caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii

Arhiva pentru noiembrie, 2015

 

Un vapor în derivă – Struma (piesă istorică în 4 acte)

de (29-11-2015)

Un vapor în derivă – Struma

Piesă istorică în 4 acte de dr. Alex Berca
(v. mai jos date biografice despre autor)

În amintirea pentru totdeauna a celor dispăruți într-o cumplită crimă; pentru a nu se mai repeta vreodată!

PROLOG
Tabloul 1

Scena complet în întuneric. Un singur spot de lumină este aruncat asupra unui personaj: Povestitorul.

(Povestitorul stă pe un scaun înalt şi începe să vorbească unui public pe care nu îl vede, fiind în întuneric)
POVESTITORUL: Bună seara, Mă numesc Maria Arsene şi sunt de profesie scriitor.
Ani de zile am cochetat cu ideea de a scrie o carte despre una din cele mai cumplite drame ale secolului trecut. Despre victimele vaporului STRUMA:
Dacă pentru unii dintre Dvs. numele acesta nu vă spune încă nimica, este inutil să-l căutaţi în vreun dicţionar sau în vreo enciclopedie.
Acolo veţi putea găsi numele unor vapoare care s-au scufundat de-a lungul anilor din diferite motive, dar nu veţi găsi nici un rând scris despre catastrofa şi victimele Strumei. Struma a fost un vas reformat, transformat ani de zile într-un ponton şi apoi iarăşi într-un vapor.
Un vapor, lipsit complet de flotabilitate, de aparatura minimă de bord pentru orientare, cu un motor vechi şi defect, scos ruginit din apele Dunării.
Un vapor care urma să ducă de la Constanţa la Haifa 769 de suflete, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni.
Între toţi aceştia erau 100 de copiii până în 15 ani. Dorinţa acestor 769 de suflete nevinovate era de a fi salvaţi de la trimiterea în lagărele de muncă sau la crematoriile fasciste.
După aproape trei luni de sechestrare în cabinele sufocante, în apele Bosforului, carcera plutitoare cu cei 769 de suflete din care mulţi erau flămânzi, degeraţi şi bolnavi a fost înecată.
Calendarele indicau ziua de 24 februarie 1942
De ce a fost nevoie de acest sacrificiu uman?
Dintr-un foarte simplu motiv, valabil numai politiceşte.
În acei ani şi în acele zile evreii de pe Struma NU trebuiau să debarce la Haifa.
Prin ce v-am spus până acuma, nu vreau să fac o descriere a unei drame petrecute în 90 de zile pe un vas ca o fantomă. Vreau să împiedic o a doua asasinare a celor 769 de suflete nevinovate, printr-o armă şi mai puternică decât cea care a dus la moartea victimelor Strumei, şi anume prin UITARE!

Scena rămâne pentru câteva minute în întuneric.

Se ridică cortina.

ACTUL I
Scena I-a

Seară de toamnă târzie. Atmosferă sărbătorească într-o casă din mica burghezie evreiască din Bucureşti. Este ziua de naştere a lui Sorin, băiat de 14 ani.
Ceasul din perete sună ora 7: 00 PM
Luminile sunt aprinse în toată casa. Încep să vină musafirii. Se aude soneria şi încep să vină musafirii cu copii şi cu cadouri.
(În faţa uşii este Sorin şi Iancu (tatăl lui), veniţi să deschidă uşa musafirilor).
(Primii care au venit sunt Relu (fratele lui Simona –mama lui Sorin) şi Sonia, soţia lui Relu)
RELU: La mulţi ani Sorine. Să-ne trăiască şi să fie bucuria noastră
SONIA: La mulţi ani (îi dă cadoul care i l-au adus)
RELU: Sorine să ne spui dacă îţi place ce ţi-am adus cadou
SORIN: Vă mulţumesc, Sonia şi ţie Relule. Mă duc în camera mea să deschid pachetul.
IANCU: Ce i-aţi adus măi?
RELU: E surpriză, să vedem dacă o să-i placă.
SIMONA: Ei, ce este?
SONIA: Relu i-a cumpărat un aparat de fotografiat Kodak
IANCU: Voi sunteţi nişte risipitori, aşa ceva e foarte scump.
RELU: Când eram de vârsta lui, să-ţi spună sor-mea, asta era ce îmi doream cel mai mult şi am ajuns să am un aparat fotografic după ce am terminat facultatea.
(Relu şi Sonia intră în living)
IANCU: Eu mi-am cumpărat primul aparat fotografic după ce m-am însurat. Erau alte timpuri. Copiii de astăzi au tot ce îşi doresc. Cu mult mai mult decât aveam noi la vremea lor.
SONIA: Iancule, erau alte timpuri, iar Sorinel este febleţea noastră.
SIMONA: Ia să faceţi bine şi să ne faceţi şi nouă o febleţe. Nu contează, dacă o să aibă rochiţă sau pantalonaşi.
RELU: O să ne străduim, sor-mio!
SONIA: (adresându-se lui Simona) – Simona, pot să te ajut cu ceva?
SIMONA: Nu, sunt gata cu toate. Vino cu mine puţin în sufragerie să-ţi arăt ceva.
(Sorin vine din camera lui)
SORIN: Tanti Simona, Relule, e fantastic. Mamă, tată, am un aparat de fotografiat.
(Se apropie de Sonia şi o pupă apoi se duce la Relu şi îl pupă şi pe el).
RELU: O să-ţi arăt cum să pui filmul în aparat şi cum să-l foloseşti şi să ne arăţi şi nouă primele poze pe care ai să le faci lui mama şi tata.
(Se aude soneria)
(Simona şi Sorin se duc la uşă să deschidă)
(Intră Cuţu, Rica şi Simon (15), băiatul lor)
SIMON: La mulţi ani Sorine (îi dă cadoul)
RICA: La mulţi ani şi să creşti mare.
CUŢU: Să fi băiat bun şi să-i asculţi pe mama şi tata.
SORIN: Vă mulţumesc. (Sorin îi spune lui Simon) Hai în camera mea să-ţi arăt ceva
(Băieţii ies amândoi din scenă)
(Rica şi Cuţu intră in living)
RICA: Bună Iancule, să-ţi trăiască şi să-l vezi la nuntă.
IANCU: Vă mulţumesc şi vouă aceeaşi urare de bine.
CUŢU: Să-l vezi aşa cum îţi doreşti. Să fie sănătos şi ferit de rele. (se adresează lui Relu) – Ce faci tu Relule. Nu ne-am văzut de un car de vreme.
RELU: Da, ai dreptate. Cred că ultima oară ne-am văzut anul trecut la sărbătorirea doctoratului meu.
RICA: (aşezându-se lângă Sonia) Ce faci tu dragă?
SONIA: Mulţumesc, deocamdată bine.
RICA: Ce-ţi fac ai tăi?
SONIA: God tzai dank, deocamdată sunt bine.
(Se aude soneria) (Simona se duce la uşă. În drum îl strigă pe Sorin)
SIMONA: Sorine, vino să deschizi uşa musafirilor tăi
(Sorin vine din camera lui)
(La uşă este Ioji, Fany şi Dan (13) băiatul lor)
(Dan are un pachet mare în mână.)
DAN: La mulţi ani Sorine, (îi dă cadoul)
FANY: La mulţi ani!
IOJI: La mulţi ani Sorine, Să vă trăiască
SIMONA: Merci, şi al vostru să vă trăiască şi să fie sănătos
SORIN: (ia pachetul) Mulţumesc tanti Fany şi nene Ioji
– Mulţumesc Dane
(copii ies din scenă se duc la Sorin în cameră)
(Ioji şi Fany intră în living)
FANY: Bună seara la toată lumea
IOJI: Bună fetelor. Bună seara dragilor (se adresează bărbaţilor)
(Musafirii din living, răspund aproape în cor)
MUSAFIRII: Bună Ioji, ce faci Fany?
FANY: (în grupul doamnelor) Ce mai faceţi?
SONIA ŞI RICA: Bine, dar tu?
FANY: Ieri m-am întâlnit cu Ella şi am mers împreună la Naţiunii să facem cumpărături .
RICA: Da, şi eu am vorbit zilele trecute cu ea la telefon. Îmi spunea că vine tatăl ei de la Iaşi să-şi facă operaţie de cataractă, şi o să stea la ei circa trei săptămâni, până se vindecă complet
IOJI: (în grupul de bărbaţi) Ce mai faceţi? Ce mai e nou pe strada voastră?
IANCU: Nimica special în afară de unele case la care am văzut câteva steaguri verzi.
RELU: La noi pe stradă încă nu am văzut aşa ceva, dar s-ar putea întâmpla de la o zi la alta.
(Se aude soneria)
IANCU (se îndreaptă spre uşă) Mă duc eu să deschid.
(vine şi Sorin din camera lui)
(La uşă este Avram, Ella şi fata lor Miriam (11) Miriam are cadoul în mână)
MIRIAM (îi dă cadoul lui Sorin): La mulţi ani Sorine şi îl pupă
SORIN: (ia cadoul) Mulţumesc Miriam, mulţumesc tanti Ella. Mulţumesc nene Avram
AVRAM ŞI ELLA: Să fi sănătos şi să creşti mare.
SORIN: (îi spune lui Miriam) Vino în camera mea. Dan şi Simon sunt acolo. Avem un joc de Monopoly.
(Avram şi Ella intră în living)
AVRAM: Bună seara şi să ne trăiască micul prinţ
ELLA: Bună seara la toţi. (Se îndreaptă spre locul unde sunt doamnele) – Bună seara vouă dragelor,
RICA: Tocmai vorbeam de tine.
ELLA: Mă bârfeaţi?
RICA: Da, le spuneam că am vorbit la telefon şi mi-ai spus că vine tatăl tău la Bucureşti pentru operaţie.
ELLA: Da, am vorbit aseară cu el la telefon să-l mai încurajez şi să ştim când vine ca să-l luam de la gară.
FANY: Sunt convinsă că o să fie bine. Sunt aici doctori chirurgi foarte buni şi operaţia de cataractă începe să fie ceva destul de comună.
ELLA: Da ştiu, dar ştii cum sunt bătrânii noştri. Tot timpul mi spune: Da, şi dacă n-o să reuşească, şi dacă o să-mi pierd ochiul. În fine, şi eu şi Avram i-am spus: Tată, să n-ai nici o grijă, dar el o ţinea pe a lui.
AVRAM: Aţi auzit că Profesorul Littman deschide un liceu pentru băieţi? Se cheamă Cultura.
IOJI: De ce e nevoie de încă un liceu de băieţi?
AVRAM: Nu e încă un liceu. E un liceu pentru copiii evrei, care încep să fie scoşi din şcolile de stat.
RELU: Şi unde o să fie liceul ăsta?
AVRAM: Cred undeva pe lângă Mântuleasa. Pe Zborului.
ELLA: Să vedem ce o să facem şi cu Miriam.
FANY: Adică, ce vrei să spui, ce o să faceţi cu Miriam?
ELLA: Avram a auzit că este o doamnă Kraindler, care o să deschidă şi ea o şcoală pentru fete.
RICA: Şi asta unde o să fie? Departe de voi?
ELLA: (Adresându-se lui Avram) Avram, unde spuneai că o să fie şcoala d-nei Kraindler?
AVRAM: Am auzit că o să fie pe Romulus. Nu ştiu încă exact unde. Cineva îmi spunea că cei de la Comunitatea Evreiască, Avocatul Filderman, face demersuri pe lângă Ministerul Învăţământului să obţină, clădirile de care au nevoie şi ceva fonduri pentru şcoli.
IOJI: Astea o să fie şcoli particulare, nu?
IANCU: Da ce-ţi imaginezi, că o să fie sub patronajul lui Horia Sima?
(Se aude soneria)
(Simona se duce la uşă să deschidă)
(Vine şi Sorin din camera lui)
(La intrare sunt: Hary cu Milli şi Nicu cu Nina)
(Intră întâi Milli şi Nina şi apoi Hary şi Nicu)
MILLI: (îi dă cadoul lui Sorin) La mulţi ani Sorinel
NINA: (îi dă cadoul lui Sorin) La mulţi ani Sorine
HARY: Să ne trăieşti, să creşti mare, şi să ai minte bună.
NICU: La mulţi ani. (I se adresează lui Simona) – Să vă trăiască.
(Sorin ia cadourile)
SORIN: Vă mulţumesc tanti Milli şi nene Hary. Mulţumesc tanti Nina şi nene Nicu
SIMONA: Vă mulţumesc, şi voi să fiţi sănătoşi.
(Hary, Milli, Nina şi Nicu intră în living)
MILLI: Bună seara, Să ne trăiască
HARY: Să dea Dumnezeu să-l vedem terminat cu şcoala
NINA: Bună seara
NICU: Să crească fără nici un fel de necazuri.
IANCU: (în glumă şi puţin sarcastic) – Nicule, unde este locul unde poţi să trăieşti fără supărări sau necazuri? Spune-mi şi mie.
(Gazda (Iancu) vrea să oferă ceva de băut fiecăruia).
IANCU: Spuneţi-mi fiecare ce ar vrea să bea. Am pentru doamne un liqueur de caise sau vişinată, iar pentru domni, un coniac Martini sau o ţuică bună de prune.
RICA: Mie dă-mi o vişinată
FANY: Şi mie la fel
ELLA: Eu vreau puţin liqueur de caise
IANCU: (se adresează lui Simona) Simona, tu ce vrei să bei?
SIMONA: Dă-mi şi mie un liqueur de caise
IANCU: (adresându-se lui Relu) Relule, dă-mi o mână de ajutor şi oferă-i scumpei tale consoarte ce îi place.
RELU: Ştiu că ei i-ar place vişinata de casă.
IANCU: Milişor tu ce vrei să bei?
MILLI: Dă-mi şi mie o vişinată
IANCU: Nina, tu ce ai vrea?
NINA: Ştii ce Iancule, dă-mi puţină ţuică
HARY: Asta-i domnule o adevărată personalitate, nu umblă cu dulcegării
(Iancu se duce în colţul living-ului, unde este o măsuţă cu băuturi şi se întoarce cu băuturile pentru doamne pe o tavă, le serveşte pe doamne cu băuturile dorite)
(Relu este şi el în colţul camerei şi vine cu paharul pentru Sonia)
IANCU: Acum domnilor vă rog să vă expuneţi preferinţele:
HARY: Iancule, pe mine mă şti, mă cumperi uşor cu o ţuică bună
CUŢU: Da, dă-mi şi mie ţuică.
NICU: Eu vreau un Martini
IOJI: Şi cu mine scapi uşor cu un Martini
AVRAM: Nu, eu nu o fac din spirit de opoziţie, dar vreau tot o ţuică bună de-a noastră
IANCU: (adresându-se lui Relu) Relule, ai tu grijă de tine însuţi?
RELU: Nici o grijă, sunt de-al casei. Am eu grijă să-mi iau ce îmi place.
(Iancu se duce în colţul living-ului, unde de pe masa cu băuturi umple paharele pentru domni şi se întoarce cu băuturile pe o tavă, îi serveşte pe domni cu băuturile dorite. Între timp s-au format mici grupuri; fiecare grup are diverse subiecte de conversaţie. Primul grup de musafiri: Cuţu, Hary, Nicu, stau de vorbă despre afaceri
CUŢU: Cum merg treburile la tine? (se adresează lui Hary)
HARY: Cum să meargă. Nu curge, dar pică. Mulţumesc lui Dumnezeu că încă mai pot aduce o pâine în casă. Cum e la tine?
CUŢU: Destul de greu, ne fac ăştia tot felul de şicane şi guvernul nu ia nici o măsură împotriva lor. Zilele trecute am auzit un discurs a lui Antonescu şi spunea că nu este de acord cu politica legionară, şi va lua măsuri împotriva Gărzi de fier.
HARY: Nu mai cred nimica. Totul e propagandă. Sima, e omul lui Hitler şi îi face jocul aici în ţară.
NICU: Tot ceea ce cred este că nici celor de peste ocean nu le prea convine să-l lase pe nebun să se extindă în toată Europe.
Se trece al doilea grup de musafiri: Ioji, Avram, Relu, vorbesc despre politica internaţională.
IOJI: Ce zici de alipirea Cehoslovaciei la Wehrmacht?
AVRAM: Dacă merge aşa în câteva luni ajungem să-i vedem mărşăluind pe Calea Victoriei.
RELU: Crezi că Domnului Delano Roosevelt, îi place o asemenea ofensivă dar nu prea are ce să facă.
IOJI: Cum n-are ce să facă? Să-i avertizeze şi dacă nu înţeleg să se retragă în graniţele lor şi să-i lase pe evrei în pace, să le tragă câteva bombe şi o să le potolească pofta de crimă şi expansiune în lume.
AVRAM: E uşor de spus dar destul de dificil de făcut. Nu vezi cum s-au militarizat? Şi asta încă nu e nimica. Planul lor este să pună mâna şi pe noi, să ne ia petrolul şi mâncarea şi să ne pun să muncim pentru ei.
IOJI: La cine te referi când spui că ne vor pune să muncim pentru ei?
AVRAM: Cum la cine? La toţi, indiferent că sunt români, ovrei, ţigani, armeni sau mai ştiu eu ce.
RELU: Cred că pe noi ne trimit în lagăre de muncă, în cel mai fericit caz, sau o să ne facă săpun.
(Se trece al treilea grup de musafiri (soţiile musafirilor şi soţia gazdei): Rica, Nina, Ella, Simona, Fani, Milli, Sonia. Conversaţia lor se referă la o nuntă la care a fost Ella invitată).
ELLA: Să vă spun cum era mireasa. Avea o rochie foarte puţin decoltată şi la gât purta un colier aur. Lisa, mama miresei mi-a spus că el i l-a cumpărat la logodnă. Ce mi-a plăcut era că avea nişte mănuşi lungi albe până aproape de cot. Le-a primit de la Paris de la o verişoară de-a ei împreună cu o pereche de pantofi splendizi albi din năbuc. Avea o trenă cred de 10 metri iar buchetul de flori era absolut splendid.
RICA: Cum e el?
ELLA: A, nimic special. E mai mare ca ea cu vreo 8 ani. Are părul grizonat, e subţire, înalt, dar se vede că e un bărbat mai în vârstă.
NINA: Ce face, cu ce se ocupă?
ELLA: Ei spun că e avocat şi că are biroul lui de avocatură cu încă doi fraţi. Dar în actualele condiţii o să trebuie să renunţe şi să lucreze sub numele unui avocat creştin, un oarecare Omer Popovici, sau aşa ceva. N-am reţinut exact numele lui.
NINA: A deci nu e cine ştie ce de capul lui.
RICA: Ei, n-ai cum să ştii dragă. Poate şi aşa câştigă bine.
SONIA: Şi, unde a avut loc nunta?
ELLA: La un templu mic, Voinţa, e undeva pe lângă Moşilor
RICA: Era lume?
Ella: Arhiplin. Aproape că mi-a venit să leşin că nu prea era aer.
FANY: Şi unde a fost masa, după aceea?
ELLA: Întâi au vrut s-o facă la Ambasador şi pe urmă tatăl ei a spus că e mai bine s-o facă acasă la ei. Au o casă mare şi au avut loc suficient. Cred că au fost peste 80 de persoane.
(Simona, gazda, se ridică şi îi invită pe toţi în sufragerie la masă)
SIMONA: Haideţi să luăm o gustare.

ACTUL I
Scena II-a

Grupurile de musafiri se deplasează de la locurile unde erau şi se îndreaptă spre sufragerie; fiecare se aşează alături de soţia sau soţul respectiv. Iancu, trece pe la fiecare şi umple paharele cu vin, după care pune sticlele cu vin pe masă ca fiecare să se servească când vrea. Toţi ridică pahare şi urează părinţilor sărbătoritului, să le trăiască băiatul.
SIMONA: Dragii mei vă rog să vă serviţi singuri cu tot ceea ce vă place. Fiecare îşi i-a în farfurie din mâncărurile de pe masă.
(Se continua discuţiile care începuseră în living-room.)
RELU: Cred că în curând, îi avem aici.
AVRAM: Asta în cazul în care nu apare vreo opoziţie din partea lui Roosevelt sau a lui Churchill.
NICU: Churchill nu cred că face nimica. Nemţii sunt la porţile Londrei
AVRAM: Există o înţelegere anglo americană şi asta va ajuta.
IOJI: Nu-i văd pe americani să se amestece în Europa. Au ei acuma problemele lor grave.
HARY: Dacă nu-l opreşte careva pe nebunul ăsta, ne trimite pe toţi în lagăre de muncă sau în cuptoare.
AVRAM: Nu cred că evrei din America ar accepta ca fratele, tatăl , unchiul sau nepotul lui să ajungă în lagăr sau să fie ars de viu.
IOJI: Ce crezi că pot face evrei de acolo când n-au putut face nimica evrei din Germania?
IANCU: Nu vorbi aşa. E o mare diferenţă între evrei americani şi cei din Germania; evrei americani sunt liberi.
IOJI: Şi ce vrei să spui că evrei din Germania nu erau liberi?
IANCU: Ba da, dar ei se credeau nemţi şi nu-şi puteau imagina că Hitler le va spune că ei nu sunt nemţi, sau arieni şi ca atare trebuie exterminaţi.
SIMONA: Dragii mei nimeni nu spune nimica despre preparatele mele?
RICA ŞI NINA ÎN COR: Sunt delicioase.
FANY: Spune-ne, pateurile cu carne le-ai făcut sau le-ai cumpărat?
SIMONA: Nu, am o vecină, d-na Marta, care este realmente o specialistă în pateuri şi ea le-a făcut special pentru Sorin. Îl iubeşte ca pe copilul ei.
RICA: Este evreică?
SIMONA: Nu, dar suntem vecini de mulţi ani şi ţine la noi mai mult decât la familia ei.
FANI: Asta este grozav de bine. O ştii pe D-na Olga, de lână noi. E la fel parcă e parte din familia noastră. Iarna trecută când am fost o săptămână bolnavă, a venit în fiecare zi şi a făcut mâncare pentru noi toţi. Când plecăm în vacanţă ei îi lăsăm cheile să aibă grijă de casă şi să ne ude florile.
SIMONA: Da, şi vecina asta e mai mult decât o soră pentru mine.
Copiii au venit din camera lor unde aveau servită masa să mai ceară ceva de la Simona.
(Sorin vine lângă Simona şi îi spune ceva la ureche)
(Simona se ridică de la masă)
SIMONA: Scuzaţi-mă pentru câteva momente, am noi solicitări gastronomice. (Simona le spune copiilor) Mergeţi înapoi în camera voastră şi vă aduc acolo totul.
HARY: (ridicând paharul) Sorine, la mulţi ani.
SORIN: Mulţumesc nene Hary
HARY: Ia spune-mi: ce-ai vrea tu să faci după ce termini liceul?
SORIN: Mi-ar place să mă fac arhitect. Când am fost odată la voi l-am văzut pe Theo lucrând la un proiect şi mi-ar place să fac şi eu aşa ceva.
AVRAM: Asta-i o meserie grozav de frumoasă şi de mare viitor
IOJI: Cum stai cu matematica?
SORIN: Sunt printre primii din clasă
IOJI: Dar cum stai cu desenul?
NINA: Asta se învaţă
NICU: Are dreptate Nina, desenul se învaţă, dar trebuie şi ceva talent şi imaginaţie
(Copiii ies cu toţii din scenă, se duc din nou în camera lor)
HARY: Mie-mi spui. L-am angajat pe arhitectul Melun să ne facă proiectul casei şi a ieşit un vagon de tren.
IANCU: Ei, a făcut şi el ce s-a putut pe terenul care l-ai avut
HARY: Dă-l naiba că a avut suficient teren şi putea să pună altfel casa pe terenul care l-a avut la dispoziţie.
IOJI: Lasă că după război o să fie enorm de mult teren disponibil de la casele bombardate şi atunci să vezi ce o să mai se caute arhitecţi.
IANCU: S-ar putea să fie mult teren, dar nu ştiu câţi vor avea bani să plătească pentru construcţia unei case.
CUŢU: (cu o voce puţin sarcastică) Evreii o să aibă bani, fac ei ce fac şi scot banii când e nevoie. Mai au câte un medalion de la bunica, sau vreo broşă cu pietre de la mama soacră, aşa că o să găsească ceva să vândă şi să-şi asigure banii de care au nevoie.
NICU: Să sperăm că o să mai fie ceva evrei aici care o să vrea să construiască case.
IOJI: Ce vrei să spui, dacă o să mai fie ceva ovrei aici?
NICU: Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic care mi-a spus că se pregăteşte un vapor care îi va duce pe evrei în Palestina.
CUŢU: Cine pregăteşte vaporul? Şi cât de mare va fi acest vapor? Câţi evrei o să vrea să plece? Încăpem cu toţii pe el?
NICU: Vorbesc serios. Nu ştiu mai multe acuma dar în câteva zile mi-a promis prietenul meu că îmi va da mai multe informaţii. Îmi spunea că este pe calea Victoriei la numărul 100 o agenţie de voiaj se numeşte Turismul Mondial, care este în legătură cu Comitetul Evreiesc şi ei vând biletele pentru acest vapor.
MILLI: Da, am auzit şi noi de asta. Ieri a venit fiu-meu şi ne-a spus: mamă, tată, se pregăteşte un vapor care îi va duce pe evrei în Palestina. M-am hotărât să plec şi eu acolo.
NICU: Aţi văzut, nu-i o invenţie de a mea. Şi alţii au auzit de ea.
CUŢU: (uitându-se la Milli şi la Hary) Şi voi ce-aţi spus?
HARY: Ne-a cam luat prin surprindere şi i-am spus. Tu eşti nebun? Unde te duci tu acolo? Pe cine cunoşti tu acolo? Ce-ai să faci tu acolo? Pe noi cu-i ne laşi?
IANCU: Poate are el dreptate. Nu vezi ce se întâmplă în ţară şi în întreaga lume?
HARY: E uşor 25 la fundul altuia. Dacă fiul tău ar veni la tine şi ţi-ar spune aşa ceva, tu ce i-ai spune?
IANCU: La noi nu e cazul. Sorin este încă prea mic să hotărască singur aşa ceva. Dar, dacă va fi nevoie vom pleca cu toţii.
(Un moment de tăcere s-a lăsat peste toată atmosfera sărbătorească).
IOJI: (parcă ar vrea să schimbe subiectul discuţiei. Adresându-se lui Relu) – Dom’ Profesor de istorie, ia spune-ne şi nouă cum s-a întâmplat când l-au lichidat pe Iorga. Ţi-a fost profesor, nu-i aşa.? Şi ştiu că i-ai fost şi asistent.
RELU: (cu o voce care marchează modestie) – Dragilor, eu am fost unul din asistenţii profesorului Iorga. El avea o mulţime de asistenţi. Pe mine m-a luat pentru că ştia că îmi pregătesc doctoratul în domeniul istoriografiei universale şi Profesorul era preocupat de diferitele aspecte ale acestei vaste problematici. Chiar în dimineaţa zilei când l-au luat de acasă, de la Sinaia, vorbisem cu el la telefon şi mi-a spus: Sunt aproape gata cu încă un capitol al lucrării şi vreau ca la mijlocul săptămânii viitoare să ne vedem şi să discutăm. Profesorul aşa cum ştiţi, era o adevărată enciclopedie. Dacă ar fi reuşit să-şi termine lucrarea era o lucrare unică pe plan mondial scrisă de un singur om. Era o enormă plăcere să vorbeşti cu el şi să-l asculţi. Ideile lui erau bazate pe un enorm volum de informaţii, cu totul deosebite.
IOJI: Şi totuşi de ce l-au lichidat legionarii? nu aveau şi ei nevoie de o asemenea personalitate?
RELU: Să nu uităm că în ‘40 România ca urmare a notelor ultimative sovietice a pierdut Basarabia şi Nordul Bucovinei. Iar la 30 august, prin Dictatul de la Viena a pierdut şi nord-estul Transilvaniei în favoarea Ungariei. Regele Carol care preluase conducerea ţării cu doi ani înainte se angajase să păstreze integritatea teritorială a ţării. Când în ’40, Carol a fost forţat să abdice, puterea a fost preluată, aşa cum ştiţi de Ion Antonescu. Antonescu, a vrut să formeze un guvern de uniune naţională şi a invitat să facă parte din cabinetul prezidenţial reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc, Palidul Naţional Liberal şi ai Mişcării Legionare. Conducătorii celor două partide, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, au refuzat să facă parte şi atunci Antonescu a format guvernul bazat din punct de vedere politic pe legionari. Pentru Profesor, formarea acestui guvern a fost un moment critic. De multe ori când am stat de vorbă cu el, îmi spunea că nu-i suportă pe legionari cu toate ideile lor ultra naţionaliste şi devenise chiar un adversar puternic al lor şi în special al lui Codreanu.
IOJI: Şi de aia l-au omorât?
RELU: Nu, stai să vezi, Codreanu, i-a trimis o scrisoare Profesorului, în care îl acuza de (accentuează pe următoarele cuvinte) necinste sufletească.
AVRAM: Să ştii că nici Profesorul tău nu era chiar cel mai bun băieţel
IOJI: Avrame, lasă-l să ne povestească.
RELU: Codreanu, îi scrisese Profesorului că după ce ani de zile Profesorul militase pentru un comerţ românesc şi propusese să-i scoată pe evrei din această ramură economică
AVRAM: Aţi văzut, v-am spus eu că n-a fost chiar cel mai bun băiat
CUŢU: Şi ce l-a supărat pe legionarul ăsta ideile lui Iorga?
RELU: E aici vine cluul, Codreanu era supărat că atunci când legionarii şi-au deschis propriile magazine, Profesorul ceruse lichidarea acestora.
NICU: (răzând) – Cred că nici el nu prea ştia cu cine să ţină, cu evrei sau cu legionarii
HARY: Şi s-a impresionat Profesorul tău de scrisoarea lui Codreanu?
IANCU: Nu uitaţi că a fost Prim-ministru şi de, era o mare personalitate
RELU: Profesorul, s-a simţit profund jignit, a luat scrisoarea şi s-a dus cu ea la Armand Călinescu, care era Ministru de interne. Armand, a luat scrisoarea şi s-a dus cu ea la Carol. Carol, după ce a citit scrisoarea, l-a chemat pe Profesor şi i-a spus să-l dea în judecată pe Codreanu.
HARY: Dacă trăia bietul Caragiale, mai scria o piesă şi despre scrisoarea asta
RICA: Şi ce-a făcut Profesorul, l-a ascultat pe Carol?
RELU: Da, l-a acţionat în justiţie, şi a început procesul.
NICU: Nu ştiu toate amânuntele, dar îmi aduc aminte că au apărut în ziare ceva informaţii.
RELU: La un moment dat, Profesorul şi-a dat seama că de fapt fusese unealta unei maşinaţiuni a lui Carol, şi a vrut să-şi retragă plângerea.
IANCU: Ăştia se jucau cu procesele ca în jocul ăla cu uite popa, nu e popa
RELU: Profesorul a vrut să-şi retragă plângerea spunând că scrisoarea mai mult ca sigur a fost scrisă într-un moment în care Codreanu nu fusese conştient de faptele sale şi ca atare nu merita să fie luată în consideraţie de justiţie
NINA: Şi s-a oprit procesul?
RELU: Nu, procesul a continuat şi Codreanu a fost condamnat la şase luni închisoare. Ulterior, probabil la presiunea lui Carol s-a redeschis procesul şi Codreanu a fost condamnat la zece ani puşcărie.
CUŢU: Pentru aceeaşi vină?
RELU: Da. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie Codreanu a fost asasinat şi îngropat la Jilava.
HARY: Carol a ştiut de asasinarea lui Codreanu?
RELU: Sigur că a ştiut, chiar el a dispus-o. Odată cu Codreanu au mai fost executaţi încă 13 legionari (Nicadorii şi Decemvirii), chiar de către jandarmii care îi duceau spre închisoarea Jilava. Au fost lichidaţi în pădurea de la Tâncăbeşti, aici lângă Bucureşti. Când Antonescu a format guvernul cu legionarii în frunte, ăştia au pornit o campanie nebună împotriva Profesorului. Pentru că deţineau conducerea unor sectoare cheie în administraţie (începe să numere pe degete) învăţământul, internele, sănătatea, presa, radioul şi altele, au impus ca Profesorul să fie scos imediat de la Universitate, deşi el beneficia de o lege prin care se spunea că (accentuează pe următoarele cuvinte) Iorga va rămâne profesor la Universitate pe viaţă. Tot ei au cerut apoi ca Profesorul să fie pensionat imediat şi de la Institutul de Istorie Universală, pe care el îl crease. Ne mai având ce să mai facă în Bucureşti, s-a retras la Sinaia şi continua să scrie la lucrarea lui. De acolo l-au luat şi l-au omorât.
HARY: Da am auzit că a fost omorât, dar nimeni nu vorbea despre aşa ceva. Nici presa şi nici radioul n-au spus un cuvânt.
IANCU: Ce vroiai să spună? (pune măna la gură ca şi când ar ţipa în pâlnia unui megafon). Alo, toată lumea ascultaţi, noi l-am omorât pe savantul Nicolae Iorga!
NICU: Mie-mi spuse-se un prieten care ascultase BBC-ul şi care făcuseră şi ei unele comentarii, dar nu aveau nici ei prea multe informaţii.
RELU: De frică, Rectorul Universităţii a interzis să se pună un steag de doliu la Universitate, iar presa a refuzat să publice măcar un ferpar despre moartea Profesorului. De aceea nu se ştiau prea multe lucruri.
AVRAM: Aşa s-a întâmplat şi cu Virgil Madgearu. Nici despre el nu s-a spus nici un cuvânt. L-au lichidat şi s-au făcut că nu ştiu nimica.
CUŢU: Aşa au făcut şi cu Armand Călinescu.
FANY: Atunci am citit în ziar că cei care l-au omorât, au fost prinşi şi executaţi în acelaşi loc unde îl omorâseră pe Călinescu.
HARY: Da, îmi spunea un băiat de la noi din întreprindere că pe criminali îi lăsaseră expuşi câteva zile acolo şi pe fiul lui, împreună cu alţi elevi i-au dus cu autobuzele, în frunte cu profesorii lor să le arate macabra scenă. Şi, îmi povestea că era o placardă acolo pe care scria (arată cu mâna, parcă ar fi scris el) Aşa vor muri toţi trădătorii de ţară!
IOJI: Oi vei, dacă pe aceste personalităţi marcante ale vieţii economice şi politice i-au lichidat fără nici o jenă, cu noi nu au şi nu vor avea nici cea mai mică problemă să ne termine rapid.
RELU: Păi, ce numai pe ăştia i-au lichidat? L-au omorât pe I.G. Duca, pe G. Marinescu, pe Iamandi şi au încercat să-l asasineze chiar şi pe Carol.
RICA: Pe Carol?
RELU: Da, pe Regele Carol.
AVRAM: Asta n-am ştiut-o.
NICU: Nici eu, de ce?
RELU: Ei spuneau că Regele a fost inamicul lor şi al ţării, numărul unu. L-au învinuit de moartea lui Codreanu şi de faptul că România pierduse teritoriile Cadrilaterului, Nordul Transilvaniei, Bucovina şi Nordul Basarabiei
CUŢU: Că se omoară între ei, treaba lor, dar ce au cu noi? Noi nu am spus să-l omoare pe vreunul dintre ei. Noi nu le-am făcut niciun rău.
NICU: Aşa-i Cuţule, ai dreptate, dar asta e politica. Una e politica pentru simpli muritori, ca noi şi alta este cea pentru vârfurile conducătoare.
CUŢU: Ce vrei să-mi spui, că există două feluri de politici.
NICU: Desigur, ce tu te-ai născut ieri? Când e vorba de mine, sau de tine e una, iar când e vorba de mai marii noştri, e alta.
CUŢU: Nu te înţeleg, poţi să-mi dai un exemplu?
NICU: Ia spune-mi, te-ai gândit sau ai ştiut tu vreodată de întâlnirea dintre Corneliu Codreanu – şeful mişcării legionare şi Rabinul David Safran?
CUŢU: Nu, n-am auzit. Unde a fost întâlnirea asta?
RELU: Da, Nicu are dreptate. În 1937, la sediul mişcării legionare, la Casa Verde Corneliu Codreanu, l-a primit de Safran.
CUŢU: Pe Safran? Pe Rabinul David Safran?
NICU: La data aia Safran nu era încă Rabin. A devenit Rabin mai târziu. Atunci era încă student şi cred ca avea si un temperament cu totul deosebit.
CUŢU: Adică ce făcea de era aşa de temperamental?
NICU: Ca student fiind, cu toate că era fiu de rabin, a participat la unele demonstraţii legionare. Apoi a cerut sprijinul unor profesori de la Universitate ca să-l ajute să-l întâlnească sau să-l primească chiar Codreanu. Ce a făcu, ce n-a făcut, până la urmă a reuşit şi Codreanu l-a primit la Casa Verde. Vă puteţi imagina, una ca asta, un pui de ovrei şi fiu de rabin să intre la Casa Verde şi să stea de vorbă cu Codreanu?
CUŢU: Ce aveau ei de vorbit?
NICU: Au avut un schimb de vederi
CUŢU: Adică, s-au uitat unul la altul?
NICU: Cuţule, lasă gluma la o parte. Au avut un schimb de păreri.
RELU: Despre asta îmi spunea un prieten că Dr. Safran are un manuscris unde îşi expune părerea despre această întâlnire, unde şi-au expus personal, cu sinceritate ideile şi crezul lor.
CUŢU: Asta nu pot s-o cred.
NICU: Chiar dacă te rog eu s-o crezi?
CUŢU: Asta este peste puterea mea de înţelegere.
RELU: Şi totuşi aşa s-au petrecut lucrurile. Se spune că au stat de vorbă peste două ore.
CUŢU: Ce pierdere de timp!
RELU: … şi la terminarea convorbirii, se spune, că, (accentuează pe cuvintele următoare), Codreanu s-a ridicat, ia întins mâna şi i-a spus: „Am avut o mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat problemele…”
CUŢU: (intervine în povestirea lui Relu) – Bine înţeles că n-au rezolvat nici o problemă, doar s-a văzut ce a urmat.
RELU: (continuă) dar am învăţat, i-a spus Codreanu, fărâme din taina infinită a credinţei.
CUŢU: Ce a învăţat el, nu ştiu dar ce păţim noi evrei o ştie toată lumea.
AVRAM: Ce putem noi să facem?
IANCU: Trebuie să fim conştienţi că aici nu va fi mai bine pentru evrei şi ca atare, cine poate scăpa, trebuie să scape.
IOJI: Unde şi cum să scăpăm?
NICU: Dacă o să am unele informaţii mai precise, o să vi le spun şi vouă.
FANY: (care rămăsese pe gânduri) Despre ce?
NICU: Cum despre ce? (cu vocea mai tărăgănată) despre vaporul care se pregăteşte să-i ducă pe evrei în Palestina

Luminile pe scenă se sting foarte încet până la complet.

Se lasă cortina

ACTUL II
Tabloul 2

Într-un colţ al scenei, o cabină telefonică. Nicu intră în cabină şi formează un număr de telefon.
Se aude sunetul soneriei de telefon şi vocea unei secretare care răspunde la telefon:
– Alo
– Alo, bună ziua, Aş putea vorbi cu dl. Hary?
– Cine îl caută?
– Numele meu este Nicu Abramovici
– Un moment, dle Abramovici
HARY: Alo
NICU: Hary, eu sunt Nicu
HARY: Bună Nicule, ce faci?
NICU: Bine Hary. Când am fost la Iancu, v-am spus de vaporul care va pleca spre Palestina
HARY: Da, şi Milli a spus că şi Theo, a venit cu aceeaşi ştire.
NICU: Ei bine, prietenul meu mi-a adus azi o copie a anunţului oficial despre vapor şi al Alyei ce se organizează. Trec diseară pe la voi să-ţi aduc copia care am primit-o.
HARY: Bine Nicule, îţi mulţumesc. Ştii ce, ia-o şi pe Nina şi veniţi la noi. O să vorbesc şi cu vărul meu Leon şi cu Ruth, soţia lui, să vină şi ei. Ştiu că şi ei sunt interesaţi să afle mai multe despre Alya asta. Şi îi chem şi pe Ioji cu Fany.
NICU: Foarte bine, ne vedem diseară. La revedere.
HARY: La revedere Nicule,

Scena se întunecă şi pe fundalul ei apare anunţul:

COMITETUL DE EMIGRARE AL EVREILOR

Facem cunoscut tuturor celor interesaţi că pe data de 12 decembrie 1942 se organizează o Alya spre Palestina, cu vaporul STRUMA.
Cei interesaţi să contacteze imediat Comitetul nostru pentru a primi toate informaţiile necesare, formularele pentru completare şi sumele de bani ce trebuie depuse

Preşedintele Comitetului ,
Eugen Meissner
Secretar,
Haimovici
Membrii Comitetului,
Ella Gutman Buzescu
Ariel Leibovici
Herşcu Zissu
Max Schwartz

ACTUL II
Scena I-a

Seara, la Hary şi Milli acasă. Încep să vină cei chemaţi: Leon şi Ruth, Nicu şi Nina, Se aude soneria şi Milli se duce la uşă. Vin unii după alţii la scurt timp. Ioji şi Fany întârzie să vină.
HARY: (Uitându-se la ceas) E ora 7: 30 şi Ioji şi Fany încă n-au venit. În general ei sunt foarte punctuali.
NINA: Probabil Fany n-o fi fost gata în timp.
MILLI: M-aş mira, ea întotdeauna e gata înaintea lui şi ea îl aşteaptă pe Ioji.
RUTH: Crezi că li s-o fi întâmplat ceva?
HARY: Nu cred, dar mă mir atâta tot. Să vă dau ceva să beţi?
NICU: Nu ne da nimic, de abia am avut masa de seară şi nu mai vrem nimica. Am venit să vorbim despre ceva foarte serios. Ce ne facem dacă situaţia se încurcă şi Generalul nu ne ajută cu nimic.
LEON: Ce s-ar putea face?
HARY: Nu e decât o singură soluţie. Să plecăm şi noi.
LEON: Şi ce-o să facem acolo? Noi avem şi părinţii lui Ruth şi pe maică-mea. Ce fac cu ei? Cum o să mă descurc cu atâtea persoane pe capul meu. Aici au câte o pensie şi de bine, de râu se descurcă. Îi mai ajutăm şi noi, dar baza o au ei.
HARY: Ce să faci, îi luaţi şi pe ei cu voi şi statul o să ne ajute. N-o să ne lase să murim. Suntem cu toţii fii lui Moişe Rabeinu, indiferent de unde venim.
(Se aude soneria. Nicu se uită la ceasul de pe perete. Este deja 8: 30)
(Milli se duce să deschidă uşa. Intră Fany şi Ioji. Sunt cam descompuşi la faţă şi foarte agitaţi)
HARY: Ce-i cu voi? Ne-am îngrijorat. S-a întâmplat ceva?
IOJI: Tocmai când ne pregăteam să ieşim din casă am auzit gălăgie pe Moşilor. I-am spus lui Fany: Stai puţin să vedem ce este; am stins lumina şi ne-am uitat pe geam. Ştii la Iţicovici, plăpumarul din colţul străzii, o bandă de golani au aruncat cu pietre în vitrina prăvăliei lui şi i-au spart complet geamurile.
LEON: Erau pur şi simplu nişte golani sau băieţii lui Sima
NICU: Categoric erau legionari. Au mai făcut asemenea acte şi acum câteva nopţi în Labirint. După ce au spart geamurile la câteva prăvălii şi la câteva case, au scris cu vopsea pe uşi: Jidani plecaţi în Palestina!
IOJI: A luat guvernul vreo măsură? Nici una. S-a făcut că nu a aflat.
HARY: Ce putem face? Trebuie să fim atenţi şi pe cât posibil să-i evităm.
FANY: Îi evităm noi, dar nu ne evită ei pe noi.
LEON: Apropos de guvern, aţi văzut lista obiectelor obligatorii pe care trebuie să le dea evrei drept contribuţie pentru constituirea de stocuri de îmbrăcăminte în interes social?
IOJI: Am auzit că Universul a publicat-o zilele trecute.
LEON: Stai că o am la mine. (se caută în buzunarul de la haină şi scoate o bucată de ziar. Da uite-o aici. (desface bucata de ziar, şi începe să citească) Este completarea unor dispoziţii din legea 936 publicată în Monitorul Oficial 250 din 21 Octombrie 1941.
(Citeşte ca pentru sine câteva rânduri, după care cu glas tare): Articolul unu: Evrei care nu posedă şi nici nu şi-au putut procura cantitatea de efecte fixată vor fi absolviţi…
IOJI: God zaidang!
LEON: Ne, ne, ne, nici un God zai-dang, Ascultă până la capăt: Evreii vor fi absolviţi (accentuând cuvântul următor) doar numai dacă vor plăti (îşi schimbă puţin glasul), 800 lei pentru o cămaşă, 500 lei pentru o pereche de izmene, 150 lei pentru o pereche de ciorapi, 100 lei pentru o batistă, 200 lei pentru un prosop, 1000 lei pentru o flanelă, 6500 lei pentru o haină de postav, 3500 lei pentru o pereche de pantaloni de postav, 10000 lei pentru un palton, 1800 lei pentru o pereche de bocanci. Vreţi să vă citesc mai departe?
HARY: Da, continuă, sunt curios ce mai vor.
LEON: (continuă cititul): 3000 lei pentru o pătură, în fine lista e lungă. Sumele vor fi depuse în zece zile. Contravenienţii vor fi aspru sancţionaţi.
IOJI: Plătim în bani. Plătim în obiecte. Plătim cu sânge şi viaţă
HARY: Da, nu-i nici o greşeală în calculele lor. Totul e precis, fix, calculat strict contabil.
NICU: (care până acuma stătuse liniştit şi nu scosese nici o vorbă) Nu dau nici o amânare, nici o indulgenţă, nu fac confuzii. Trebuie să plătim şi gata. Aţi văzut şi comunicatul de înrolare în unităţile de muncă de la cercurile de recrutare?
HARY: Da, toţi evrei între 18 şi 50 de ani trebuie să se prezinte de urgenţă la cercurile de recrutare.
IOJI: Şi ce vor să facă cu noi?
HARY: (cu o notă de ironie în glas) Vor să ne trimită la staţiuni de odihnă gratuite. Ce crezi? Ne vor trimite pe front în Transnistria, sau la muncă obligatorie, S-au să curăţăm străzile şi drumurile pe unde urmează să se deplaseze unităţile militare, sau mai ştiu eu unde.
NICU: Mie mi-e frică că vor să facă liste cu noi şi apoi să le dea lui Hitler ca să ne trimită în lagăre.
HARY: Nicule, nu fi naiv, nemţii n-au nevoie de listele lor; ei au deja liste cu toţi evrei din toate ţările pe care deja le-au ocupat sau le vor ocupa.
NICU: Nu ai văzut Universul de săptămâna trecută, unde Majestatea Sa a semnat Decretul de lege privind situaţia juridică a evreilor. (începe să enumere din cele amintite). Sunt socotiţi evrei: cei de religie mozaică, creştinii născuţi dintr-unul din părinţi care este de religie mozaică, creştinii născuţi dintr-un părinte de religie mozaică, (accentuând pe următorul cuvânt şi făcând un gest cu degetul arătător vrând să marcheze şi mai convingător cuvântul) şi care sunt nebotezaţi.
IOJI: E de ajuns mâine dimineaţă să dea un comunicat: Toţi evreii să se adune în Piaţa Universităţii şi apoi să ne urce în camioane şi să ne ducă la trenuri şi să ne trimită nu ştiu unde.
HARY: Şi ce vrei să spui cu toate astea? Care-i părerea ta? Ce ar fi de făcut?
IOJI: Nici eu nu ştiu prea bine, dar cred că ar fi o soluţie să folosim Alya care o organizează Comitetul de Emigrare şi să plecăm cu toţii in Palestina.
NICU: Ceea ce îmi spunea prietenul meu care mi-a dat copia asta (şi scoate foaia de hârtie din buzunar) cu datele Alyiei, este că treaba este destul de urgentă.
LEON: Ce se numeşte urgentă? E vorba de o săptămână, o lună, un an, sau cât?
NICU: Nu pot să-ţi spun acuma dar putem să aflăm.
IOJI: Ştiu şi eu pe cineva la Comitet şi cred că îmi poate da unele informaţii.
HARY: Nu uita că dacă se pune cu seriozitate problema plecării, trebuie să ne facem şi noi toate socotelile. Trebuie lichidate nişte afaceri, trebuie vândute casele, mobilele, etc. etc. Nu e aşa de uşor să porneşti la un asemenea drum necunoscut.
LEON: Mie îmi spui?. Eu am trei case de vânzare, cu trei rânduri de mobilier; trei gospodării întregi. Cine îţi cumpără aşa una-două tot ce-ai agonisit într-o viaţă, la ce preţ şi cu ce poţi pleca?
IOJI: Nu ştiu mai multe, dar o să încerc mâine dimineaţa să aflu amânunte şi apoi o să vă spun şi vouă.
HARY: O să-l întreb şi pe Theo şi el poate ştie mai multe, că îmi spunea şi mie şi lui maică-sa că e hotărât să plece indiferent ce şi cum.
LEON: Cu el e altă situaţie, e tânăr, e singur nu are nici o responsabilitate. Dacă într-un an sau doi se aranjează acolo şi o să aibă parnusă, o să vă cheme şi pe voi şi lucrurile vor fi mai simple.
MILLI: Nu-mie inima prea uşoară când mă gândesc că vrea să plece. Am un singur copil şi cum pot să-l las să plece şi să ştiu că până o să-l revăd o să am un copil pe o bucată de hârtie (începe să plângă)
NINA: (Se apropie de Milli şi o îmbrăţişează) – Stai Milli dragă că nu e treabă de o zi sau două, asta poate dura luni sau ani de zile.
RUTH: Cum crezi că o să le spunem şi noi alor noştri despre o asemenea acţiune. Nu-l văd nici pe papa şi nici pe mama că vor să plece şi nu ştiu dacă socru meu ar fi dispus la o asemenea aventură.
LEON: La vârsta lor o asemenea mişcare este moarte sigură. Unde să-i duc, nimeni nu ştie pe nimeni, nu e pământul lor, chiar dacă vorbesc idiş, ştiu eu cum o să se înţeleagă cu alţii? Socrul meu care stă la Buzău, îmi spunea odată: acasă, când iese pe stradă, toată lumea mă cunoaşte şi îmi spune: Bună ziua Domnule Goldenberg. Când vin aici la voi în vizită, şi ies pe stradă nimeni nu mă ştie şi nici eu nu ştiu pe nimeni. Cum o s-o ducă el acolo?
IOJI: Dragii mei, hai să nu intrăm în panică. Să vedem cu ce informaţii mai vine Nicu, ce informaţii mai pot căpăta şi eu, şi apoi o să mai vorbim. Vreţi să veniţi mâine seară la noi.
HARY: Sigur
LEON: Da, venim şi noi
HARY: Încearcă Nicule să obţii informaţii cât mai detaliate, unde, când şi cum.
LEON: Şi cât!
NICU: Bine, ne vedem mâine seara.
IOJI: (se uită la Fany) Hai să mergem, că s-a făcut târziu şi mâine avem o zi plină.
FANY: Sper să nu ne întâlnim iar cu legionari pe stradă.
HARY: Cred că cel mai bine e să luaţi un taxi.
LEON: Da şi eu cred că e mai sigur să mergeţi cu un taxi. Şi noi o să facem la fel.
HARY: Când ajungeţi acasă daţi-ne un telefon.
(Se ridică se plece cu toţii. Îşi iau rămas bun şi ies pe uşă). La revedere, la revedere.

Luminile se sting încet în timp ce Hary şi Milli ies din living-room.

ACTUL II
Scena II-a

O cameră cu o tejghea despărţitoare şi două birouri mici cu tot felul de hârtii pe ele.
Deasupra tejghelei se vede o firmă: BILETE DE VOIAJ
Pe pereţi sunt lipite câteva afişe cu destinaţii TURISTICE (Excursie de la Constanţa la Pireu şi retur; – sau Bucureşti – Paris inclusiv vagons-lits cu vizitarea faimosului Turn Eiffel şi a renumitului ”Moulin Rouge”.
Separat un alt anunţ pe o foaie galbenă: S-au pus în vânzare ultimele bilete pentru STRUMA. Înăuntrul camerei două birouri. La un birou o secretară mai în vârstă. La celălalt birou un individ îmbrăcat modest, cu mânecile de la cămaşă suflecate, cu cravata desfăcută la gât şi cu o ţigară în colţul gurii. Pe un scaun în faţa biroului, un cetăţean cu o privire cam agitată şi în acelaşi timp foarte rugătoare. Are în mână o pălărie pe care o tot învârte de boruri.
Omul de la birou (Mielu, cu o privire sarcastică şi cu un zâmbet fals în colţul gurii);
MIELU: De fapt Dumneata ce doreşti? Vrei bilete sau numai să te informezi cât ar costa?
CETĂŢEANUL DIN FAŢA BIROULUI: Domnule Mielu, spune-mi cât ar costa biletele pentru Struma pentru două persoane şi un copil.
MIELU: Câţi ani are copilul?
CETĂŢEANUL: Şapte, să-mi fie sănătos
MIELU: (ia o bucată de hârtie de pe birou şi începe să facă o socoteală): -120.000 de lei
CETĂŢEANUL: Am numai 90.000 de lei
MIELU: Şi ce vrei, să-ţi fac o reducere?
CETĂŢEANUL: Crezi că s-ar putea?
MIELU: Ce să se poată?
CETĂŢEANUL: Dumneata spuneai de o reducere
MIELU: Eu nu spuneam de nici o reducere. Eu te-am întrebat ce vrei.
CETĂŢEANUL: O reducere.
MIELU: Dumneata am impresia ca nu eşti 100 la 100 (duce uşor mâna la cap, parcă ar vrea să arate că cel din faţa lui, nu-i chiar normal) – Eu nu fac reduceri. Nu ai aflat ce a spus Mareşalul?
CETĂŢEANUL: Nu, nu ştiu nimic
MIELU: De mâine, GATA
CETĂŢEANUL: Ce înseamnă GATA.
MIELU: Gata, înseamnă Gata. Stop.
CETĂŢEANUL: Ce gata? Care stop! – Ce poate să fie gata? Biletele? Aaa …Bile… Da, da… – Şi cum adică?
MIELU: Cum vrei, adică să fie? Ordin (şoptit). De la cabinetul Mareşalului An-to-nes-cu. Ce s-a vândut, rămâne vândut şi oamenii pleacă. Ce a rămas, adio! După război, care om trăi şi om scăpa.
CETĂŢEANUL: Domnule Mielu … Dar nu se poate…
MIELU: Uite că se poate. Dar dacă vrei dumneata să nu se poată peste ce vrea domnul Conducător…
CETĂŢEANUL: (cam agitat) Am nevoie urgent de trei locuri. Pentru mine, nevastă şi copil.
MIELU: Poftim, ultimele trei locuri. (se uită pe o hârtie de pe birou) – Ba să nu mint. Mai am şase, pentru care au acontat deja unsprezece familii. – Care vine mai repede până astă-seară la orele 8, când închidem …
CETĂŢEANUL: Domnule Mielu, ştiţi …Eu le iau numaidecât, însă … (are o privire rugătoare)
MIELU: Cunosc. Vă lipsesc 30.000 de lei
CETĂŢEANUL: Nu-mi lipsesc dom’le Mielu. Îi am în buzunar
MIELU: Scoateţi-i atunci.
CETĂŢEANUL: Vreau să spun că îi am ca şi în buzunar.
MIELU: A! Asta-i altceva.
CETĂŢEANUL: Mâine seara soseşte socrul meu din Galaţi şi mi-i aduce…
MIELU: Ehehe! Pînă vine, dacă vine… – Eu mâine, gata, fertig! Am tras obloanele cu Struma, că şi aşa, ce mare procopseală fac?
CETĂŢEANUL: Poate ar mai fi o soluţie… Eventual … – O piatră. Un inel cu piatră…
MIELU: (cu o întrebare iute şi scurtă) – Câte carate?
CETĂŢEANUL: Moştenire din familie, De la bunica soţiei. Nu pentru vânzare. Doar garanţie.
MIELU: Garanţie? Auzi ce spune dumnealui (parcă s-ar adresa secretarei de la celălalt birou)? Cine mai poate garanta azi şi pe cine? – Fii serios domnule Nachmanson. Nu mai pierde vremea; nu mai sta la tocmeală. Du-te fuga cu inelul pe Moşilor. La Comitet. Întreabă de dl.. Ariel. Îl cunoşti?
CETĂŢEANUL: Da îl ştiu, el m-a trimis aici
MIELU: Foarte bine. Atunci spune-i, roagă-l, imploră-l (cu o voce apăsată) să-ţi primească piatra, bineînţeles dacă face…
CETĂŢEANUL: Două sute de mii
MIELU: Mă rog, nu mă priveşte. Poate nici un sfert, ori mai mult şi imediat te-întorci cu bileţelul de la el şi-ţi eliberez locurile.
CETĂŢEANUL: Trei
MIELU: Trei, câte ai nevoie
CETĂŢEANUL: Crede-mă, am făcut mari eforturi, întreaga familie ne-am vândut cămăşile de pe noi ca să strângem o sumă aşa de uriaşă
MIELU: Uriaşă? uriaşă…(dă din cap în sens aprobativ). Ascultă-mă domnule dragă, cel mai uriaş lucru este viaţa nu? Ori vrei să spui că exagerez? Ce mai pierzi vremea?
CETĂŢEANUL: Mâine seara când vine socrul meu, îi dau domnului Ariel suma, şi-mi dă înapoi inelul gajat.
MIELU: Da, da…(cu un ton moale, zeflemitor) – Avem peste o mie de cereri nesatisfăcute, cu tot felul de presiuni, ameninţări şi reclamaţii, iar dumneata crezi că domnul Preşedinte Ariel o să se joace cu dumneata de-a cumpăratul
CETĂŢEANUL: Eu nu vând…
MIELU: Şi de-a revândutul?
(O scurtă pauză se uită unul la celălalt)
MIELU: Cum vrei. Eu peste o oră, cel mult două nu mai am nici un loc, nici un bilet.
CETĂŢEANUL: Am să încerc să împrumut de undeva… – Nu s-ar putea totuşi, ceva mai ieftin, dragă domnule Mielu?
MIELU: (cu un ton de surprindere şi batjocură) Ieftin? Mai ieftin spui?
CETĂŢEANUL: (dând din cap în sens afirmativ): Aşa.
MIELU: Ascultă-mă domnule… – Dumneata pleci şi afirmi că e scump. Iar eu rămân aici şi trebuie să zic că-i ieftin, nu? – Indiferent cine ai fi. Dacă pentru fiecare client ar trebui să-mi bat atâta capul şi să pierd atâta aur de vreme…
(Cetăţeanul se ridică încet după scaun şi vrea să plece mergând cu spatele spre uşă)
MIELU: Stai! Unde te duci?
CETĂŢEANUL: (cu o voce pierdută) La domnul Preşedinte Ariel
MIELU: Pe Ariel îl găseşti până la zece, unsprezece seara. Completează aici dumneata formularul ăsta (îi întinde o foaie de hârtie)… – Termen de opţiune până mâine dimineaţa la orele nouă. O secundă mai târziu, pierzi locurile. Ne-am înţeles, nu?
CETĂŢEANUL: Ne-am înţeles domnule Mielu. Şi dacă vine socrul meu cu banii?
MIELU: De ce să mai vină? Dă-i o telegramă să renunţe. Doar n-ai să-l înşeli Dta pe bietul (cu o voce puţin mieroasă) Ariel c-un inel şi-o piatră falsă când încă Struma n-a părăsit Constanţa.

Se lasă cortina

ACTUL II
Scena III-a

Pe fundalul scenei se proiectează un vapor. Pe scenă vin din toate colţurile pasagerii având bagaje modeste în mână şi ruksacuri. Părinţi cu copii mari şi mici. Oameni mai în vârstă. Mulţi tineri. Se aude semnalul unui vapor care se pregăteşte de plecare. Toţi pasagerii se strâng într-un colţ al scenei şi încep să facă cu mâna în semn de adio celor care au rămas pe uscat. Este seara. Reflectorul se îndreaptă spre un grup de persoane care stau de vorbă. Sunt trei bărbaţi şi o femeie.
BĂRBATUL 1: Slavă Domnului că suntem aici.
BĂRBATUL 2: Dacă totul merge bine în câteva ore suntem la Istambul
BĂRBATUL 3: Aveţi idee cât timp rămânem în Istambul?
BĂRBATUL 1: Depinde de cât de repede ne vor da vizele de tranzit prin Turcia şi de intrare în Palestina.
FEMEIA: Am auzit că unii şi-au obţinut vizele de tranzit şi de intrare încă din Bucureşti.
BĂRBATUL 2: Probabil că şi le-au obţinut mai demult, pentru că în ultimele săptămâni Englezii a refuzat să mai dea vize.
BĂRBATUL 1: Au spus că nu dau vize celor dintr-o ţară cu care sunt în război.
FEMEIA: (Cu o notă în glas puţin sarcastică) – Da, eu sunt în război cu dl. Churchill. Am de împărţit cu el moşia lui bunicu-meu de la Tâncăbeştii din deal.
BĂRBATUL 1: Nu râdeţi, aşa mi-au spus şi mie când am fost să mă interesez de viză,
FEMEIA: Da, ştiu, am făcut numai o glumă.
BĂRBATUL 2: Să avem răbdare; Staţi să vedem cum merg lucrurile. Aşa a fost şi la vamă. Am crezut că totul o să meargă uşor şi o să ne dea drumul fără probleme
FEMEIA: Ai avut probleme?
BĂRBATUL 2: Am avut un inel de la tata înainte de a muri mi l-a dat şi a spus să am grijă de el,că şi el îl primise de la tatăl lui, de la bunicul când a murit. Nu era un obiect de valoare. Pentru mine însă, avea o enorma valoare sentimentală. Mi l-au luat. Cu câteva seri înainte de plecare a venit la noi, băiatul cel mare al unui vecin; îl meditasem la matematică şi fizică pentru bacalaureat. Auzind că plec din ţară a venit şi mi-a adus 500 de lei. Mi-a spus că erau bani strânşi de el de peste doi ani de zile şi că vrea să mi dea mie să mă ajut cu ei. Nu am vrut să îi iau dar atâta a insistat încât, până la urma am acceptat. Mi i-a luat la vamă.
FEMEIA: Sunt convinsă că au făcut mari abuzuri, pentru că am văzut când unui domn în vârstă nu l-au lăsat să-şi ia medicamentele de care avea nevoie, am văzut când i le-au confiscat.
BĂRBATUL 1: În fine, bine că suntem aici. (Începe să fredoneze încet Hatikva. După el încep încet şi ceilalţi din grup să fredoneze şi ei. Încet, se mai apropie de acest grup şi alţii care fredonează şi ei Hatikva)
(Un reflector se îndreaptă spre un alt grup care stau de vorbă. Sunt băieţi şi fete între 18- 20 de ani)
BĂIATUL 1: Când am fost să-mi cumpăr biletul, nu am crezut că o să fie atâta lume pe vapor.
BĂIATUL 2: Unchiul meu mi-a spus că au mai fost încă vreo 15 sau 20 de vapoare care au dus evreii în Palestina şi au transportat circa 17000 de persoane, din Germania, din Austria şi din Polonia.
FATA 1-A: Tata îmi spunea că Alya pregăteşte vapoare pentru încă 20000 de plecări .
FATA 2-A: Am doi prieteni care au plecat cu soţiile lor cu nişte ambarcaţiuni mici cu pânze şi ne-au trimis telegrame că au ajuns cu bine.
BĂIATUL 3: Cred că e destul de riscant să pleci cu o barcă cu pânze până în Palestina. Nu ştii cum o să fie vremea pe mare şi ce te faci dacă te întâlneşti cu un echipaj militar german? Te scufundă imediat.
BĂIATUL 1: Cum ştiu ei cine eşti şi unde te duci?
BĂIATUL 3: Te somează să te opreşti, se apropie de barca ta, îţi cer documentele de navigaţie şi când văd că eşti evreu, te împuşcă şi îţi scufundă barca.
FATA 2-A: Cum e norocul fiecăruia. Unii au ajuns cu bine, alţii nu. Să ne ajute Dumnezeu să ajungem cu bine, şi să fim printre cei norocoşi.
FATA 1-A: Amin!
BĂIATUL 2: Câţi credeţi că suntem pe vapor?
BĂIATUL 3: Când am fost să iau biletul de vapor, Domnul Mielu, îmi spunea că sunt al 370-lea şi că mai avea disponibile încă 400 de bilete, dar că erau înscrişi câteva mii.
FATA 2-A: Părinţii mi-au cumpărat biletul acum două săptămâni şi Domnul Mielu, le-a spus că mai avea numai câteva.
FATA 1-A: Haloimes, cine ştie ce bilete mai aveau şi cât au încasat pentru ele. Important este că am putut să le obţinem şi să plecăm. De abia aştept să ajungem acolo şi să-i aduc şi pe ai mei cu toţii acolo.
BĂIATUL 2: Da, şi eu la fel. Le-am promis alor mei că imediat cum ajung o să încep să mă interesez şi să fac toate formalităţile ca să pot să-i aduc acolo. Eu sunt din Iaşi şi nu ştiţi prin ce am trecut acolo din cauza legionarilor. Au omorât sute de oameni, au dat foc la case, ce să vă spun a fost groaznic.
BĂIATUL 3: Şi în Bucureşti a fost la fel. Au intrat legionarii pe străzile Dudeşti şi Văcăreşti, au spart casele oamenilor, au furat tot ce s-a putut, iau luat pe bieţii oameni, i-au dus la abator şi după ce i-au împuşcat, i-au atârnat în cârligele unde se agaţă vitele după ce le taie.
BĂIATUL 1: Am auzit şi eu că mulţi au fost duşi în pădurea Jilava, au fost dezbrăcaţi, împuşcaţi şi aruncaţi unii peste alţii. A doua zi au fost găsite 99 de cadavre.
FATA 1-A: Regele Carol a ordonat arestarea imediată a capilor mişcării legionare care erau oamenii Berlinului în România.
BĂIATUL 3: Au fost devastate şi câteva sinagogi, au dat foc la toire şi la cărţile de rugăciuni.
FATA 2-A: Să sperăm că am scăpat de criminalii ăştia.

Se coboară cortina

ACTUL III
Scena I-a

Pe fundalul scenei se proiectează imaginea unui port. Este noapte. Reflectoare umblă într-una pe cer. Scena este slab luminată.
Se văd umbrele unor persoane care stau foarte înghesuite. Câteva cuşete cu uşile deschise. Multă lume doarme pe jos. Unii dintre cei în picioare umblă cu câte o lanternă în mână şi îşi caută familiile, strigându-i în şoaptă. Se aud văicăreli şi plânsete înfundate de femei şi copii. Se aud cum unii fac rugăciuni în idiş.
(Câteva persoane poartă discuţii în şoaptă. Reflectorul cu o lumină slabă albastră este pe ei)
SANDU: Rita, unde eşti?
RITA: Aici Sandule.
(Sandu umblă cu lanterna peste corpurile care dorm pe jos şi calcă printre ele. Se apropie de locul unde este Rita).
RITA: Unde ai fost?
SANDU: Am ieşit pentru 10 minute pe punte să iau puţin aer.
RITA: E frig?
SANDU: Da, foarte frig
RITA: Tare aşi vrea să ies şi eu puţin la aer. Am amorţit aici stând numai în poziţia asta pe o parte. Cât e ceasul?
SANDU: (aprinde lanterna şi se uită la ceas): -1: 30 – Vrei să te mişti puţin?
RITA: Aşi vrea dar nu e loc. Suntem aici ca nişte scrumbii. N-am cum să mă mişc. Înseamnă să deranjez atâta lume. Ce mai era pe afară?
SANDU: Erau câţiva bărbaţi care vorbeau despre un comitet al celor de pe vapor.
RITA: Ce comitet?
SANDU: Vor să organizeze un comitet care să ceară comandantului să ne asigure nişte condiţii mai omeneşti de transport. Să ne dea puţină căldură şi să avem apă şi lumină pe vapor. Vrei să dormi puţin?
RITA: Vreau dar îmi este tare frig.
SANDU: Stau eu la spatele tău să te încălzesc puţin.
(Sandu se aşează şi o ia pe Rita în braţe ca s-o încălzească) – E mai bine acuma?
RITA: Ceva, da nu cine ştie ce. Care e motivul că nu ne pot da puţină căldură?
SANDU: Am auzit că au probleme cu motorul şi cu un generator.
RITA: Ce probleme au cu motorul?
Sandu: Vorbeau unii că au auzit că motorul nu are putere să ducă o aşa de mare încărcătură
RITA: Adică cum nu are putere să ducă încărcătura asta?
SANDU: Nu am înţeles prea bine, dar spuneau că vaporul putea să ducă numai 150 de pasageri şi s-au vândut bilete pentru aproape 800 de persoane.
RITA: Şi de aceea nu avem căldură şi lumină?
SANDU: Ţi-am spus că nu ştiu exact. O să încerc să aflu dimineaţă mai multe. Hai să dormim acuma.
(Sandu şi cu Rita se culcă; se aude în altă parte un plâns înfundat de femeie.
Alte două personaje stau de vorbă. Reflectorul cu o lumină slabă albastră este pe ei)
SAMI: Mali, scumpa mea, nu mai plânge, o să fie bine.
MALI: Nu ştiu de ce îmi este aşa de frică. Simt aşa aici (arată parcă spre inimă), parcă am o piatră care mă apasă. Noaptea trecută am avut un vis îngrozitor. Mi-a apărut în vis bunica mea din partea lui tata şi-mi spunea: Dă-mi mâna, dă-mi mâna să te ajut să vi aici lângă mine.
SAMI: (o mângâie pe cap şi cu o voce rugătoare) – Scumpa mea, o să vezi că o să fie bine, dimineaţa o să vedem ce se mai întâmplă şi ce mai spun şi alţii.
(Se aude o voce de bărbat. Este căpitanul vasului. Are o lanternă puternică în mână şi umblă cu ea de la stânga la dreapta încercând să cuprindă cât mai multă lume în raza de lumină)
CĂPITANUL: Este care-va dintre voi mecanic sau care se pricepe la motoare?
SAMI: Eu sunt inginer mecanic. Ce nevoie aveţi?
CĂPITANUL: Am nevoie de câţiva mecanici care se pricep la motoare, să pornim motorul vaporului.
SAMI: Nu ştiu pe alţii, dar sunt convins că mai trebuie să fie ceva ingineri pe vapor. Mai trebuie să întrebaţi şi pe alţii.
CĂPITANUL: Dacă nu am ajutoare, nu putem pleca mai departe. (Sami se ridică în picioare şi se îndreaptă spre comandant)
SAMI: Vreţi să mergem şi să întrebăm din om în om
CĂPITANUL: Bine, du-te Dta. în stânga şi eu merg în dreapta. Ne revedem aici peste o oră.
SAMI: În regulă Domnule căpitan.
INGINERUL: Iniţial motorul trebuie să fi fost foarte bun. Este un motor englezesc.
(Sami se pregăteşte să plece. Înainte de a pleacă, vorbeşte cu Mali)
SAMI: Mali, stai liniştită. Viu înapoi cât pot mai repede.
MALI: Bine, ai grijă, vezi ce faci.
(Sami iese din scenă prin partea stângă. Se aude o voce de om în vârstă)
BĂTRÂNUL: Am pierdut noţiunea timpului. De cât timp suntem pe vapor?
(o voce de copil îi răspunde)
COPILUL: Zeida, asta e a patra noapte.
BĂTRÂNUL: Răboine-şe-loilăm. Sper să ajungem cu bine. Aici simt că mă sufoc. Nu e aer deloc.
(Se aude din nou vocea căpitanului în conversaţie cu câţiva băieţi)
CĂPITANUL: Spuneţi-mi, câţi dintre voi sunteţi mecanici şi unde aţi învăţat meseria.
PRIMUL BĂIAT: Noi suntem din Bucovina . Întâi am fost la şcoala de ucenici mecanici şi apoi am lucrat în ateliere mecanice.
CĂPITANUL: Câţi din voi vrea să lucreze jos în hula vaporului, la motor
AL DOILEA BĂIAT: Toţi 5 câţi suntem aici.
(Căpitanul umblă cu lanterna peste feţele băieţilor mecanici. Apoi se uită la ceilalţi câţiva pasageri mai maturi)
CĂPITANUL: Dumneavoastră toţi 4 sunteţi ingineri? Mecanici?
PRIMUL INGINER: Da, ne-am recunoscut între noi de la Politehnica din Bucureşti.
CĂPITANUL: Vreţi să mă ajutaţi să vedem ce probleme are motorul vaporului?
AL DOILEA INGINER: Să mergem jos la motoare.
(Se întorc cu toţii şi pleacă din scenă. Între timp afară se luminează)
(Mali vorbeşte cu o vecină de cuşetă)
MALI: Nu ştiu ce e cu bărbatul meu, Sunt plecaţi de peste trei ore.
VECINA: Soţul Dumitale se pricepe la motorul vaporului acesta?
MALI: E inginer mecanic
VECINA: Aaa (dă aprobativ din cap).- De unde sunteţi?
MALI: Din Galaţi
VECINA: Şi eu am pe o mătuşă la Galaţi. Stă pe Mavromol
Mali – Noi am stat pe Domnească
VECINA: A fost frig azi noapte. Nu?
MALI: Da foarte frig. Aproape că nu am putut dormi deloc.
VECINA: Eu şi fata mea ne-am pus câte două pulovăre pe noi şi cu pledul cu care ne-am învelit, tot ne-a fost frig.
MALI: Da şi noi eram bine îmbrăcaţi. Eu mi-am pus şi paltonul pe deasupra pledului dar tot mi-a fost frig.
VECINA: Crezi că o să plecăm astăzi mai departe?
MALI: Ştiu eu, depinde ce fac cei care au plecat să repare motorul vaporului. Deocamdată parcă plutim în bătaia vântului
(Apare Sami şi cu unul dintre inginerii care au plecat să se ocupe de motor)
MALI: Ei, ce-aţi făcut?
SAMI: Am încercat să reparăm motorul..
MALI: Şi ce aţi reuşit?
INGINERUL: Nu prea mare lucru.
SAMI: Nu se poate face nimica. Motorul ăsta este un gunoi, vechi şi ruginit. Nu mai are nimica bun în el.
(Sami se adresează lui Mali)
SAMI: ştii cum au motoarele un arbore care se roteşte în jurul axei lor geometrice?, ei bine la ăsta totul este distrus. Roţile dinţate sunt sparte, cuplajele sunt complet distruse.
MALI: Şi aşa ceva se poate repara?
INGINERUL: În general aşa ceva se aruncă la gunoi.
SAMI: În primul rând ăsta este un motor care a fost făcut acum 100 de ani. Poate exagerez, dar nu cred că sunt departe de realitate. Nu ştiu dacă şi unde s-ar putea găsi piese de schimb pentru el, şi cât ar costa să aduci piesele astea de schimb. După o plăcuţă cu seria lui am văzut că a fost făcut în Nordul Angliei la Newcastle. Ştiu din literatură, că cei de acolo nu se jucau când făceau motoare. Erau de mare clasă.
SAMI: (adresându-se inginerului) Părerea mea este că motorul este mult subdimensionat pentru o asemenea încărcătură şi de aceea a şi clacat.
MALI: Şi ce facem acuma?
SAMI: I-am spus căpitanului că motorul este total ireparabil.
VECINA: (care şi ea fusese de faţă la toată convorbirea) Şi căpitanul ce a spus?
INGINERUL: Căpitanul Gorbatenco a spus că o să transmită semnale SOS la toate porturile, la toate vapoarele care ar putea fi mai aproape şi la toate bazele maritime din zonă, doar, doar o să ne ajute careva.
MALI: Dar simt că ne mişcăm totuşi.
SAMI: Da, ne mişcăm din cauza vântului şi a valurilor nu din motor.
(La un moment dat se simte o zguduire puternică şi un zgomot surd ca un scârţăit tare de tot).
Toţi după vapor se clatină. Un murmur general se aude de pe tot vaporul.
MALI: Asta ce-a mai fost?
SAMI: Nu ştiu, dar nu îmi pare a fi ceva bun.
(Vocea căpitanului care anunţa la megafoane):
CĂPITANUL: Am intrat prin derivă într-un banc de nisip şi nu mai putem ieşi singuri din el. Vă rog să fiţi calmi şi să nu vă mişcaţi de pe locurile unde sunteţi. Nu ieşiţi pe covertă ca să nu se aglomereze vaporul numai pe o parte. Vă voi informa tot timpul care este situaţia vaporului.
VECINA: (intră în cuşeta ei şi o trezeşte pe fata ei care are 9 ani) Mimi scoală-te. Ne-am împotmolit într-un banc de nisip.
MIMI: (încă buimacă de somn) Ce am făcut?
VECINA: Ne-am împotmolit în nisip
MIMI: (cu o privire care exprimă că nu înţelege ce spune mama ei) Cum ne-am împotmolit? Şi ce facem acuma?
VECINA: Aşteptăm să vedem ce o să ne spună căpitanul
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: La apelurile noastre de SOS, se îndreaptă spre noi un remorcher. Vă rog să nu vă părăsiţi locurile unde sunteţi acuma. Remorcherul ne va scoate din bancul de nisip şi ne va remorca spre cel mai apropiat port în vederea reparării motorului
MALI: Cine ştie cât o să dureze reparaţia motorului. Sami, tu ai spus că este ireparabil.
VECINA: Poate cineva totuşi se pricepe să repare astfel de motoare
MALI: Sami, soţul meu, are experienţă la motoare de vapoare. A lucrat câţiva ani ca inginer la Şantierul Naval de la Galaţi.

Se lasă cortina

ACTUL III
Tabloul 3

Pe fundalul scenei se proiectează puntea vaporului. Din diferite colţuri ale vaporului vin oameni pe punte. Într-un colţ, urcat pe o ladă este un bărbat care vorbeşte.
BĂRBATUL: Domnilor, fraţilor veniţi puţin mai aproape (face cu mâna ca toţi să se apropie)
– Mă numesc Iacob Leibovici
– Avem o problemă foarte serioasă de discutat.
– Ştiu, la toţi ne este frig şi de aceea nu vreau să pierdem mult timp aici pe covertă.
– Trebuie să formăm un comitet al nostru, care să vorbească în numele celor cred 800 de suflete câţi suntem aici.
O VOCE DINTRE PASAGERI: Despre ce să vorbească şi cu cine?
(Murmure între cei de faţă) Da are dreptate, cu cine să vorbim? despre ce?
LEIBOVICI: Domnilor, condiţiile noastre de transport cu acest vapor sunt din zi în zi mai rele. Sunt absolut intolerabile. Suntem ţinuţi în frig. Nu avem mâncare suficientă. Depozitul cu provizii pentru drum s-a inundat din cauza unei spărturi în vapor. Câţiva băieţi muncesc de azi noapte să scoată apa din depozit. Au aruncat în mare mari cantităţi de produse care deja se stricaseră. Fiecare dintre noi am plătit mulţi bani ca să ne cumpărăm biletele de călătorie şi nu ni s-a spus nimica despre aceste condiţii inumane de transport. Nu avem lumină, nu avem mâncare, nu avem căldură, nu avem apă de băut.
A DOUA VOCE DINTRE PASAGERI: Are dreptate. Trebuie să vorbim cu căpitanul vasului.
A TREIA VOCE DINTRE PASAGERI: Ce credeţi că poate el să facă? Se zbate şi el dar nu are cum să rezolve problemele acestea grele pentru atâta lume. Sunt convins că ar vrea să ne ducă la destinaţie şi să se întoarcă şi el acasă.
LEIBOVICI: Nu putem sta aşa fără să facem nimica. Avem oameni bolnavi pe vas. Sunt persoane care au gripă, alţii sunt bolnavi de dizenterie. Nu pot fi îngrijiţi. Nu avem nici măcar medicamentele de bază, de care avem nevoie.
A PATRA VOCE DINTRE PASAGERI: Când ajungem la mal trebuie să trimitem o telegramă la Comitetul de Emigrare şi să le spunem ce păţim.
A DOUA VOCE DINTRE PASAGERI: Să trimitem o telegramă şi la Ministerul Afacerilor Străine
A TREIA VOCE: Cei de la Minister nu o să facă nimica. Când am plecat am semnat cu toţii hârtii că am renunţat la cetăţenia română şi nu mai avem nici o pretenţie la statul român.
ALTĂ VOCEA DINTRE PASAGERI: Nici cei de la Comitetul de Emigrare nu o să ne facă nimica. Ei ne-au luat banii, ne-au pus pe acest vapor şi gata. Restul ne priveşte pe noi.
LEIBOVICI: Trebuie să acţionăm într-un fel. Nu putem sta aşa fără să facem nimica. În condiţiile astea nu avem şansa să ajungem cu toţii la destinaţie. Vă propun să alegem un număr de 7 persoane care să formeze acest comitet al nostru. Vă rog să ridice mâna cei care vor să facă parte din acest comitet.
(Din mulţime ridică mâna câteva persoane. Leibovici, urcat pe ladă îi numără uitându-se în stânga şi în dreapta: 2, 3, 4, 5,..
LEIBOVICI: Mai avem nevoie de un voluntar.
(Încă o persoană ridică mâna.)
LEIBOVICI: Acum suntem 7 Vă mulţumesc. Îi rog pe membrii comitetului nostru să mergem în sala de mese şi să stăm de vorbă, să decidem ce avem de făcut.
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: Am ajuns în rada portului şi vaporul va intra la reparaţii.

Se lasă cortina

ACTUL III
Scena II-a

Pe fundalul scenei se proiectează puntea vaporului E din nou seara pe vapor. Pe vapor e încă întuneric . Multă lume este pe puntea vaporului La un moment dat se aprind luminile pe vapor. Un murmur general aprobator, se aude pe tot vaporul
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: Vă informez că după o muncă încordată, motorul s-a reparat. Vom pleca din nou din apele teritoriale româneşti peste o jumătate de oră.
(Se aud voci pline de bucurie cu exclamaţii încurajatoare)
(Se aude din nou semnalul vaporului înaintea plecării din port)
(Se aud tot felul de discuţii între pasageri)
PRIMA VOCE: A trecut aproape o săptămână de când ne-am îmbarcat şi tot aici suntem
A DOUA VOCE: Ce a fost, a fost, să sperăm că ajungem cu bine în Turcia şi de acolo mai departe
O VOCE DE FEMEIE: Nici nu mai ştiu ce dată şi ce zi e astăzi.
PRIMA VOCE: E Marţi 17 decembrie.
O ALTĂ VOCE DE FEMEIE: Cred că trebuia să fim deja în Palestina.
A DOUA VOCE: Dacă nu aveam problema cu motorul care s-a stricat.
O VOCE DE COPIL: Mamă mi-e foame.
VOCEA MAMEI COPILULUI: Uite am aici trei biscuiţi. Dar nu-i mânca aşa repede că o să-ţi fie foame din nou. Mestecă-i încet
(Vocea căpitanului la megafoane):
CĂPITANUL: Ne pregătim să intrăm în rada golfului Bosfor
(Se aud câteva voci care parcă spun într-un cor)
VOCILE: Slavă Domnului suntem aproape de destinaţie. În sfârşit am scăpat de ţurăs.
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: Reduceţi viteza. Opriţi motoarele. Manevră de intrare în port.
(S-a lăsat din nou seara. Lumea stă liniştită aşteptând să audă
instrucţiunile date de Comandant. Unii vorbesc în şoaptă)
O VOCE DE COPIL: Mamă, o să rămânem pe vapor sau ne dăm jos.
MAMA: (în şoaptă) Nu ştiu, să vedem ce o să spună căpitanul.
(Vocea căpitanului la megafoane):
CĂPITANUL: Porniţi motorul. Viteză minimă. Direcţie dreaptă înainte.
(Nu se aude nici un zgomot. Căpitanul repetă ordinul)
CĂPITANUL: Porniţi motorul. Viteză minimă. Direcţie dreaptă înainte.
(Voci în şoaptă)
VOCEA ÎNTÂIA: Am impresia că iar ni s-a întâmplat ceva
VOCEA DOUA: Taci, nu spune aşa ceva. O să auzim imediat ce ne spune căpitanul
(Vocea căpitanului la megafoane):
CĂPITANUL: Atenţie la babord. Navigăm în derivă. Pericol de lovire de mine.
VOCEA ÎNTÂIA: Răboine-şeloilăm. Ajută-ne, Ajută-ne Doamne să trecem
cu bine
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: Toată lumea să-şi pună colacul de salvare. Cei care nu au colac de salvare să stea aproape de cei care au colaci de salvare
(Se aude agitaţie. Un murmur general cu eforturi şi discuţii între oameni)
(Se aude un semnal de vapor)
O VOCE: Se aude un vapor
ALTĂ VOCE: Se vede un remorcher. Se îndreaptă spre noi.
ALTĂ VOCE: Are steag turcesc
(Zgomotul remorcherului se aude din ce în ce mai aproape)
(Se aud vorbe şi cuvinte în limba turcă)
(Se aude un zăngănit de lanţuri)
Se aude o voce a unui comandant care spune la port-voce, în turceşte,
că nu e zonă minată)
O VOCE: Ce a spus?
ALTĂ VOCE: Nu ştiu. A spus ceva pe turceşte.
ALTĂ VOCE: Ştie cineva turceşte?
(Linişte. Nu se aude nici un răspuns)
(La un moment dat o voce de bătrân spune)
BĂTRÂNUL: (Rubin) A spus că nu e zonă minată
O VOCE DIN PUBLIC: Eşti sigur că asta a spus?
RUBIN: Da
ALTĂ VOCE: Cum ştii ce a spus pe turceşte?
RUBIN: Când am fost tânăr am făcut comerţ cu turcii, ani de zile şi am învăţat turceşte destul de bine.
ALTĂ VOCE: Să sperăm că ai auzit bine şi ai înţeles ce a spus.
RUBIN: Da, am auzit şi înţeles foarte bine.
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: Vasul nostru va fi remorcat şi vom merge în portul Buyukdere, la circa 3 mile marine Nord de Bosfor
(S-a luminat bine Pe fundalul scenei se proiectează imaginea unui port cu mai multe vapoare de diferite dimensiuni şi mai în depărtare case pe mal)
(Vocea căpitanului la megafoane)
CĂPITANUL: După ce intrăm în portul Buyukdere se va face inspecţia sanitară.
– Toată lumea să-şi strângă pledurile şi pernele cu care au dormit.
– Toate valizele să fie închise şi aranjate unele peste altele lângă pereţi.
– Voi trece în 15 minute să inspectez vasul.
(Se aud vorbe în limba turcă. Câteva cuvinte sunt rostite ca nişte ordine militare. Pe vapor a urcat un doctor militar, îmbrăcat într-un halat alb peste uniforma militară şi câţiva grăniceri turci. Alătur de doctor este un translator. În faţa doctorului, este căpitanul şi încă trei marinari din echipajul vasului)
DOCTORUL ÎN LIMBA TURCĂ: Cine este căpitanul vasului?
(Translatorul traduce)
CĂPITANUL: Eu sunt căpitanul vasului Struma. Mă numesc Grigor Timofei Gorbatenco. Căpitan de rangul II
(Translatorul traduce)
DOCTORUL: Sunt Doctorul Ibraim al Hazal. Şeful Inspecţiei Medicale Militare
(Doctorul salută milităreşte Căpitanul şi echipajul salută şi ei. Mai la distanţă în spatele căpitanului şi al membrilor echipajului se adună încet pasagerii).
DOCTORUL ÎN LIMBA TURCĂ: Vreau să văd tot vaporul (Translatorul traduce)
(Căpitanul face un gest de a-l invita pe doctor să viziteze vasul)
Doctorul, translatorul şi căpitanul împreună cu echipajul ies din scenă. Pasagerii care erau pe punte stau pe loc şi vorbesc între ei.
PRIMUL PASAGER: Sper să nu ne facă nici un fel de greutate şi să ne lase să mergem mai departe
AL DOILEA PASAGER: Doamne când o vedea ce este pe vapor, cred că ne pune să-l vopsim ca să arate mai curat
AL TREILEA PASAGER: Dacă se duce la spălătoare şi la WC-uri cred că se îngrozeşte de ce o să vadă.
PRIMUL PASAGER: O să vadă că nu avem hârtie igienică şi că folosim tot felul de bucăţi de ziare, scrisori sau foiţele cu care erau împachetate portocalele, până s-au stricat şi le-au aruncat în mare.

(Se aude vocea doctorului turc care se întoarce din inspecţie)
DOCTORUL: Nu aveţi deloc condiţii igienice pe acest vapor. Miroase foarte urât, nu aveţi lumină şi este foarte frig.
(Translatorul traduce tot ce a spus doctorul)
(Căpitanul vasului ascultă şi nu spune nici un cuvânt)
(Dintre pasagerii care sunt pe punte iese în faţă Leibovici şeful comitetului pasagerilor. Se adresează translatorului)
LEIBOVICI: Domnule translator, vă rog să traduceţi Domnului doctor ce vreau să spun
(Translatorul traduce)
DOCTORUL: Spuneţi ce doriţi
(Translatorul traduce)
LEIBOVICI: În numele tuturor pasagerilor vă rugăm să interveniţi pe lângă oficialităţile în drept şi să ne ajutaţi să se rezolve cât mai urgent posibil: repararea motorului defect, asigurarea proviziilor de hrană pentru toţi pasagerii, repararea generatoarelor care asigură lumină, căldură şi apă potabilă
(Translatorul traduce tot ce a spus şeful comitetului frază de frază pe parcursul celor spuse de şeful comitetului)
DOCTORUL: Fără discuţie, voi informa oficialităţile noastre despre tot ce
am constatat şi despre cererea Dvs.
(Translatorul traduce)
(Doctorul salută, se întoarce şi pleacă din scenă)
(Pe puntea vasului rămân doi soldaţi turci)
Discuţie între pasagerii care fuseseră pe punte)
UN PASAGER: Părea un om cumsecade doctorul militar
AL DOILEA PASAGER: Şi-a făcut datoria şi a remarcat exact condiţiile insalubre în care călătorim
AL TREILEA PASAGER: Să vedem ce va face. Trebuie să avem răbdare

Se lasă cortina

ACTUL III
Tabloul 4-A

Pe fundalul scenei se proiectează o sală a motoarelor dintr-un vapor.
Pe scenă apar 3 mecanici îmbrăcaţi în salopete care se uită la
motoarele vaporului. Mecanicii vorbesc între ei turceşte.
Într-un colţ apare Leibovici împreună cu bătrânul Rubin,care ştie limba
turcă.
LEIBOVICI: (către bătrân) Ce spun mecanicii?
RUBIN: Spun că nu se poate repara şi că n-are nici un rost să-şi piardă timpul aici.
LEIBOVICI: (către Rubin) Trebuie să-i informăm imediat şi pe ceilalţi membrii ai comitetului despre ce au spus mecanicii şi să vedem ce este de făcut. Hai să mergem.
(Amândoi părăsesc scena)

ACTUL III
Tabloul 4-B

Scena este foarte puţin luminată. Într-un colţ stau pe nişte lăzi
cei şapte membrii ai comitetului discutând între ei
LEIBOVICI: Am ascultat azi împreună cu dl. Rudi ce au spus mecanicii turci care au venit să repare motorul vaporului. Concluzia lor a fost că motorul nu se poate repara în nici-un fel.
UNUL DIN MEMBRII: Ce este de făcut?
AL DOILEA MEMBRU: Trebuie să vorbim imediat cu căpitanul
AL TREILEA MEMBRU: Poate aranjează el la Căpitănia Portului să ne transfere pe un alt vas.
AL PATRULEA MEMBRU: Cine o să suporte toate cheltuielile aferente acestui transfer şi a drumului nostru până în Palestina?
LEIBOVICI: Trebuie să discutăm toate problemele astea cu el. Suntem atâtea suflete şi trebuie să găsească pentru noi o soluţie.
AL CINCILEA MEMBRU: Ar trebui să luam legătura şi cu Comunitatea Evreilor din Istambul. Trebuie să trimitem urgent o telegramă şi în Palestina. Suntem aşteptaţi acolo de mai multe zile.
AL ŞASELEA MEMBRU: Am auzit că cei de la Comunitatea Evreilor din Istambul ne vor trimite ceva alimente.
AL TREILEA MEMBRU: De unde ai auzit? Cine ţi-a spus?
AL ŞASELEA MEMBRU: Unul din echipajul nostru a vorbit cu unul din soldaţi turci care au rămas pe vapor.
AL CINCILEA MEMBRU: O fi şi el evreu?
AL DOILEA MEMBRU: Să dea Dumnezeu să fie aşa. Ar fi un gest foarte frumos din partea lor.
AL PATRULEA MEMBRU: Ar fi frumos din partea lor să vină să ne vadă.
LEIBOVICI: O să vedem ce se întâmplă; până atunci, hai să mergem să vorbim cu căpitanul.

(Membrii comitetului se ridică şi ies din scenă)

ACTUL III
Scena III-a

Se proiectează puntea vaporului. Pe puntea vasului sunt câţiva pasageri care privesc marea Urcă pe punte un ofiţer al poliţiei turce. Este însoţit de un translator. Poliţistul turc vorbeşte cu unul din pasagerii care era pe punte.
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Aşi dori să vorbesc cu comandantul vasului
(Translatorul traduce)
(Pasagerul de pe punte arată cu mâna unde este cabina comandantului)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă i se adresează translatorului) Spune-i Domnului să-l anunţe pe comandantul vasului că are musafiri pe punte
(Translatorul traduce)
(Pasagerul dă din cap că a înţeles şi pleacă spre cabina căpitanului)
(Căpitanul Gorbatenco vine pe punte şi se întâlneşte cu poliţistul turc)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Sunt Ali Afal Hadâr din Poliţia Portului
CĂPITANUL: Sunt căpitanul vasului Struma. Mă numesc Grigor Timofei Gorbatenco. Căpitan de rangul II
(Translatorul traduce)
(Poliţistul şi căpitanul se salută milităreşte între ei)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Domnule comandant, autorităţile portului vă roagă să depuneţi în următoarele două ore lista pasagerilor de pe vasul Dvs împreună cu vizele de intrare pe teritoriul turc.
(Translatorul traduce)
CĂPITANUL: Domnule ofiţer, pot depune imediat la autorităţile portuare lista pasagerilor mei, dar ştiu că nu toţi au vize de intrare sau de tranzit pe teritoriul turc. Aceste vize, urmează să fie acordate de autorităţile paşaportare din Turcia
(Translatorul traduce)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Domnule comandant, persoanele care nu au vizele necesare nu pot coborî de pe vas. Câte persoane au vize?
(Translatorul traduce)
CĂPITANUL: 8 persoane au vize. Am şi un caz special. Este o pasageră gravidă care urmează să nască şi trebuie internată de urgenţă la un spital.
(Translatorul traduce)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Înţeleg. Cele 9 persoane să debarce imediat şi să se prezinte la Căpitănia Portului.
(Translatorul traduce)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Vaporul Dumneavoastră împreună cu ceilalţi pasageri trebuie să părăsească portul în următoarele 24 de ore
(Translatorul traduce)
CĂPITANUL: Am înţeles Domnule ofiţer . Pasagerii mei nu vor coboare de pe vas, dar nu pot părăsi portul deoarece am motorul de bază al vaporului, stricat.
(Translatorul traduce)
POLIŢISTUL TURC: (în limba turcă) Vă rog să vă pregătiţi de plecare. Căpitănia Portului va aranja să fiţi remorcaţi până în afara apelor noastre teritoriale. După aceea va fi decizia Dvs. ce aveţi de făcut.
(Translatorul traduce)
(Poliţistul turc salută scurt. se întoarce şi pleacă)

Se trage cortina

PAUZĂ

ACTUL IV
Tabloul 5

Scena este toată în întuneric. Pe fundal se proiectează o scară lungă ce urcă spre cer. O mulţime de oameni urcă pe scara fără sfârşit. Dintre ei se recunosc unii dintre cei care erau pe puntea vaporului. Se aud voci ale celor care urcă pe scară.
VOCEA I-A: Tot urcăm şi urcăm şi nu mai ajungem nicăieri
VOCEA II-A: Acesta-i drumul nostru, tot să urcăm chiar şi atunci când unii ne trag înapoi
VOCEA III-A: Facem asta de mii de ani şi tot n-am ajuns sus şi să fim liniştiţi
VOCEA IV-A: ştii ce, îţi urez să continui să mai urci încă atâtea mii de ani şi urmaşii noştri s-o facă la fel.
VOCEA I-A: Nu uita suntem aleşii Lui şi trebuie să fim aşa cum ne-a croit El, Trebuie să mergem unde şi cum ne călăuzeşte El.

ACTUL IV
Scena I-a

O sală de tribunal. Totul este drapat în alb. Judecătorul, grefierul şi aprodul sunt şi ei îmbrăcaţi în alb. În partea dreaptă a Judecătorului este masa Procurorului. Procurorul este şi el îmbrăcat în alb. În stânga sunt câteva bănci lungi puse în amfiteatru pentru juraţi. Toţi juraţii sunt şi ei îmbrăcaţi în alb. În faţa judecătorului sunt avocaţii care reprezintă familiile celor ce au murit şi ai celor care sunt consideraţi vinovaţi de moartea celor 769 de pasageri de pe vasul Struma. Avocaţii şi secretarii lor sunt şi ei îmbrăcaţi în alb. Sala este plină de oameni toţi îmbrăcaţi în alb (tahrihami)
Aprodul: Domnul Judecător
(Toţi din sala se ridică în picioare)
(Intra Judecătorul şi se aşează la masa lui)
Grefierul se apropie de judecător şi îi pune pe masă un dosar mare şi gros cu titlul scris mare STRUMA.
Procurorul stă la masa lui şi aşteaptă să i se dea cuvântul. Îşi răsfoieşte paginile dintr-un dosar la fel de mare şi gros ca cel al judecătorului. În faţa judecătorului sunt avocaţii şi secretarii lor îmbrăcaţi în alb.
Judecătorul: Domnule procuror vă rog să faceţi expunerea de motive.
PROCURORUL: (îşi începe prezentarea cauzei) Onorate Domnule Judecător, Onorată Curte, Stimată asistenţă. Suntem în anul de graţie 1941. La data de 12 decembrie orele 14: 30. Un pseudo-vas lipsit de minimul cerinţelor de flotabilitate şi stabilitate – vas căruia din pricina excesivei bătrâneţi nu i se mai permisese să transporte nici măcar vite pe Dunăre, iar ulterior nici lemne, servind după aceea numai ca simplu ponton, şi-a schimbat numele din “Macedonia” în STRUMA. Obţinând documentele necesare călătoriei pe mare precum şi un pavilion panamez, vaporul STRUMA, părăseşte portul Constanţa, având la bord 769 emigranţi evrei. Comitetul de Emigrare Alya, odată cu difuzarea în mod foarte discret a informaţiilor privind emigrarea evreilor s-a ocupat şi de achiziţionarea vaporului necesar. Comitetul s-a adresat unui armator bulgar, pe nume Schlussckis care s-a angajat să le pună la dispoziţie vaporul “Macedonia” (numit mai târziu Struma) aflat în rada portului Varna din Bulgaria contra sumei de 16 milioane lei, sumă a cărei primire a fost confirmată printr-o telegramă aflată la dosar. Societatea proprietară a vasului “Macedonia”, a vândut vasul unui armator italian Stefano d’Andria, cu obligaţia de a primi pe bord şi o sută de emigranţi din Bulgaria, după ce i se va înlocui motorul cu unul mai puternic de 250 HP (la dosar se găseşte contractul Direcţiei Marinei Comerciale, pag. 26-28).
După aducerea vaporului Struma în România, în luna mai 1941, au urmat unele dificultăţi care au amânat plecarea. În acest timp societatea proprietară a vasului (din Bulgaria), cerea readucerea vasului în Bulgaria în care scop a cerut şi a obţinut un sechestru asigurător asupra vasului care se găsea la data aceea în portul Constanţa. Până la urmă armatorul italian, a prezentat toate actele necesare din care reieşea că este proprietarul vasului.
La 31 octombrie 1941, supusul grec Jean Pandelis cumpără acest vapor pentru “Compania Mediterranea de Vaporos Limitada-Panama”, societate al cărei reprezentant era în România, şi apoi obţine cu certificatul din 15 noiembrie 1941 (pag.13 din dosarul Căpiteniei Portului), dreptul din partea Consulatului panamez din România, ca vaporul Struma să poarte în mod provizoriu pavilion panamez. La cererea armatorilor şi în special a Dlui. Pandelis, trei comandanţi români de cursă lungă au fost solicitaţi şi au refuzat să preia comanda acestui vapor, deşi ofertele erau foarte atractive. Până la urmă, s-a găsit un comandant care a acceptat să plece cu acest vapor şi care a pierit odată cu tot echipajul şi pasagerii lui.
Faţă de toate cele de mai sus consider ca principali vinovaţi:
– Pe Adolf Hitler împreună cu întreaga lui administraţie fascistă şi politica antisemită bazată pe genocid.
– Organizatorii acestei emigrări care în goana după profituri personale nu au asigurat minimul de securitate pentru aceste sute de suflete, fără a mai discuta despre condiţiile total insalubre ale acestui vapor ,
– Guvernul şi autorităţile britanice care n-au ţinut cont de cauzele acestei dorinţe de salvare de la moarte a celor pierduţi, refuzând acordarea vizelor de intrare în Palestina pentru cei 769 de pasageri şi ulterior numai pentru copiii minori de pe vasul Struma.
– Guvernul şi autorităţile turceşti care nu au ţinut seama de condiţiile în care urma să se desfăşoare această emigrare şi de ajutorul uman pe care erau obligaţi să-l acorde unui vapor cu motorul defect ce naviga în derivă
– Guvernul Antonescu şi autorităţile care au acceptat emigrarea în condiţiuni de care au ştiut şi nu au luat măsurile elementare de protecţie faţă de condiţiile total inumane şi deosebit de periculoase în care urma să aibă loc acest transport de oameni.
– Patronii vasului Struma: fraţii Singros şi reprezentanţii lor în România: Armatorul Stefano D’Andria şi Jean Pandelis,vănzând un vapor total distrus în scopul obţinerii unor profituri oneroase.
În baza celor mai elementare legi ale respectului faţă de om şi condiţiilor umanităţii cer aspra şi cea mai dură sancţionare pentru culpabilitatea de crimă premeditată în masă.
JUDECĂTORUL: (adresându-se avocatului apărării celor care au decedat) – Domnule avocat, vă rog să va expuneţi punctul de vedere
Avocatul celor dispăruţi: Onorate Domnule Judecător, (se uită spre banca juraţilor): Onorat Juriu
Avocatul: Am în mâna mea (ridică mâna în care ţine un maldăr de foi) un top întreg de foi, care s-au acoperit complet cu nişte pete negre, sunt numele celor (accentuează pe următoarele cuvinte) 769 de fiinţe, din care 100 de copii. Aceşti 769 de oameni, au fost victimele unei adevărate şarlatanii la care au fost ademeniţi de către un Comitet de Emigrare, lipsit de orice responsabilitate morală. Nici o clipă nu s-au gândit membrii acestui Comitet de Emigrare care sunt riscurile la care ar fi supuşi aceste biete fiinţe nevinovate lăsându-i să fie transportaţi cu acest vapor total inadecvat pentru o asemenea cursă.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: (se scoală) Obiecţie, dle Judecător
(Judecătorul, dând din cap, se adresează avocatului celor dispăruţi):
JUDECĂTORUL: Domnule Avocat, vă rog continuaţi
Avocatul: Astăzi, după atâţia ani de la sinistrul vaporului când nu se mai poate afla absolut nimica despre soarta celor 769 de fiinţe dispărute, plus a membrilor echipajului ne punem pentru a suta sau a mia oară întrebarea legitimă:
– Cum a fost posibil să existe o asemenea lipsă de omenie, lipsă de scrupule să trimiţi de bună voie şi cu sânge rece la moarte sigură oameni a căror vină a fost aceea că erau evrei, care au vrut să se salveze pe ei şi copiii lor, de pericolul hitlerist care era decis să-i omoare, prin ardere în monstruoasele cuptoare.
– Aceste 769 de fiinţe, s-au încrezut în nişte şarlatani.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: (se scoală) Obiecţie, dle Judecător
JUDECĂTORUL: (dând din cap, se adresează avocatului celor dispăruţi):
JUDECĂTORUL: Domnule Avocat, vă rog continuaţi
AVOCATUL: Cum a fost posibil onorată curte, ca nişte oameni ce sunt membrii unei etnii similare, să accepte ca fraţi de-ai lor să piară în chinurile inimaginabile ale înecării, numai pentru ca ei să-şi asigure bieţii oameni care şi-au vândut tot ceea ce munciseră şi agonisiseră într-o viaţă de muncă şi într-un mod deosebit de modest de existenţă.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: (se scoală) Obiecţie, dle Judecător
JUDECĂTORUL: (dând din cap, se adresează avocatului celor dispăruţi):
JUDECĂTORUL: Domnule Avocat, vă rog continuaţi
AVOCATUL: Ne întrebăm şi acuma, după atâta timp, Nu au ştiut membrii acestui Comitet de Emigrare că vaporul Struma nu era adecvat pentru o asemenea cursă şi pentru (accentuează următoarele cuvinte) un asemenea număr mare de pasageri?
Martorii pe care am reuşit să-i contactăm şi să-i aducem în faţa prezentei curţi, vor confirma cât de adevărate sunt punctele noastre de vedere şi cât de condamnabile sunt faptele criminale ale acestui Comitet de Emigrare, care au grăbit plecarea vaporului în condiţii de totală nepregătire a transportului.
– Ţin de asemenea să menţionez că această crimă a fost premeditată şi odios voită .
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: (se scoală) Obiecţie, dle Judecător
JUDECĂTORUL: (dând din cap, se adresează avocatului celor dispăruţi):
JUDECĂTORUL: Domnule Avocat, vă rog continuaţi
AVOCATUL: La dosar au fost depuse răspunsurile Dlui armator şi a proprietarului vasului Struma, dl. Jean Pandelis, dacă vasul care l-a pus la dispoziţia Comitetului organizator avea toate aprobările legale de a părăsi rada portului Constanţa cu cele 769 de persoane la bord.
– În acelaşi timp combatem decizia data în cazul dosarului nr. 5890/1940 a Cabinetului I Instrucţie Tribunalul Ilfov prin sentinţa Nr.10/1942, prin care Tribunalul mai sus menţionat (accentuează pe următoarele cuvinte) a scos pe inculpaţi din urmărire penală pentru înşelăciune în convenţiune şi de fals în acte.
– Acuma când au trecut atâţia ani de la pierderea celor 769 de suflete, membrii de familie al celor dispăruţi au dreptul cel puţin (accentuează pe următoarele cuvinte)să primească daunele morale pentru pierderea celor dragi iar istoria îşi cere dreptul de menţinere vie a acestui caz pentru a nu se mai repeta nici odată.
– Ne dăm perfect de bine seama de poziţia deosebit de dificilă pe care o are adversarul nostru în a reprezenta în faţa onoratei curţi un caz ce depăşeşte cele mai abominabile crime ce pot fi echivalate numai cu genocidul celor omorâţi în lagărele hitleriste de exterminare.
– Obiecţiile făcute în timpul pledoariei noastre nu le putem lua în considerare.
În numele şi amintirea celor morţi cerem sancţionarea celor vinovaţi conform articolelor specifice din legile în vigoare.
JUDECĂTORUL: (adresându-se avocatului apărării celor dispăruţi):
– Domnule Avocat, vă rog să depuneţi la dosar lista martorilor Dvs. pentru audiere
AVOCATUL: De bună seamă Onorate Domnule Judecător, avem lista şi o vom depune astăzi la dosar.
JUDECĂTORUL: Astăzi şedinţa a luat sfârşit. Procesul se reia mâine dimineaţă.
Aprodul: Domnul Judecător
Toţi din sală se ridică în picioare şi judecătorul părăseşte sala de şedinţă.
Avocaţii şi grefierul îşi strâng dosarele.

Lumina pe scenă se închide treptat şi se lasă cortina.

ACTUL IV
Scena II-a

Aceeaşi sală de tribunal. Acelaşi decor ca în scena precedentă
Aprodul: Domnul Judecător
(Toţi din sala se ridică în picioare)
(Intra Judecătorul şi se aşează pe scaunul său)
(Grefierul se apropie de judecător şi îi pune pe masă dosarul mare şi gros cu titlul scris mare STRUMA)
JUDECĂTORUL: Curtea este pregătită pentru audierea martorilor.
(Judecătorul se adresează avocatului celor dispăruţi).
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, care este primul Dv. Martor?
AVOCATUL: Onorată Curte, primul nostru martor este Dl. Emil Paraschivescu.
Judecătorul adresându-se Aprodului.
JUDECĂTORUL: Aprod, să intre martorul Emil Paraschivescu în sală.
APRODUL: (se îndreaptă spre uşă şi spune cu glas tare)
APRODUL: Dl. Emil Paraschivescu poftiţi în sala de şedinţă
(Intră în sală un domn mai în vârstă. Aproximativ 60-65 de ani, cu părul alb. Este îmbrăcat în alb. ARE O ŢINUTĂ DREAPTĂ. SE VEDE CĂ A FOST MILITAR. SE OPREŞTE ÎN FAŢA MESEI JUDECĂTORULUI): .
JUDECĂTORUL: Vă rog să depuneţi jurământul. Repetaţi după mine. Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
EMIL PARASCHIVESCU: Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
JUDECĂTORUL: Numele Dvs.
EMIL PARASCHIVESCU (E.P.): Emil Paraschivescu
JUDECĂTORUL: Vârsta Dvs
EMIL PARASCHIVESCU: 65 de ani
JUDECĂTORUL: Ocupaţia Dvs
EMIL PARASCHIVESCU: Fost căpitan de cursă lungă în Marina Comercială Română. Am funcţionat pe diferite vapoare timp de peste 40 de ani. În ultimii ani am avut şcoala mea de navigaţie pe Lacul Herăstrău în Bucureşti, unde aveam şi barca mea de exerciţii cu numele “Pelişor”
(Judecătorul adresându-se Avocatului apărării celor dispăruţi.)
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, vă rog să audiaţi martorul Dvs.
AVOCATUL: Vă mulţumesc, Onorate Dle Judecător.
(Avocatul apărării celor dispăruţi adresându-se martorului E.P)
AVOCATUL: Domnule E.P., vă rog să ne spuneţi care au fost condiţiile în care aţi auzit sau aţi fost în contact de organizatorii transportului celor 769 de pasageri cu vasul Struma.
EMIL PARASCHIVESCU: Am fost solicitat ca şi alţi căpitani de vase să preiau comanda vasului Struma. Solicitarea a venit din partea proprietarul vasului , Dl. Jean Pandelis şi din partea armatorului vasului, cetăţeanul italian Ştefano d’Andria.
AVOCATUL: Nu vă cer amănunte financiare, ci numai confirmarea faptului referitor la oferta care vi s-a făcut. Era o sumă apreciabilă?
EMIL PARASCHIVESCU: Oferta făcută a fost deosebit de atractivă, dar am preferat s-o refuz.
AVOCATUL: Care a fost motivul refuzului Dvs. de a prelua comanda vasului Struma, atâta timp cât spuneţi că aveaţi experienţă de circa 40 de ani în călătorii de cursă lungă şi aţi primit şi o ofertă atractivă?
EMIL PARASCHIVESCU: În meseria mea de comandat de vas timp de 40 de ani , am învăţat să apreciez un vapor care trebuia să facă o cursă pe Marea Neagră şi în acelaşi timp cunosc “Neagra”, cum îmi cunosc propriile buzunare.
AVOCATUL: Dacă aveaţi aceste aprecieri asupra vasului şi a Mării Negre, ce va determinat să respingeţi oferta de comandă a vasului Struma?
EMIL PARASCHIVESCU: Ştiam că vasul este deosebit de şubred şi nu poate rezista la o asemenea cursă.
AVOCATUL: Ce înţelegeţi prin faptul că vasul era deosebit de şubred?
EMIL PARASCHIVESCU: După opinia mea acesta nu era un vapor ci o albie putredă, o găoace de lemn cariată, căreia numai un miracol ca Marea Neagră să fie deosebit de calmă i-ar fi permis să poată naviga.
AVOCATUL: Din unele piese de la dosar rezultă ca înaintea plecării în cursa finală vaporului Struma i s-au făcut modificări şi reparaţii radicale. Ştiaţi despre aceste modificări şi reparaţii?
EMIL PARASCHIVESCU: Armatorul Ştefano d’Andriea m-a informat despre aceste reparaţii şi modificări dar nu am crezut în ele.
AVOCATUL: Ce vreţi să spuneţi prin faptul că nu aţi crezut în ele?
EMIL PARASCHIVESCU: Am fost informat că i se schimbase motorul cu unul mai puternic, de 250 HP în vederea ridicării tonajului şi a capacităţii de încărcare.
AVOCATUL: Aveaţi vreo informaţie despre locul unde s-au efectuat aceste reparaţii şi modificări?
EMIL PARASCHIVESCU: După unele informaţii pe care mi le-a dat un evreu pe nume Marcu, şi care îşi schimbase cetăţenia, devenind cetăţean turc, modificările şi reparaţiile au fost făcute la atelierele statului. La docuri în Constanţa şi la firma “Energia”.
AVOCATUL: Aveţi idee cine a supravegheat aceste lucrări?
EMIL PARASCHIVESCU: Întrebând diverşi cunoscuţi îmi spuseseră că cei de la Căpitănia Portului s-au ocupat de acest vas, printr-o comisie specială.
AVOCATUL: Din experienţa Dvs. de căpitan de cursă lungă, când se fac reparaţii sau modificări la un vapor , la terminare se cer expertize?
EMIL PARASCHIVESCU: Am aflat tot de la cetăţeanul Marcu că i se făcuse tot felul de expertize şi contra expertize de către o comisie în frunte cu Amiralul Lupu.
AVOCATUL: Îl cunoaşteţi pe Amiralul Lupu?
EMIL PARASCHIVESCU: Destul de puţin.
AVOCATUL: Avându-se tot felul de expertize şi contra expertize făcute, tot vă îndoiaţi de acest vapor?
EMIL PARASCHIVESCU: Da, pentru că nu aveam încredere în motorul care i se schimbase şi nici în calitatea reparaţiilor efectuate.
AVOCATUL: Ce vreţi să spuneţi când afirmaţi că nu aveaţi încredere în motorul care i se schimbase?
EMIL PARASCHIVESCU: Tot din conversaţia cu cetăţeanul Marcu am aflat că motorul care era instalat fusese scos din Dunăre de la un barcaz scufundat cu ani de zile în urmă.
AVOCATUL: Pentru lămurirea întregii asistenţe, ce înţelegeţi printr-un barcaz?
EMIL PARASCHIVESCU: Barcazul, este o ambarcaţiune pescărească de lemn cu o capacitate mică de circa10 până la 100 de tone, care poate naviga cu pânze sau cu motor.
AVOCATUL: Aveţi cunoştinţă cum a ajuns motorul acela vechi, scos din Dunăre la atelierul care se ocupa de repararea vaporului Struma?
EMIL PARASCHIVESCU: După câte ştiu, proprietarul vasului Struma a cumpărat motorul amintit de la un farmacist din Galaţi. Nu ştiu cum şi nici de ce farmacistul respectiv poseda acest motor; ceea ce ştiu este că Marcu, fusese cel care a aranjat tranzacţia şi pentru care şi-a primit comisionul lui.
(Avocatul adresându-se martorului Emil Paraschivescu)
AVOCATUL: Vă mulţumesc. Nu mai am pentru moment alte întrebări
(Judecătorul adresându-se avocatului Comitetului de Emigrare)
JUDECĂTORUL: Domnule avocat aveţi întrebări pentru martorul E.P.?
AVOCATUL COMITETULUI: Da, Onorate Dle Judecător.
JUDECĂTORUL: Aveţi cuvântul, dle Avocat
(Avocatul Comitetului de Emigrare adresându-se martorului E.P.)
AVOCATUL COMITETULUI: Domnule E.P. aveţi idee dacă în afara acestor modificări şi reparaţii despre care aţi vorbit înainte, au mai fost făcute şi alte reparaţii acestui vapor?
EMIL PARASCHIVESCU: După câte ştiu la 20 Octombrie 1941, Căpitănia Portului Constanţa a trimis o scrisoare Dlui. Armator Ştefano d’Andria prin care îl anunţa că nu se poate face ambarcarea pasagerilor până nu se mai fac noi lucrări de suprastructură a vasului.
AVOCATUL COMITETULUI: Aveţi vreo idee la ce lucrări de suprastructură se făcea referire?
EMIL PARASCHIVESCU: Era vorba despre dublarea pereţilor exteriori şi consolidarea ferestrelor cu geamuri mai groase.
(Avocatul Comitetului adresându-se martorului E.P.)
AVOCATUL COMITETULUI: Vă mulţumesc. Atâta am avut de întrebat pentru moment.
(Judecătorul adresându-se martorului E.P.)
JUDECĂTORUL: Mulţumesc, dle E.P., pentru depoziţia Dvs.
(Martorul E.P. se ridică de la locul lui şi se îndreaptă spre sala unde stă audienţa)
(Judecătorul adresându-se Avocatului apărării celor dispăruţi)
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, cine este următorul martor pe care vreţi să-l audiaţi?
AVOCATUL: Am cerut prezentarea în faţa onoratei Curţi a Dlui. Eugen Meissner
din partea Comitetului de organizare a acestei emigrări.
(Judecătorul adresându-se Aprodului).
JUDECĂTORUL: Aprod, să intre martorul Eugen Meissner în sală.
(Aprodul se îndreaptă spre uşă şi spune cu glas tare):
APRODUL: Dl. Eugen Meissner poftiţi în sala de şedinţă.
(Intră în sală un domn mai în vârstă. Aproximativ 65 de ani, cu părul alb. Poartă ochelari subţiri de vedere. Şi el este îmbrăcat în alb. Se opreşte în faţa mesei judecătorului.)
JUDECĂTORUl: Vă rog să depuneţi jurământul. Repetaţi după mine. Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
EUGEN MEISSNER: Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
JUDECĂTORUL: Numele Dvs.
EUGEN MEISSNER: Eugen Meissner (EM)
JUDECĂTORUL: Vârsta Dvs
EUGEN MEISSNER: 67 de ani
JUDECĂTORUL: Ocupaţia Dvs.
EUGEN MEISSNER: Sunt Preşedintele Comitetului de Emigrare al Evreilor din România
(Judecătorul adresându-se Avocatului apărării celor dispăruţi).
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, vă rog să audiaţi martorul Dvs.
AVOCATUL APĂRĂRII CELOR DISPĂRUŢI: Vă mulţumesc, Onorate Dle Judecător.
(Avocatul apărării celor dispăruţi adresându-se martorului E.M).
AVOCATUL: Dle Eugen Meissner, în calitatea Dvs. de Preşedinte al Comitetului de Emigrare aţi ţinut legătura cu Comunitatea Evreiască din România, Sucursala Oraşului Bucureşti şi cu alte sucursale din ţară?
EUGEN MEISSNER: Comitetul nostru este sub directul patronaj al Comunităţii Evreieşti din România (CER). Pentru toate acţiunile noastre avem obligaţia de a informa şi de a cere autorizarea oricăror acţiuni pe care le facem din partea CER-ului.
AVOCATUL: Comitetul pe care îl conduceţi în calitate de preşedinte, a mai cerut şi altor instituţii sau organizaţii autorizaţii privind acţiunea de emigrarea a celor 769 de persoane cu vaporul Struma?
EUGEN MEISSNER: Comitetul nostru a cerut şi a obţinut toate aprobările şi autorizaţiile legale de la toate autorităţile în drept.
AVOCATUL: Puteţi numi aceste autorităţi la care vă referiţi?
(Martorul Eugen Meissner se caută în buzunarul de sus al hainei şi scoate o hârtie împăturită. Desface hârtia şi se adresează Judecătorului)
EUGEN MEISSNER: Domnule Judecător, vă rog să-mi permiteţi să citesc numele instituţiilor respective din lista pe care o am cu mine
JUDECĂTORUL: Da, vă rog să faceţi uz de orice document pe care îl ştiţi sau îl aveţi în posesia Dvs .
(Martorul Eugen Meissner dă citire instituţiilor pe care le are scrise în listă):
1. Ministerul de Interne
2. Direcţia Generală a Poliţiei cu Adresa nr. 72025/1941
3. Ministerul Muncii cu adresa 68326/1941
4. Subsecretariatul de Stat al Marinei
5. Direcţia Marinei Comerciale cu nr. 13527/1941
AVOCATUL: Domnule Eugen Meissner, puteţi depune la dosar o copie după acest document după care aţi dat citire?
EUGEN MEISSNER: Desigur, pot înmâna chiar acuma această listă.
(întinde mâna cu lista pe care o are către avocat)
(Avocatul se apropie de E.M. ia foaia de hârtie şi o predă Judecătorului, care la rândul său o înmânează grefierului)
AVOCATUL: dl.e Eugen Meissner pe ce bază Comitetul Dvs. emitea aprobarea pentru obţinerea biletelor de călătorie celor interesaţi în emigrare?
EUGEN MEISSNER: Emigranţii, conform clauzelor convenţiei, ceruseră fiecare şi obţinuseră paşapoarte cu vize de ieşire din ţară de la Siguranţa Generală a Statului. Prezentându-se cu paşaportul şi cu suma corespunzătoare de bani, primea biletul de călătorie.
AVOCATUL: Printre instituţiile enumerate de Dvs, ca emiţătoare de autorizaţii de emigrare este şi Direcţia Generală a Poliţiei (DGP). Care era rolul acestei instituţii în privinţa aprobării emigrărilor?
EUGEN MEISSNER: DGP elibera scutirile şi eliberarea evreilor de la munca obligatorie, din lagărele de concentrare, transportul pe căile ferate şi altele.
AVOCATUL: Asemenea obligaţii de muncă şi trimiterea în lagăre de concentrare se refereau numai la populaţia evreiască sau şi la alte grupuri din cadrul populaţiei României?
EUGEN MEISSNER: În calitatea mea de Preşedinte al CEE nu mă ocupam decât de populaţia de origine evreiască. S-ar putea ca dl. Avocat Filderman, ca Preşedinte al Comunităţii Evreieşti să aibă mai multe informaţii. Eu nu sunt în măsură să dau alte explicaţii.
AVOCATUL: În afirmaţia Dvs. anterioară vă refereaţi la eliberarea biletelor de călătorie pe baza paşaportului şi a costului biletului de transport. La ce sumă se ridica preţul unui bilet de călătorie?
EUGEN MEISSNER: După câte ştiu de la membrii comisiei care se ocupau de partea financiară, preţul unui bilet era de circa 40,000 lei.
AVOCATUL: În ipoteza în care o persoană sau o familie nu dispunea de această sumă de bani era ajutată de CER?
EUGEN MEISSNER: Noi eram un comitet care ne ocupam de emigrare. Nu eram o societate filantropică. Nu ştiu dacă Comunitatea Evreilor sau Domnul Avocat Filderman a avut în atenţia sa asemenea suporturi financiare. Ceea ce vă pot spune era că dispuneam de un număr limitat de bilete şi aveam cereri de zece sau două zeci de ori mai mari.
AVOCATUL: Dle Meissner, în afara autorizaţiilor obţinute de la instituţiile naţionale pe care le-aţi menţionat, v-aţi preocupat şi de obţinerea unor asemenea autorizaţii sau vize şi de la alte organe în drept, de pe plan internaţional?
EUGEN MEISSNER: După câte ştiu de asemenea autorizaţii s-a interesat dl. Alexandru Şafran Rabinul Şef al României.
AVOCATUL: Dle Meissner, din unele depoziţii ale unor martori audiaţi anterior a rezultat că vasului Struma i s-au făcut o serie de reparaţii, modificări şi amenajări înainte de a pleca în cursa finală. Ce ştiţi Dvs. despre aceste lucrări?
EUGEN MEISSNER: Odată cu pregătirea şi organizarea acestei emigrări, am achiziţionat printr-un armator bulgar pe nume Schlussckis, vaporul “Macedonia”, aflat la data aceea în portul Varna din Bulgaria. Ulterior acest vas a primit numele de Struma. Pentru achiziţionarea lui am trimis armatorului suma de 16 milioane lei. Reparaţiile şi amenajările ulterioare achiziţionării vasului au avut drept scop mărirea tonajului lui. Nu am cunoştinţă de amănuntele tehnice ale acestor reparaţii şi modificări. Ceea ce ştiu este că în preajma plecării în cursă ni s-a comunicat că vasului i se vor face unele reparaţii şi ca atare se amână data plecării lui cu încă o lună de zile.
AVOCATUL: Dle Meissner, cine va informat despre necesitatea acestor noi lucrări de reparaţii şi cine urma să suporte aceste noi cheltuieli?
EUGEN MEISSNER: Informaţia am primit-o printr-o scrisoare oficială din partea Căpităniei Portului Constanţa, iar cheltuielile urmau să fie suportate de către Comitetul nostru de Emigrare.
AVOCATUL: Afectau aceste noi cheltuieli pentru noile reparaţii, costul biletelor de călătorie?
EUGEN MEISSNER: Nu, după câte ştiu, biletele vândute au rămas la acelaşi preţ.
AVOCATUL: Au fost cumva acoperite aceste cheltuieli suplimentare printr-o extindere a numărului de locuri pentru transportul cu Struma?
EUGEN MEISSNER: Nu vă pot răspunde cu certitudine la această întrebare. S-ar putea să fi fost luată în calcul de cei care s-au ocupat de partea financiară din cadrul comitetului nostru.
AVOCATUL: Dle Meissner, vă refereaţi înainte la ideea că modificările efectuate au avut drept scop ridicarea tonajului vasului. Aveţi idee pentru ce tonaj sau pentru câţi pasageri era aprobat acest vapor?
EUGEN MEISSNER: Dacă nu mă înşel, cred că era ceva de ordinul a câtorva sute de pasageri
AVOCATUL: Când spuneţi câteva sute înţelegeţi 200, 400, 800 sau câte sute?
EUGEN MEISSNER: Cred, nu sunt sigur, dar am auzit că era vorba de circa 200 sau poate 300 de pasageri şi cu bagajele respective.
AVOCATUL: Credeţi că a fost o bună idee să se ridice tonajul vasului?
EUGEN MEISSNER: Cred că da.
(Avocatul celor dispăruţi adresându-se Dlui Meissner)
AVOCATUL: Vă mulţumesc Dle Meissner. Nu mai am alte întrebări pentru moment.
(Judecătorul adresându-se avocatului Comitetului de Emigrare)
JUDECĂTORUL: Dle Avocat aveţi întrebări pentru martorul Eugen Meissner?
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Nu, Onorate Dle Judecător. Nu am întrebări în momentul de faţă.
(Judecătorul, adresându-se martorului Eugen Meissner)
JUDECĂTORUL: Vă mulţumesc, Dle Meissner, pentru depoziţia Dvs.
(Eugen Meissner se ridică şi se îndreaptă spre locul unde este audienţa)
(Judecătorul adresându-se avocatului celor dispăruţi)
JUDECĂTORUL: Dle avocat cine este următorul Dvs. martor de audiat?
AVOCATUL: Am solicitat prezentarea în faţa onoratei Curţi a Dlui. Ministru Mihai Antonescu
(Judecătorul adresându-se Aprodului).
JUDECĂTORUL: Aprod, să intre martorul Mihai Antonescu în sală.
(Aprodul se îndreaptă spre uşă şi spune cu glas tare):
APRODUL: Dl. Mihai Antonescu poftiţi în sala de şedinţă
(În sala de şedinţă intră un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani. Înalt, slab cu părul brunet. Îmbrăcat în alb. Se apropie de masa judecătorului)
(Judecătorul adresându-se martorului Mihai Antonescu)
JUDECĂTORUL: Vă rog să depuneţi jurământul. Repetaţi după mine. Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
MIHAI ANTONESCU: Jur să spun adevărul şi numai adevărul. Aşa să-mi ajute Dumnezeu
JUDECĂTORUL: Numele Dvs.
MIHAI ANTONESCU: Mihai Antonescu (MA)
JUDECĂTORUL: Vârsta Dvs,
MIHAI ANTONESCU: 37 ani
JUDECĂTORUL: Ocupaţia Dvs.
MIHAI ANTONESCU: Sunt Doctor în Drept. Fost avocat şi asistent universitar la catedra de Drept Internaţional la Academia de Studii Comerciale din Bucureşti până în anul 1938. Din iunie 1941 am funcţionat ca Ministru al Afacerilor Străine, al Propagandei şi Vice Preşedinte al Consiliului de Miniştri.
(Judecătorul adresându-se Avocatului apărării celor dispăruţi).
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, vă rog să audiaţi martorul Dvs.
Avocatul apărării: Vă mulţumesc Onorate Domnule judecător
(Avocatul apărării celor dispăruţi adresându-se martorului M.A)
AVOCATUL: Domnule ministru Mihai Antonescu, prin poziţia pe care o aveaţi în guvernul Mareşalului Antonescu, ce ştiţi despre situaţia evreilor din România şi dacă consideraţi că emigrarea lor a fost o soluţie acceptabilă pentru guvernul României?
MIHAI ANTONESCU: După cum relevă datele istorice, agravarea situaţiei internaţionale în a doua jumătate a anului 1939, a afectat foarte serios şi ţara noastră. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost primit la Bucureşti cu foarte mare nelinişte, iar la 1 Septembrie 1939 când a izbucnit războiul, România s-a declarat neutră. Asasinarea Primului ministru Arman Călinescu de către legionari, la 21 septembrie 1939 a complicat şi mai mult lucrurile. Regele Carol al II-lea a ordonat o represiune sângeroasă a mişcării legionare. Nu am crezut nici atunci şi nici ulterior că a existat o preocupare sau o grijă pentru salvarea evreilor. Foreign Office, de la Londra, a respins propunerea guvernului român privind emigrarea evreilor spre Palestina, din porturile româneşti cu condiţia ca aliaţii să plătească transportul lor. Guvernul român se oferise oficial să pună la dispoziţie vapoare româneşti.
AVOCATUL: Era oare aceasta o soluţie mascată – să-i spunem aşa – de îndepărtare a unei populaţii indezirabile şi tot odată de obţinere a unor profituri de pe urma acestora?
MIHAI ANTONESCU: Înaintea Bucureştiului, Berlinul practicase şi el o politică asemănătoare.
AVOCATUL: Scopul acelei politici era de eliminare a evreilor din al Treilea Reich?.
MIHAI ANTONESCU: Aveţi dreptate. Fapt este că între 1933 şi sfârşitul războiului peste 500,000 de evrei au reuşit să se refugieze din calea persecuţiilor şi a teroarei dezlănţuite împotriva lor de către Germania nazistă şi aliaţii ei. Să nu uităm că pentru cei mai mulţi, emigrarea nu reprezintă un nou început ci un sfârşit.
AVOCATUL: Vă referiţi la cazul specific al pierderii celor 769 de fiinţe care au încercat să emigreze cu ajutorul vasului Struma?
MIHAI ANTONESCU: Nu, în general vorbind “salvarea prin emigrare”, posibilă pentru cei care reuşeau să-şi aranjeze şi să plătească călătoria, să obţină vizele necesare şi astfel să găsească o ţară de destinaţie, a reprezentat pentru cei mai mulţi un salt în necunoscut, într-o lume nesigură şi de multe ori ostilă. Cred că aşa se explică faptul că în ciuda intensificării progresive a teroarei rasiste, nu puţini au fost cei ce au preferat să rămână pe loc.
AVOCATUL: Din informaţiile pe care le aveaţi în calitate de Ministru al Afacerilor Străine, ce ştiaţi despre momentul declanşării “soluţiei finale” pentru evreii din lume?
MIHAI ANTONESCU: Chiar dacă politica nazistă anvizajase de la începutul ei antisemitismul şi anticomunismul, până în 1938 nu se preconizase o asemenea politică, fapt pentru care mulţi evrei din Germania continuau să spere la o revenire, la o stare de normalitate.
AVOCATUL: Ce înţelegeţi, dle Ministru, prin “starea de normalitate” la care vă referiţi?
MIHAI ANTONESCU: Autorităţile naziste au fost iniţial favorabile emigrării evreilor, dar aceştia nu au luat în seamă intenţia de curăţire a Reich-ului de evrei, şi ca atare nu au trecut la organizarea unor emigrări de mari proporţii.
AVOCATUL: Vreţi să spuneţi că evreilor din Germania li se oferise prilejul salvării prin emigrări oficiale de care ei nu s-au prevalat?
MIHAI ANTONESCU: Administraţia germană a intenţionat iniţial un paleativ acceptabil pentru toată lumea, iar apoi s-a văzut obligată sub constrângerea fascistă să-i forţeze pe evrei de a emigra în orice condiţii. Noaptea de Cristal a fost un mesaj cât se poate de clar pentru cei rămaşi şi anume că: evreii nu au nici un viitor în Reich-ul milenar.
AVOCATUL: A fost acest “model de avertisment” preluat şi de către guvernul Mareşalului Antonescu care se coalizase cu legionarii şi închisese ochii la acţiunile criminale ale acestora împotriva populaţiei evreieşti din România?
MIHAI ANTONESCU: Nu a fost un model, dar s-a acceptat ca o formulă posibilă în special când exista şi o puternică presiune din partea lui Hitler şi a administraţiei lui.
AVOCATUL: A fost politica guvernului Antonescu un mesaj similar ca cel al Reich-ului prin care vroia să avertizeze populaţia evreiască că “nu mai exista nici o speranţă pentru evrei în România?
MIHAI ANTONESCU: Nu pot răspunde pentru faptele mareşalului; pentru ceea ce intenţiona, a decis şi a acceptat Mareşalul Antonescu.
AVOCATUL: Eraţi, dle Ministru, la curent cu legislaţia antisemită a guvernului Antonescu? Mă refer la politica de Romanizare, acceptarea teroarei legionare, munca forţată, politica deportărilor şi asasinatele în masă. Consideraţi, dle Ministru, că fapte de acest fel au fost argumente suficiente şi irefutabile pentru care mii de evrei printre care şi cei 769 de suflete, ce au fost omorâţi prin înecarea vasului Struma, să considere emigrarea ca unica soluţie de salvare?
MIHAI ANTONESCU: Cred că a fost o decizie personală a fiecărei persoane sau familii în funcţie de o multitudine de factori specifici pentru fiecare.
AVOCATUL: La ce decizie personală vă referiţi. Aveau evreii din România şi alte opţiuni pentru a scăpa de trimiterea în lagărele de exterminare din Polonia? Mă refer la trenul morţii cu mii de evrei din Iaşi şi din alte colţuri ale ţării.
MIHAI ANTONESCU: În 1942, Mareşalul Antonescu şi-a schimbat din diferite motive politica în privinţa “soluţiei finale”. Salvarea evreilor din Regat, de exemplu, ţinea nu de emigrare ci de un decalaj în timp.
AVOCATUL: La ce decalaj în timp, vă referiţi şi de ce era determinat acest decalaj? Nu era oare acest decalaj în timp, cum îl numiţi Dvs., determinat de momentul angajării totale şi cel în care lagărele de exterminare urmau să devină operaţionale şi se termina organizarea transporturilor?
MIHAI ANTONESCU: Guvernul Antonescu şi-a modificat punctul de vedere în ciuda presiunilor venite de la Berlin, în funcţie de condiţiile internaţionale.
AVOCATUL: Puteţi să explicaţi mai concret la ce (accentuează următoarele cuvinte) condiţii internaţionale vă referiţi?
MIHAI ANTONESCU: Situaţia de pe front şi avertismentele venite de la Londra şi Washington, l-au determinat pe Mareşal să renunţe definitiv la deportarea şi exterminarea evreilor din România.
AVOCATUL: Nu cumva politica Dlui Antonescu era bazată pe ideea creării unui alibi pentru momentul în care aliaţii ar fi câştigat războiul, aşa cum s-a şi întâmplat? Cum a reacţionat Berlinul l-a schimbarea politicii antonesciene?
MIHAI ANTONESCU: Situaţia de pe front a fost un moment de mare confuzie pentru Berlin şi pentru Bucureşti. Berlinul a fost înştiinţat oficial asupra acestei schimbări ceva mai târziu, când cei de la Reichssicherheitshauptamt (RSHA) şi cei de la Ministerul Afacerilor Externe german îşi pierduseră orice speranţă de a mai colabora cu guvernul român la implementarea soluţiei finale. În acelaşi timp vreau să amintesc că în condiţiile specifice ale acelor zile, au fost create o mulţime de bariere în privinţa emigrării evreilor din România, din partea guvernului englez.
AVOCATUL: La ce bariere din partea guvernului englez vă referiţi, Dle Antonescu?
MIHAI ANTONESCU: Pentru guvernul britanic, vasul Struma cu emigranţi evrei la bord, provenea dintr-o ţară inamică. Vasul ajungând în Turcia, autorităţile britanice au refuzat pasagerilor dreptul de a continua drumul şi de a debarca în Palestina întrucât oficial nu aveau vize de intrare în Palestina şi pentru că suspicionau că pe vas se infiltraseră şi spioni germani. În realitate, fusese un agrement cu guvernul arab de a nu lăsa evrei imigranţi să intre în Palestina. Guvernul britanic a fost favorizat de faptul că Palestina era sub mandatul britanic încă din 1922 când i se acordase acest drept de către Societatea Naţiunilor Unite. Fiind obligat să se întoarcă în România din apele teritoriale internaţionale, a fost torpilat în dimineaţa zilei de 27 februarie 1942 şi şi-a găsit tragicul sfârşit.
AVOCATUL: Ce informaţii aţi avut referitor la torpilarea vasului Struma?
MIHAI ANTONESCU: Au fost emise o mulţime de ipoteze cu privire la scufundarea vasului. Multe dintre ele contradictorii. S-a vorbit despre faptul că pe vas s-au infiltrat oameni ai gestapoului care au instalat o bombă cu efect întârziat şi care la un anumit moment dat s-ar fi declanşat. A existat o altă ipoteză că vasul ar fi fost torpilat de un submarin german ce controla apele teritoriale din acea zonă. Personal nu am crezut nici atunci şi nici acuma în aceste ipoteze.
AVOCATUL: Care ar fi ipoteza căreia i-aţi acorda crezare?
MIHAI ANTONESCU: O ipoteză ce mi se pare mai firească şi rezistă la tot felul de argumente pro şi contra, este că a fost torpilat de un submarin sovietic SC 213 care credea că avea de-a face cu un transport de trupe, sau diverse materiale şi echipament pentru armata germană..
AVOCATUL: Dle Antonescu, nu mai am alte întrebări.
(Judecătorul adresându-se avocatului Comitetului de Emigrare)
JUDECĂTORUL: Dle Avocat, aveţi întrebări pentru martorul Mihai Antonescu?
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Da, Onorate Dle Judecător.
JUDECĂTORUL: Aveţi cuvântul, dle avocat, în audierea martorului Mihai Antonescu
(Avocatul Comitetului de Emigrare adresându-se martorului Mihai Antonescu)
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Dle Mihai Antonescu, nu aşi dori să repet unele din întrebările Colegului meu Dl. Avocat al apărării. Vă rog să ne spuneţi dacă aveţi unele informaţii suplimentare legate de poziţia Angliei faţă de transportul emigranţilor evrei cu vaporul Struma?
MIHAI ANTONESCU: Am fost informat că pe vaporul Struma au fost ambarcaţi 778 de pasageri. Numărul lor depăşea cu mult capacitatea de încărcare a vaporului. Nouă dintre pasageri au fost admişi să debarce în Turcia şi apoi să-şi continue drumul spre Palestina. Vaporul Struma a fost pus în carantină şi în acelaşi timp au început negocieri între diferite organizaţii evreieşti şi Crucea Roşie pe de o parte şi autorităţile turceşti şi britanice pe de altă parte. Negocierile între Ankara, Ierusalim şi Londra nu au ajuns la nici un rezultat. Nu trebuie uitat că la 6 decembrie, Marea Britanie a declarat război României iar patru zile mai târziu, Statele Unite au primit declaraţia de război din partea României. Struma, care plecase din România, venea deci dintr-o ţară inamică Marii Britanii, iar Turcia era o ţară neutră. Istambulul era o escală obligatorie pe acest traseu din România până în Palestina.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Care a fost poziţia ţărilor implicate direct sau indirect în această cursă a vaporului Struma cu cei 787 de pasageri câţi fuseseră iniţial la bord.
MIHAI ANTONESCU: Turcia în poziţia ei de ţară neutră trebuia să aleagă pe cine să satisfacă şi pe cine urma să supere prin politica ei.
Germania? care ducea o politică de exterminare a evreilor, Anglia? care nu vroia să accepte intrarea altor refugiaţi evrei în Palestina sau pe Arabi care se opuneau în mod categoric instalării de noi emigranţi din Europa, în teritoriul palestinian. De asemeni Ankara nu acceptase ca vaporul Struma să treacă în Mediterană fără acordul lui Foreign Office. Acest acord nu a fost dat. La patru zile după ce Struma a sosit la Istambul, ambasadorul britanic dl.. Knatchbull Huggessen a avut o întrevedere la Ministerul de Externe de la Ankara. Presa turcă informa la acea dată că dl.. Ambasador al Marii Britanii exprimase în mod foarte clar poziţia guvernului său în privinţa emigranţilor din România. Aşa cum am mai amintit, ambasadorul Angliei a prezentat câteva argumente în susţinerea punctului său de vedere:
– în primul rând că era vorba de imigranţi ilegali
– în al doilea rând că pe vas s-ar putea să fi fost şi agenţi germani care urmau să se infiltreze pe această cale în Palestina
– în al treilea rând se temea că în ipoteza acordării de vize pentru cei 769 de pasageri, se deschidea o poartă şi pentru alte cereri similare.
Cu atât mai mult cu cât Alya nu făcea nici un secret din faptul că intenţiona să mai transporte încă 20,000 de evrei din România
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Spuneţi-ne, dle Ministru, era Palestina singura destinaţie pentru emigrarea evreilor din România?
MIHAI ANTONESCU: După câte ştiu, au fost câteva transporturi desfăşurate înainte care i-au dus pe emigranţi în Cipru, în Madagascar sau în alte insule din Marea Egee. Am aflat că autorităţile turceşti încercaseră să convingă diverse ţări de a-i primii pe aceşti emigranţi, dar nu primiseră nici un răspuns favorabil.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: După opinia Dvs, făcea parte din obligaţiile fiecărui pasager al vaporului Struma de a-şi asigura singuri vizele de tranzit şi de intrare în Palestina?
MIHAI ANTONESCU: Cred că făcea parte din obligaţia Comitetului de organizare a emigrării, de a informa şi de a da biletele de transport pe baza paşaportului cu toate vizele necesare.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: După informaţiile pe care le deţineaţi, aţi aflat că se făcuseră şi alte intervenţii pentru rezolvarea acestui caz special al Strumei?
MIHAI ANTONESCU: După câte am fost informat s-au purtat multiple negocieri şi s-au făcut tot felul de intervenţii pentru salvarea în totalitate sau parţial a acestor emigranţi.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Ce înţelegeţi prin salvarea în mod parţial a emigranţilor?
MIHAI ANTONESCU: Ştiu că pe vapor erau peste 100 de copii orfani din Transnistria, iar Agenţia Evreiască din Ierusalim, a făcut presiuni asupra autorităţilor britanice pentru a-i salva cel puţin pe aceşti copii.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Aveţi, dle Antonescu vreo idee despre rezultatul acestor negocieri?
MIHAI ANTONESCU: Am primit la un moment dat un raport din care rezulta că autorităţile britanice refuzaseră cu încăpăţânare orice negocieri. Unul din liderii Agenţiei Evreieşti din Ierusalim, dl. Moshe Shertok a făcut maximum de eforturi pentru a schimba atitudinea britanică, cel puţin referitor la copiii sub 16 ani. La începutul lunii Februarie solicitările Dlui. Shertok păreau a fi perfectate. Secretarul colonial lord Moyne, a fost de acord şi a trimis un mesaj în acest sens ambasadorului Knatchbull-Huggessen şi înaltului comisar britanic în Palestina. Copiii urmau să fie separaţi de adulţi şi transportaţi pe uscat până în Palestina. Guvernul de la Ierusalim a acceptat această idee. Şi această ideea a rămas fără vreun rezultat practic. Nu s-a întâmplat nimic, întrucât autorităţile turceşti au refuzat trecerea pe teritoriul turc a copiilor. În acelaşi timp Londra a transmis că nu avea vase disponibile pentru acţiuni umanitare.
AVOCATUL COMITETULUI DE EMIGRARE: Vă mulţumesc, dle Mihai Antonescu, nu mai am întrebări pentru moment.
(Judecătorul adresându-se martorului Mihai Antonescu)
JUDECĂTORUL: Vă mulţumesc, dle Antonescu, pentru depoziţia Dvs.
(Mihai Antonescu se ridică şi se îndreaptă spre locul unde este audienţa)

Cortina coboară încet, în timp ce lumina de pe scenă se stinge şi ea încet

EPILOG
Tabloul 6

Scena complet în întuneric. Un singur spot de lumină este aruncat asupra unui personagiu: Povestitorul.
(Povestitorul stă pe un scaun înalt şi începe să vorbească unui public pe care nu îl vede, fiind în întuneric). Se uită în stânga, se uită în dreapta, se uită înainte şi nu vede nimica. La un anumit moment dat spune (în şoaptă):
POVESTITORUL: Hei, mai e cineva acolo?
O VOCE: Cine eşti tu?
POVESTITORUL: Eu sunt scriitorul, am scris şi am vorbit despre voi toţi.
VOCEA: Şi ce vrei acuma de la noi_
POVESTITORUL: Vreau să ştiu dacă mai e cineva acolo?
VOCEA: Nu mai e nimeni. Lasă-ne în pace. Vrem să fim uitaţi de cei care n-au ştiut sau nu au vrut să înţeleagă că nu vroiam să facem rău nimănui. Am vrut să fugim din faţa morţii la care am fi fost expuşi din cauza hitlerismului şi a filozofiei lui antisemite. Uitarea noastră va fi pentru ei cea mai aspră pedeapsă care şi-o merită.
(Povestitorul se ridică încet de pe scaun şi vrea să plece)
VOCEA: Ei, unde te duci?
POVESTITORUL: Cred că nu mai am nici un rost aici. Nu mai pot fi de folos.
VOCEA: Nimeni nu ne mai poate fi de folos, pentru că toţi suntem nefolositori.
(Povestitorul se opreşte din drumul lui şi ascultă parcă cineva îi vorbeşte)
VOCEA: Nu încerca prin vorbe să scormoni fundul Mării şi să ne cauţi. E prea târziu. Înalţă-ţi fruntea spre cer şi uită-te la stele. În fiecare stea este unul din sufletele noastre. Citeşte-ne şi încearcă să afli adevărul despre cei vinovaţi şi cei nevinovaţi.
POVESTITORUL: Cum s-a întâmplat?. Cum s-a isprăvit?
VOCEA: Simplu. Fără împuşcături, fără cuptoare, numai cu apă.
POVESTITORUL: Şi totuşi la un anumit moment au existat ceva speranţe.
VOCEA: La toate apelurile noastre şi la toate SOS-urile căpitanului, au ajuns la noi două telegrame. Una era de la prietenii şi cunoştinţele noastre din Palestina, care ne îmbărbătau. A doua: …
(Pe fundalul scenei se proiectează o formă de telegramă cu următorul conţinut):


… AVETI CURAJ. OPINIA PUBLICA DIN STATELE UNITE ALE AMERICII VA PRIVESTE CU COMPASIUNE. NU DEZNADAJDUITI. FRATII VOSTRI DIN PALESTINA LUPTA PE LANGA GUVERNUL ENGLEZ CA SA VA SALVEZE AVETI INCREDERE! SEMNEAZA: STEFAN WISE – MARELE RABIN AL NEW YORK

VOCEA: Noi am pornit-o de la început cu încredere. Şi acuma am plecat tot cu încredere.
POVESTITORUL: Dar s-au ridicat zeci şi sute de voci pentru voi; voci pornite din sfântă umanitate. Întreaga Europă liberă şi ne ocupată. Europa neutră şi alte continente. S-a sesizat şi Vaticanul.
VOCEA: Şi la ce au ajutat toate vocile astea?
POVESTITORUL: Totuşi la un anumit moment dat au existat speranţe.
VOCEA: Da, la un moment dat în noaptea de 23 februarie 1942, noi toţi după Struma am avut cea mai fericită zi a vieţii noastre. Fiecare începuserăm să visăm şi să ne facem noi planuri de viitor. Aveam o speranţă. A doua zi dimineaţa s-a apropiat de noi un vapor. Am sperat că era spre binele nostru, dar după puţin timp s-a îndepărtat. La ora 1 după amiaza au sosit câţiva jandarmi turci cu o barcă pentru a dezlega Struma de remorcherul care ne trăgea. Au vrut să ne întoarcă în Marea Neagră şi să ne predea autorităţilor hitleriste. Ne-am împotrivit cu toţii să dezlege vaporul nostru şi atunci jandarmii au plecat. După câtva timp au venit înapoi 80 de jandarmi care au înconjurat Struma. Cu forţa armelor ne-au alungat de pe punte şi ne-au trimis pe toţi în subsolul vasului. Au dezlegat Struma şi au remorcat-o la un alt vapor. La ora 10 noaptea am ajuns din nou în Marea Neagră la o distanţă de 5 kilometri de mal. În noaptea aceea nimeni nu a mai dormit. Nimeni nu a mai spus nici un cuvânt. La ora 3 dimineaţa ne-am urcat pe punte şi am văzut cum Struma naviga singură, îndepărtată de mal. Puţin înainte de ora 9 dimineaţa s-a auzit o detunătură teribilă şi în câteva minute vasul cu noi toţi s-a scufundat.
POVESTITORUL: Da, ştiu, un singur pasager s-a putut salva şi el mi-a putut povesti totul despre voi toţi.
VOCEA: Acuma ştii toată povestea noastră, de la început şi până la sfârşit. Spune-le-o şi altora care la rândul lor s-o spună mai departe din generaţie în generaţie.
POVESTITORUL: S-au scris despre voi o mulţime de cărţi şi articole, s-a vorbit mult despre voi.
VOCEA: Ori cât de multe s-au scris şi s-au spus despre noi, tot nu-i de-ajuns. Numai aşa poate nu vom fi daţi uitării şi poate numai aşa nu se vor mai repeta asemenea cruzimi.
POVESTITORUL: În numele conştiinţei mele de om, promit că nu vă voi da uitării.

(Povestitorul iese din scenă).

Se lasă cortina

* * *

Despre autor:

Dr. ALEX BERCA (n. 1937, București) este un economist, jurnalist și dramaturg american de origine română

Alex_BercaFormare profesională: Academia de Ştiinţe Economice – Bucureşti unde îşi susţine şi teza de doctorat în domeniul economic. În anul 1982 a emigrat în Statele Unite şi s-a integrat în viaţa economică din Boston, Massachusetts şi a participat la cursuri în cadrul Universităţii Harvard şi MIT, pentru înţelegerea mai aprofundată a concepţiilor economiei libere de piaţă.

Redactor la publicaţii de specialitate: Între anii 1955 – 1982 a colaborat la diverse publicaţii ştiinţifice şi economice din România şi totodată a fost redactor al unor publicaţii ale Centului de Documentare Ştiinţifică al Academiei Române. Ani de zile a fost Secretar General al Asociaţiei Române de Marketing (AROMAR). Redactor coordonator al câtorva reviste economice printre care Revista de marketing (prima revistă de acest gen din România) şi totodată redactorul coordonatorul al unor cărţi şi documentare cu profil economic.

Activitatea economică: În ultimii ani activitatea Dr. Alex Berca s-a concretizat prin desfăşurarea unei intense activităţi de consultanţă socio-economică pentru diverse instituţii şi companii naţionale şi internaţionale.

Activitate editorială ştiinţifică: Participant la diverse simpozioane şi conferinţe cu caracter economic, şi-a prezentat punctele de vedere economice referitoare la politica economică actuală şi de perspectivă a Statelor Unite. Multe dintre punctele sale de vedere au fost discutate cu profesori şi economişti americani (unii de origine română), printre care Dr. Nicolas Georgescu Roegen, Dr. Anghel Rugină, Dr. Milton Friedman ş.a.

În cele mai multe dintre articolele şi publicaţiile sale se manifestă ca un critic sever al unor greşeli economice care au determinat criza economică actuală din SUA şi din alte ţări şi cu efecte directe la nivel mondial. Bun cunoscător al sistemului economic bazat pe planificarea centralizată din URSS, China şi din fostele ţări din spatele Cortinei de fier, a criticat aceste moduri de guvernare politico-economică, analizându-le şi comparându-le cu cel al economiei bazată pe conceptul pieţei libere.

Articolele publicate se bazează pe date, informaţii şi analize statistice, demonstrând ineficienţa economică a economiei centralizate, care în final a dus la colapsul acestui sistem.

Multe din articolele şi lucrările publicate, cuprind date despre România, evoluţia ei politică şi economică precum şi poziţia ei în relaţiile internaţionale şi în contextul economiei mondiale globale.

Din 1985 devine un permanent colaborator al mai multor ziare şi publicaţii din Statele Unite, Canada, România.

În ultimii ani a peste 100 de articole pe teme social-economice şi politice ce au apărut în diverse publicaţii din diverse ţări.

Printre cele mai recente lucrări care i-au fost editate se numără: Crizele economice şi ciclicitatea lor publicată în 2011 şi o lucrare de proporţii mai mari intitulată Început de secol publicată în 2012 şi lucrarea Ucraina – un punct de vedere geopolitic publicată în 2014.

Dr. Alex Berca a publicat tot în anul 2014 un studiu amplu despre concepţia marxistă şi implicaţiile ei în Revoluţia din 1917, intitulat Adevăr şi minciună.

 
 
54.198.139.112