caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Fotograme

de (24-11-2008)

Erau la mare preţ fotogramele. Bucăţele de film, nu mai lungi de câţiva centimetri, apăreau din când în când în mâna câte unui norocos. Clişee minuscule, nemişcate, pe care le priveai în lumină şi uneori încercai să desluşeşti scrisul din josul clişeului. De cele mai multe ori însă erau anonime. Dar cum aş fi putut să uit că nu cu mult timp în urmă le străbătuse fasciculul orbitor al proiectorului, trecând pe deasupra capetelor în întunericul sălii de cinematograf şi însufleţind pe ecran, ce? O viaţă. Viaţa cui? Privind minusculele fotograme nu puteai reconstitui nimic. Dar mirajul proiectorului orbitor rămăsese întipărit pentru totdeauna în ele. Strălucitoarele vedete cu nume necunoscute, abia vizibile pe clişee ţinute în lumină, îşi împleteau misterul cu cel al băieţilor de la şcoală, la fel de necunoscuţi, prin simplul noroc al acestora de a fi devenit, pentru câteva zile, stăpânii acelor bucăţele de film. Ghiceai, fără niciun efort, complicitatea băieţandrilor cu operatori din cabinele de proiecţie. Cum altfel să fi căpătat băieţii bucăţelele de film? Mă rog, poate la mâna a doua. Poate chiar la mâna a treia. Dar asta nu le întuneca nicidecum aura. Prin mâinile operatorilor treceau kilometri întregi de peliculă, destine omeneşti în lumină şi umbre mişcătoare. Alb–negru. Şi nu destine oarecare. Eroi ai spionajului, campioni de box şi de curse de automobile, eroi ai unor ucigătoare poveşti de dragoste. Blonde superbe. Cowboys. Operatorii din cabinele de proiecţie erau cineva. Într-un fel, ei puneau în mişcare acele maşinării de visat, care torceau cu frenezie în liniştea sălii de cinematograf. Fără ei, umbrele nu s-ar fi clintit. Iar fără băieţandrii din cartier, care prin asta dovedeau cu prisosinţă încă de pe-acum că ştiu să se descurce în viaţă, nimic din magia cabinei de proiecţie n-ar fi ajuns în mâna noastră. Şi, ce ciudat, mie, care avusesem dintotdeauna înclinarea să păstrez ca amintire fel de fel de vechituri de hârtie, nu-mi trecuse niciodată prin minte să păstrez o bucăţică de film. Am presimţit probabil că magia unui film se destramă la cel mult câteva ore după THE END, poate chiar la ieşirea din sala de cinematograf, încinsă de imaginar, în blândeţea reală a nopţii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.81.223