Chestiunea evreiască nu există. Ea a fost inventată de numeroșii netrebnici care au căutat în toate timpurile țapi ispășitori. Mă voi referi la evreii din fosta Dacie, actualmente patria comună – România.
Macedonski spunea: „A fi antisemit, înseamnă a nu fi patriot”.
Arghezi : „Nimeni nu e vinovat de locul și împrejurările în care s-a născut”.
Breban: „Abraham a descoperit Dumnezeul Unic”.
Heliade-Rădulescu: Fără hebrei lumea astăzi ar fi fost tot idolatră și mâncătoare de oameni”.
Rădulescu-Motru: „Xeonofobia este un semn de primitivitate și de degenerare a naționalismului”.
Teodorescu-Braniște: ”Problema evreiască este eterna diversiune”.
Petre Pandrea: „Evreii nu au o soartă obișnuită, ci un destin tragic”.
Perpessicius: „Poezia românească îi revendică pe evrei cu egală dragoste”.
E. Lovinescu: „Departe de a fi dăunătoare, prezența evreilor ( n.n. în avangardă) este bine venită”.
Galaction: „Evreii, ca și noi sunt deopotrivă înclinați să iubească țara în care s-au născut”.
Kogălniceanu: „Geniile produse de acest mic și împrăștiat popor au lucrat pentru binele omenirii”.
G. Călinescu: „După câte au pătimit, n-au oare evreii dreptul la un prinos de gingășie și afecțiune? ”.
Dimitrie Anghel: „Cuvintele de ocară și ură nu duc la nimic, înainte de a fi români suntem oameni”.
N. Iorga: „Astăzi evreii reprezintă o parte din intelectualitatea epocii noastre”.
C.A. Rosetti: „Cugetarea la un israelit ( n.n. D. Rosenthal) să vă facă mai buni creștini”.
Emil Cioran: „A fi evreu nu este o stare, ci o rană. Nu există evenimente, nelegiuiri sau catastrofe de care adversarii lor să nu-i fi făcut vinovaţi”.
N. Tonitza: „Sunt filosemit fiindcă văd în elementul evreiesc un stimulent, nu o primejdie”.
I.L. Caragiale: „Cultura antisemitismului este o excelentă întreprindere pentru o recoltă de popularitate”.
Ion Barbu ( Barbilian): „A te hrăni din cugetarea evreilor și a-i declara decăzuți rasial este grotesc”.
Mihail Sadoveanu: „După ce Iașul a fost dezonorat prin crimele împotriva evreilor nu m-am putut întoarce în orașul de altădată”.
N.D. Cocea: „Să ne slăbească antisemiții – ei, care au dat omenirii hoți, ucigași, cretini – cu basmul inferiorității evreiești”.
Titu Maiorescu: „Este o adevărată rușine a vedea profesori, studenți luând parte la agitațiuni retrograde, antievreiești”.
Eugen Ionescu: „Dragostea mea pentru Israel s-a transformat într-una din rațiunile existenței mele”.
În același sens s-au exprimat: scriitorii Fănuș Neagu, Şt. Aug. Doinaș, Marin Preda, Ioan Alexandru, Alecu Russo, Andrei Pleșu, Andrei Marga, președinți ai României, istorici, academicieni, înalte fețe bisericești, generali de armată ș.a.
În urmă cu 2000 de ani, istoricul Strabon constata că nu există loc pe lume unde să nu trăiască evrei (după numeroasele războaie și, desigur, distrugerea Templului din Ierusalim). Pe Arcul de Triumf al împăratului Domițian se află obiecte de cult şi personaje de origine iudaică. Însuşi Sf. Andrei, cel ce a creştinat pe locuitorii Daciei, era evreu. La Porolissum, în actualul judeţ Sălaj, au fost găsite obiecte ale evreilor din vremea cuceririi romane. La fel la Pojena, în Caraş-Severin, la Sarmisegetuza, ş.a.
În secolul X au venit în regiunea carpato-dunăreană Khazarii, în mare parte iudaizaţi cu două secole mai devreme de regele lor, Bulan. Marele călător Benjamin din Tudela a trecut prin această zonă a Europei de est. Adesea Ţările Române au fost oaze de salvare a evreilor persecutaţi de cruciaţi, prinţi fanatici, Inchiziţie, iar în secolul XIX de pogromiştii ruşi.
Istoricul Dan Amedeo Lăzărescu s-a ocupat îndeaproape de aceste fenomene. După izgonirea evreilor din Peninsula Iberică, la sfârşitul sec. XV, rolul lor de agenţi diplomatici, economici, finanțiști a devenit o realitate în Imperiul Otoman, în republicile şi principatele italiene, în special la Veneţia, etc. Domnitorii Moldovei şi Ţării Româneşti au avut contacte cu aceşti emisari, unii stabilindu-se aici. Este vorba de evreii sefarzi – Sefarad în ebraică se numeşte Spania.
Odată cu creşterea numărului evreilor în Principate, atât al celor sefarzi, dar în special aşkenaziţi din principatele germane, Polonia, Rusia, Ucraina, apare şi se accentuează reacţia de respingere, antievreismul unor pături sărăcite de evoluţiile economice, politice, militare pe plan european. Demonizarea evreului rătăcitor, numit ab initio imoral, periculos, acuzat de falsificarea dogmei christice şi acuzaţia de deicid, pruncucid, etc. se substituie logicii normale de convieţuire.
Dar aceste reacţii nu au avut un caracter pogromist, de masă, iar disputele religioase erau de importanţă locală. Anul 1848 a adus lumina unei reforme fundamentale în Europa, inclusiv în Principate. Evreii au participat la revoluţiile paşoptiste, au primit asigurări de viaţă normală, de încetăţenire. Din păcate, curentul naţionalist a frânat asimilarea civică a evreilor până după Primul Război Mondial. Hasidismul, reformismul, ca şi ortodoxia iudaică s-au confruntat între ele fără a slăbi tradiţia.
Centre culturale evreieşti au fost la Cernăuţi, ca şi în oraşe din Transilvania, mai puţin în Muntenia. Dar prezenţa unui evreu luminat, Iuliu Barasch, venit din Polonia, a adus modernizarea şi în Muntenia, sub semnul iluminismului iudaic, numit Haskala (ca. 1860). Un personaj legendar a fost exploratorul Iuliu Popper, denumit şi regele Ţării de Foc, care a întemeiat o formă de autonomie fiscală şi politică în America de Sud, desemnând unele insule cu nume româneşti.
Sistemul bancar în România a fost introdus de evreii Marmorosch şi familia Blank – Mauriciu şi Aristide, fiul. Ei au ajutat şi la importul unor utilaje de tipărire, reproducere grafică. Primul teatru evreiesc din lume a fost creaţia lui Avram Goldfaden, la Iaşi.
În 1881, din Moineşti pleacă primii colonişti evrei în Palestina, vechea Ţară Sfântă, cu peste două decenii mai devreme decât iniţierea sionismului politic al lui Th. Herzl. Deşi evrei convertiţi, familia Weinberg, tatăl – medic, fiul – criticul Tudor Vianu, filologii H. Tiktin şi Lazăr Şăineanu, au adus un aport important culturii române. Nu trebuie omis numele lui Moses Gaster, folclorist român care a colaborat cu Eminescu, ajuns Mare Rabin la Londra. Mircea Eliade i-a adus un omagiu la încetarea din viaţă în 1939.
Ilustrul etimolog Aureliu Candrea-Hecht nu a fost admis ca membru al Academiei Române, din motive rasiale. Un ilustru om politic liberal a fost avocatul W. Filderman, fost coleg de liceu cu viitorul mareşal Ion Antonescu, care l-a şi deportat o scurtă perioadă în Transnistria, în 1942. Istoria Parlamentului României aminteşte de numeroşi deputaţi şi senatori evrei, atât în interbelic, cât şi în zilele noastre. De asemenea în lumea teatrului s-au remarcat numeroşi evrei, actori, regizori. Un destin zbuciumat şi nefericit l-a avut Mihail Sebastian (protejat la început de Nae Ionescu), mort într-un accident ciudat în mai 1945.
Atât în mişcarea social-democrată, cât şi în cea comunist-moscovită au activat o serie de evrei convinşi că socialismul poate desfiinţa ura interetnică, umilinţele seculare la care au fost supuşi mase de evrei nevoiaşi. S-au înşelat, unii au profitat, dar, în final, fie au fost marginalizaţi, ucişi sau au plecat în patria strămoşilor.
Totuşi, chiar în condiţiile dictaturii staliniste, unii evrei ca Gh. Gaston-Marin, Mihail Florescu, soţiile evreice al unor activişti de frunte români au adus contribuţii la dezvoltarea economică a României. Cine poate nega industrializarea ţării, evoluţia – sinuoasă a culturii, rolul Anei Pauker în evitarea unor excese în politica de colectivizare, în aprobarea unei emigraţii limitate a evreilor şi a altor etnii.
Dar să ne oprim puţin la evoluţia industriei româneşti în anii regalităţii, 1881-1947. Primele produse din mobilier forjat, din aliaje, etc. – S. Prager, Abramovici, Habermann, sfârşitul sec XIX. Metalurgia de mare tonaj – Max Auschnitt cu familia, O. Kaufmann, apoi familia Goldenberg, în anii 30- uzinele Griviţa. Exploatări petroliere – Schefler, Grunberg, Predinger, Thailer, în alimentaţie, prelucrarea apei, pregătirea conservelor, numeroase nume de întreprinzători evrei.
Sistematizarea Dâmboviței la Bucureşti este iniţiativa unor evrei, arhitectura datorează şi ea multor specialişti evrei. Brunstein construieşte Hala Traian. Alte vremuri! Industria textilă, camerele de comerţ, invenţii şi investiţii în mai toate ramurile industriale sunt datorate spiritului activ al unor evrei. Construcţii, transporturi, telecomunicaţii, energie electrică, ştiinţă – teorie şi aplicaţii, unde nu erau evrei? Nu erau comunişti, este sigur.
Acum ne întrebăm: ce folos au adus politica discriminatorie, propaganda rasistă, exaltarea naţional-ortodoxismului? Niciunul. Şi totuşi se vorbeşte tot mai apăsat despre conspiraţii iudeo-masonice, cum vorbea şi paranoicul Hitler, despre conjuraţia sionistă, cum vorbea haiducul Iosif Stalin.
Morţii vorbesc. Unii spun adevărul, alţii nu vorbesc, dar li se falsifică tăcerea. Păcate are fiecare om, darămite un popor! Totuşi convieţuim. Abel şi Cain nu se pot ucide mereu unul pe altul. Altfel de ce mai trăim?