caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Reportaj



 

Basarabean în România – 1. Poveste de succes. Un basarabean in high-life ul Iasului

de (16-11-2008)

“Sa fii basarabean de vreo 200 de ani e o mare problema. Oarecum, suntem la fel ca cetatenii – atit arabi cit si evrei – care traiesc in Palestina si in Israel. Care, multi ani la rind s-au luptat pentru identitatea lor si pentru dreptul lor de a se integra in aceasta lume” rabufneste Grigore Tinica. Se caracterizeaza simplu: basarabean, medic, directorul Spitalului “ C.I. Parhon” din Iasi si ..om. E atit de inalt incit trebuie sa se aplece de fiecare data cind intra in saloanele bolnavilor.

Amabilitatea si zimbetul profesional dispar insa atunci cind este intrebat ce inseamna pentru cetatenii Republicii Moldova intrarea Romaniei in Uniunea Europeana: “s-a creat sau se reface zidul sau sirma ghimpata de la Prut. Noi le-am inchis, le-am trintit usa in nas si i-am aruncat oarecum in bratele unor forte care nu le vor binele”. Grigore Tinica isi aminteste de medicul tinar care in 1984 a absolvit Facultatea de Medicina Generala “Nicolae Testemitanu din Chisinau” .

A lucrat in spitale din Chisinau si s-a specializat la Moscova. Dar, crede doctorul Tinica, sansa s-a numit- in urma cu 16 ani- calitatea de bursier al Statului Român la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară -Fundeni, UMF “Carol Davila” Bucureşti, conducător ştiinţific Prof. Dr. Doc. Ioan Pop De Popa.

Vroia sa se intoarca acasa in Republica Moldova. A ramas in Iasi dar spune cu mindrie de cite ori poate ca e roman basarabean. Indiferent unde s-ar afla: in Romania, in Republica Moldova sau in Franta sau Spania. Priveste tricolorul pe care l-a adus de la Chisinau si rabufneste : “Eu ma intorc. De fiecare data merg acasa pentru ca acolo am parinti, am frati, am prieteni. Eu sunt acasa si acolo si aici. E mai greu la granita. Trebuie sa mai astepti, ceea ce este un mic inconvenient. Dar, eu nu consider ca am plecat de acolo. Si relatiile stiintifice le pastrez cu colegii mei din Chisinau si Balti. Aceasta ne permite sa tinem legaturile strinse, sa ne mai vedem unii cu altii. Mai rau pentru ei. In ultimul timp ajung foarte greu in Romania la congresele noastre, la simpozioane. Trebuie sa treaca printr-o etapa de umilinta: sa obtina viza pentru Romania. Eu consider ca pentru un medic, profesor, inginer – in fine sunt foarte multi care au tangenta cu lumea stiintifica din Romania – este umilitor sa stai foarte multe zile, sau chiar luni sa astepti o viza pentru doua sau trei zile”.

Persecuții politice

Doctorul care acum face parte din elita Iasului are intr-un satuc din judetul Soroca, Republica Moldova o mama careia ii este singurul sprijin. O mama care- spune directorul Spitalului “C.I.Parhon” din Iasi nu vrea sa vina la fiu in Romania pentru a nu lasa mormintele familiei in paragina. Grigore Tinica povesteste: “Tatal meu – D-zeu sa-l ierte – a murit in 2001. Dar, in certificatul sau de nastere era scris < supus al Majestatii sale Regele Romaniei> . Acelasi lucru scrie si in certificatul de nastere al mamei mele. Si va povestesc ca tatal meu a fost si participant in al doilea razboi mondial. Pe data de 9 mai, acum noi sarbatorim Ziua Europei, atunci in URSS se sarbatorea ziua victoriei asupra Germaniei fasciste. Era invitat sa primeasca un cadou, ca veteran de razboi. Nu se ducea niciodata si veneau si-I aduceau cadoul acasa.Tata spunea: < vecinul meu, mos Anton a luptat in Armata Romana si lu-I nu-I dau nimic> . Dupa ce a luptat in Armata Romana, mos Anton a fost deportat in Turkmenistan. A stat multi ani acolo si s-a intors acasa. Tata spunea: < lui Anton nu-I da nimeni nimic dar el tot a luptat. Eu nu am mers de buna voie la razboi sa impusc pe cineva. La fel si Anton. Dar s-a intimplat sa fim pe baricade diferite si intimplator mie imi dau un premiu de 9 mai si lui Anton nu>. Daca era un premiu in bani, mergeau si lua ceva de baut si se imbatau pulbere amindoi. Tata nu a cerut nimic de la autoritatile de atunci. Cind i-am spus mi-a raspuns: am cetatenie romana din nastere si ar trebui ca cei care ne-au luat-o sa vina sa ne-o dea inapoi”.

Telefonul doctorului Tinica suna. E chemat la terapie intensiva. Va ramine in istoria medicinei iesene: in anul 2000 a punctat prima operatie pe cord deschis. E membru in 10 societati profesionale din toata lumea. Are dubla cetatenie: moldoveneasca si romana.

Violeta Cincu este fosta corespondentă a BBC la Iași

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Petrineanu: (16-11-2008 la 00:00)

    Am citit cu placere si curiozitate povestea de succes.

    Fiind vorba de o tema de interes, imi permit sa adaug un comentariu reprezentand opinia mea personala in privinta procedurii acordarii reparatorii a cetateniei romane.

    Dupa 1989 a fost luata decizia generoasa (sau poate doar absolut normala) de a acorda cetatenia tuturor romanilor care au fost fortati sa o piara de imprejurarile istorice. Era vorba de doua mari grupuri: basarabenii si romanii din exilul comunist.

    Nu cunosc toate detaliile legii cetateniei romane si nici nu ma intereseaza. S-ar putea ca de aceea in afirmatiile mele sa se strecoare erori, cred eu, neesentiale pentru ceeace am de spus.

    Daca am inteles bine, legea cetateniei nu face insa distinctie intre acordarea acesteia in cazuri ordinare si cea sa-i zicem, reparatorie. S-ar putea ca totusi asta sa se reflecte in metodologia de aplicare (adica carjele juridice ale functionarilor).

    Cum-necum, am urmarit la TVRI un reportaj despre procesul acordarii cetateniilor in Republica Moldova si nu mi-a placut de loc prin ce trec acesti oameni.

    Ulterior, sotia mea, cetatean suedez, a avut un gand se recapete cetatenia romana. Dupa ce am vazut intreaga lista cu ,,documentele necesare” cu supralegalizari, parafari si mai ales CAZIER JUDICIAR din AMANDOUA TARILE si declaratie ca nu ai intentii dusmanoase (!!!) ne-am revoltat si am respins categoric ideea.

    Cum ar trebui sa fie? Sa analizam exemplul similar al Suediei care este supusa la o presiune deosebita de cereri de stabilire. Totusi, chiar in conditiile acestea, dupa patru ani de trai in Suedia cu regim de azilant politic am primit acasa o instiintare de la Biroul de emigrari din care aflam ca din acel moment puteam sa cerem cetatenie suedeza. Pentru aceasta aveam atasat un formular simplu si un plic timbrat. Tot ce trebuia facut era sa bifezi o casuta, sa semnezi si sa pui data. Nici pomeneala de cazier judiciar sau altceva.
    Aceasta procedura este aplicata, atentie!, orisicui fara nici un fel de discrimnare. Exista cazuri de oameni care au venit fara pasapoarte din tari indepartate si care teoretic pot fi cei mai inraiti delincventi. Prezumtia de nevinovatie se aplica pentru a nu umili individul.

    Pe de alta parte, am convingerea ca ar fi just ca autoritatile romane sa acorde cetatenia ,,reparatorie” fara nici un fel de restrictii. Altfel, bunele intentii sunt puse in practica in forma unui circ sinistru. Probabil ca pe asta s-a si contat. Ca in cazul restituirilor, unde un dosar poate sa stea pe masa prefecturii 7 (sapte) ani pana cand sa fie trimis mai departe (unde nu se stie cat va mai sta). Procedura este infailibila pentru ca nu poate fi atacata nicaieri – numai refuzurile pot fi atacate. Si se pare ca dupa aderare aceste tertipuri functioneaza si mai bine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.94.253