caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii

Arhiva pentru februarie, 2005

 

ADAM SIMANTOV-„Un capat de lume”-2005

de (28-2-2005)

LA RĂDĂCINI

Timpul a străbătut o clipită,
(ca ani, în total,
peste vreo cincizeci),
cînd am revenit
chemat de ispită,
în oraşul-cuib, acolo de-unde pleci,
cu credinţa adînc sădită,
într-o viitoare reuşită.
Oraşul nu era-în cele vremi,
nici mare, dar nici mic,
o aşezare liniştită,
în care niciodată
nu se-întîmpla nimic.
Locul casei bătrîneşti,
(demolată din ordine superioare,
fiind prinsă-în planul de sistematizare),
mai să nu-ţi vină să crezi,
era luat în stăpînire
şi apărat cu îndîrjire
de nişte maidanezi;
iar peste drum,
în parcu-în care-am hoinărit,
se înălţa un bloc de locuinţe, coşcovit.
Un bătrînel am acostat
pe un trotuar cu zone de asfalt pavat,
dorind să aflu despre vechi amici
ce am avut pe-aici:
Nelu, fiu de crîşmar,
cu care de la şcoală am chiulit,
„avut-a o viaţă de coşmar,
de mult de tot, pe la canal s-a prăpădit”,
Firică cel înfigăreţ,
„a fost chiar „prim” pe la judeţ,
iar după revoluţie a devenit boier,
cu pămînt cît cuprinde, adevărat moşier”.
Fane, cel de motoare doar interesat,
” mecanic de locomotivă s-a calificat,
dar cum era un mare băutor,
l-a prins pe şine un motor”,
iar Rică, uriaşul supranumit şi „massă” ,
elevul cel mai zdravăn şi liniştit din clasă,
” ca marinar s-a înţolit
şi le-a tras o plasă;
recent a revenit, puţin cam jerpelit,
şi totuşi spus-a că nu-i pasă,
mai bine-acolo fără-un ban,
decît aicea mare bogătan”.
-„Dar pe-ai lui Levi,Cappon,Cohen,
sau Boni, nu îi ştii?” am îndrăznit.
-„Aha, din ăsta eşti”, îmi zise el,
„acum m-am lămurit,
află că sunt prin Israel,
iar cînd şi cînd, aduşi de neştiute pricini,
vin pe aici, pe la origini”.
În vechiul cahal* am păşit emoţionat,
în plin „erev shabat”. **
De mult, era un templu impunător,
de sărbători, eram şi eu vizitator.
Vreo zece moşi, unul ca altul mai trecut,
(din care am recunoscut
pe şmecherul de Puiu zis şi „cioară”),
tăifăsuiau cu gura plină
de pandişpan şi de licoară.
Pe drum, spre a cinsti reîntîlnirea,
mi-a fost reînviată amintirea
drăguţei de tia Rahel,
ce mă servea cu cel mai bun pastel.
La birt, schimbarăm amintiri,
(reale sau închipuiri)
şi-am pus ţara la cale,
între fleici la grătar şi străchini cu sarmale.
Am întrebat, (să pară într-o doară) ,
de Berta, fata ce-am iubit întîia oară.
Mi s-a răspuns la unison,
cu toţii pe acelaşi ton:
„Bătrîna scorpie trăieşte,
pe cei din jur îi amărăşte,
zbîrcită şi ofilită,
unanim afurisită,
pe toţi îi pune pe balanţă,
Babă Cloanţă-Cotoroanţă,
fără un dinte în gură,
pusă doar pe tevatură,
slabă băţ, sîcîitoare,
pe scurt o sperietoare;
mereu a fost o refractară
şi-o sedentară,
în Israel îşi are familia,
ea nu-şi părăseşte căsulia”.
După o astfel de referire,
am renunţat la întîlnire.
Cimitirul, ultimul obiectiv de vizitare,
m-a întîmpinat chiar la intrare,
cu vechiul vultur prins pe monument,
să amintească permanent
de-ovreii ce-au căzut pe cîmpul de onoare,
pentru a noastră Romanie Mare,
iar mai încolo, sub un discret semn sacru,
pe cei ajunşi aici, din Iaşi, după masacru.
La rude şi alte morminte, spre comemorare,
aprins-am o lumînare,
iar ca semn că-o rugăciune-am spus,
cîte o pietricică, pe-al lor mormînt am pus.
Bilanţul m-a mîhnit cumplit:
din toate ce mi-am amintit,
doar cimitirul rămăsese neschimbat,
cu osebirea, în morminte mai bogat.
Aci, lăcaşul unde oamenii se-adună
în drum spre o lume mai bună,
iar timpu-i spală de păcate,
descoperit-am că-s un biet copac bătrîn,
cu rădăcinile uscate.

*sinagoga sefardă
**seara de shabat

PETIŢIA

Petiţia e a nevolnicilor hîrtie,
(celorlalţi, totul le pică-în farfurie).
Un document cu adresa precisă,
pusă în frunte pe coala scrisă:
către primărie, la militărie,
la un minister, la şcoală,
la spital în caz de boală,
sau oriunde-aveţi nevoie,
că e voie.
Atenţie, cînd scrieţi o petiţie,
îngrijiţi-vă s-o faceţi cu repetiţie
şi înarmaţi-vă cu răbdare,
aveţi timp de aşteptare.
Morile macină-încet, dar cu siguranţă,
deci nu disperaţi,
nu vă alungaţi,
ultima speranţă.
După-un timp, cum ţi-e norocul,
în sfîrşit, vine sorocul
elegant ambalat, în plic timbrat,
parafat şi ştampilat.
„Vă anunţăm că însuşi Domnul Director,
a citi totul pe calculator
punînd rezoluţia
că se aprobă petiţia;
dar din lipsă de fonduri, de personal,
de-un birou de lucru, de-un „ce” mai special,
de cerneală-în tocuri,
de hîrtie-în topuri,
în consecinţă şi prin urmare,
vă facem totuşi o favoare,
o mare onoare vă e destinată,
deşi sunteţi un cetăţean din gloată:
să părăsiţi competiţia
şi să vă retrageţi petiţia.

 
 
3.89.204.127