caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Relațiile dintre arheologie, mass-media și politică

de (16-11-2008)

In Romania comunista, arheologii au avut un statut aparte. Desi ocupatia lor nu era recunoscuta oficial („arheologia” nu figura in nomenclatorul de meserii al RSR.), arheologii romani dadeau dovada de o superbie iesita din comun. Trufasi, cu un spirit de casta hiperdezvoltat, se limitau la a-si publica rezultatele in reviste de specialitate sau carti „tehnice”. Credeau ca e de ajuns.

In fapt, ei publicau pentru colegii lor din celelalte tari europene (chiar daca in limba romana) si nu erau interesati de transmiterea mesajului catre public. Arheologii care publicau in mass-media erau priviti cu superioritate si dispret de colegi:”ziaristica”. Cred ca si azi e aceeasi atitudine. In plus, am observat ca si INTERNET-ul e privit la fel. (Nu doar de arheologi, ci de toti „oamenii de stiinta” din Romania.) Desi iau (sau incearca sa ia) multe informatii de pe NET, muzeele au posturi speciale pentru cei care se ocupa cu asa ceva (cind cei care nu stiu sa utilizeze INTERNET-ul nu prea mai au ce cauta in cercetare). Aceste posturi sunt ocupate de oameni care sunt programatori si nu prea stiu arheologie. Informatiile oferite de muzee (si diferite institute de cercetare), sunt putine si nesemnificative. In general, se limiteaza la a afisa orarul de functionare al muzeului, citeva date despre expozitii, eventual adresele de contact.

Presa, la rindul ei, avea o atitudine ambigua. Ziarele nu prea apelau la arheologi. Articolele pe tema erau facute de ziaristi. In acest mod, documentarea „dupa ureche” era inevitabila. Sablonarea articolelor era o mare problema. Indiferent ce ziar citeai sau ce autor semna, articolele erau asemanatoare. Uneori, se foloseau aceleasi cuvinte („lozinci”, „etichete”, etc.). Existau articole „patriotarde”, „pomelnic” (insirau otova nume de santiere sau „probe materiale”, etc.) sau…”lirice”. Un lirism din care mustea un nationalism urit mirositor si care infasurau situatia in voaluri frumos colorate.

Uneori se recurgea la „medalioane”. Fie un santier (cu seful de santier in fundal) fie un arheolog venerabil. Acest tip de articol era comandat de autoritatile centrale sau locale la diferite evenimente oficiale sau din viata arheologului. Acesta era singurul caz in care arheologii nu mai „strimbau din nas” la cuvintul „presa”. Apareau la „gazeta…” Adevarul e ca multi ziaristi schimbau datele oferite, sau uneori, in articol, arheologul era silit sa spuna ce nu ar fi declarat intr-un articol stiintific sau la o comuncare stiintifica. Si dadea -normal(!)- vina pe ziarist. Intr-o astfel de atmosfera era firesc ca publicul sa nu priceapa mare lucru. Si sa fie tracasat de numarul foarte mare de astfel de stiri care nu ziceau nimic, in fond.

Un foarte prost obicei al redactorilor, era acela de a filma/fotografia fara sa plateasca si fara sa ceara acordul arheologilor, muzeografilor sau directorilor de institutie. Ei veneau cu autorizatii de „sus” si nu puteai zice nimic. Mai ales daca veneau pe santier cind erai plecat (simbata,duminica). Mai creau si probleme la locul de munca, pentru ca in limbaj administrativ insemna ca cineva de „sus” a „pus ochii” pe tine sau santierul tau. Sau ca-ti „lucrezi” sefii cu conducerea centrala a PCR. O belea, ce mai.

Dupa ’89, situatia nu s-a rezolvat. Ea continua la aproape toate ziarele. Doar ca cerintele numai sunt ale „organelor” ci ale patronilor, eventual ale diferitelor birouri de care ziaristii se lovesc in activitatea curenta.

Din pacate, meteahna (generala) a ziaristicii noatre (lipsa de profesionalism) este extrem de puternica in cazul istoriei-arheologiei. In plus, nici dupa Revolutie nu am vazut nici un articol in care sa se prezinte o dezbatere de idei. Cine ce zice, de ce zice asa (argumentarea stiintifica), cine si cu ce contrazice. Jurnalistica romana, inca nu stie sa prizinte o tema stiintifica. Ea „lupta” cu ideile gresite fara a prezenta intregul tablou ideologic si consecintele adoptarii celorlalte idei. De asemenea, nu sunt nominalizati autorii cercetarii.( Avem o armata anonima.) Si nici preopinentii acestora. (In acest context, declaram ca revista RLIV/ACUM e un model pentru jurnalistii romani.). Practica publicarii de „medalioane” („portrete”) contra cost, distruge orice urma de obiectivitate si credibilitate.

Arheologia comunista, era practicata (la noi) de profesori de istorie (studiile de baza) incadrati in muzee, institute si universitati. Pentru muzeografi se acorda de catre ministerul culturii un „atestat” de arheolog. Mai degraba un fel de autorizatie politica decit profesionala. (Pina in ’96 -decembrie-, nu am mai auzit sa se fi eliberat astfel de atestate; eu nu aveam, pentru ca ma incadrasem tirziu -eram in curs de…-; deci, si dupa Revolutie, sapau -oficial- doar cei avizati de comunisti; ceilalti erau in ilegalitate, practic.)

In teritoriu, muzeele erau „coordonate” de comitetele judetene de cultura. La un loc cu bibliotecile, caminele culturale, cinematografele, scolile populare de arta, teatre, directii judetene de patrimoniu si… lautarii. Dupa ’89, aceste comitete s-au transformat in inspectorate (judetene de cultura…..? -Ce are cultura cu inspectia?-).

Comitetele de cultura erau organele PCR in teritoriu, prin care acesta isi rezolva problemele de cadre. Si supraveghea strict „munca de creatie” si actul de cultura. O cenzura dubla. Din clipa in care partidul unic a disparut, la ce a mai fost conservat acest mamut osificat, mincator de bani de la buget? (De mentionat ca bibliotecarii si muzeografii au cele mai mici salarii din toata tara; mult mai mici decit salariile profesorilor. Cind cer si ei bani, li se raspunde ipocrit ca nu sunt, desi desfiintarea acestor structuri birocratice ar putea rezolva problema. -Iar ei pot face greve cite vor, nimeni nu se sinchiseste.-) In conditiile in care pluralismul politic este un bun cucerit, pe cine mai serveste acest rinocer? Daca ne uitam la dosarele angajatilor sai, ne vom lamuri……

Toate partidele ajunse la putere au mentinut aceasta structura comunista. Indiferent ce au declarat. Poate si datorita legaturilor acestei structuri cu serviciile secrete. (Mai vechi sau mai noi.)

In plus, multe din unitatile de baza s-au desfiintat (camine culturale, biblioteci), privatizat (sau ar trebui sa se privatizeze: cinematografe, teatre) sau sunt (practic) independente (muzee, directii patrimoniu). Si atunci?

(Personal cred ca directiile pentru patrinomiu cultural national trebuie sa fie subordonate fie M.I., fie direct guvernului, ca si Directia Arhivelor. Este total nefiresc sa dea socoteala celor de la „cultura” pentru activitatea lor. Au cu totul alte sarcini, metode si „tinte”.)

Sa speram ca noua criza economica va convinge politicienii romani sa faca o adevarata reforma in domeniu. Nu ca ar muri de dragul democratiei, ci pentru ca banii vor fi prea scumpi pentru a mai fi cheltuiti pe ideologii gaunoase si oameni fara nici o valoare, pusi in posturi de „vechili culturali” si ordonatori de credite (de la buget) pentru opere de arta/cultura.

Comunistii tineau masa de intelectuali (inclusiv profesorii) in subordine prin salarii de mizerie. Doar cei alesi pentru a fi promovati in functii de partid sau de stat (administratie, Securitate) o duceau ceva mai bine. Si capatau un trai decent, simultan cu statutul de „savant”. Desi nu se mai ocupau de actul creator ci deveneau simpli administratori. De aici lupta desantata pentru posturi, plagiatele, etc. Nici un guvern de dupa 1989 nu s-a straduit sa schimbe aceasta stare de fapt.

Toate astea arata ca-n domeniul culturii si invatamintului (de toate gradele), suntem -inca- in plin comunism. Reforma s-a aplicat doar la domeniul economic. Pe nimeni n-a interesat cultura, justitia, s.a.

In campania electorala actuala, n-am auzit pe nimeni sa zica ceva de cultura si necesitatea reformei in domeniu…………

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • ion adrian: (16-11-2008 la 00:00)

    Cred ca romanii ,Romania trebuie sa faca un salt de si in civilizatie, sigur ca daca tara va fi condusa de cei care ar merita, acest salt se va face. Este insa suficient sa urmarim ce a realizat dl Patapievici la ICR si ce pateste, ca sa ne dam seama de cum suntem, dar si de ce unii dintre noi, totusi, pot.

  • Mircea Munteanu: (16-11-2008 la 00:00)

    Da, domnul Patapievici si ICR este un exemplu bun pentru efortul fiecaruia de a ne depasi. Si ce se poate intimpla cind depasesti conditia generala, in efortul spre mai bine si integrare in normalitate.
    Desi, poate, s-a sarjat nitel cam mult.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Summitul CSI la Chișinău, Putin și Republica Moldova

Participarea lui V. Putin la Summitul CSI de la Chişinău i-a conferit întâlnirii o semnificaţie majoră, chiar dacă a avut...

Închide
54.224.117.125