Suntem în plin campionat mondial de fotbal… apele au început să se mai limpezească și uneori la fundul apei nu e ceea ce credeam noi că va fi…mai sunt și surprize… ”așa e viață” cum ar zice unii… sau “balonul e rotund” ar zice alții… ”toate-s vechi și nouă toate” ar zice poetul… adică că Mexicul să bată Germania… nu e de colo… și Croația să bată Argentina… păi așa ceva mai rar “puicusorule”…! Cum ziceam, nu iese totdeauna cum te aștepți… și una e socoteală de acasă și alta acolo în târg !
Problema însă e alta – campionatul ăsta mondial se întâmplă odată la 4 ani… ți se lungesc urechile până vine… și când, în sfârșit vine, noi românii nu suntem acolo ! adică că să zic așa… sunt sinistrat pe o insula, întreb în dreapta și în stângă când aș putea să plec cu prima cursa… și mi se spune că următorul vapor ce va face stație aici vine exact peste o luna… ei bine în acea zi și la acea ora când eu trebuia să fiu acolo (după o întreagă luna de așteptare), să urc la bordul vasului – nu sunt, și vaporul pleacă fără mine…!!!
Oricât m-ar fi înjurat și mi-ar fi făcut semnele acelea cu mâna la cap oamenii, le-aș fi meritat pe toate și încă ar fi fost prea puțin pentru a evalua o asemenea neghiobie !
Deși e sportul național nr.1, “sportul rege” în România, fotbalul este sportul cu performanțele cele mai slabe, până aproape de inexistente; parcă mai rău ca niciodată. Se rușinează cineva? – poate doar noi, suporterii – noi cei care ne-am tăbăcit de atâtea dezamăgiri că ni s-a făcut milă de noi înșine și ne-am lăsat păgubași: stadioanele sunt goale iar forurile de resort dau mii de bilete gratuite numai să vină cineva la stadion măcar de ochii lumii.
Se joacă tare la Moscova… pe “viață și pe moarte” cum se zice prin basme… jocul nu e întotdeauna un spectacol… e dur, aspru, bărbătesc… multe faulturi, căderi, accidentări, dar cei căzuți se ridică și continuă lupta… spiritul lui “die hard” e pretutindeni ! Suntem aici să câștigăm – să marcăm goluri nu să dăm frumos în poză – pare a spune fiecare echipa – și prin ea fiecare țară ! Nimic altceva nu contează și dacă conceptul de “patriotism” ne pare ceva greu de definit în cuvinte, amintiți-vă de fețele jucătorilor care plâng după fiecare înfrângere – și iată “patriotismul” în stare pură.
Fotbalul în România că și pretutindeni, nu mai este un sport practicat de amatori-ci o profesie, este muncă lor, a fotbaliștilor – și se măsoară prin performanță. Fotbalul se joacă pe goluri, iar unii dintre băieți nu nimeresc nici măcar poarta – (poate să cerem Federației să o mărească).
Am mai spus-o și altădată – adevărații fotbaliști, cei care sunt înclinați pentru acest sport sunt rari – și numai aceia trebuie selectați care demonstrează un continuu progres și obțin rezultate – evoluția fiecărui jucător fiind urmărită îndeaproape, evaluată cu mijloace de măsură electronice, iar pentru calificare la echipa națională baremuri minime ar trebui impuse.
Da, viață unui fotbalist e dura, pare mai degrabă o viață de cazarmă plină de privațiuni – dar numai așa se poate obține disciplină mintală și fizică care să aducă rezultate.
Fotbalul românesc trebuie în întregime, la toate nivelurile, regândit, pornit totul de la zero, dar mai ales și în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea că el fotbalul este un mijloc de îmbogățire ! Căci până acum așa a fost și azi suntem unde suntem ! Altfel, stimați domni, și dată viitoare vaporul va pleca tot fără domniile voastre !
Ion Nedelescu, 6 iulie 2018