fragilitatea democraţiei”
Expoziţie de carte şi documente: „Lovineştii. Monica Lovinescu. Radio Europa Liberă”.
Invitaţi: jurnalişti, scriitori, universitari, studenţi, elevi.

– ora 14 – Pauză de cafea.

– ora 14.30 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă\”.

În Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei.

18 noiembrie 2008 – Universitatea „Ştefan cel Mare”

– ora 12 – Masă rotundă: „Monica Lovinescu – opera literară şi publicistică. Conceptul de est-etică\”.
– Interviu audio (Radio Europa Liberă) Monica Lovinescu – Mircea Eliade

– ora 14 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă”.

Invitaţi: Universitari de la Facultatea de Litere, profesori de la colegiile sucevene, scriitori, jurnalişti.
Sala 54 a Universităţii „Ştefan cel Mare”.

19 noiembrie 2008 – Colegiul „Ştefan cel Mare” şi pelerinaj la Fălticeni
Fălticeni. Galeria oamenilor de seamă. Cimitirul Tîmpeşti. Pelerinaj
– ora 10 – Lectură publică din opera autoarei. – Aula Colegiului „Ştefan cel Mare”. Interviu audio Monica Lovinescu – Mircea Eliade.
– ora 11 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă”
-donaţie de CD-uri cu filmul „Monica Lovinescu, din nou acasă” către toate şcolile şi bibliotecile din judeţul Suceava.
– ora 12 – Pelerinaj la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni şi la Cripta Familiei Lovinescu din Cimitirul Tîmpeşti – Fălticeni.

COORDONATOR DE PROGRAM:

ANGELA FURTUNĂ
scriitoare, publicista
membra a Uniunii Scriitorilor din Romania

Între morala religioasă și politică: de la îngerași la politicieni versati

noiembrie 16th, 2008

De curand, posturile TV americane au prezentat la stiri cazul unui copil de 11 ani c are este bolnav de leucemie si caruia medicii i-au spus ca probabil mai are numai doua saptamani de trait. Este o practica deontologica curenta: medicii trebuie sa fie sinceri cu pacientii. Cunosc cazuri romanesti cand mi s-a spus, in stil provincial: „vai, totul este sa nu stiu niciodata ce boala am!”. Nu acesta este punctul de vedere medical aici.

Copilul este total impacat cu soarta lui. „Asta este”. Dar in drumul sau spre spital, vazand cum traiesc niste „homeless people” (oameni traind pe strazi), el a hotarat sa-i ajute cu ce poate el, fiindu-i mila de ei. Sa le trimita sandviciuri ca sa aiba ce manca. „Tu vei fi curand un ingeras” i s-a spus. Si el este bucuros ca va putea ajuta pe altii „din cer” in curand; in circa doua saptamani.

Intrebare: in asemenea cazuri putem condamna religia?
Evident ca nu! Nici in acest caz si nici in alte cazuri cand o credinta religioasa ajuta omul de rand, omul neinformat. Nimeni nu se opune credintelor personale, atata vreme cat ele nu sunt politizate, fiind folosite pe plan social ca sa directioneze viata altora. Sunt destui oameni simpli care au o busola a lor in privinta binelui si raului, legata de religie. De multe ori acestia sunt de buna credinta si de bun simtz. Exista si oameni care sunt inclinati sa faca rau tocmai pentru ca nu au nici un sistem moral dupa care sa se conduca. Pentru acestia chiar si o religie rudimentara ar face o schimbare. Nu impotriva credintelor in general trebuie sa luptam, ci impotriva sistemelor de credinte care implica distributia puterii in societate (ceea ce este chiar definitia politicii).

Cu totul altceva se intampla cand religia iese din domeniul ei de activitate, legat (uneori) de spiritualitate.
Religia devine toxica atunci cand se aliaza cu politica. Ca in cazul talibanilor, legionarilor, noii drepte, etc. Sau ca si in cazul prelatilor care in loc sa-si vada de meseria lor, intra in parlamente ca sa influenteze deciziile politice intr-un stat.

1. „Stem cell research”

Acest subiect a devenit de curand unul din fronturile de lupta dintre „religionisti” si oamenii de stiinta din SUA. Daca totul s-ar fi limitat la aceste categorii, nu ar fi fost nimic, dar subiectul a fost imediat politizat. Dreapta politica a sarit imediat in tabara religionistilor, iar stanga invers. Demarcatia s-a facut in linii mari dupa repartitia politica republicani-democrati. Sa lamurim putin lucrurile:

S-a descoperit nu de mult (de catre doi canadieni) ca exista celule in organismul pluricelulatelor care se pot inmulti indefinit prin mitoza si care se pot specializa ulterior intr-o mare varietate de celule functionale. Sa ne imaginam ca asemenea celule sunt ca o plastilina din care putem crea practic orice tip de celule, de la celule neuronice, la celule osoase, etc, etc. Acestea pot fi extrase din ovulele fecundate, in prima faza a diviziunii lor celulare.

In lume exista acum milioane si milioane de ovule fecundate, pastrate in azot lichid, care pot fi folosite fie ca ovule fecundat, pentru a avea copii, fie in domeniul stiintific pentru cercetari. In practica unele din ele pot fi tinute secole (sau poate chiar indefinit) si replantate apoi in femei purtatoare, putand sa produca copii dupa multi ani .Dar majoritatea acestor ovule se arunca totusi, pentru ca nu este nevoie de ele. Din cele care se arunca, o parte au fost folosite de medici pentru a gasi noi cai de a invinge unele boli. Promisiunile acestei linii de cercetare sunt imense. Dar pana acum Partidul Republican a blocat orice finantare a cercetarilor pe aceasta linie, invocand „dreptul la viata”, sau „sanctitatea vietii umane”!

Ca si cum fiecare embrion ar reprezenta o viata umana!
Care este insa problema etica? Atat celulele fecundate folosite in domeniul stiintific, cat si cele care sunt aruncate la gunoi, vor fi pierdute (putrezesc). Intrebarea este: ce diferenta (morala?) exista intre cele doua variante? De fapt, nici una!

Si totusi politica bazata pe religie a dominat pana acum discursul politic. De ce oare? Evident ca ar fi cazul ca politica sa iasa din discutie aici!
Sa mai adaugam la toate acestea si faptul ca pana de curand pozitia bisericii era contrara anularii pedepsei cu moartea pentru multe crime reale sau inventate, precum „crimen nefandum”, iar acum ea s-a schimbat brusc!

2. Controlul nasterilor

Am vazut cum in decursul timpului politica internationala americana si-a schimbat din patru in patru ani sau din opt in opt ani obiectivele.

Suntem cu totii familiarizati cu problema cresterii necontrolate a populatiei in tarile subdezvoltate. Pe scurt: datorita progreselor medicinii viata oamenilor este mai lunga iar nivelul educatiei este foarte scazut; din acest motiv asistam la o crestere nu numai necontrolata, dar chiar maligna a populatiei in unele tari.

OMS si alte organizatii au incercat sa promoveze controlul nasterilor prin educatie si planning familial.
Dar religionistii nu s-au oprit la granitza religiei lor, cum pretind de obicei, ci au inceput presiunile politice asupra conducatorilor (presedintilor) americani. Urmarea? Presedintii Bush Sr si Bush Jr, ca si alti Republicani, au sistat orice sustinere materiala a organizatiilor care merg pe o linie rationala, implementand unde este nevoie controlul familial. Nici un mijloc de control al nasterilor (nici macar prezervativele!) nu a fost acceptat!

Urmarea a fost nasterea a zeci si zeci de milioane de copii nedoriti in tarile in care de cresterea lor nu se ocupa nimeni! Copii care mor pe capete chiar inainte de a implini un an, ca nu exista nici macar apa curata acolo unde se nasc.

Cum aceasta politica americana se va schimba in viitorul foarte apropiat, Obama a fost deja acuzat de organizatiile crestine fanatice ca ar fi „Anticristul”.
Acuzatiile provin chiar din randul African-Americanilor!

3. Religie si politica in domeniul educatiei

Putini neamericani stiu ca pana in anul 1960 religia era obligatorie in scolile americane; schimbarea este deci de data recenta.

In principiu cei care sustin ca sunt crestini si cred in biblie, mai sustin de asemenea ca tot ce propun ei in domeniul social este izvorat din paginile „cartii sfinte”.
Dar ceea ce vedem in practica este total diferit. De exemplu, recent au avut loc mai multe scandaluri legate de „rugaciunile publice spuse la megafon inaintea meciurilor” sau recitate de spectatori. De fapt pentru mine gandul ca Dumnezeu ajuta o echipa sau alta sa castige la fotbal in functie de numarul de rugaciuni este ridicol. In plus, ceea ce se petrece pe stadioane este contrar bibliei. Nu de alta, dar despre Isus s-a spus ca zicea: „Iar cand va rugati lui Dumnezeu sa nu faceti si voi ca fariseii, care zbiara rugaciunile in gura mare, ca sa fie vazuti de altii, ci sa va retrageti in locul vostru si sa le spuneti in asa fel incat sa nu stie stanga ce face dreapta”. Daca acest sfat e bun sau rau, este alta poveste. Dar in orice caz spiritul acestui sfat contrazice total rugaciunile belicoase si chiar comice pentru echipa favorita.

La fel, comicul situatiilor in care religionistii incearca sa patrunda azi in scolile americane nu poate scapa neobservat: ei deghizeaza religia in pseudostiinte, cum ar fi creationismul „stiintific” sau sub alte forme, sperand ca incecarile lor vor ramane neobservate, ceea ce nu s-a intamplat totusi pana acum.

4. „Razboiul cultural”

„The Cultural War”, acesta este numele ce a fost dat mai intai de Pat Buchanan (politician de dreapta) din SUA crizei culturale moderne.

Exista o discrepatza teribila intre cultura stiintifica si cea a majoritatii religioase a tarii. Cred ca numele este bine ales; contradictiile sunt enorme. Numai ca motivele acestui razboi nu au fost mentionate de Buchanan, care credea ca de vina este „marxismul” si in general stanga politica.

Trebuie sa recunoastem ca in ultimele decenii s-au produs schimbari enorme in dezvoltarea stiintifica, culturala si sociala a lumii. Domenii care apartineau in trecut religiei sau filosofiei au cazut dintr-o data in alt domeniu: in cel stiintific.

Cu o jumatate de secol in urma numai religiile si filosofia incercau sa explice probleme ca „aparitia vietii pe pamant”, „facerea lumii”, evolutia universului, etc.
Astazi acest domeniu a trecut in intregime in „custodia” stiintei: nimeni nu mai este luat in serios daca nu cunoaste descoperirile stiintelor moderne si daca ramane ancorat in credintele religioase din trecut. Aceasta schimbare determinata de progresul stiintelor este nu numai cantitativa, ci si calitativa; este de fapt o schimbare structurala. Astfel incat acest „razboi cultural” este foarte firesc. Efectul sau consta in primul rand in restrangerea domeniilor care alta data erau controlate de religie, ceea ce este firesc. Numai ca procesul acesta nu este lin si fara hopuri. Asa cum vedem, asistam acum nu numai la acest „cultural war” fara victime din societatea americana. In realitate acest razboi cultural are loc in toata lumea si nu este lipsit de victime. De altfel putem vedea ca majoritatea razboaielor si conflictelor adevarate din lume au avut si au cauze religioase: suniti contra siiti, musulmani contra hindusi, catolici contra reformati, catolici contra ortodocsi, ortodocsi cotra musulmani, etc etc.

Un serial și despre rromi: (2) Campul de maci

noiembrie 16th, 2008

La mai bine de o saptamana dupa ziua de Sfanta Maria, mergand la pescuit am trecut pe langa campul de maci, in apropierea malurilor ierboase – enorme animale preistorice, strajuite de plute gaunoase, in care te puteai ascunde ca intr-un dulap vegetal.
Cosmin m-a zarit de departe si impreuna cu alti copii, toti prost imbracati si desculti alergau in intampinarea mea. Au coborat cu mine la rau.
M-au indrumat inspre un loc mai ascuns, abrupt sub cativa arini stufosi. Oltul intra intr-un golf miscandu-se lin, ca apoi sa iasa din nou inspre albia raului la vreo zece metri. Am impartit acele mele de pescuit cu Cosmin si ceilalti copii care si-au improvizat pe loc undite din trestii, bete de alun sau corn.
Timpul nu avea limite, toata lumea era a mea in plina veselie, armonie cu spatiul transparent cat un clopot minunat peste copilarie.
Noii mei tovarasi de pescuit ma intreceau in dibacia cu care legau carligele de pescuit ori scoteau pestele prins din apa. Niciun manual de pescuit nu avea sa insemne cat sedintele alaturi de copiii rromi cu care aveam sa petrec zile de joaca si camaraderie deschisa, nefiltrata prin sita prejudecatilor, a interdictiei.
La Sibiu mergeam la pescuit si cu alti copii, unii mai instariti si cu undite care mai de care sofisticate din URSS, China, RFGermania ori Cehoslavacia.
Nu-mi ascund nici acum tristetea de a nu fi avut o undita cu mulineta in perioada copilariei.
Nu departe de podul din Dragasani am inteles cat de saraci, napastuiti erau acei copii rromi, traind in corturi si carutele cu coviltire, la marginea Oltului.
M-au surprins ochii Soranei, sora mai mica a lui Cosmin. O atractie spontana se trezea in lumina de sub sprancenele ei negre, frumos arcuite parca in corelatie cu sclipirile raului din undele de argint. In deplina tacere ma ajuta sa desprind pestii din carlig si ii intindea pe nuiele de salcie neamaifiind nevoie de nici o punga sau juvelnic, ii invelea in frunze de urzica pentru a-I conserva cat mai proaspeti pe drumul de intoarcere catre casa bunicilor.
Vorbea si canta sau canta si vorbea, totul se definea in visul apropierii dintai de o persoana feminina. O curiozitate ciudata imi incerca intreaga fiinta de preadolescent, o chemare ce imi furnica intregul corp imi soptea emotia primului fior de dragoste. Spre deosebire de Cosmin stapanea mai putin
limba romana, adresandu-mi-se in rromanes.
Imi arata : O baro macho ( un peste mare) ando puro dat ( pentru bunic).
Repetam si eu cuvinte, numerale, injuraturi in limba lor. Ceilalti se prapadeau de ras, asistand ca la un spectacol indedit : O gadgio janel rromanes (Strainul intelege limba rroma).
Caldura amiezii a pus capat pescuitului si am tulit-o catre crangurile de dinaintea viilor Dragasanilor. Langa Fantana Rece, un izvor imprejmuit in borduri de ciment am facut primul popas.
Am jucat turca pe echipe. Sportul popular, stravechi necesita un bat ascutit la un capat, cam de lungimea unei crose de golf si un alt element – un bat cam de treizeci cm si ascutit asemenea creionului, la ambele capete.
Se inscrie un cerc cu un diametru de doi metri. Batul cel mic se aseaza pe pamant deasupra unei mici adancituri,iar cu batul-crosa se lanseaza din cerc de catre un jucator al primei echipe catre echipa adversa, ale carei membri se straduiesc sa prinda cu mana ca pe o minge, batul azvarlit. Daca mica bucata de lemn este prinsa, jucatorul norocos trebuie sa o arunce in cercul de unde a fost lansata.
Daca turca prinsa si azvarlita de echipa adversa cade in casa, in cercul trasat, atunci echipa adversa ia locul primei echipe.
Daca jucatorul dintai loveste micul lemn cu batul-crosa, nepermitand sa cada in cerc, in casa, atunci, el va trece la seria palpitanta a jocului:
Aseaza micul bata(lemn) ascutit la capete si il loveste cu batul-crosa. Lemnul cel mic ( numit si turca. de unde si jocul ii poarta numele) este lovit astfel ca lovitura sa-l azvarle cat mai departe. De la locul caderii turcii si pana la centrul casei (cercului) se masoara distanta in pasi, suma acestora insemnand punctajul echipei. Daca tzurca a fost lovita in aer de doua, de trei ori patru ori cu batul-crosa (careia i se mai spune si bou sau batac ) atunci pasii numarati cresc ca valoare in puncte (onica insemnand zece puncte pe pas; doica, douazeci; treica, treizeci; patrica, patruzeci samd.
Tzurca ar fi o varianta a oinei. Cosmin o numea si clepci.
Copiii aveau o ascunzatoare, un fel de pestera in care se ascundeau pe timp de furtuna si ploi si unde isi depozitau cutite, plase de pescuit, capcane si tot felul de obiecte care mai de care ciudate. Imi spuneau ca daca Puraleii (militienii) le gasesc in corturile sau in carute le confisca ori ii snopesc in batai. Pentru prima oara am vazut capcane pentru animale din padure, gropi acoperite cu un fel de covor din nuiele de rachita, glii de iarba presarate cu cartofi, mere, porumb si alte momeli. Animalul cadea in groapa ca apoi sa ajunga pe gratarul familiilor nevoiase.
Alteori dadeam iama in viile CAP-urilor sau ale fermelor din zona. Cosmin era liderul tuturor si ca intr-o sedinta de instructaj inainte de atac ne spunea cum si in ce fel sa actionam. Paznicii mai tot timpul beti ori incapabili sa ne alerge, dormitau in amiaza mare sub vreun copac. Ne raspandeam si nu mergeam in grup ceea ce ar fi permis mai usor concentrarea atentiei paznicului asupra noastra.
Cativa copii mai mici si fetele asteptau ascunsi in spatele tufisurilor de mure sa preia strugurii si sa-i ascunda in mica pestera. Alti cinci ori sase copii umpleau bluzele la piept cu struguri, facand mai usoara deplasarea si avand mainile libere. Nu-mi pasa de ceea ce mi-ar fi zis parintii la vederea bluzei patate de struguri. Rispiti care in colo prin vii, trebuia sa umblam tacuti, aplecati si mai ales sa nu lasam urme sau sa rupem vitele cand desprindem cirochinii de struguri. In cazul in care am fi urmariti sau reperati de paznic sa fugim in zigzag si sa ajungem cat mai repede in padure. Din cate stiu nu s-a intamplat niciodata ca paznicul sa fi prins vreunul dintre noi.
Asezati in iarba din preajma fantanii mancam de pranz, struguri, alune de padure, nuci, turta (un fel de paine din malai), jumari uscate de mirosul fierului si al prafului imbibat de motorina ieftina din orasele diabolice.
Apoi ne jucam de a nunta. Ideea copiilor fu ca eu sa fiu mirele, iar Sorana mireasa. Avea o coronita din flori de camp presarata cu flori rosii de mac prelungind astfel frumusetea zilei de vara, la gat un lant din tulpine de papadii. Un copil tinea loc de popa, altul de vornic deschizand alaiul de nunta si intreagul lume de la Fantana Rece se transformase in cantece, hore si dans rotit odata cu petalele verii pe sfarsite, ca ultima victorie solara inainte de venirea toamnei.
Mana in mana cu Sorana intram intr-o lume noua. Copiii din jur nu bagasera de seama ca obrajii isi schimbasera culoarea parca reflectand florile de mac din parul ei. Incepusem sa vin tot mai des sa ma joc cu noii mei prieteni, mai ales fericit de apropierea Soranei.
La asfintit intram in ograda bunicilor. Pisicile ca de obicei mirosisera pestii si se lingusau managaindu-si capul si spinarea de picioarelor mele.
Bunica ma trimise sa ma spal si sa lepad bluza murdara sa o puna la muiat in lesia de pelin, busuioc –un fel de detergent de casa.
Stateam afara sub sindrila bucatariei de vara in care stelele puteau juca in voie si albastrul cerului se rasfatau impreuna cu noi.
Bunicul ma privea tacut din cap pana in picioare si suradea. Nu zicea nimic.
Stia pe unde umblasem toata ziua si cu cine.
Bunica rasturna mamaliga pe masa din lemn, carasii, rosioarele si bibanii, randuiti pe gratarul incins il faceau pe bunicul sa-si rasuceasca mustatile zicand:
Uite asa ne prapadim/Tot cu tuica si cu vin ori Peste/mamaliga prapadeste.
Gustam si eu vinul de butuc. Adormeam cu gandul la florile de mac si la Oltul cu mii de sprancene, si mai mult la Sorana cu ochii cei negri.

Portugalia: o vizită la Casa Muzicii din Porto, ex-libris arhitectonic şi muzical

noiembrie 16th, 2008

Inaugurată în anul 2001, când oraşul Porto a fost Capitala Europeană a Culturii, Casa Muzicii a devenit imediat un ex-libris al Portugaliei.

Spaţiul, conceput de arhitcetul olandez Rem Koolhaas surprinde prin aspectul exterior futuristic, dar mai ales prin nenumăratele colţuri unde se naşte muzica în interiorul său.

Ghida Verónica Moreira ne ajută să vizualizăm: “Oraşul Porto este un oraş în stil baroc, în care predomină tonurile de culoare cenuşie. Clădirile dimprejur sunt foarte vechi în timp ce Casa Muzicii pare un cristal cu multiple feţe, un diamant neşlefuit care a căzut în zona aceasta a oraşului. Iar din coliziunea cu pănmântul iau naştere două unde de şoc, reprezentate prin două valuri de marmură de o parte şi de alta a clădirii.

Casa Muzicii este construită din beton alb, care crează un contrast şi mai puternic, de data aceasta o diferenţă nu de stil, ci de culoare: albul în contrast cu cenuşiul oraşului”.

Odată intraţi în Casa Muzicii, curiozitatea ne îndeamnă să deschidem uşile şi să vedem ce se întâmplă. Sala principală este şi cea mai expusă. Doi pereti din sticlă crează sugestia de transparenţă care ne va călăuzi în plimbarea noastră. De altfel toate celelalte săli au vedere spre această sală cu decoraţiuni poleite cu aur.

Una dintre camere este pardosită cu un covor din cauciuc ca să amortizeze căderile. Aici părinţii îşi pot lăsa copii în grija educatoarelor de la Casa Muzicii şi să asiste liniştiţi la concerte.

Mai deschidem o uşă iar simţurile ni se trezesc în faţa unui perete înclina de culoare portocalie.

Verónica Moreira ne explică: “Această expoziţie se numeşte Sound-space şi toate instrumentele sunt dotate cu senzori de mişcare. Pe măsură ce intrăm în sală auzim sunete de animale şi alte sunete.

Ideea este să ne eliberăm puţin de sub dictatura vederii şi să stimulăm celelalte simţuri. Senzorii nu emit mereu aceleaşi sunete. De fapt noi creăm sunetele prin mişcările pe care le facem.

Scopul este de a compune o melodie cu propriile noastre corpuri. Ne aflăm, dealtfel, în sala portocalie, o culoare care transmite energie şi bucurie şi atrage imediat atenţia”.

Dar una dintre principalele atracţii ale Casei Muzicii din Porto se petrece dumnica dimineaţa când au loc concertele pentru bebeluşi.

“Sunt concerte foarte interesante – mă lămureşte anfitrioana noastră – care fac parte din serviciile educative ale Casei Muzicii. Intenţia este de a pune copiii de la 0 la 5 ani în contact cu muzica pentru a începe să o aprecieze.

Scoatem toate scaunele din sala unde ne aflăm şi punem pe jos perne mari colorate unde se aşează copiii şi părinţii. Spectacolul este interactiv pentru că interpreţii cântă şi dansează pentru copii în mijlocul sălii”.

De multe ori, îmi spunea Verónica Moreira, copiii se entuziasmează şi încep să se caţere pe pian sau îşi bagă mâinile în saxofon în căutarea notelor muzicale. Nu e de mirare că biletele sunt mereu epuizate.

Iniţiatorul acestor concerte, Paulo Loureiro, ne explică utilitatea lor: “Concertele nu sunt numai pentru bebeluşi. Mămica sau tăticul lor îi ţin în braţe, respiră şi se emoţionează cu ceea ce se petrece în jurul lor. Pe de altă parte, copiii descoperă că muzica nu provine din CD’uri sau din cutii, muzica este făcută de oameni care se emoţionează iar acest aspect este foarte important.

Majoritatea copiilor din zilele de azi învaţă să cânte la şcoală dar nu prea ştiu să asculte. De aceea am ales piese fără cuvinte, pentru ca publicul să nu se concentreze pe mesajul textului. Cel mai important este că bebeluşii pot asculta muzică de calitate, în direct şi diversificată”.

De la jazz la muzică clasică bebeluşilor le plac toate stilurile muzicale, iar la ieşirea din Casa Muzicii părinţii se pot juca şi ei pe calculator şi pot compune melodii.

Pentru informaţii turistice complete despre Porto şi Nordul Portugaliei, vizitaţi http://www.visitportoenorte.com

Relațiile dintre arheologie, mass-media și politică

noiembrie 16th, 2008

In Romania comunista, arheologii au avut un statut aparte. Desi ocupatia lor nu era recunoscuta oficial („arheologia” nu figura in nomenclatorul de meserii al RSR.), arheologii romani dadeau dovada de o superbie iesita din comun. Trufasi, cu un spirit de casta hiperdezvoltat, se limitau la a-si publica rezultatele in reviste de specialitate sau carti „tehnice”. Credeau ca e de ajuns.

In fapt, ei publicau pentru colegii lor din celelalte tari europene (chiar daca in limba romana) si nu erau interesati de transmiterea mesajului catre public. Arheologii care publicau in mass-media erau priviti cu superioritate si dispret de colegi:”ziaristica”. Cred ca si azi e aceeasi atitudine. In plus, am observat ca si INTERNET-ul e privit la fel. (Nu doar de arheologi, ci de toti „oamenii de stiinta” din Romania.) Desi iau (sau incearca sa ia) multe informatii de pe NET, muzeele au posturi speciale pentru cei care se ocupa cu asa ceva (cind cei care nu stiu sa utilizeze INTERNET-ul nu prea mai au ce cauta in cercetare). Aceste posturi sunt ocupate de oameni care sunt programatori si nu prea stiu arheologie. Informatiile oferite de muzee (si diferite institute de cercetare), sunt putine si nesemnificative. In general, se limiteaza la a afisa orarul de functionare al muzeului, citeva date despre expozitii, eventual adresele de contact.

Presa, la rindul ei, avea o atitudine ambigua. Ziarele nu prea apelau la arheologi. Articolele pe tema erau facute de ziaristi. In acest mod, documentarea „dupa ureche” era inevitabila. Sablonarea articolelor era o mare problema. Indiferent ce ziar citeai sau ce autor semna, articolele erau asemanatoare. Uneori, se foloseau aceleasi cuvinte („lozinci”, „etichete”, etc.). Existau articole „patriotarde”, „pomelnic” (insirau otova nume de santiere sau „probe materiale”, etc.) sau…”lirice”. Un lirism din care mustea un nationalism urit mirositor si care infasurau situatia in voaluri frumos colorate.

Uneori se recurgea la „medalioane”. Fie un santier (cu seful de santier in fundal) fie un arheolog venerabil. Acest tip de articol era comandat de autoritatile centrale sau locale la diferite evenimente oficiale sau din viata arheologului. Acesta era singurul caz in care arheologii nu mai „strimbau din nas” la cuvintul „presa”. Apareau la „gazeta…” Adevarul e ca multi ziaristi schimbau datele oferite, sau uneori, in articol, arheologul era silit sa spuna ce nu ar fi declarat intr-un articol stiintific sau la o comuncare stiintifica. Si dadea -normal(!)- vina pe ziarist. Intr-o astfel de atmosfera era firesc ca publicul sa nu priceapa mare lucru. Si sa fie tracasat de numarul foarte mare de astfel de stiri care nu ziceau nimic, in fond.

Un foarte prost obicei al redactorilor, era acela de a filma/fotografia fara sa plateasca si fara sa ceara acordul arheologilor, muzeografilor sau directorilor de institutie. Ei veneau cu autorizatii de „sus” si nu puteai zice nimic. Mai ales daca veneau pe santier cind erai plecat (simbata,duminica). Mai creau si probleme la locul de munca, pentru ca in limbaj administrativ insemna ca cineva de „sus” a „pus ochii” pe tine sau santierul tau. Sau ca-ti „lucrezi” sefii cu conducerea centrala a PCR. O belea, ce mai.

Dupa ’89, situatia nu s-a rezolvat. Ea continua la aproape toate ziarele. Doar ca cerintele numai sunt ale „organelor” ci ale patronilor, eventual ale diferitelor birouri de care ziaristii se lovesc in activitatea curenta.

Din pacate, meteahna (generala) a ziaristicii noatre (lipsa de profesionalism) este extrem de puternica in cazul istoriei-arheologiei. In plus, nici dupa Revolutie nu am vazut nici un articol in care sa se prezinte o dezbatere de idei. Cine ce zice, de ce zice asa (argumentarea stiintifica), cine si cu ce contrazice. Jurnalistica romana, inca nu stie sa prizinte o tema stiintifica. Ea „lupta” cu ideile gresite fara a prezenta intregul tablou ideologic si consecintele adoptarii celorlalte idei. De asemenea, nu sunt nominalizati autorii cercetarii.( Avem o armata anonima.) Si nici preopinentii acestora. (In acest context, declaram ca revista RLIV/ACUM e un model pentru jurnalistii romani.). Practica publicarii de „medalioane” („portrete”) contra cost, distruge orice urma de obiectivitate si credibilitate.

Arheologia comunista, era practicata (la noi) de profesori de istorie (studiile de baza) incadrati in muzee, institute si universitati. Pentru muzeografi se acorda de catre ministerul culturii un „atestat” de arheolog. Mai degraba un fel de autorizatie politica decit profesionala. (Pina in ’96 -decembrie-, nu am mai auzit sa se fi eliberat astfel de atestate; eu nu aveam, pentru ca ma incadrasem tirziu -eram in curs de…-; deci, si dupa Revolutie, sapau -oficial- doar cei avizati de comunisti; ceilalti erau in ilegalitate, practic.)

In teritoriu, muzeele erau „coordonate” de comitetele judetene de cultura. La un loc cu bibliotecile, caminele culturale, cinematografele, scolile populare de arta, teatre, directii judetene de patrimoniu si… lautarii. Dupa ’89, aceste comitete s-au transformat in inspectorate (judetene de cultura…..? -Ce are cultura cu inspectia?-).

Comitetele de cultura erau organele PCR in teritoriu, prin care acesta isi rezolva problemele de cadre. Si supraveghea strict „munca de creatie” si actul de cultura. O cenzura dubla. Din clipa in care partidul unic a disparut, la ce a mai fost conservat acest mamut osificat, mincator de bani de la buget? (De mentionat ca bibliotecarii si muzeografii au cele mai mici salarii din toata tara; mult mai mici decit salariile profesorilor. Cind cer si ei bani, li se raspunde ipocrit ca nu sunt, desi desfiintarea acestor structuri birocratice ar putea rezolva problema. -Iar ei pot face greve cite vor, nimeni nu se sinchiseste.-) In conditiile in care pluralismul politic este un bun cucerit, pe cine mai serveste acest rinocer? Daca ne uitam la dosarele angajatilor sai, ne vom lamuri……

Toate partidele ajunse la putere au mentinut aceasta structura comunista. Indiferent ce au declarat. Poate si datorita legaturilor acestei structuri cu serviciile secrete. (Mai vechi sau mai noi.)

In plus, multe din unitatile de baza s-au desfiintat (camine culturale, biblioteci), privatizat (sau ar trebui sa se privatizeze: cinematografe, teatre) sau sunt (practic) independente (muzee, directii patrimoniu). Si atunci?

(Personal cred ca directiile pentru patrinomiu cultural national trebuie sa fie subordonate fie M.I., fie direct guvernului, ca si Directia Arhivelor. Este total nefiresc sa dea socoteala celor de la „cultura” pentru activitatea lor. Au cu totul alte sarcini, metode si „tinte”.)

Sa speram ca noua criza economica va convinge politicienii romani sa faca o adevarata reforma in domeniu. Nu ca ar muri de dragul democratiei, ci pentru ca banii vor fi prea scumpi pentru a mai fi cheltuiti pe ideologii gaunoase si oameni fara nici o valoare, pusi in posturi de „vechili culturali” si ordonatori de credite (de la buget) pentru opere de arta/cultura.

Comunistii tineau masa de intelectuali (inclusiv profesorii) in subordine prin salarii de mizerie. Doar cei alesi pentru a fi promovati in functii de partid sau de stat (administratie, Securitate) o duceau ceva mai bine. Si capatau un trai decent, simultan cu statutul de „savant”. Desi nu se mai ocupau de actul creator ci deveneau simpli administratori. De aici lupta desantata pentru posturi, plagiatele, etc. Nici un guvern de dupa 1989 nu s-a straduit sa schimbe aceasta stare de fapt.

Toate astea arata ca-n domeniul culturii si invatamintului (de toate gradele), suntem -inca- in plin comunism. Reforma s-a aplicat doar la domeniul economic. Pe nimeni n-a interesat cultura, justitia, s.a.

In campania electorala actuala, n-am auzit pe nimeni sa zica ceva de cultura si necesitatea reformei in domeniu…………

Recesiunea îi lovește și pe românii din Marea Britanie

noiembrie 16th, 2008

O sâmbătă mizerabilă de noiembrie în estul Londrei. Plouă cu rafale, iar eu mă pregătesc să intru în magazinul românesc La Dumitrescu. În rafturi, produse exclusiv românești, de la vinuri, până la salam și mititei.

Proprietara, Miruna Dumitrescu, discută cu o clientă. Subiectul ajunge repede la românii din Marea Britanie afectați de recesiune.

“A plecat tipa în România,” spune clienta.
“A, de aceea nu a mai trecut pe aici,” spune doamna Dumitrescu
“Am fost la sfârșitul lunii trecute în România și n-am mai apucat să mă întâlnesc cu ea.”
“Deci încă cineva care a plecat acasă,” conchide proprietara magazinului.

Mă apropii de clientă, o tânără în jur de 30 de ani, originară din Bacău. Îmi spune că e de trei ani și jumătate în Marea Britanie și face curățenie în casele oamenilor. Soțul lucrează pe șantier, electrician, și, ca mulți alții riscă să-și piardă slujba.

“Trebuie să schimbăm casa unde locuim, pentru că soțul meu s-ar putea să rămână fără muncă,” îmi spune ea.

“Dacă el rămâne fără slujbă, o să ne întreținem cu salariul meu. Trimiteam bani acasă când era fetița noastră acolo, dar acum am adus-o aici și nu mai trimitem.”

Un alt cumpărător, venit special din afara Londrei îmi spune că deoacamdată nu e în pericol să-și piardă locul de muncă, dar nimic nu e sigur.

“Sunt self-employed – lucrez pe cont propriu, așa că nimic nu e garantat. Dar am auzit de mulți români, mai ales care lucrează în construcții care au fost concediați, iar unii au decis să se întoarcă în România,” îmi spune cumpărătorul.

Revenire în România

În luna iunie 2008, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, estima numărul românilor din Marea Britanie la circa 50000.

O bună parte dintre ei lucrează în construcții, sector sever afectat de criza financiară care s-a agravat în ultimele două luni.

George Iacobescu, directorul executiv al companiei de construcții Canary Wharf Ltd, mi-a declarat că nu e deloc un moment prielnic pentru lucrătorii români în industria construcțiilor.

“Din păcate, cu excepția proiectelor care au început și nu mai pot fi oprite și a proiectelor mari de infrastructrură, cum ar fi cele pentru Jocurile Olimpice din 2012 – de pildă Crossrail, o linie de tren care va lega vestul de estul Londrei, care va costa cam 16 miliarde de lire sterline – nu vor exista proiecte prea multe,” spune domnul Iacobescu.

“Clădiri de birouri se vor construi foarte puține, iar apartamente practic nu se mai construiesc în acest moment.”

Proprietara magazinului alimentar Miruna Dumitrescu are și ea motive de îngrijorare: cu cât mai mulți români se întorc în România, cu atât numări clienților săi scade.

“Deocamată nu am simțit, dar din câte vorbesc cu oamenii nu se poate să nu mă afecteze și pe mine. Îmi spun că nu mai au de muncă, ori că s-a închis șantierul și au fost dați afară, ori că de azi primești cu 50 de lire mai puțin pe zi. Știu foarte mulți care pleacă acasă, “spune doamna Dumitrescu.

Marea Britanie e o țară în care sunt relativ puțin români, dar astfel de evoluții au loc și în țări cu comunități românești mult mai mari, Italia, Spania, Germania, Franța, iar efectul cumulat al unei întoarceri masive în România poate avea efecte dramatice, fie și numai prin lipsa banilor trimiși de cei care au revenit pe meleagurile natale unde vor căuta de lucru.

Magazinul „La Dumitrescu” se află în 141, Wood Street, Upper Wathamstow, Londra E17 3LX, tel. +44(0) 7792341290, email: ladumitrescu@yahoo.co.uk; www.ladumitrescu.co.uk

KILIPIRIM aduce la Sala Dalles atmosfera de altadata!

noiembrie 16th, 2008

Editorii cu chilipiruri, anticarii cu piese de arta vechi pline de poveste emana aerul boem al buchinistilor de pe malurile Senei.

Editii princeps de Iorga, Minulescu, Sadoveanu, Cosbuc, discuri de colectie, fotografii din secolul al XIX-lea, monede antice, maruntisuri si brocante sunt prezentate de negustori parca de altadata. Si pentru a ramane cu o amintire care sa dainuie in timp, FotoCabinet este locul in care va puteti face o fotografie dupa toate canoanele de frumusete de odinioara.

KILIPIRIM invita la o infuzie de cultura!

Eveniment: KILIPIRIM – carte, muzica si film / editia a VII-a
Tematica: targ cu discounturi
Locatie: Sala DALLES, B-dul Nicolae Balcescu, nr. 18

Perioada de desfasurare: 12-16 noiembrie 2008
Program de vizitare: 10.00-20.00

Organizator: X PO NOI

Intrare libera

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (V)

noiembrie 16th, 2008
Höga kusten bron. In Nord, coasta stancoasa si inalta este sapata de torente vijelioase. Cele care nu au fost regularizate isi pastreaza frumusetea salbatica.Höga kusten bron. In Nord, coasta stancoasa si inalta este sapata de torente vijelioase. Cele care nu au fost regularizate isi pastreaza frumusetea salbatica.

Mulţi dintre cei stabiliţi în Suedia, obişnuiţi cu viaţa mondena din locurile de origine, tânjind după ea într-o ţară cu oameni destul de rezervaţi, cu străzi pustii şi oraşe ,,mari” de nici o suta de mii de locuitori, cu un sezon rece lung, întunecat şi urâcios (mai mult cer acoperit şi ploaie decât ger şi zăpadă) ridică a lehamite din umeri când sunt puşi faţă în faţă cu pasiunea poporului pentru natura şi mişcare. O eventuală adaptare vine mult mai târziu. O vorbă locală spune ,,nu vremea e de vina ci hainele sunt nepotrivite”.

Daca facem abstracţie de conflictul de mentalităţi, vom găsi în spatele acestei pasiuni ceva demn de atenţie: ,,Allemansrätten”, ,,Dreptul la accesul liber la natura”. Aproape unic în lume şi legiferat. Ideea este că accesul la locurile din natură să nu fie nimănui împiedicat de statutul de proprietate privată a unora dintre ele. Îngrădirile proprietăţilor sunt simbolice şi oricine are voie să se plimbe în poiana, pădurea oricui, să facă plajă sau să înnoate în lac ba chiar să înnopteze, nu mai mult de o noapte, în cort. Cu obligaţia să nu distrugă, deranjeze sau jefuiască. Zona din imediata apropiere a casei, curţile, în cazul locuinţelor urbane, sunt exceptate dreptului public. O ,,naţionalizare blândă” care nu tratează proprietatea ca pe un moft dar nici nu îngrădeşte pe nimeni în mod inutil.

Din clasele mici copii învaţă alfabetul respectării naturii si a tuturor fiinţelor. Să nu smulgi plante cu rădăcină, să nu deranjezi cuiburile de păsări, să nu faci grătarul pe stânci ca să nu crape. Înfometarea, chinuirea, abandonarea în singurătate, închiderea în spaţii mici a animalelor domestice sunt contravenţii. Toţi copii ştiu asta, inclusiv care sunt comportamentele personale care duc la distrugerea mediului – risipa de apa, de exemplu. Mai târziu, nu toţi respecta principiile, dar toţi cei care vor să încalce o regulă o fac cel puţin în cunoştinţă de cauză.

Pentru animalele de companie stăpânul răspunde ca pentru un minor. O răspundere care costă, în forma alimentelor, impozitelor, taxelor pentru tratament sau găzduire etc. Este contravenţie să laşi un câine singur în casă dacă exista riscul ca acesta să se sperie sau să sufere de singurătate. Toate aceste reguli sunt gândite raţional, fără excese afective, aşa cum s-ar putea crede. Am să dau două exemple.

Prin 1992, Regele Suediei a primit cadou din partea Pakistanului un număr de cai arabi pur-sânge. Din cauza unei neînţelegeri, aceşti cai au ajuns la graniţă, cu avionul, fără ca să aibe documentele necesare, nimerind şi într-un cerc vicios care făcea imposibilă returnarea lor. Toţi caii au fost eutanasiaţi, cu riscul de a stârni un scandal diplomatic. M-am revoltat şi eu la momentul respectiv fără să fiu pasionat de cai, dar întâmplarea are talcul ei.

A doua poveste este despre o căţea cu pui dintr-o rasa de lupta aparţinând unui cuplu mai tânăr. Aceştia locuiesc la curte în imediata vecinătate a unui cartier de blocuri. Din neglijenţă, şi probabil nu pentru prima oară, căţeaua a ajuns să zburde pe aleile publice, speriind pe cineva care a sunat la politie. Câinii sau pisicile vagabonde sunt inexistenţi în Suedia, locul lor fiind luat de veveriţe, arici, căprioare, iepuri, vulpi şi chiar elani care se plimba în voia lor pe străzi – nu însă şi ursi polari. Aşa că un câine liber şi fără stăpân nu are cum să nu sară în ochi. Au venit la fata locului doi poliţişti care, ziua în amiaza mare, au apreciat că animalul avea un ,,comportament ameninţător” drept care singura soluţie a fost sa-l ucidă cu ,,pistolul din dotare”, ca să repet un clişeu mult-iubit. Întâmplarea a avut ecouri în presa locală, când s-au întors lucrurile pe toate feţele inclusiv încercarea de a-i martiriza pe stăpânii. E de notat că toată vâlva a fost relativ moderată iar organizaţia de protecţia animalelor, aici foarte discretă şi rezervată, nu s-a amestecat. S-a tras concluzia aproape unanimă că vina aparţinea stăpânilor, care de fapt sunt pasibili şi de pedeapsa, iar poliţiştii au procedat aşa cum se cuvenea.

Am luat aminte. Pentru că toţi membrii familiei mele inclusiv subsemnatul, am fost cândva intimidaţi, fugăriţi sau muşcaţi de caini vagabonzi, animale care au căzut victimele unei ,,compasiunii” egoiste şi, de fapt, sălbatice, a unor oameni. Câini, oameni şi poliţişti… o ecuaţie aparent fără soluţie. Data viitoare când vi se întâmplă, să ştiţi unde trebuie să sunaţi după ajutor.

Basarabean în România – 1. Poveste de succes. Un basarabean in high-life ul Iasului

noiembrie 16th, 2008

“Sa fii basarabean de vreo 200 de ani e o mare problema. Oarecum, suntem la fel ca cetatenii – atit arabi cit si evrei – care traiesc in Palestina si in Israel. Care, multi ani la rind s-au luptat pentru identitatea lor si pentru dreptul lor de a se integra in aceasta lume” rabufneste Grigore Tinica. Se caracterizeaza simplu: basarabean, medic, directorul Spitalului “ C.I. Parhon” din Iasi si ..om. E atit de inalt incit trebuie sa se aplece de fiecare data cind intra in saloanele bolnavilor.

Amabilitatea si zimbetul profesional dispar insa atunci cind este intrebat ce inseamna pentru cetatenii Republicii Moldova intrarea Romaniei in Uniunea Europeana: “s-a creat sau se reface zidul sau sirma ghimpata de la Prut. Noi le-am inchis, le-am trintit usa in nas si i-am aruncat oarecum in bratele unor forte care nu le vor binele”. Grigore Tinica isi aminteste de medicul tinar care in 1984 a absolvit Facultatea de Medicina Generala “Nicolae Testemitanu din Chisinau” .

A lucrat in spitale din Chisinau si s-a specializat la Moscova. Dar, crede doctorul Tinica, sansa s-a numit- in urma cu 16 ani- calitatea de bursier al Statului Român la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară -Fundeni, UMF “Carol Davila” Bucureşti, conducător ştiinţific Prof. Dr. Doc. Ioan Pop De Popa.

Vroia sa se intoarca acasa in Republica Moldova. A ramas in Iasi dar spune cu mindrie de cite ori poate ca e roman basarabean. Indiferent unde s-ar afla: in Romania, in Republica Moldova sau in Franta sau Spania. Priveste tricolorul pe care l-a adus de la Chisinau si rabufneste : “Eu ma intorc. De fiecare data merg acasa pentru ca acolo am parinti, am frati, am prieteni. Eu sunt acasa si acolo si aici. E mai greu la granita. Trebuie sa mai astepti, ceea ce este un mic inconvenient. Dar, eu nu consider ca am plecat de acolo. Si relatiile stiintifice le pastrez cu colegii mei din Chisinau si Balti. Aceasta ne permite sa tinem legaturile strinse, sa ne mai vedem unii cu altii. Mai rau pentru ei. In ultimul timp ajung foarte greu in Romania la congresele noastre, la simpozioane. Trebuie sa treaca printr-o etapa de umilinta: sa obtina viza pentru Romania. Eu consider ca pentru un medic, profesor, inginer – in fine sunt foarte multi care au tangenta cu lumea stiintifica din Romania – este umilitor sa stai foarte multe zile, sau chiar luni sa astepti o viza pentru doua sau trei zile”.

Persecuții politice

Doctorul care acum face parte din elita Iasului are intr-un satuc din judetul Soroca, Republica Moldova o mama careia ii este singurul sprijin. O mama care- spune directorul Spitalului “C.I.Parhon” din Iasi nu vrea sa vina la fiu in Romania pentru a nu lasa mormintele familiei in paragina. Grigore Tinica povesteste: “Tatal meu – D-zeu sa-l ierte – a murit in 2001. Dar, in certificatul sau de nastere era scris < supus al Majestatii sale Regele Romaniei> . Acelasi lucru scrie si in certificatul de nastere al mamei mele. Si va povestesc ca tatal meu a fost si participant in al doilea razboi mondial. Pe data de 9 mai, acum noi sarbatorim Ziua Europei, atunci in URSS se sarbatorea ziua victoriei asupra Germaniei fasciste. Era invitat sa primeasca un cadou, ca veteran de razboi. Nu se ducea niciodata si veneau si-I aduceau cadoul acasa.Tata spunea: < vecinul meu, mos Anton a luptat in Armata Romana si lu-I nu-I dau nimic> . Dupa ce a luptat in Armata Romana, mos Anton a fost deportat in Turkmenistan. A stat multi ani acolo si s-a intors acasa. Tata spunea: < lui Anton nu-I da nimeni nimic dar el tot a luptat. Eu nu am mers de buna voie la razboi sa impusc pe cineva. La fel si Anton. Dar s-a intimplat sa fim pe baricade diferite si intimplator mie imi dau un premiu de 9 mai si lui Anton nu>. Daca era un premiu in bani, mergeau si lua ceva de baut si se imbatau pulbere amindoi. Tata nu a cerut nimic de la autoritatile de atunci. Cind i-am spus mi-a raspuns: am cetatenie romana din nastere si ar trebui ca cei care ne-au luat-o sa vina sa ne-o dea inapoi”.

Telefonul doctorului Tinica suna. E chemat la terapie intensiva. Va ramine in istoria medicinei iesene: in anul 2000 a punctat prima operatie pe cord deschis. E membru in 10 societati profesionale din toata lumea. Are dubla cetatenie: moldoveneasca si romana.

Violeta Cincu este fosta corespondentă a BBC la Iași

Antisemitismul mioritic și rădăcinile acestuia

noiembrie 16th, 2008

De curând în presa israeliană s-a făcut mare gălăgie cu privire la antisemitismul românesc în urma unei greșeli datorate probabil culturii precare a președintelui Traian Băsescu și sper că nu unei rele voințe. Acesta a afirmat într-un comunicat de presă faptul că Siria se învecinează cu Palestina în loc de „o țară mică, Israel” cu spune ziarul israelian Ha’aretz. Am intrat puțin și la comentariile articolului unde am postat și eu câteva. Mi-au sărit în fața ochilor unele comentarii ale unor americani care dau dovadă de o incultură crasă și care spun că nu au la ce să se aștepte de la niște oameni care cred în vampiri (ăștia fiind noi de fapt), dar și unele discuții ale unor oameni culți prin care România este considerată una dintre cele mai antisemite țări din Europa. Și într-adevăr, în România există antisemitism, poate nu extrem cu l-au perceput aceștia, însă există și mai mult ne pândește pericolul dezvoltării acestuia. Singura soluție e informarea corectă, și de-o parte și de alta; și aceia care ne consideră înapoiați cu credințe în mituri și acelora care consideră că evreii sunt dușmani ai omenirii. Adevărul e singurul care ne face liberi, și îl putem afla numai informându-ne corect.

Referitor la antisemitismul românesc voi expune link-ul site-ului http://www.nouadreapta.org/ unde puii lui Corneliu Zelea Codreanu, care în 1983 fondează împreună cu Alexandru C. Cuza Liga Apărării Naționale Creștine – antisemiți notorii, își caută noi adepți. Un prieten îmi spunea că are amici, adepți ai acestei mișcări, și că ar fi în stare să mă omoare dacă ar ști vreunul că am sânge evreiesc. Și îi cred în stare deoarece aceștia au fost prezenți și la parada Gay unde au căutat să stârpească homosexualii din România creștină ortodoxă. Îmi mai amintesc o altă dată când am mers să depund dosarul pentru angajare într-o instituție publică de stat, cel care m-a recomandat pentru post (a lucrat în Israel câțiva ani), m-a sfătuit să îmi scot lanțul de la gât ce avea medalionul cu Meghen David (Staua lui David) pentru a nu-l vedea anumite persoane. Toate aceste lucruri nu m-au condus decât la concluzia că există xenofobie în România, există prejudecâți, idei preconcepute, și cel mai groaznic lucru este nu acela că astfel de idei le au oameni lipsiți de educație cum sunt tinerii și naivii legionari, ci ab opposito – adică oameni care lucrează în instituții de stat, oameni care se presupune că sunt imparțiali, corecți, că au totuși o cultură ce le permite să vadă realitatea.

Începuturi și precursori

Rădăcinile antisemitismului românesc se împletesc cu originile statului roman modern şi cu apariţia bogatei tradiţii culturale naţionale care a însoţit unirea principatelor, independenţa şi crearea României Mari. Antisemitismul care s-a manifestat în România între cele două războaie mondiale a crescut direct din seminţele sădite în evenimentele majore ale dezvoltării ţării începută la jumătatea secolului al XIX-lea. Din motive care puteau diferi de la o persoană la alta sau de la un grup la altul, în viaţa politică, culturală şi spirituală a societăţii româneşti au existat, în forme variate şi cu diverse intensităţi, puternice curente antisemite. Acestea au fost prezente în cea mai mare parte a secolului care a precedat ascensiunea la puterea a Partidului Naţional Creştin în 1937, instalarea dictaturii regale în 1938 şi a statului naţional-legionar condus de Ion Antonescu în 1940 – cu alte cuvinte, a secolului care a culminat cu Holocaustul.

Octavian Goga, parlamentar și șef al Partidului Național Creștin, poet și lider spiritual al românilor din Transilvania în lupta pentru drepturi politice, reneagă presa românească într-un discurs parlamentar, așternut apoi pe hârtie.

“…fiindcă nu este făcută de români. Oamenii care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gândirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mâinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti.” (România a românilor).

Tot aici el susține că națiunea română este fondată numai și numai de țărani, trei ani mai “târziu ca prim-ministru va da legi opressive pentru românii de etnie evreiască.

Aş putea să zic că înainte de război, cu zeci de ani, toată ideologia românească s-a plasat pe acest teren: avem de constituit un stat naţional. Cine reprezintă rasa? Ţăranii… [A]cest sentiment nu este un monopol de gândire; este rezultanta tuturor fibrelor de gândire intelectuală dinainte de război.”

După crearea sa în 1935, ca partid al dreptei conservatoare, naţionalist şi virulent antisemit, Partidul Naţional Creştin – PNC, condus de Octavian Goga şi Alexandru C. Cuza a fost, fără discuţie, cel mai important concurent al Gărzii de Fier în dreapta spectrului politic românesc. În anii 1930, Partidul Naţional Creştin (şi, înainte de 1935, Partidul Naţional Agrar al lui Goga) a fost principalul beneficiar al ajutorului primit din partea naţional-socialismului german, deşi Garda de Fier prezenta mai multe afinităţi cu ideologia nazistă. Şi în timp ce PNC a stat puţin timp la putere, politicile antisemite pe care Goga şi Cuza le-au iniţiat au supravieţuit rapidei lor căderi de la guvernare şi au exercitat o influenţă considerabilă asupra politicilor guvernelor care au urmat. Un număr important din membrii PNC au funcţionat în guvernele dictaturii regale şi au ieşit din nou la suprafaţă în timpul războiului, în birocraţia civilă a dictatorului Ion Antonescu.

Rădăcinile antisemitismului lui Goga sunt evidente. Înainte de război el intrase sub influenţa lui Karl Lueger, primarul social-creştin al Vienei. Fiindcă Goga socotea evreii ca fiind cei mai activi “agenţi” ai politicii de maghiarizare în Ungaria înainte de război, el a găsit predicile anti “iudeo-maghiare” ale lui Lueger convingătoare şi importante. Cum presiunea ungară privind revizuirea frontierelor Transilvaniei creştea în anii 1930, Goga a pus în practică această experienţă din tinereţea sa şi a găsit un răspuns potrivit pentru renumitul pericol al “maghiarizării”. Iar acest răspuns a fost antisemitismul şi suportul pentru tineretul român, din care o parte era deja legat de mişcările antisemite înclinate spre violenţă şi urmărea să treacă de la vorbă la faptă pentru a eradica pericolul evreiesc şi cel “ungaro-semitic”.

Colecţia de eseuri numită Mustul care fierbe, publicată de Goga în 1927, redă sugestiv creşterea poziţiei sale extremiste. Goga vedea această situaţie ca fiind una de război între români şi evrei şi chema la apărarea “purităţii rasiale”, a “privilegiilor sângelui”, şi ale “adevărurilor organice ale rasei”. El avertiza că desfăşurarea evenimentelor “împingea răbdarea tradiţională a poporului către limitele sale extreme” şi propovăduia o “furtună purificatoare” în care tineretul va salva naţiunea de “paraziţi”. El chema la o „ofensivă naţională” pentru salvarea naţiunii române. Amintindu-şi retorica antisemită de dinainte de război despre invazia evreiască din România, el îi descrie pe evrei ca fiind “secreţiuni impure ale Galiţiei” care ameninţă însăşi existenţa statului român.

Între 1935 şi 1937, Lăncierii (forța paramilitară a lui Cuza și Goga, care au acceptat zvastica drept simbol) au fost responsabili pentru chinuirea şi brutalizarea evreilor, acţiuni care rivalizau cu cele comise de Garda de Fier. Cei doi îi imitau pe Hitler și Mussolini organizând întruniri în masă dorind să demonstreze dreptul lor la putere. Dorind modificarea Constituției din 1923, aceștia aveau de gând să asigure supremația etnică românească. În toate domeniile. Ei doreau garantarea „caracterului naţional” al presei şi al activităţilor culturale. Evreilor urma să li se impună numerus clausus. Vroiau de asemenea să-i elimine pe evrei dacă ei sau strămoşii lor intraseră în ţară “prin fraudă” sau “după semnarea tratatelor de pace”.

Pe lângă numerus clausus, evreii care rămâneau în ţară trebuiau să fie excluşi din toate instituţiile publice şi din serviciile civile. Goga şi Cuza vroiau să stabilească relaţii mai apropiate cu Germania, dar fără să rişte frontierele ţării. Ambii fuseseră curtaţi intens de elemente ale regimului nazist. Înainte de 1934 Alfred Rosenberg şi Arno Schickedanz de la Aussenpolitisches Amt au văzut în Goga cel mai promiţător lider al oricărei Volksbewegung în România: “În România există un fundament antisemit puternic. Dar în ciuda repetatelor eforturi, această tendinţă nu s-a ridicat niciodată deasupra limitelor unui club din cauza doctrinelor ştiinţifice ale clasei conducătoare. Ce a lipsit a fost îndrumarea şi conducerea unei personalităţii politice. După numeroase căutări pe bâjbâite, Biroul crede că a găsit această personalitate – fostul ministru şi poet, Octavian Goga.” Guvernând prin decrete-legi, fără confirmarea parlamentului, PNC şi-a îndreptat primele măsuri administrative împotriva minorităţii evreieşti. Jurnaliştii evrei au fost lipsiţi de drepturile lor de ziarişti din presă. Ziarele pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei, inclusiv Dimineaţa, Adevărul sau Lupta, ca şi ziarele evreieşti care apăreau în provincie în idiş şi ebraică, au fost închise. Evreii care primeau salariile din bani publici au fost concediaţi şi toate ajutoarele acordate de stat instituţiilor evreieşti au fost retrase. Acuzaţi că otrăvesc ţărănimea şi îndeamnă tinerele românce la prostituţie, s-a considerat că evreii nu sunt potriviţi pentru a deţine licenţe de comercializare a băuturilor alcoolice şi pentru a angaja slujnice neevreice cu vârsta sub 40 de ani. Limba idiş, folosită mult timp în administraţia din Basarabia şi Nordul Moldovei, a fost declarată inacceptabilă. (A fost proiectat şi un decret care urma să interzică accesul juriştilor şi avocaţilor evrei în barou, dar nu a fost promulgat). Unele proprietăţi evreieşti, cum ar fi terenul şi clădirea Căminului evreiesc din Cernăuţi, au fost confiscate de către stat.

Guvernul nu s-a mulțumit cu aceasta și proclamă Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938 pentru revizuirea cetăţeniei evreilor. Legea anula în fapt cetăţenia acordată evreilor după începerea primului război mondial. Ea cerea ca în decurs de 40 de zile de la publicarea listelor de cetăţenie, toţi evreii, indiferent cât de mare ar fi fost perioada de rezidenţă a familiilor lor, să trimită “pentru verificare”documentele împreună cu materialele auxiliare specificate. Evreii care nu îndeplineau cerinţele sau ale căror documente erau considerate insuficiente erau declaraţi „străini”. Pe lângă pierderea drepturilor politice, aceasta însemna pentru mulţi evrei pierderea posibilităţii de a profesa şi potenţiala deportare după bunul plac al guvernului63.
Prin aceste măsuri antisemite Goga şi Cuza au intenţionat să crească popularitatea PNC înainte de noile alegeri şi pentru a-i reasigura pe patronii lor de la Berlin că ei pot apropia România de Germania, cu toată preemţiunea regelui asupra posturilor din politica externă, apărare şi securitate. Dar măsurile au avut şi un impact dramatic asupra evreilor români. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă peste noapte. Unii evrei din zonele rurale s-au văzut deposedaţi de mijloacele lor de existenţă, obligaţi să se mute în oraşe şi să lase în urmă proprietăţile imobiliare care nu puteau fi luate cu ei. Cu toţii simţeau nesiguranţa de a nu ştii unde urmează să mai lovească pumnul guvernului şi dacă documentaţia îi va mulţumi pe supraveghetorii care se ocupau cu revizuirea cetăţeniei.

Deşi guvernul PNC a fost izgonit de la putere înainte ca procesul de revizuire să se încheie, Decretul-lege 169 a rămas valid şi sub dictatura regală. Când statisticile au fost finalizate, din 203.423 de familii care au trimis cereri de revizuire, 73.253 familii – adică un total de 252.222 de evrei – şi-au pierdut cetăţenia ca rezultat al iniţiativei Partidului Naţional Creştin

Antisemitismul Gărzii de Fier

“Misiunea istorică a generaţiei noastre este rezolvarea problemei jidoveşti. Toate luptele noastre de peste 15 ani, scopul acesta l-au avut şi toate sforţările vieţii de acum încoace, scopul acesta îl vor avea” (C.Z. Codreanu, 1937,Circulara nr.119

Octavian Goga şi A.C. Cuza au fost în mod clar produsul regimului politic tradiţional stabilit la jumătatea secolului XIX şi moştenit de România Mare după primul război mondial. Ei au funcţionat în cadrul lui, şi-au conceput strategile politice bazându-se pe el, au ajuns la putere prin el şi au fost împreună atunci când puterea lor s-a evaporat. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Corneliu Zelea Codreanu şi mişcarea pe care a fondat-o, Garda de Fier. PNC era pro-monarhist şi pro-Carol; Garda, nu. Conducerea PNC căuta să întreţină relaţii de egalitate, dacă nu chiar de cordialitate, cu conducerile celorlalte partide politice; Garda nu dorea aceasta şi s-a autodefinit în mod diferit, nu ca partid ci ca ”mişcare”. PNC vroia să păstreze guvernul parlamentar, chiar dacă acesta urma să fie reconfigurat şi organizat într-o manieră mai elitistă şi mai corporatistă; Garda de Fier vroia să răstoarne regimul parlamentar. Goga şi Cuza evaluau relaţia lor cu cercurile conducătoare culturale şi religioase ca fiind în vârful piramidei sociale din România; Garda de Fier era împotriva cercurilor conducătoare, îmbrăţişând “acţiunea” tinerească, populismul ţărănesc şi mistica religioasă, aşa cum a fost exemplificată de clerul local (de multe ori neştiutor de carte). PNC a îmbrăţişat oficial numerus clausus; Garda de Fier l-a respins ca nefiind suficient de radical pentru rezolvarea ”problemei evreieşti” [Armin Heinen, Die Legion Erzengel Michael in Rumanien—Soziale Bewegung und politische Organisation (Munich, R. Oldenbourg Verlag, 1986)].

Garda de Fier ia naștere la 24 Iunie 1927 sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail, când Corneliu Zelea Codreanu împreună cu adepți ai săi se rup din Liga Apărării Național Creștine, ideologia ei fiin unsa profund antisemită, dar s-a vrut și o Ligă pentru “reînnoire morală” în care violența organizată era metoda preferată în atingerea scopurilor acestei mișcări.
Codreanu a început, încă din 1923, să identifice ”trădătorii”, românii care-şi trădaseră propriul popor “pentru arginţii lui Iuda”, cu intenţia de a-i omorî. Pedeapsa exemplară, argumenta Codreanu, ”trebuie să cadă mai întâi asupra trădătorilor, şi apoi asupra duşmanilor”.

Prima listă de ”trădători” alcătuită în 1923 includea şase miniştrii din cabinetul condus de George Mârzescu, care proiectaseră principala lege prin care evreii au obţinut cetăţenia după promulgarea noii Constituţii a României în acel an. În următorii 18 ani, mişcarea lui Codreanu a fost responsabilă pentru numeroase incidente de stradă, îndreptate mai ales împotriva evreilor; pentru asasinarea a doi primi miniştri în funcţiune (Ion Duca în 1933 şi Armand Călinescu în 1939); şi pentru uciderea altor miniştri din Cabinet şi a unor personalităţi locale şi naţionale din sferele politică şi culturală. Cu lupta lor împotriva ordinii stabilite, legată integral de lupta „pe viaţă şi pe moarte” împotriva evreilor, violenţa Garzii de Fier a culminat în 26 spre 27 noiembrie 1940, cu asasinarea a 64 de personalităţi conducătoare, apărători ai ordinei politice interbelice (inclusiv a unui fost prim ministru) în închisoarea de la Jilava; cu uciderea a şase prefecţi de poliţie în aceeaşi noapte; scoaterea din casă, cu intenţia de a-i omorî, a şapte conducători politici şi ai siguranţei interne (dintre care trei foşti primi miniştri); cu asasinarea brutală a lui Nicolae Iorga, de asemenea fost prim ministru, şi a lui Virgil Madgearu, fost ministru din partea Partidului Naţional Ţărănesc. Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 a început tot cu un asalt asupra ordinii existente, personificată atunci de Ion Antonescu, şi a fost desigur din nou legată în totalitate de atacurile împotriva evreilor, pentru care “rebeliunea” a fost un “pogrom” în care au murit cel puţin 120 dintre ei.

Garda de Fier era considerată de regele Carol o ameninţare pentru politica sa, pentru locul său pe tron şi posibil pentru dinastia însăşi. Mişcarea a fost declarată ilegală în trei rânduri, de trei guverne separate la începutul anilor 1930, a fost agresiv supravegheată de guvernul Tătărescu din 1933-1937 şi a fost urmărită necruţător în timpul dictaturii regale. Codreanu însuşi a fost asasinat în septembrie 1939 în timp ce se afla în custodia Poliţiei de securitate (Siguranţa). Asasinarea lui Armand Călinescu în septembrie 1939 a fost urmată de încă şi mai multe arestări, iar unii membrii ai mişcării au fugit în Germania.

Codreanu scotea în evidenţă legătura naţional-religioasă, acuzând evreii de distrugerea “legăturii spirituale” dintre poporul român şi Dumnezeu, astfel încât ei puteau ruina naţiunea română. Limbajul folosit de scriitorii legionari era plin de simboluri religioase. Corpul de elită al Legiunii a fost supranumită “Frăţia de cruce”. Membrii Gărzii de Fier căzuţi în Spania alături luptând de Franco au fost numiţi “crucificaţi”.

Criticii îl acuzau pe Codreanu că vrea să-i copieze pe Mussolini şi Hitler. Dar în contrast cu mişcările fasciste din Italia şi Germania antireligioase în esenţă, Garda de Fier „era o mişcare de renaştere religioasă sau, poate mai exact, o mişcare de regenerare cu conotaţii religioase” ortodoxiste. Aceasta, desigur, cu un scop. În Pentru legionari, Codreanu povesteşte despre o cină christică luată împreună cu discipolii lui în închisoarea Văcăreşti după ce fusese descoperit complotul pentru uciderea liderilor politici “iudaizaţi”. El le spune acestora: “Sunt forţat să vă aduc veşti triste. Se ştie cine a fost trădătorul. El este în mijlocul nostru, stă la masă cu noi”. După ce trădătorul a fost identificat, Codreanu l-a iertat. Limbajul jertfei, al acceptării bucuroase a morţii pentru salvarea naţiunii, al crucificării şi reînvierii a fost constant folosit de scriitori legionari şi de Codreanu însuşi. Când numele legionarilor căzuţi erau strigate la mitinguri şi demonstraţii, ceilalţi membrii ai Gărzii strigau “prezent!” După moartea lui Codreanu, nu era ceva neobişnuit ca membrii Legiunii să folosească expresia “Căpitanul e cu noi!” sau să se refere la “învierea” acestuia.

CONCLUZIE:

Antisemitismul PNC-ului şi al Gărzii de Fier, regimul genocidar şi lunga istorie a negării Holocaustului în România de după al doilea război mondial, toate acestea se bazează clar pe fundaţiile unui secol de antisemitism propovăduit la cele mai înalte nivele ale vieţii politice şi intelectuale româneşti. Separarea, exproprierea, deportarea şi uciderea evreilor nu erau teme noi în anii 1930 şi 1940. Holocaustul a avut rădăcini româneşti profunde şi el trebuie tratat ca parte integrantă a istoriei politice şi culturale a României.

Cum să ucidem Dinozaurul din noi?

noiembrie 16th, 2008

Teama de-a fi înţeles greşit îmi îngheaţă în vine la gândul că trebuie să aştern pe hârtie câteva idei şi explicaţii în legătură cu unul din ecourile mele la articolul domnului Clej din trecut despre Credinţă şi Intoleranţă. In acel ecou am pus întrebarea: Cine are dreptul de-a se socoti Român? Dacă toţi cei ce s-au născut in România, din punct de vedere legal sunt români, atunci de ce folosim atât de des porecle ca ţigan, jidan, turc, ungur s.a.m.d. când ne referim la unele persone? S-ar pare ca toţi cei din afara credinţei majoritare Ortodoxe ar trebui să nu-şi spună ca sunt români, ci ţigani, jidani, turci etc. Cel puţin aşa stă situaţia în unele cercuri româneşti din înăuntrul şi din afara graniţelor ţării.

Şi eu m-am născut în România, am crescut în inima cartierului Grant din Bucureştiul de altă dată, am învăţat, muncit şi iubit în acest cartier, am fost încojurat şi am avut sute de prieteni români cu care am împărţit tot ce aveam mai bun, o îmbucătură de pâine, o ţigară şi chiar câte-o haină mai bună. Mulţi din ei nu-mi erau numai apropiaţi ci mai mult, erau familia şi fraţii mei prin alegere. Ei mi-au fost comfort şi sprijin la nevoie, ei mi-au înţeles durerea din suflet şi tot ei, cu nelimitata lor generozitate, m-au scos din încucături ori de câte ori eram la ananghie.
Dar au fost şi situaţii în care o simpla aluzie la “obârşie” m-au aruncat ca din senin în hâul dezamăgirii.

Ceea ce pentru mulţi ar fi trecut ca o simplă glumă nevinovată, repetată de mine era o insultă nu totdeauna trecută cu vederea. In grupuri, chiar şi la joacă, de multe ori se formau alianţe în care eu mă pomeneam izolat în afara lor şi dacă apărea o glumă noua cu jidani, se întelege că trebuia să-mi fie împărtăşită, chiar şi în repetate rânduri. Printre evrei, trebuie să recunosc că nu fiecare individ cunoscut este o catedrală de onestitate şi model de conştiinţiozitate şi de multe ori am întâlnit şi eu specimene care m-au făcut să le urâsc. Dar de aici până la generalizare, că toţi evreii sunt la fel e o mare distanţă. De câte ori în viaţă nu am fost măgulit cu exclamaţia că: “Băi, dacă toţi ai voştri ar fi ca tine, aţi avea un alt nume!” Măgulitor, nu?

Mulţi dintre noi ne-am părăsit patria din diferite motive. Ajunşi pe pământul primitor al ţării de adopţie, ne-am regăsit aici toţi Români, vorbind aceeaşi limbă şi traversând aceleaşi probleme. Mulţi au găsit ajutor şi îndrumare de la o organizaţie românească de veniţi cu ani în urmă care sprijiniţi de stat au organizat un câmp Românesc în afara oraşului. Din păcate în ultimile decenii ale secolului XX, acest camp a fost condus de simpatizanţi legionari ce cultivau răzmeriţă atât în rândurile noilor emigranţi cât şi în cadrul bisericii ortodoxe. Totuşi mulţi dintre noii veniţi ne-am ajutat între noi, am legat prietenii care sau cimentat de-a lungul a zeci de ani şi cu timpul au devenit parte din familia cu care împarţim bucuriile, speranţele şi suferinţele noastre.

Crăciunul, Paștele, Purimul, nunţile, botezurile şi morţii noştri sunt împartaşite de-o potrivă de creştinii şi de evreii pe care-i cunoaştem. Acest fenomen ne face să ne simţim acasă pentru că localnicii, deşi trăim în mijlocul lor de peste treizeci de ani, nu ne înclud şi pe noi în manifestaţiile lor.
Dar când iau parte la o conferinţă românească, spectacol ori o slujbă religioasa, cei care sunt în afara grupuli nostru dar care ştiu cine sunt, continuă să mă arate cu degetul spunând vecinului peste umâr:”Ce caută jidanul ăsta aici?”

Domnul Ştefan Niculescu Maier vorbea de curând într-un articol despre dinozaurul intoleranţei care trebuie sugrumat din mijlocul nostru. Nu o vom putea face atâta vreme cât nu lăsăm fiecăruia libertatea să creadă în ceea ce crede fără să intervenim cu soluţiile noastre în decizile lui şi fără să-l hăituim pentru că a ales o altă soluţie. Şi mai ales, nu trebuie să uităm că nimic nu hrăneşte şi dă mai multă forţă dinozaurului decât bârfa şoptită pe la colţuri. Cand oare vom invata de la copii nostri ca intre oameni nu sunt diferente de culoare, religie, orientari sexuale ori politice?

Demolarea unui mit: 1. Vlad Țepeș – mare voievod sau criminal însetat de sânge?

noiembrie 16th, 2008
Erou național sau ucigaș sângeros?Erou național sau ucigaș sângeros?

Recent, un cititor al revistei ACUM posta pe un alt forum următorul mesaj: „Vlad Țepeș – în opinia mea – rămâne un erou nu numai al românilor, dar ar trebui să fie al întregii creștinătăți europene, pentru ca indivizi ca el au stopat musulmanizarea Europei. Despre metodele lui, nu cred că erau mai barbare decât ale turcilor sau altor curți, de fapt el s-a inspirat din metodele turcilor și ale inchiziției catolice. Bottom line, el a fost omul potrivit pentru timpul in care a trait.

E clar, nu-i așa, o sentință categorică, fără drept de apel, așa cum șade bine discuțiilor dintre români pe forumurile de pe internet. Ca de obicei, revista ACUM încearcă că treacă peste astfel de mituri, multe dintre ele fabricate în perioada național-comunismului, dar nu numai, și ne-am adresat tânărului istoric clujean, dr. Florian Dumitru Soporan, expert în istorie medievală, ca să prezinte o istorie mai nuanțată a acestui personaj istoric.

Dintre toate individualităţile evului mediu românesc, figura lui Vlad Ţepeş deţine un incontestabil primat din punctul de vedere al vizibilităţii interne şi internaţionale, iar faptele sau mai exact percepţia asupra lor cu care publicul larg s-a obişnuit să opereze, alimentează o întreagă mitologie politică şi civică. Istoria, literatura şi cinematografia sunt şi azi tentate să concureze la înbogăţirea imaginii sale cu nuanţe noi. Biografia sa este mai atractivă pentru publicul larg decât aceea mai bogată în urmări politice şi naţionale a lui Mihai Viteazul, care i-a succedat la mai bine de un secol pe tronul Ţării Româneşti, sau decât succesele politice şi reputaţia publică a lui Ştefan cel Mare, contemporanul său din Moldova.

La originea acestei cariere spectaculoase nu au un demers propagandistic pe care acest al doilea fiu al lui Vlad Dracul l-a iniţiat pe parcursul celor trei domnii muntene, nici ponderea deţinută în cadrul discursului istoriografic oficial, chiar dacă acestea din urmă nu au lipsit. Avem de-a face pe deoparte cu efectul de bumerang al imaginii promovate de inamicii voievodului român, a cărei lectură antitetică l-a transformat în principe ideal pentru descendenţii foştilor săi supuşi, dar şi într-o expresie sublimată a barbariei unui Răsărit din obscur, superficial cunoscut chiar de către oamenii instruiţi ai Occidentului medieval.

În acest context, studiile medieviste româneşti au căutat să recupereze epoca lui Vlad Ţepeş pentru investigaţia ştiinţifică, încercând demolarea imaginii create de abordările concurente. Lucrările care i-au fost consacrate ajung, asumat sau nu, să întreprindă o refacere a imaginii eroului, accentuând postura sa de restaurator al ordinii interne şi apărător al creştinătăţii ameninţate de pericolul islamic, imaginii de personaj degenerat, dominat de o cruzime patologică şi dezumanizantă. A devenit aproape un loc comun ca orice referire la Vlad Ţepeş să înceapă prin precizarea că acesta din urmă nu are nici o legătură cu Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker, iar macabra sa reputaţie europeană se datorează comercianţilor saşi, ale căror interese au fost lezate de politica economică aproape naţională a domnitorului.

Lipsa surselor oficiale

Pasiunea dezbaterii asupra veridicităţii unei imagini sau alta a tins să treacă în plan secund însăşi substanţa sa, biografia unui principe din a doua jumătate a secolului al XV-lea, cu impact incontestabil asupra relaţiilor de putere din Europa Centru-Orientală.

Realitatea este cel puţin la fel de fascinantă ca şi proiecţiile sale contemporane, în pofida dificultăţilor care stau în faţa celor interesaţi să o restituie critic. Obstacolul major constă în lipsa unor izvoare oficiale, a unor surse cronistice în măsură să ne redea punctul propriu de vedere al domnitorului asupra oamenilor şi evenimentelor vremii sale. Suntem astfel privaţi de posibilitatea cunoaşterii nemijlocite a motivaţiei unor acte ce pot părea cel puţin bizare.

Relatările inspirate de punctul de vedere al patriciatului săsesc, a căror obiectivitate este pusă în cauză, cronicile otomane obiectiv ostile eroului muntean şi compilaţia redactată pe baza notaţiilor lui Feodor Kuriţân, solul Marelui Cneaz al Moscovei la curtea lui Matya Corvinul, asigură baza documentară pentru punctele de vedere care îşi reclamă dreptul de cetate în cadrul scrisului istoric.

Provenienţa surselor este revelatoare pentru una din caracteristicile fundamentale ale protagonistului, statutul său de produs de sinteză al celor trei arii de civilizaţie: lumea islamică aflată în plină ofensivă, regatul Ungariei ca stat-frontieră al creştinătăţii apusene şi spaţiul românesc, din perspectiva de entitate a lumii ortodoxe.

Erou al creștinătății?

Fiecare dintre aceste realităţi trăia în secolul al XV-lea propria dinamică a schimbărilor, al recalibrării politice şi al noilor provocări intelectuale, iar interacţiunea lor depăşeşte imaginea maniheică a confruntării ireductibile, pe care ne-a inoculat-o lectura ad litteram a producţiei istoriografice din epocă. Occidentul epocii lui Vlad Ţepeş încetase să mai fie acea christianitas, guvernată spiritual şi temporal de suveranul pontif şi în expansiune spre limitele geografice ale Europei. Primele decenii ale vieţii sale coincid cu apogeul Războiului de O Sută de ani, cu emergenţa statelor teritoriale şi cu naţionalizarea religiei.

Deşi discursul despre cruciadă cunoaşte maxima difuziune, iar apelurile papale devin aproape periodice, apărarea creştinătăţii în faţa atacurilor infidelilor suscită în mică măsură interesul direct al factorilor de putere din Occident, cu notabila excepţie a Burgundiei şi a republicilor italiene, mânate mai curând de pragmatismul relaţiilor comerciale decât de zelul confesional. Mobilizarea împotriva turcilor are efecte în zonele de impact, acolo unde raidurile acestora ameninţau viaţa şi bunurile locuitorilor, iar conducătorii unora din naţiunile implicate în aşa-numita cruciadă târzie au ştiut să echivaleze cauza creştină cu propriile interese.

De partea cealaltă a baricadei, islamul îşi recăpătase dimensiunea ofensivă, odată cu sfârşitul inter-regnului din Imperiul Otoman. La naşterea lui Vlad Ţepeş, fiii lui Tamerlan continuau să-şi dispute supremaţia în Asia Centrală, iar sultanul îşi reluase raidurile în Serbia, Ţara Românească şi sudul Ungariei. Ofensiva otomană a înregistrat în această epocă unul din marile sale succese, cucerirea Constantinopolului în 1453, una din sursele de legitimare politică în evul mediu şi totodată sediul patriarhiei ecumenice. Românii s-au aflat prinşi între liniile acestui front, în condiţiile în care structurile lor politice se confruntau de asemenea cu provocările instabilităţii interne. Asemenea sârbilor, factorii politici români au trebuit să-şi adapteze conduita la realităţile echilibrului de forţe şi să-şi negocieze loialitatea faţă de un centru de putere sau altul.

Violența ca instrument de guvernare

În plan general, această volatilitate politică şi spirituală s-a tradus la nivelul vieţii cotidiene printr-o acutizare a conflictelor de tot felul, printr-un grad sporit de violenţă individuală şi colectivă, dar mai ales prin emanciparea omului politic de sub constrângerile moralei pe care biserica reuşise în parte să le impună. Numeroasele războaie civile se finalizează prin eliminarea fizică a adversarilor şi a partizanilor acestora, prin exil în masă şi confiscări de bunuri, fenomene care dau naştere la vendete familiale extinse pe câteva generaţii. Vlad Ţepeş a fost unul dintre oamenii timpului său, parte a acestei realităţi aparent sumbre, dar din care s-a născut lumea premodernă, cu eflorescenţa sa culturală, cu avântul economiei de schimb şi cu primele încercări de acceptare a pluralismului confesional şi politic.

Ca fiu al lui Vlad Dracul, a cunoscut realităţile Transilvaniei în epoca de apogeu a cruciadei conduse de Iancu (Ioan) de Hunedoara, dar şi sinuozităţile angajamentului cruciat maghiar. Ca prizonier al sultanului, a cunoscut bine profunzimile cosmopolitismului otoman pe cale de a se naşte, acea lume a dregătorilor turci, principilor italieni şi greci, a literaţilor apuseni şi orientali care va da strălucire domniei lui Mehmed al II-lea.

I-a fost familiară şi realitatea societăţii româneşti, profund divizată şi aceasta, în pofida imaginii de monolit care a fost furnizată publicului în trecutul relativ apropiat. Ţara Românească şi Moldova sunt prada unor războaie civile care-i opun pe pretendenţii la tron proveniţi din dinastiile fondatoare, care nu reuşiseră să impună principii succesorale stabile. Efectele violenţei extreme le-a resimţit în plan personal, odată cu asasinarea tatălui şi fratelui său mai mare, iar episodul pare să-i fi marcat conduita politică internă.

Relații cu celelalte principate

Ascensiunea pe tronul Ţării Româneşti în 1456 s-a datorat reconcilierii cu Iancu de Hunedoara şi aportului militar din Transilvania. Evenimentul a putut fi o secvenţă a unui proiect mai vast, fiind urmat de acţiunea militară iniţiată din Ţara Românească, care avea să asigure domnia Moldovei lui Ştefan cel Mare. Aceste bune relaţii nu au continuat prea mult timp, oamenii politici care ajung să domine cele trei ţări române angajându-se în nota specifică epocii, într-o acerbă competiţie pentru putere, în care lupta antiotomană avea loc în măsura în care corespundea cu agenda forţelor care susţin un protagonist sau altul.

Din acest punct de vedere, Vlad Ţepeş a obţinut succese incontestabile pe frontul dunărean. A fost cel care a reluat tradiţia hunedoreanului, în sensul acţiunilor ofensive, în teritoriul controlat de sultan, iar demonstraţiile sale de forţă şi cruzimea exhibată a cărei imagine ne-a fost păstrată de cronicile vremii i-au impresionat pe contemporani.

Succesele obţinute în faţa armatei conduse de sultan în anii în care puterile europene mai negociau cu papa o eventuală implicare militară în cruciadă iar Matya Corvin se limita la o mobilizare parţială a forţelor sale, sunt performanţe incontestabile. Valoarea lor este şi mai mare în condiţiile în care baza socială a puterii nu pare să fi fost niciodată prea solidă, cel puţin în rândurile categoriilor sociale privilegiate. Retragerea în Transilvania în 1462, detenţia prelungită şi scurta revenire la putere par să fie expresia capacităţii reduse de a atrage loialitatea supuşilor.

Succesele sale militare nu au fost dublate, ca în cazul multora dintre contemporanii săi, de un demers diplomatic sau de propagandă, menit să-l facă frecventabil pentru mediile politice şi intelectuale apusene. Din acest punct de vedere, Vlad Ţepeş nu a egalat reuşita lui Ivan Grosnâi, al Rusiei, beneficiar al unei reputaţii la fel de controversate, dar cu iniţiative politice şi ideologice de natură să prelimine evoluţia ulterioară a ţării sale.

Această analiză a contextului ar putea cu greu să substituie o eventuală anamneză a unui caz clinic sau să alimenteze apologia unui conducător care s-a încadrat în standardele epocii sale şi a pus în serviciul ţării toate experienţele acumulate. Ea este totuşi singura metodă de care dispunem pentru a schiţa portretul unui personaj pe care îl cunoaştem din relatările terţilor. El nu a fost nici întruchiparea răului absolut, nici principele ideal, apărătorul poporului împotriva asupritorilor interni şi a inamicilor externi.

A utilizat cruzimea ca armă politică, într-o vreme când faptul era dacă nu o virtute, un rău necesar, a fost prea puţin cunoscut pentru a deveni un erou al cruciadei târzii, dar prea mult invocat în contexte protocroniste. Este evident că avem de-a face cu un Vlad Ţepeş al secolului al XV-lea, o figură de un tragism apropiat de personajele shakespeariene, şi cu un Vlad Ţepeş elaborat de autorii moderni, din raţiuni cu totul străine realităţii vieţii sale.

Robin Hood al rafturilor din Grecia

noiembrie 16th, 2008

Buletinul de stiri al canalului particular grecesc alter relateaza cu titlul „Robin al rafturilor” actiunea unui grup din cercurile anti-putere care ziua in amiaza mare au intrat in super-market si au luat alimente pe care apoi le-au dus in piata populara numita „laiki” si le-au impartit saracilor. Acesta este un gest izolat care nu se incadreaza in activiatea cercurilor extremiste care in ultimii ani nu se manifesta si au trecut in umbra.

Ultima grupare terorista de inspiratie Troțkistă a fost prinsa cu patru ani in urma chiar inainte de olimpiada din 2004. Nimeni nu estimeaza ca un nou val de atentate va avea loc si nici nu vede scopul folosirii violentei.

In general anarhistii locali sint batrini si potrivnici violentei si se neglijeaza si nivelul teoretic care care pare uitat si fara impact in rindurile tinerilor. Acestea se intimpla intr-o perioada in care numarul saracilor creste fara ca sa existe speranta ca tendinta ar fi reversibila.

Anarhia este curentul politic caracteristic al societatii elene fara sa genereze orientare populara larga.
anarhistii sint nihilisti absorbiti de mitul unei democratii principiale si nu adeptii unui haos total. Obisnuit cu 50 de ani de prosperitate, abundenta in piete si produse alimentare de calitate, carora le-a pus capat introducerea monedei euro, oamenii incep sa fie sescurajati si mult intra in panica si nu stiu cum sa plateasca datoriile.

Anul acesta multi atenieni nu vor avea incalzire si apa calda si multi vor avea probleme sa-si hraneasca familiile. Planurile guvernului mai mult declarative decit in practica vizeaza in primul rind acordarea unui ajutor de 28 miliarde de euro pentru sustinerea bancilor.

Viitorul test este demonstratia anuala de 17 noiembrie care marcheaza razvlatirea studentilor care a fost inceputul rezistentie impotriva huntei coloneilor care a cazut in 1974. Atunci se va vedea in ce masura partide parlamentare vor incerca sa recupereze elementele din multime.

Concurenta se va da intre partidul comunist de factura stalinista si partidul SYRYZA al stingi revolutionare europeene. Nu se prevede o schimbare in stinga elena si nici colaborarea cu partidul socialist de centru-stanga.

In aceste coditii scena politica ramine divizata si dispare posibilitatea unui guvern de centru stinga. Astfel actualul guvern de centru dreapta va continua sa guverneze cu majoritate mica si fara sa poata convinge societatea de necesitatea unor sacrificii pentur reformarea economiei.
rezultatul va fi cresterea datoriei statului si a populatei si adincirea crizei.

Defăimarea Americii e la modă în România

noiembrie 16th, 2008

Dupa cateva saptamani petrecute in Europa inteleg ca receptarea crizei financiare, extinsa in toata lumea aduce imediat nevoia de a blama pe altcineva, ca acel tap ispasitor sa fie America.

Populatia europeana si indeosebi cea romaneasca sunt supuse unui slogan manipulat ca toate relele pornesc dinspre continentul american. Nu de mult intr-un ecou la un articol aparut in saptamanalul nostru o doamna cititoare(si aici folosesc o forma de politete pentru a nu leza persoana in cauza, careia nu-i place tutuiala) scria cu o oarecare satisfactie despre momentele grele prin care trece America, printr-o autodevorare crunta.

Americanii au fost mereu obisnuiti cu un standard de viata ridicat, costul vietii zilnice fiind foarte redus, ori in prezent, este foarte greu sa nu mai cheltuiesti. Li se poate reprosa ca nu isi fac un buget, o evidenta mai stricta a cheltuielilor, tentatia corporatiilor de credit etc.
Daca industria constructoare de masini americane este in faliment, cum se face ca si firma de performanta VW/BMW se afla in impas ?

Am schimbat cateva cuvinte cu Karin, o ospatarita din Germania care mi-a marturisit ca ii e aporape imposibil sa se ajunga de la un salariu la salariu. De cand cu schimbarea devizelor europene in euro, costul vietii a crescut, iar cetatenii europeni nu mai jubileaza atat de frenetic la auzul imnului de uniune. Ce pot oferi 1200-1400 euro ? Plata chiriei intr-o locuinta nu tocmai spatioasa in zone suburbane sau o mansarda, transportul (fie abonament metrou, benzina fiind foarte scumpa), mancarea si daca mai ramane ceva pentru haine, tigari si din cand in cand cate o iesire.

Comparand cu preturile din S.U.A. hainele sunt de cel putin doua ori mai scumpe, mancarea, bauturile, benzina si transportul in general. La un salariu minim foarte putini, in Europa, vor putea cumpara o casa- fie ea pe credit, ori sa schimbi o masina noua la 5 ani.

Recitind cartea lui Allan Bloom,The Closing of the American Mind (Sfarsitul Spiritului American) Europa s-ar localiza intr-un paradis elitist si superior. Daca eseurile tin sa proclame un declin american provocat de calitatea precara a invatamantului american postbelic, in realitate, orice incercare a Europei unite de a depasi continentul american esueaza. Se remarca deja in Romania o degradare a invatamantului nu numai din pricina conditiei salariale a profesorilor, din lipsa de interes a elevilor pentru studiu, dar si din cauza acelui sistem european, Bologna. Analfabetismul ia proportii serioase in Romania.

Ca intr-un fenomen ciclic crizele mondiale se deruleaza, sfideaza orice tentativa de stagnare a acestora lasandu-ne, din nefericire, neputinciosi. Statele Unite ale Europei nu au reusit sa depaseasca tara unchiului Sam, ca nivel de trai.

Omul de rand american nu intelege si nu vrea sa mai asculte predicile analistilor financiari, ale bursierilor considerandu-le un joc de noroc, un fel de cazinou.

Sunt increzator ca viata merge inainte. Ii amintesc acelei doamne din ecourile negationiste ca noi cei cu “madularele” mancate de recesiuni si molime economice supravietuim in decenta, din putinii dolari castigati dorindu-i din suflet sa cunoasca si accesibilitatea la bunurile societatii americane, care in alte tari europene sunt un lux.

Un Rabelais mult mai rafinat cu domiciliul la Sibiu

noiembrie 16th, 2008

Sibiul ramane mereu un oras unic in Europa prin caracterul de cetate circulara, imprejmuita de ziduri de aparare si unde timpul impietreste ori este inselat de taifasul prelungit in serile de toamna la crama din Piata Mica.

Burgul si-a creat o serie de scriitori ale caror inraurire transilvana se distinge prin tonusul molcom si baladesc.
Cetatea se compune ca intr-un joc arhitectonic baroc din alte elemente celebre si misterioase : Piata Aurarilor, Turnul Sfatului, Muzeul Brukenthal, Podul Minciunilor, Turnurile Breslasilor etc., devin subiecte de inspiratie permanenta.

In traditia lui Mateiu Caragiale si a lui Radu Stanca, Corneliu V Mihail se vrea un cronicar-ziarist nesupus niciunui forum politic.

Cartea sa ultima Galceava sub Podul Minciunilor (Sibiu, 2008 Editura Perenna) nu este altceva decat o rostire critica, usor ironica si necazand in sarcasmul ieftin al ziaristicii de tip precupeata ieftina.

As puncta cateva note specifice, reusite :

Tematica abordata in ciuda aparentei nu este banala, tuseaza carentele societatii romanesti contemporane surprinse in ipostazele imperfectiunii.

Autorul nu se sfiieste sa critice calitatea emisiunilor de televiziune romanesti abundente in vulgar si imoralitate: “Antrenat isteric in confesiuni nude de niste chivute tembelizate (Ana, Mona, Ileana, Iulia – Antena 2), Silviu Prigoana parea torturat de vise blasfemice, in care se vedea facand orgii cu fete mari, tocmai in ziua de Pasti. Eliberat de povara averii, imprastiata copiilor, dar mai ales distantat de vitriolanta sotie, sontorogel face ape craiul printre niste refulate sexual. Caraghioslac amplu, cu evidenta tenta balcanico-infantila ! “ (Palit de ghinioane, pag. 129).

Politicienii romani sunt portretizati in mod frecvent, caricatura este la ea acasa : “Apogeul de nerusinare al maharilor politici romanesti a fost atins odata cu aparitia “patricianului“ bilet roz anuntat de blonda nationala Elena Udrea. Protapit televizat, cu depesa in mana, presedintele Basescu, printr-un crescendo agresiv, cu rictus malitios, l-a calcat pe nojite pe premierul Tariceanu. Acesta, cu expresie de neconsolat intratabil, si-a lepadat masca de politete eleganta, sarind aprig la gatul corsarului, denuntantand boase de mardeias. Disputa surda, amortizata pana acum din diverse ratiuni, a capatat intempestiv caracter de razboi.”(Necesitatea elitelor morale, pag111).

Corneliu V. Mihail reprezinta tipul jurnalistului independent, fara simbrie, o categorie tot mai rara in Romania. Autorul nu traieste din scris si isi consacreaza timpul nu numai de dragul talentului, ci si dintr-un spirit civic al cetatii de pe Cibin.

Stilul jurnalistic depaseste scrisul searbad, conventional sj dezvolta o coloratura de dialog solemn amestecat cu rostirea la un pahar de vin in pivnitele medievale ori la crama, am zice ca taifasul este convertit in toasturi, adresari colocviale. Cuvinte arhaizante se impletesc cu neologisme, ori termeni de jargon construind un repertoriu de convorbire. de spunere a povestilor, a minciunilor, a istoriei ca intr-un han sadovenian.

Antologia de adevarate editoriale politice ne poate trimite si la istorisirea cantemiriană, Gâlceava înteleptului cu lumea. Autorul sibian se vrea un mesager talentat al burgului în aparentă inaccesibil, el dezminte regula, deschizându-ne poarta cea mare a unei lumi adunate la taifas, la taclale.

Corneliu V. Mihail împlineste o vârsta de 60 ani si nu se sinchiseste câtusi putin de trecerea timpului căci Sibiul este o lume unde timpul nu are formă, nu are limite.
Podul Minciunilor uneste timpul cu rostirea, unde minciuna reprezintă inselarea a tot ce e efemer si reuseste să ne tină departe de Valea Plângerii prin glume, farse si toasturi până în zori. Ca si pentru Emil Cioran ori pentru poetul sibian Andrei Codrescu, orasul natal este un alt Paris de neînlocuit, unde ne simtim acasă.

L-as identifica pe Corneliu cu un Rabelais mult mai rafinat, deschis artei culinare de pretutindeni, un veritabil cunoscător al picturii si al istoriei.

P.S. In Romania se publica si multe carti interesante, insa un sistem protectionist, poate si mafiot – ma refer la librarii, centre de difuzare a cartii impiedica punerea pe piata a cartilor nepublicate in editurile ce tin monopolul de piata.

Cu atat mai greu pare difuzarea unei carti, cand te afli in provincie. Referindu-ma la imposibilitatea de a.mi pune o carte proprie spre vanzare in librariile romanesti, intr-o discutie purtata cu Domnul Stefan Niculescu Maier, acesta mi-a sugerat ca solutia optima ramane internetul, site-ul www.Amazon.com fiind mai accesibil decat centrele de librarii sau culturale din tara. Saptamanalul nostru deschide portile tuturor iubitorilor de litere si intentioneaza sa promoveze talentul, bunul simt si originalitatea, astfel oferind posibilitatea punerii in circuit informational, a cartilor in cauza.

De ce nu mă enervez pentru orice

noiembrie 16th, 2008

Parcă un spirit de imitaţie subversiv, moştenit poate din Big Bang, face ca fiecare punct din Univers să vrea să devina, epigonic, un nou Univers. Iar în fierberea aceasta plină de explozii gazoase, asemenea bulelor de aer care se năpustesc durdulii spre suprafaţa apei intr-un acvariu, doar pentru a se contopi cu atmosfera câteva clipe mai târziu, sisteme de puncte care se vor fiecare Universuri încearcă măcar prin cooperare, dând energic din coate, să devină tot Universuri.

Nu este nimic apocaliptic ci mai degraba poetic şi didactic în această viziune. Ea se aplică sutelor de miliarde de colonii de celule care alcătuiesc orice om, înclinat natural spre supravieţuire, reproducere fizică şi ideatică, asociere culturală şi compromis politic în măsură să-i asigure supravieţuirea şi reproducerea. Se aplică grupurilor de persoane care împărtăşesc viziuni comune, societăţilor, culturilor. Toate vor să se afle pe treapta cea mai înaltă a podiumului şi să dispună, cel mai adesea discreţionar, de celelalte. Şi chiar dacă discursul modern abandonează tot mai des tema impunerii unor religii sau „religii” cu forţa (că se numesc acestea creştinism, islam, economie de piaţă, democraţie, etc.) esenţa rămâne aceeaşi, respectiv chiar dacă într-o societate se fac eforturi pentru ajutorarea vecinului de peste gard, la vremuri de restrişte empatia scade către zero. Ca să nu mai vorbim de societăţile canibale care, pe secetă mare, mai servesc din când în când şi din rezervele de vecini mai puţin înarmaţi.

Cam astfel de gânduri imi treceau prin cap zilele trecute, tot căutând cu obstinaţie o nouă formulă pe care s-o propun celor interesaţi totuşi de o cât de mică posibilitate de dialog între religioşi si nereligioşi. Astfel mi-a venit ideea următorului compromis: de vreme ce nici eu dar nici o persoană religioasă nu ne putem dovedi unul altuia că D-zeu nu există sau există, să admitem – eu că s-ar putea să existe şi interlocutorul meu (imaginar, aici) că s-ar putea să nu existe. Asta din respect reciproc faţă de credinţa celuilalt. Credeţi însă că sunt tot atâtea persoane credincioase capabile să respecte necredinţa cuiva, pe cât de mulţi necredincioşi care respectă credinţa? Pun doar o întrebare şi nu mă enervez, pentru că nu pot face nimic în legătură cu aceasta.

Mă pot enerva în legătură cu lucruri minore, cum ar fi o notă proastă luată la şcoală de către unul dintre copii. Înarmat cu un surplus de adrenalină, ridic tonul şi ajung să le captez atenţia, altfel furată de multiple alte atracţii. Dar tăvălugul istoriei? Privesc liniştit cum trece peste noi.

A, că încerc să spun câteodată ceea ce văd că se intâmplă sau pun degetul pe câte o minciună? Posibil. Totul trebuie luat însă cu un vârf de sare şi piper şi privit în ansamblul luptelor inerente descrise mai sus. Acum aproape 20 de ani, când m-au închis pentru că am scris ce gândeam, şi asta s-a intâmplat să fie sub un regim care a considerat gestul meu „Complot împotriva orînduirii socialiste” (pe atunci se scria cu î din i) m-am nimerit în tribul mai mic, având soarta de a fi mâncat de tribul mai mare. Unde sunt azi? Sunt bine, şi de aceea nu mă enervez pentru orice, dar voi reveni la asta, în final.

Bineînţeles, dacă spun astăzi că România va fi una dintre cele mai afectate ţări ca urmare a crizei financiare mondiale, o fac tot fără să mă enervez, chiar dacă toţi aceia care au afirmat contrariul ar merita să fie cel puţin pălmuiţi. Îşi imaginează cineva că, pe fondul scăderii bugetelor salariale in ţările din care, locuind adesea in ghetouri, românii aflaţi la muncă alimentau economia ţării cu miliarde de Euro anual, aceştia îşi vor păstra slujbele? Vor fi primii puşi pe liber! Alte demonstraţii nu mai sunt de făcut la acest capitol şi vom vedea ce se va întâmpla…

Problema cea mare şi reală nu este, aşa cum mulţi ar dori să pară, un calcul greşit al capitalismului, ci deplasarea lubrifiantului economic – banii – în zonele unde se munceşte pe rupte. Banul investit în producţie are mai mari şanse să aducă dividende stabile, decât cel lăsat să se scurgă în consum şi in scheme piramidale oricât de inteligent concepute si promovate. De aceea mă şi enervez cu copiii, pentru că dacă vor dori să muncească mereu va fi un loc sub soare şi pentru ei – un loc cu umbrelă, mă refer.

Nu mă mai enervez de mult nici când văd câte eforturi se irosesc în zadar de către mii de glasuri care vorbesc în limba română, de a oferi comunităţilor din care fac parte sau de aiurea, repere mediatice şi informaţionale concretizate în miriade de bloguri, gazetuţe, reviste şi revistuţe. La urma urmelor, chiar dacă ACUM se deosebeşte foarte mult de oricare dintre acestea, facem parte din acelaşi club „în fierbere” cosmică, în căutarea unei identităţi pe care o vom găsi într-o bună zi, undeva la suprafaţa oceanului pe fundul căruia trăim. Nu ştiu ce m-o fi apucat cu atâta filozofie, mai ziceţi şi voi câte ceva.

De fapt am vrut să scriu despre fenomenul inteligenţei colective, ce se dezvoltă în Internet sub ochii noştri. De fapt de aceea sunt bine şi nu mă enervez pentru orice. Pentru că văd cum se strânge, voluntar, inteligenţă în jurul revistei ACUM. Şi anticipez transformarea acestui punct într-un Univers, prin munca reală şi dragostea pentru lucrul bine făcut a tuturor celor care ne adunam aici nu pentru a fi vedete, ci pentru a comunica, pentru a oferi din experienţa noastră, atâta câtă este. Timpurile s-au schimbat şi roata s-a-nvârtit de acum 20 de ani!

Summitul CSI la Chișinău, Putin și Republica Moldova

noiembrie 15th, 2008

Participarea lui V. Putin la Summitul CSI de la Chişinău i-a conferit întâlnirii o semnificaţie majoră, chiar dacă a avut loc doar la nivel de şefi de guverne. În primul rând, datorită faptului că vizita lui Putin de la Chişinău a avut loc pentru prima dată după eşuarea „Memorandumului Kozak” (în anul 2003). O altă circumstanţă importantă constă în faptul că actualul Summit a pus bazele formale pentru impulsionarea proceselor integraţioniste în cadrul Comunităţii Statelor Independente (chiar dacă majoritatea experţilor autohtoni şi internaţionali exprimă scepticism în legătură cu perspectivele ulterioare ale acestui for), precum şi în faptul că după lucrările acestui Summit RM preia preşidenţia în toate organele statutare ale CSI, pentru prima dată în istoria acestei organizaţii. Cu certitudine, un loc special în acest Summit urma să fie ocupat de dialogul bilateral dintre autorităţile moldovene şi cele ruse în general, şi în particular negocierile privind subiectul reglementării transnistrene. În realitate, discuţiile (cel puţin cele mediatizate) s-au referit cu precădere la aspectele economice şi comerciale ale relaţiilor inter-statale, fiind neglijată problema transnistreană.

CSI şi anul 2020

Strategia de dezvoltare economică a CSI până în anul 2020, aprobată de către şefii de guverne ale statelor CSI, cuprinde realizarea unei serii de măsuri de origine economică, socială etc. în perioada ce vine, cu scopul dinamizării proceselor integraţioniste din cadrul organizaţiei (de fapt, termenii de implementare destinaţi pentru această strategie coincid perfect cu obiectivele Moscovei în ce priveşte stimularea creşterii economice a Federaţiei Ruse pentru următorii 11 ani). În conformitate cu acest document au fost trasate direcţiile principale de colaborare ce prevăd finalizarea procesului de constituire a zonei unice de comerţ liber, identificarea punctelor de pornire pentru eventualul spaţiu economic comun, concentrarea eforturilor necesare pentru formarea unor pieţe comune în diverse domenii (financiar, informaţional, agricol etc.), consolidarea securităţii energetice şi alimentare etc.. Aceste acţiuni sunt incluse în trei cadre temorale: perioada 2009-2011, care ar trebui să se soldeze cu formarea zonei de comerţ liber şi cu racordarea principiilor acesteia la standardele OMC; 2012-2015, va fi consacrat fundamentării spaţiului inovaţional; iar pe durata anilor 2016-2020 atenţia va fi focusată pe fixarea bazelor viitorului spaţiu regional comun în domeniul nano-tehnologiilor şi nu numai, ce vor servi avansării economiei statelor CSI.
Scopul declarat al acestei Strategii este impulsionarea dezvoltării economice a statelor CSI pentru asigurarea dezvoltării economice echilibrate şi stabile, securităţii economice, creşterii bunăstării populaţiei spaţiului CSI. În pofida obiectivelor ambiţioase, acest proiect de dezvoltare regională riscă să fie contrariat de amestecul mai multor factori sistemici şi/sau conjuncturali esenţiali. Dintre aceştia pot fi evidenţiaţi următorii:

• Tendinţa Rusiei de a utiliza CSI-ul în scopuri geo/politice, care are toate premisele să se menţină sau chiar să se intensifice în perioada ce urmează, sub incidenţa statornicirii continue a sistemului multipolar în relaţiile internaţionale (a pierderii competenţelor de super-putere de către SUA, a formării mai multor poluri internaţionale în sfera financiară şi valutară etc.).

• Capacităţile insuficiente ale CSI şi integrarea europeană (cu toate aspectele sale inerente) vor defavoriza într-o anumită măsură activităţile de coagulare a energiilor statelor CSI în direcţia unei integrări mai ample a regiunii. Intenţia Bruxellului de a institui o zonă de liber schimb comun cu statele din Europa de Est prin intermediul Parteneriatului Estic, dar şi dispersarea emergentă a Rusiei pe plan internaţional, ar putea muta centrul de gravitaţie de pe CSI până în anul 2020.

• Neomogenitatea intereselor şi priorităţilor naţionale ale statelor CSI alimentează alte dubii privitor la perspectivele de evoluţie ale CSI. Chiar şi acest Summit a demonstrat existenţa acestei probleme. Astfel, Ucraina a refuzat să se ralieze la grupul de state care doresc crearea unei pieţe valutare comune, având obiecţii şi în cazul discuţiilor în ce priveşte formarea unui spaţiu economic comun etc.. În mod selectiv au fost aprobate documentele discutate la Summit (circa 34 la număr) şi de către alte state participante (chiar şi RM a avut anumite rezerve legate de prevederile referitoare la spaţiul informaţional unic etc.). Reticenţa existentă deja în faza incipientă a mecanismului de realizare a Strategiei de dezvoltare economică a CSI face improbabilă posibilitatea îndeplinirii ei eficiente.

• Abandonarea CSI de către Georgia şi extinderea eventuală a acestui caz asupra celorlalte state din regiune. Indiferent de natura argumentelor folosite de Rusia, războiul din Caucaz (7-12 aprilie a.c.) şi pierderea calităţii de mebru CSI de către Georgia demitologizează caracterul integru şi benefic al acestei organizaţii.

Ameninţările legate de posibila diminuare a ponderii acestei organizaţii în relaţiile Moscovei cu republicile ex-sovietice sunt conştientizate pe măsură de către autorităţile ruse, care încearcă să folosească conjunctura internaţională (criza financiară internaţională, deficienţele administraţiei Bush, afirmarea UE etc.) şi stabilitatea politică internă (bazată pe majorarea duratei mandatului prezidenţial până la 6 ani şi cel al Parlamentului până la 5 ani, controlarea mass-mediei, promovarea democraţiei „suverane” etc.) întru materializarea obiectivelor Strategiei de dezvoltare economică a CSI.

RM în vizorul Rusiei prin intermediul CSI…

Configurarea CSI reprezintă o chestiune „fierbinte” de pe agenda geo/politică a Kremlinului, în mod special pentru faptul că aceasta va asigura conservarea influenţei ruse pe spaţiul ex-sovietic. Însă fezabilitatea proiectelor elaborate de Moscova depinde foarte mult de implicarea tuturor exponenţilor sistemului CSI. Prin urmare, orice „imput” din partea Rusiei necesită un „output” considerabil din partea statelor CSI, exprimat printr-o voinţă politică favorabilă sau chiar loială a conducerilor politice naţionale ale Comunităţii. Or, pentru a putea domina spaţiul ex-sovietic Rusia trebuie să asigure o Comunitate a Statelor Independente cu guverne pro-ruse.

Din aceste considerente, Rusia îşi manifestă în mod potenţat interesul pentru Republica Moldova. Declinul Partidului Comuniştilor din RM (evident şi în ultimele sondaje de opinie) şi revigorarea opoziţiei alertează autorităţile ruse. Influenţa UE devine tot mai vizibilă şi mai accentuată, ceea ce în condiţiile involuţiei comuniştilor ar putea fi dezastruoase pentru superioritatea geopolitică a Rusiei. În afară de aceasta, autorităţile ruse nu îşi doresc repetarea înfrângerii politice din 2003-2005 (în favoarea occidentalilor), când Chişinăul şi-a reorientat vectorul politicii externe, mai ales că anul 2009 ar putea fi crucial pentru ulterioara poziţie geopolitică a Rusiei. Pe fondul amplificării acestei temeri Moscova pune în aplicare tot arsenalul aflat în posesie pentru a-şi sprijini aliaţii din interiorul politicului moldovenesc.

Numirea RM în funcţia de preşedinte în toate organele CSI, de asemenea, este rezultatul acestor eforturi. Pe lângă avantajul imagologic pe care îl va primi actuala conducere de la Chişinău, în relaţie cu electoratul vorbitor de limbă rusă care este dezamăgit de calitatea guvernării comuniste (dar şi în cazul altor categorii de electorat care se pot prefigura în urma crizei financiare internaţionale: emigranţii moldoveni din Rusia), regimul comunist va putea folosi resursele şi pârghiile oferite de CSI (al cărui principal finanţator este Rusia) în vederea obţinerii unui rezultat electoral cât mai avantajos la următoarele alegeri parlamentare (la aceasta se mai adaugă şi sprijinul acordat RM pe perioada preşidenţiei CSI, promis de Rusia în timpul Summitului de la Chişinău).

Totodată, dedicarea anului 2009 problemei tineretului de pe spaţiul CSI (la insistenţa RM) ar putea avea la fel o conotaţie electorală pentru comunişti (atunci când Anul Tineretului în RM desfăşurat de comunişti anul curent este insesizabil sau nesemnificativ pentru tineretul moldovenesc). Spre deosebire de aceasta, sectorul energetic introdus în calitate de obiect pentru activitatea CSI în 2009, ar putea reprezenta un „colac de salvare” pentru Moscova în cazul unor rezultate electorale mediocre ale PCRM-ului, care va permite menţinerea RM sub „controlul” rusesc cel puţin până în 2010. În acelaşi scop, autorităţile ruse au semnat cu RM un Program de cooperare economică bilaterală pentru anii 2009 – 2020 şi au deschis Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse în RM (pe lângă interesul pur economic care rezultă din aprofundarea relaţiilor comercial-economice bilaterale, Moscova este interesată de re-conectarea celor mai sensibile domenii ale economiei moldoveneşti la sistemul rusesc, pentru a crea cât mai multe zone vulnerabile în raport cu RM). Mai mult, pentru a-şi asigura o prezenţă activă în RM, atât din motive curente (alegerile parlamentare din 2009), cât şi strategice (monopolizarea definitivă a influenţei asupra RM), Rusia mai are la dispoziţie şi alte instrumente puternice (conflictul transnistrean: regimul separatist, armata şi armamentul rusesc; minoritatea rusă cu referinţă la cazul georgian).
Summitul CSI de la Chişinău este simptomatic pentru istoria recentă a Republicii Moldova, dar şi pentru parcursul politic al comuniştilor din prezent şi cel de după 2009.

Randamentul acestui Summit pentru întregul spaţiu ex-sovietic se va observa în timp. Primul test şi provocare îl vor constitui alegerile parlamentare din RM, care vor demonstra dacă părăsirea Comunităţii Statelor Independente de către Georgia a fost un act singular sau, din contra, catalizatorul unei sinergii a procesului de destrămare a CSI.

„Pentru mine România e România și nu numai cu numele” – interviu cu Regele Mihai

noiembrie 14th, 2008
Regele Mihai a acordat al doilea interviu în ultimele șase luni revistei ACUMRegele Mihai a acordat al doilea interviu în ultimele șase luni revistei ACUM

Moștenitorul coroanei britanice, prințul Charles, a împlinit pe 14 noiembrie 60 de ani. Cu acest prilej, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a oferit o recepție cu o seară înainte, la care au participat membri ai Caselor Regale din toată Europa.

La ceremonie a fost prezent și Regele Mihai, împreună cu Regina Ana, Principesa Margareta și Principele Radu.

Cu acest prilej, fostul suveran al României a oferit un interviu revistei ACUM, al doilea în șase luni.

Majestate, cum a fost recepția la care ați fost invitat să participați?

Familia imediată a Reginei – câteva persoane – o cunosc de multă vreme. Între timp au trecut ani, s-au înmulțit, nu-i cunosc pe toți cei nou veniți pe lumea asta și e greu să-i plasezi, care e fiul sau fiica cuiva. Dar faptul că am fost invitați de Regină ca să luăm parte la această ceremonie a fost o satisfacție enormă. Fiindcă nu ne-am mai văzut de prea multă vreme. Eu mai mai venit pe la Londra cu diverse treburi, dar de fiecare dată ori era ocupată, ori era plecată din țară, dar de data aceasta ne-am reunit cu toții la un loc.

Ați avut ocazia să stați de vorbă cu Majestatea Sa, Regina Elisabeta, și cu Prințul Charles?

Prea puțin, deoarece era foarte ocupată cu invitații. Pe Prințul Charles l-am văzut de departe, am ajuns să-i spunem “Bună seara” și ” Happy Birthday” și după aceea a dispărut între lume, era foarte solicitat.

De când îl cunoașteți pe Prințul Charles?

De mic copil. Îmi aduc aminte că am participat la o vânătoare la domeniul regal de la Sandringham și el avea atunci vreo 12 – 13 ani. E cam de de o vârstă cu Principesa Margareta.

Sire, vreți vă rog să reamintiți care sunt legăturile Majestății Voastre cu familia regală britanică?

Aici putem spune: de ce simplu când se poate complicat… Legătura cea mai directă este bineînțeles prin bunica mea, Regina Maria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, dar care avea legături de rudenie și în familiile regale din Rusia și Germania.

Deci Majestatea Voastră sunteți văr cu Regina Elisabeta a II-a.

Da, suntem veri, nu mai știu al câtelea grad, iar Principele Filip, soțul Reginei, era văr primar cu mama mea, ei provenind din familia regală a Greciei. Principelele Filip este și nașul de botez al fiicei mele, Margareta.

Ați fost în noiembrie 1947, cu numai o lună înaintea abdicării forțate, la nunta pe atunci Principesei moștenitoare Elisabeta cu Principele Filip. Cum au evoluat de atunci relațiile Majestății Voastre cu Regina Elisabeta?

La început, când s-au întâmplat aceste lucruri n-am avut legături cu nimeni, fiindcă trebuia să ne descurcăm cum puteam. Ne-am mutat cu mama mea la Florența, ea având o vilă acolo din anii ’30, iar pe urmă la sugestia mamei mele ne-am mutat în Anglia, cred că era 1950 sau 1951. Odată ajunși aici, am reluat relațiile, în special cu Regina Elisabeta, care urcase pe tron în 1952, precum și cu Principele Filip. Am fost adeseori invitați la ei pentru ocazii – garden parties, vânători, la Sandringham și la alte reședințe regale. Asta s-a întâmplat tot timpul, fără niciun fel de dificultate, fără niciun fel de gând ascuns. Au fost foarte deschiși.

Deci ați simțit tot timpul sprijinul lor?

Sprijin moral. Iar înainte de a pleca din Anglia, asta nu știu câtă lume știe, Regina, în spiritul ei, ne-a oferit să avem un loc de stat în palatele ei, la Hampton Court din câte îmi aduc aminte. Nu s-a mai întâmplat deoarece am plecat în Elveția să lucrez cu o firmă americană. Dar evident simțământul ei că vroia să facă ceva să ne ajute, mai ales că eram într-o situație financiară complicată.

Mi-aduc aminte în 1995, când v-am intervievat pentru BBC cu ocazia participării la aniversarea a 50 de ani de la Victoria împotriva Germaniei naziste, a fost o situație delicată când la banchetul șefilor de stat ați fost prezent alături de președintele de atunci al României, Ion Iliescu.

Au fost două ocazii de acest gen, una puțin înainte la care fusese invitat și Regele Bulgariei, Simeon, alături de mine. La Londra n-am mai avut prilejul să vorbesc cu Regina, erau prea multe ceremonii, prea multă lume, am luat parte doar la dineul de la Buckingham Palace.

Ați mai fost și în 1997, la nunta de aur a Reginei, când v-am intervievat din nou, iar apoi în 2007 la nunta de diamant. Cum o regăsiți pe Regină după 61 de ani de căsnicie și 56 de ani pe tron?

Anii trec, nu arătăm chiar cum eram atunci, dar în spirit nu s-a schimbat nimic.

Aș vrea să revin puțin la Prințul Charles, care are o mare dragoste față de România, unde are și câteva proprietăți. Ați vorbit cu el despre acest lucru?

Am vorbit cu el, dar prea puțin. El a venit deja de vreo patru – cinci ori în România – se ocupă de niște castele în Transilvania care datează din Evul Mediu, vrea să le restaureze, ceea ce dovedește că ține la noi. Nu ne-am văzut, fiindcă ori nu eram eu în țară, fie era el prea ocupat. Fiica mea, Margareta și Principele Radu s-au întâlnit cu el, dar sper să am și eu ocazia să mă întâlnesc cu el.

Sunteți la curent cu actualitatea din România, o urmăriți?

Asta este sigur, fiindcă la urma urmei este țara mea, sunt născut aici, timpuri bune, timpuri rele, pentru mine România e România și nu numai cu numele. Aici cred că e o mare diferență la mulți români pe care îi întâlnesc eu din când în când, i-am întrebat: “Sunteți români?”, ”Da suntem români”. Și mă întreabă și ei dacă sunt roman numai cu numele sau mai e și altceva? N-am vrut să intru în prea multe detalii pentru că nu vor întotdeauna să spună tot ce gândesc.

De când ați revenit în țară și situația s-a normalizat oarecum față de începutul anilor ’90, cum credeți că s-a schimbat România?

Nu pot să spun că e chiar normalizare, dar în orice caz este o schimbare, asta da. În special la țară, nu vorbesc de domeniul de la Săvârșin, pentru că acolo toate lumea mă știe, e proprietatea me ape care am recăpătat-o, noi am recuperat-o, am luptat patru ani în justiție și an câștigat-o. La țară se simte pulsul cu totul altfel decât la orașe. Acolo oamenii sunt întotdeauna ocupați de treburile lor, de politică, dar la țară sentimental este diferit. Cu toate că o duc greu, ei nu se simt liberi să spună și să facă ceea ce ar dori ei.

În încheiere aș dori să vă întreb, în opinia Majestății Voastre, care este viitorul monarhiei?

E un lucru la care e foarte greu de răspuns. Asta e cum spun italienii „tempi passati”. Or fi ei tempi passati dar eu încerc să spun să se gândească ce s-a întâmplat în acest timp. Ce s-a întâmplat atunci și ce se întâmplă acum. Asta nu depinde de mine, din păcate, depinde de populația românească și de anumite cercuri românești. Dacă unii vor să facă o schimbare, cu atât mai bine, dar e greu de spus. Sunt prea multe țări în estul Europei care au fost monarhii înainte, unde treburile mergeau bine, iar apoi lucrurile s-au încurcat. Nu e vina nici a noastră nici a acelor familii regale, dar au fost dați afară cei care au făcut treabă acolo și pe urmă se miră ce merg prost lucrurile.

Președintele Băsescu mustrat de liderul organizației evreilor din Israel originari din România

noiembrie 14th, 2008
Zeev Schwartz critică declarațiile lui Traian Băsescu făcute la întâlnirea cu președintele Siriei, Bashar al-AssadZeev Schwartz critică declarațiile lui Traian Băsescu făcute la întâlnirea cu președintele Siriei, Bashar al-Assad

Preşedintele Uniunii Evreilor originari din România în Israel (H.O.R.)

Scrisoare deschisă Preşedintelui României, Traian Băsescu

Cum este posibil dle Preşedinte să vă scape faptul că încă nu există nici o ţară cu numele de Palestina recunoscută juridic pe plan internaţional, în schimb există acolo o ţară mică numită Israel, ţară cu care România are relaţii în toate domeniile, după cum am arătat mai sus, ţară unde la Tel-Aviv se află Ambasada Română, ţară unde funcţionează Institutul Cultural Român, ţară unde avioanele Tarom fac curse regulate, ţară cunoscută şi recunoscută de toate forurile internaţionale.

Excelenţă,

Am avut onoarea, cinstea şi bucuria de a vă întălni în repetate rânduri în Bucureşti, cel mai adesea cu prilejul participării mele ca invitat la Ziua Comemorării Holocaustului, zi în care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu forurile conducătoare ale ţării noastre natale, au hotărăt să cinstească memoria victimelor ororilor naziste din perioada celui de al doilea Război Mondial.

La una din aceste întâlniri v-am strâns mâna cu emoţie, amintindu-mi de relatările mass-mediei cu ocazia vizitei dvs la Muzeul Holocaustului Evreiesc din Statele Unite, când ochii vi s-au umplut de lacrimi în faţa exponatelor care oglindeau „oameni ucişi cu sălbătăcie” numai pentru faptul că erau evrei. În urmă doar cu doi ani, v-am înmănat cu un prilej asemănător prima carte de istorie editată în România, carte din care elevii şcolilor vor afla despre Holocaust, despre victimele acelei perioade întunecate din istoria României.

Chiar dacă n-aţi fost în Israel şi n-aţi asigurat parlamentul israelian că „orice atac împotriva statului evreu va fi considerat ca un atac împotriva propriului popor”aşa cum au făcut-o preşedintele Germaniei Merkel şi al Franţei Sarkozy cu ocazia vizitelor în ţara noastră, v-aţi bucurat în faţa noastră, a evreilor originari din România, al tutror evreilor din Israel ,în frunte cu organele noastre de conducere, de mult respect, de aprecieri deosebite, mărturie fiind relaţiile dintre cele două ţări în continuă îmbunătăţire pe toate tărămurile: diplomatice, economico-comerciale, politico-culturale, etc. Ne-am bucurat alături de poporul român în mijlocul căruia ne-am născut, am crescut şi am muncit de intrarea României în familia statelor Uniunii Europene, pas hotărător pentru democratizare şi înălţare pe treptele civilizaţiei.

Iată însă că neprevăzutul… oare? aduce cu sine fapte care încep să strecoare în sufletele noastre îndoieli, evenimente generatoare de semne de întrebare, de incertitudini. Unul dintre acestea a fost acţiunea huliganică a cărui iz antisemit miroase de la o poştă: morminte vandalizate în cimitirul evreiesc din Giurgiului-Bucureşti. Nu putem accepta explicaţiile de vizibilă naivitate ale poliţiei precum că distrugerea mormintelor s-ar datora unui grup de copii sau unor beţivi. Apreciem că poliţia din România este capabilă să descopere pe făptaşi şi pe acei care i-au instigat, dar bâlbâiala după peste 10 zile de la profanare, înseamnă ori nepăsare, ca judecarea uni fapt divers, ori ascunderea unor aspecte antisemite grave care se manifestă aşa cum scrie Cellu Rosenberg, cel care poartă în suflet pentru toată viaţa trauma uciderii părinţlor săi la Iaşi, în pogromul din 1941.

Și, dacă” măncătorii de evrei” de ieri şi de azi de tipul lui Zelea Codreanu a cărui portret a fost afişat pe străzile Bucureştiului, nu a dat suficientă satisfacţie „demnilor urmaşi ai legiunii şi căpitanului lor”, iată un nou fapt care ne amplifică îndoielile,fapt ce ne obligă nu numai la proteste ci la acţiuni de mobilizare a întregii lumi civilizate, pentru a nu se repeta toleranţa din trecut, din vremea cînd o poziţie fermă a statelor democratice ar fi putut opri vărsările de sânge şi milioanele de victime din cel de al doilea conflict mondial.
Întors dintr-o vizită în Siria a-ţi declarat la conferiţa de presă din Cotroceni că această ţară „se învecinează cu Irakul, cu Libanul şi Palestina şi de asemeni are relaţii de excepţie cu Iranul”.

Cum este posibil dle Preşedinte să vă scape faptul că încă nu există nici o ţară cu numele de Palestina recunoscută juridic pe plan internaţional, în schimb există acolo o ţară mică numită Israel, ţară cu care România are relaţii în toate domeniile, după cum am arătat mai sus, ţară unde la Tel-Aviv se află Ambasada Română, ţară unde funcţionează Institutul Cultural Român, ţară unde avioanele Tarom fac curse regulate, ţară cunoscută şi recunoscută de toate forurile internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană unde România a fost primită nu de mult, ţară care aparţine acestor locuri din vremuri istorice de peste 3000 de ani când regele David , în 1013 î. Chr. a construit capitala la Ierusalim, după care fiul şi urmaşul său regele Solomon a construit Primul Templu şi Palatul Regal cucerite şi distruse de babiloneni (Nabuchodonosor, anul 586 î.Chr.), pe aceleaşi locuri fiind construit cel de al Doilea Templu, care a fost distrus de Imperiul Roman (anul 63 î.Chr).

Nu intenţionăm dle Preşedinte ca noi să vă reîmprospătăm memoria cu date istorico-geografice ale statului Israel; există în România suficienţi oameni capabili să facă acest lucru. Iată de pildă opinia analistului de politică externă Valentin Stan: „De statul Palestina nu am auzit că ar exista la acest moment decît în documentele iraniene, Hamas şi Hizballah. Există o Autoritate Naţională Palestiniană, dar aceea este altceva decît un stat, ca atare există şi un proiect politic pentru înfiinţarea unui stat palestinian, asumat de aliaţii noştri americani, europeni şi israelieni, dar care nu s-a înfiinţat încă…..înşiruirea unei regiuni ca Palestina, acolo unde se află statul Israel, este un atac incredibil la adresa existenţei statului israelian….”.

La început, dle Preşedinte credeam, speram, că exprimarea dvs la conferinţa de presă a fost o eroare, o scăpare şi cu ocazia vizitei în România a dlui preşededinte al AP, Mahmud Abbas, veţi avea prilejul pentru o clarificare. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, prin urmare, menţineţi ideea unui „stat Palestina” care n-a existat vreodată, în locul unde Israelul se află în prezent, ideea celui mai crud fanatism al duşmanilor Israelului în frunte cu preşedintele Iranului care susţine fără perdea distrugerea statului evreu.

Sper că sunteţi la curent cu cutremurul ce se înregistrează la ora actuală în presa şi radio-televiziunea din România în urma afirmaţiilor dvs.; probabil că seismele acestor zguduiri vor ajunge în ţările lumii, inclusiv în UE. Urmează să urmărim şi opiniile altor state şi guverne privind problema antisemitismului în România.

Zeev SCHWARTZ

Preşedintele Comitetului Executiv al Evreilor Originari din România,

Preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Org. Holocaustului internaţional – Ierusalim

http://www.animanews.com/

Vă ofer un pix, votaţi-mă !

noiembrie 13th, 2008

Cum ieşi din casă observi pe toate zidurile, pe toţi pomii, unde nici prin minte nu-ţi trece afişe electorale, care mai de care „atrăgătoare şi mai promiţătoare”. Apar precum ciupercile după ploaie….

Campania nu se opreşte aici, continuă şi în funcţie de imaginaţia fiecărui partid, simpatizanţii
îmbracă haine în culoarea agreată , se organizează în grupuri şi pleacă la atras de voturi prin cartiere….

De apreciat este „truda depusă din zori şi până noaptea târziu”, dacă nu ar fi iluminatul public ai crede că sunt fantome.

În zilele de 12 – 13 nov. Alianţa PSD- PC şi-a ales zona Găvana pentru o campanie agresivă, care pe ici pe colo a lăsat loc de gâlceavă.

Pe 13 noiembrie băiatul meu având poftă de fornetti mi-a cerut să mergem la Piaţă ( unde există patiseria respectivă). Nici nu apucăm să intrăm bine pe străduţa care ducea la ea, că ne pomenim înconjuraţi de un grup de la Alianţa mai sus menţionată şi un individ din grupul respectiv începe să-l tragă de mână pe băiat încercând să-i pună cu forţa între degete un pix de unică folosinţă, implorând votul. Băiatul începe să strige : „mami ce vor ?”. Le-am spus frumos că nu dorim acel pix şi că ar fi mai bine dacă le-ar oferi altele. O ” voce” mai îndrăzneaţă din grup încearcă să-mi capteze atenţia şi mă informează că în faţa mea este dl. senator Ştireanu .

Îi zic: „domnule nu de un pix are nevoie băiatul meu”. Alocaţia unui copil este 11 euro, în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, sare de 160 euro. Îl întreb unde este diferenţa? Rămâne mut câteva secunde, se adună şi continuă: „dacă mă votaţi , v-o dau eu.” Am adăugat , la toţi copiii.

Oare unde o ţine?…. Nu-mi venea să cred ceea ce auzisem.

Pitești, noiembrie 2008

PSD, „oportunistul” Schor și (ne)restituirea imobilelor naționalizate

noiembrie 13th, 2008
Mircea Geoană îi curtează pe evreii originari din RomâniaMircea Geoană îi curtează pe evreii originari din România

Acum câteva zile am primit un e-mail la redacție, circulat printre evrei români din Israel, prin care se făcea apel la votarea unui candidat israelian de origine română, Armand Schor.

Nu se spunea nimic de apartenența politică a respectivului candidat, care concurează în alegerile din 30 noiembrie pentru voturile cetățenilor români la colegiul Africa-Asia al Camerei Deputaților.

Am aflat detalii din știrea Mediafax:

„Preşedintele PSD Mircea Geoană a participat, marţi 4 noiembrie, la lansarea candidatului PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Africa-Asia, Armand Schor, declarând că vrea să combată antisemitismul – o problemă care „stârneşte un nerv sensibil” – de pe poziţia sa de „om de stânga”.

Schor este evreu originar din România şi membru al Partidului Muncii din Israel şi a fost invitat de PSD – prin intermediul lui Colette Avital, vicepreşedintele Knessetului – să candideze pentru Parlamentul de la Bucureşti.

Întâlnirea le-a permis participanţilor, în majoritate vârstnici, să se prezinte, să povestească ce îşi amintesc despre România, să facă propuneri şi să îi pună întrebări lui Geoană, dar şi să se acuze unul pe altul că monopolizează discuţia.

Criticile la adresa PDL, despre care Armand Schor a spus că este aliat cu PRM, nu au lipsit, dar întâlnirea a fost dominată de o altă problemă, cea a rasismului şi a necesităţii combaterii acestuia, majoritatea celor prezenţi cerând informaţii despre profanarea cimitirelor evreieşti din România.

Geoană a vorbit despre crearea unui grup strategic Romania-Israel, a „cuplării” la un fond israelian de cercetare ştiinţifică, dar şi despre faptul că legea privind votul uninominal oferă prea puţine locuri pentru reprezentarea comunităţilor româneşti din străinătate.

Geoană a criticat rasismul, xenofobia şi antisemitismul, spunându-le participanţilor la întrevedere că este decis să le combată, mai ales în calitatea sa „de om de stânga”.

„Această problemă stârneşte un nerv sensibil şi capătă o interpretare care scapă de sub control”, a spus Geoană, care a dat exemplul presei israeliene.

„Chiar aici, în presa din Israel, după evenimentul de la Cimitirul Giurgiului a apărut un articol legat de o declaraţie a unui lider român, legat de cu cine se învecinează nu ştiu ce ţară, a apărut un articol absolut exagerat”, a spus Geoană.

„Dar, când eşti pe un teren plin de încărcătură simbolistică, trebuie să fii foarte prudent”, a avertizat el, adăugând că statul român trebuie să investigheze şi să pedepsească autorii actelor de rasism.

„Când închizi ochii şi te uiţi în partea cealaltă, astfel de fenomene vor apărea ca ciupercile”, a conchis el.

Geoană le-a spus membrilor comunităţii româneşti din Israel, prezenţi la întâlnire, că este îngrijorat de actuala criză economică, ce ar putea afecta şi România, mai ales din cauza lipsei de lichidităţi.

El a ţinut să sublinieze că România se află după o perioadă de opt ani de creştere economică neîntreruptă, a criticat absorbţia insuficientă de fonduri comunitare.

“După doi ani ca membru al UE, România plăteşte mai mult la bugetul comparativ cu ce primeşte”, a spus Geoană.

Geoană a mai spus că a convenit cu liderii israelieni o serie de planuri de cooperare, printre care înfiinţarea unui grup strategic cu Israelul – astfel de iniţiative bilaterale existând în relaţia dintre statul Israel şi Franţa, Marea Britanie, SUA, Germania şi Rusia – dar şi despre „cuplarea” României la un fond israelian de cercetare ştiinţifico-tehnologic, scopul fiind de a aduce în România tehnologie de ultimă oră.”

‘Oportunistul’ Schor

Am solicitat un comentariu despre candidatura domnului Schor lui Raymond Luca, cel care reprezintă PNL în lupta pentru un post de senator în colegiul Americilor:

„Nu pot să-l bănuiesc pe dl. Schor de naivitate în momentul în care a acceptat să reprezinte PSD în alegerile din 30 noiembrie. Dl. Schor este un politician de stânga și (din păcate) un oportunist,” a declarat Raymond Luca.

„Pentru ca nu poți să-ți explici altfel atitudinea lui, adică înrolarea sa în rândurile unui partid care în mod constant în întreaga sa istorie post-decembristă s-a opus retrocedării proprietăților confiscate de statul român.”

„În acest scop PSD s-a aliat în guvernările trecute cu forțele politice cele mai retrograde, precum PRM și PUNR, cunoscute și prin atitudinea lor anti-semită. Mi-e greu să cred că dl. Schor nu cunoaște istoria recentă a partidului pe care se grăbește să-l reprezinte azi, așa cum nu cred că dl. Schor nu știe că PSD a sprijinit recent un proiect politic (amendamentul Voiculescu) prin care s-a pus punct retrocedărilor în natură a proprietăților confiscate de statul român.”

„Mi-e greu să cred deci că electoratul românesc din Israel va acorda încrederea sa unui candidat PSD doar pentru că este un român de etnie evreiască. Pentru reprezentarea corectă a românilor din Israel este nevoie de mai mult decât atât,” a conchis Raymond Luca, pe care românii din Israel și-l pot aminti în calitate de reprezentant al PNL la secție de votare la Ambasada României la Tel Aviv la alegerile din 20 mai 1990.

De altfel, „Grupul social-democrat român din Parlamentul European s-a întâlnit, la 9 noiembrie, cu o delegaţie a Asociaţiei Proprietarilor în baza Legii 112/1995, ocazie cu care s-au dezbătut o serie de probleme ridicate de către asociaţie precum abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi membrii acesteia ca urmare a amendărilor succesive ale legislaţiei româneşti de profil. Este vorba de modificările la legea 112/1995 prin legile 213/1998, 10/2001, 247/2005 şi 10/2007 (ce include legea 247/2005), acte normative aplicate neunitar şi chiar retroactiv în instanţele de judecată, potrivit membrilor asociaţiei,” se spune într-un comunicat PSD.

„Asociaţia a informat europarlamentarii PSD despre acţiunile de protest înaintate instituţiilor statului român şi a solicitat sprijinul Grupului social-democrat român în organizarea unor întâlniri, în perioada imediat următoare, cu conducerile Comisiilor relevante din Parlamentul European. Scopul acestor reuniuni la PE va fi prezentarea situaţiei reale a retrocedărilor din România şi a efectului acestora asupra proprietarilor în baza legii 112/1995, care se trezesc în prezent aruncaţi în stradă, fără nicio protecţie, cu toate că au respectat legile statului român.

La întâlnire au participat, din partea Grupului social-democrat român din Parlamentul European: Adrian Severin – preşedintele Grupului, Victor Boştinaru, membru al Comisiei de petiţii a Parlamentului European şi doamna Corina Creţu, membră a Comisiei de dezvoltare a PE. Din partea Asociaţiei Proprietarilor în baza legii 112/1995 au participat Stelian Opriş, preşedintele asociaţiei, şi Virgiliu Stere, vice-preşedintele acesteia.”

Legea 112/1995, adoptată cu votul PDSR (actualmente PSD), PUNR, PRM, PSM, PDAR, permitea chiriașilor din imobilele confiscate de stat să le cumpere la prețuri derizorii.

În trecut, politica regimului Iliescu față de restituirea proprietăților confiscate de stat a fost sever criticati de evrei originari din România, printre care Avraham Poraz, fost deputat și ministru de interne.

Mii de evrei care au emigrat în Israel după 1945 sau care au fost persecutați politic de regimul comunist au fost deposedați abuziv sau au fost obligați să vândă statului la prețuri derizorii imobilele aflate în proprietatea lor privată.

P.S. Reacțiile stârnite de acest articol arată că propagandiștii, fie ei și voluntari, ai pesedistului adoptat Armand Schor, au fost extrem de iritați și aparent chiar panicați de cele publicate de revista ACUM.

Este dreptul lui Mircea Geoană și al candidatului său Armand Schor să-și facă propagandă electorală, iar punctul lor de vedere a fost copios reprezentat în articol.

Este dreptul simpatizanților PSD să înghită pe nemestecate această propgandă electorală, după cum este dreptul revistei ACUM să pună această propagandă electorală în context, așa cum face orice publicație serioasă.

După cum am afirmat de nenumărate ori, noi nu ne ghidăm după standardele presei românești (și asta include presa de limbă română din Israel), iar reflectarea campaniei electorale în paginile noastre o dovedește.

Sigur că acest mod de reflectare irită pe unii, pentru care partizanatul este o a doua natură, dar noi vom continua pe această linie care, suntem absolut copnvinși, este agreată de marea majoritate a cititorilor noștri, al căror număr sporește de la o săptămână la alta.

P.S. Recomand acest articol – „Felix in mocirla antisemitismului”, pentru ca entuziaștii sprijinitori ai candidatului Armand Schor să afle cine este aliatul PSD în alegerile din 30 noiembrie: http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-11-20&id=245747&kword=voiculescu

Revista ACUM nu sprijină niciun partid sau candidat în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Chisinaul – gata de SUMMIT-UL CSI

noiembrie 13th, 2008

Forfota pregatirilor pentru summit-ul prim-ministrilor din CSI a cuprins joi intreg Chisinaul. Politisti din intreaga tara au fost mobilizati in capitala R. Moldova: vineri 14 noiembrie la Chisinau sunt asteptati aproximativ 650 de demnitari din intreg spatiul CSI, iar intretinerea lor va costa bugetul de stat cateva milioane de lei, dupa cum afirma surse neoficiale.

Analistii politici afirma ca acest summit este cel mai important eveniment politic din ultimii sase ani. O reuniune similara a avut loc in 2002, cand Chisinaul a gazduit summit-ul presedintilor din CSI. Aparatul Guvernului se pregateste pentru acest eveniment de cateva saptamani: a fost schimbata usa centrala a cladirii Executivului, iar zugravii acopereau zilele acestea ultimele fisuri din cladire. Premierul Zinaida Greceanii s-a ingrijit sa fie asigurate salile de primire unde premierii isi vor da intalnire. Delegatiile vor fi cazate in hotelurile Codru, Jolly Alon si Dacia. Prim-ministrii, printre care si Vladimir Putin vor sta separat de restul oficialilor.

Spuneam la inceput ca evenimentul va costa cateva milioane de lei, in conditiile in care vor fi cazati circa 650 de invitati, fapt nerecunoscut insa de functionari, care spun ca deocamdata nu au evaluat cheltuielile. Transportul participantilor la summit va fi asigurat de peste 100 de automobile din cele mai luxoase. Este pentru prima data in ultimii cinci ani cand un oficial rus de rang atat de inalt vine in Republica Moldova. Cotidianul „Nezavisimaia Gazeta” reaminteste ca, in 2003, dupa ce aflase ca Vladimir Voronin nu va semna planul Kozak de reglementare a conflictului transnistrean, propus de Rusia si acceptat initial de regimul de la Chisinau, Vladimir Putin, pe atunci aflat la „carma” Kremlinului, si-a anulat vizita in Republica Moldova.

Trafic perturbat

Politia a anuntat ca traficul rutier va fi perturbat fara a preciza care strazi vor fi inchise. Soferilor li s-a recomandat doar sa tina cont de indicatiile agentilor de circulatie, care vor fluidiza traficul.

Si la aeroport se prevad modificari de program. Administratia institutiei nu exlude ca in legatura cu aterizarea navelor oficiale, orarul zborurilor de ruta va fi schimbat. Primul invitat la summit este asteptat premierul uzbek, care va ateriza maine dupa amiaza, in jurul orei 3. Georgia a anuntat ca nu va participa la reuniunea de la Chisinau. Parlamentul de la Tbilisi a votat in unanimitate la 14 august retragerea tarii din CSI, la cateva zile dupa izbucnirea razboiului ruso-georgian. Formal insa, Georgia va face parte din CSI inca 12 luni, potrivit regulamentului organizatiei, pentru solutionarea unor chestiuni de ordin tehnic.

Avionul premierului Rusiei, Vladimir Putin, va ateriza ultimul, orientativ la ora 9 seara.

Aceste pregatiri … de lux se defasoara in conditiile in care o parte considerabila a Chisinaului incgheata la propriu de frig in case. Pe parcursul zilei de ieri, pe la amiază, prim-ministrul a lăsat baltă pregătirile pentru summitul CSI şi a convocat o şedinţă specială cu furnizorii de căldură pentru a găsi soluţiile de „aplanare a crizei”. La eveniment a fost invitat preşedintele Consiliului Municipal, Eduard Muşuc, dar nu şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Executivul a promis că va efectua în regim de urgenţă un transfer de 13 milioane lei, de la bugetul de stat la cel local, pentru lunile noiembrie-decembrie şi va oferi un împrumut Consiliului municipal Chişinău pentru „deblocarea situaţiei”. „Ajutorul” guvernului vine după ce, acum o săptămână, vicepremierul Igor Dodon a declarat că executivul nu se va implica în această criză, deoarece la mijloc este o dispută dintre agenţii economici.

Ce se asteapta?

Presa rusa vorbea miercuri despre o posibila sacrificare a lui Smirnov, care irita Kremlinul pentru ca nu accepta convorbiri directe cu Voronin, desi i-a promis acest lucru lui Medvedev.

„Insa daca se pune problema demiterii liderului transnistrean, aceasta va avea o importanta mai mare doar pentru partea moldoveana. Rusia o va utiliza ca pe o moneda de schimb intr-un targ mai serios, ce tine de perspectivele integrarii Republicii Moldova in NATO si mentinerii prezentei militare rusesti in aceasta regiune”, mentiona „Nezavisimaia Gazeta”.

La finalul lucrarilor, oaspetii vor vizita vestitele galerii subterane de la Milestii Mici si Cricova, unde vor mânca bucate alese si bea vinuri de colectie.

Curtea Constituțională invalidează OUG de amânare a măjorării salariale pentru profesori

noiembrie 13th, 2008

Conflictul dintre guvern, care a suspendat majorarea salariilor profesorilor, adoptată prin lege, și parlament și președinție pe de altă parte, a fost tranșat de Curtea Constituțională, care a emis următorul comunicat:

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţie, referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008.

Cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepţia, constatând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.136/2008 este neconstituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În conformitate cu prevederile art.147 alin.(1) din Constituţie, dispoziţiile ordonanţei, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Două personalități evreiești răspund acuzațiilor de antisemitism la adresa României

noiembrie 12th, 2008

O exprimare greşită a preşedintelui Traian Basescu ( dezbatută de altfel pe larg de presă) făcută, suntem convinşi, fără niciun fel de intenţie şi în niciun caz antisemită, a generat un comentariu apărut în ziarul israelian „Haaretz” sub semnătura lui Cellu Rozenberg. România, in totalitatea ei, este prezentată ca o ţară antisemită în care principalele preocupări, în afara antisemitismului, ar fi consumarea pastramei şi a vinului.

Doresc să-i reamintesc autorului, care vorbeşte de „aliaţi fideli ai lui Hitler”, că România a întors armele împotriva Germaniei fasciste, grăbind astfel sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. România a fost printre primele tări care a recunoscut statul Israel şi are relaţii diplomatice neintrerupte cu Israelul de peste 60 de ani. Sigur, a fost Holocaust în România şi acest lucru a fost recunoscut de preşedintele României, Traian Băsescu, cu sublinierea că acesta a fost generat de clica antonesciană ce guverna ţara şi nu de poporul roman, care a salvat de la moarte mulţi evrei . Mărturiile de la Yad Vashem vorbesc şi de Drepţi ai popoarelor din România, printre care şi Regina mamă Elena.

Există antisemitism în România, aşa cum există în toată Europa. Dar antisemitismul este apanajul unor antisemiţi şi nu al poporului roman. Sărbătorile evreieşti se desfăşoară în deplină siguranţă în sinagogile din Bucureşti şi din ţară iar la ele participă şi reprezentanţii societăţii civile româneşti, guvernamentali şi ai diferitelor culte. In România sunt cca. 5000 de societăţi israeliene şi mii de oameni de afaceri israelieni, care îşi desfăşoară activitatea cu rezultate bune contribuind la consolidarea economiei româneşti şi la dezvoltarea relaţiilor economice şi de prietenie dintre România şi Israel.

Chiar acum, la Bucureşti e în derulare o manifestare organizată de Ambasada Statului Israel la Bucureşti şi devenită deja tradiţională: săptămâna filmului israelian, care face săli pline şi care anul acesta a fost deschisă cu o peliculă de excepţie: „Strangers”! Poate vă spune şi dv. ceva..Să vă vorbesc şi de Festivalul artelor, culturii şi tradiţiilor evreieşti „Euroiudaica”,organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România sau de succesele trupelor de teatru ,orchestrelor simfonice şi soliştilor din Israel înregistrate în faţa publicului roman?! Să vă vorbesc de desfăşurarea în România, în condiţii de siguranţă , în luna mai a acestui an, a Convenţiei B’nai B’rith Europa,la care au participat cca 250 de delegaţi din întreaga Europă, delegaţi care s-au bucurat din plin de ospitalitatea poporului roman şi care au primit cu plăcere mesajele preşedintelui României, a primului ministru, a ministrului culturii şi altele ?! Recent au fost distruse 131 ( nu 200) de pietre funerare într-unul din cimitirele evreieşti din Bucureşti. Sigur, e grav, aveţi dreptate.

Se fac cercetări şi suntem convinşi că vinovaţii vor fi prinşi şi aspru pedepsiţi. Dar ne întrebăm: a fost numai un atac antisemit sau a fost şi un atac împotriva intereselor României dorindu-se brusc să se demonstreze un antisemitism crescut (în ultimii 19 ani) contrar tuturor părerilor evreilor din Israel şi din lume care ne vizitează ţara ? In România rabinii nu sunt atacaţi iar camaşile negre nu defilează pe străzi, aşa cum se întâmplă în unele ţări din Europa. Nu putem nega existenţa unui antisemitism în România generat, în principal, de o serie de exponenţi ai acestui odios flagel, dar trebuie subliniat că se depun eforturi pentru limitarea lui de noi toţi şi de instituţiile specializate ale statului.

În Parlamentul României, deputatul Aurel Vainer, preşedintele FCER, a contribuit împreună cu un important grup de deputaţi la elaborarea şi apariţia Legii de combatere a antisemitismului şi negaţionismului în România. Este necesar însă ca justiţia română să aplice ferm şi în timp rezonabil legislaţia existentă. Un rol important în combaterea antisemitismului în România îl are şi Asociaţia Supravieţuitorilor Holocaustului, care prin numeroase conferinţe susţinute în faţa elevilor şi a studenţilor explică tragedia prin care a trecut poporul evreu. In acest context, e de menţionat şi faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a elaborat o programă de curs pentru elevii de liceu, denumită „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Toate acestea îndeamnă la toleranţă, înţelegere, cunoaştere. O delegaţie rabinică europeană se află în ţara noastră pentru a reglementa, împreună cu FCER, problemele legate de întreţinerea şi siguranţa cimitirelor evreieşti din România. B’nai B’rith şi FAN România, prin acţiunile desfăşurate, sunt, la rândul lor, un factor activ în combaterea fenomenelor antisemite .

Sigur, domnule Cellu Rozenberg , avem pastramă şi vin bun în România, dar aţi omis cârnaţii de Pleşcoi şi sarmalele.. In principal, însă, aţi omis multe. Cum ar fi nivelul IT-iştilor români (unii dintre ei, evrei), care situează ţara noastră pe locul 5 în lume. Sau nivelul oamenilor de ştiinţă români (unii dintre ei, evrei), dezvoltarea puternică a economiei româneşti, prietenia pe care poporul român o are pentru poporul evreu ş.a. Mai ales că locul naşterii dvs. este România. Avem tot respectul pentru istoria familiei dumneavoastră, înţelegem tragedia prin care aţi trecut, alături de alţi evrei din România. Nici ei nu uită, cei ce pot vin în România la ceremoniile comemorative, povestesc…

Chiar credeţi că nu s-a schimbat nimic ? M-aş bucura daca aţi veni şi dv. în România şi aţi încerca să vedeţi cum trăim aici, care sunt problemele noastre şi eventual să ne ajutaţi. Iar dacă mai aveţi timp, veniţi la Teatrul Naţional din Bucureşti să vedeţi piesa „Tache, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa.

Şi în final, repet titlul DE CE NU NE ÎNTREBAŢI ŞI PE NOI ?

Jose Iacobescu,
președintele Forumului B’nai B’rith România

Conf. univ. dr. Nasty Vladoiu, Romania,
președintele Departamentului pentru relații Externe (FAN) al B’nai B’rith Europa în România

Romanian Studies Student Conference

noiembrie 12th, 2008

Romanian Studies Student Conference
February 27 and 28, 2009
Indiana University

In February 2009, Indiana University’s Romanian Studies Organization (RomSO) will host the second annual Romanian Studies Student Conference. We are delighted to announce that Holly Case, Associate Professor of History at Cornell University, will deliver the keynote address entitled “A Powerful Example: Regional Networks around Romanian Problems.” Please forward this call for papers to anyone who may be interested in participating.

We welcome paper proposals from graduate students and recent PhDs on any topic related to Romania, Moldova, or the Romanian diaspora in any discipline or methodology, including but not limited to history, political science, economics, international relations, anthropology, literature, sociology, musicology, and cultural studies. Especially encouraged are papers that take an interdisciplinary approach.

Please submit abstracts of 250-300 words, along with your contact information to RomSO@indiana.edu by January 15, 2009. We will be pre-circulating the papers so that our commentators can provide more extensive feedback. Therefore, if your paper is selected we ask that you submit a completed paper by February 16, 2009.

Any other inquiries about the conference may be directed to Erin Biebuyck at ebiebuyc@indiana.edu or to the Indiana University Romanian Studies Organization at RomSO@indiana.edu.

O premieră românească: Românii din Republica Serbia şi din Republica Moldova şi-au oficializat cooperarea

noiembrie 12th, 2008

La Chişinău, a fost negociat şi încheiat Acordul de cooperare (pe termen nelimitat) dintre Asociaţia Răsăritul Românesc şi Federaţia Românilor din Serbia – document de bază pentru lansarea de acţiuni organizate împreună de românii din cele două ţări: un pas ca bun exemplu spre crearea unor parteneriate între românii din jurul României.

În virtutea unor asemenea Acorduri bilaterale încheiate şi cu românii din celelalte ţări aflate în imediata vecinătate a României – respectiv Bulgaria, Ucraina şi Ungaria – se poate închega o structură multilaterală, prin înfiinţarea Fundaţiei Românilor / ce ar completa organismele existente din România şi ar putea deveni partenerul cel mai puternic reprezentativ al românilor autohtoni, din jurul ţării, cu cei din România. O primă chemare a Acordului organizaţiilor româneşti din cele două ţări, Republica Moldova şi Republica Serbia, a şi fost lansată – la Sărbătorile Românilor din Serbia, pe perioada 21 noiembrie 2008 – 1 decembrie 2008 (începând cu Hramul Bisericii Mălainiţa şi încheind cu Seara Românească, de Ziua Românilor, în Negotin), invitaţiile fiind deschise de ambele părţi, la acţiunile viitoare aflate pe agendele românilor basarabenii anunţându-şi disponibilitatea mai ales pentru ajutorarea organizaţională a fraţilor timoceni.

A C O R D

Animate de dorinţa de realizare a unităţii de acţiune pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din Republica Serbia şi a celor din Republica Moldova, în conformitate cu documentele internaţionale, Federaţia Românilor din Serbia şi Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova (denumite în continuare Parteneri) stabilesc

PARTENERIATUL
PENTRU TRADIŢIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ

În acest sens:
Partenerii vor organiza împreună o serie de acţiuni de interes cultural, formativ, instructiv, şcolar şi studenţesc, ştiinţific şi de cercetare, de utilitate publică şi se vor informa reciproc în domeniile de interes comun, respectând graficul de acţiune convenit.

Partenerii vor promova dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Republica Serbia şi Republica Moldova.

Partenerii vor monitoriza modul în care sunt respectate drepturile românilor în ţările de reşedinţă sau de adopţie şi vor realiza documentare, studii şi cercetări juridice şi etno-sociologice privind comunităţile româneşti din cele două ţări.

Partenerii vor iniţia demersuri necesare şi vor formula propuneri pentru crearea, completarea sau modificarea cadrului legislativ din cele două ţări astfel încât interesele românilor din Republica Serbia şi Republica Moldova să devină o prioritate constantă a politicii interne a celor două state.

Partenerii vor emite note, rapoarte şi recomandări către instituţiile centrale şi locale din cele două state, precum şi către organismele europene şi internaţionale specializate, referitoare la situaţia şi problemele comunităţilor româneşti din Republica Serbia şi din Republica Moldova.

Partenerii vor monitoriza aplicarea Rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1632 (2008) şi a Recomandării nr. 1845 (2008) cu privire la situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia.

Partenerii vor contribui la formarea unei atitudini constructive faţă de problemele comunităţilor româneşti din partea administraţiilor centrale şi locale de stat din Republica Serbia şi din Republica Moldova.

Partenerii vor pune în valoare realizările şi contribuţiile românilor la cultura şi civilizaţia celor două ţări sau a altor popoare, vor tipări studii, monografii, dicţionare şi enciclopedii, albume şi articole de presă în acest domeniu.

Partenerii vor colabora cu alte asociaţii, instituţii, organizaţii şi fundaţii din Republica Serbia şi Republica Moldova, precum şi din alte ţări în interesul şi beneficiul comunităţilor române din cele două ţări.

Partenerii vor sprijini eforturile comunitare locale de reactivare, organizare şi afirmare în Republica Serbia de Răsărit a vieţii religioase în parohiile ortodoxe româneşti, prin mijloace proprii, împreună cu reprezentanţii Protopopiatului Ortodox Român Dacia Ripensis şi ai Episcopiei Dacia Felix, cu respectarea legislaţiei europene şi internaţionale în materie la care Republica Serbia şi Republica Moldova sunt parte.
Partenerii vor organiza împreună manifestări culturale, vor sprijini participarea ansamblurilor şi artiştilor la manifestări organizate în cele două state.

Partenerii vor derula programe comune, tipărind şi difuzând carte românească, promovând cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, prin mijloacele pe care le au la dispoziţie, inclusiv prin atragerea de sprijin european şi internaţional.

Partenerii vor contribui în mod colegial la alcătuirea şi completarea unei bănci de date comune şi vor monitoriza felul în care se respectă drepturile omului în general şi în special în cazul persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din Republica Serbia şi Republica Moldova.

Partenerii vor încuraja şi vor înlesni înfrăţirea oficială, în baza unor acorduri de parteneriat, între administraţiile locale de nivelul întâi şi doi ale unităţilor administrative din Republica Serbia şi Republica Moldova.

Prezentul Acord se va aplica cu respectarea prevederilor documentelor europene şi internaţionale în materie culturală, educaţională, precum şi a celor referitoare la drepturile omului, libertăţile fundamentale şi minorităţile naţionale.

Prezentul Acord este încheiat astăzi, 2 noiembrie 2008, în municipiul Chişinău, în două exemplare identice, câte unul pentru fiecare parte semnatară, pe termen nelimitat, şi se completează prin înţelegeri, precum şi prin acordul de voinţă exprimat prin acţiunile comune derulate în beneficiul comunităţilor româneşti din Republica Serbia şi Republica Moldova.

Pentru Federaţia Românilor din Serbia Dušan Prvulović – Director

Pentru Asociaţia „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova Vlad Cubreacov – Preşedinte

http://cubreacov.wordpress.com

Ziua mondiala de comemorare a victimelor accidentelor de circulatie

noiembrie 12th, 2008

Forumul sigurantei rutiere – a III-a editie

În cadrul manifestărilor prilejuite de ZIUA MONDIALĂ DE COMEMORARE A VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE, AVAC, împreună cu membrii Delegaţiei Permanente Interministeriale de Sigurantă Rutieră -D.P.I.S.R., dar şi ONG-uri implicate în domeniu, precum AVA, ASCOR, FRAVA, organizează cea de a III-a ediţie a FORUMULUI SIGURANTEI RUTIERE – manifestare a societăţii civile implicate.

Cunoscând implicarea dumneavoastă în problematica Siguranţei Rutiere vă invităm să fiţi alături de noi, în ziua de 13 noiembrie 2008 ora 9.30 la Palatul Parlamentului, Camera Deputaţilor, sala CONSTANTIN BRÂNCUŞI, intrarea Izvor.

Organizat în modulele CAUZE – CONSECINŢE – SOLUŢII, forumul aşteaptă şi părerea dumneavoastră privind fenomenologia siguranţei rutiere în ţara noastră, pentru a se putea identifica şi alte modalităţi de reducere a numărului accidentelor de circulaţie, flagelul inceputului de mileniu.

Sâmbătă 15 noiembrie orele 11 la Biserica Sf. Gheorghe Nou (Km 0) va avea loc o slujbă de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.

Despre AVAC: înfiinţată în 2000, membru al Federaţiei Europene a Victimelor Accidentelor Rutiere – FEVR, al Prevenţiei Rutiere Internaţionale PRI, semnatară a Cartei Europene a Siguranţei Rutiere, deţine filiale, sucursale şi organizatii teritoriale, numără mii de membrii aderenţi şi susţinători, este iniţiator sau susţinător al mai multor măsuri specifice: introducerea numarului unic de urgenţă (112), extinderea SMURD, noul Cod Rutier, organizator sau partener al unor programe şi evenimente ca DISPERARE pe ASFALT, STOP ACCIDENTELOR RUTIERE – VIAŢA ARE PRIORITATE.

Despre C.I.S.R. Consiliul Interministerial de Siguranţă Rutieră, organ al puterii executive, a fost infiinţat prin HG 437/1995 şi modificată prin HG 901/2008. Fac parte din CISR: reprezentanţi ai opt ministere precum şi ai autorităţilor locale – PMB, ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale recunoscute de lege: Federaţia Autoritaţilor Locale din Romania, Asociaţia Municipiilor din Romania, Asociaţia Oraşelor din Romania, Asociaţia Comunelor din Romania, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din Romania.

ASOCIAŢIA VICTIMELOR
ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE

Preturile apartamentelor au atins cote minime record

noiembrie 12th, 2008

“Apartament 2 Camere in zona buna, confort 1, cu imbunatatiri: 80.000E” – asa suna tot mai multe oferte de pe www.anunturiparticulari.ro.

O garsoniera confort I a atins pragul de 60.000 de euro in zone considerate bune din Bucureşti. Scaderi semnificative ale preturilor sunt inregistrate si in cazul apartamentelor cu 2, 3 sau 4 camere.

Potrivit monitorizarii anunturiparticulari.ro cu 80.000 euro se poate achizitiona un apartament bun de 2 camere, cu 90.000 euro unul de 3 camere, iar apartamentele cu 4 camere din cartiere precum Rahova si Berceni sunt evaluate la 110.000 euro.

Criza de pe piata imobiliara a adus preturile imobilelor la nivelul anului trecut si e de asteptat ca procesul de scadere sa continue. De la inceputul anului preturile imobilelor au scazut direct proportional cu cresterile din 2006 – 2007. Scaderea preturilor este vazuta drept o consecinta directa a crizei economice, instabilitatea acestora datorandu-se diminuarii cererii solvabile de pe piata, mai ales in urma inaspririi conditiilor de creditare. Criteriul dominant al variatiei preturilor ramane insa locatia imobilului, urmata de dotarile si imbunatarile aferente.

In luna octombrie a acestui an volumul imobilelor scoase la vanzare de catre proprietari, continua trendul ascendent. Numarul ofertelor imobiliare se mentine ridicat, atat fata de luna ianuarie 2008, cat si fata de aceeasi perioada a anului trecut. In octombrie 2007 au fost scoase la vanzare mai putin de 1.000 de apartamente cu 2 camere, in timp ce in octombrie 2008 au fost peste 1.200.

Desi exista oferte foarte tentante pe piata, preturile medii solicitate initial de proprietari au scazut ponderat. In luna octombrie 2008, pretul mediu solicitat pentru o garsoniera a fost sub 68.000 euro, la 2 camere aproape 106.000 euro, iar pentru 3 si 4 camere, pretul mediu a fost de 146.000 respectiv 200.000 euro.

In perioada urmatoare, odata cu intrarea pe piata a apartamentelor noi, ne putem astepta la o corectie dura a preturilor imobilelor.

Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate initial de proprietari.

Targul de cafea si ciocolata

noiembrie 12th, 2008

14-16 Noiembrie 2008 la World Trade Center Bucuresti, Sala Plaza

În pragul sarbatorilor de iarna sunteti invitati la Ediţia a VII-a a TARGULUI DE CAFEA SI CIOCOLATA in perioada 14-16 Noiembrie 2008 la World Trade Center Bucuresti, Sala Plaza.

Targul este un nou prilej de sarbatoare prin muzica, dansuri şi concursuri pentru publicul larg. Reprezinta insa si o oportunitate de a facilita intalniri de afaceri intre expozanti si reprezentanti HORECA si mari companii.
In perioada targului, puteti intalni producatori si importatori de cafea, ciocolata, biscuiti si napolitane cu ciocolata, lichioruri cu arome de cafea şi ciocolata, espressoare, cafetiere, ceaiuri.
Cafea şi ciocolata multa-multa.

Cafeaua inseamna si savoare si sarbatoare.
Veti redescoperi cele mai rafinate specialitati de ciocolata printre care cu orez, fara zahar, cu ardei iute, antistress, de slabit, energizanta, relaxanta, de pepermint, stropita cu polen, cu cacao iute, invelită in foi de tutun, cu umpluturi de cafea, nuga, alune, zahar ars, fructe, frisca, migdale, martipan, praline belgiene.
Pe ritmuri de muzica africana cu formatia Gloria si peruana cu formatia Indio’s !

Ore de vizitare vineri-sambata 10.00-19.00, duminica 10.00-18.00

World Trade Center Bucuresti
Piata Montreal nr. 10
Sector 1

Concert Extraodinar de Colinde susținut de Ștefan Hruscă la Bucuresti

noiembrie 12th, 2008

La 13 decembrie 2008, ora 19:30, la Sala Palatului, concertul extraodinar de Colinde susținut de Ștefan Hruscă.

Ștefan Hrușcă este cu siguranță figura reprezentativa a colindului românesc și cel mai îndrăgit interpret de muzică folk. A debutat ca artist în 1981 alături de Cenaclul Flacăra și în trei ani susținuse deja peste 1000 de spectacole împreună cu Cenaclul. Din 1991 s-a stabilit în Canada, dar revine în fiecare an în țară pentru a petrece principalele sărbători creștinești în ținutul de care se simte profund legat, Maramureș.

Și anul acesta, sâmbătă, 13 decembrie, la Sala Palatului, într-un decor de Crăciun, specific maramureșean, va avea loc singurul concert pe care Ștefan Hrușcă îl va susține la București. Va fi un concert de colinde în cadrul căruia va încânta publicul cu piese deja consacrate, precum și cu piese mai noi.

Promotor al datinilor românești și al educării tinerei generații în spiritul tradiției, Ștefan Hrușcă a invitat în concert să un grup de colindători – ”Dubași”, și copii din zona sa natală, care vor interpreta alături de el.

În foaierul Sălii Palatului se va organiza o expoziție de icoane, având ca tematică sărbătoarea Crăciunului.

Biletele s-au pus in vanzare la
www.eliteart-entertainment.com
Sala Palatului,
în rețeaua magazinelor Diverta,
www.bilete.ro,
www.blt.ro,
www.ticketpoint.ro,

COPIII SCHIMBA LUMEA,

noiembrie 12th, 2008

Editie speciala a Revistei EXCELENTA nr 3

Revista EXCELENTA, singura publicatie nationala de psihopedagogie a excelentei in educatie, apartinand IRSCA Gifted Education – Institutul Roman de Studii si Cercetari Avansate in Educatia de Excelenta – anunta in premiera lansarea editiei speciale „Copiii schimba lumea\” – o campanie de sustinere a tinerilor si copiilor cu potential inalt si talentati sub genericul: „Excelenta cunoaste egalitatea\”.

Florian Colceag, expert international in educatia de excelenta, presedinte IRSCA Gifted Education si EDUGATE este de parere ca: „Am ajuns intr-un moment in care paradigma educationala trebuie schimbata din temelii deoarece nu mai corespunde realitatii contemporane. Pana la acest moment, prin educatie am inteles in timp diferite lucruri: in trecut intelegeam comportament social politicos, ulterior am inteles cultura generala minimala pe domeniile ce asigura succes social, mai tarziu am inteles utilizarea in anumite standarde a anumitor instrumente de lucru.\”

Printre cele mai interesante articole semnate de redactori si colaboratori ai revistei se regasesc istorii ale copiilor, inclusiv povestea dramatica a unui tanar provenit din sistemul de protectie a copilului Mures, localitatea Miercurea Nirajului. Editia de fata poate reprezenta un instrument important de studiu atat pentru cadrele didactice, asistenti sociali, cat si pentru specialisti din domeniul protectiei copilului, si poate furniza pentru presa centrala un exemplu de reflectie asupra realitatilor din scoala.

Acest numar al revistei, prin genericul „Excelenta cunoaste egalitatea\”, adreseaza fiecaruia indemnul ca incepand chiar din acest moment, respectul individualitatii si al exceptionalitatii sa devina dimensiunea sociala si morala pe care trebuie sa se cladeasca comunitatea educativa.

Titlurile editiei „Copiii schimba lumea\”:

* Educatia viitorului
* \”DA MAI DEPARTE\”: Copiii invata la orele de limba engleza cum sa schimbe lumea
* Groaza orfelinatelor, adevaratele istorii care au creat oameni
* Din dragoste, pentru Maria
* Teoria educationala (falsa) a statului
* Model creativ pentru dezvoltarea spiritului empiric
* Scoala publica – Industria fara sens
* Educatia japoneza vazuta prin ochii unei bunici
* Analiza tranzactionala si „cardurile\” de permisiuni
* Suntem „marginile\”educatiei ?
* Scoala pe bune: o declaratie de iubire, cu altfel de cuvinte

Va invitam sa accesati Revista EXCELENTA la adresa: www.supradotati.ro/revista

Dacia Renault Pitești oprește din nou producția din 20 noiembrie

noiembrie 11th, 2008

Dacia Renault Pitești își suspendă producția, din nou, pe perioada 20 noiembrie – 7 decembrie.

Francois Fourmont, directorul general Automobile Dacia, a declarat:

„Muncitorii isi primesc 85% din salariu si bonurile de masă. De Craciun, conform contractului colectiv de muncă, vor primi si prima de sfârsit de an. Deocamdată ne adaptăm productia.

Nu stim ce măsuri vom lua, in conditiile inrăutăţirii conditiilor economice. Urmează să luăm măsuri punctuale, pe măsură ce vom sesiza dificultăţi.

Din păcate, pe lângă scăderea nivelului de creditare, ne confruntăm cu o piaţă second-hand care a explodat practic dupa 1 iulie, fapt ce a afectat vânzările tuturor jucătorilor din piată.

La granita cu Ungaria este plin de masini second-hand aduse din strainătate. Criza vânzărilor afectează în mod dramatic piaţa românească.

Avem semnale de la dealeri că vânzările au scăzut în această lună cu până la 50%, după ce în octombrie au căzut cu 30%.

Monitorizăm atent rezultatele şi, în funcţie de acestea, vom decide dacă vom lua şi alte măsuri pe lângă oprirea producţiei pentru 18 zile”

Recorduri de audiență pulverizate la revista ACUM

noiembrie 11th, 2008

Luni 10 noiembrie a fost o zi a recordurilor pe toată linia la revista ACUM: 707 de utilizatori unici (vechiul record de 555 data din 3 noiembrie) și 1706 pagini citite (vechiul record 1254 data din 27 octombrie).

Un alt record a fost cel de vizite – 866 – dintre care 454 au provenit din România, 110 din Statele Unite și 78 din Republica Moldova. Recorduri de vizite și pentru București – 217 – și Chișinău – 77 – așa cum șade bine celui de-al doilea oraș românofon de pe mapamond.

De ce sunt importante statisticile? Pentru că sunt o măsură obiectivă și imediată a evaluării activității în jurnalismul pe internet. Și aceste statistici ne spun că tot mai mulți cititori apreciază conținutul revistei ACUM.

Să nu vă imaginați însă că acest lucru e pe placul tuturor. Un autor care semnează articole în această publicație și care nu-și poate ascunde iritarea față de prezența mea alături de Ștefan Niculescu Maier la conducerea revistei scria că nu e de mirare că audiența crește cu nume ca Tismăneanu, Sorin Ioniță, Antonesei, Pleșu ș.a.

Ați mai auzit asta? Sigur că da, în fabula cu vulpea și strugurii. Același nemulțumit, a cărui stare de spirit perpetuă e iritarea, spunea că înainte de venirea mea era armonie la revista ACUM. La care Ștefan i-a răspuns că separarea grâului de neghină nu se poate face cu armonie, mediocritățile arareori se retrag de bunăvoie.

Dar ar fi nedrept să punem sporirea audienței revistei numai pe prezența unor nume “grele” ca cele enumerate mai sus.

N-am să înșir din nou contribuitorii care au devenit stâlpi ai revistei, deși nu pot să nu o menționez pe Adriana Nazarciuc, de departe cea mai harnică jurnalistă din echipă.

Au apărut însă nume noi – precum George Petrineanu, din Suedia, care dă un exemplu de cum vorbele se transformă în fapte, iar propunerea sa “România fără ghișee” a fost transmisă deja unor partide politice în Campania electorală.

Cornelia Curtean – o jurnalistă fără ifose, pretenții și un ego cât Casa Presei Libere (fostă Scânteii) – ne aduce la cunoștință o realitate locală (Pitești) cu rezonanță mult mai largă.

Tânărul istoric Florian Dumitru Soporan a tecut la demolarea miturilor național-comuniste cu care au fost spălate pe creier atâtea generații, iar scriitoarea Angela Furtună comentează cu competență și eleganță jurnalul lui Mihail Sebastian.

Linia revistei ACUM capătă tot mai multă coerență și acest lucru nu poate să nu stârnească mârâieli de protest din partea acelora care nu agreează politica noastră editorială.

Dar noi (și aici vorbesc și în numele lui Ștefan, dezamăgindu-i pe cei care mă reclamă prin e-mailuri, având impresia că între noi există vreo divergență) suntem hotărâți să mergem în continuare pe această cale care, iată cifrele o arată, este de succes.

În curând sperăm să finalizăm reproiectarea grafică a revistei (care merge greu, fiind făcută pe baza voluntariatului, ca întreaga activitate editorială, de altfel) și să răspundem astfel unei doleanțe tot mai des exprimate din partea cititorilor.

Încă o dată repet: interesul revistei ACUM, deci al cititorilor ei – în număr cât mai mare – primează. Iar ego-urile unuia sau altuia reprezintă chestiuni secundare care nu ne vor sta în cale. Chiar cu riscul sacrificării “armoniei”.

Romania prezenta la Festivalul Filmului European din Washington DC

noiembrie 10th, 2008

In perioada 6 – 25 noiembrie 2008, se desfasoara in Washington DC, Festivalul Filmului European („AFI EU Film Showcase”in cadrul cinematografului AFI din Silver Spring, Maryland). Anul acesta, Romania participa cu filmul “Boogie” al regizorului Radu Munteanu, film selectionat in cadrul Festivalului de la Cannes din 2008.

Cunoscut si pentru regia filmului “Hirtia va fi albastra”, Radu Munteanu co-semneaza scenariul filmului “Boogie”, impreuna cu Alexandru Baciu si Razvan Radulescu, productia apartinind lui Dragos Vilcu, cel care a condus si productia fimelor “Hirtia va fi albastra”, “Legaturi bolnavicioase” si “Furia”.

In distributia filmului “Boogie” ii regasim pe actorul Dragos Bucur, intilnit in “Moartea Domnului Lazarescu”, precum si actrita Anamaria Marinca din filmul “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”.

Bun venit în Uniune – România contemporană în contextul european – dezbatere la Liverpool

noiembrie 10th, 2008

WELCOME TO THE UNION – CONTEMPORARY ROMANIA IN THE EUROPEAN CONTEXT

with Dr Mike Phillips OBE and Guests: Dr Alex Drace-Francis, Dr Wendy Webster, and Dr Ruxandra Trandafoiu

Friday 14 November 2008

19.00, The Contemporary Urban Centre, 41-51 Greenland Street, Liverpool L1 0BS • See map
Tel. 0151 708 3510.
Free Entry. Further details from mail@profusion.org.uk

Welcome to the Union is part of the Romanian Connections programme, the first major exercise in promoting Romania in North West England. Romanian Connections is centred on two theatre shows of the ‘Radu Stanca’ National Theatre of Sibiu (see full programme at www.romanianculturalcentre.org.uk/connections).
In order to create the basis of a better understanding of the richness of the Romanian cultural phenomena, The Ratiu Foundation / Romanian Cultural Centre in London, in partnership with ProFusion International Creative Consultancy, have initiated a series of connected events, of which this debate on contemporary Romania is the first.

Dr Mike Phillips OBE, Dr Alex Drace-Francis (University of Liverpool), Dr Wendy Webster (University of Central Lancashire), and Dr Ruxandra Trandafoiu (Edge Hill University) tackle the issues of contemporary Romania in the European context in front of a Liverpudlian audience. Join us for a fascinating and important debate.

“The status of Capital of Culture has become a new icon of European culture, a display window for European identity. On the other hand, current rhetoric about culture and the arts ignores a myriad of issues and problems, notably the cultural role and identity of accession states like Romania.

The problem is that the process by which the accession states have entered membership has been discussed in terms largely dominated by politics and economics. In the last two years the issue of migration has moved to centre stage, but, once again, its importance has been framed in economic terms. In the meantime the cultures on both sides of the continent continue to be misunderstood and misrepresented, as if the closer the two parties approach, the more obscure and difficult their true natures become. Even more interesting the invention of mythologies about the nation become more and more frenzied as each one feels the impact of the other.

The case of Romania and the EU is the platform for this discussion, which sidesteps the fog of acquisition and competition, and takes the understanding and exploration of cultural faultlines as its starting point. How do we understand the history of cultural interaction and what does it mean? In cultural terms, which is more important – an encounter with a migrant worker, or the high profile artist tour? What do we believe (or more important, what do we feel) about each other? How do these attitudes affect, migrants and migration, political and social responses and the culture of Europe as a whole?” – Mike Phillips

DR MIKE PHILLIPS OBE, FRSL, FRSA
Author Mike Phillips was born in Georgetown, Guyana. He came to Britain as a child and grew up in London. He was educated at the University of London (English), the University of Essex (politics), and at Goldsmiths College London (education).

He worked for the BBC as a journalist and broadcaster between 1972 and 1983 on radio and television programmes including The Late Show and Omnibus, before becoming a lecturer in media studies at the University of Westminster. He has written full-time since 1992. He is best known for his crime fiction, including four novels featuring black journalist Sam Dean: Blood Rights (1989), which was adapted for BBC television, The Late Candidate (1990), winner of the Crime Writers’ Association Silver Dagger Award, Point of Darkness (1994) and An Image to Die For (1995). The Dancing Face (1998) is a thriller centred on a priceless Benin mask. His novel A Shadow of Myself (2000) is a thriller about a black documentary filmmaker working in Prague and a man who claims to be his brother.

Mike Phillips co-wrote Windrush: The Irresistible Rise of Multi-Racial Britain (1998) to accompany a BBC television series telling the story of the Caribbean migrant workers who settled in post-war Britain. His book London Crossings: A Biography of Black Britain (2001) is a series of interlinked essays and stories, a portrait of the city seen from locations as diverse as New York and Nairobi, London and Lodz, Washington and Warsaw.

Mike writes for the Guardian, is a former trustee of the National Heritage Memorial Fund and the Heritage Lottery Fund, and now serves as an expert panellist. Mike is a former curator at Tate, and is now working as an independent curator in the international arena.
In 2007 he was awarded the OBE for his services to broadcasting.

DR ALEX DRACE-FRANCIS
Alex Drace-Francis is Lecturer in Modern European History at the University of Liverpool. He is the author of a book, The Making of Modern Romanian Culture (2006), and with Wendy Bracewell has recently edited a bibliography and a volume of studies on East European travel experiences in Europe from the sixteenth century to the present. His articles, chapters and reviews on Romanian and Balkan history, literature and identity have appeared in a wide variety of periodicals and reference works.

DR WENDY WEBSTER
Wendy Webster is Professor of Contemporary British history and works particularly on questions of gender, ‘race’, ethnicity, imperialism and national identity. She teaches a number of modules in these areas and welcomes enquiries from research students interested in exploring any of these questions, or the history of post-war British film.

Her major recent project, funded by research leave from the AHRB, was on the impact of loss of empire on British and English culture and identity. Published as Englishness and Empire 1939-1965 (Oxford University Press, 2005), it won the prize for the best work in the field of media and history from the International Association for Media and History in 2006. The judges commended Englishness and Empire as ‘an engaging history of the relationship between the British people and their Empire during the years of transformation, 1939-65, as seen through the prism of the media … It is an excellent example of the value of media evidence for historians and will remain a standard text for years to come’. Wendy was presented with the prize at the IAMHIST conference in Amsterdam in July 2007, where she gave a plenary address.

Wendy is currently a Leverhulme Research Fellow, working on a project on ‘Englishness and Europe, 1940-1973’ which explores the significance of Europe to English identity in the period from Dunkirk to Britain’s entry into the EEC. She is also reviews editor for Women’s History Review, and a member of its editorial board.

DR RUXANDRA TRANDAFOIU
Dr Ruxandra Trandafoiu teaches media and communication at Edge Hill University. A former journalist in Romania, she left the country in 1997 to pursue several postgraduate research projects at Central European University, the University of Edinburgh and Westminster University, culminating with a PhD charting the link between the national press and nationalist ideologies. Her main research interests are diasporic communication, online social networks, globalisation culture and identity, the post-communist transition and the European Union. She is currently co-writing a book on globalization culture and media and also working on a British Academy funded project researching the communicative and political potential of online diasporic networks in Europe and North America. Recent publications and conference papers have also focused on the issue of European identity and Euroscepticism.

Romanian Connections is under the patronage of Liverpool European Capital of Culture 2008.

Călătorie în Univers

noiembrie 10th, 2008

Primul planetariu digital HD (high definition) din Europa şi cel de-al treilea din lume a fost inaugurat şi va funcţiona , la Piteşti, in clădirea Muzeului Judeţean Argeş. Celelalte două se află în Ucraina şi în Italia, dar acesta este singurul situat într-un muzeu. Investiţia a fost suportată de Consiliul Judeţean Argeş, fiind evaluată la 280.000 de euro. Poate gazdui aproximativ 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare. Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariu care dispune de un sistem de climatizare optim şi ecologic,.

Vizită în Univers

Planetariul este de tip „In Space Systems” (ISS) , are un ecran cu diametrul de 7 metri şi oferă vizionarea unor proiecţii de cinematografie panoramică şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie (1900×1900 pixeli), sonorizate cu un sistem audio 5.1 pentru săli de cinematograf. Echipamentul tip ISS 2C HD poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea unor proiecţii live de observaţii astronomice făcute oriunde pe Terra. In maxim 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o calatorie completă prin Univers urmărind mişcările planetelor şi ale stelelor din Cosmos.

Finalizarea lui a fost posibilă prin stădania a 60 de angajaţi ai firmei fanceze RSA Cosmos, care au început construcţia planetariului pe 1 mai a.c. şi a durat 4 luni. Societatea a fost aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale.

Spectacolele de planetariu care vor fi prezentate în 2008-2009 sunt produse de Astroneuf şi RSA Cosmos în Franţa. „Călătorie în sistemul solar” este un voiaj multimedia de 33 de minute destinat prezentării Universului pe înţelesul publicului larg. „Cursă către Pământ” – un spectacol special de desene animate, destinat tuturor categoriilor de public, de la 7 la 90 de ani, spre a se înţelege mai uşor primii paşi făcuţi în cucerirea cosmosului.

Principalele activități

Ora de astronomie” – cuprinde noţiuni elementare de astronomie pentru public şcolar de toate gradele);
„Cerul nostru, azi!” – informaţii generale, la zi, despre astronomie pentru public larg;

„Universul pentru tine!” – noţiuni medii de astronomie şi date referitoare la simfonia dintre diferitele discipline, concepte şi modalităţi aplicative ştiinţifice folosite în cercetarea Universului oferite prin intermediul unor conferinţe şi ateliere celor care sunt pasionaţi de astronomie;

Secţiune de discuţii profesionale (masă rotundă) şi de comunicări ştiinţifice în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice naţională cu participare internațională, extraordinară „Etnosinteze şi ecosinteze carpatine” organizată de Muzeul Judeţean Argeş.

Zilnic este vizitat de foarte mulţi localnici şi turişti, ţinandu-se cont de programările făcute din timp.

Perspective 2008 – primul proiect internaţional de artă feministă contemporană în România

noiembrie 10th, 2008

Bucuresti, 10 Noiembrie 2008 – Asociaţia Art + Architecture Today în parteneriat cu Anaid Art Gallery organizează în perioada 13 noiembrie – 13 decembrie 2008 primul proiect internaţional de artă contemporană feministă in Romania, Perspective 2008.

Locul de desfăşurare:Anaid Art Gallery
Durata: 13 Noiembrie – 13 Decembrie 2008
Curatoare: Olivia Niţiş

Artiste: Denise Pelletier (Canada), Marilena Preda Sânc (Romania), Émily Laliberté (Canada), Maria Friberg (Suedia), Mónica Mayer (Mexic), Barbara Philip (Olanda), Jūratė Rekevičiūtė (Lituania), Chengyao He (China), Mary Coble (USA), Dorota Nieznalska (Polonia), Ryoko Suzuki (Japonia), Doris Mayer (Austria), Su Tomesen (Olanda)

Calendarul evenimentelor:
13 Noiembrie – conferinta de presă, Anaid Art Gallery, orele 17.00
13 Noiembrie – vernisaj, orele 19.00
14 Noiembrie – prelegere, Monica Mayer (Mexic), Universitatea Naţională de Arte, Galeria UNA, orele 17.00
20 Noiembrie – vizionare FemLink International Video Collage, Anaid Art Gallery, orele 19.00

Deschiderea oficială a proiectului va avea loc în data de 13 noiembrie 2008, orele 19.00 la Anaid Art Gallery şi va fi precedată de o conferinţă de presă începând cu orele 17.00.

La conferinţa de presă vor lua cuvântul Olivia Niţiş, directoarea proiectului şi curatoare, Marilena Dochia, preşedinta Asociaţiei Art + Architecture Today, Diana Dochia, directoarea Anaid Art Gallery, Ioana Roescu, Unicredit Ţiriac Bank, Florentina Bocioc, Asociaţia Accept, Natalia Mosor, Institutul Polonez, precum şi oficiali ai ambasadelor ţărilor implicate in proiect: Caroline Seebregts, ataşata culturală a Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Karin Cervenka, directoarea Forumului Cultural Austriac, Debra Price, ataşata culturală a Ambasadei Canadei la Bucureşti, Judy Moon, consilieră politici publice, Ambasada Americii la Bucureşti, Centrul Cultural American. Totodată, o parte dintre artistele expozante vor fi prezente la dialogul cu presa: Monica Mayer (Mexic), Emily Laliberte (Canada), Su Tomesen (Olanda), Marilena Preda Sânc (Romania), Dorota Nieznalska (Polonia).
La vernisaj ne bucurăm de prezenţa excelenţei sale ambasadoarea Canadei la Bucureşti, doamna Marta Moszczenska.
Proiectul face parte din programul Anul European al Dialogului Intercultural (AEDI 2008) şi are un important partener web din SUA: The Feminist Art Project , Rutgers University, New Brunswick, New Jersey. Partener web local: EurActiv.ro

Concept:

Proiectul Perspective 2008 urmăreşte, prin organizarea unei expoziţii cu participare internatională, punerea în dezbatere a unui segment artistic extrem de complex, dar şi de fragil totodată pentru o receptare nelipsită de prejudecăţi. Este un proiect fără precedent in România, care implică invitarea unor artiste din spaţii culturale diferite pentru a contura perspective comparatiste între ţări care au beneficiat de un precedent în manifestarea făţişă a unei atitudini feministe, cu rezultate obţinute de-a lungul derulării valurilor feministe marcate istoric, politic, social şi cultural, şi ţări care s-au confruntat cu
regimuri politice care nu au permis astfel de problematizări şi care trăiesc în prezent într-o profundă necesitate de recuperare. Este de urmărit nu atât dacă feminismul este relevant in arta contemporană la nivel internaţional, ci in ce fel este relevant. Lucrarile selectate de către curatoare, Olivia Niţiş, lucrări de fotografie, video, gravură, carte de autor acoperă perspective diferite asupra problemelor cu care se confruntă femeile în spaţiul
privat şi în cel public. Cele 13 artiste din 11 ţări care au acceptat participarea în acest proiect, sunt personalităţi ale artei contemporane locale şi internaţionale.
Scopul acestui proiect este de a sensibiliza mediile culturale şi opinia publică din România în privinţa recunoaşterii unui segment cu o istorie remarcabilă în artele vizuale,
în această societate în care încă nu a avut loc o astfel de initiativă majoră şi nici o dezbatere la temă. Interesul se concentrează în primul rând asupra creării unui climat de normalitate în abordarea problematicilor feministe la nivel artistic şi teoretic. Absenţa acestui segment al artei se face resimţită în România, iar Perspective 2008 urmăreşte să demonstreze că evitarea unui subiect care are substanţă şi baze culturale solide, nu este o soluţie în abordarea artei contemporane.
Proiectul include şi prezentarea unui pliant realizat în parteneriat cu Centrul Filia cu scopul de a informa la nivel local şi internaţional cu privire la statutul femeilor în România, la aspectele realţiilor de gen la nivel social şi politic din ţară, la rolul şi implicarea artei în abordarea problematicilor feministe.

Olivia Nitis, directoare de proiect, curatoare
www.perspectiveproject.ro

Cum sa ucidem Dinosaurul din noi?

noiembrie 10th, 2008

Teama de-a fi înţeles greşit îmi îngheaţă în vine la gândul că trebuie să aştern pe hârtie câteva idei şi explicaţii în legătură cu unul din ecourile mele la articolul domnului Clej din numărul trecut, despre Credinţă şi Intoleranţă. In acel ecou am pus întrebarea: Cine are dreptul de-a se socoti Român? Dacă toţi cei ce s-au născut in România, din punct de vedere legal sunt români, atunci de ce folosim atât de des porecle ca ţigan, jidan, turc, ungur s.a.m.d. când ne referim la unele personae cunoscute? S-ar părea ca toţi cei din afara credinţei majoritare Ortodoxe ar trebui să nu-şi spună ca sunt români, ci ţigani, jidani, turci etc. Cel puţin aşa stă situaţia în unele cercuri româneşti din înăuntrul şi din afara graniţelor ţării.
Şi eu m-am născut în România, am crescut în inima cartierului Grant din Bucureştiul de altă dată, am învăţat, muncit şi iubit în acest cartier, am fost înconjurat şi am avut sute de prieteni români cu care am împărţit tot ce aveam mai bun, o îmbucătură de pâine, o ţigară şi chiar câte-o haină mai bună. Mulţi din ei nu-mi erau numai apropiaţi ci mai mult, erau familia şi fraţii mei prin alegere. Ei mi-au fost comfort şi sprijin la nevoie, ei mi-au înţeles durerea din suflet şi tot ei, cu nelimitata lor generozitate, m-au scos din încucături ori de câte ori eram la ananghie.
Dar au fost şi situaţii în care o simpla aluzie la “obârşie” m-a aruncat ca din senin în hăul dezamăgirii. Ceea ce pentru mulţi ar fi trecut ca o simplă glumă nevinovată, repetată de mine era o insultă nu întotdeauna trecută cu vederea. In grupuri, chiar şi la joacă, de multe ori se formau alianţe în care eu mă pomeneam izolat, în afara lor, şi dacă apărea o glumă noua cu jidani, se întelege că trebuia să-mi fie împărtăşită, chiar şi în repetate rânduri. Printre evrei, trebuie să recunosc că nu fiecare individ cunoscut este o catedrală de onestitate şi model de conştiinciozitate şi de multe ori am întâlnit şi eu specimene care m-au făcut să le urâsc. Dar de aici până la generalizare, că toţi evreii sunt la fel, e o mare distanţă. De câte ori în viaţă nu am fost măgulit cu exclamaţia că: “Băi, dacă toţi ai voştri ar fi ca tine, aţi avea un alt nume!” Măgulitor, nu?
Mulţi dintre noi ne-am părăsit patria din diferite motive. Ajunşi pe pământul primitor al ţării de adopţie, ne-am regăsit aici toţi români, vorbind aceeaşi limbă şi traversând aceleaşi probleme. Mulţi au găsit ajutor şi îndrumare de la o organizaţie românească de veniţi cu ani în urmă care sprijiniţi de stat au organizat un câmp Românesc în afara oraşului. Din păcate în ultimile decenii ale secolului XX, acest camp a fost condus de simpatizanţi legionari ce cultivau răzmeriţă atât în rândurile noilor emigranţi cât şi în cadrul bisericii ortodoxe. Totuşi, mulţi dintre noii veniţi ne-am ajutat între noi, am legat prietenii care s-au cimentat de-a lungul a zeci de ani şi cu timpul au devenit parte din familia cu care împarţim bucuriile, speranţele şi suferinţele noastre. Crăciunul, Paştele, Purimul, nunţille, botezurile şi morţii noştri sunt împartaşite de-o potrivă de creştinii şi de evreii pe care-i cunoaştem. Acest fenomen ne face să ne simţim acasă pentru că localnicii, deşi trăim în mijlocul lor de peste treizeci de ani, nu ne înclud şi pe noi în manifestaţiile lor.
Dar când iau parte la o conferinţă românească, spectacol ori o slujbă religioasa, cei care sunt în afara grupuli nostru dar care ştiu cine sunt, continuă să mă arate cu degetul spunând vecinului peste umâr:”Ce caută jidanul ăsta aici?”
Domnul Ştefan Niculescu Maier vorbea de curând într-un articol despre dinosaurul intoleranţei care trebuie sugrumat din mijlocul nostru. Nu o vom putea face atâta vreme cât nu lăsăm fiecăruia dreptul să creadă în ceea ce crede fără să intervenim cu soluţiile noastre în decizile lui şi fără să-l hăituim pentru că a ales o altă soluţie. Şi, mai ales, nu trebuie să uităm că nimic nu hrăneşte şi dă mai multă forţă dinosaurului decât bârfa şoptită pe la colţuri.

Pietrele lui Solomon

noiembrie 10th, 2008

Să te abaţi din drumul spre Poiană,
Doar cu un pas să te îndrepţi spre piscuri
Fără să ştii de necuprins şi riscuri,
Ca să găseşti a regelui coroană.

Stânci spre senin sunt două albe discuri.
Ajungi solemn erou într-o icoană
Cu-n alb trăpaş ce a pornit în goană
Să smulgă ramul corbilor din pliscuri.

Pe bănci stau Juni. Un buzdugan în aer.
Sub strâmt podeţ se zbate un pârâu.
Descurc al clipei nestatornic caier,

Mă ung cu boarea tainei până-n brâu.
Aud un tropot şi-ngânat de-un vaier
Se-ntoarce calul, să îl iau de frâu.

11 august 2007

Grea-i această metaforă, grea ca o maşină de război,

noiembrie 10th, 2008

Grea-i această metaforă, grea ca o maşină de război,
grea şi ameninţătoare…
Mă tocmesc la marginea ei,
îi ascut colţii ― o remuşcare ce se rupe din vis.

Părăsesc ca pe o soră umbra
pe care am scris deja prima jumătate a poemului.
Izbesc poarta de lemn a icoanei
şi iau cu mine tonul înalt al trompetelor ultime.
Grea-i această metaforă…
Grea răsuflarea tatei…
În aburii ei îmi ascut securea
şi pîndesc sosirea jumătăţii poemului de care mă tem.
Mi-e teamă ca de un viciu,
pentru că a doua jumătate a oricărui poem este mai toxică,
aici se adună gudroanele cele mai periculoase.
Prima jumătate a oricărui poem
este asemănătoare Vechiului Testament.
…lux, calme et volupte…
Dar a doua jumătate este Noul Testament.
Acolo se întîmplă întotdeauna ceva important.
Crima, Vînzarea, Scuipatul…
Noul Testament conţine mai multe gudroane,
mai multă otravă pentru cel care-i trage în piept aburul.
Femeile după treizeci de ani seamănă mult cu el…
Acum ele descoperă porunca, legea şi încălcarea ei…
Încep să-şi simtă viitoarea suire pe cruce,
ţesînd în fir de aur
scene fierbinţi din viaţa şi moartea poetului necunoscut,
în bolboroseala căruia îmi ascut eu securea,
dedulcită în aşteptarea sosirii
acelei jumătăţi iepure-şchiop ―
pentru că aşa-i orice poem făptuit:
jumătate om, jumătate iepure schiop.
(De la jumătatea iepurelui şchiop
trebuie să se întîmple ceva,
să se închege un schepsis, o dramă,
să apară gudronul esopic, morala sau zicala nocivă.)

Dar pînă atunci hrănesc cu hălci mari de carne
lumina şi bezna celei de-a doua jumătăţi a poemului.

Tare mi-e teamă de poemul acesta despicat ca o limbă de şarpe,
despicat precum vulva femeii,
despicat precum apele Iordanului,
de cînd Dumnezeu a poruncit poetului necunoscut
să treacă semeţ cu jumătatea nescrisă a poemului pe umeri,
să iasă din robie,
salvat de la nebunie.

Dar deocamdată mi-e bine…!

Nu mă pot naşte

noiembrie 10th, 2008

Nu pot ieşi la lumină
Din oul în care am depăşit termenul de mult.
Nu mă pot naşte.
Mă cheamă să ies,
Ochi pe care nu îi cunosc,
Mâini păroase, mâini delicate,
Rădăcini înfipte în aer
Pe care ar trebui să le sărut
După ce explozia mă va azvârli în lumină
Din oul în care am depăşit termenul de mult.
Nu mă pot naşte.

Dan David, Los Angeles, Martie-04-2007.

Relaţiile RM – SUA: de la Bush la Obama

noiembrie 9th, 2008
Întâlnire Voronin - Bush la Casa Albă, 17 decembrie 2002Întâlnire Voronin – Bush la Casa Albă, 17 decembrie 2002

Cei opt ani de guvernare ai Administraţiei lui G. W. Bush în general, şi ai Partidului Republican, în particular, au luat sfârşit odată cu victoria Democratului de culoare Back Obama, prin votul istoric din 4 noiembrie curent. Sub conducerea lui Bush SUA au declarat război terorismului internaţional, au desfăşurat campania de „detronare a lui Saddam Hussein, au trasat linia de demarcaţie între Vechea şi Noua Europă, au promovat şi au recunoscut independenţa Kosovo, au extins lupta împotriva terorismului asupra Afganistanului, au intrat într-o confruntare latentă cu Federaţia Rusă, au susţinut Georgia şi Ucraina în drumul lor spre NATO etc.

Aceste acţiuni sunt din cele mai memorabile, remarcabile şi semnificative atât pentru SUA, cât şi pentru întregul sistem al relaţiilor internaţionale, dar şi într-o oarecare măsură pentru Republica Moldova. Cu siguranţă, SUA în frunte cu Bush au imputat RM şi conducerii acesteia nu doar oportunităţi, dar şi o serie de provocări, mai ales reieşind din faptul că la guvernarea RM au dominat comuniştii (Din 2001 încoace, Partidul Comuniştilor din RM a avut un traseu al politicii externe extrem de neomogen. Dacă la debutul guvernării comuniştii se pronunţau pentru o orientare externă genuin pro-rusă, atunci actualmente aceştia din diverse motive duc un joc duplicitar, inserând în agenda politicii externe, de asemenea, raporturi bilaterale emergente cu SUA nu atât amicale, cât de colaborare). În pofida experienţei din ultimii 8 ani, noua administraţie de la Casa Albă, sub şefia lui Obama, ar putea să reprezinte o valoare adăugată la faptele rezultate de pe urma republicanilor sau din contra să reducă potenţialul dialogului moldo-american. În cele din umră, vom încerca să stabilim care va fi natura atitudinii proaspăt alesului preşedinte american faţă de acesta, dar şi posibilul comportament al Chişinăului faţă de direcţiile de politică externă trasate de viitorul establishment american.

Moştenirea lui George W. Bush

Urmările administraţiei lui Bush pentru Republica Moldova sunt simptomatice pentru evoluţia ei actuală şi eventuală. Punctul de pornire al schimbărilor care au început să aibă loc în politica externă a RM este reprezentat de războiul împotriva terorismului internaţional, demarat după 9/11. Din momentul ralierii la această campanie mondială de luptă contra terorului, RM şi-a consfinţit calitatea de actor al relaţiilor internaţionale (chiar dacă acest act a avut un impact redus sau „microscopic” la nivel regional, continental şi mai ales global). Desigur, comuniştii aflaţi la conducerea RM nu ar fi păşit în această direcţie dacă nu ar fi primit semnalul din partea Rusiei, care urmărindu-şi apărarea intereselor naţionale s-a solidarizat cu SUA (pentru localizarea şi eradicarea mişcărilor de separatism în limitele sale teritoriale, stabilizarea şi integrarea Ceceniei, reafirmarea adeziunii sale la politica internaţională etc.).

În orice caz, această mişcare a atras RM în spirala acţiunilor SUA îndreptate împotriva terorismului internaţional care atenta la securitatea americană, dar şi la cea internaţională. În primul rând este vorba de războiul din Irak, în care militarii moldoveni au fost antrenaţi în acţiunile de deminare etc. De fapt, anume prin această participare a militarilor săi RM a încercat să-şi demonstreze statutul său de aliat al SUA, obţinând drept urmare recompense de divers ordin din partea SUA (economic, financiar, politic etc.). Acest lucru se datorează în mod special mutaţiilor geopolitice regionale care au avut loc prin „revoluţiile colorate” din Georgia (2003) şi Ucraina (2004), şi care a condiţionat nu doar deplasarea centrului de atracţie a Chişinăului de la Est către Vest, dar şi conectarea acestuia la procesul de integrare euroatlantică care a culminat cu adoptarea Planului Individual de Acţiuni NATO-RM (mai 2006).

Graţie acestor acţiuni în prezent RM beneficiază de ajutor financiar din partea SUA pentru restructurarea, reformarea şi modernizarea forţelor armate naţionale în vederea creării unei interoperabilităţi ridicate dintre acestea şi NATO şi a pregătirii acestora pentru diverse misiuni internaţionale (în acest sens SUA a acordat în 2007 – 1,670 mii, 2008 – 1,241 mii $ (estimativ), 2009 – 2,175 mii $ (se preconizează)). Tot în perioada lui Bush, RM a devenit beneficiară a Corporaţiei Provocările Mileniului (iniţiativă lansată de preşedintele american în 2004), care în concomitenţă cu alte programe guvernamentale dezvoltate de SUA în RM, îşi propune drept scop lupta împotriva corupţiei şi ameliorarea capacităţilor instituţionale ale statului în diverse domenii (în special pe filiera justiţiei).

În perioada lui Bush, partea economică a relaţiilor americano-moldoveneşti a avut o semnificaţie deosebită. De această dată obiectivele urmărite de americani vizau revigorarea economiei RM prin intensificarea reformelor în sectoarele acesteia, diversificarea exporturilor, precum şi asigurarea unei deschideri (către) şi integrări în piaţa europeană (această latură a relaţiilor moldo-americane nu este de obicei evidenţiată în prim plan, atunci când SUA au alocat în acest scop 4,996 mii dolari – 2007, estimativ 4,776 mii dolari – 2008, eventual 5,385 mii – 2009). Statornicirea instituţiilor democratice şi promovarea drepturilor omului sunt la fel indispensabile pentru activitatea SUA în raport cu RM (astfel, aceasta cuprinde circa jumătate din asistenţa SUA pentru RM, 7 milioane dolari din cei circa 15 milioane dolari pentru 2008). Rolul benefic al acestor ajutoare este incontestabil, dar cu toate acestea, merită de menţionat că în comparaţie cu alte state din regiune RM a primit o susţinere financiară mai modestă (de exemplu, Georgia pentru guvernarea democratică şi justă urmează să beneficieze de peste 14 milioane de dolari, faţă de cele aproximativ 7 milioane destinate RM, cât priveşte Acţiunile de Susţinere a Libertăţii, SUA a alocat Georgiei – 52 milioane dolari (2008), pe când RM doar 15, 200 mii dolari).

Austeritatea observată poate fi dictată nu numai de interesul mai mic al SUA pentru RM (de ordin economic, geo/politic şi geo/strategic), dar şi de faptul că autorităţile georgiene spre deosebire de cele moldoveneşti demonstrează o atitudine corentă, fermă şi rectilinie faţă de SUA, NATO şi ceilalţi parteneri occidentali, dar şi în raport cu Rusia. De asemenea, Washingtonul a decis să-şi amplifice eforturile în vederea integrării Georgiei în spaţiul euro-atlantic, care nu poate avea loc fără o democratizare pertinentă (alegerile prezidenţiale şi ultimele demonstraţii publice ale opoziţiei georgiene scot în evidenţă cusururile acestui proces în Georgia şi va necesita concentrarea unor eforturi mai ample din partea noului preşedinte al SUA).

Datorită focalizării atenţiei SUA asupra problemelor Orientului Mijlociu, războiului din Irak şi Afganistan, prioritatea democratizării Europei de Est a devenit secundară. Afirmarea UE drept jucător regional (inclusiv în ceea ce ţine de propagarea instituţiilor democratice) au contribuit într-o anumită măsură la detaşarea simţitoare a SUA de zona post-sovietică, la fel ca şi interesele strategice ale SUA (a campaniilor petroliere americane şi a militarilor) pentru sondele de petrol din Irak şi respectiv pentru extinderea aliaţilor SUA în regiune drept contrapondere Iranului (cercurile politice americane influenţate de militari au fost interesaţi de atragerea unor investiţii substanţiale în domeniul militar pe baza continuării acţiunilor armate în Orientul Mijlociu).

Micşorarea graduală a finanţării de stat pentru RM din partea SUA pentru susţinerea proceselor democratice poate fi o dovadă în acest sens (acelaşi lucru este caracteristic şi pentru Rusia, Armenia, parţial pentru Azerbaijan, practic deloc pentru Georgia şi Belarus). Dacă să analizăm diagrama volumului de finanţare oferit RM de către SUA, atunci observăm că indicatorii sunt în scădere în decursul guvernării lui Bush (şi a republicanilor per ansamblu). Situaţia opusă a fost pe timpul administraţiei democrate condusă de Bill Clinton (1993-2001), când asistenţa a ajuns până la cifra de 68,950 mii dolari în 2001 (faţă de actualele 15,200 mii dolari în 2008). Un sold negativ a atins nu numai finanţarea generală acordată RM, dar şi alocările pentru sprijinirea libertăţii (guvernarea democratică şi justă, societatea civilă, drepturile omului etc.) care constituie aproximativ 7 milioane de dolari.

Reuşite eminente, dar totodată contradictorii, survenite în rezultatul conducerii SUA de către Bush pot fi regăsite şi în contextul problemei transnistrene. Or, anume în această perioadă SUA se manifestă activ în negocierile privind implementarea necondiţionată şi urgentă a angajamentelor de la Istambul (1999), devine jucător inerent al tratativelor în reglementarea transnistreană (în 2005, SUA devine parte componentă a formatului „5+2”, în calitate de observator). Anume datorită susţinerii (în special a integrităţii teritoriale a RM) demonstrate de SUA în această perioadă, Chişinăul a fost şi este pentru transformarea acestora într-un actor cu drepturi depline al mecanismului de negocieri. Iar după ce Corporaţia Provocările Mileniului s-a arătat interesată să finanţeze măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului pentru reînceperea negocierilor politice (prin acoperirea financiară a proiectelor de infrastructură etc.), conducerea moldoveană este „forţată” să îşi păstreze imuabilitatea faţă de SUA (cu atât mai mult că Rusia împreună cu regimul separatist tind să convingă Chişinăul de necesitatea stabilirii reperelor următoarelor tratative în formula 2+1).

Totuşi, la acest capitol persistă o obiecţie pregnantă faţă de Bush ce se referă la actul de promovare şi recunoaştere a independenţei Kosovo (declarată la 17 februarie şi recunoscută pentru prima dată de către SUA). Pentru conflictele îngheţate de pe spaţiul post-sovietic acest precedent a devenit un fel de „bombă cu explozie întârziată” care şi-a demonstrat valibilitatea în timpul recentei crize din Caucaz, care s-a soldat cu declararea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud şi recunoaşterea acestora de către Moscova (la 26 august a.c.). Desigur, această recunoaştere a oficializat relaţiile autentice care existau de mult timp între Rusia şi cele două regiuni separatiste georgiene (mai târziu sau mai devreme, Kremlinul ar fi aplicat această armă, doar că extinderea NATO spre Est pe contul Georgiei a forţat anticiparea acestui lucru, mai ales că exista şi argumentul „Kosovo”).

Or, SUA în era Bush a favorizat implicarea acesteia în afacerile Europei de Est, inclusiv în cele legate de conflictul transnistrean, a contribuit la conectarea RM la proiectele european şi euroatlantic (la nivel politic, şi instituţional etc.), precum şi la menţinerea unui ritm acceptabil al participării financiare la avansarea proceselor democratice, economice etc. din RM. Însă precedentul Kosovo şi minimizarea suportului financiar pentru RM ridică semne de întrebare în privinţa pragmatismului, consecvenţei, integrităţii şi inteligenţei politicii externe ale SUA (reieşind din consecinţele acestora pe termen mediu şi lung pentru Chişinău, dar şi regiune în general, în condiţiile dinamizării activităţii externe a Rusiei „putiniste”).

Obama – remediu sau antidot fals?

Preşedenţia lui Obama este considerată de majoritatea americanilor drept modalitatea reală de a soluţiona problemele cu care se confruntă SUA (criza financiară, imaginea negativă a SUA peste hotare, războiul din Irak şi cel din Afganistan etc.) Cu toate acestea, lipsa de experienţă, dar şi aglomeraţia de probleme dificile care urmează a fi soluţionate, reduc gradul de optimism până la moderat. Agresivitatea continuă a Rusiei, eventualul „OPEC al gazelor naturale”, instaurarea unei dominaţii a Iranului în Orientul Mijlociu drept urmare a retragerii necalculate şi rapide a forţelor militare, inerţia periculoasă a actualei crize financiare, vor limita spaţiul de manevră a liderului de culoare de la Casa Albă. În această situaţie, Europa de Est ar putea deveni o zonă a disputei dintre Bruxelles şi Moscova, mai ales dacă Washingtonul va accepta formarea unei lumi multipolare cu mai mulţi actori regionali influenţi. Sub această incidenţă cu siguranţă va cădea şi Republica Moldova, care va deveni şi mai vulnerabilă la acţiunile întreprinse de Rusia în zona sa de interes prioritar (cu ajutorul conflictului transnistrean, a minorităţii ruse şi a unei conduceri politice moldovene obediente).

În pofida presiunilor enorme existente, tandemul Obama-Biden se pare fi pe cât posibil de imun. Astfel, Obama a dat un răspuns corespunzător la declaraţia lui Medvedev (din 5 noiembrie curent) cu privire la staţionarea unor complexe de rachete de tip „Iskander” în regiunea Kaliningrad cu scopul neutralizării scutului anti-rachetă american prevăzut pentru construcţie în Europa Centrală. Liderul american a exprimat în continuare interesul SUA pentru elementele sistemului anti-rachetă american care vor fi desfăşurate în Polonia şi Cehia. Desigur, Moscova a luat această atitudine anume acum nu doar pentru a-şi reitera locul său în raport cu SUA, dar şi pentru a-l testa pe noul preşedinte american (în calitate de factor de decizie primar al SUA, dar şi ca indicator de bază pentru liderii statelor europene).
Reieşind din afirmaţiile electorale ale lui Barack Obama, a primelor reacţii la provocările generate de politica internaţională, dar şi din caracterul tipic al democraţilor americani, vom încerca să deducem care ar putea fi principalele dez/avantaje ale noii preşedinţiei americane pentru RM.

Printre avantaje se numără:
• Eventuala majorare a susţinerii financiare (în special pentru sprijinirea proceselor democratice) din partea SUA pentru Europa de Est, în general, şi în particular, pentru RM, într-o manieră similară perioadei lui Bill Clinton. Dacă aceasta va atinge şi Rusia, atunci ar putea avea loc un nou val de revoluţii colorate, care ar putea şi mai mult apropia regiunea (şi RM) de UE şi NATO.
• Obama nu se deosebeşte foarte mult de McCain în ce priveşte atitudinea faţă de Europa de Est, ceea ce conferă anumite garanţii că atenţia SUA se va axa în mod egal atât pe situaţia din Orientul Mijlociu, cât şi pe cea din zona post-sovietică (mai ales în lumina ultimelor declaraţii privind scutul anti-rachetă din Europa Centrală, dar şi a războiului din Caucaz). În acest caz, RM va obţine o susţinere politică accentuată din partea Washingtonului nu doar în posibilele confruntări cu Rusia, dar şi pe marginea soluţionării unei varietăţi mari de probleme (precum şi conflictul transnistrean).
• Multilateralismul care pare să fie promovat de Obama creează premise favorabile pentru consolidarea UE în calitate de actor autonom al relaţiilor internaţionale şi al regiunii. Prin urmare, ultima va fi capabilă sa soluţioneze mai eficient şi în termene rezonabile chestiunile interne, ceea ce concomitent va însemna fortificarea Politicii de Securitate şi Apărare a UE, dar şi a politicilor în domeniul extinderii etc. Acest lucru va ridica şansele RM de a se integra în timpul cel mai apropiat în spaţiul european.

Dezavantajele sau/şi riscurile preşedinţiei lui Obama constau în următoarele fapte:
• Incapacitatea de a găsi o soluţie viabilă pentru actuala criză financiară va afecta şi alţi jucători ai pieţei internaţionale, ceea ce indirect ar putea afecta RM (dacă vor regresa economiile europene, RM va înfrunta dificultăţi majore în ce priveşte remitenţele emigranţilor moldoveni, dar şi intensificarea influxurilor de surse financiare prin revizuirea programelor europene din diferite sectoare, cât şi a eventualei retrageri a capitalului străin din economia naţională). Acest risc ar fi valabil pentru orice administraţie a SUA (atât cea democratică, cât şi cea republicană).
• Confruntarea dintre SUA şi Rusia pentru influenţa în Europa de Est ar putea influenţa mersul reformelor interne din RM, mai ales dacă la putere se vor perpetua forţe politice pro-ruse sau cele care au o politică externă ambiguă. Aceasta ar putea conduce la periclitarea proiectului european în RM, cauzând în schimb revigorarea celui euroasiatic promovat în mod insistent şi din ce în ce mai abuziv de către Moscova (fondat pe Uniunea Economică Euroasiatică, Organizaţia Tratatului Securităţii Colective şi Comunitatea Statelor Independente). Un rol major îl va juca şi viaţa politică internă din Ucraina şi felul în care aceasta se va răsfrânge asupra RM şi a regiunii per ansamblu.
• Inexperienţa lui Obama şi/sau concentrarea exagerată asupra politicii interne (adoptarea unui izolaţionism în ce priveşte afacerile externe) în scopul realizării proiectelor sociale promise în campania electorală, ar putea să degenereze în retragerea SUA din anumite afaceri internaţionale (sau cel puţin din cele mai puţin semnificative pentru administraţia americană, printre care ar figura şi conflictul transnistrean etc.).
• Potenţialul multeralismului admis de Obama şi noua administraţie americană democrată, precum şi posibila semnare a sistemului de securitate pan-european propus de Rusia, ar putea bloca pentru o perioadă îndelungată extinderea NATO. Aceasta va avea un impact negativ asupra integrării europene a Europei de Est, care va trena în timp, păstrând întreaga zonă în sfera de influenţă rusă (este puţin probabil că Bruxellul va reuşi să integreze efectiv această regiune în afara mecanismelor preconizate de NATO, chiar dacă va pune în aplicare Parteneriatul Estic sau alte politici specifice ale procesului de integrare europeană). În cele din urmă, Europa de Est ar riscă să se transforme într-o Uniune a Europei de Est la care deja visează unii ideologi ruşi susţinători ai politicii lui Putin/Medvedev.

Ce mă irită la orașul meu: Pitești – lungul drum al căldurii către casă

noiembrie 9th, 2008

O angajată cu vechime în Primărie dna Ionela Foamete, observa numai ceea ce vrea

La reclamaţia depusă on line către Primărie îi trimiteam dnei inspector seriile chitanţelor şi conţinutul acestora solicitand lamuriri la neclaritaţile pe care le aveam…..

20.09.2006, chitanţa seria AG WLJ nr. 7114179 01, suma 416, (din care 45 fond reparaţii) întreţinere mai+ iulie 2006

21.12.2006, chitanţa seria AGWLR nr. 7165726 01, suma 554, (din care 45 fond de reparaţii) reprezenand întreţinere lunile august+ octombrie

19.12.2007, chitanţa seria A nr. 0000516, suma 348, consum luna octombrie 2007
16.11.2007, chitanţa seria A nr. 0000451, suma 244, întreţinere august.. octombrie 2007
18.09.2007, chitanţa seria A nr. 0000321, suma 334 ( ADICĂ 254 ÎNTREŢINERE IUNIE 2007 ŞI 80 ÎNTREŢINERE IULIE 2007)
26.07.2007, chitanţa seria A nr. 0000220, suma 332, întreţinere mai 2007
20.06.2007, chitanţa seria A nr. 0000151, suma 209, întreţinere noiembrie 2006 şi parţial ianuarie 2007
16.05.2007, chitanţa seria A nr. 0000088, suma 539, consum luna martie 2007
18.04.2007, chitanţa seria A nr. 0000015, suma 575, întreţinere martie 2007
15.02.2007, chitanţa seria AGWLR nr. 7165849 01, suma 660, consum decembrie 2006
16.01.2007, chitanţa seria AGWLR nr. 7165779 01, suma 558, întreţinere decembrie 2006

16.01.2008, chitanţa seria A nr. 0000583, suma 579, întreţinere decembrie 2007
19.02.2008, chitanţa seria A nr. 0000640, suma 672, consum decembrie 2007
19.03.2008, chitanţa seria A nr. 0000715, suma 749, consum ianuarie 2008
16.04.2008, chitanţa seria A nr. 0000769, suma 679, consum februarie 2008
27.05.2008, chitanţa seria A nr. 0000854, suma 806, consum 501 aprilie şi 305 mai 2008
26.08.2008, chitanţa seria A nr. 0001024, suma 176 consum luna mai 2008
26.08.2008, chitanţa seria A nr. 0001025, suma 197 consum iunie 2008
26.08.2008, chitanţa seria A nr. 0001026, suma 215 consum iulie 2008

Am precizat atunci: „Eu am o nedumerire mare: lunile anului se desfasoară in reluare si eu nu am realizat acest aspect pană acum? ”

Mi s-au răstălmăcit cuvintele fară a se ţine cont de ceea ce am scris şi răspunsul a fost : Urmare e-mail-ului dumneavoastra inregistrat sub nr. 38344/27.05.2008 la Primaria Municipiului Pitesti, va comunicam urmatoarele: aspectele sesizate sunt de competenta de solutionare a presedintelui asociatiei de proprietari unde vă indrumăm să vă adresati ( nu am primit explicaţii ci numai amanări)”, „lista de plată afisată la o asociatie de proprietari, inclusiv la a dumneavoastra, este intocmita pe baza facturilor emise de furnizori ( care nu sunt afişate în original) pentru consumul lunii anterioare afisarii listei de plata.

De exemplu: daca este afisata lista de plata in luna mai, aceasat contine costurile lunii aprilie. Poate din acesta cauza aveti nedumerirea ca lunile anului se desfasoara in reluare” şi… ” Drepturile si obligatiile dumneavoastra fata de asociatia de proprietari asa cum sunt reglemetate de H.G.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 sunt:

A. Drepturi:
a) să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari;
b) să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari, dacă au capacitatea deplină de exerciţiu;
c) să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi să aibă acces, la cerere, la orice document al acesteia;
d) să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă la contestaţie în termen de 7 zile;
e) să folosească părţile comune de construcţii şi instalaţii ale condominiului conform destinaţiei pentru care au fost construite;
f) să îşi închirieze proprietatea, fără a fi afectate exercitarea drepturilor şi îndeplinirea responsabilităţilor legate de asociaţia de proprietari” Acest rapuns l+am primit de la : Insp. Ionela Foamete
Serviciul Indrumare Asociatii Proprietari

Nu era răspunsul complet pe care îl aşteptam, dar dna respectivă s-a străduit din răsputeri să ofere un „răspuns”

Colegii de serviciu mi-au spus că are o mare pasiune „lipirea de afişe electorale”

Presedintele Asociaţiei, dl. Olaru, plictisit şi arogant îmi sugerează să mai discut cu vecinii mei….. despre ce?

Eu aşteptam raspunsuri clare şi la obiect, nu sa merg şi ascult barfele din bloc…Nu pot sa spun decat ca am fost tratată cu „tot respectul”…..

Despre dl. Olaru fostul administrator dl Enoiu Constantin îşi amintelte că în perioada oct. 2003- februarie 2006 a fost membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei de Proprietari Găvana III, Q1+ Q3; tot în această perioadă Asociaţia a funcţionat fără Comisie de Cenzori şi cu un alt administrator (dl. Preda Iulian), neatestat conform legii; în februarie 2006 ca Preşedinte al Asociaţiei dl. Olaru a angajat un administrator neatestat legal- dl. Bratu Ionel Cătălin; De asemenea precizează că de la înfiinţarea Asociaţiei şi până în prezent gestiunea acesteaia nu a fost niciodată supusă unei revizii conform legii şi că în perioada 2003- 2006 cei doi administratori au aplicat penalizări în cuantum de 0,1 %, începând cu prima zi a lunii următoare, indiferent de data afişării listelor de plată ( de regulă după 20 ale lunii), deşi nu aveau aprobarea Adunării Generale. Din luna mai 2006 există un proces pe rol nefinalizat între fostul administrator şi actualul şi că această tergiversare a lucrurilor a adus un prejudiciu Asociaţiei în valoare de 2248,5 ron+ onorariu Asociaţie (Cabinet Avocatură+ onorariu executor judecătoresc+ penalizări susţinute de la furnizorii de utilităţi).Dacă ar fi avut o datorie neplătită aceasta nu ar fi avut cum să nu fie înregistrată în gestiune sau nu ar fi putut fi putut dispărea făsă a fi observată”

Pomii din faţa blocului Q3, Găvana III Piteşti cioparţiţi

Brazii şi salcâmii plantaţi în faţa blocului au fost mutilaţi de către un binevoitor locatar pe motiv ca nu avea vedere din balcon asupra parcării automobilului său şi a luat această înţeleaptă decizie…..

Punctul termic 907

Joi, 23 octombrie, având în vedere ca săpatămana trecută încă se montaseră centrale în blocul unde locuiesc, mai exact pe scara mea, mă hotarăsc, având în vedere că am mai ramas decât trei nedebranşaţi să mă interesez şi sa vad cum merg lucrurile. După ce îmi trimit copilul la şcoala, primul pas în fac la Punctul termic 907 de care aparţin. Poarta fiind larg deschisă intru în curte, găsesc şi uşa deschisă. Înauntru văd coloane mari şi robineţi pe masură. Dl. maistru Bebu mă ascultă politicos şi îmi indică Sediul Termoficare din str. Calea Bucureşti

Facturare… termoficare la mica înţelegere

Prind un taxi şi merg către adresa menţionată. Deschid prima uşă, împrăştiate prin acea camera văd mai multe birouri. Miraţi, 2-3 angajaţi mă privesc şi o dnă mă invită să aştept până voi fi anunţată la „şefu”. În scurt timp primesc acceptul şi sunt condusa către acesta. . În faţa ochilor văd persoana căreia trebuia sa-i expun motivul vizitei. Cu un aer de ocupat, butonând o tastatură mai mult în gol chiar de faţă cu mine, printre picături îmi face favorul să mă asculte. Îmi spune ca s-a dat o hotârare pe local şi ca de la 15 octombrie nu se mai acceptă debranşări. Îi explic ca de fapt voi plăti ceva ce nu vor face, că în vară zugrăvisem, schimbasem caloriferele, îmi montasem robineţi de intrare -ieşire+ termostat pentru reglarea temperaturii, că am contorul de gaze pentru 2 focuri (deci există proiect). Se întrerupe la un moment dat , îşi ridică privirea către mine şi mă sfătuie:. ” Ar mai fi o variantă…dacă sunteţi în relaţii BUNE cu cei de la Asociaţie, vă puteţi debranşa dv., fară să mai venim noi, aranjaţi cu cei de la Asociaţie să nu vă încarce la caldură şi în faţa lor va luaţi angajamentul că oficial veţi începe demersurile de debranşare în mai 2009, după ce vom opri caldura,”…. caldura care la ora actuala nu există. Ma lasă perplexă afirmaţia dar în acelaş timp întreb : „asta nu este ilegal?” , mi se raspunde „da”. Îi spun ca nu doresc sa fiu acuzată ca am deteriorat ceva şi nu vreau sa am de-a face cu legea. La plecare îmi zice ca aşteapta telefonul de la administrator şi în funcţie de asta va şti ce să facă ,notându-mi numărul de telefon: 0723293482, Apostolniceanu Sorin. În concluzie….

Audienţă la dl. Primar Pendiuc

Necajită şi contrariată, de aici iau drumul Primariei cu intenţia de a explica încă o dată de ce am plecat de acasă

Îmi este indicată intrarea D şi ca purtător de cuvânt dna Monica C. Cum am intrat în clădire mă păleşte un aer cald, chiar foarte cald în contrast cu frigul de afara. Urc câteva trepte , fac la stanga şi în faţă vad un birou. Pe langă el stăteau de vorbă un ofiţer şi o angajată a Primariei. Solicit o audienţă la dl primar, angajata merge , cere relaţii şi se întoarce spunâdu-mi ca dl primar este plecat din ţară, nu ştie cand se întoarce şi să merg la un alt birou unde voi fi luată în evidenţă şi voi intra…. candva în audienţă la dl. primar….. La ieşirea din Sediu îmi revine în minte sloganul care îl citisem pe toate zidurile şi pe toate lozincile din campania electorală..”la noi faptele vorbesc”, Aşa şi este. Domnia Sa discută numai cu anumiţi jurnalişti..

Calculul estimativ la o firma de montat centrale

26 octombrie, seara , ajung la firma destul de „serioasă”. Băiatul mă întreabă nerabdător: „mami acum luăm centrala?”.. Sunt poftita sa mă aşez. În stânga mea un scaun groaznic de mizerabil, se varsase ceva pe el şi acum avea o ţesatură cu „imprimeu”. Spun suprafaţa pe care o am la 3 camere. După ce fac precizarea unde locuiesc, se întinde tacticos pe scaun, la insistenţa mea îmi face un calcul „sumar” şi îmi spune un preţ bombă, 5.400 ron fara sa mai ia în calcul ceea ce aveam….după ce are grijă să-mi expună „serioase” motive şi sa- mi sublinieze ca au foarte mult de lucru.., Preţul enorm nu justifica investiţia….

27 octombrie

Termometrul meu din cameră, îndica afara 8,06 grade, iar în cameră 13,05 grade. Este frig şi având în vedere grija deosebita pe care o manifestă autorităţile locale către centăţeanul de rand constat că lipseşte cu desavarşire , ca sa nu zic ca suntem „uitaţi” într-o ţară care a devenit membră UE. Datoria omului de rand, sa-şi achite impozitele care îl cocoşeaza … În fiecare toamnă aud aceeaşi poveste, numai că aceasta era un pic diferită faţă de anul trecut…

Cotidianul local Curierul Zilei titra:

„Situaţia Termoficării şi a alimentării cu apă caldă şi căldură a Piteştiului pare din ce în ce mai gravă…”

Deşi au primit de la Guvern 61,7 miliarde RON pentru subvenţia de anul trecut, care au intrat deja în circuitul plãţilor pentru a acoperi o parte din datoriile către furnizori, se pare că Termoficarea a primit o lovitură grea, ce se repercuteazã asupra cetăţenilor. CEZ a oprit alimentarea cu energie electrică a CET Nord, pe bază de proces verbal, măsură ce afectează şi cîteva puncte termice, pînă se va plăti o datorie de aproximativ 1,3 milioane RON… ceea ce înseamnă că tot oraşul va rămîne fără apă caldă şi chiar fără căldură. Nu există niciun fel de stoc de păcură, iar gaze se dau la limită!

Primarul Tudor Pendiuc spune că nu ştie absolut nimic de acest lucru. „Nu m-a informat nimeni că s-ar fi întâmplat aşa ceva! Termoficarea are probleme, dar ele nu au pornit de la noi. Primăria a plătit la zi partea de subvenţie care îi revenea, tîmpiţi, că altfel nu pot să le spun, au fost cei de la Guvern şi de la ANRE care ne-au băgat în necazuri. Eu unul, refuz să mă gîndesc că s-ar putea să oprim apa caldă în tot oraşul.”

Offfffffffffffffffffffffff şi totuşi….se repetă în fiecare an în prag de iarnă. Parcă exista un proverb: vara să-ţi faci sanie ….

29 octombrie

Aceeaşi situaţie, apă calda lipseşte, caldura de la termoficare nu ” se zăreşte”

Mai marele blocului: administatorul Bratu Catalin (angajat al S.C. CEZ Vânzare S.A detaşat la Craiova)

De la intrarea în 2007 în UE obligatoriu este ca administratorul sa aiba atestat din care să rezulte că este pregătit pentru ceea ce practică. Ca domnul de mai sus l-a obţinut după ce a trecut mai mult de jumătate de an , acest aspect nu l-a reţinut sa elibereze ilegal chitanţe catre locatari. La avizierul de scară nu există afişată copia după atestatul pe care l-a obţinut ” cu mare trudă”, nici facturile în ORIGINAL după care face dansul calculele minune, are grijă sa pună direct foaia cu ceea ce consideră că este bine…

În clipa în care îţi exprimi nedumerirea se irită la maximum şi îţi zice: „ce sunt eu dator să-ţi ţin evidenţa? dacă vrei să vinzi apartamentul încasezi în jur de 80.000 euro. De ce să-l vand?” Mi se pare normal sa vină sa citească apometrele lunar, sa folosească un ton civilizat, sa nu-ţi mai spună cu stăpanire de sine „conform legii asociaţiilor va pot pune pierderi.”.. Care pierderi, există apometre. Plătesc o sumă lunar ca sa mă enervez şi sa primesc chitanţe cu neclarităţi. Normal este să plăteşti ce consumi, dar cum sa fie posibil acest lucru în Romania? Pe aceaşi chitanţă sunt trecute şi adunate la grămadă şi cheltuieli pentru avocat, fond de rulment, fond de reparaţii, de nu mai ştii ce să mai crezi, introduse fără să te întrebe dacă eşti dispus să plăteşti ca fraierul ce-i vine pe chelie. Timpul pe care îl petrece la încasări este foarte scurt în comparaţie cu salariul deloc de neglijat pe care îl ridică lunar. A avut grijă deosebită să-şi izoleze pereţii exteriori ai apartamentului respectiv facand abstracţie de ceilalţi.

31 octombrie

În această seară vrăjitoarele au reuşit sa aducă apa caldă după o absenţă de mai bine de 14 zile. Este plină de rugină, dar având în vedere ca în ultimul timp a lipsit o folosim şi aşa..

5 noiembrie

În sfarşit a venit caldura. Prioritatea nr. 1 a dlui primar după ce a fost acuzat de o parte a presei argeşene, dar şi naţionale că şi-a cumpărat titlul de Doctor Honoris Causa de la o universitate fantomă din Italia, pentru a se împopoţona cu titlul, fiind asemănat cu Elena Ceauşescu, cea care colecţiona astfel de calificative din boală primarul Tudor Pendiuc a convocat o conferinţă de presă pentru a clarifica această situaţie. A prezentat hîrtiile primite o dată cu titlul de Doctor Honoris Causa în administaţie publică, toate purtând antete oficiale,timbre seci şi chiar apostila Convenţiei de la haga, pusă de guvernatorul statului New Mexico, USA, care certifică faptul că Universitatea Leibnitz din Santa Fe este o universitate acreditată de statul american, ce funcţionează legal şi că distincţia oferită este una valabilă…

Revista ACUM și alegerile parlamentare din 30 noiembrie

noiembrie 9th, 2008

În cursul ultimei săptămâni am respins două propuneri de articole pentru rubrica “Alegeri”.

Unul era de fapt o preluare a unui articol dintr-o revistă românească din Canada și era în esență explicația refuzului de a vota pentru candidata PSD pentru colegiul Americilor la Camera Deputaților, Ana Birchall.

În esență, argumentele erau relativ corecte – asocierea cu partidul lui Ion Iliescu și imaginea negativă creată în presa românească în jurul acestei candidate, refuzată deja la Vaslui.

Dar preluarea unui astfel de articol de revista ACUM ar fi fost o opțiune facilă, lipsind de aici contra-argumentele, deci un interviu cu Ana Birchall în care să i se pună aceste acuzații ar fi fost varianta agreată.

Al doilea articol, scrisă de un colaborator mai vechi al revistei ACUM din Statele Unite, era un atac la adresa lui Petre Roman, candidat la Senat pentru unul dintre colegiile uninominale ale Diasporei din partea PNL.

Argumentele oferite: “mineriada din 1990, distrugerea flotei maritime, subminarea economiei naționale și nu în ultimul rând, imoralitatea dovedită în spațiul conjugal”.

Sigur, lui Petre Roman i se pot reproșa multe pentru perioada decembrie 1989 – septembrie 1991, cât timp a fost prim ministru, dar mineriadele sunt legate în primul rând de numele lui Ion Iliescu, cea din septembrie 1991 fiind îndreptată tocmai împotriva lui Petre Roman.

De “distrugerea” flotei maritime (obsesia cu “valoroasa moștenire comunistă) este acuzat de obicei Traian Băsescu (fără a se fi dovedit vreodată în justiție acest lucru), iar “subminarea economiei naționale” (alt termen drag comuniștilor) este extrem de vagă și a fost utilizată frecvent în jargonul Partidului România Mare.

Și că tot veni vorba de PRM, autorul articolului mai scrie: “Numirea de către PNL, a lui Petre Roman, care îşi dispută fotoliul de senator, in colegiul 1, cu peremistul Ilie Ilascu, fostul detinut politic de la Tiraspol, poate fi catalogată drept un gest ofensator la adresa romanilor din Diaspora, care nu se regăsesc prin nimic în această opţiune.”

Eu unul, care trăiesc în Diasporă, nu mă simt de loc ofensat și ca mine sunt probabil destui. Pentru prima oară în ultimii 16 ani există o șansă serioasă ca PRM să nu depășească pragul electoral. Deci care este răul mai mic: să-l ai pe Petre Roman senator PNL sau PRM-ul (inclusiv poate, dar nu sigur, Ilie Ilașcu) partid considerat extremist, din nou în parlament?

Repet pentru a nu știu câta oară: se votează în colegii uninominale, dar rezultatul este calculat proporțional, deci un vot pentru Ilie Ilașcu este foarte probabil un vot irosit, pentru că el nu poate fi ales decât dacă obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în colegiul respectiv (caz extrem de improbabil), fie PRM trece de pragul de 5% și atunci Ilașcu trebuie să fie clasat în ordinea voturilor obținute de candidații PRM pe o poziție eligibilă.

În plus, Petre Roman candidează pentru PNL, nu pentru unul dintre partidele care s-au desprins din fostul FSN – PSD și PD-L – dacă e tot e să atribuim responabilitate politică pentru lucruri întâmplate în perioada 1990 – 1991.

Cât despre acuzația de imoralitate, revista ACUM nu se erijează în moralist când vine vorba de viața privată. Pe lângă aceasta, Petre Roman e singurul candidat divorțat? De ce să ne legăm tocmai de el?

L-am întrebat pe autorul articolului dacă a cerut să se voteze împotriva lui John McCain, senator în statul unde respectivul locuiește, din cauza faptului că a divorțat de soția sa, rămasă infirmă într-un accident în perioada în care soțul ei era prizonier în Vietnam.

Revista ACUM: abordare diferită

Revista ACUM a încercat să prezinte altfel această campanie electorală. Am invitat politicieni de la marile partide și alianțe (e foarte probabil că doar PSD-PC, PD-L, PNL și UDMR vor fi reprezentate în viitorul parlament și e foarte bine așa) să-și expună punctul de vedere.

Daniel Uncu, de la PD-L, a explicat absurditatea asocierii lui Traian Băsescu cu PRM, Tihi Czika, de la UDMR, a explicat modalități de conviețuire civilizată în Transilvania între unguri și români, plecând de la chestiunea limbii, iar Raymond Luca, de la PNL, a explicat de ce este calificat să reprezinte interesele românilor din Diasporă în Parlamentul României, iar tinerii membri PNL, Bogdan Petre și Roxana Ioniță, au povestit aventura lor inedită care i-a adus în postura de a candida pentru Camera Deputaților.

Cu toate insistențele noastre, nu am primit un răspuns din partea PSD la invitația de a participa cu un articol la rubrica noastră de Alegeri.

Observați care este spiritul în care am abordat campania electorală: într-un mod civilizat, pozitiv, constructiv. A fost prezentată ideea colaboratorului nostru George Petrineanu – România fără ghișee celor doi candidați sus-menționați – Czika și Luca – pentru o eventuală preluare și aplicare după alegeri.

Și aici ca și în alte domenii, revista ACUM are o poziție total diferită de restul presei românești, eliminând trivialul, ne-esențialul și diletantismul din acoperirea acestei campanii electorale pentru alegerile din 30 noiembrie, care ar fi trebuit să fie prima campanie veritabilă, dată fiind decuplarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare și dispariția “locomotivei” candidatului prezidențial ca factor distorsionant.

Am adoptat o poziție de strictă imparțialitate, cu excepția editorialului în care spuneam că din punct de vedere ideologic un rezultat logic ar fi o coaliție PD-L cu PNL.

Nu ne-am permis și nici nu o vom face să recomandăm cu cine să votați sau cu cine să nu votați, nu ne-am permis să facem campanie pentru sau împotriva cuiva.

Este poate o poziție solitară pe ansamblul presei românești, o poziție de principiu cu care ne mândrim.

De ce nu se construieste socialism in Elvetia? Victoria Democratilor in alegeri

noiembrie 9th, 2008

Democratii din Statele Unite au cistigat presedentia, Camera Reprezentatilor si Senatul si de acum pot sa legifereze si sa conduca cum vor.

Cei care i-au ales nu l-au citit e Eminescu si nu au primit din alta sursa invatatura inteleptului caci daca ar fi avut intelegerea momentului nu ar fi existat cauzele pentru care au votat.

In realitate americanii au votat numai din frica si speranta si au votat omeneste.

Daca ar fi fost lipsiti de frica si speranta ar fi fost supraoameni sau poate zie si ar fi votat logic.

America trece la o politica pseudosocialista si pseudopopulista sub pretextul iesirii din criza.

In realitate o asemena politica este menita esecului si toti specialistii o cunosc si de aceea atunci cind vor fi chemati sa formuleze propuneri concrete o vor coti ca la Ploiesti.

Presedinte nu poate sa comande economiei si nici nu poate ordona marirea productivitatii si nic cresterea competitivitatii produselor americane.

Datoria si inflatia, preturile bursiere nu tin cont de directive ci de realitatea economica concreta.

Americanii au votat asa intrucit sint extenuati fara vlaga si nu mai au increde in valorile lor.

Pentru prima data americanul de rind nu are incredere in puterile propirii si se vrea tutelat de cei care ii promit salvarea.

In fond este o renuntare la liberatea vointei si acceptarea restingerii.

Pina acum se propovaduia limitarea libertatilor ca urmare a luptei impotriva terorismului.

Optiunea aplicata in pracitca a fost sacrificarea libertatii economice sub pretextul iesirii din criza.

Miza au fost banii publici si administrarea acestora.

Din pacate acesti bani se vor volatiliza, se vor face noi imprumuturi si investitorii voi incepe sa plece de pe piata americana din cauza impozitelor mari si a limitarii liberatatii economice.

Rezultatul va fi cel scontat.

O singura intrebare nu isi pun americanii:

– De ce nu se construieste socialism in Elvetia ?

In schimb se deschide o era nou de promisiuni socialiste in Romania.

Aparitii noi la editura Ideea Europeana

noiembrie 9th, 2008

Bucuresti, 06 Noiembrie 2008 – Luna octombrie a adus cateva aparitii editoriale de prim rang: * Dictionar de francmasonerie, de Daniel Ligou * Literatura romana contemporana, de Irina Petras * Publicitatea dupa Garfield, de Bob Garfield * Asediu, de Ardian-Christian Kuciuk * Mituri si legende ale antichitatii, de Lucia Daramus * Pasiuni la capatul noptii, de Gheorghe Mocuta * Teme si variatiuni, de Iulian Boldea * Paradisul ratacitilor, de Madeleine Davidsohn * Cenzura a murit traiasca cenzorii, de Marin Radu Mocanu * Celalalt Arghezi, de Victor Marian Buciu * Prozatori si eseisti, de Geo Vasile

* Dictionar de francmasonerie, de Daniel Ligou
Cartea contine CD, ISBN: 978-973-7691-92-7, Numar pag.: 1219, Format: 17×24 cm, pret: 200 lei.
`Faptul ca editia precedenta – care dateaza din 1997 – a fost epuizata demonstreaza atentia vie manifestata fata de aceasta opera nu numai de catre masoni, ci si, in aceeasi masura, de publicul larg. De buna seama, n-am modificat nimic, de asta data, din continutul acestei carti, cateva articole insa au fost extinse prin noi inserturi, iar bibliografia a fost imbogatita simtitor. Este vorba, aici, de un Dictionar masonic. Ne-am limitat la Masonerie stricto sensu, dar in sens extrem de larg. Logica lucrurilor ne-a impus trei directii de orientare: inainte de toate necesitatea de a dedica cate un articol fiecarei tari din lume unde exista Masonerie. Ca intotdeauna, istoria explica prezentul. Ritul, masonic sau nu, vine din adancurile varstelor sale…` (Daniel Ligou)
Cartea contine dictionarul si in format electronic CD.

* Literatura romana contemporana, de Irina Petras
ISBN: 978-973-1925-05-9, Numar pagini: 1006, Format: 17×24 cm, pret: 120 lei.
Panorama Irinei Petras organizeaza, in ordinea alfabetica a numelui autorilor, comentarii si interpretari pe textele a peste 500 de scriitori romani contemporani acoperind ultima jumatate de secol din istoria literaturii romane. ‘Dictionarul’ este precedat de un capitol introductiv intitulat Repere sau fragmente (aproape) polemice, in care autoarea incearca o descriere sintetica a epocii din perspectiva marilor teme de pagina intai ale ultimelor doua decenii. Volumul Literatura romana contemporana nu este exhaustiv, insa este fara indoiala larg cuprinzator. El cocheteaza dezinvolt cu ideea de dictionar sau de istorie literara, si propune decis o panorama.

* Publicitatea dupa Garfield, de Bob Garfield
ISBN: 978-973-1727-39-4, Numar pagini: 232, Format: 13×20 cm, pret: 24 lei.
`Cele zece porunci ale publicitatii venite de la Dumnezeu. Bine, poate ca nu tocmai de la Dumnezeu, in mod direct. Reclama nu este, in sine, o intreprindere foarte dificila. Desigur ca e un business cu destule complicatii, insa, in cele din urma, nu este vorba despre altceva decat de comunicarea unei idei unui potential client. Daca acest lucru il poate realiza, pe trotuar, la taraba, un vanzator ambulant de razatori, atunci si marile minti ale marketingului, cu milioanele de dolari si imperiul media care le stau la dispozitie, ar trebui sa fie in stare sa-l faca. Dar, cu toate acestea, adesea, dau gres… Ei bine, aici intervin eu cu acest manual de publicitate.` (Bob Garfield).

* Asediu, de Ardian-Christian Kuciuk
ISBN: 978-973-1925-18-9, Numar pagini: 170, Format: 11×18 cm, pret: 14 lei.
Soarta temporara a unui copil nascut in Balcani sau o istorie mistica a manipularii ce a devenit aproape genetica. Timp de cateva zile sau ani, micul Helio se trezeste sechestrat intr-un mod atipic. I se spune ca astfel va fi nu doar ocrotit, ci si mantuit. In fata auzului sau trece o intreaga lume rasariteana textualizata care contine parerile si imaginile catorva generatii de oameni. Se vorbeste patetic, parodic si uneori paranoic despre majoritatea incercarilor prin care a trecut si trece spatiul nostru: razboaiele mondiale, Holocaustul, comunismul, democratia, tranzitia, lumea romanului depasind granitele geografice si istorice si convertindu-se la metafora unei postmodernitati sterilizate de crunta demonetizare a cuvantului.

* Mituri si legende ale antichitatii, de Lucia Daramus
ISBN: 978-973-1925-06-6, Numar pagini: 210, Format: 13×20 cm, pret: 20 lei.
Despre Europa s-a vorbit mult, in special din perspectiva sociala si economica, insa tema nu a fost dezbatuta, asa cum s-ar fi cuvenit, de pe pozitia culturii. Cartea Mituri si legende ale antichitatii propune studii eseistice referitoare la baza culturii europene. Eseurile ne invita sa gindim impreuna Europa din perspectiva singurului factor care uneste – cultura.

* Pasiuni la capatul noptii, de Gheorghe Mocuta
ISBN: 978-973-1925-35-6, Numar pagini: 206, Format: 11×18 cm, pret: 20 lei.
`Selectia de cronici literare si recenzii care urmeaza, propune o imagine a practicii literare la capatul lungii nopti totalitare. Un raft cu carti salvate de un cititor de pe margine, obisnuit cu spectacolul tranzitiei, tentat in buna parte de acest spectacol, dar legat de catargul unei corabii in deriva…` Gheorghe Mocuta.

* Teme si variatiuni, de Iulian Boldea
ISBN: 978-973-1727-49-3, Numar pagini: 458, Format: 13×20 cm, pret: 44 lei.
Cartea de fata incearca sa dea seama cu privire la cateva dintre cartile si figurile critice importante ale culturii romane, de la E. Lovinescu, la Al. Paleologu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Lucian Raicu, Paul Cornea, Ion Ianosi, Dan Horia Mazilu sau Gheorghe Craciun. Exista, in cuprinsul cartii de fata, si cateva comentarii consacrate memorialisticii romanesti de dupa 1989, in care am cautat sa relevam dimensiunile scriiturii depozitionale si valoarea documentara a unor texte revelatoare prin deschidere ideatica si prin adevarul dictiunii etice si afective. Un manual indirect de literatura postdecembrista.

* Paradisul ratacitilor, de Madeleine Davidsohn
ISBN: 978-973-1925-19-6, Numar pagini: 170, Format: 11×18 cm, pret: 17 lei.
`E la mijloc un mister negru. Serpuitor. Cu femei puternice, regasindu-se in albia noptilor. Cu barbati pierduti in hatisurile existentei. Cu adolescenti care asista gura-casca la felul in care mortii dau buzna in existenta de zi cu zi. Sunt pagini dense, pe mari portiuni memorabile, de un erotism subtil, navalnic, impuns de botul fraged al mortii care-este-pretutindeni. Madeleine Davidsohn are lejeritatea si familiaritatea lucrurilor aratate la lumina zilei de creatorii obiectelor artizanale, confectionate cu o arta mostenita din tata in fiu, ce-si transmit reciproc secretele meseriei, trucurile stiute exclusiv de membrii clanului de meseriasi.` (Aura Christi)

* Cenzura a murit traiasca cenzorii, de Marin Radu Mocanu
ISBN: 978-973-1727-42-4, Numar pagini: 310, Format: 13×20 cm, pret: 28 lei.
Pentru a incerca, acum, sa raspundem la o intrebare fireasca: de ce Partidul unic s-a preocupat atat de ‘militant’ de literatura si arta, asumandu-si insarcinarea de a le ‘indruma’ si ‘educa’?, aducem cat mai multe probe documentare ale vremii, incepand cu a doua parte a deceniului cinci al secolului trecut si cu intregul deceniu al saselea. Suntem constienti de faptul ca tinem in maini o carte incendiara.

* Celalalt Arghezi, de Victor Marian Buciu
ISBN: 978-973-1727-45-5, Numar pagini: 212, Format: 11×18 cm, pret: 20 lei.
Cartea reprezinta o minimonografie spectaculoasa despre proza, publicistica si poezia unuia dintre cei mai mari poeti interbelici, Tudor Arghezi. M.V. Buciu are un instrumentar critic adus la zi, ca si bibliografia de altfel, atentia exegetului fiind focalizata asupra operei acestui mare scriitor, contestat vehement in perioada post-decembrista. In esenta, monografia lui M.V. Buciu, constituie o temeinica tentativa de reasezare a lui Tudor Arghezi in actualitatea literara, readucand in discutie, dar nu mai putin in actualitate, complexitatea personalitatii argheziene, un urmas al poetului national, Mihai Eminescu.

* Prozatori si eseisti, de Geo Vasile
ISBN: 978-973-1727-47-9, Numar pagini: 468, Format: 14,5 x 20,5 cm, pret: 45 lei.
Geo Vasile ne propune o selectie riguroasa de 100 de prozatori si eseisti alesi din intreaga istorie a literaturii. Elementul inedit, provocator si inevitabil in acest context este selectarea si plasarea, evident, justificata, a unor redutabili prozatori si eseisti romani in contextul generos si selectiv deopotriva al concertului universal al literatilor. Astfel, alaturi de autori precum Paul Auster, Saul Bellow, Mario Vargas Llosa, Julio Cortazar, Henri Miller, Philip Roth etc., sunt asezati Nicolae Breban, Augustin Buzura, Petru Cimpoesu si mai tinerii sai colegi, argumentatia adusa in arena de litere de istoricul si criticul literar Geo Vasile fiind una perfect justificata, iar criteriul de selectie – unul atotputernic: valoarea.

Editura Ideea Europeana este o prestigioasa institutie nationala care propaga valorile culturii romane si incearca sa le integreze in circuitul de valori europene si universale. Unul dintre imperativele culturale ale institutiei noastre este editarea, in fiecare an, a cel putin 100 de titluri de carte, semnate de importanti autori romani si straini, precum si editarea lunara a vechii si prestigioasei reviste Contemporanul. Ideea Europeana. Totodata, sub auspiciile institutiei pe care o reprezentam, functioneaza Clubul Ideea Europeana, un Club de dialog si dezbateri pe teme culturale, civice, sociale deosebit de acute si de o maxima actualitate, ca, de pilda, integrarea in structurile europene si internationale, drepturile minoritatilor, drepturile omului etc. Trei cuvinte caracterizeaza activitatea acestei institutii: profesionalism, eficienta, prestigiu. Asadar, CITIM IMPREUNA, caci numai astfel ne vom cunoaste pe noi insine si, odata cu noi, pe ceilalti si lumea prin care trecem.
www.ideeaeuropeana.ro

Ideea Europeana implineste – in toamna anului 2008 – cinci ani de cand a fost infiintata!

Comenzi online: www.ideeaeuropeana.ro

telefon/ fax: (021) 212.56.92
telefon: (021) 310.66.18
www.ideeaeuropeana.ro

Gardasil – istoria etică a unui vaccin

noiembrie 9th, 2008

Incep cu o intrebare: daca ati sti cu precizie ca ca unul din virusii cei mai periculosi, care produce cancer cervical la femei, poate fi invins cu ajutorul unui simplu vaccin administrat fetelor la varste intre 9 si 12 ani, si daca ati avea un copil (o fetitza) in aceasta categorie de varsta, ati consimti ca ea sa fie vaccinata?

Cred ca majoritatea parintilor cu mintea intreaga ar raspunde:”da, daca vaccinul nu are efecte secundare negative”.

Asa ar parea normal, firesc si corect. Numai ca exista o categorie de parinti (care in SUA se autointituleaza „Christians” -adica crestini), care ar prefera ca propriul lor copil sa faca cancer cervical decat sa fie vaccinat.

Unii nu vor crede ca este posibil asa ceva! Dar este!

In primul rand trebuie sa fac o precizare: in limbajul american zilnic, cuvantul „Christian” nu este total echivalent cu traducerea sa in romaneste: crestin. Nu rareori se discuta despre crestini si catolici, desi ambele grupuri se refera in principiu la aceeasi religie. Doar denominatiile difera.

In general termenul de crestin desemneaza in America in primul rand evanghelicii fundamentalisti. Dar in ultima vreme fundamentalismul religios crestin a cuprins si cercurile ortodoxiste, catolice si
traditional-protestante.

1. Un virus care produce o boala venerica in vizorul medicilor

Totul a inceput cu studierea efectelor unui agent patogen veneric, virusul HPV (Human Papiloma Virus), care produce atat la barbati cat si la femei un tip de sancru genital. La femei, spre deosebire de barbati, s-a constatat ca efectele acestui virus pot fi deosebit de grave: o serie intreaga de tipuri de cancer pot fi initiate de virusul respectiv. La barbati singurul efect este boala genitala respectiva, dar ei pot deveni purtatori ai virusului si deci pot infecta femeile cu care vin in contact.
Cercetarile medicale au reusit sa gaseasca un antidot extrem de valoros: un vaccin care previne infectia cu mai multe variante ale
virusului, si anume previne tocmai infectia cu tulpinile care produc marea majoritate a tipurilor de cancer cervical! Dar tocmai de aici a pornit dezacordul!

2. Ce are a face religia cu virusul HPV?

Ne-am fi asteptat ca toata lumea sa aplaude performanta medicala respectiva, dar „nu a fost sa fie”. De ce? Pentru ca doctrinele religioase nu judeca in mod independent valorile etice. De exemplu, primul gand care a trecut prin capul religionistilor a fost: „oare este moral sa salvam fetitele noastre de pedeapsa lui dumnezeu daca pacatuiesc?”

Vindecarea sau protectia nu inseamna nimic pentru dobitocii care au spus mai inainte (de exemplu) ca virusul SIDA este pedeapsa lui dumnezeu pentru homosexuali. Mutatis mutandis, s-a ajuns si la aceasta aberatie legata de atitudinea fatza de propriii lor copii. Daca ei vor ca o boala sa fie pedeapsa lui dumnezeu, o fac ei insisi!

Iata si faptele:

„Cervical cancer is the second most common cancer among women and kills 250,000 women a year, the World Health Organization (WHO) said.
About 500,000 cases of the disease are reported every year, 80 percent of them in developing countries, the Geneva-based agency said. The vaccines could have a ‘major impact’ on that toll, the WHO said.”

Traducere: cancerul cervical este al doilea ca amploare in cazul femeilor si ucide circa 250 000 femei pe an, a spus OMS. Cam 500 000 de cazuri sunt raportate in fiecare an. Vaccinurile ar putea avea un impact major asupra acestei situatii.

3. Reactia religionistilor

Voi reda aici opiniile scrise de trei organizatii religioase retrograde din SUA:

„The Family Research Council said: „Because parents have an inherent right to be the primary educator and decision maker regarding their children’s health, we would oppose any measures to legally require the vaccination or to coerce parents into authorizing it.”

Organizatia americana „The family Research Coucil” a spus: „Datorita faptului ca parintii au dreptul inerent de a fi educatorii primari si cei care iau deciziile privind sanatatea copiilor lor, noi ne vom opune oricarei masuri care cere vaccinarea sau obligativitatea
parintilor de a-si vaccina copiii”.

Nota: Toate organizatiile americane care au in numele lor cuvantul-cod familie (family) sunt prin definitie de dreapta si intotdeauna homofobe. Fara nici o exceptie. Invers, toate organizatiile care au in titlul lor cuvinte-cod ca „human rights, humanity, human values”, etc sunt pentru drepturile homosexualilor si ale altor minoritati.

Focus on the Family „opposes mandatory HPV vaccinations for entry into public school. The decision of whether to vaccinate a minor against this or other sexually transmitted infections should remain with the
child’s parent or guardian.”

„Focus on the family” se opune vaccinarilor obligatorii pentru intrarea in scolile publice (in cele private nici nu se pune problema). Decizia de a vaccina un minor impotriva acestei boli venerice sau a altor boli trebuie sa ramana la latitudinea parintilor.

„The Christian Medical & Dental Associations believe the vaccination should „absolutely remain a choice, not a requirement.”

„Asociatia Crestina a Medicilor si Dentistilor” crede ca vaccinarea trebuie sa ramana la alegerea fiecarui parinte, si sa nu fie obligatorie.”

Cand un copil are asemenea „prieteni” adulti, ca parintii crestini respectivi, nici nu mai are nevoie de dusmani.

4. Situatia din Romania

Din fericire am aflat din revista ACUM ca in Romania a inceput distribuirea acestor vaccinuri. Partea proasta este ca lumea nu prea stie despre ce este vorba. Sper ca inalt-prea-fericirile-lor si lat-prea-sfintiile dumnealor sa se tina la distanta de aceasta controversa rusinoasa, in care religionistii arata ca pe ei ii intereseaza numai dogma lor si nicidecum binele copiilor.

Nu de alta, dar acum in occident a inceput si vaccinarea baietilor.

Chiar daca nu fac cancer cervical, de ce sa nu fie tratati preventiv si baietii, ca sa nu fie expusi la boli venerice? Mai ales cand se poate, cand stiinta este in mana noastra?

5. Epilog

Voi incheia cu urmatorul text scris de unul din conducatorii Coalitiei Nationale Americane privind Cancerul Cervical:

Alan Kaye, chairman of the National Cervical Cancer Coalition is hopeful that the vaccine will be universally used. He said: „I don’t
think anyone wants to stop a cancer vaccine.”

But some things are(…) more important than saving lives. To some parents, promoting premarital chastity is one of these. Their reasoning is that if their daughters
feel protected from one sexually transmitted disease (STD) out of the dozens of STDs that are in wide circulation, then there might be a slight increase in their level of sexual experimentation.

Alan Keye, directorul Coalitiei Nationale pentru Cancerul Cervical spera ca vaccinul va fi utilizat in mod universal. El a spus: „Nu cred ca cineva vrea sa opreasca un vaccin contra cancerului.” Dar unele lucruri sunt mai importante decat a salva vieti (…) Pentru unii parinti, a promova castitatea premaritala este unul din acestea. Ei cred ca daca fiicele lor se vor simti in siguranta de una din bolile
venerice in circulatie, atunci ele vor experimenta sexual ceva mai mult.

Deci asta este, frica de sex! De „pacat”! Care e mai mare la acesti trogloditi decat dorinta de a feri copiii pana si de cancer si moarte prematura!

Cetatea filmului si-a deschis portile pentru un romȃn din Arizona

noiembrie 9th, 2008

Cine dintre noi nu şi-a dorit în copilărie, să joace măcar într-un film, visând să devină într-o zi, erou principal, într-o peliculă cu suspans şi cascadorii? Daniel Ganea, românul născut acum 36 de ani în Cluj, a ajuns să îşi vadă visul cu ochii. Aşa cum spunea chiar el, nu ştim niciodată de ce şi pentru ce ajungem în diferite locuri sau situaţii în care nu ne-am fi gândit niciodată că vom ajunge. Aşa se face că în toamna lui 1989, Daniel călătoreşte în SUA, pentru o vizită de şase luni, după care revine în ţară. Trei ani mai târziu, se stabileşte definitiv în SUA, locuind mai întâi la New York, iar apoi la Los Angeles şi Washington, pentru ca din 2004, să rămână cu domiciliul în Surprise, Arizona. Daniel este căsătorit din 1992, cu Ana Lenghel (Ganea), cu care are doi fii Jacob (16 ani) şi Joseph (14 ani). Deşi deţine în prezent o companie de transporturi comerciale, în special servicii de limuzină, Daniel este implicat de mai bine de un an şi jumătate în diverse programe de studiu şi antrenamente pentru industria producţiei de filme.

Iar ntr-o zi însorită – aşa cum sunt mai toate zilele în Arizona – norocul i-a surâs. Aflat la volanul uneia dintre limuzine, Daniel a pleca ca de obicei, în cursă, fara ca macar sa banuiasca faptul ca din acel moment, viata lui avea sa ia o cu totul alta intorsatura. Se anunţa un program încărcat, iar primul client VIP a fost un director de distribuţie, cu care a şi intrat imediat în vorbă. La întrebarea acestuia, dacă i-ar place sa joace in filme, Daniel i-a răspuns zambind ca inca din copilarie visa la aceasta, insa viata îl dusese într-o cu totul alta directie. Ajunsi la destinatie, acesta i-a înmanat lui Daniel cartea sa de vizita, pentru a-l contacta, in caz ca se hotara să înceapă să facă film. Lui Daniel nu i-a trebuit prea mult timp sa se decida şi asa se face ca de aproximativ un an si jumate este implicat in diverse programe de studiu si antrenamente pentru industria productiei de filme.

Daniel a jucat mai intai in “SIS” (Special Investigation Squad), un film despre o echipă de investigaţii speciale, care urmareste infractorii de pe strazile Los Angeles-ului, si in care a avut mai multe roluri, insa toate secundare, de exemplu reporter, lead role/bomber, etc. Totusi, cu aceasta ocazie, numele sau a aparut in distributie alaturi de alte nume mari ale cinematografiei, cum ar fi Keith David, Christina Cox, Omari Hardwick, Colleen Porch si Martha Millan. Tot atunci, Daniel avut ocazia sa-l cunoasca pe directorul John Hertzfield de la Hollywood, in calitate de regizor si scenarist al acestui film, care a fost lansat pe marile ecrane pe 24 august, 2008 si transmis pe canalul de televiziune Spike TV.

A urmat dupa aceea, “Lace up Stilletoes”, director de distributie fiind De Chiara Montonati, in care partenerul lui Daniel a fost chiar fiul sau cel mare, Joseph, care studiaza in prezent, la scoala de “actorie si modeling”. In acest film, care a fost unul mai mult sportiv, de box, Daniel a interpretat rolul de angry man in crowd, iar fiul sau pe cel de water boy. In “Ingerul meu”, o productie pentru Harkins Theaters de Glenn Bertelsen, Daniel a interpretat rolul de “Christian man in the church” urmarind indeaproape caracterul actorului prinicipal Tim Blore. In continuare, Daniel apare in “The Phoenix Bridal Fashion Show”, la Cardinal Stadium, pe 27 aprilie 2008, o parada de moda realizata pentru firma de tuxedo “Mr Formal Various”. De asemenea, Daniel participa la prezentarea comerciala pentru agentia de televiziune “Big TV 1”, pentru candidatul la Presedintia SUA, domnul Barrack Obama, si este invitat sa apara in reclame, poze, print-uri, pentru reviste, institutii, etc.

De curand, Daniel a fost admis la Arizona State University, unde isi va completa studiile, pentru a deveni pilot pe linii comerciale, insa este decis sa nu renunte la studiile de actorie, pe care le va continua. “De copil imi doream sa devin actor si imi amintesc cum obisnuiam sa imit diversi actori, dupa ce vizionam un film. Dar in Romania, nu se puteau face prea multe, pe vremea aceea. In America, oportunitatile sunt complet diferite”, isi justifica el decizia.

Vorbind despre industria filmului, Daniel afirma ca in acest domeniu conteaza foarte mult caracterul si moralitatea actorului, mai ales ca la ora actuala sunt mai multe lucruri rele, decat bune, intrucat Internetul si media ofera publicului multa violenta, rautate, sex, etc. De altfel, chiar o parte dintre scenariile pe care le primea sa le studieze in vederea rolului pe care il va juca aveau un continut compromitator, astfel ca ajungea sa aiba mereu dispute aprinse cu alti actori si producatori de film despre ceeea ce se intampla in aceasta industrie. Pentru Daniel, un film foarte controversat a fost “Hamlet 2”, fata de care si-a exprimat deschis dezacordul, in discutiile cu directorii si fanii acelei productii, unii dintre ei spunandu-i deschis ca nu si-l imaginau ca fiind o persoana atat de “religioasa”. Insa Daniel considera ca si in actorie trebuie sa existe oameni morali, care sa se opuna obscenitatilor si productiilor menite sa serveasca “otrava la cerere”, pe marile sau micile ecrane.

Asa se face ca a refuzat unele roluri destul de atractive, ceea ce a facut ca unii actori si regizori sa insinueze ca daca i s-ar fi oferit o suma buna de bani si o mare publicitate, poate ca ar fi acceptat chiar si rolul principal, in “Hamlet 2”. Raspunsul sau insa a fost ca nu si-ar fi asumat un asemenea risc, pentru ca este ridicol ca un om, o fiinta muritoare, sa-ti bata joc de creatiunea divina si de Creator, care este vesnic si suveran peste creatie. Insusi regizorul acelui film i-a cerut intr-un e-mail sa renunte la aceasta discutie, pentru ca simtea ca “ii crapa capul”, insa replica lui Daniel a venit prompt: “I-am spus ca imi pare rau ca a investit aproximativ 9 milioane de dolari in acest film si a recuperat doar 4, pana in prezent”.

Pe baza informatiilor care i-au parvenit de la cunostintele pe care le are in industria filmului, Daniel afirma ca orasul Phoenix din statul Arizona este si va fi un punct de interes in acest domeniu, avand un potential de expansiune foarte ridicat. De altfel, Hollywoodul doreste sa se extinda in viitor, in acest oras, din mai multe considerente.

In ceea ce ii priveste pe romanii din diaspora si de pretutindeni, mesajul lui Daniel pentru ei este ca desi o natiune deja pornita inspre rau nu poate fi schimbata, ei vor putea avea o influenta in mediul in care traiesc si in special, in educarea copiilor, care se hranesc zilnic cu lucruri nocive, din programele de televiziune. Daniel isi incurajeaza conationalii si chiar ii provoaca sa faca, ori de cite ori vor avea ocazia, un comentariu impotriva acestor lucruri, sa nu ezite sa isi spuna parerea, insa in mod respectuos. Hollywood-ul tine cont de opinia publica, mai adauga el, de aceea oricine poate comunica prin scrisori, e-mailuri, telefon, astfel ca daca mai multi ar lua pozitie, numarul programelor distructive s-ar diminua in mod dramatic. De ce? Pentru ca industria filmului scoate pe piata doar ceea ce place, si aceasta deoarece la turnarea unui film se cheltuiesc foarte multi bani, inainte de a se inregistra vreun profit. Cititorilor acestui articol, Daniel Ganea le multumeste si le ureaza multa sanatate, succes si binecuvantare divina.

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

Muzeul „Antipa” – 100 de ani de muzeologie

noiembrie 9th, 2008

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA” din Bucureşti organizează în perioada 10-12 noiembrie 2008 CONFERINŢA EUROPEANĂ A MUZEELOR DE ISTORIE NATURALĂ. Deschiderea lucrărilor va avea loc în Amfiteatrul Muzeului „Grigore Antipa” în dimineaţa zilei de Luni, 10 noiembrie; începând cu orele 1000 după discursul Dr. Adrian Iorgulescu – Ministrul Culturii şi Cultelor – adresat tuturor participantilor la Conferinţă, Primarul Sorin OPRESCU va dezveli placa centenară montată la intrarea vizitatorilor, în semn de respect pentru activitatea întemeietorului Muzeului şi în scopul marcării împlinirii a 100 de ani de la deschiderea Muzeului National de Istorie Naturala din Bucureşti în cladirea actuală – monument de arhitectură, primul edificiu din ţară proiectat şi construit pentru a funcţiona ca muzeu.

Lucrările Conferinţei se vor continua şi în cea de a doua zi, tot în Amfiteatrul Muzeului, numarul participanţilor la acest important eveniment ridicandu-se la 60 de invitati, directori de muzee, cercetători şi muzeografi din România, Luxemburg, Belgia, Italia, Franta, Spania, Serbia, Ungaria, Estonia, Bulgaria, Republica Moldova etc. Închiderea lucrărilor Conferinţei Europene a Muzeelor de Istorie Naturală va avea loc tot Marti, 11 Noiembrie şi va fi marcată de festivitatea de acordare a medaliilor centenare realizate de către instituţia gazdă în colaborare cu Banca Naţională a României, începând cu orele 19,00, în Sala Geneva din cadrul Rin Grand Hotel – unul dintre sponsorii evenimentului. In cadrul acestei festivităţi, Primarul General al Municipiului Bucuresti, Prof. Dr. Sorin OPRESCU va inmâna reprezentanţilor Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucuresti Diploma de Cetatean de Onoare, acordată post mortem, Dr. Grigore Antipa – fondatorul institutiei, unul dintre cei mai mari cercetători români, inventatorul dioramelor şi părintele muzeologiei moderne româneşti.

***

Dedicat CENTENARULUI MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA” (1908-2008) acest eveniment are ca scop principal atragerea în Capitală a reprezentanţilor celor mai mari muzee europene de zoologie, în perspectiva stabilirii de contacte şi parteneriate dedicate promovării reciproce a patrimoniilor culturale deţinute. Organizată în anul Dialogului European al Dialogului Intercultural cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, Conferinţa Europeană a Muzeelor de Istorie Naturală a fost necesară şi bazată pe preocuparea de adaptare a muzeelor româneşti la exigenţele publicului modern. Conferinţa are ca obiective promovarea modelelor de bună practică ale marilor „muzee de naturale” din Europa care, după cum se ştie, reuşesc să atragă prin expoziţiile lor, evenimentele şi programele publice derulate, un număr mare de persoane, atât dintre vizitatorii autohtoni, cât şi dintre turiştii străini. Rezultatele concrete ale acestei intalniri europene ar putea fi: stabilirea oportunităţilor şi perspectivelor prin care instituţiile participante la Conferinta pot beneficia de fondurile europene pentru derularea programelor ştiinţifice şi culturale comune; evaluarea oportunităţii de a consacra Conferinţa Europeană a Muzeelor de Istorie Naturală ca eveniment cu desfăşurare periodică; stabilirea unui cadru de lucru prin care muzeele, Ministerele Culturii si Primariile oraselor europene vor putea colabora la diferite proiecte expozitionale itinerante sau vor putea organiza evenimente publice, cu desfăşurare simultană la nivel european, în scopul promovarii valorilor culturale nationale ca elemente ale patrimoniului cultural european.

Muzeul National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa’ este o veche institutie culturala, de educatie si cercetare stiintifica. In ultima vreme muzeul se remarca prin dinamism, organizand manifestari inedite, interactive, pentru vizitatori de toate varstele.

Informaţii suplimentare: Dr. Aurora STĂNESCU, coordonatorul evenimentului
0788.593.485

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (IV)

noiembrie 9th, 2008
O întreprindere de famile din Piteå, a mutat santierul de constructii de apartamente in fabrica.O întreprindere de famile din Piteå, a mutat santierul de constructii de apartamente in fabrica.

Ultimele gânduri au fost data trecuta dedicate medicului Bror Rexed, director la ,,Sociastyrelsen”, (,,Agenţia naţională pentru bunăstare si sănătate publică” – destul de greu de tradus, multe din noţiunile obişnuite aici neavând un corespondent – probabil si reciproca este adevărată) ii lasă cu gura căscata pe angajaţii săi adunaţi in plen cu o replica pe atunci neobişnuita: ,,Salutare, eu sunt Bror (Fratele) si mă aştept ca de acum înainte sa îmi spuneţi pe nume, la fel cum voi face si eu!”
Am numit aceasta întâmplare ,,Reforma per-tu-ului, Du-reformen” dar trebuie sa reamintesc inca odată ce ea a fost o reacţie spontană, fără dezbateri publice si hotărâri de guvern, îmbrăţişată aproape instantaneu si fără rezerve de către suedezi. Într-un articol de ziar, intitulat ,,Omul care a stârnit o avalanşă” autorul mai spune: ,,Bror Rexed i-a învăţat pe suedezi sa comunice”. Se referea la faptul ca din cauza unor particularităţi ale limbii (adresarea de politeţe se făcea in primul rand nu cu dumneavoastră ci folosind un titlu, lucru care nu era posibil la contactul cu un necunoscut).

Cum am lăsat in seama specialiştilor aspectele pur politice sau economice ale modelului suedez, am sa continuu călătoria mergând in zig-zag intre blocurile monolitice, fie ele materiale sau imateriale, care îl constituie. Mă interesează cum contribuie acest model la mulţumirea de sine a locuitorilor Suediei indiferent de culoare politica sau poziţie sociala.

Ajutorul social

Înainte de asta vreau sa mai fac precizarea ca modelul suedez nu trebuie identificat cu o componenta a lui, ajutorul social, ,,Socialbidraget”. In ultimele doua decenii ajutorul social a fost din ce in ce mai mult diminuat si supus unor limitări Ca principiu, păstrat si acuma, orice persoana aflata in lipsa serioasa de mijloace poate face o cerere. De la început sunt excluşi cei care inca mai dispun de bunuri de valoare sau numerar, pe care se presupune ca trebuie sa îl folosească înainte de a apela la ajutorul statului. Cei care se califica, aici neintrând însă şomerii, care primesc de la Casa de Asigurări, circa 80% din salariu pe o perioada, au dreptul la plata unei chirii normale pentru o locuinţă, a asistentei medicale, ca si o suma in numerar pentru fiecare membru al familiei. O practica răspândită in relaţiile cu publicul in Suedia este aceea ca multe dintre facilităţi se oferă in baza declaraţiilor pe proprie răspundere a solicitantului. Practic nu exista copii legalizate, adeverinţe si stampile. Ca peste tot, exista bineînţeles persoane, atât sudezi cat si imigranţi, care au învăţat sa folosească la maxim sistemul sau sa îl păcălească Majoritatea suedezilor vad însă ajutorul social ca pe un semn al unei mari nenorociri pe care nu si-o doresc.
La fel, pentru ca sumele destinate plaţii chiriei sunt înmânate solicitantului, in cazul in care acesta se nimereşte sa fie un narcoman sau alcoolic (ambele categorii fiind destul de bine reprezentate) aceştia sunt in pericol sa cheltuiască banii si in curs de câteva luni sa fie evacuaţi ajungând pe lista neagra a celor care închiriază – condamnaţi sa trăiască pe strada,cu alte cuvinte. Respectul pentru integritatea individului intra aici in conflict cu neputinţa unora dintre ei sa-si poarte de grija. Dar instituţia sociala nu face rabaturi.
Am mai întâlnit cazul unei persoane cu studii superioare (magna cum laude) care a reuşit sa trăiască mai bine de un deceniu din ajutor social. Deşi era singur, avea dreptul la închirierea doua camere (living si dormitor) la care se mai adaugă camera copilului, copil dat in îngrijirea mamei si care venea la el odată la doua săptămâni in week-end.
Imediat după perioada 68-istă, adolescenţii erau îndemnaţi printr-un fel de propagandă sa plece de la părinţi si sa se mute ,,la casa lor” finanţaţi de Serviciul Social. Aceste vremuri au devenit însă istorie.

Funcţionalismul arhitectural, minimalismul si Programul milionului de locuinţe

De la lansarea modelului suedez, prin anii ’30, ,,Agenţia naţională pentru bunăstare si sănătate publica” a însărcinat grupuri multidisciplinare in care intrau in primul rand arhitecţi, sa cerceteze forme noi de locuit, ,,igienice”, eficiente si economic-intensive. Tendinţa este in mod sigur un ecou al ideilor modernismului, cu reprezentaţi ca Le Corbusier.
Era momentul când in Stockholm oamenii din paturile mai de jos ale societăţii inca trăiau in ,,căsoaie” cu mai multe etaje si apartamente cu WC-uri in curte.
Cercetările au rezultat definirea unui model de locuinţe funcţionale, la care mărimea si amplasarea încăperilor, dotările, finisajele, peisagistica, erau optimizate. Fără discuţie ca a fost un model de succes, oamenii încăpând sa trăiască mult mai bine însă fără excese. Aceasta tendinţa s-a menţinut pana si astăzi. Daca legea româneasca a locuinţelor stipulează cu pompozitate ca cea mai mica încăpere, un grup sanitar, dintr-un apartament nu poate sub nici un chip sa fie sub 3,3 metri pătraţi (citez din memorie), într-un apartament suedez, chiar de lux, caracterizat întotdeauna printr-o calitate de la care nu se face rabat, încăperea respectiva se dimensionează bine-mersi la 1,5-1,7 mp. Economiile rezultate prin acest gen de optimizare se recanalizează acolo unde într-adevăr sunt necesare, de exemplu un parc al blocului care nu lipseşte aproape niciodată sau in întreţinerea fără cusur a imobilelor.
Cu aceasta am atins parţial si minimalismul, de fapt un curent artistic, respectiv caracteristica, ale cărui principii sunt economia maxima de mijloace artistice. Culorile si alte ornamente sunt folosite cu zgârcenie Se pune foarte mult accent pe lumina si senzaţia de ,,aerisit” in interior, efect obţinut si prin simplitatea mobilierului. Monumentalismul găunos al clădirilor este si el evitat. Se foloseşte lemnul, piatra (granitul), materiale de care tara dispune din belşug, ambele in finisajele brute. Sunt frecvente aluziile la rustic si istorie.

Pentru ca suedezii, la fel ca si romanii, au migrat la oraş aduşi de industrializarea intensiva de după război (când muncitori din Italia au fost chemaţi sa se stabilească pentru a compensa si ei lipsa acuta de forţa de munca), a apărut imediat lipsa acuta de locuinţe
Rezolvarea nu a întârziat si ea a purtat numele de ,,Miljonprogrammet”, Programul milionului de locuinţe S-a hotărât ca într-un deceniu, in perioada 1965-1975 sa se construiască un milion de locuinţe noi la standard corespunzător. Statul a subvenţionat o parte din dobânzi, iar programul a avut in vedere, in mod inspirat, o combinaţie in proporţie egala de blocuri cu apartamente (pentru închiriat sau proprietate personala), grupuri de case in rand si case individuale.
Bineînţeles, Suedia nu a fost singura tara europeană care a avut un astfel de program.
Programul milionului a fost si criticat. In spiritul epocii, blocurile au fost construite după principiile modernismului, fapt care in unele cazuri a dus la acelaşi efect nedorit de formare de ghetouri, oraşe-dormitor. Aceasta nu avea însă de a face cu standardul construcţiilor, care era la cel mai bun nivel, ci cu concepţia urbanistica. S-a întâmplat si la case mai mari… Nu, nu m-am gândit, mai departe decăt la marele Le Corbusier.

Ca sa terminam in tonurile optimiste, de încredere in viitor ale acelei epoci, e de notat o mica povestioara adevărata. Studiile de optimizare a locuinţelor, începute de prin anii ’30 au inclus pana si numărarea paşilor si notarea traseului prin locuinţă a membrilor familiei. O obsesie a ingineriei sociale era ca împărţirea încăperilor sa uşureze munca in gospodărie, dar, in plus, sa ii gonească pe suedezi din bucătărie, unde îşi petreceau tot timpul – moştenire a unor tradiţii rurale, când camera de zi era ,,camera buna” in care nu se calcă decăt de Crăciun si Paşti. Soluţia a fost sa reducă drastic dimensiunile bucătăriei si a fost un eşec total: oamenii s-au încăpăţânat sa rămână tot acolo.
Mai târziu, ceea ce nu au reuşit arhitecţii si sociologii a reuşit.. Televiziunea. După un timp, oamenii au dărâmat şi zidurile bucătăriei ajungându-se la modelul atât de popular al ,,bucătăriei americane”.
E aproape greu de crezut că a trebuit deja sa migrăm din nou: din faţa televizorului mai departe, îngrămădiţi într-un colţ al casei, la tastatură.

Daco-romanii – dovezi arheologice

noiembrie 9th, 2008

Dezvoltam, pe scurt, o idee enuntata in nr. trecut. Continuitatea dacilor sub ocupatie romana si latinizarea lor.

In primul rind, e de amintit ca tezele ce contrazic aceasta idee ar fi: golirea Daciei de populatia bastinasa (prin masacrarea ei si deportari) si aducerea unor coloni din imperiu, care ar fi plecat (in timpul lui Aurelian) cu armata si administratia. Cine e nebun sa plece cu colectorii de taxe si mardeiasii lor, cind avem dovezi ca migratorii se adresau bastinasilor la modul:”Iesiti si semanati! Culegeti roadele voastre! Noi vom lua doar o treime din impozitele pe care le plateati romanilor”? De altfel, in numarul trecut am rezolvat continuitatea daco-romanilor in Dacia abandonata.)

Nu ne vom ocupa de partea de istorie. Toti istoricii nostri s-au ocupat de aceasta problema de la Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir, la scoala romaneasca de medievistica din perioada interbelica (Bratianu, Cartojan, Giurescu, Lambrino, Panaitescu, Papacostea). Nu ne referim la istoricii comunisti. Nu din snobism sau ca nu mai sunt la moda, ci pentru ca ei nu aduc nimic nou si eu nu am studiat izvoarele istorice si comentariile pe marginea lor. Serialul meu, adapostit de RLIV/ACUM, se ocupa de arheologie. Dupa o scurta prezentare a problemei, vom relua analiza arheologica.

Tezele care contesta formarea poporului roman in actualul spatiu sunt vechi si numeroase. Ele se bazau -in primul rind- pe lipsa de informatii din mileniul I e.n. („O tacere impresionanta” de aproximativ 500 de ani, dupa cum se exprimau unii istorici.) si pe lipsa de claritate a foarte putinelor izvoare pe care le avem.

Dupa sistemul de tratate de pace de la Paris (Versailles) ce au urmat primului razboi mondial, tarile revizioniste (Germania, Italia, Ungaria) au trecut la o actiune convergenta de a dovedi cu argumente „stiintifice”, „arbitrariul” acestor tratate. Evident, Romania era printre primele vizate de propaganda fascista. (Un lucru escamotat de legionarii de ieri si de azi, care se prezentau -prezinta- ca apartori ai romanilor si „romanismului”.) (Acelasi lucru s-a intimplat si-n perioada comunista. Moscova favoriza teze despre originea nebuloasa a romanilor. Le sustinea chiar ea, sau dadea „liber” vecinilor si „aliatilor”, sa sustina astfel de idei. Scopul: mentinerea Bucurestiului sub presiune continua, pentru a-l face conciliant in diferite probleme. Dar „evident”, comunistii aparau interesele romanilor, in viziunea fostilor -si actualilor?- comunisti.)

Gh. Bratianu, a explicat ca toti istoricii vecinilor (se referea la exponentii tezelor oficiale de la sfirsitul anilor ’30) neaga formarea romanilor in Romania, dar si pe teritoriul lor de la data respectiva. Atunci, unde s-au format romanii?

Datorita lipsei de izvoare istorice, specialistii nostri au inceput sa se orienteze spre arheologie, pentru a suplini carentele informative. Intemeietorul arheologiei medievale (la noi) a fost Ion Nestor. Iar acest efort, este -in linii mari- derulat dupa 1945.

In 1956, D. Protase incepea, la Soporu de Cimpie, cercetarea unei necropole romane. Sapaturile au fost continuate pina in 1961, cind neropola a fost epuizata. Numele avea sa intre in literatura romana de specialitate: era prima necropola daco-romana din provinciile romane constituite aici, dupa cucerirea Daciei. In aceasta necropola, morminte dacice si romane erau contemporane. Materiale ceramice romane si dacice, erau alaturi.

Mitul golirii Daciei de bastinasi, era spulberat. Miturile puritatii latine sau tracice a romanilor, erau desfiintate.

Intre timp, s-au descoperit numeroase alte puncte, care dovedesc acelasi lucru.

Amintesc doar de sapaturile lui G. Popilian de la Locusteni (Oltenia), efectuate intre 1969-1975. Statiunea a fost prima necropola daco-romana cercetata exhaustiv in Dacia inferioara -in afara arcului carpatic-.

In afara de necropole mixte, cercetarile au scos la lumina si asezari cu ceramica mixta sau pietre funerare cu nume dacice.

Vreau sa reliefez un lucru mai putin cunoscut. La Durostorum (Dorostolon, Dirstor, Silistra), s-a intemeiat prin anul 105 -parca- un castru roman. O fortificatie militara, care avea alaturi o asezare civila (canabae). In aceasta asezare locuiau familiile legionarilor precum si militarii lasati la vatra si eventualele lor noi familii. O situatie tipica pentru toate castrele din imperiu.

Prin evolutia situatiei din zona, in ziua de azi, castrul e pe teritoriul Bulgariei, iar asezarea civila (s-ar putea sa fie vorba de trei asezari; din cercetarile de suprafata -periegheze- cam asa rezulta; ramine de vazut in ce masura sapaturile sistematice vor explica aceasta situatie: trei cartiere contemporane, trei vetre diferite cronologic, trei vetre contemporane) pe teritoriul nostru, la nord de localitatea Ostrov. (In viile fostului IAS, pe malul Dunarii.)

Pina in 1990, nu s-au cercetat sistematic.Fiind la extremitatea judetului Constanta (si aproape de Calarasi) , nefiind suficienti arheologi pentru a face fata la numeroasele puncte ce necesitau interventii urgente, zona a fost „abandonata”. Trebuie sa amintim si rezistenta administratiei IAS, care nu dorea sa-si stirbeasca suprafata cultivata, in conditiile in care se cerea tot mai multa „productie marfa”, pentru export. (Ostrovul exporta cam 40.000 t struguri de masa in Europa, mai ales in Germania. Anual.)

Un amator: Dan Elefterescu, s-a angajat la muzeul din Calarasi ca restaurator. Cunoscind zona, el a efectuat sapaturi de salvare ani de zile, din fonduri proprii. Mergea pe malul Dunarii (in timpul liber) si cind vedea in malul inalt, de lut, o groapa de gunoi menajer (romana), incepea s-o sape. Efortul si riscul erau mari. Un perete prabusit (spre Dunare), groapa cilindrica si de adincime, fara echipament de protectie. Gropile menajere romane, adunau toate lucrurile stricate (ceramica, mai rar metal), nereprezentind un interes economic (nici atunci si nici acum), alaturi de resturi de mincare, animale moarte, cenusa, etc. Dar interesul stiintific pentru obiectele scoase si restaurate, ce pot fi datate foarte exact, este imens. In acest fel, muzeul din Calarasi a devenit posesorul unei bogate colectii de artefacte romane bine datate (ceramica, opaite,etc.), fara sa cheltuiasca un leu de la buget. De ce ne intereseaza, in acest articol, eforturile (nerecunoscute de administratia istorica de la noi si nici de…arheologi) acestui amator? Pentru ca in felul acesta, a reusit sa gaseasca si un numar impresionant de vase dacice, restaurabile si clar datate de ceramica romana. O dovada in plus, ca dacii si romanii au convietuit in aceeasi asezare.

In ziua de azi, a vorbi de lipsa de continuitate a dacilor in provinciile romane Dacia sau a daco-romanilor pe teritoriul Romaniei, este o dovada de lipsa de informatie. (Favorizata de 1. Snobismul arheologilor care nu vor sa explice publicului larg ce au descoperit. Articolele si cartile de specialitate sunt suficiente, zic ei. 2. Calitatea ziaristilor -mai vechi sau mai noi- si a presei din Romania, care are numeroase carente. 3. Uneori chiar de pozitia oficialitatilor, care fie bat apa-n piua pe tema, fara dovezile necesare, plictisind publicul, fie pastreaza o tacere condamnabila, atunci cind apar tot felul de teorii dubioase. In acest context, trebuie apreciata pozitia RLIV/ACUM, de a publica acest serial dedicat arheologiei, prin care publicul se poate edifica asupra situatiei reale.)

„Impresionanta tacere” s-a spart in mii de strigate, reprezentate de statiunile arheologice cercetate de arheologii romani numai in aceasta epoca controversata.

Este de subliniat faptul ca a continua astfel de dispute istorice, nu-si are rostul. Daca statele din Europa erau tributare (pina-n secolul trecut) „avocatilor” cu studii istorice pentru a-si dovedi intiietatea in ocuparea unui teritoriu, azi datele s-au schimbat. Politicienii sunt interesati de convietuirea diferitelor populatii dintr-un teritoriu, indiferent cind au venit si lasa (sau trebuie sa lase) disputele doar in seama istoricilor.

Aceasta viziune de bun simt, exista inca de la Ferdinand Lot: „Nici un popor din Europa nu s-a asezat, de cind lumea, pe pamintul pe care-l ocupa in prezent. Romanii nu au mai multe motive sa cedeze Transilvania decit ar avea englezii sa cedeze Marea Britanie sau ungurii valea Tisei spre a se intoarce in Germania, cei dintii, iar ceilalti in Siberia. Argumentele trebuie sa fie cintarite fara nici o consideratie de politica contemporana.”
Dar fascistii si comunistii aveau alte opinii si practici. Si au.

Din alt punct de vedere, cind romanii au reusit sa dovedeasca tot ceea ce infirmau dusmanii lor, nu mai e nevoie de dovezi…

Totusi, mai ramine un singur lucru de dovedit. Cum s-a format limba romana. Mai ales ca nu toata Dacia a fost ocupata de romani. In acest sens, e de mentionat ca Al. Philippide (filolog) in „Originea romanilor”, sustine ca limba noastra s-ar fi format in Balcani, de unde ar fi migrat in Banat si Transilvania iar de acolo s-a raspindit in toata Romania.

Arheologia, nu poate aduce nici o informatie in domeniu. Poate epigrafia, daca se vor gasi si texte scrise pe piatra. (Deocamdata s-au gasit doar texte in latina, eventual, cu nume dacice.).

E de remarcat faptul ca azi, necunoasterea exacta a fenomenului, alimenteaza nu atit teorii ale „adversarilor” Romaniei, cit ale…tracomanilor.

Acestia considera ca nu era nevoie de romanizare, pentru ca tracii erau latini. Ei (mitul lui Enea) au civilizat Latium. (Cel putin asa sustine Dragan in „Noi tracii”. Intre timp, lucrurile s-au mai complicat. Alti tracomani, mai noi, sustin alte lucruri, la fel de nastrusnice, dar nu au o carte care sa le reuneasca toate punctele de vedere. Tot pateaza INTERNET-ul cu fel si fel de teorii, care mai de care mai curioase. Sigur, sunt amatori lipsiti de orice spirit stiintific, dar tocmai astia fac cel mai mare rau. Pentru ca ei vorbesc de parca ar fi studiat problemele, de parca ar avea dreptate si uite isotricii astia, „tradatori cu totii”, au acceptat „conspiratiile mondiale impotriva poporului roman”. In masura in care astfel de texte ajung in fata altor amatori, acestia pot crede ca asa este.)

Prin urmare, interesul pentru istorie si arheologie trebuie sa fie mare. In continuare, statul (poate ajutat si de particulari care sa sponsorizeze astfel de studii si publicarea lor) trebuie sa sustina aceste cercetari nu impotriva vecinilor „hrapareti” sau imperiilor, ci pentru a scapa de proprii demoni, din interior.

Din pacate, arheologia romana nu a cunoscut nici o reforma, continuind sa fie administrata de…”demoni”. Iar toti cei care incearca sa fie obiectivi, sunt sistematic eliminati. Fenomen ce se petrece DUPA 1989.

In aceste conditii, se nasc numeroase intrebari (mai ales privind legaturile arheologiei cu Cabinetul 2 sau Secutritatea…) Iar daca tinem cont ca tinerii promovati in anii ’90 in functii de conducere erau cei recrutati si formati de Securitate…..

Pentru un decizionism altruist – reflecţii pe marginea unei cărţi a d-lui A.-P. Iliescu

noiembrie 9th, 2008

Am observat în ultima vreme o revigorare a demersurilor de construire a unei etici publice, mergând pâna la propunerea includerii profesiei de „expert în etică” în nomenclatorul profesiilor. Asta înseamnă că amintirile despre „etica şi echitatea socialistă” şi felul cum era aceasta folosită pentru înregimentarea cetăţenilor au început să se şteargă. Acum părem să credem că o etică publică de un anumit fel este dezirabilă.

Cazurile de etici publice ca etici aplicate sectorial par rezonabile. Cu toţi cred că suntem de acord, de exemplu, că sunt necesare o „etică a cercetării”(1) şi alte etici profesionale, şi că, în acest sens, sunt necesari experţi în etică. Avem însă nevoie de o etică socială şi politică (ESP) în genere ? Daca da, în ce sens, şi care sunt limitele unui astfel de demers ? Este bine sa avem o ESP normativă publică ? Aceasta ar fi întrebarea lansată de eseu, ca o reflectare a ESP asupra ei însăşi.

O lucrare recentă a d-lui A.-P. Iliescu (2) ne permite să explorăm întrebarea de mai sus. Nu îmi propun o recenzie a cărţii. O analiza critică serioasă a consistentului pachet de idei prezentat în această carte ar putea lua şi câţiva ani. Totuşi problema este prea fierbinte pentru a aştepta până atunci. Dezbaterile sunt necesare, iar textul de faţă este o invitaţie în acest sens.

Voi extrage câteva pasaje importante, voi sugera câteva căi de dezvoltare a unor potenţiale contraargumente, iar în final voi evalua în ce măsură ESP este necesară în România.

De la înţelegere la normare

ESP este necesară ca o contrapondere la maleficul decizionism: p14: „marile tragedii ale secolului XX au fost caracterizate tocmai de abolirea eticii şi de instalarea decizionismului”, p15 „Decizionismul este o atitudine şi o politică de impunere (sub diferite pretexte teoretice, religioase, sau politice) a unor decizii arbitrare din punct de vedere raţional, însă convenabile unui grup, unei naţiuni sau organizaţii (favorabile intereselor acestora) drept decizii justificate, necesare, urgente, indiferent ori mai presus de recomandările eticii”.

Obiectul de studiu al ESP constă în constrângerile informale de tip moral: p22: „rolul jucat de constrângerile neformale (în modelarea conduitei umane) a fost înţeles mai bine relativ recent”, „Între aceste coduri, norme sau convenţii, cele de ordin moral joacă rolul principal”, „Conduita umană şi instituţiile nu pot fi înţelese fără o bună cunoaştere a normelor morale care modelează acţiunea individuală şi de grup, iar etica socială şi politică ne furnizează tocmai elementele acestei cunoaşteri”.

O dată cunoscute aceste constrângeri, ele trebuie impuse: p23: „reducerea sferei de reglementare a statului […] şi naşterea nevoii impunerii [sublinierea mea] unor norme morale în locul celor juridice”.

Argumentul pentru necesitatea impunerii pare a fi caracterul obiectiv al valorilor: p24: valorile morale sunt „reale”, au o „realitate obiectivă”. O altă sursă a necesităţii impunerii pare a veni din particularitatea valorilor morale sunt exprimate prin enunţuri normative: p25: „enunţurile normative sunt specifice eticii (precum şi sferei juridice)”, p27 „Distincţia dintre norme şi fapte empirice este esenţială şi trebuie permanent avută în vedere”.

Căi potenţiale de contraargumentare la afirmaţii asociate ESP

ESP este acceptabilă ca ştiinţă descriptivă a constrângerilor informale, a formei lor actuale şi a modificărilor lor în timp. Dar specificul acestor constrângeri este tocmai caracterul neinstituţionalizat al lor. Un demers al ESP de tip normativ ar putea altera mecanismele de evoluţie culturală a regulilor informale introducând elemente de tip raţionalist care sunt caracteristice evoluţiei instituţiilor formale, nu a celor informale. O abordare raţionalistă a instituţiilor informale este şi o formă de invadare a sferei private, de extindere a sferei publice. Zona informalului este zona grupurilor mai mici sau mai mari, niciodată a societăţii în ansamblu. Aducerea eticii la nivel guvernamental înseamnă omogenizarea grupurilor şi destructurarea societăţii, forţarea creării unei identităţi, eventual europene, în dauna celor grupale (3). O ESP normativă instituţionalizată ar avea un rol similar cu cel al bisericii medievale. Ar fi o re-etatizare a moralului în formă desacralizată, în bun acord cu eliminarea referilor la creştinism din proiectul european de constituţie, şi cu rolul tot mai mare acordat eticii economice şi sociale în Europa (p22: „Uniunea europeană are programe speciale vizând dezvoltarea cercetării şi predării eticii economice şi sociale). Etica informală ştiinţifică normativă pare a fi o continuare a proiectulului eticii socialiste (4). Să ne aşteptăm la un Minister al Binelui ? Conotaţiile totalitare sunt îngrijorătoare. Ce va mai contrabalansa puterea eticianului guvernamental atunci când acesta va avea control complet asupra regulilor informale ?

Într-o ontologie alternativă, valorile sunt proprietăţi relaţionale ale obiectelor, nu intrinseci, cum asumă ESP, ele depind de un evaluator. Pot avea cel mult o realitate obiectivă conceptuală, ca fapte instituţionale. Proiectul unei etici bazate pe valori „intrinseci” este interpretabil ca proiectul unei ideologii pentru impunerea puterii unor persoane, a unor evaluatori privilegiaţi. Chiar dacă e vorba despre persoane altruiste, iar valorile lor sunt cele „bune”, ESP ar rămâne tot un instrument de putere. La limită, dictatura celor buni e tot o dictatură.

Nu există, se poate argumenta, o distincţie netă între descriptive şi normative, primele putând fi interpretate ca normative ascunse, asumate în vederea succesului practic, de a atinge un anumit scop. Relaţia dintre discursurile factuale şi cele de tip etic este mult mai subtilă decât simpla distincţie descriptiv – normativ şi nu exclude esteticul şi sacrul, ci le antrenează în mod necesar. Daca argumentele că aşa stau lucrurile rezistă (5), şi atâta vreme cât este rezonabil să acceptăm că asumările cu privire la fapte nu trebuie impuse, ce ar mai legitima impunerea etatică a normativelor informale ?

Cred că în cel mai bun caz, când nu este ipocrită, ESP este un decizionism altruist, rezervat însă celor puternici şi declarat „universal”. ESP pare a fi un produs intelectual creat ca răspuns la o cerere guvernamentală, un instrument cu utilitate în controlul identităţii grupale şi a comportamentului cetăţenilor. ESP nu este creată pentru binele cetăţenilor, ci ca suport argumentativ pentru susţinerea unei anumite forme a binelui public (postulat guvernamental de către indivizii cu putere, nu creat organic din alegeri private ale cetăţenilor) ca bine al cetăţenilor.

Pentru a fi morală ESP ar trebui să evolueze cultural către un decizionism altruist accesibil tuturor cetăţenilor. Dacă EPS operaţionalizează public instinctul moral de sorginte aristotelică (şi de aici o anumită pretenţie de obiectivitate), modul de concepere a acestuia trebuie compatibilizat cu libertatea individului. Nu este acceptabilă întoarcerea la holismul antic. Valorile propuse de o EPS trebuie gândite mai degrabă ca bunuri conceptual publice supuse evoluţiei culturale sub mutaţiile creatoare al indivizilor decât ca valori intrinseci, care nu se pot schimba în timp. Un decizionism altruist democratic ar genera etici regionale fundamentate pe valori recunoscute ca relaţionale, nu intrinseci, şi poate că ar duce chiar la dispute. Degenerarea disputelor în conflicte poate fi prevenită poate de un cadrul formal adecvat, nesubstantial.

Am avea aşadar următorul model de evoluţiei a regulilor informale morale: un stadiu în care predomină decizionismul egoist (nedrept şi generator de orori – fascismul şi comunismul), un stadiu al decizionismului altruist elitist (6) asimilabil ESP (incapabil de evoluţie culturală şi antrenând un risc mare de colaps social atunci când setul de valori „intrinseci” alese eşuează în a susţine integritatea sistemului socio-politic) şi, în fine, un stadiu al decizionismului altruist bazat pe valori relaţionale, democratic (ca tip ideal) în ce priveşte stabilirea a ce e bine şi ce e rău (capabil să menţină potenţialul adaptativ al societăţii şi flexibilitatea necesară într-un mediu internaţional turbulent).

ESP în România

Un efect pozitiv al ESP este aducerea moralităţii acţiunilor guvernamantale şi a implementării regulilor formale în discuţie publică. În condiţiile abjecţiei pieţei politice româneşti, ilustrată de autor cu citate convingătoare din publicistica interbelică, pe care oricine le simte din păcate extrem de actuale, ESP este binevenită, contrabalansând prin exces realitatea politică românească. În fond, poate că ESP ar putea funcţiona şi instituţional pentru o vreme, sub atentul control al societăţii civile, cu condiţia să ţinem minte că nu poate fi decât un instrument de etapă, cu rol preponderent educativ. Dar în aranjamentul constituţional actual societatea civilă este prea slabă pentru a se putea opune unui eventual Minister al Binelui (7). La viitoarea amendare a legii fundamentale ar trebui stipulată necesitatea controlului extern al contribuabililor (prin societatea civilă) asupra statului cu interzicerea oricăror fluxuri financiare directe, nebazate pe competiţie de proiecte, din partea guvernului către societatea civilă, şi implicit cu respingerea conceptului de \”organizaţie neguvernamentală de utilitatea publică\” ca fiind malefic pentru interesul public, pentru că transformă o parte din societatea civilă în clientela politicienilor la putere.

Crearea unei ESP este în actuala stare de lucruri din România (în care decizia cu privire la ce e bine şi ce e rău aparţine celor cu bani mulţi) un serviciu public. Va trebui însă mare grijă ca instituţionalizarea acestui demers să nu creeze o castă şi interese de castă ale „eticienilor”. În acest sens crearea profesiei de „expert în etică” şi a unor departamente guvernamentale de profil, ar putea fi o eroare majoră, dacă eticienii chiar doresc binele oamenilor şi nu doar bani publici pentru a se ocupa de binele oamenilor.

Poate părea mai simplu să impui o etică în spaţiul românesc decât să facilitezi formal autoorganizarea unui sistem de interacţii care responsabilizează persoana. Şi poate chiar este mai simplu. Dar dacă vrem să facem ceva pentru oamenii acestei ţări (sistemism) şi nu doar pentru ţara aceasta (holism), impunerea eticii nu poate fi decât un prim, simplist pas pe drumul spre responsabilitatea şi libertatea individului. Altfel sacrificăm mugurii viitorului pentru frunzele ofilite ale trecutului (socialist).

(1) http://www.cncsis.ro/includes/etica.html
(2) Iliescu, A.-P., Etica socială şi politică, Ed. Ars Docendi
(3) O identitate europeană se poate crea mai degrabă prin scopuri comune, decât prin valori morale comune. Asta dacă dorim neapărat să ocolim secular valori existenţiale comune de tipul „In God we trust”. De asemenea, s-ar putea ca integrarea dorită la nivel european să fi mai bine atinsă prin intensificarea comunicării intergrupale decât prin impunerea unei etici pseudo-informale comune.
(4) Constituţia din 1965, art. 73, „Jur să respect si să apar Constituţia şi legile ţării, să fac totul pentru aplicarea consecventă a principiilor democraţiei socialiste, pentru afirmarea în viaţa societăţii a normelor eticii şi echităţii socialiste! “
(5) Am oferit argumente în acest sens în două eseuri publicate în Idei în Dialog: „Obiectul ca fapt instituţional” şi „Creaţie şi evoluţie”.
(6) Aşa-zisa elită de 5% din populaţie, concept drag gorbaciovistilor care au ţinut sub control evoluţia României după evenimentele din decembrie 1989.
(7) Fără a mai pune la socoteală dificultatea insurmontabilă a alegerii unui Etician Şef din actuala clasă politică.

 
3.145.108.9