caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Scena si Ecranul

 

Irina Margareta Nistor: interviu luat de Ileana Costea

de (23-10-2017)
2 ecouri

 
Irina Margareta Nistor, interviu luat de Ileana Costea

Irina Margareta Nistor, critic şi istoric de film, 3 August, 2017
Foto din colecţia IMN

Introducere

Trăind în SUA din 1973, am aflat despre fenomenul de distribuire de casete piratate cu filme din lumea de vest în anii ’80 în România abia în 2016 când la Los Angeles s-a dat pe canalul de televiziune public PBS documentarul de lung metraj “Chuck Norris vs. Communism”. Am scris cu această ocazie articole despre documentar. Eroina principală era traducătoarea simultană a videourilor, Irina Margareta Nistor. Mi-am dat seama însă cât de legendară este IMN şi vocea ei pentru românii care au trăit în ţară în cumpliţii ani ‘80 abia când a venit în California în primăvara lui 2017 la prezentarea documentarului cu ocazia festivalului anual de filme din Europa de Sud Est, SEEfest. Sala a trebuit schimbată cu una mai mare, cererea de participare depăşind cu mult capacitatea celei iniţial alese de Viitorul Român Society (VRS). Iar discuţiile cu IMN ce au urmat vizionării au fost emoţionante, impresionante. “Irina, pentru noi sunteţi o legendă.” “Irina, va mulţumim, ne-aţi făcut viaţa mai uşor de suportat.”

Am invitat-o pe IMN la casa-galerie I.C.ART să îi iau un interviu. Artistul american Jerry W. McDaniel, autor al mai multor afişe de filme (cu Rex Harrison, Maggie Smith, Catherine Deneuve, etc.) a aşteptat-o cu o surpriză: un afiş pe care îl făcuse special pentru ea. Irina mi s-a dezvăluit în toată complexitatea ei: traducător de filme înainte de ‘89 şi cunoscut critic şi comentator radio – TV de filme după acea dată, o adevărată enciclopedie a cinematografului, dar o enciclopedie foarte deşteaptă, cu mult haz, antren şi charismă.

IMN alături de afişul creat pentru dânsa de artistul American
Jerry W. McDaniel. Foto: Ileana Costea

Interviul

Ileana Costea (dreapta) intervievând-o pe Irina Margareta Nistor (stânga)
pe terasa Galeriei I.C. ART, Encino, California, 2 Mai 2017.
Foto Jerry W. McDaniel.

Ileana Costea (IC): Documentarul de lung metraj “Chuck Norris vs. Communism” este povestea filmelor traduse de tine pe video casete piratate de Zamfir. Ce simţi despre filmul acesta?

Afişul documentarului “Chuck Norris Vs Communism” la festivalul
SEEfest, Beverly Hills, California, Colecţia VRS.

Sala plină la vizionarea documentarului “Chuck Norris vs. Communism” cu ocazia
festivalului SEEfest, Beverly Hills, California, 26 aprilie 2017.

Irina Margareta Nistor (IMN): Cred că filmul este bine venit căci oferă ocazi ca oamenii să înţeleagă mai bine lucruile care s-au întâmplat în România în anii ‘80. Mă bucur foarte tare că regizoarea, Ilinca Călugăreanu a mers pe linia umorului, în loc să facă filmul cu încrâncenare, ceea ce ar fi fost în contra firii mele. Consider că pe alocuri filmul e exagerat şi stânjenitor în complimente. De exemplu când spune cineva că am o „voce de înger”. E de fapt răguşită, dar pasionată şi pasională. Mă duc cât pot de des la cât mai multe dintre proiecţiile filmului căci vreau să văd în ce ţară, în ce oraş se rade şi când, în general să văd reacţiile publicului. În România de exemplu am constatat că la Timişoara publicul a fost mai entuziasmat, a venit cu flori, a plâns, au urmat lungi discuţii în parc, după vizionare. La Râmnicu Vâlcea reacţia a fost mult mai neutră. Se putea clar vedea că la Timişoara fusese o sămânţă de revoltă. E un oraş aşezat mai aproate de lumea de vest. Râmnicu Vâlcea e mai la est. Pe cei de la Timişoara i-am întrebat cine se ocupa acolo de răspândirea casetelor video. Şi am rămas „bouche-bée” când mi-au spus ‘în cor’ că era Şeful Miliţiei. Şi la Râmnicu Vâlcea a fost o scenă interesantă. O doamnă a venit cu copiii ei. Şi unul, după ce a văzut filmul, a întrebat-o: Cum pe vremuri televiziunea era alb-negru? Pentru generaţia de azi televiziunea e color, dar pe vremea noastră nu era. Îmi amintesc că mică fiind, când mama m-a dus prima dată la o piesă de teatru, am strigat tare: E în culori!…

IC: Da, ştiu, căci şi pe mine m-a impresionat când am văzut prima dată televiziune în culori. Eram într-o excursie cu colegii mei de la arhitectură, în 1971, şi am rămas tot grupul cu gura căscată vreo ½ de ora să vedem programul color de pe un aparat în faţa unei vitrine din magazinul GUM la Moscova.

IC: Cum ai început să lucrezi la televiziunea română?
IMN: Am intrat la facultatea de litere în anul 1976. În vacanţă, imediat după, m-am dus cu mama la Mamaia Sat, la mare. În ziua aceea era frig şi nimeni nu intra în apă. Acolo o prietenă de-a mamei, ştiind că sunt pasionată de film mi-a făcut cunoştiinţă cu cunoscutul critic de film D. I. Suchianu. Eu aveam 18 ani şi el 81. Întoarsă la Bucureşti, unde locuiam, am început să merg cu el la Cinematecă, mi-a facut rost de un abonament, ceea ce era un mare privilegiu atunci. Tot el m-a luat şi la Cinema Studio unde lunea se ţinea Clubul Criticii, doar pentru membrii Uninunii Cineaştilor.

Într-o iarnă fiind fără D. I. Suchianu, administratorul cinematografului n-a vrut să mă primească la vizionari. M-a găsit în faţă uşii Ion Popescu Gopo, preşedintele Uniunii Cineaştilor, şi a fost impresionat că aşteptasem în zăpadă, poate, poate îmi dă şi mie drumul să văd filmele. Gopo a dat pricaz sa fiu primită de atunci inainte, chiar dacă sunt singură. I-am ramas profund recunoscatoare, pentru că am văzut pelicule rare de la Woody Allen la Roman Polanski sau Andrzej Wajda.
În vara lui 1980, Tudor Caranfil, tatăl lui Nae Caranfil, care ştia despre mine tot de la Suchianu că aş putea traduce filme la prima vedere, m-a solicitat pentru că fiind vacanţă n-a găsit pe altcineva pentru comisia de cenzură. Şi aşa, ca în cazul cântăreţelor de operă, când diva se îmbolnăveşte este aleasă repede alta, hazardul a făcut să fiu eu acolo. Caranfil m-a sunat şi m-a întrebat dacă pot să merg la TV într-un sfert de oră că are nevoie urgent de o traducere simultană. Aşa am început să traduc pentru Televiziune, cu 5 ani înainte de a ajunge la Zamfir. Primul film în TV a fost unul complicat, al fraţilor Ritz, din anii ’30. În film erau mulţi comici care vorbeau repede şi oarecum stâlcit în engleză. Un tur de forţă pentru a fi tradus simulatan mai ales de cineva fără multă experienţă, ca mine. Doar că mergând des la Cinematecă ştiam, văzusem, auzisem cum fac alţii traduceri simultane, şi m-am descurcat onorabil. Aşa mi-am început eu cariera de traducător simultan.

Din 1981, am început şi să subtitrez, primul fiind un episod din Dallas la 26 martie 1981, de ziua mea. (Eu cred în legea sincronicităţii a lui Jung!)

IC: Citisem undeva că pe motanul tău îl cheamă Ritz şi mă gândeam că numele îi vine de la elegantul hotel Ritz.
IMN: Nu, vine de la primul film pe care l-am tradus simultan la televiziunea română. O prietenă de-a mamei, chiar a glumit odată. A spus: “Irinel, dacă tot nu poţi sta la Ritz, stă Ritz-ul la tine în casă.”

IC: Ai lucrat la secţia de cenzură a Televiziunii Naţionale Române.
IMN: Secţia se chema De Programare Filme şi exista o comisie de cenzură căreia nu i se spunea aşa, pe şleau. Oricum totul era … vizionat si cenzurat, de la ştiri, la reportaje şi emisiuni de umor.

IC: Descrie-mi puţin cum era lucrul la televiziune.
IMN: Traduceam multe ore stând nemişcată în faţa ecranului. Şefii, şi erau mai mulţi, mai ieşeau, ba să vadă un jurnal, ba o emisiune economică. În general lumea nu are răbdare, dar tu, ca traducător, trebuie să stai pe loc. Si mie imi şi place. Sunt sedentară. :))

IC: Cum se face că ai rămas să lucrezi la televiziune după terminarea facultăţii? Ştiu din proprie experienţă (am terminat facultatea în România la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” în 1972) că fiecare absolvent era repartizat undeva. Unde ai fost repartizată?
IMN: Am fost repartizată într-un sat în judeţul Neamţ, la Piatra Şoimului – Poeni. E un sat cu o poveste. Pe vremea lui Ştefan cel Mare se numea Calul – Iapa pentru că Domnitorul îşi ţinea caii şi iepele pe două maluri ale unei ape, ca să nu se înmulţească mereu, ci programat!. Doar că în continuare, şi în zilele noastre, nu se putea ajunge nici măcar cu vreo maşină de teren, vreun Gaz sau ARO de atunci ci doar călare! Eu n-am ajuns niciodată acolo.

IC: Mi se pare frumos că şi când spui despre lucruri obişnuite vorbeşti „cinematografic”, inserând elemente vizuale… Şi cum de ai putut rămâne la televiziune?
IMN: Cei de la televiziune aveau nevoie de mine şi vroiau să mă ţină. După repartizare ar fi trebuit obligatoriu să mă prezint la locul de muncă şi să stau acolo trei ani. Director de program la televiziune era atunci extraordinarul teleast Tudor Vornicu. Şi el le tot telefona celor cu repartiţia spunându-le „Lăsaţi-mi-o pe Irina. Că dacă nu mă arunc pe geam.” Vornicu era foarte dramatic si extrem de popular! Cu ajutorul insistenţelor lui am rămas la Bucureşti şi după 3 ani am reuşit să îmi iau negaţia şi m-au putut angaja oficial la televiziune. Şi a fost o mare minune că m-au angajat şi ţinut, căci nu eram nici membră de partid şi nici origine sănătoasă nu aveam; veneam dintr-o familie de intelectuali… La televiziune am subtitrat peste 500 de pelicule. Apoi am devenit redactor şi realizator al emisiunilor ”Video-Ghid”, “Serialul Serialelor” şi “Ecranul”, ”Perpetuum Mobile”, ”Lexicon cinematografic”, ”Universul desenului animat” şi ”De la benzi desenate la fotograme animate” şi Film Puzzle.

IC: Deci când ai început să lucrezi la Zamfir aveai deja multă experienţă de traducător simultan.
IMN: Da şi nu numai de la televiziune. Cum acolo nu eram angajată cu normă întreagă iniţial, am mai lucrat şi în alte părţi. Am tradus la Cinematecă o vreme. Apoi la Casa Scânteii unde se vizionau filme de 35mm pe sub mână pentru şefi. Nu erau ei şefi mari, erau şefi intermediari, dar tot şefi erau. Am mai tradus şi pentru sindicat, la Casa Studenţilor, la Arhiva Natională de Filme… Primeam bani de la televiziune şi de la celelalte colaborări de traduceri ale mele. La Arhivă, la Jilava, nu-mi dădeau nici un ban, dar mă duceam că asta era încă o ocazie pentru mine să văd filme. De exemplu: Naşul lui Coppola (pe care in 2006 aveam sa-l cunosc la Bucureşti!). Şi filmele mă purtau în largul lumii unde aş fi dorit enrom să călătoresc şi nu era nici o speranţă. Eram sigură că va dura cât Evul Mediu comunismul, deci câteva sute de ani. Aşa zicea bunicul. Şi deci cât voi trăi voi fi blocată în România. Simţeam că trebuie să îmi folosesc timpul într-un fel pe placul meu convinsă că altă scăpare nu am.

IC: Cu traducerea filmelor ilegale pe casete video pe care ai făcut-o ani de zile pentru Zamfir te consideri disidentă?
IMN: Nu, eu nu am fost şi nu mă consider disidentă. Pentru mine filmele erau raţiunea mea de a trăi.

IC: Dar nu îţi era frică să nu te ia Securitatea, să te aresteze?
IMN: Ba da, exista o teamă, nu chiar o frică pentru că nu cunosc sentimentul, dar dorinţa de a vedea filme depăşea orice logică. Şi era un securist oficial la TV. Îl chema Orzan. Mă tot gândeam că într-o zi o să mă oprească şi mă îngrozea idea că nu voi mai putea vedea filme. Nu se punea problema să mă toarne, ci doar să mă oprească. El ştia deja. Toţi ştiau. Optimismul pe care îl am în sânge (mama spunea că o sa mor într-o criză de optimism) şi l-am avut întotdeauna, m-a făcut sa cred ca n-o să mă opreasca Securitatea, că şi ei vor să vadă filme traduse şi o să pot continua să văd la rândul meu. Dar sigur mă gândeam mereu ce mă voi face dacă taie lumina şi n-o să mai pot vedea filme.

IC: Din câte ştiu ai absolvit facultatea de litere. Aveai de pe atunci pasiunea filmului?
IMN: Da am absolvit secţia franceză – engleză la Universitatea din capitală în 1980. Cum încă de mică mă pasiona filmul, am ales ca subiect la lucrarea de diplomă ”Cocteau şi Poezia cinematografică”. Mult mai târziu, după ‘89, când am fost la o expoziţie Cocteau la Paris, am reuşit să cumpăr toate filmele lui pe DVD. Mi le doream. Pe când lucram pentru diplomă mă duceam cu tata la Jilava, unde se afla Arhiva Naţională de Filme şi unde se puteau vedea şi filme interzise. Sunt bucuroasă că lucrarea mea de diplomă, care e scrisă în franceză, se pare ca va fi publicată de Institutul Francez din Iaşi. (Iar sunt optimistă incurabilă!)

IC: Dar cum de a reuşit tatăl tău să te ducă acolo? Se plătea? Trebuia să ai o pilă? Sau pur şi simplu pentru că lucrai la diplomă pe subiectul acela te-au lăsat?
IMN: Jilava era Arhiva Naţională de Filme şi este în continuare şi am obţinut o proiecţie privată cu filmele lui Jean Cocteau, prin intermediul profesorului D. I. Suchianu. Oficial nu se platea, decât cu vreo votculiţă pentru operatori.

IC: Spune-mi din lucrurile pe care le-ai făcut în domeniul filmului?
IMN: Între 1985 – 1996 am dublat, pe casete video, pentru Zamfir peste 3.000 de filme din engleză, franceză, italiană şi spaniolă. Cred că am văzut în viaţă mea peste 18.000 de filme, deşi e greu de numărat. Am dublat filme pe o gamă foarte largă, de la filme de acţiune cu bătăi, din anii ‘80 (Bloodsport, Rambo), drame erotice (Last Tango in Paris, 9½ Weeks), filme de groază (Alien, The Shining). Sau interzise absolut ca Mephisto, Doctor Jivago…

Sigur că erau şi multe pelicule de duzină, dar românii erau atât de dornici să vadă şi altceva decât cele acceptate de ideologia comunistă, că se refugiau printre super-eroi, în speranţa să-i descătuşeze de Ceauşescu şi ai lui. Filmele de pe video-urile lui Zamfir ofereau oamenilor o deschidere către lumea din afara României. Către mult visatul şi interzisul occident.
Printre filmele importante pe care le-am tradus pe video se numără şi Vânătorul de cerbi, Cabaret, Cotton Club, Indochina… (deci nu doar cu bătăi).

Am conceput o serie de cine-documente “Istoria se repetă”, despre anii 1957, 1958, 1959; am realizat un portret Toma Caragiu şi un film-studiu despre “Impactul serialului ‘Dallas’ asupra românilor”. Am urmat cursurile Seminarului de la Salzburg în 1991, şi am participat la opt ediţii ale Forumului European de Cinema şi Televiziune.

În 1993 am realizat, în limba franceză, pentru canalul internaţional TV5, programul “Cinematografia românească după 1989”. Am fost redactor-şef al revistelor Cinema Paradis şi Avanpremieră. Am colaborat la diverse ziare şi reviste. Am avut o rubrică de cinema la România Liberă, Cotidianul şi în prezent transmit cronici de la Festivalurile celebre: Cannes si Berlinala la adevărul.ro.

Am tradus peste 90 de cărţi, inclusiv dicţionare, piese de teatru şi romane. În 1995 am participat ca expert, cu o comunicare, la Congresul Traducătorilor din audio-vizual organizat de UNESCO, la Strasbourg.
Am pregătit un lexicon al cineaştilor români născuţi în afara graniţelor ţării, introducerea la albumul despre Afişul filmelor româneşti, pe care l-am tradus integral în franceză. Am fost consilier HBO şi membră în mai multe comisii CNC pentru scenarii de film. Sunt membră UCIN şi m-am ocupat de selecţionarea filmelor proiectate la Cinema Studio, participând, anual, la întâlnirile Europe Cinémas, de la Cannes. De asemenea, am fost invitată de UniFrance la Paris, pentru a realiza interviuri cu cineaştii din peliculele ce urmează să fie distribuite în România. Si acum sunt expert la Bruxelles pentru întocmirea unui manual de bune practici pentru o mai bună expunere a filmelor europene.
Am predat limba engleză la Conservatorul din Bucureşti, între anii 1991 şi 1996.

IC: Da ştiam că ai predat la Conservator, căci un bun prieten de al meu, compozitor de muzică modernă şi profesor de compoziţie la aceeaşi unversitate la care predau eu de 35 ani California State University, Northridge (CSUN), Liviu Marinescu, mi-a spus că te-a avut ca profesoară de engleză. Şi a adaugat: Irina Nistor e un om de omenie. A rămas cu o impresie excelentă despre tine ca profesor.

IC: Ştiu că ai fost de câteva ori în Statele Unite. Când ai venit prima oară?
IMN: Am venit abia în 2010 pentru o întâlnire Soroş. Timp de 4 ani (2008 – 2012) am fost membră a Bordului de Directori ai Fundaţiei Soroş, ca expert pe cinema, alături de Marian Popescu, cronicar de teatru, Dan C. Mihăilescu, cronicar literar. Începând din 1990 Soroş a oferit burse studenţilor români. El nu a influenţat însă în nici un fel revoltele tinerilor, aşa cum spun unii. Soroş nu mai are fundaţii în România. Am fost bucuroasă să fac parte din Bordul Soroş, căci era un obiectiv greu de atins, selecţionarea fiind be baza unui interviu cu reprezentanţi ai bordului şi pentru a fi acceptat trebuia ca întreg bordul să fie de acord. Pe atunci eram activă în selecţionarea filmelor pentru Festivalul Anonimul. Am făcut asta timp de 10 ani. Festivaslul se ţinea anual în Delta Dunării, la Sfântul Gheorge. Era o locaţie de vis, în aer liber, într-un camping mare sub bolta cerului. La unul dintre festivale mi s-a dat o misiune dificilă, să moderez sesiunea cu invitatul special, regizorul Ken Loach. El este profund de stânga, iar eu sunt de dreapta. Bunicii multora din public, acolo în Deltă, în seara cu proiecţia filmului lui Loach, făcuseră puşcărie la cumplitul Canal, o închisoare comunistă în care mulţi deţinuţi au murit. M-am străduit să ţin o sesiune echilibrată şi am reuşit. În audienţă se afla şi cineva din partea Fundaţiei Soroş căruia i-a plăcut cum am moderat sesiunea şi m-a recomandat colegilor din Bordul Fundaţiei. Într-o zi m-am pomenit invitată la restaurant pentru un interviu cu un mic grup, în care se afla şi Annette Laborey, omul de încredere al lui Soroş şi Preşedinta Fundaţiei Soroş din România, Ilona Mihăieş. Mi-au pus întrebări din domeniul meu de expertiză, m-au propus bordului care m-a aprobat în unanimitate. Eu am acceptat ca să pot ajuta diverse proiecte importante pentru România. De exemplu un film la care am ţinut mult: Crulic, al Ancăi Damian. Şi printr-o coincidenţă fericită am venit în SUA, la New York, pentru prima data ca membru al Fundaţiei Soroş.

Odată ajunsă în SUA sincronicitatea s-a pus în mişcare şi lucrurile au început să se întâmple pentru mine în legea seriilor. Am fost invitată de Universitatea Madison Wisconsin, să prezint filmele româneşti, prin intermediul ICR NY (Institutul Cultural Român din New York). Am luat cu mine filmul “Nuntă în Basarabia” (“Wedding in Bassarabia”). Din nou legea seriilor. În sală la vizionarea filmului erau 101 spectatori, exact la fel de mulţi câţi nuntaşi erau la nunta din film. Ceva mai înainte a început colaborarea cu Rocade, pentru care selecţionez de 10 ani, cu sprijin CNC (Centrul Național al Cinematografiei) şi ICR pelicule pentru festivalul de film românesc din Canada, care se ţine în fiecare an, în mai multe orase, la Montreal, la Toronto, la Ottawa, uneori numai la Quebec, ca acum, in 2017. În afară de selceţia de filme şi organizez şi conduc sesiunile de întrebări şi răspunsuri. Duc cu mine filmele şi un actor sau o actriţă din România. De obicei este şi un spectacol de teatru, deci vin şi artişti cum ar fi Horaţiu Mălăele, Maia Morgerstern, Medeea Marinescu, Tudor Istodor, Răzvan Vasilescu sau Victoria Cociaş, etc. Într-unul dintre ani am fost invitată la Universitatea din Ottawa ca să prezint filmul „Chuck Norris vs. Communism”.

IC: Bun, deci prima dată ai venit în State la o întâlnire Soroş. Dar ai mai venit şi după aceea. Care a fost celălat eveniment important care te-a adus în SUA?
IMN: În 2015 am venit la festivalul de film Sundance cu documentarul „Chuck Norris vs. Communism”. Sesiunea de Q & A (Questions and Answers – Întrebări şi Răspunsuri) care a urmat vizionării, însuşi producătorul american al documentarului, Brett Ratner, a moderat-o! M-a impresionat foarte plăcut că acesta şi-a adus cu el fetiţa de 9 ani, să vadă şi ea filmul ca „să-i deschidă ochii” să înţeleagă forţa filmelor într-o ţară sub dictatură!

IC: Şi care au fost celelate dăţi când ai revenit în SUA?
IMN: În Aprilie 2016 am venit din nou la New York invitată de Institutul Cultural Român de acolo. Atunci am prezentat filmul “Chuck Norris vs. Communism”. Am fost invitată la Columbia University şi la Kingsborough Community College din New York, CUNY (City University of New York), unde am susţinut sesiuni de Q&A (Questions and Answers” – Întrebări şi Răspunsuri) şi conferinţe în care am vorbit despre filmele din perioada comunistă, despre cenzură, dar şi despre filmele din “noul val” al cinematografiei româneşti. Proiecţia filmului şi sesiunea de Q&A de la Columbia University au fost realizate în parteneriat cu: The Harriman Institute, The East Central European Center, The Columbia University Central & Eastern European Club (CUCEE), The Nicolae Iorga Chair of Romanian Language and Culture şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRL). La CUNY proiecţia şi sesiunea de Q&A au fost realizate în colaborare cu Departamentul de Engleză şi Departamentul de Film.

IC: Ce ai vizitat în Los Angeles primăvara asta? Şi ce ţi-a plăcut cel mai mult?
IMN: Anul trecut vizitasem studiourile Warner Brothers. Acolo m-a fascinat un decor din scena de la Paris, din Casablanca, filmul meu preferat! E impresionant că nu se renunţă la decorurile de cinema în SUA.

Gazdele mele de anul acesta, români activi în Societatea Viitorul Român (VRS), m-au răsfăţat. Au încercat să-mi facă toate poftele. M-au dus la Universal Studios pe care nu-l văzusem. Acolo m-am simţit ca Harry Potter.

Am înţeles şi mai bine că noi, România, şi voi aici, suntem pe planete diferite. Complexitatea unui parc de distracţie de genul ăsta, de anvergura asta, nu cred că vom avea curând în ţară. Parcul demonstrează cât de bine funcţionează legătura dintre filme şi publicul pe care îl câştigi când îl plimbi prin interiorul spectacolului. La Universal Studio este acum o atracţie nouă despre filmul “Fate of the Furious”. E un film foarte recent. Dacă l-ai văzut ai o senzaţie extraordinară să retrăieşti personal scenele, dacă nu te face să îţi doreşti să-l vezi neapărat. Când am văzut că ne arată Harry Potter, mi-a fost puţin frică că voi fi dezamăgită. Dar nu. Când faci turul studioulrilor te simţi ca Harry Potter. Şi apoi, la petrecerea dată în onoarea mea de VRS la reşedinţa Dnei. Mara Chindrish în Pasadena, pe 29 aprilie, casa aceea chiar că m-a făcut să mă simt Harry Potter.

Seară dată in onoarea dânsei de VRS la reşedinţa Marei Chindrish,
Pasadena, California, 29 aprilie, 2017.

Maria Bleyberg Zamfir (sora antreprenorului Zamfir), Irina Margareta Nistor, şi Răzvan Dinu,
Institutul Cultural Român, New York, la Mara Chindish, 29 Aprilie 2017. Foto: Ileana Costea

În România există un muzeul al costumelor şi decorurilor, dar nu s-a făcut un muzeu al studiourilor de cinema. Singurul tur ghidat există la Castel Film, care defapt este Universal Studio-ul nostru. Acolo s-a filmat “Cold Mountain”. Tot acolo s-a filmat şi “Concertul”, un film remarcabil al lui Radu Mihăileanu, si recent Comrade Detective. (Castel film, Studioul, împlineşte un sfert de veac deja!)

IC: La serata organizată de VRS ai spus că ai fost şi la Muzeul Morţii.
IMN: Cred chiar că l-am “întors pe dos” cu idea mea pe cel care m-a condus cu maşina prin Los Angeles în ziua aceea exprimându-mi dorinţa să văd acest muzeu. S-o fi gândit “Ce a apucat-o să vrea să meargă acolo?” Mă interesau cazurile pe care le văzusem prin filme. Şi pentru că n-aveam voie să fac fotografii mi-am luat multe notiţe. Cum am văzut enorm de multe filme cu scene groaznice în viaţa mea şi ştiu că în film nu se moare, pe mine nu m-a speriat muzeul ăsta, ba chiar m-a fascinat. Şi apoi eu nu văd graniţa dintre cele 2 lumi! Chiar zic ca e una singura!

IC: Totdeauna m-am întrebat dacă Francis Ford Coppola are vreo conecţie afectivă cu România, căci a regizat două filme pe teme româneşti, “Bram Stoker’s Dracula” şi “Youth without Youth”- “Tinereţe fără Tinereţe” după Mircea Eliade.
IMN: Nu ştiu să fi avut Coppola vreo iubită româncă, dar ştiu că avea o afinitate pentru România. Poate pentru că acum este în business de vinuri, şi ştia că în România se fac vinuri bune. Sunt multe locuri în România unde se pretinde că a trecut pe acolo Coppola. Odată a venit în ţară prin Piatra Neamţ. Şi există un chioşc de covrigi al cărei faimă este că regizorul Coppola ar fi mâncat un covrig acolo. Sau restaurantul indian Taj, din Bucuresti, preferatul lui. Coppola a filmat în Studiourile de la Buftea de lângă Bucureşti. Îi plăcea să filmeze acolo. Şi altor străini le-a plăcut să filmeze la noi, ca de exemplu regizorului italian Franco Zeffirelli,” Callas forever” şi recent “Audiard” cu Joaquim Phoenix, coprodus de Cristian Mungiu.

O dovadă că lui Coppola i-a plăcut mult să lucreze cu români este faptul că a angajat un „Director de Imagine” („Director of Photography” – D.O.P.) de la Buftea, pe Mihai Mălaimare, Jr., fiul cunoscutului actor român Mihai Mălaimare. Şi l-a luat cu el în America de Sud să filmeze excelentul film „Tetro” (2009, filmat în alb-negru, şi care a fost prezentat la Cannes). Coppola filmase cu Mihai Mălaimare Jr. filmul “Youth Without Youth” (2007) şi a mai lucrat cu Mihai şi la filmul Twixt (2012). Asta l-a lansat pe Mihai Jr. şi după aceea a lucrat la numeroase alte filme cu diverşi regizori, de ex. la filmele „The Master” (2012) şi “A Walk Among the Tombstones” (2014).

IC: Ce crezi despre filmul “Youth without Youth”?
IMN: Filmul „Youth without Youth” făcut de Coppola în 2007, nu este unul din cele mai bune filme ale lui. Eliade e mult prea complex spre a deveni un simplu personaj oarecare.

IC: Ştiu că Coppola a încercat să găsească actori şi figuranţi români în California. O bună prietenă a mamei mele, din Los Angeles, care ne-a părăsit de mult, artistul plastic Ioana Sturza, a jucat un rol de figurant în „Dracula”. Am cunoscut-o apoi şi pe Florina Kendrick Roberts, de origine din România (născută la Cluj-Napoca care locuieşte în Los Angeles) care a fost una din Miresele lui Dracula (Dracula’s Bride).
IMN: În ce priveşte filmul „Dracula” (1992) Coppola s-a scuzat că personajele vorbeau româneşte ciudat, pentru majoritatea actorilor limba lor maternă nefiind româna.

IC: Şi în prezent ce faci?
IMN: De 4 ani încoace am o rubrică de 10 minute, marţea şi joia, la emisiunea de dimineaţă de televiziune „Neatza” cu Răzvan Dani. Prezint filme, româneşti, străine, noi, clasice, comentez festivaluri de filme. Prezint şi spectacolele de teatru care sunt în oraş. Căci şi teatrul mă interesează. Recent am fost la Sibiu la Festivalul de Teatru. Acolo m-am ocupat de întîlnirea cu Marcel Iureş, pe care am moderat-o: cariera sa de actor de film. Urma să i se pună o stea pe Aleea Celebritaşilor de la Sibiu (ideea directorului teatrului din Sibiu şi preşedintele festivalului, Constantin Chiriac). Intre timp am mai avut o întalnire cu public de 2 ore, Marcel Iureş în aşteptarea premierei filmului ”Octav”, unde îl joaca magistral pe Sergiu Celibidache!

Irina Margareta Nistor şi actorul Marcel Iureş
la Festivalul de Teatru de la Sibiu, 2017.

În Rubrica mea, marţea am şi un film vechi pe care îl comentez. Povestesc lucruri legate de cinema de prin locurile prin care mă duc: Londra, Montreal, Cannes, New York, Berlin, Namur… La întoarcerea mea în România, în mai, am povestit despre vizita mea la Los Angeles, despre Festivalul SEEfest, dar şi despre Disneyland şi Universal Studios, răsfăţul cinefil perfect!

IMN la Disneyland, Mai 2017, Foto Bogdan Marcu.

Adrian Barbu, Preşedintele Viitorului Român Society (VRS), Irina Margareta Nistor, şi Bogdan Marcu,
Director Cultural – VRS, la prezentarea filmului “Chuck Norris vs communism” la SEEFest,
Beverly Hills, California, 26 aprilie 2017. Foto: Ileana Costea

IC: Cum se chiamă rubrica la Neatza?
IMN: Nu are nici un nume. Cu modestie trebuie să spun, sunt „un brand”.

IC: Să revenim la diverse lucruri pe care le faci în prezent.
IMN: Am şi un Facebook pe care pun diverse lucruri tot legate de filme. De 13 ani am o emisiune la radio în fiecare vineri de la 1-2PM, care se chiamă „Vocea Filmelor” (am numit-o după „Vocea Americii”). Prezint filme noi, filme vechi, interviuri cu cineaşti, ce fac în călătoriile mele.
Scriu în ziarul adevărul.ro. Particip la tot felul de evenimente cinematografice.
În mai m-am dus la Iaşi la a 8-a ediţie a Serilor Filmului Românesc unde am fost invitată ca „Ambasador Cultural”. Rolul acesta, pe care îl am deseori, constă în a alege filmele, a face sesiuni de întrebări şi răspunsuri, a intermedia invitaţile cu actorii în întâlnirea preliminară, defapt o conferinţă de presă, care în cazul Serilor Filmului Românesc de la Iaşi se ţine, la Bucureşti, la Teatrul National.

Din dragoste pentru cinematografia românescă, o mâna de studenţi au pornit un festival de film românesc, singurul de acest profil din ţară.

IC: Înţeleg că te preocupă şi filmele mute.
IMN: Da. Merg cu spectacole de filme mute în diverse oraşe: la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, Biertan, Mediaş. Acolo citesc fragmente din texte care au legătură cu filmele sau traduc inserturile, de exemplu recent la “Femeia în lună”, a lui Fritz Lang, un „happening” de film mut cu texte şi muzică, care se numeşte CelloFun (celuloid plus violoncel).
Este un concept inventat de Radu Rădescu: sound design ca ilustraţie a filmelor mute plus texte rare, cum ar fi în cazul proiectului „Puzzle suprarealist” (colaje de scurtmetraje din anii ’20: „Baletul mecanic”, „Câinele andaluz”, „Antract”) şi notele poetului curentului absurd: Urmuz. În prezent lucrăm tot in cadrul CelloFun, la un show avangardist cu scurtmetrajele lui Hans Reichter din perioada 1921-1931, (interzise de nazişti) la care citesc nişte texte ale lui, iar imaginile sunt însoţite de instrumente extrem de rare în interpretarea marelui violoncellist Attila J. Szabo, a Alexandrei Andrieş, (inclusiv voce) şi a lui Radu Rădescu.

IC: Ai şi activităţi care nu sunt în domeniul filmului?
IMN: Da. De exemplu sunt bucuroasă că am reuşit să-l conving pe primarul din Iaşi să se ocupe de Secţia Oncologie Copii de la Spitalul din oraş, ca să poată investi şi Fundaţia Vodafone (unde sunt Preşedinte Onorific) şi să vină voluntari din Anglia; un proiect la care ţin foarte tare. Serile Filmului Românesc din Iaşi de anul acesta i-au fost dedicate regizorul Cristian Mungiu, la 10 ani dupa succesul cu “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de la Cannes! Mungiu este originar din Iaşi şi deocamdată singurul regizor român care a luat Palme D’Or-ul pentru lung metraj. A venit şi cu ‘les Films de Cannes’ în capitala Moldovei, şi dl primar s-a ţinut de promisiune şi vom avea cinematografele de altă dată din Iaşi dotate modern şi refăcute!

IC: Care consideri că sunt cele mai importante realizări ale tale de anul trecut?
IMN: Festivalul de Psihanaliză şi Film din 2016. Eu l-am lansat în anul 2012 şi acum îl organizez anual. Acest festival este o extindere a Festivalului European de Psihanaliză şi film organizat de eminentul psihanalist Andrea Sabbadini, şi prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi care se ţine la doi ani odată la Londra. La o ediţie trecută din România am analizat filmul „The Judge”. Este vorba de un proces în care un fiu încearcă să-şi apere tatăl. Şi la festival am adus un judecător, o judecătoare de fapt, şi un psihanalist. S-a analizat ce înseamnă să fi judecător şi care e diferenţa între legea din România şi cea din SUA şi când trebuie apărat un tată.

Începând din 2011 am participat la festivalul din Anglia. Acolo m-am înatlnit cu Ilinca Călugăreanu şi cu acea ocazie „s-a născut” idea filmului „Chuck Norris vs. Communism”.

IC: Ştiu, am citit ce spune Ilinca Călugăreanu, regizoarea documentarului, despre întâlnirea cu tine la festivalul de la Londra:
„Ideea de a face acest film (“Chuck Norris vs. Communism”) mi-a venit în noiembrie 2011, când filmam la European Psychoanalytic Film Festival în Londra. Asistând la un Q&A, am realizat că persoana din faţa mea era Irina Nistor. A pus o întrebare şi sunetul vocii ei mi-a adus în minte întreaga copilărie”.
IMN: Ilinca era şi ea printre cei care, copil fiind în România anilor ‘80 vizionase video-rui piratate de Zamfir. Povestea i s-a părut fascinantă Ilincăi. Eu am fost gata să particip la proiect şi timp de trei ani Ilinca s-a documentat intervievând sute de persoane care au participat la sesiunile de vizionari de casete.

IC: Ce proiecte de viitor ai?
IMN: În noiembrie mă duc la Londra cu filmul “Chuck Norris vs. Communism” care este unul din cele 9 filme selecţionate pentru a fi analizate la al 9lea Festival European de Psihanaliză şi Film. Voi merge cu actriţa care mă interpretează, Ana Maria Moldovan, şi mă va psihanaliza o specialistă de la Londra, Laura Manu. Şi, iar o sincronicitate interesantă, la data la care se va prezenta şi analiza documentarul cu mine, 4 noiembrie, se împlinesc 32 de ani de când am început să lucrez ca traducător la Zamfir. (Altfel official traduc filme de 37 ani). Şi fix 6 de cand m- am intalnit cu Ilinca.

IC: Care crezi că este secretul reuşitei în carieră în general; dar în lumea filmului?
IMN: Cred că sunt două lucruri esenţiale: să fii pasionat, şi să ai un mentor. E nevoie neapărată de un mentor. Eu am avut norocul de unul exceptional, D. I. Suchianu. Acum 10 ani am scris o carte despre el.

IC: Care este filmul pe care îl găseşti cel mai bun?
IMN: Dintre toate filmele cel pe care îl apreciez cel mai mult este Casablanca. După mine este un film perfect. Din punct de vedere istoric e impecabil. Muzica la fel. Cel care cântă aparent la pian în film, nu ştia de fapt să cânte la pian. Miracolele artei a7-a! Dar are o voce tulburăetoare. Subiectul funcţionează la fel de bine şi în zilele noastre. Este o poveste de dragoste foarte complexă şi reală. Interesant este că iniţial Casablanca a fost o piesă de teatru pe care nimeni n-a vrut s-o ecranizeze şi nici măcar s-o joace. Eu îl prefer pe Paul Henreid şi nu pe Humphrey Bogart, de aceea finalul mi se pare unul fericit.

Dintre filmele pe care le-am tradus pentru Zamfir cel mai mult îmi place “Doctor Jivago”. Şi culmea că e şi primul film pe care mi-a cerut să-l traduc.

Iar dintre filmele româneşti cel mai bun rămâne “Pădurea Spânzuraţilor”. E după aceeaşi reţetă precum cele două menţionate înainte. Tratează conflicte profunde, dileme. Ai senzaţia că este făcut deunăzi.

IC: Care sunt actorii tăi preferaţi din filmele româneşti, din cele străine şi de ce?
IMN: Din filmele străine Ingrid Bergman, pentru că e subtilă şi rafinată şi George Sanders, din aceleaşi motive. La filmele româneşti n-aş putea spune că am actori preferaţi, pentru că mie îmi plac starurile, ceea ce la noi nu se cultivă, se merge pe ideea oamenilor obişnuiţi.

IC: Înţeleg că filmul te pasionează din totdeauna, dar şi în film sunt diverse domenii diferite. Care este domeniul sau activitatea de cinema care îţi aduce cea mai mare satisfacţie?
IMN: Cea mai mare satisfacţie e să văd filme şi să am cu cine le comenta în mod inteligent, asta însemnând cu pasionaţi cunoscători.

Bibliografie

● Irina Margareta Nistor on Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Irina_Margareta_Nistor

● Blog Irina-Margareta Nistor pe adevarul.ro – http://adevarul.ro/blogs/irina.margareta.nistor

● Irina Margareta Nistor – Activităţi după ‘89 şi psihanaliza filmului, de Ileana Costea, publicat in Observatorul 10/03/2017 – https://viitorulroman.com/irina-margareta-nistor-activitati-dupa-89-si-psihanaliza…

● “Chuck Norris vs. Comunism” și antreprenorul Teodor Zamfir – Orice ușă închisă are “o gaură de cheie” de Ileana Costea, 11-8-2016 – https://acum.tv/articol/76901/

Reflections upon the documentary “Chuck Norris vs. Communism” by Ileana Costea, JOURNAL OF THE AMERICAN ROMANIAN ACADEMY OF ARTS AND SCIENCES – ARTS AND HUMANITIES – ARA Journal New Series nr. 34.1, 2017, p. 9

● Filme care merită văzute! Recomandările criticului Irina Margareta Nistor: Alien: Covenant – Alien: Covenant (2017). Publicat JOI, 11 MAI 2017 10:51 – http://a1.ro/neatza-cu-razvan-si-dani/invitati/filme-care-merita-vazute…

● Cum traducea Irina Margareta Nistor filmele în anii ’90; Neatza cu Razvan si Dani Published on Mar 3, 2014
Irina Margareta Nistor exemplifică la Neatza modul cum traducea filme în anii ’90., Neatza cu Razvan si Dani, Antena 1, 03-03-2014 – https://www.youtube.com/watch?v=FfTacxJscQs

● Official Trailer Chuck Norris vs Communism – https://www.youtube.com/watch?v=znp1dNaPp3k

● Irina Margareta Nistor, critic de film: „În comunism, oamenii sperau să vină Rambo să schimbe regimul“ 30 octombrie 2015, 14:35 de Alexandra Şerban – http://adevarul.ro/cultura/arte/irina-margareta-nistor-critic-film-In…

● Cristian Mungiu, sărbătorit la Serile Filmului Românesc de la Iași; AGERPRES Published on Apr 19, 2017
Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) cheamă cinefilii la Iași, în perioada 10 – 14 mai, cea de-a VIII-a ediție fiind dedicată regizorului Cristian Mungiu.
https://www.youtube.com/watch?v=8Oy3kXXRd6M

● Irina Margareta Nistor în dialog cu Marcel Iureș; Judy Florescu, Published June 16 2017
https://www.youtube.com/watch?v=G1L1_MwVG6o

● SERILE FILMULUI ROMÂNESC | 10-14 Mai 2017
Din dragoste pentru cinematografia românescă, o mâna de studenţi au pornit un festival de film românesc, singurul de acest profil din ţară.
festivalsfr.ro/

● The Ninth European Psychoanalytic Film Festival (epff9) will take place from 2 – 5th November 2017
https://psychoanalysis.org.uk/civicrm/event/info?id=551&reset=1

● Diverse linkuri despre Festivalul Internaţional de Psihanaliză și Film
http://focus.hotnews.ro/festivalul-international-de-psihanaliza-si-film

● Festivalul Internaţional de Psihanaliză și Film – divanul și ecranul, de la Londra la București
de Diana Săliștean 07-12-2016 09:33 – Film
http://www.hotnews.ro/stiri-film-21454754-festivalul-international-psihanaliza…

● Neatza cu Razvan si Dani – LUNI-VINERI, ora 08.00
Filme care merită văzute! Recomandările criticului Irina Margareta Nistor: Collateral Beauty: A doua şansă Publicat joi, 12 ianuarie 2017.
http://a1.ro/neatza-cu-razvan-si-dani/invitati/filme-care-merita-vazute-recomandarile-criticului-irina…

● Serile Filmului Romanesc 10-14 Mai 2017 – introdus de Cristian Mungiu
http://festivalsfr.ro/

● Irina Margareta Nistor and Monica Lovinescu by Cristian Tudor Popescu
http://aarc.ro/en/articol/irina-margareta-nistor-si-monica-lovinescu-ca-restu

● IMN despre filmul Manifesto pe rif ROMANIA
https://www.youtube.com/watch?v=VnZZ4HSvfDA

● Irina Margareta Nistor și muntele
https://www.youtube.com/watch?v=OjHV8KLN4Fk

Ileana Costea, 19 octombrie 2017

© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.

 
 
54.84.236.168