caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Două personalități evreiești răspund acuzațiilor de antisemitism la adresa României

de (12-11-2008)

O exprimare greşită a preşedintelui Traian Basescu ( dezbatută de altfel pe larg de presă) făcută, suntem convinşi, fără niciun fel de intenţie şi în niciun caz antisemită, a generat un comentariu apărut în ziarul israelian „Haaretz” sub semnătura lui Cellu Rozenberg. România, in totalitatea ei, este prezentată ca o ţară antisemită în care principalele preocupări, în afara antisemitismului, ar fi consumarea pastramei şi a vinului.

Doresc să-i reamintesc autorului, care vorbeşte de „aliaţi fideli ai lui Hitler”, că România a întors armele împotriva Germaniei fasciste, grăbind astfel sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. România a fost printre primele tări care a recunoscut statul Israel şi are relaţii diplomatice neintrerupte cu Israelul de peste 60 de ani. Sigur, a fost Holocaust în România şi acest lucru a fost recunoscut de preşedintele României, Traian Băsescu, cu sublinierea că acesta a fost generat de clica antonesciană ce guverna ţara şi nu de poporul roman, care a salvat de la moarte mulţi evrei . Mărturiile de la Yad Vashem vorbesc şi de Drepţi ai popoarelor din România, printre care şi Regina mamă Elena.

Există antisemitism în România, aşa cum există în toată Europa. Dar antisemitismul este apanajul unor antisemiţi şi nu al poporului roman. Sărbătorile evreieşti se desfăşoară în deplină siguranţă în sinagogile din Bucureşti şi din ţară iar la ele participă şi reprezentanţii societăţii civile româneşti, guvernamentali şi ai diferitelor culte. In România sunt cca. 5000 de societăţi israeliene şi mii de oameni de afaceri israelieni, care îşi desfăşoară activitatea cu rezultate bune contribuind la consolidarea economiei româneşti şi la dezvoltarea relaţiilor economice şi de prietenie dintre România şi Israel.

Chiar acum, la Bucureşti e în derulare o manifestare organizată de Ambasada Statului Israel la Bucureşti şi devenită deja tradiţională: săptămâna filmului israelian, care face săli pline şi care anul acesta a fost deschisă cu o peliculă de excepţie: „Strangers”! Poate vă spune şi dv. ceva..Să vă vorbesc şi de Festivalul artelor, culturii şi tradiţiilor evreieşti „Euroiudaica”,organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România sau de succesele trupelor de teatru ,orchestrelor simfonice şi soliştilor din Israel înregistrate în faţa publicului roman?! Să vă vorbesc de desfăşurarea în România, în condiţii de siguranţă , în luna mai a acestui an, a Convenţiei B’nai B’rith Europa,la care au participat cca 250 de delegaţi din întreaga Europă, delegaţi care s-au bucurat din plin de ospitalitatea poporului roman şi care au primit cu plăcere mesajele preşedintelui României, a primului ministru, a ministrului culturii şi altele ?! Recent au fost distruse 131 ( nu 200) de pietre funerare într-unul din cimitirele evreieşti din Bucureşti. Sigur, e grav, aveţi dreptate.

Se fac cercetări şi suntem convinşi că vinovaţii vor fi prinşi şi aspru pedepsiţi. Dar ne întrebăm: a fost numai un atac antisemit sau a fost şi un atac împotriva intereselor României dorindu-se brusc să se demonstreze un antisemitism crescut (în ultimii 19 ani) contrar tuturor părerilor evreilor din Israel şi din lume care ne vizitează ţara ? In România rabinii nu sunt atacaţi iar camaşile negre nu defilează pe străzi, aşa cum se întâmplă în unele ţări din Europa. Nu putem nega existenţa unui antisemitism în România generat, în principal, de o serie de exponenţi ai acestui odios flagel, dar trebuie subliniat că se depun eforturi pentru limitarea lui de noi toţi şi de instituţiile specializate ale statului.

În Parlamentul României, deputatul Aurel Vainer, preşedintele FCER, a contribuit împreună cu un important grup de deputaţi la elaborarea şi apariţia Legii de combatere a antisemitismului şi negaţionismului în România. Este necesar însă ca justiţia română să aplice ferm şi în timp rezonabil legislaţia existentă. Un rol important în combaterea antisemitismului în România îl are şi Asociaţia Supravieţuitorilor Holocaustului, care prin numeroase conferinţe susţinute în faţa elevilor şi a studenţilor explică tragedia prin care a trecut poporul evreu. In acest context, e de menţionat şi faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a elaborat o programă de curs pentru elevii de liceu, denumită „Istoria evreilor. Holocaustul”.

Toate acestea îndeamnă la toleranţă, înţelegere, cunoaştere. O delegaţie rabinică europeană se află în ţara noastră pentru a reglementa, împreună cu FCER, problemele legate de întreţinerea şi siguranţa cimitirelor evreieşti din România. B’nai B’rith şi FAN România, prin acţiunile desfăşurate, sunt, la rândul lor, un factor activ în combaterea fenomenelor antisemite .

Sigur, domnule Cellu Rozenberg , avem pastramă şi vin bun în România, dar aţi omis cârnaţii de Pleşcoi şi sarmalele.. In principal, însă, aţi omis multe. Cum ar fi nivelul IT-iştilor români (unii dintre ei, evrei), care situează ţara noastră pe locul 5 în lume. Sau nivelul oamenilor de ştiinţă români (unii dintre ei, evrei), dezvoltarea puternică a economiei româneşti, prietenia pe care poporul român o are pentru poporul evreu ş.a. Mai ales că locul naşterii dvs. este România. Avem tot respectul pentru istoria familiei dumneavoastră, înţelegem tragedia prin care aţi trecut, alături de alţi evrei din România. Nici ei nu uită, cei ce pot vin în România la ceremoniile comemorative, povestesc…

Chiar credeţi că nu s-a schimbat nimic ? M-aş bucura daca aţi veni şi dv. în România şi aţi încerca să vedeţi cum trăim aici, care sunt problemele noastre şi eventual să ne ajutaţi. Iar dacă mai aveţi timp, veniţi la Teatrul Naţional din Bucureşti să vedeţi piesa „Tache, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa.

Şi în final, repet titlul DE CE NU NE ÎNTREBAŢI ŞI PE NOI ?

Jose Iacobescu,
președintele Forumului B’nai B’rith România

Conf. univ. dr. Nasty Vladoiu, Romania,
președintele Departamentului pentru relații Externe (FAN) al B’nai B’rith Europa în România

Ecouri

  • ion adrian: (12-11-2008 la 00:00)

    Nu pot decat sa ma bucur ca ce spuneam intr-un raspuns dnei Adriana Nazarciuc prinde viata chiar aici, in acest text.
    Era vorba de ratiune, inetligenta, buna credinta…
    Multumiri dlui Maier ca l-ati publicat.

  • ion adrian: (12-11-2008 la 00:00)

    Nu pot decat sa ma bucur ca ce spuneam intr-un raspuns dnei Adriana Nazarciuc prinde viata chiar aici, in acest text.
    Era vorba de ratiune, inetligenta, buna credinta…
    Multumiri dlui Maier ca l-ati publicat.

  • Stefan Maier: (12-11-2008 la 00:00)

    Evreii din Romania au avut intotdeauna o pozitie foarte echilibrata in legatura cu antisemitismul local. Faptul ca pe teritoriul Romaniei au fost ridicate zeci de sinagogi, dintre care foarte multe sunt inca in picioare, operele de arta, contributia la patrimoniul cultural si stiintific romanesc al evreilor romani si multe altele, sunt dovezi incontestabile ca desi antisemitismul in Romania nu trebuie neglijat, orice generalizari sunt nule.

    Orice eveniment legat de antisemitism sau alte manifestari ale xenofobiei trebuie imediat semnalate si sanctionate, iar revista ACUM nu se va sfii s-o faca, ori de cate ori va avea prilejul.

  • Sonia Palty: (12-11-2008 la 00:00)

    Antisemitismul nu apartine numai Romaniei. Cred ca in aproape toate tarile Europei „democrate” exista antisemitism. Evreii, in general nu sunt iubiti. Intelectualii romani – oamenii cinstiti, noua generatie e in prezent departe de a fi antisemita. Numai acei indivizi, lipsiti de bun simt, sufera de morbul antisemit.

    Numai astfel imi explic ca la Bucuresti, unde am fost nu demult, sunt afisate panouri cu chipul lui Codreanu, a carui miscare huliganica – inca din anii 37-38 – avea ca ieologie de baza antisemitismul. Cultura romaneasca, cultura intregii lumi, e plina de oameni de seama – evrei.

    Azi, din pacate, mai exista antisemitism in Romania. partidul lui Vadim, pozitia lui Coja (care intr-un articol publicat in ziarele fasciste care apar in fosta mea patrie) indeamna romanii cinstiti sa-i ucida pe evrei „aparand in acest fel neamul romanesc. De ce justitia romana nu a raspuns cererilor Federatiei Evreilor din Romania, sa judece asemenea provocari. Uitati un lucru, care dupa mine este cel mai important. Antisemitii uita ca noi suntem cu totii FRATI.

    Isus Christos s-a nascut dintr-o mama evreica, a fost circumcis, conform legiloe iudaice la 7 zile dupa nastere si a fost unul dintre cei mai invatati – in legiler Tanahului evreies. Noi evreii din Tara Sfinta, l-am considerat un prooroc cu insusirui Divine.

    Ar fi multe de scris, ar fi multe de povestit despre „umanitatea multora din fiii poporului roman” Subsemnata sunt o supravietuitoare a holocaustului romanesc. Deportata din Bucuresti in 22 sept. 1942, din Piata Kogalniceanu nr. 7, cu tatal si mama mea, am facut parte din grupul de evrei bucuresteni deportati in Transnistria.

  • Ștefan Niculescu Maier, Petru Clej: (12-11-2008 la 00:00)

    Suntem onorați de acest ecou postat de Sonia Palty, supraviețuitoare a Holocaustului din Transnistria.

    Doamna Palty, autoare a memorabilei cărți „Evrei, treceți Nistrul!” a semnat un articol în revista ACUM, în care dădea o replică negaționiștilor și antsiemiților de tot felul care din păcate împânzesc încă societatea românească:

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7808

  • Theo: (12-11-2008 la 00:00)

    Doamna Palty,

    Permite-ti-mi sa va contrazic. Isus nu a fost niciodata profet, legea evreiasca nu-l va recunoaste ca atare niciodata, intrebati orice rabin. Punctul de vedere al Domniei Voastre este impartasit doar de acei „evrei mesianici” care incearca sa impace apa si uleiul (cele doua religii).
    Voi expune un raspuns dat unui cititor al revistei Acum cu privire la subiect.

    Isus a trait in perioada talmudista, pe vremea rabinilor Talmudului (Gamliel – generatia de dinaintea lui Isus, Akivva – generatia de dupa Isus etc), daca ar fi fost un rabin de talia lor atunci ar fi facut istorie si in Talmud. Ceea ce sustine Talmudul despre el e foarte putin si anume ca s-a nascut din adulter, si asta se bazeaza pe Biblia crestinilor (Ioan 8.41 si alte citate unde reiese ca evreii l-au respins pe Isus ca invatat sau profet).

    In Marcu 3.21 / Luca 8.19-21 spune ca au venit ai sai (rudele) ca sa-l prinda ca si-a iesit din fire (sensul exact in koyne e sa-l captureze, sa puna stapanire pe el), iar in vers.31 la Marcu.3 se spune exact cine erau aceste rude pe care el nu le-a recunoscut, In Ioan 7.5 iar marturiseste ca nici rudele sale nu-l credeau…de aici evreii trag concluzia clara ca e posibil sa fi avut grave tulburari mentale.

    Caci daca rudele nu il credeau, asemeni nici mama lui care cauta sa-l prinda, tocmai mama lui care se spune ca au asistat-o ingerii la nastere, ca GeverEL i-a bine vestit nasterea lui Isus, ca ingerii i-au dat de mancare la Templu (ceea ce e imposibil sa fi fost vreodata la templu pentru o femeie, care nici macar levita nu era). Sunt pasaje clare care dovedesc contrariul, de aceea evreii mozaici nu-l vor accepta niciodata.

    Sa vin si in intampinarea a ceea ce a spus referitor la el ca era invatat al Tanakhului, ba mai mult din moment ce se presupune ca era zeu, dinainte de Avraham, el trebuia sa stie tot trecutul, fara nici o greseala, fiindca e considerat de origine divina. Insa in Matei 23.35 el sustine ca Zaharia, fiul lui Barachia a fost omorat la Altar la Templu. Scripturile evreiesti, Tanahul, respectiv 2 Cronici 24.20-21 sustin ca Zaharia, fiul lui Iehoida preotul a fost ucis la Altar, iar Zaqharia, fiul lui Barachia este profetul biblic (Zaharia 1.1) care NU ERA KOHEN (kohen = preotul evreu nascut pe descendenta aharonica) si nu e nici un indiciu cum ca ar fi fost omorât intr-un asemenea fel (daca era asa, sigur s-ar fi scris, caci e un profet important si nu s-ar fi trecut cu vederea un asemenea amanunt).

  • Carol: (12-11-2008 la 00:00)

    As vrea sa adaog si eu cateva cuvinte pe tema antisemitismului in Romania.Am plecat de mult din Romania>50 de ani. Dar intro’o vizita in 2003 m’am plimbat prin Bucuresti si am vazut langa Universitate pe un afis mutra lui Corneliu Zelea Codreanu.

    E de necoceput ca in 2008 mai se vad astfel de lucruri in Romania. De altfel actrita Maia Morgenstern intr’un interview (interviu?) a pomenit antisemitismul sub forme mai putin voalate in societatea intelectuala din Romania.

    La nevoie se invoca faptul ca evreii l-au rastignit pe Isus. Cred ca acest argument a fost inchis de mult, dar mai rasare periodic. Imi inchipui ca in timpuri grele, cum sunt acum, antisemitismul va deveni mai exacerbat.

    Tapul ispasitor era chiar un tap si nu un evreu sau un tigan dupa cum cred gloata dar si unii politicieni (la nevoie).

  • carla neghinita: (12-11-2008 la 00:00)

    Sunt romanca,dar nu stiu daca asta are vre-o importanta .Fac parte din generatia’decreteilor’lui ceausescu…A celor care la lovitura de stat din ’89,au crezut ca viata lor se va schimba in bine…si nu a fost asa.Cred ca antisemitismul e chestie de educatie…si cum multi uita ca Romania a fost..este si poate va fi o tara agrar industriala(chiar daca acum …slaba industrie),deci …pauza educatie. Si unde educatie nu e…nimic nu e.Sunt cu tot sufletul meu de acord cu dl.Cellu Rosenberg.E adevarat ce spune domnia lui.Si noi am crescut cu povesti despre ce s-a intimplat demult si in casa bunicilor mei acestea erau discutate si puse la zid.Deci…din nou educatia si caracterul uman.Cineva..Om de vaza in Israel,mi-a spus un lucru mare…”antisemitismul la romani a inceput atunci cind circiumarul evreu nu i-a mai dat de baut lui Ion”-si mare dreptate a avut.Nu stiu de ce rosesc!!!Si nu stiu daca romanii sunt natia cea mai in masura sa fie antisemiti.Nu trebuie sa UITAM ca romanii sunt imprastiati peste tot in lume si va dura ceva timp pina nu vor mai fi priviti ca venetici.Cred totusi ca oamenii se impart in oameni buni si oameni rai.Iar acolo unde rautatea e mare,prostia si fuduluia e si mai mare.Dar noi nu vom putea recunoaste ca am gresit caci va trebui sa platim pentru asta,va trebui sa dam inapoi ce am luat cu dea sila si multe altele….Le stiti dumneavoastra mai bine ca mine…Dar asta e !!!Iar noi stam cu mainile in san si asteptam sa se schimbe ceva…!!!!!!

  • Dr. Cellu Rozenberg: (12-11-2008 la 00:00)

    Memoria scurta si selectiva
    Chiar daca cele scrise de mine in articolul publicat in HA’ARETZ „Anti-Semitism is alive and kicking in Romania” au iritat o buna parte a populatiei din Romania si bine inteles intelectuali si ziaristi , nu vor putea schimba dovezile istorice. Incercarea de defaimare si intrebarile sarcastice de genul „cine este Cellu Rozenberg , nu vor reusi , sub nici o forma , sa rescrie istoria evreilor din Romania. Tuturor celor care sant „curiosi” cine este acest „imbecil” asa cum au scris catave persoane bine cultivate, raspunsul este scurt pentru ca nu am intentia de a-mi face reclama: Ph.d in istorie moderna si contemporana; Ph.d in probleme de Securitate Nationala si Relatii Internationale. La ora actuala invat la Facultatea de Drept. Cred ca datele acestea sant destule pt. acei oameni atat de curiosi care se intreaba cine este Cellu Rozenberg ‘ „inamicul” numarul unu al Romaniei. Cunoscand istoria Romaniei contemporane destul de bine , cred ca am dreptul sa-mi dau si eu cu parerea , cel putin ca jurnalist. Intr-adevar nu am veleiteti de vanzator de acareturi si nici de impresar devenit peste noapte istoric si jurnalist, chiar daca sunt evreu. Recunosc ca si printre evrei au fost si mai sant destule lichele care au facut destul de multe fapte care pot fi interpretate ca acte de antisemitism. C.D.E-ul , acea organizatie evreiasca comunista a fost plina de evrei vanzatori de neam nu mai putin decat alti antisemiti. Stiu destul de bine care sant obiectiile facute conducerii Federatiei Comunitatilor Evreiaesti. Stiu ca sant cimitire in care porcii si alte animale la propriu si la figurat misuna pe mormintele sfinte. Stiu ca sant evrei care apara cauza „dreapta” a politicii Romaniei si din proprie initiative sau pusi de altii pt. a scrie din nou istoria evreilor din Romania asa cum a facut-o asa zisul Academician si Profesor in istorie in primii ani ai comunismului.

    Si acum la articolul discutat. Antisemitismul in Romania a avut o amploare de nedescris. Istoria evreilor in Romania a fost o istorie a suferintelor , mai ales din cauza antisemitismului. Nu eu am inventat Garda de Fier, nu Miscarea Cuzista, nu Pogromurile si nici macar rezultatele Holocaustului din Romania. Cei care au facut asta erau romani. Guvernele, Armata si mare parte din popor au initiat toate actele criminale impotriva evreilor . Nu eu am scris articole si poezii ca poetul national Eminescu sau Alecsandri. Nu am facut parte din enorma masa de intelectuali , ziaristi si scriitori care erau nationalisti si antisemiti ca Nae Ionescu, Eliade, Crainic, M. Manoilescu, G. Cantacuzino, Goga, Iorga, C. Noica, P.Goma, s.a.m.d. . „Delirul” nu a fost scos de mine ci de Marin Preda cu ajutorul oficialitatilor romane in care Dl. Maresal Antonescu este scos basma curata. Lista este lunga pt. a putea enumera pe toti. Cei care cauta pe Google cine este Rozenberg , mai bine s-ar mai cultiva citind istoria Romaniei. Aceste dovezi nu sant inventate de mine. In toata perioada comunista Holocaustul era in afara oricarui studiu istoric sau manual scolar. Nici astazi elevii romani nu au parte de a invata ceva despre aceasta perioada. Care sant motivele ? Poate exportatorii de produse din Romania de nationalitate evreiasca si inpresarii care ponegresc evreii dar pe de alta parte fac afaceri cu „Palestina” au un raspuns. Nu sunt vinovat nici de acea statuie al marelui maresal Antonescu care a fost amenajata in curtea Bisericii Silvestrii.
    Pentru toate acestea si pentru profanarea pietrelor funerare a acelor evrei care nu mai pot riposta , am hotarat ca eu sa fiu glasul lor. Ma scuz de acest „abuz”.
    Am fost mirat ca multe publicatii m-au acuzat ca l-am jignit pe Dl. Presedinte Basescu de a fi antisemit. Propun celor care debiteaza aceste prostii sa mai faca si un curs de engleza pt. incepatori inainte de a scrie gogomanii. L-am acuzat pe Dl. Basescu de incultura si lacune in geografie, de fapt si de politica cinica. Oricare om poate avea vreo scapare, dar sper ca la Palatul Cotroceni mai exista si oameni luminati care sa-i atraga atentia presedintelui. Insinuari de genul asa zisilor ziaristi cu veleitati de Securisti si „dosare” inventate si cretine de genul celor scrise in Gardianul nu vor schimba dovezile istorice.
    Acele randuri scrise de mine in Ha’aretz descriu un adevar. Cine crede altfel este invitat sa studieze obiectiv istoria evreilor din Romania. Daca Rozenberg este de negasit pe Google, sigur poate fi gasit J.Ancel care a scris despre Holocaustul din Romania.

    Dr. Cellu Rozenberg
    Israel ( La granita cu Siria) .

  • ion adrian: (12-11-2008 la 00:00)

    Recunosc ca nu stiam de existenta asa numitului CDE. Dar dvs m-ati facut sa incerc sa aflu mai multe si mi se pare ca ce scrie despre acest CDE la linckul:
    de mai jos este corect?
    http://israel.ablog.ro/2008-02-19/un-proces-al-comunismului-evreiesc.html

  • carla neghinita: (12-11-2008 la 00:00)

    Dupa cum am spus mai sus… suntem si buni si rai, si prosti si destepti…
    DOMNUL Basescu a facut o greseala istorica, zic eu, sau poate d-lui a lipsit de la ora de geografie(desi ma indoiesc, caci de meserie e marinar si ar fi trebuit sa fie profesor in geografie, asta daca isi cunoaste si profesat meseria). Daca mie, o neghinita… mi se iarta poate faptul ca am facut o greseala gramaticala sau de exprimare, cred ca este inadmisibil sa fie acelasi lucru pentru „excelenta sa”. Atunci de ce mai platesc contribuabilii romani consilieri de imagine, consilieri pe probleme diplomatice etc???
    Cred ca foarte multe s-au schimbat, dar faptul ca inca se face cultul personalitatii in Romania, desi multi nu se ridica la acest nivel, e o chestie care prinde inca la lingai si de astia avem destui.
    Daca presedintele Romaniei-marinar fiind „greseste”, primul ministru al Romaniei (acum citiva ani la inundatii in judetul Timis a ajuns la locul nenorocirilor abia dupa trei zile – zile in care ne anunta: in prima zi: „demisionez” – iar in Timis apa urca… in a II-a zi apare din nou la TV si spune „Nu mai demisionez”, in a III zi era inca nehotarat ce decizie sa ne anunte ca a mai luat si a plecat in Timis, iar la plangerile si necazurile oamenilor le-a raspuns „Ce vreti? sa va fac hotel acum?” Daca astia ne sunt conducatorii… mai bine lipsa… Si pe seama aceasta se pot povesti multe… Dar cum noi suntem aserviti unor anume interese vom vedea si vom recunoaste numai ce ne face noua bine, nu adevarul asa cum e el.
    Sunt multe de spus… Nu e totul chiar ca la TV. Stiti bine ca mass-media lucreaza… iar sloganul „cu televizorul ati mintit poporul” si acum e valabil.

  • Dr. Cellu Rozenberg: (12-11-2008 la 00:00)

    Lupul isi schimba parul dar naravul ba
    Cand am scris articolul despre Antisemitismul din Romania eram sigur ca scandalul se va incinge si contradictiile nu vor lipsi. Dar la asa un grad de mediocritate cum a ajuns asa zisul ziar Gardianul nici prin visuri nu mi-a trecut. Articolul publicat, cu un titlu care aminteste de alte vremuri, are menirea de a reproduce exact biografia mea. Articolul este o rusine pantru presa romana .
    Gardianul i-a luat urma celui care a acuzat România de antisemitism” urla titlul inspaimantator, adica noi santem pe urmele tale dupa traditia bine cunoscuta a „macelarilor”. Gardianul, nume destul de asemanator cu „Garda” de alta data, probabil crede ca metodele aplicate inainte de razboi si in timpul comunismului sunt eficiente si azi.
    Acel om din intuneric care m-a urmarit probabil ca sufera de amnezie patologica si imaginatii care pot oferi unui psihiatru material de cercetare pentru ani buni. Altfel nu se explica gogomaniile scrise de acel „frate mare” care m-a urmarit .
    Iata „prada” vertiginosului ziarist : “Familia Rosenberg a fost una numeroasa. O stiu pe mama lui Marcel – mama lui il striga Cellu, de la Marcel – o femeie frumoasa si foarte eleganta. Erau cei mai instariti din toata casa. Oricum, Leonora purta blanuri, bijuterii si era si foarte frumoasa. Dar nu au fost crutati de vitregiile vremurilor. Parca imi amintesc ca Leonora a fost si la puscarie, dupa ce a fost verificata de cei de la Venit Ilicit, cum se spunea pe atunci. De tatal lui Cellu nu imi aduc aminte prea multe, pentru ca il vedeam rar. A fost o vreme cand a facut comert cu cereale, apoi a trecut de partea rusilor si a comunistilor. Dupa ce a venit Ceausescu, le-a fost si mai rau, pentru ca a cazut cu totul in dizgratie, pentru ca au fost considerati rusofili”.
    Dragi cititori, cu toate ca sunt inamicul numarul 1, va rog sa ma credeti ca acea doamna care a pus la dispozitia ziaristului aceste date ori nu exista, ori are amnezie, ori ziaristul minte. Dupa parerea mea toate supozitiile sant exacte .
    Dar daca aceste lucruri de mai sus sant bizare, atunci urmatoarele chiar sunt grotesti: ” Oricum, Cellu aici a invatat carte, aici a facut liceul, aici s-a dus la facultate, parca la Politehnica, dar este posibil sa ma insel. Oricum, au plecat prin anii ’60, cred ca in Israel. Nu sunt sigura, dar toti plecau in Israel, era cel mai usor”, continua vecina de altadata a familiei Rosenberg. “De cand au plecat, nu am mai auzit nimic de ei, nu au venit niciodata pe acasa”. Imi dau cuvantul meu de pioner ca nu sunt inginer. Apropo de studii, pentru a clarifica si aceasta problema: Ph.d in istorie moderna si Contemporana , Ph.d in Stiinte politice si profilat pe probleme de securitate nationala si relatii internationale. Sunt student la Drept si, printre altele, ziarist, chiar daca „urmaritorul” meu nu a auzit de mine. Cred ca aceata problema am detailat-o prea mult, de aceea ne reintoarcem la Gardianul. Dupa spusele agerului agent, stau in SUA si nu in Israel. Pentru acest argument am un singur raspuns: daca el confunda si crede ca Israel este SUA sau vice versa, ii doresc din suflet sanatate. Desigur are nevoie .
    Toata ancheta facuta de asa zisii adevaratii ziaristi de la Gardianul dovedeste ca naravurile comuniste nu au fost extirpate pana azi in Romania. „Urmarirea”, incercarea de eschivare prin minciuni care numai un creier bolnav poate inventa, „dosare” fantoma, toate aceste sunt singurile adevaruri care reies din articolul ziarului Gardianul .

  • HAIM: (12-11-2008 la 00:00)

    Dupa spusele unui mare roman (adica evreu cu capul in nisip ca strutul) Romania nu este o tara antisemita dar exista (probabil ceva) antisemiti.

    In primul rand tara adica tarana nu poate fi antisemita. E absurd! Dar si el ca „court jew” a trebuit si el sa gaseasca circumstante atenuante.

    Eu ca fost locuitor in Romania, am trecut si prin perioada Rebeliunii legionare din Bucuresti, pot sa adaug un simplu comentariu: nu exista problema evreiasca in Romania, ceeace exista este o problema romaneasca. Este o boala irationala care nu stie daca nu este incurabila!!!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dacia Renault Pitești oprește din nou producția din 20 noiembrie

Dacia Renault Pitești își suspendă producția, din nou, pe perioada 20 noiembrie - 7 decembrie. Francois Fourmont, directorul general Automobile...

Închide
18.118.210.213