caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Medvedev – Putin – conducerea bicefală de la Kremlin

de (24-11-2008)

La 7 mai 2008, Dimitri Medvedev a preluat oficial functia de presedinte al Federatiei Ruse. Conform intelegerilor preliminare, noul presedinte l-a numit imediat pe predecesorul sau Vladimir Putin in functia de prim-ministru. In acelasi timp, Putin a preluat conducerea Partidului Rusia Unita, care detine o majoritate confortabila in parlament. Rearanjamentele din conducerea de la Moscova au creat o noua structura politica in care exista doua centre de putere, una in jurul presedintelui Medvedev la Kremlin si alta in anturajul premierului Putin. Aparent, fostul sef suprem Putin a devenit subalternul fostului protejat Medvedev.

Traditional, Rusia a fost guvernata in mod autoritar de un singur „conducator”. Noua configuratie bicefala de la Moscova a elicitat speculatii animate in presa internationala in legatrura cu evolutia viitoare a tarii atat pe plan intern cat si in exterior.

Conform sondajelor de opinie, doua treimi din rusi sunt convinsi ca presedintele Medvedev va activa la discretia premierului Putin care va ramane in contiunare personalitatea politica dominanta in Rusia. Multi comentatori cred ca, mai curand sau mai tarziu, Putin intentioneaza sa revina oficial la Kremiln ca presedinte. Constitutia nu permite trei mandate consecutive la presedentie dar nu interzice mandate aditionale pentru un fost presedinte dupa un oarecare interval in care altcineva detina functia respectiva.

PRESEDINTELE MEDVEDEV SI PREMIERUL PUTIN

In decursul „campaniei electorale” si a discursului de la ceremonia de inaugurare, Medvedev a facut anumite declaratii in care a promis ca va adopta o politica de liberalizare, de respectare a drepturilor individuale si de aderare la principiile democratiei. El a afirmat ca „trebuie sa abordam un respect incontestabil pentru legi si sa renuntam la nihilismul legal care nu permite modernizarea societatii…Cel mai important obiectiv al meu (ca presedinte) este sa avansez liberatatile civile si economice”.

In varsta de 42 de ani, Medvedev a fost profesor la Facultatea de Drept din Sankt Petersurg, nu a provenit din serviciile de securitate si nu a fost militar. Nefiid parte din „silovikii” promovati de Putin, declaratiile lui ar putea avea o oarecare credibilitate. Din nefericire, si Putin a mentionat frecvent necesitatea respectarii legilor, asigurarii independentei massmedia si veneratiei pentru valorile democratiei. Ceeace nu l-a impiedicat sa abuzeze in mod flagrant prevederile Constututiei „democrate” a Rusiei. Ca presedinte, el a virat puternic spre autoritarism, a centralizat puterea politica la Kremlin si a acumulat o avere personala de peste 40 de miliarde de dolari.

Campania electorala si alegerile pentru presedinte au fost farsiale. Candidatul Medvedev a fost selectionat de Putin. Lipsit de optiuni politice reale, electoratul a votat automat in favoarea lui Medvedev, fara sa stie mare lucru despre candidatul oferit de Putin.

PUTIN RETINE PARGHIILE PUTERII

Inainte de a renunta la presedentie si de a accepta functia de prim-ministru, Putin a modificat legile in asa fel incat sa mareasca sansele de a-si continua dominatia personala. Printre alte masuri importante, el a transferat „supravegherea” guvernatorilor si a serviciilor de securitate de la presedentie la guvern.

Ca lider necontestat al singurului partid dominant din parlament, Putin ar putea modifica prevederile Constitutiei, ar putea controla selectionarea personalului din anturajul presedintelui si, in cazul unor „neintelegeri majore”, l-ar putea mazili pe presedinte. Pe de alta parte, presedintele Medvedev a devenit noul sef suprem al fortelor armate, are prerogativul de a-l demite pe primul-ministru si ar putea forta autodizolvarea parlamentului in cazul in care acesta i-ar respinge repetitiv o propunere legislativa.

Ministrii de la Externe, Finante si Aparare, Serghei Lavrov, Alexei Kudrin si, respectiv, Anatoli Serdiukov, loialisti ai lui Putin, si-au pastrat functiile in noul guvern. Un alt Putin loialist, Nikolai Makarov, l-a inlocuit pe Iuri Baluevski ca sef al Statului Major al Armatei. Mult mai semnificativa a fost numirea lui Serghei Nariskin, fost sef de cabinet al lui Putin in functia de administrator-sef la Kremlin. Fostul comandant al serviciilor de securitate, Nikolai Patrusev, a fost transferat la al Consiliul de Securitate al Rusiei unde poate influenta deciziile noului presedinte Medvedev. Generalul Alexandr Boritnikov a devenit noul comandant al seviciului de securitate FBS.

Igor Secin, un personaj abraziv si intrigant, fost sef de cabinet adjunct la Kremlin sub Putin si fost ofiter KGB, a fost numit vice prim-ministru. Serghei Sobianin, fostul sef al administratiei prezidentiale al lui Putin, a devenit secretar general al guvernului.

Putin a demis o serie de siloviki care devenisere prea ambitiosi si puternici. Astfel, fostul Ministru de Justitie Vladimir Ustinov, fostul Ministru al Apararii si pretendent la presedentie Serghei Ivanov si KGB-istul „dur” Viktor Ivanov au fost indepartati din functii si marginalizati. Generalii si sefii serviciilor de securitate care se supun constitutional lui Medvedev, vor trebui sa decida curand in ce masura vor sa mentina o relatie de subaltern fata de Putin.

Argumentand ca intregul guvern este prea inflexibil, Putin a creat un „prezidium” restrans care include vice premierii si ministrii mai importanti precum cei de la Externe si de la Aparare. Acest grup restrans se va intruni separat, fara sa necesite participarea celorlalti ministrii sau a presedintelui.

DEMOCRATIE SIMULATA

Medvedev a declarat ca „respectarea drepturilor cetatenilor, asigurarea libertatilor individuale si protejarea institutiilor democratiei trebuie sa fie preocuparile preponderente in activitatea statului”. Oficialii rusi pretind ca regimul creat de Putin in Rusia este democratic. In realitate, speriat de revolutiile „colorate” din Ucraina, Georgia si Kirghistan, Putin a faurit un sistem original pe care l-a denumit „democratie suverana”. Afirmand ca a trebuit sa previna „interventiile malefice” ale puterilor straine in afcereile interne ale Rusiei, el a incorsetat progresiv societatea, a alungat sau a emasculat organizatiile neguvernamentale, a aservit massmedia, a promovat intoleranta fata de oponenti si a eliminat participarea publicului in viata politica. In aceste conditii, justitia nu are cum sa actioneze independent, massmedia nu isi permit sa se exprime liber si conversatia politica este admisibila numai in limitele in care nu contravine „intereselor de stat”.

Formalismul democratic creat de Putin in Rusia ascunde un regim clientelar si corupt, dominat de magnati financiari si fosti ofiteri de securitate si paralizat de o birocratie sufocanta, obsedata de imbogatirea proprie. Aceasta pseudodemocratie „originala” discrediteaza principiile democratiei liberale, viciaza perceptiile populatiei fata de institutiile democratiei si creaza conditii in care cetatenii prefera venirea la putere a unui lider puternic capabil sa „primeneasca” societatea.

Putin si-a plasat fostii „colegi” din KGB in functii importante din guvern, din parlament si din economie. Acesti „siloviki” au initiat o redistribuire agresiva a proprietatilor si resurselor acaparate fraudulos de anumiti oligarhi in anii 1990 si au restabilit autoritatea statului asupra multor mari firme ruse care controleaza productia, transportul si exportul de petrol si gaze naturale.

Cel mai mare impediment pe calea liberalizarii Rusiei este alianta nefasta intre elitele politice si economice care domina societatea. Membrii acestor retele de putere se opun cu inversunare oricarei evolutii spre o organizare sociala in care exista transparenta, concurenta reala si responsabilitate in fata justitiei. Cei de la putere pretind ca Rusia inca nu are „maturitatea” necesara pentru a adopta liberalismul democrat sub forma in care exista in occident. Propaganda oficiala anti-americana le faciliteaza consolidarea proprie la putere, le inlesneste identificarea falsa cu „interesele nationale” si le permite sa creeze „infricosare” care sa stimuleze solidarizarea populatiei cu liderii existenti pentru a face fata amenintarilor din partea „colosului” american.

Chiar daca Medvedev ar intentiona sincer sa liberalizeze societatea, el ar intampina o rezistenta acerba din partea stucturilor oligarhico-politice care s-au consolidat la putere in ultimii opt ani. Aceptarea reala a statului de drept, a surselor de informatii libere si a opozitiei neingradite ar submina existenta noului regim.

POLITICA EXTERNA

Sub Putin, politica externa a Rusiei a devenit progresiv mai asertiva, mai stridenta si mai imprevizibila. Aspirand sa maximalizeze influenta, prestigiul si prestatia Rusiei la nivel global, Putin a evitat o asociere evidenta cu alte puteri existente.

Constitutia Rusiei prevede ca presedintele enunta si decide in probleme de politica externa. Initial, Medvedev a incercat sa domoleasca retorica abraziva a predecesorului sau in relatiile cu strainatatea. Pe cand in trecut primii ministri au evitat sa traseze directive in politica externa, premierul Putin se pronunta autoritativ in probleme de relatii internationale si nu ezita sa faca declaratii ostile la adresa altor state. Ca sa-si consolideze autoritatea personala in politica externa, el l-a numit ca sublatern la guvern pe Iuri Usacov, fostul ambasador al Rusiei la Washington.

Datorita ascendentei vertiginoase a Chinei, a vulnerabilitatii teritoriilor Federatiei Ruse la est de Urali, si a pericolului islamismului radical in Asia, Moscova are nevoie de o alianta cu puterile occidentale si mai ales cu Statele Unite. Din nefericire, Putin a adoptat o politica externa adversativa fata de SUA si s-a opus cu inversunare extindereii NATO spre est. Atitudinea ostila a Moscovei fata de Occident arata ca elitele politice din Rusia nu au acceptat dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice si ca prefera revenirea la ordinea internationala antebelica in care sferele de influenta ale tarilor puternice erau respectate.

Intr-o oarecare masura, Putin a reusit sa dezbine democratiile euro-atlantice ca sa previna prezentarea unui front comun in tratativele cu Moscova si ca sa evite o condamnare universala a politicii externe si a deficitului democratic din Rusia. Putin a promovat o relatie bilaterala preferentiala cu lideri occidentali influenti din Germania, Franta si Italia care, ulterior, au insistat in cadrul forurilor euro-atlantice ca Rusia trebuie sa fie acceptata „asa cum este”, ca „interesele Rusiei” trebuie sa fie luate in consideratie si ca Moscova trebuie sa fie consultata inainte de elaborarea deciziilor de securitate ale comunitatii occidentale.

Pe motiv ca au nevoie de Rusia pentru colaborari in domeniile de securitate, energie si neproliferare, o parte din politicienii occidentali continua sa fie deosebit de grijulii „sa nu supere” liderii de la Moscova, sa le acorde deferenta si sa nu le reproseze ca nu si-au respectat promisiunile facute atunci cand au fost acceptati in Grupul celor Opt si in Consiliul European.

Discursul agresiv al lui Putin la intrunirea cu liderii europeni de la Munchen, denuntarea unilaterala a Tratatului Fortelor Armate Conventionale din Europa, intransigenta in problema independentei Kosovo, opozitia vehementa impotriva instalatiilor anti-racheta din Europa Est-Centrala, atitudinea obstructionista in eforturile de rezolvare a „conflictelor inghetate”, lipsa de cooperare in tratativele cu Iranul, agresivitatea companiei Gazprom in eforturile de a monopoliza sursele de energie, transport si desfacere in Europa, si mai ales invazia si ocuparea militara a Georgiei, au viciat relatiile Moscovei cu Occidentul si au degradat validitatea „parteneriatului strategic” cu Rusia.

CONCLUZII

Noul model de conducere bicefala de la Moscova este fara precedent in Rusia. Este posibil ca Medvedev sa ramana servil fata de Putin si sa devina un figurant-loctiitor pana la revenirea fostului presedinte la Kremlin. Este clar ca, in viitorul apropiat, Putin va ramane dominant atat pe plan intern cat si in deciziile de politica externa. Legea votata recent ca sa se prelungeasca mandatul presedintelui de la patru la sase ani a introdus o noua dimensiune in abilitatea liderului de la Kremlin de a domina centrele de putere din Rusia.

Exista o oarecare posibilitate ca Medvedev, simtind puterea formidabila a presedentiei, sa-si afirme independenta, sa-si selectioneze singur asociatii si sa incerce sa-si aplice agenda proprie. Puternicile factiuni din elita politica rusa, concurand pentru influenta politica, beneficii materiale si acces la fondurile statului, vor incerca sa exploateze orice disensiuni dintre presedinte si premier. Intr-un stat clientelar, autoritarist si corupt, tensiuni intre diferite centre de putere devin inevitabile.

Deocamdata, Medvedev nu are statura politica sau inclinatiile viscerale ca sa modifice radical sistemul politic creat de Putin. Si nici nu ar fi in interes propriu sa imputerniceasca societatea in detrimentul guvernantilor decat daca o asemenea politica i-ar acorda legitimitate. In perioada curenta, in Rusia nu exista nici o entitate politica suficient de puternica pentru a forta implementarea unor reforme liberalizante pe plan intern, domolirea agresivitatii fata de vecini sau apropierea reala fata de familia democratiilor euro-atlantice.

Occidentalii ar putea sa-l incurajeze pe Medvedev sa devina un presedinte independent capabil sa ia decizii proprii. In cazul in care Medvedev refuza sa ramana marioneta lui Putin, dovedeste ca aspira sincer sa liberalizeze Rusia si incearca sa mobilizeze fortele modernizante intr-o confruntare directa cu conservatorii, ultranationalistii si alianta oligarhico-securista, el merita sa fie sustinut puternic din Occident.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149