caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii

Arhiva pentru aprilie, 2009

 

Motiune de Cenzura

de (29-4-2009)

Am primit la redactie textul motiunii de cenzura care se va depune in cursul zilei de luni 4 mai:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Ordonanţa de Urgenţă nr. 34⁄2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale marchează eşecul politicii bugetar-fiscale a Guvernului PD-L / PSD. În loc să fie, aşa cum ar fi trebuit, un instrument de corecţie a erorilor flagrante conţinute în Legile bugetare adoptate la sfârşitul lunii februarie, rectificarea bugetară adaugă noi dovezi ale lipsei de realism şi de responsabilitate ale guvernării actuale.

Reperul de moralitate al oricărei guvernări îl constituie modul în care aceasta îşi îndeplineşte promisiunile din campania electorală, a căror reflectare fidelă trebuie să fie programul de guvernare. În această privinţă ne aflăm în faţa unui abandon total de la principiile morale. Guvernul Boc nu este doar vinovat de imoralitate, dar este de-a dreptul recidivist în această privinţă.

Cel dintâi gest de dispreţ la adresa alegătorilor săi l-au marcat partidele din coaliţie, PD-L şi PSD, odată cu întocmirea programului de guvernare, ce nu mai conţinea cea mai mare parte a promisiunilor anunţate cu surle şi trâmbiţe în campania electorală. Amintim dintre măsurile uitate brusc după câştigarea alegerilor: creşterea salariilor cu 50% la profesori, „imediat din prima zi de guvernare”; majorarea cu 50% a pensiilor pentru grupele I şi II de muncă; menţinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie; dublarea pensiilor agricultorilor; majorarea cu 50% a alocaţiilor familiale; acordarea celei de-a 13 pensii; creşterea salariului minim până la 1000 lei; încurajarea încadrării în muncă a pensionarilor care doresc să îşi sporească veniturile; reduceri fiscale pentru primul an de activitate profesională – 100% în primele 6 luni şi 50% în urmatoarele 6 luni; măsuri pentru reducerea fiscalităţii cum ar fi: anularea taxei de poluare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază, reducerea impozitului pe veniturile salariale la 10% pentru salarii mai mici decât salariul mediu brut pe ţară, scăderea impozitului pe dividende, crearea unui „scut fiscal” prin calcularea limitei maxime de suportabilitate a taxelor si impozitelor pentru IMM-uri si aplicarea regimului diferenţiat faţa de companiile mari; alocarea a 6% din PIB pentru educaţie – construirea a peste 5000 de şcoli, creşe şi grădiniţe noi, construirea de cămine moderne cu peste 10.000 de locuri; tot 6% din PIB pentru sănătate – construirea a 8 spitale regionale ultra-moderne; eliminarea plafoanelor la medicamente din farmacii; investiţii masive în infrastructura şi modernizarea rurală şi urbană, construcţia a aproximativ 1000 km de autostrăzi, modernizarea a 1000 km de cale ferată, 8 stadioane şi centre moderne olimpice în toate regiunile de dezvoltare, construcţia a 1000 de facilităţi pentru activităţi sportive, terenuri şi săli de sport, bazine de înot; încurajarea tinerilor fermieri prin acordarea unui ajutor de instalare de 25.000 euro, subvenţionarea a 65% din costurile proiectelor de microîntreprinderi şi pensiuni turistice, acoperirea a 30% din creditele pentru producţie, program de investiţii în spaţiul rural de 13,7 mld. Euro etc.

După nici două luni, promisiunile au intrat din nou la apă, odată cu Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale, PD-L şi PSD uitând nu doar de promisiunile electorale, ci şi de propriul program de guvernare. Astfel, bugetul alocat educaţiei a fost de numai 4,5% din PIB, faţă de promisiunea electorală de 6%; bugetul alocat sănătăţii a scăzut la 3% din PIB faţa de nivelul asumat de 6%, cu aproape 1% din PIB mai mic faţă de cel alocat efectiv în anul 2008. În domeniul transporturilor, alocările bugetare s-au redus la 3,4% din PIB în 2009, faţa de 4,2% în 2008. Pentru cercetare a fost alocată o sumă de 0,3% din PIB, faţă de 1% asumat în campania electorală şi 0,7% din PIB efectiv realizat în 2008. De asemenea, în domeniul apărării s-au prevăzut numai 1,3% din PIB, faţă de 1,7% în 2008 şi aproape la jumătate faţă de promisiunile electorale.

În cele din urmă, promisiunile s-au scufundat de-a binelea odată cu OUG nr.34 de rectificare bugetară. Prin diminuarea bugetelor de cheltuieli la Ministerul Agriculturii (2 miliarde lei – 24%), Ministerul Apărării (700 mil. lei – 9,1%), Ministerul Educaţiei (676 mil. lei – 5,6%), MAI (427 mil lei. – 4,2%), Ministerul Mediului (139 mil. lei – 5,3%), Ministerul Justiţiei (61,2 mil. lei – 3,1%), Ministerul Public (30 mil. lei – 4,63%) si Ministerul Transporturilor (203 mil. lei – 1,9%), subfinanţarea se agravează, iar reforma şi investiţiile în agricultură, educaţie, justiţie, apărare, ordine publică şi infrastructură sunt compromise. În ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor bugetare prevăzute prin aceasta rectificare, constatăm că actualul Guvern, a tăiat sume de peste 800 de milioane de lei de la nivelul unităţilor descentralizate, respectiv de la comune, orașe, municipii, în condiţiile în care, deja, primăriile din mediul rural acuzau că nu au deloc bani pentru continuarea investiţiilor sau pentru cofinanţarea proiectelor europene, iar fondul de salarii nu le ajunge, decât pana in luna august. In schimb, fondurile alocate cu dărnicie Ministerului Turismului si Comunicaţiilor (clientele politice ale PD-L) sunt de peste 10 -12 ori mai mari faţă de bugetele alocate acestor ministere în anii anteriori.

Şi, de parcă asta nu era destul, ultima redută a demagogiei guvernamentale, cea privind menţinerea alocărilor pentru investiţii, se prăbuşeşte, la rândul ei. Nu s-a uscat bine cerneala de pe semnăturile guvernamentale pe OUG nr 34, că Preşedintele României, secondat – mai e nevoie să o spunem – de primul ministru, avertiza că e posibil ca finanţarea externă, principala sursă investiţională, să fie utilizată pentru plata pensiilor şi salariilor. Această joacă de-a promisiunile, marcată de un profund dispreţ la adresa românilor, este fără egal în ultimele decenii.

Guvernul invocă, pentru toate acestea, criza economică. Dar tocmai criza economică este cea care obligă la realism şi fermitate. Să vedem, mai întâi, despre ce realism e vorba. Legile bugetare au fost construite pornind de la premisa că în anul 2009 veniturile bugetare vor fi cu 18% mai mari decât în anul 2008. În momentul votării în Parlament a proiectelor respective era cunoscut faptul că veniturile pe luna ianuarie a.c. erau cu 20% mai mici decât cele prevăzute și nici pentru luna februarie auspiciile nu erau mai favorabile. Guvernul a ignorat complet aceste semnale evidente venite din economie. La acestea s-au adăugat erori grave în configurarea cheltuielilor bugetare, prin subfinanţarea evidentă a unor domenii, cum ar fi educaţia şi cercetarea, siguranţa şi ordinea publică, protecţia socială, armata sau agricultura. Pentru ca cifrele „să dea bine”, produsul intern brut a fost „umflat” cu zeci de miliarde de lei. La vremea respectivă, de la tribuna Parlamentului, primul ministru şi ministrul de finanţe au garantat pentru menţinerea pe anul 2009 a unui deficit al bugetului consolidat de 2% din PIB. Toate avertismentele pe care le-am adresat Guvernului potrivit cărora abaterea de la realitate e de cel puţin opt miliarde de euro au rămas fără rezultat. Iată că, după doar câteva săptămâni, de această dată în urma expertizei Fondului Monetar Internaţional, Guvernul a trebuit să se supună acestei evidenţe. Din erorile sale de previziune, Guvernul „recunoaşte” o diferenţă de peste şase miliarde de euro. Fără nici o stânjeneală, Guvernul taie cheltuielile cu 1,5 miliarde de euro şi reduce veniturile cu 4,5 miliarde de euro, majorând astfel deficitul bugetar cu peste 3 miliarde de euro. Cine e de vină pentru această uriaşă eroare, potrivit maşinăriei propagandistice a guvernului? Nu cei care au ignorat evidenţele şi au alcătuit greşit bugetul ci, fireşte, criza economică şi guvernarea liberală.

Rectificarea bugetară agravează situarea Guvernului în afara realităţii economice. Deficitul bugetului consolidat ar urma să fie de 4,6% din PIB adică 24,3 miliarde de lei. Ministerul Finanţelor Publice a ţinut sub straşnic secret rezultatele primului trimestru pentru a nu se constata cât este de aberantă această previziune. Căci deficitul bugetului consolidat după trei luni este deja, de 10 miliarde de lei, adică aproape 1,9% din PIB! Aşadar 42% din deficitul anual!!! Şi asta în condiţiile în care din cele 10 miliarde de euro investiţii promise nu a fost utilizată nici a zecea parte, iar pentru domeniile subfinanţate ar mai trebui completate cheltuielile cu cel puţin 10 miliarde de lei până la sfârşitul anului.

Lipsa de realism a guvernării este convingător ilustrată de faptul că, pentru dânşii, prioritară nu este îmbunătăţirea activităţii de colectare ci răzbunarea politică, umilirea funcţionarului public. Cifrele sunt elocvente în acest sens: conformarea voluntară la plata lunară a obligaţiilor fiscale datorate de agenţii economici a scăzut în timpul guvernării Boc cu 10 puncte procentuale, de la 83% la 73% si trendul este în scădere de la o lună la alta, probabil „dorind” sa se ajungă la nivelul anului 2004, când numai 58% din obligaţiile fiscale declarate de contribuabili se încasau lunar. Este evident ca actualele conduceri ale Ministerului Finanţelor Publice si ANAF nu deţin expertiza necesară de a se adapta noilor condiţii şi de a îmbunătăţi administrarea fiscală. Ceea ce nu înţelege guvernul PD-L – PSD este că problema realizării veniturilor bugetului nu se rezolvă fiscalizând suplimentar contribuabilii şi terorizând proprii salariaţi, ci îmbunătăţind administrarea şi colectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor reglementate de actualele legi fiscale.

Pe cine vreţi să păcăliţi, stimaţi guvernanţi? În condiţiile în care trendul acesta, în ce priveşte veniturile, se păstrează, e limpede că veţi abandona proiectele investiţionale. Ceea ce înseamnă nu doar că nu veţi fi în stare să începeţi proiecte noi, dar veţi abandona şi mare parte din proiectele aflate în derulare, cu deosebire pe cele din mediul rural. Pentru că, nu-i aşa, cum bine spunea preşedintele Traian Băsescu şi-l încuviinţa cu promptitudine premierul Boc, banii abia ar putea ajunge pentru salarii şi pensii.

Aţi încercat să abateţi atenţia de la aceste realităţi, care vă pun în situaţia penibilă de a vă recunoaşte incapacitatea de a guverna resursele publice ale ţării, printr-o campanie nedemnă de defăimare a guvernării liberale. V-aţi justificat abandonul de la principiile morale prin faptul că “visteria era goală”. Această acuză vă descalifică, pentru că sugerează că nu ştiaţi că bugetul pe anul 2008 a fost aprobat de Parlament cu deficit, că un buget nu poate avea deficit şi excedent în acelaşi timp, şi fireşte, nu ştiaţi că, şi în situaţia în care s-ar fi înregistrat din execuţie un excedent, ar fi fost interzis ca excedentul respectiv să fie reportat şi utilizat în anul următor.

Aţi acuzat facturi neplătite de guvernarea liberală, dar nu aţi prezentat niciodată lista lor. Cât despre volumul acestor facturi, aţi prezentat de fiecare dată alte cifre, scăzând de la 8 miliarde de lei la mai puţin de 2 miliarde de lei şi neinformând corect opinia publică privind procedurile legate de plata facturilor şi de faptul că între emiterea unei facturi şi plata ei de către ordonatorii de credite e nevoie de un anumit timp pentru îndeplinirea acestor proceduri. Dumneavoastră, însă, aţi rezolvat în stilul care vă e caracteristic această problemă. Aţi prevăzut prin OUG de rectificare bugetară că nu plătiţi decât la sfârşitul fiecărei luni. O acuză nefondată la adresa noastră s-a transformat, în ce vă priveşte, într-un merit consacrat prin lege!

Aţi acuzat, în frunte cu Preşedintele ţării, că am majorat cu 180 mii numărul salariaţilor din administraţie şi apărare, în perioada 2005-2008, ignorând cu rea-credinţă datele Institutului Naţional de Statistică ce arată că, în aceeaşi perioadă, numărul acestora, din contră, a scăzut de la 538.000 la 470.000 de persoane.

Ne-aţi acuzat că am cheltuit fondurile din privatizare, fără să explicaţi naţiunii române că aceste sume sunt, în continuare, la dispoziţia voastră, şi că evoluţia ratei dobânzii a făcut ca, de fapt, deciziile Guvernului liberal să economisească banii ţării şi nu să-i risipească. De altfel, chiar dumneavoastră, prin acte normative şi prin declaraţii publice, ne spuneţi cum veţi cheltui banii care spuneaţi că nu mai sunt: pentru compensarea amputării fondurilor la agricultură, pentru plata unor datorii ale Autorităţii Naţionale a Drumurilor. Când e să inventaţi ţinte de carton, să defăimaţi pe alţii ca să vă ascundeţi în spatele colbului stârnit de calomnii, banii nu mai sunt. Când e să acoperiţi propriile găuri, brusc, banii reapar. Ce alchimie e asta, domnii mei, alta decât cea a minciunii?

Şi dacă tot e să comparăm guvernările, hai să recurgem la cifre. Pe primele trei luni ale anului, deficitul bugetului consolidat era anul trecut de cca. 1 miliard de lei, acum este de 10 miliarde de lei. Adică de aproape zece ori mai mare!!! Anul 2008 s-a încheiat cu un deficit al bugetului de stat de 19 miliarde de lei. Dumneavoastră asumaţi din pornire 29 miliarde de lei, adică 5,6% din PIB, cu peste 50% mai mare decât cel de anul trecut! Cât despre deficitul pe întregul an, vă propuneţi un deficit total de 4,6% în acest an, despre a cărui realism am vorbit deja. Dar nu informaţi în mod corect că deficitul pe anul trecut, raportat la cheltuielile anului respectiv, a fost în jur de 3%, restul până la 4,8% fiind reprezentat de alocarea de titluri nominative la Fondul Proprietatea foştilor proprietari, deci fără implicaţii financiare directe, de utilizarea de către primării a economiilor din anii precedenţi pentru investiţii, acestea urcând la peste 30% din totalul cheltuielilor administraţiei locale, şi din plata unor sume către funcţionari de stat, în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive ce sancţionau erori ale guvernului din perioada 2001-2004. În bugetul guvernării liberale acest capitol, al investiţiilor a fost unul foarte important în buget. Da, este vorba de investiţii în sănătate, mediu, agricultură, educaţie, infrastructură, etc., astfel încât, practic, nu există localitate care în cei patru ani să nu fi avut o investiţie în şcoli, în grădiniţe, în drumuri, nu există un judeţ să nu fi primit bani mulţi pentru investiţii.

Toate aceste comparaţii arată că nu aveţi dreptul să daţi lecţii guvernului precedent şi că ar trebui, în loc să fiţi aşa „buni” specialişti în guvernare liberală, să vă corectaţi propriile erori, altminteri evidente. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în ceea ce priveşte deficitele, cel puţin în perioada liberală s-au văzut şi rezultate precum o creştere economică de 6% în 2007, peste estimările specialiştilor, România fiind în 2007 anul cu cea mai mare creştere economică din Europa; o creştere a PIB de 9% pe primul semestru 2008, cea mai mare creştere economică din istoria României pentru respectiva perioadă a anului. În 2007-2008 investiţiile străine directe erau situate la un nivel dublu faţă de întreaga perioadă 1991-2006. Veniturile bugetului consolidat au fost de 2,5 ori mai mari comparate cu cele din 2004. În perioada guvernării PNL – UDMR, salariul mediu net s-a dublat, s-au creat peste jumătate de milion de locuri de muncă; iar pensiile au crescut de 2,5 ori, valoarea punctului de pensie ajungând la 697,5 lei. În schimb, deficitele dumneavoastră, mult mai mari, aduc, în mod paradoxal, nu mai multe rezultate, ci mult mai puţine.

Anii de guvernare liberală au fost cei mai buni ani, din punct de vedere economic, din întreaga istorie modernă a României, în condiţiile în care, de la jumătatea anului 2007, economiile occidentale au început să resimtă efectele crizei financiare și economice.

Da, veţi spune, dar acum e criză şi în România. De acord. Şi ce-i de făcut? Ne-aţi anunţat

acum cinci luni că faceţi o mare coaliţie, mare, mare de tot pentru a salva România de criză. Care este bilanţul acestor luni de guvernare ? O criză în faţa căreia se vede limpede că nu aveţi niciun fel de răspuns. Lipsa de viziune şi de fermitate a actualului cabinet este evidentă în această privinţă. Un şir neîntrerupt de ambiguităţi, de ezitări, de retractări care au creat panică şi confuzie printre funcţionarii publici, profesori şi medici, oameni de afaceri, pensionari. Drepturile de autor ba se impozitează, ba nu se impozitează. Cumulul pensiei cu salariul a trecut printr-o adevărată odisee, încheindu-se cu o formulă care discriminează persoanele cu grad ridicat de pregătire. Salariile ba au îngheţat, ba s-au dezgheţat, ba s-au indexat, ba nu s-au mai indexat. Punctul de pensie a devenit virgulă, creşterile fiind comparabile cam cu ce se află îndeobşte după virgulă. Veniturile de la stat mai mari decât ale preşedintelui – ce impietate! – ba s-au supraimpozitat, ba au îngheţat. Câştigurile directorilor de companii s-au micşorat şi au crescut la loc. Cât despre taxa de poluare, pe care o tot tăiaţi anul trecut prin moţiuni de cenzură, vă şade acum foarte bine cu ea dublată faţă de momentul depunerii moţiunii de cenzură.

Ceea ce este cel mai grav e faptul că încercaţi să rezolvaţi prin creşterea impozitelor problemele pe care nu le puteţi rezolva altminteri. Un prim exemplu îl constituie contribuţiile la asigurări sociale, care au crescut în acest an cu 3,5%, anulând printr-o atitudine de dispreţ la adresa mediului economic ce se câştigase în ultimii ani. Un al doilea exemplu îl constituie impozitul minim garantat, care introduce pentru prima oară în România un impozit pe existenţa firmelor. De când a avea profit e obligatoriu, stimaţi guvernanţi, mai ales în condiţiile crizei? Impozitul pe profit e doar 8% din totalul veniturilor bugetare, restul îl formează impozitul pe venit, TVA, accizele etc. De ce dumneavoastră aveţi, prin lege, dreptul de a termina exerciţiul bugetar cu deficit, iar firmele sunt obligate să aibă excedent? Ce-ar fi să dăm o lege prin care să vă obligăm şi pe dumneavoastră, guvernanţii, să veniţi cu bani de-acasă dacă bugetul se încheie cu deficit?

Guvernul Boc încearcă acum prin luarea unor măsuri administrative disperate, necorelate între ele, cu efecte de multe ori contrare scopului pentru care au fost luate, să-şi respecte propriul angajament luat în faţa FMI-ului. Acum, înţelege toată lumea de ce iniţial au fost trecute la secret condiţiile acordului cu FMI-ul. Pentru ochii lumii, Ministerul de Finanţe aruncă pe piaţă diferite idei cum ar fi acest „impozitul forfetar”, ca să aflăm acum, că în angajamentul semnat, din start era vorba de impozit minim obligatoriu, plătit anticipat.

Aţi justificat introducerea acestei măsuri prin faptul că ea există şi în Franţa. Atunci hai s-o aplicăm ca-n Franţa. Acolo firmele cu o cifră de afaceri de până la 1,5 milioane de euro sunt scutite de acest impozit, iar celelalte plătesc 1.000 de euro. În România, o frizerie sau un butic de la ţară, cu o cifră de afaceri de 7-8 mii de euro, va plăti cel puţin 500 de euro. O astfel de măsură, care loveşte mai ales în micii întreprinzători, anihilează toate teoriile guvernului Boc privind grija faţă de cei săraci. Pentru că săraci sunt şi printre cei care muncesc, nu numai printre pensionari sau printre asistații social. Realitatea este că acest tip de impozit este actualmente pe cale de eliminare atât în Franţa, unde din 2010 vor fi scutite firmele cu o cifra de afaceri sub 15 milioane de euro, iar din 2011 acest impozit va fi eliminat complet, cât şi în Ungaria, unde guvernul maghiar va elimina această taxa din 2010. În ambele state, acest tip de impozit a fost introdus în perioade de boom economic, nicidecum în perioada de criză economică, când,dimpotrivă, se lucrează la eliminarea acestui tip de impozit.

Acest tip de impozit împovărează contribuabilii, marcând, practic, sfârşitul cotei unice de impozitare, de 16%. Astfel, micul contribuabil cu o cifra de afaceri de 52.001 lei, care, în condiţiile cotei unice de 16% ar fi avut de plătit numai un impozit pe profit de 832 lei (la o rată a profitului de 10%, respectiv la un profit de 5.200lei), va fi obligat în actualele condiţii la plata “IMPOZITULUI MINIM” de 4.300 lei, (adica 82,7% din profitul său de 5.200 lei) la care se adaugă şi celelalte obligaţii fiscale (TVA, impozit pe venit şi contribuţii sociale aferente salariilor, etc.).

Atitudinea Ministrului de Finanţe de a considera toţi operatorii economici evazionişti fiscali denotă lipsa de respect faţă de contribuabili şi este o încercare disperată de a masca incapacitatea de a organiza controlul corect al colectării taxelor şi impozitelor. Mai mult, obligarea microîntreprinderilor, care oricum după fiecare factura emisă plătesc impozit de 3% (chiar dacă nu încasează contravaloarea facturii), să mai plătească impozit minim obligatoriu este dovada clară că lozinca nemajorării impozitelor nu corespunde adevărului.

Consecinţa introducerii acestui impozit va fi dezastruoasă, atât din punct de vedere al bugetului, pentru că veniturile ce ar trebui colectate din celelalte impozite si taxe datorate de aceste firme (impozit pe venit, contribuții sociale, TVA, etc.) vor scădea semnificativ, dar si pentru ca va creste considerabil si numarul somerilor in Romania, de la 400.000 in decembrie 2008, la peste 800.000 de mii someri la sfarsitul anului 2009 (practic o dublare a numarului), din care peste 90% provenind din mediul privat, așa cum preconizează Ministerul Muncii.

Se creează astfel un obstacol in calea mediului de afaceri, deoarece acest impozit nu este corelat cu capacitatea de plată a firmelor. Aplicat asupra veniturilor totale, el distorsionează activitatea economică, ceea ce va conduce, în perioada imediat următoare, la falimentarea a sute de mii de întreprinderi mici si mijlocii din comerț și servicii – cele mai afectate domenii în perioada de criză economică. În actualele condiţii de criză, dar şi de guvernare haotică, s-a înregistrat deja o creştere semnificativă, respectiv de 19% faţă de decembrie 2008, a numărului de dosare aflate pe rolul instanţelor ale societăţilor comerciale unde a fost deschisă procedura de insolvenţă de către organele fiscale; dar să ne imaginam cum va fi după împovărarea fiscală a contribuabililor mici cu noile măsuri!!!

Eliminarea deductibilităţii cheltuielilor cu carburanţi auto şi a TVA-ului aferent reprezintă tot majorări mascate de taxe şi impozite. Excepţiile formulate pe genunchi de către guvernanţi, în urma protestelor diferitelor categorii de operatori economici creează noi inechităţi. De exemplu, de ce nu sunt exceptate şi autoutilitarele şi automobilele mixte utilizate la aprovizionare, dacă cele ale agenţilor de vânzări beneficiază de această scutire? Exemplele şi întrebările ar putea continua şi cu alte categorii nenominalizate la excepţii, cum ar fi, ca să folosim un exemplu morbid, autoutilitarele din dotarea serviciilor funerare.

Citându-i pe actualii guvernanţi, trebuie reţinută următoarea exprimare: „Statul trebuie să asigure un sistem fiscal echitabil şi corect pentru toata lumea” (Expunerea de motive, cap. E, lit. A) şi să o coroborăm cu prevederile art.53 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora ,,Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Prin urmare, fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi “proporțională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni”, după cum spune o decizie a Curții Constituţionale, 3/1994. Dar despre ce corectitudine şi echitate este vorba? Este vorba de echitate atunci când un mic contribuabil, ce se încadrează în primele două categorii de venituri prevăzute de Ordonanţă, ajunge să plătească o cota de impozitare până la 80% din profitul realizat, în timp ce acei contribuabili cu o cifra de afaceri de peste 1 milion de euro sunt foarte puțin afectați de nivelul taxei? Este oare vorba, în această situaţie, de tratament egal între firme, sau economia de piaţă concurenţială dispare în România tocmai datorită acelora care ar trebui sa o reglementeze şi să vegheze asupra ei?

Tot in cap. E, lit. A, din Expunerea de motive, sunt prezentate si o serie de date complet neadevărate, pentru inducerea în eroare atât a opiniei publice, cât şi a Parlamentului României. Potrivit acestor date, „din analizele efectuate de Ministerul Finantelor Publice rezulta că, la nivelul anului 2007, din cei 617.525 de contribuabili persoane juridice, 2.000 au asigurat peste 85% dintre veniturile publice”. De fapt, realitatea este că, la nivelul anului 2007, numărul celor ce au asigurat aceste venituri a fost de peste 100 ori mai mare. Mai mult de atât, la nivelul anului 2008, 52% din veniturile publice au fost aduse de peste 10.000 contribuabili mijlocii (9.000) si mari (1.273), iar 48% din veniturile publice au fost asigurate de contribuabilii mici, cu cifra de afaceri sub 1 milion euro. Rezultă că peste 600.000 contribuabili mici contribuie cu circa 48% din veniturile bugetului general consolidat, reprezentand aproximativ jumătate din veniturile Statului.

Aşadar, constatăm lipsa de profesionalism a conducerii Ministerului Finantelor Publice în a analiza activitatea şi contribuţia celor peste 600.000 contribuabili mici la buget. Or, prin aplicarea acestui impozit minim pe profit, Guvernul nu numai că nu va înregistra venituri mai mari, dar va pune în pericol activitatea desfăşurată de aceste firme. Practic va pune in pericol jumatate din veniturile bugetului general consolidat al statului, pentru că îi va afecta în principal pe contribuabilii de bună credinţă care reprezintă peste 90% din cei 600.000 contribuabili mici.

Este regretabil faptul că, datorită incompetenţei şi lipsei unei viziuni strategice, actuala coaliţie guvernamentală pasează responsabilitatea luării măsurilor de reducere a bugetelor ministerelor precum si de creștere a fiscalităţii organismelor financiare internaţionale (FMI) şi Comisiei Europene, asa cum rezultă şi din Expunerea de motive a OUG cu privire la rectificarea bugetară. Reamintim guvernului că alegătorii au votat în campania electorală PSD şi PD-L şi nu FMI, astfel încât responsabilitatea guvernării vă aparţine integral.

După guvernarea PNL-UDMR, care a consemnat cea mai spectaculoasă creştere economică din istoria României, românii retrăiesc experienţa tristă a anilor 1990: nesiguranţa zilei de mâine, spaima de sărăcie, de statul atotputernic şi lacom. Guvernarea de stânga a coaliţiei PDL-PSD, populistă şi demagogică, a dat, în numai patru luni, măsura incompetenţei şi a relei-credinţe care caracterizează cele două partide-surori. PD-L şi PSD au dovedit că interesul lor pentru revigorarea economiei româneşti, prin stimularea muncii şi a creativităţii românilor, este egal cu zero. În actul guvernării, singura preocupare reală a celor două partide „cununate” politic de preşedintele Traian Băsescu, o reprezintă adunarea cu orice preţ a resursei bugetare, indispensabilă hrănirii clientelei politice.

În acelaşi timp, firmele private trag obloanele, iar nivelul investiţiilor scade dramatic, ca şi nivelul de trai al românilor. Sub guvernarea stângii populiste a lui Traian Băsescu, România înregistrează creşteri doar la birurile impuse celor mai active şi productive segmente ale societăţii, la numărul de şomeri şi la datoria externă a ţării. Cea mai spectaculoasă creştere reală o găsim la capitolul minciuni şi promisiuni neonorate ale guvernanţilor faţă de cetăţeni. Ajunse la guvernare, PD-L şi PSD au acţionat în buna tradiţie a moştenitorilor partidului comunist, ignorându-şi propriile angajamente şi înşelând încrederea românilor. Au preferat să se spele pe mâini şi să ridice din umeri, invocând o criză economică din care nu ştiu şi nu pot să scoată România. Au ales să guverneze prin spectacole mediatice menite să-i înşele pe cetăţeni, dar al căror efect este slăbirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.

Stimați colegi, senatori și deputați,

În Monitorul Oficial numărul 264 din data de 22.04.2009 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice. Un titlu frumos, am putea spune, chiar pompos, dar care ascunde măsuri cu consecinţe deosebit de grave atât asupra evoluţiei şi tendinţelor din ultimii ani din administraţia publică cât şi asupra a ceea ce trebuie să fie până la urmă o administraţie publică aflată în slujba cetăţeanului.

Prin aplicarea OUG 37 se anulează întregul proces de reformă pe care l-a făcut România, începând cu 1999, în privinţa modernizării administraţiei, a constituirii corpului funcţionarilor publici, a depolitizării corpului funcţionarilor şi a administraţiei publice.

Această ordonanţă reprezintă un atentat grav împotriva democraţiei în România şi riscă să scoată statul român din cadrul european în ceea ce priveşte reforma în domeniul administraţiei publice.

De fapt, prin acest act normativ nu se prevede altceva decât politizarea tuturor serviciilor deconcentrate. Ceea ce nu a putut obţine coaliţia majoritară în Parlament – prin promovarea şi adoptarea unui proiect de lege cu acelaşi conţinut – a făcut executivul dintr-un şut, prin adoptarea acestui act normativ. Sigur, ştim cu toţii că există posibilitatea ca legea aprobată în Parlament să fie declarată neconstituţională de Curtea Constituţională şi atunci Executivul, fără a aştepta decizia Curții, deşi aşa era logic şi conform principiilor de drept, a rezolvat problema prin adoptarea acestui act normativ.

Că este imorală o asemenea procedura este evident, problema e însă că e şi contrar spiritului Constituţiei şi a funcţionării democratice a instituţiilor de drept din România. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 este emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin (6) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora, „Ordonanţele de Urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie…” În context trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art.41 şi art. 47 alin. (1).

Or, aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizaţi (potrivit art. III alin. 11), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente. În acest sens, trebuie amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, în Decizia nr. 1.189/2008, sensul juridic al verbului „a afecta” cuprinde mai multe nuanţe, precum pe cel de „ a suprima”, „ a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza” sau „a antrena consecinţe negative”. Or, potrivit acestor conotaţii, prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, s-ar suprima veniturile obţinute de actualii ocupanţi ai funcţiilor vizate, ceea ce, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, reprezintă o afectare a dreptului la muncă, în însăşi substanţa lui, drept care, prin conţinutul lui, este un drept complex care include şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor.

Prin prisma aceleiaşi critici, privind încălcarea dreptului la muncă, considerăm ca este încălcat şi art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.

Întrucât Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 nu satisface exigenţele constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6), rezultă că aceasta este viciata de neconstituţionalitate. Nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin.(5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. În aceste condiţii, motivele de ordin financiar invocate de Guvern că ar fi stat la baza emiterii ordonanţei nu pot justifica încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate.

Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 37/2009 are şi prevederi cel puţin bizare care permit Guvernului ca, prin interpretarea sistematică a Statutului Funcţionarilor Publici şi fără a recurge la reglementări subsecvente, să poată transforma din nou funcţiile contractuale de director coordonator şi de adjunct al acestuia in funcţii publice, după o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment.

Dar ce să facem când cele două săptămâni erau considerate prea lungi pentru nerăbdarea clientelei politice PD-L – PSDdin teritoriu care şi-a împărţit posturile mult râvnite.

În anexa acestui act normativ în cauză sunt enumerate nu mai puţin de 40 de servicii deconcentrate din subordinea a 11 ministere (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) cărora li se aplică măsura desfiinţării funcţiilor de conducere.

Practic, tot ceea ce este în subordinea acestor ministere se politizează. Câteva exemple, până unde va coborî valul de schimbări din funcţie, pe lângă cele consacrate de: direcţii de sănătate publică, de cultură, de muncă, inspectorate teritoriale de muncă, case de pensii, direcţii de finanţe, secţii ale Gărzii Financiare, direcţii pentru agricultură, direcţii silvice, direcţii de statistică, inspectorate teritoriale de stat in construcţii – până la altele, înţelegem, „foarte importante pentru îmbunătăţirea actului managerial în administraţia publică”, aşa cum justifică executivul măsura: case de cultură ale studenţilor, oficii de studii pedologice şi agrochimice judeţene, inspectorate teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor sau cluburi sportive municipale sau orăşeneşti. Am dat doar câteva exemple până la ce nivel va coborî politizarea administraţiei publice din România.

Se pare că există o meteahnă a guvernanţilor – în relaţia aparent diametral opusă: descentralizare versus politizarea funcţiilor – şi anume că, una cântăm şi alta dansăm pe melodie.

Consecinţele adoptării acestui act normativ sunt previzibile: vor fi schimbaţi toţi conducătorii serviciilor publice deconcentrate, vor fi numiţi oameni politici şi se va crea o relaţie inedită între conducători din administraţia publică centrală şi locală – o struţo-cămilă românească în administraţia publică, prin care prefectul, înalt funcţionar public, va coordona serviciile publice deconcentrate conduse de oameni politici, care nu mai sunt funcţionari publici.

O consecinţă însă şi mai gravă este că se cam termină astfel, înainte de a începe, mult trâmbiţata descentralizare. Exact serviciile deconcentrate care trebuia transferate autorităţilor administraţiei publice locale (consiliilor judeţene si consiliilor locale) vor fi superpolitizate şi nu va mai exista nici un interes de supunere a acestora autorităţilor locale. Deşi executivul susţine sus şi tare că va descentraliza, cu această măsură a politizat şi a centralizat tot ce se putea în administraţia publică.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Eşecul politicii fiscal-bugetare al Guvernului Boc nu este singular. El se încadrează într-un context mai larg, marcat de incapacitate strategică şi managerială, de ezitări şi de lipsă de voinţă politică, de populism şi dispreţ faţă de valorile democratice. Eşecul politicii fiscal-bugetare este însoţit de scăderea nivelului de trai, de creşterea şomajului la nivele comparabile cu cele de acum un deceniu, când PIB-ul României era la nici un sfert faţă de cel de-acum. El prefigurează eşecul proiectului investiţional, lipsit de resurse financiare şi afectat de clientelism. Nivelul infracţionalităţii şi gravitatea faptelor infracţionale sunt fără precedent, însoţite de o adevărată debandadă în structurile instituţionale de ordine publică. Administraţia locală este agresată prin politizare şi subfinanţare, prin tot felul de acte normative care încalcă principiul autonomiei locale. Atacurile sistematice la adresa unor largi categorii profesionale, împotriva justiţiei clatină statul de drept.

Eficienţa guvernării se reflectă în eficienţa politicilor sale publice. Şi, fireşte, prin resursele financiare mobilizate pentru derularea acestor politici. Ceea ce înseamnă că, dacă politicile publice sunt bazate pe o viziune strategică adecvată, cu cât banii sunt mai mulţi, cu atât şansele ca ele să fie eficiente sunt mai mari. Ce constatăm, însă? Exact pe dos. Cu bani mai mulţi, bugetul domnului Boc este mai sărac!!! Cheltuielile efective ale guvernarii PNL-UDMR, în ce priveşte bugetul de stat al anului 2008, au fost de 80 miliarde de lei, cu un deficit de 3,8% din PIB. Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2009 sunt de 92 de miliarde de lei, corespunzător unui deficit de 5,6% din PIB. Cum de guvernarea noastră, cu un nivel al cheltuielilor de 80 miliarde de lei a putut să asigure la timp drepturile salariale și pensiile și să le crească neîncetat, să asigure din resurse proprii peste 5 miliarde de euro investiţii, iar guvernul Boc, cu un nivel al cheltuielilor de 92 miliarde de lei nu reuşeşte nici măcar să menţină veniturile bugetarilor la nivelele de anul trecut şi nu poate asigura din resurse bugetare investiţii de măcar 2 miliarde de euro? Răspunsul la această întrebare este unul singur: actualul guvern este incapabil să realizeze o construcţie bugetară solidă, să-şi stabilească în mod corect priorităţile, nicidecum să le gestioneze.

Se tot dă vina pe criza economică. Să încetăm cu această justificare. Cea mai mare parte din observaţiile cuprinse în prezenta moţiune de cenzură nu au drept cauză criza economică, ci modul în care o guvernare defectuoasă naşte noi surse de criză. România are nevoie de un guvern care să depăşească efectele crizei, nu de un guvern care să-şi justifice eşecurile prin criză.

România este în criză economică, dar actualul Guvern PSD-PDL este un factor de agravare a crizei. Motiv pentru care, ca o primă măsură eficientă de luptă împotriva crizei ecocnomice, propunem demiterea actualului Guvern.

 
 
54.198.139.112