caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii

Arhiva pentru august, 2014

 

În estul Ucrainei neo-nazişti ruşi lupta de partea separatiştilor

de (31-8-2014)
28 ecouri

ZiselsÎn conflictul din estul Ucrainei participă activ reprezentanţi ai organizaţiilor neonaziste din Rusia, după cum declară preşedintele Asociaţiei Organizaţiilor şi Comunităţilor Evreieşti din Ucraina, Iosif Zisels (Zissels, Зисельс, fost disident, militant pentru drepturile omului, membru al organizaţiei Ucraina-Helsinki, preşedintele Asociaţiilor evreilor din Ucraina, participant la acţiunile de pe Maidan) [*]

În decursul ultimilor douăzeci de ani, în Rusia funcţionează o reţea extinsă de organizaţii fasciste neonaziste, care se afirmă activ în perioadele acute, aşa cum s-a întâmplat la mijlocul anilor 1990 în Rusia, precum şi faţă de Moldova şi Gruzia. În prezent aceste organizaţii acţionează în Ucraina, a spus Zisels la o conferinţă de presă de la Kiev de joi 29 august. Conform spuselor sale, cea mai puternică dintre aceste organizaţii este “Unitatea Naţională Rusă” (“Русское национальное единство, RNE)”, condusă de Aleksandr Barkaşov.

Creată la începutul anilor 1990, RNE posedă o structura stufoasă formată dintr-o reţea de unităţi, extinse pe tot teritoriul Federaţiei Ruse, şi care se ocupă de racolarea de mercenari, participând de asemenea nemijlocit la luptele cu Ucraina, ei posedând detaşamente proprii cu drapele şi o simbolistica asemănătoare cu zvastica Germaniei fasciste.

Zisels a relatat că, după informaţiile pe care le posedă, Barkaşov însuşi a vizitat Ucraina în luna martie a anului curent, iar în momentul de faţă se află pe teritoriul Ucrainei, cel mai probabil la Doneţk. Înafara de această, fiul sau mai mic lupta în cadrul formaţiunilor separatiste.

Neonazişti ruşiZisels a mai spus că, înafară de RNE, în Ucraina activează ”Uniunea tineretului euro-asiatic” (“Евразийский союз молодежи”) condusă de Aleksandr Dughin, “O altfel de Rusie” (“Другая Россия”), cu liderul său Eduard Limonov, “Sutele Negre”, cât şi activişti individuali.

Aceştia nu au detaşamente proprii, dar membrii acestor organizaţii fac parte din alte detaşamente, a subliniat Zisels.Preşedintele organizaţiilor şi comunităţilor evreieşti din Ucraina a mai declarat în acelaşi timp, că Rusia se foloseşte în interesele sale proprii de neonaziştii europeni din alte ţări. Astfel, a subliniat el, pentru a confirma legitimitatea “referendumului” din Crimeea au fost atraşi, în calitate de “observatori” străini, dintre care 33 (din totalul de 40) erau reprezentanţi ai unor organizaţii europene de neonazişti, şi unul era reprezentantul unei organizaţii de extremă stânga.

Printre aceştia se menţionează reprezentanţi ai organizaţiilor “A treia cale” (“Третий путь”), “Tineretul identitar” din Franţa (“Jeunesses Identitaires”), “Legiunea Sf. István” din Ungaria, precum şi organizaţii din Polonia şi Serbia. S-a confirmat de asemenea prezenţa unor activişti individuali având tatuaje naziste sau purtând tricouri cu chipul lui Corneliu Codreanu, un fascist român din timpul celui de al II-lea Război Mondial.

Rusia este infectată de idei revanşarde, iar acest lucru este strâns legat cu fascismul, a conchis Preşedintele Asociaţiei Organizaţiilor şi Comunităţilor Evreieşti din Ucraina.

Traducere din limba rusă: de Pincu Sfartz.

[*] ACUM a mai scris despre Zisels, v. de ex. articolul
Ucraina: despre rădăcinile revoltei – un interviu.

* * *

Sursa: publicaţia „Ucraina fără cenzură”, http://www.ua-ru.info/news/27858-na-vostoke-ukrainy-za-boevikov-voyuyut-rossiyskie-neonacisty-glava-associacii-evreyskih-organizaciy.html

 
 
13.59.82.167