
În ultimele luni în Republica Moldova se discută foarte des despre proiectul legii anti-discriminare, în fapt despre interzicerea discriminării pe temei de orientare sexuală.Adoptarea legii este tărăgănată de Parlament, deși aceasta este aparent o condiție impusă de Uniunea Europeană pentru ridicarea regimului de vize de călătorie în țările UE pentru cetățenii Republicii Moldova.… (22-4-2012 – Republica Moldova)

În cadrul seriei de reportaje Shocking Asia sau Shocking America, am avut odinioară prilejul de a urmări pe casetă video diverse ciudăţenii de pe la alţii. De pildă un crocodil care a supravieţuit vreo zece ani în canalele de evacuare a latrinelor dintr-o metropolă, pînă cînd a dobîndit dimensiuni gigantice şi nu se mai scurgea rahatul la vale. Sau un criminal filmat în timp ce era dus să fie prăjit pe scaunul electric. Dar nimănui nu i-a trecut prin cap să ia asasinul din viaţa civilă, unde îşi consumă liniştit pensia de disponibilizat din rîndurile armatei, şi să-l paraşuteze în bucătăria de campanie a unei televiziuni de cartier, pentru a-i da prilejul să-i insulte pe cei ce nu mai sînt.… (22-4-2012 – Polemica)
Gheaţa răsăritului zăpezii din inima ta,lăcrimează a ninsoare… (22-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Căci sînt un orb desăvîrşit vorbind ca unul care vede.… (22-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Vorbeşti fără să simţi, spuse, aducându-şi amintecă nu din compasiune se naşte solidaritatea,ci din îndoială şi admiraţie.… (22-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
În pădure umbrele se ascund sub pălăriile ciupercilor.Soarelui îi e teamă să pătrundă prin frunze,Să le dea nume, identitate.… (22-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Aceasta e noaptea cànd cad stelelePentru noi, iubito!… (22-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
In serile tropicale la ocean, dupa intoarcerea pescarilor gospodinele se intrec in gatitul pestelui, in fata colibelor saracioase si fredoneaza ca intr-o incantatie ritmata, optimista melodiile reggae.… (22-4-2012 – Gastronomie si Stil)
… (24-4-2012 – Fotografia Zilei)

Până la urmă diferențele de opinie au ca origine nivelul de dezvoltare democratică al statelor membre ale Consiliului: în țări ca Rusia, Ucraina, Republica Moldova sau România, CEDO este văzută ca un for ccare face dreptate cetățenilor nedreptățiți în propriile state, în timp ce în Marea Britanie curtea europeană a căpătat în unele cercuri, chiar la vârful puterii, o aură de protector al unor persoane certate cu legea. … (22-4-2012 – Cutia Pandorei)
Se pare că furia xenofob-legionar-antisemită nu aştepta decât atât: un pretext pentru a se dezlănţui în toată hidoşenia sa, de parcă şi până acum ar fi fost prea… blândă. Am putea crede că partidelor legionare- neofasciste nu le mai ajung temele de propagandă, sau poate simt că simpatizanţii lor şi-au mai slăbit combativitatea, de- ai putea crede că dorm cu „Cărticica şefului de cuib” sub pernă!… (22-4-2012 – Cutia Pandorei)

Anamaria Marinca este probabil cea mai titrată actriță română a momentului. Cunoscută pe plan internațional din 2004, când a jucat în serialul Sex Traffic, difuzat pe Channel 4, pentru care a luat premiul BAFTA în 2005 pentru cea mai bună actriță TV din Marea Britanie, ea a jucat apoi rolul principal în filmul “4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, laureat al Marelui Premiu Palme d’Or al Festivalului Filmului de la Cannes ]n 2007.Am intervievat-o pentru prima oară pe Anamaria, împreună cu colega sa din Sex Traffic, Maria Popistașu, la BBC, în 2004.Aveam s-o reîntâlnesc la Londra în 2011, cu prilejul unei recepții date de Ambasada României http://www.acum.tv/articol/33582/.Dar Anamaria Marinca joacă în filme și piese de teatru atât în engleză cât și în franceză, la Londra, New York sau Paris.Am stat de vorbă cu ea, din nou, la Londra și a întrebat-o care au fost proiectele sale în ultima vreme?… (22-4-2012 – Scena si Ecranul)

La prima vedere, e simplu sa scrii despre subiecte cu evrei… Ne putem referi la obiectele incadrate sub titlul „Iudaica”, de exemplu, atit de frecvent solicitate de colectionari in marile galerii si la casele de licitatie. Iudaica presupune insa mai multe categorii: obiecte de cult, carti de rugaciune sau foliante cu comentarii talmudice sau filosofice, ketube cu desen creativ, vitraje, calendare, sfesnice, portelanuri, caligrafie ebraica, bijuterii cu specific, utilizind simboluri precum steaua lui David, menora, litere din alfabetul ebraic, hanukia…… (22-4-2012 – Cultura)
Suntem diferiți ca fulgii de nea… (22-4-2012 – TV.ACUM)
E ușor să iertăm?… (20-4-2012 – TV.ACUM)
Spectacol comemorativ – genocid armean… (23-4-2012 – TV.ACUM)
Meserii periculoase… (24-4-2012 – TV.ACUM)
Chip Kidd despre coperțile cărților … (27-4-2012 – TV.ACUM)
A căzut Guvernul Ungureanu. Nu am aflat-o de la radio sau televizor, ci printr-un mail transmis de la colegii mei, de la redacţia Acum…… (27-4-2012 – Intern)