caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii

Arhiva pentru noiembrie, 2014

 

Victor Suvorov: „Astăzi numai coala se pupă cu Putin”

de (30-11-2014)
13 ecouri

 
Victor Suvorov: „Ocuparea Lituaniei? Putin n-are altă alegere” sau „Astăzi se pupă cu el numai coala”

Cunoscutul scriitor şi publicist Victor Suvorov (Vladimir Rezun) a prezentat la Varşovia cartea sa „Alfabetul lui Suvorov”, scrisă special pentru cititorii polonezi. După prezentare, fostul spion sovietic a dat interviul ce urmează.

putin-i-suvorov– Vladimir Bogdanovici, evenimentele din Ucraina au arătat că planul incursiunii şi cuceririi anumitor teritorii a fost elaborat cu mult înainte de evenimentele din Maidan [începute în noiembrie 2013/n.tr.]. După toate probabilităţile, cu mulţi ani înainte. Întrebare: are Putin planuri similare pentru Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Bielorusia?

– Este desigur mai bine să-l întrebaţi direct pe Putin, iar nu pe un om mărunt care scrie nişte cărţulii. Dar dacă e să ne punem în situaţia lui, vom înţelege că, probabil, nu are altă ieşire. Există anumite probleme interne. Pentru rezolvarea lor, Putin trebuie să abandoneze şi să pună la cârma ţării oameni inteligenţi. Nu-i aşa? Dar el nu vrea s-o facă. El a spus că în 2018 are de gând să demareze un nou termen ca preşedinte, termen pe care îl consideră, nu ştiu de ce, că ar fi doar al doilea. Deci: există probleme interne, dar nu există soluţie pentru ele. De aceea caută să găsească o soluţie externă pentru problemele interne.

– Despre faptul capturării navei de pescuit lituaniene şi răpirea ofiţerului estonian [19 septembrie 2014, la Murmansk/n.tr.]: nu se impun paralele cu evenimentele care au precedat intrarea Armatei Roşii în Ţările Baltice în 1940?

– Da şi nu. Da – pentru că într-adevăr şi atunci erau operaţiuni dirijate de Securitate. Dar pe de altă parte, aceasta este acum o instituţie – şi o ţară – complet putredă şi coruptă din cap până în picioare. Sub aspectul psihologiei lor, ei acţionează la fel, dar nu mai au puterea de odinioară. Ei se tem foarte tare de o ripostă în forţă. Sunt criminali. Criminalii nu înţeleg nimic altceva decât limbajul forţei. Să vă dau un exemplu interesant. Când s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin i-a cerut Americii şi Marii Britanii să-i fie predaţi toţi cei care au luptat contra comuniştilor [sovietici fugiţi în vest, inclusiv militari/n.tr.]. Şi i-au predat!

America avea bomba atomică, noi n-o aveam. America avea o flotă enormă, aviaţie strategică. Dar cel mai important este că aveau o armată – în plină forţă, iar nu epuizată de război. Apoi aveau ce mânca. La noi însă totul era distrus, foamete, ţata era în pragul catastrofei… dar americani îi predau. Şi englezii îi predau. [Precum şi Franţa, Belgia, Olanda, Finlanda, Elveţia, Suedia şi Norvegia/n.tr.]. Dar iată că s-a găsit o ţară care nu i-a predat. Aceasta ţară a fost… Liechtenstein. Era vorba de 15-20 de oameni. Au venit oamenii Securităţii şi au cerut: daţi-ni-i! Liechtensteinul le răspunde: ba nu vi-i dăm! Ai noştri: dacă nu vreţi să ni-i daţi, atunci… nu ni-i daţi… Şi aşa a rămas!

– Aţi spus că Putin n-are încotro şi atunci va ataca. Sunt oare Polonia, Letonia, Bielorusia, Lituania, Estonia gata să riposteze?

– Întrebarea asta trebuie s-o puneţi oamenilor de stat. Eu nu sunt, din păcate, om de stat. Întrebaţi trebuiesc aceşti băieţi : dar voi ce păziţi, pentru Dumnezeu!? Doar sunteţi următorii la rând!

– Poate avea loc în vreuna din aceste ţări un conflict interetnic?

– Mama mea este rusoaică, tatăl – ucrainean. Soţia mea Tatiana este în aceeaşi situaţie. Acestea n-au fost niciodată o problemă. Nici nu se punea o asemenea întrebare – eşti rus sau ucrainean? Ce importanţă are? Dar acum vreau să afirm că sunt ucrainean, că soţia mea este ucraineancă, că copiii mei sunt ucraineni, chiar mi-aş dori ca şi vecinii mei britanici tot ucraineni să fi. Şi chiar dacă aş fi fost rus pur-sânge, atunci astăzi aş fi devenit ucrainean – împreună cu motanii mei.

– (Întrebare din sală): Se zice că pe vremea Sovietelor exista o anumită diferenţă între spionajul militar (GRU) şi Securitate (KGB). La figurat vorbind, KGB erau câinii regimului, iar GRU – lupii.

– Aţi formulat într-un mod excelent. Între GRU şi KGB a fost întotdeauna o mare diferenţă. Ea consta în aceea că, în mare, mâinile GRU-ului nu au fost murdărite de sângele poporului său. Şi asta nu pentru că noi eram aşa de buni [Suvorov a lucrat pentru GRU/n.tr.], ci pentru că GRU se ocupa de spionajul contra duşmanilor noştri externi. Dar KGB era o instituţie criminală care-i nimicea şi pe ruşi, şi pe polonezi, şi pe ucraineni, şi pe bieloruşi, şi pe germani, lituanieni şi estonieni. Pe toţi contra cărora li se ordona, pe aceia îi şi nimiceau. Aşa că aveţi dreptate. Există câini, şi există lupi. Că astăzi lupii nu sunt lupi prea sănătoşi, este o altă chestiune. Spionajul militar este o funcţie a statului. Iar dacă putrezeşte tot statul, nu poate fi înfloritoare niciuna din instituţiile sale. Şi dacă este de sus până jos, atunci, desigur, şi GRU a putrezit, şi FSB [urmaşul KGB-ului/n.tr.].

– Ce face Putin, vedem cu toţii. Ce credeţi, cum se vede el însuşi. Ce crede el, cum îl vor vedea urmaşii?

– Nu ştiu, drept să spun… Dar uitaţi-vă: a plecat în Australia. Cu un an în urmă se pupau cu el toţi liderii mondiali. Astăzi însă se pupă cu el numai coala. E evident că omul a sărit peste cal. Nu va juca nici un rol în viitor, iar acum îşi salvează doar fundul. Ceea ce poate să facă doar dacă reuşeşte să rămână la putere. Nu ştiu cum să fac să mă exprim mai diplomatic, dar fapt este că a băgat în rahat o grămadă de lume. Pe oligarhi, de exemplu. Eu m-aş mulţumi cu un miliard, şi cred că şi dumneavoastră… Dar ei calculează altfel : acum au zece miliarde, însă anul trecut au avut treizeci. Cum să accepte aşa ceva? Şi sunt cu toţii nemulţumiţi. Înainte călătoreau prin străinătăţuri, dar acum, când scot nasul afară, pot să-i ia de fund în orice moment… Chiar dacă nu-i iau încă, dar îi cam seaca la lingurică, nu?

– Bun, am vorbit de oponenţii lui Putin. Să trecem la prietenii lui. Să-l luăm pe Lukaşenko [preşedintele Bielorusiei/n.tr.]. Acesta încercă să manevreze, să profite de contradicţii, chiar să se dea pacificator, dar dacă e să privim măsurile concrete, se vede că este un aliat credincios al lui Putin. Bielorusia a sprijinit la ONU agresiunea Rusiei, pe teritoriul Bielorusiei sunt staţionate baze ruseşti. În domeniul militar, integrarea Bielorusiei şi Rusiei este practic totală. Ce se va întâmpla în cazul unui război de anvergură între Rusia şi Ucraina [Bielorusia se învecinează cu Ucraina şi Rusia/n.tr.]?

– Bineînţeles că această întrebare ar trebui adresată cel mai bine lui Lukaşenko. Şi bineînţeles că n-o să spună adevărul. Dar următorul la rând ar putea fi el însuşi. Asta este problema. Iar poporul Bielorusiei înţelege asta, iar Lukaşenko înţelege că poporul înţelege… Pe scurt, nu mă apuc să fac pronosticuri.

– Pe noi cei care am apucat şcoala sovietică, iar pe dv. cu atât mai mult, ne-au învăţat că Hitler a atacat o ţară absolut paşnică în care oamenii erau angajate în munci creatoare, toţi voiau doar pace şi chiar şi aerodromurile militare de la graniţe dormeau liniştite. Dar dacă privim realitatea, vedem o ţară total militarizată, cu o armată de milioane de oameni, cu zeci de milioane care făceau parte din formaţii paramilitare, o ţară în care la băieţii fără insigna GTO [„gata pentru muncă şi apărare”] nu se uita nicio fată, cu filmele şi cântecele cu tendinţă corespunzătoare. Spuneţi-mi, dacă astăzi Putin va sugruma Ucraina revoltată, viitoarelor generaţii li se vor povesti din nou mituri despre paşnica Rusie care a fost atacată pe neaşteptate de agresiva Ucraină şi de „gayropa”?

– Asta se întâmplă deja. Aici nu-i nimic de adăugat sau de scăzut. Iar mie îmi este foarte ruşine de poporul meu care crede aşa ceva. N-am gândit, n-am crezut niciodată că îndobitocirea poate fi atât de profundă… Pur şi simplu n-am crezut! Dar când vorbesc acum cu oameni pe care până nu demult îi respectam, mă simt jenat pentru ce li se întâmplă. Dracu ştie ce i-a apucat!

Dar despre sugrumarea Ucrainei… Ucraina n-o s-o sugrume dintr-un motiv foarte bun. Motivul este că poporul Ucrainei s-a trezit. Acesta este lucrul important. Cum a fost înainte? Iată, şede un generic ianukovici-banditovici. Când ia decizii, se gândeşte: dar ce-o să spună Putin, ce-o să spună oligarhii? Acum însă, pe oricine ar fi ales Ucraina ca preşedinte, chiar şi pe ultimul ticălos, el se va gândi, va trebui să se gândească la ce va spune poporul. Se va teme de popor. Şi toate astea se numesc democraţie. De aceea Ucraina n-o va învinge nimeni.

Dar privitor la mitologizarea a ceea ce se petrece acum, aceasta este reală, este în plină desfăşurare, şi va fi incurabilă pentru generaţia actuală. În Ucraina o fată [Anastasia Dmitruk, 23 de ani/n.tr.] a scris o poezie „Niciodată nu vom fi fraţi” („Никогда мы не будем братьями”). E dureros să recunosc, dar pentru următorii două-trei sute de ani sunt sceptic, cinic şi pesimist. În următorii două-trei sute de ani poporul Ucrainei nu va uita această josnicie. Într-adevăr, ce s-a întâmplat? Poporul Ucrainei i-a dat jos, i-a alungat pe hoţi. Băieţi, la voi hoţii sunt la putere, uitaţi-vă la ei, de ce vă burzuluiţi pe noi? Dar nişte animale vin, recrutează, luptă, ucid… Nu, nu vom fi fraţi niciodată, asta e sigur.

27 noiembrie 2014

Preluat de pe blogul dedicat lucrărilor lui V. Suvorov http://ledokol-ru.livejournal.com/559125.html

 
 
54.198.139.112