caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (IV)

de (9-11-2008)
O întreprindere de famile din Piteå, a mutat santierul de constructii de apartamente in fabrica.O întreprindere de famile din Piteå, a mutat santierul de constructii de apartamente in fabrica.

Ultimele gânduri au fost data trecuta dedicate medicului Bror Rexed, director la ,,Sociastyrelsen”, (,,Agenţia naţională pentru bunăstare si sănătate publică” – destul de greu de tradus, multe din noţiunile obişnuite aici neavând un corespondent – probabil si reciproca este adevărată) ii lasă cu gura căscata pe angajaţii săi adunaţi in plen cu o replica pe atunci neobişnuita: ,,Salutare, eu sunt Bror (Fratele) si mă aştept ca de acum înainte sa îmi spuneţi pe nume, la fel cum voi face si eu!”
Am numit aceasta întâmplare ,,Reforma per-tu-ului, Du-reformen” dar trebuie sa reamintesc inca odată ce ea a fost o reacţie spontană, fără dezbateri publice si hotărâri de guvern, îmbrăţişată aproape instantaneu si fără rezerve de către suedezi. Într-un articol de ziar, intitulat ,,Omul care a stârnit o avalanşă” autorul mai spune: ,,Bror Rexed i-a învăţat pe suedezi sa comunice”. Se referea la faptul ca din cauza unor particularităţi ale limbii (adresarea de politeţe se făcea in primul rand nu cu dumneavoastră ci folosind un titlu, lucru care nu era posibil la contactul cu un necunoscut).

Cum am lăsat in seama specialiştilor aspectele pur politice sau economice ale modelului suedez, am sa continuu călătoria mergând in zig-zag intre blocurile monolitice, fie ele materiale sau imateriale, care îl constituie. Mă interesează cum contribuie acest model la mulţumirea de sine a locuitorilor Suediei indiferent de culoare politica sau poziţie sociala.

Ajutorul social

Înainte de asta vreau sa mai fac precizarea ca modelul suedez nu trebuie identificat cu o componenta a lui, ajutorul social, ,,Socialbidraget”. In ultimele doua decenii ajutorul social a fost din ce in ce mai mult diminuat si supus unor limitări Ca principiu, păstrat si acuma, orice persoana aflata in lipsa serioasa de mijloace poate face o cerere. De la început sunt excluşi cei care inca mai dispun de bunuri de valoare sau numerar, pe care se presupune ca trebuie sa îl folosească înainte de a apela la ajutorul statului. Cei care se califica, aici neintrând însă şomerii, care primesc de la Casa de Asigurări, circa 80% din salariu pe o perioada, au dreptul la plata unei chirii normale pentru o locuinţă, a asistentei medicale, ca si o suma in numerar pentru fiecare membru al familiei. O practica răspândită in relaţiile cu publicul in Suedia este aceea ca multe dintre facilităţi se oferă in baza declaraţiilor pe proprie răspundere a solicitantului. Practic nu exista copii legalizate, adeverinţe si stampile. Ca peste tot, exista bineînţeles persoane, atât sudezi cat si imigranţi, care au învăţat sa folosească la maxim sistemul sau sa îl păcălească Majoritatea suedezilor vad însă ajutorul social ca pe un semn al unei mari nenorociri pe care nu si-o doresc.
La fel, pentru ca sumele destinate plaţii chiriei sunt înmânate solicitantului, in cazul in care acesta se nimereşte sa fie un narcoman sau alcoolic (ambele categorii fiind destul de bine reprezentate) aceştia sunt in pericol sa cheltuiască banii si in curs de câteva luni sa fie evacuaţi ajungând pe lista neagra a celor care închiriază – condamnaţi sa trăiască pe strada,cu alte cuvinte. Respectul pentru integritatea individului intra aici in conflict cu neputinţa unora dintre ei sa-si poarte de grija. Dar instituţia sociala nu face rabaturi.
Am mai întâlnit cazul unei persoane cu studii superioare (magna cum laude) care a reuşit sa trăiască mai bine de un deceniu din ajutor social. Deşi era singur, avea dreptul la închirierea doua camere (living si dormitor) la care se mai adaugă camera copilului, copil dat in îngrijirea mamei si care venea la el odată la doua săptămâni in week-end.
Imediat după perioada 68-istă, adolescenţii erau îndemnaţi printr-un fel de propagandă sa plece de la părinţi si sa se mute ,,la casa lor” finanţaţi de Serviciul Social. Aceste vremuri au devenit însă istorie.

Funcţionalismul arhitectural, minimalismul si Programul milionului de locuinţe

De la lansarea modelului suedez, prin anii ’30, ,,Agenţia naţională pentru bunăstare si sănătate publica” a însărcinat grupuri multidisciplinare in care intrau in primul rand arhitecţi, sa cerceteze forme noi de locuit, ,,igienice”, eficiente si economic-intensive. Tendinţa este in mod sigur un ecou al ideilor modernismului, cu reprezentaţi ca Le Corbusier.
Era momentul când in Stockholm oamenii din paturile mai de jos ale societăţii inca trăiau in ,,căsoaie” cu mai multe etaje si apartamente cu WC-uri in curte.
Cercetările au rezultat definirea unui model de locuinţe funcţionale, la care mărimea si amplasarea încăperilor, dotările, finisajele, peisagistica, erau optimizate. Fără discuţie ca a fost un model de succes, oamenii încăpând sa trăiască mult mai bine însă fără excese. Aceasta tendinţa s-a menţinut pana si astăzi. Daca legea româneasca a locuinţelor stipulează cu pompozitate ca cea mai mica încăpere, un grup sanitar, dintr-un apartament nu poate sub nici un chip sa fie sub 3,3 metri pătraţi (citez din memorie), într-un apartament suedez, chiar de lux, caracterizat întotdeauna printr-o calitate de la care nu se face rabat, încăperea respectiva se dimensionează bine-mersi la 1,5-1,7 mp. Economiile rezultate prin acest gen de optimizare se recanalizează acolo unde într-adevăr sunt necesare, de exemplu un parc al blocului care nu lipseşte aproape niciodată sau in întreţinerea fără cusur a imobilelor.
Cu aceasta am atins parţial si minimalismul, de fapt un curent artistic, respectiv caracteristica, ale cărui principii sunt economia maxima de mijloace artistice. Culorile si alte ornamente sunt folosite cu zgârcenie Se pune foarte mult accent pe lumina si senzaţia de ,,aerisit” in interior, efect obţinut si prin simplitatea mobilierului. Monumentalismul găunos al clădirilor este si el evitat. Se foloseşte lemnul, piatra (granitul), materiale de care tara dispune din belşug, ambele in finisajele brute. Sunt frecvente aluziile la rustic si istorie.

Pentru ca suedezii, la fel ca si romanii, au migrat la oraş aduşi de industrializarea intensiva de după război (când muncitori din Italia au fost chemaţi sa se stabilească pentru a compensa si ei lipsa acuta de forţa de munca), a apărut imediat lipsa acuta de locuinţe
Rezolvarea nu a întârziat si ea a purtat numele de ,,Miljonprogrammet”, Programul milionului de locuinţe S-a hotărât ca într-un deceniu, in perioada 1965-1975 sa se construiască un milion de locuinţe noi la standard corespunzător. Statul a subvenţionat o parte din dobânzi, iar programul a avut in vedere, in mod inspirat, o combinaţie in proporţie egala de blocuri cu apartamente (pentru închiriat sau proprietate personala), grupuri de case in rand si case individuale.
Bineînţeles, Suedia nu a fost singura tara europeană care a avut un astfel de program.
Programul milionului a fost si criticat. In spiritul epocii, blocurile au fost construite după principiile modernismului, fapt care in unele cazuri a dus la acelaşi efect nedorit de formare de ghetouri, oraşe-dormitor. Aceasta nu avea însă de a face cu standardul construcţiilor, care era la cel mai bun nivel, ci cu concepţia urbanistica. S-a întâmplat si la case mai mari… Nu, nu m-am gândit, mai departe decăt la marele Le Corbusier.

Ca sa terminam in tonurile optimiste, de încredere in viitor ale acelei epoci, e de notat o mica povestioara adevărata. Studiile de optimizare a locuinţelor, începute de prin anii ’30 au inclus pana si numărarea paşilor si notarea traseului prin locuinţă a membrilor familiei. O obsesie a ingineriei sociale era ca împărţirea încăperilor sa uşureze munca in gospodărie, dar, in plus, sa ii gonească pe suedezi din bucătărie, unde îşi petreceau tot timpul – moştenire a unor tradiţii rurale, când camera de zi era ,,camera buna” in care nu se calcă decăt de Crăciun si Paşti. Soluţia a fost sa reducă drastic dimensiunile bucătăriei si a fost un eşec total: oamenii s-au încăpăţânat sa rămână tot acolo.
Mai târziu, ceea ce nu au reuşit arhitecţii si sociologii a reuşit.. Televiziunea. După un timp, oamenii au dărâmat şi zidurile bucătăriei ajungându-se la modelul atât de popular al ,,bucătăriei americane”.
E aproape greu de crezut că a trebuit deja sa migrăm din nou: din faţa televizorului mai departe, îngrămădiţi într-un colţ al casei, la tastatură.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149