caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Protestul Institutului „Elie Wiesel”, de studiere a Holocaustului din România, împotriva afirmaţiilor negaţioniste ale senatorului PSD Dan Şova

de (6-3-2012)
29 ecouri

COMUNICAT DE PRESĂ

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România îşi exprimă profundul dezacord şi totodată indignarea faţă de mesajele negaţioniste ale senatorului Dan Şova, purtător de cuvânt al PSD, în cadrul emisiunii Oameni şi oameni, difuzate, luni, 5 martie 2012, pe postul de televiziune “The Money Channel”.

Afirmaţii precum “la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei”, “armata germană este responsabilă pentru evenimentele din Iaşi” sau “pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit” reprezintă declaraţii care, neagă Holocaustul evreilor din România şi responsabilitatea Guvernului criminalului Ion Antonescu pentru uciderea a peste 250.000 de evrei români şi ucraineni.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât, Guvernul României, în iunie 2011,  a comemorat 70 de ani de la Pogromul din Iaşi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi au acordat titlul de cetăţean de onoare, pentru 6 supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, iar Institutul “Elie Wiesel” a descoperit, în toamna anului 2010,  o groapă comună, la 16 km de  Iaşi cu 36 de victime evrei.

Considerăm că, asemenea păreri exprimate pe spaţiul public, care desconsideră  memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 107/2006 privind  interzicerea negării Holocaustului.

 

Director general                                                      Departament de comunicare  şi relaţii cu publicul,

Alexandru Florian                                                   Elisabeth Ungureanu

 

N.RED. Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a afirmat că în pogromul de de la Iași din 1941 au murit 23 – 24 de evrei și regimul Antonescu n-a fost implicat. Care ar trebui să fie reacția? Vă invităm să votați în sondajul revistei ACUM www.acum.tv/sondaj/

Ecouri

  • Petru Clej: (6-3-2012 la 14:48)

    Între timp, Șova și-a cerut scuze:

    Senatorul social-democrat Dan Şova îşi exprimă regretul, într-un comunicat dat publicităţii marţi, dacă afirmaţiile sale au fost greşit înţelese şi aminteşte că poporul evreu a avut enorm de suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind vorba de suferinţe pe care nu le-a mai îndurat niciun alt popor şi care nu pot fi negate de nimeni.

    ‘Aşa cum am afirmat şi în cadrul emisiunii la care am fost invitat, şi cum am precizat şi în intervenţiile ulterioare, pogromul de la Iaşi şi politica anti-evreiască a regimului Antonescu sunt fapte incontestabile, pe care în mod evident nu le poate nega nimeni. Mai mult decât atât, aceste realităţi sunt acceptate şi recunoscute de istorici. Ceea ce am încercat să subliniez în emisiune a fost ideea că românii nu şi-au dorit aceste lucruri, ci contextul istoric nefericit şi politica nazistă au fost cele care au determinat acele evenimente’, afirmă Dan Şova.

    Senatorul îşi exprimă profundul regret dacă declaraţiile sale au fost interpretate în sensul în care ar fi negat, fie şi o secundă, suferinţele poporului evreu şi vinovăţiile autorităţilor române din acea perioadă.

    ‘Nu am făcut acest lucru şi nu o voi face niciodată, fiindcă pur şi simplu convingerea mea este că aceste lucruri din istorie trebuie spuse, pentru a învăţa din greşelile trecutului’, subliniază Dan Şova.

    (Agerpres)

  • Petru Clej: (6-3-2012 la 14:50)

    Profesorul Michael Shafir despre declaratiile lui Dan Sova referitoare la Holocaustul evreilor din Romania: „PSD are datoria sa se distanteze explicit de spusele domnului Sova. Nu ajunge sa fie demis”

    de Victor Cozmei HotNews.ro

    Marţi, 6 martie 2012, 19:30 Actualitate | Esenţial

    „Domnul Sova nu este o persoana particulara. Unei persoane particulare i se poate scuza ignoranta, cateodata chiar si stupiditatea. Dl. Sova nu mai are ce cauta in aceasta pozitie, de purtator de cuvant, chiar daca si-a exprimat scuzele”, a declarat pentru HotNews.ro Michael Shafir profesor de Stiinte Politice la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj si fost comentator-documentarist la Radio Europa Libera, in legatura cu declaratiile referitoare la Holocaustul evreilor din Romania facute de Dan Sova, senator si purtator de cuvant al Partidului Social Democrat. „PSD are datoria sa se distanteze explicit de spusele domnului Sova. Nu ajunge sa fie demis”, este de parere profesorul Shafir.

    „Domnul Sova nu este o persoana particulara. Unei persoane particulare i se poate scuza ignoranta, cateodata chiar si stupiditatea. Cand s-a impartit inteligenta, Dumnezeu nu a impartit-o in mod egal. Si nici cultura”, a declarat pentru HotNews.ro Michael Shafir, profesor de Stiinte Politice la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj si fost comentator-documentarist la Radio Europa Libera.

    „Domnul Sova este purtatorul de cuvant al unui partid, unul din cele mai importante. In momentul in care dansul face o asemenea declaratie si partidul nu se distanteaza de el, partidul trebuie sa si-l asume pe dl. Sova. Dl. Sova nu mai are ce cauta in aceasta pozitie, de purtator de cuvant, chiar daca si-a exprimat scuzele”, este de parere Shafir.

    „Pentru ca daca si-a exprimat scuzele, acest lucru tot dovedeste ca nu este calificat pentru pozitia pe care a avut-o. PSD prin membrii conducerii sale are datoria sa se distanteze explicit de spusele domnului Sova. Nu ajunge sa fie demis”, a mai spus profesorul clujean.

    Senatorul si purtatorul de cuvant al PSD, Dan Sova, a participat luni seara la o emisiune pe postul The Monney Channel unde a facut o serie de declaratii referitoare la Holocaustul evreilor de la Iasi.

    „Datele istorice arata ca la Iasi au fost omorati 24 de cetateni romani de origine evreiasca de soldatii din armata germana (…) Nu au participat soldati romani. Este un lucru lamurit istoric”, a declarat senatorul si purtatorul de cuvant PSD, Dan Sova, in emisiunea TV.

    Fata de declaratiile lui Dan Sova si-a exprimat „profundul dezacord” si „indignarea” Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania. Institutul il acuza pe Sova ca neaga Holocaustul si ca declaratiile sale incalca legea.

    De cealalta parte, Dan Sova spune ca regreta daca afirmatiile sale „au fost gresit intelese” si ca „pogromul de la Iasi si politica anti-evreiasca a regimului Antonescu sunt fapte incontestabile, pe care in mod evident nu le poate nega nimeni”.

    „Declaratiile sale nu au fost intelese gresit. Eu le-am vazut la televizor. Au fost intelese perfect. A si citat o carte la care mai bine nu ne referim. Dansul habar nu are… Si cine poate sustine ca in acel pogrom au fost omorati cateva zeci de persoane si numai de catre germani, nu are ce cauta in lumea respectabila”, a mai spus profesorul Michael Shafir.

    Contactat de HotNews.ro in cursul zilei de marti si intrebat de pozitia partidului fata de afirmatiile lui Dan Sova, liderul PSD Victor Ponta a declarat:

    „Domnul Sova a explicat ca a fost o exprimare gresita si si-a cerut scuze. Nu a avut nicio intentie, sa-si asume raspunderea si pe viitor sa invete aceasta lectie”.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11681607-profesorul-michael-shafir-despre-declaratiile-lui-dan-sova-referitoare-holocaustul-evreilor-din-romania-psd-are-datoria-distanteze-explicit-spusele-domnului-sova-nu-ajunge-fie-demis.htm

  • Stefan N. Maier: (6-3-2012 la 14:54)

    Prin acest asa-zis regret, neretragand cifrele absolut false mentionate, Sova nu face decat sa dea senzatia ca vrea sa intareasca opinia lui cu privire la cifrele pe care le-a enuntat.
    L-as invita pe acest domn sa ia singura decizie capabila sa-i salveze cat de cat onoarea: demisia. Apoi sa faca o vizita la Cimitirul Evreiesc din Iasi si sa vada efectiv dimensiunea monumentelor care acopera gropile comune si listele celor ucisi la pogrom, ca sa se convinga ca a procedat corect lasandu-se de „sportul purtatului de cuvant… dupa ureche”.

  • Stefan: (6-3-2012 la 15:57)

    Protestul Institutului “Elie Wiesel”, de studiere a Holocaustului din România, împotriva afirmaţiilor negaţioniste ale senatorului PSD Dan Şova:

    „Considerăm că, asemenea păreri exprimate pe spaţiul public, care desconsideră memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 107/2006 privind interzicerea negării Holocaustului.”

    D-le director Florian
    Credeti ca aceste cateva randuri sunt suficiente, cu aceste randuri ati reusit sa-l „puneti la punct” pe acest senator?
    Institutul pe care-l conduceti nu are numai rolul de a studia Holocaustul din Romania!Cred ca o pozitie ferma a institutului impotriva acestui senator „patruped”,ar putea sa-i domoleasca si pe alti „politicieni” care cauta senzatie sau mai rau, imprastie minciuni.Daca exista o lege (107/2006 privind interzicerea negării Holocaustului),este mai simplu si mai eficace sa cereti aplicarea legii in acest caz,institutul pe care-l conduceti fiind acuzator!Daca cele declarate de acest senator sunt impotriva legii ,de ce sa nu fie aplicata legea? Nu stiu care este cuvantul legii pe care o citati dar sunt sigur ca un consilier juridic (al institutiei sau din afara)va poate da sfaturile necesare!
    Stefan Israel

  • Petru Clej: (6-3-2012 la 16:01)

    Aveți aici textul Ordonanței de Urgență 31/2002, actualizată prin Legea 107/2006

    http://www.dri.gov.ro/documents/oug%2031-2002.pdf

  • Stefan: (6-3-2012 la 16:17)

    Multumesc d-le Clej!
    Am citit in fuga randurile legii si am observat ca „nu constituie infractiune daca fapta este savarsita in interesul artei,stiintei,cercetatii ori educatiei”
    Sunt sigur ca acest senator incadreaza cele spuse in interesul artei si educatiei!
    Stefan

  • Petru Clej: (6-3-2012 la 16:23)

    Domnule Ștefan Israel, iată și o statistică a aplicării OUG 31/2002, modificată prin Legea 107/2006 http://www.acum.tv/articol/43710/

  • Stefan: (6-3-2012 la 16:40)

    D-le Clej ,sunteti bine „aprovizionat”!
    Statistica publicata numarul mare de „inculpati trimisi in judecata din toate cazurile mentionate (anul 2010 din 10 cazuri 0 au ajuns la judecata)
    Probabil interesul artei,stiintei si educatiei este covarsitor!
    stefan

  • Petru Clej: (6-3-2012 la 16:41)

    Pot să vă garantez că nimeni altcineva decât revista ACUM nu a publicat o astfel de statistică.

  • Stefan: (6-3-2012 la 17:01)

    Am inteles (sper),dar ce facem cu „oaia” noastra!
    Apropos oi!
    Dupa 1989,un prieten din Beius mi-a povestit ca vrea sa faca o afacere:vrea sa cumpere cateva oi (dau lapte,facem branza,avem miei,avem carne,avem lana)
    -Cate oi?
    -vreo zece!
    -stii ceva (am spus eu),cumpara 20!
    -se face!
    A cumparat 20 de oi le-a dat la un cioban sa le ingrijeasca!
    Dupa cateva luni, ne-am dus la munte (e poveste adevarata) sa vedem oile si mieii!
    Am gasit pe baciul Toader amarat:
    -domnu meu,nu ma intreba! Au intrat lupii in stana si dracu stie de ce dar au mancat numai oile matale!
    Stefan

  • Vlad Solomon: (6-3-2012 la 19:47)

    Cred ca scuzele sint o ipocrizie cumplita. Uitati-va la film si va dati seama de minciuna din scuze.

    http://vimeo.com/38008892

  • Arno Blei: (6-3-2012 la 22:13)

    Privitor la afirmatiile fäcute de Dl. Sova , a-si vrea so interb cum a reactionat Centrala Comunitätilo Evreesti dela Bucuresti ? Oare acestia nu au un avocat care sä-l dea in judecatä pe acest Domn???? Sova . Dece nu se adreseazä Comunitatea Evreilor din Romania si Parlamentului European ? Au fost si cazuri similare cu Croatia , care au fost discutate in Parlamentul European .Poate la urmätoarele alegeri fratii nostri din Romania i-si vor aminti de D-l. Sova si nu vor vota acest asa zis PSD.
    A.B.

  • Petru Clej: (7-3-2012 la 03:39)

    O bibliografie pentru negaționiștii Holocaustului și antisemiți (și pentru alții) http://www.acum.tv/articol/43266/

  • stefan: (7-3-2012 la 05:25)

    D-le Clej
    Exista oare posibilitatea ca senatul si senatorii (mai ales cei in cauza -Sova este purtatorul de cuvant)sa primeasca in mod regulat bibliografia f.bine pusa la punct ?

    Astfel purtatorul de cuvant poate fi la curent cu multe informatii (daca stie sa citeasca nu numai sa vorbeasca!)Nu stiu ce este PSD (realitatea ca nu ma preocupa acest lucru) dar daca un purtator de cuvant poate sa-si permita sa scuipe (cu eleganta si pe urma sa se stearga la bot,scuzindu-se ca nu a vrut sa scuipe tare)atunci si cei pe care-i reprezinta se afla in aceeasi oala impreuna cu purtatorul…(interesant daca oala este mare?)
    ( De obicei nu folosesc cuvinte dure si urate,dar poate acest ton poate fi mai bine inteles de”purtator”)
    Stefan

  • Petru Clej: (7-3-2012 la 06:33)

    Domnule Stefan Israel, la aceasta intrebare gasiti un raspuns competent in articolul lui Adrian Cioflanca http://www.acum.tv/articol/48403/.

  • Stefan: (7-3-2012 la 07:50)

    Multumesc d-le Clej
    Ieri m-ati trimis la arhiva,astazi am scapat articole!(mai trebuie sa si lucram! )
    Articolul d-lui Adrian este clar,concis si competent!
    Stefan

  • Vlad Solomon: (7-3-2012 la 09:37)

    — Petru, ai scapat din vedere, in lista indicata, si alte articole pe tema. Imi permit sa adaug articolul serial Fundatia Speilberg.

    http://www.acum.tv/articol/8836/

    http://www.acum.tv/articol/8859/

    http://www.acum.tv/articol/8928/

    La „Se intimpla Acum” apare:

    Victor Ponta: Dan Sova nu mai este purtator de cuvant al PSD si este trimis la Washington pentru a se documenta pe problema Holocaustului. Mi se pare chiar un premiu, e o batjocora si un act de nerusinare. Ce ar putea afla la WDC Dan Sova ce nu poate citi in Romania, sau pe net? Sper din toata inima ca Radu Ioanid ii va da un sut in fund. Referierea lui era relativ la Romania, iar Raportul Wiesel, in afara de cartile lui Ancel si a lui Ioanid, l-ar fi lamurit pe „istoric”. Acest Victor Ponta o face pe prostul, sau crede ca toata lumea e idioata?

  • Petru Clej: (7-3-2012 la 09:52)

    „A facut o mare gafa. Am exprimat punctul de vedere al PSD, care este in totala contradictie cu ceea ce a zis Dan Sova si mi-am cerut scuze in numele PSD si el si-a cerut scuze. Si cred ca trebuie sa plateasca pentru gafa pe care a facut-o. L-am anuntat de azi ca nu mai activeaza ca purtator de cuvant al PSD pana nu pleaca la Muzeul Holocaustului de la Washington, sa vada cu ochii lui ceea ce am vazut si eu si ce s-a intamplat in Romania cu evreii care au fost omorati si in Romania si in Transnistria, si mai departe. Si dupa ce se intoarce sunt convins ca putem intelege cu totii ca sunt evenimente istorice pe care trebuie sa le cunoastem si sa le recunoastem. In rest, singura scuza pe care o are este ca nu a avut niciun fel de intentie, pur si simplu a dat un raspuns stupid la o intrebare si cred ca deja plateste pentru asta”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, potrivit Agerpres.

  • Stefan N. Maier: (7-3-2012 la 10:02)

    Inteleg ca, potrivit d-lui Ponta, dupa o vizita de lucru, odihna, tratament si shopping la Washington D-l Sova isi va relua activitatea de purtator de cuvant, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
    D-l Ponta ar face bine sa faca o vizita unde am sugerat initial, si anume la Iasi, la Cimitirul Evreiesc.

  • Ionel Schlesinger: (7-3-2012 la 11:20)

    Declaratiile junelui Sova ilustreaza in mod stralucit „temeinicia” afirmatiilor purtatorilor de vobe, dar si a afirmatiilor politicienilor nostri in general. Urechismul este o caracteristica definitorie a acestora. Diletantismul, lipsa de cultura, suficienta si impertinenta rezultata din insumarea acestora, mai ales in cazul „lupilor tineri” nu prefigureaza nimic pozitiv. Asta in general.
    In cazul de fata, Tesu Solomovici trebuie sa-i aduca multumiri lui Sova pentru modul profund in care acest june i-a studiat si aplicat in mod „constructiv” mareata opera.

  • Petru Clej: (7-3-2012 la 12:14)

    Mie mi se pare o insulta si o risipa de bani sa-l trimiti pe Sova la Washington cand exista Institutul Elie Wiesel la Bucuresti. Dar „pedepsirea” lui Sova ma duce cu gandul la vorba romaneasca: orice sut in fund e un pas inainte.

  • stefan: (7-3-2012 la 12:25)

    D-l Ponta (poate Poanta?) trimite purtatorul de cuvant la „reeducare”?
    La Washington?
    La muzeu?
    Exista si alte locuri:gradina zoologica de exemplu (dar este pentru animale nobile,nu pentru catei maidanezi)!

    „Sa vada cu ochii lui ceea ce am vazut eu”
    – Poanta a vazut la Washington sau in Romania?
    -A fost la Sinagoga Mare?
    -A fost la Iasi?
    – A fost in cimitire evreiesti?

    Eu pot sa-mi permit sa-l trimit si in alte locuri (nu ,nu unde credeti ca trebuie trimis!) ca sa se „documenteze”!

    Interesant este pe ce bani este trimis „purtatorul”?
    Probabil ca mai sunt si insotitori, sa nu intre baiatul in „depresie” la muzeu, sa revina la Bucuresti si sa anunte ca s-a documentat si ca Tesu Solomonovici este cu adevarat o somitate internationala in privinta holocaustului romanesc (Am cunoscut mai demult pe d-l Tesu Solomonovici,impresar de artisti romani,care in pauza programului vindea carti si discuri -sa acopere cheltuielile- sper sa nu-l jignesc punandu-l in aceeasi linie)Stefan

  • Petru Clej: (7-3-2012 la 12:28)

    Organizatiile Romani CRISS si Centrul pentru Combaterea Antisemitismului in România au depus, miercuri, la Parchetul General o plangere penala impotriva senatorului Dan Sova, care, luni seara, a negat existenta Holocaustului romanesc, se arată într-un comunicat de presa al celor doua institutii.

    Conform  Legii, negarea Holocaustului se pedepseste cu inchisoare intre sase luni si 5 ani si interzicerea unor drepturi, conform ziarului Romania libera.

    Luni seara, la postul de televiziune The Money Channel, politicianul social-democrat a negat existenţa unui Holocaust românesc, afirmând, printre altele, că: „la Pogromul de la Iaşi au murit 24 evrei”, „armata germană este responsabilă pentru evenimentele de la Iaşi” sau „pe teritoriul României nici un evreu nu a avut de suferit”.

    Senatorul Dan Sova nu mai este deocamdata purtator de cuvant al PSD si va fi trimis, in perioada urmatoare, la Was hington, pentru a se documenta pe problema Holocaustului, a anuntat, miercuri, presedintele PSD, Victor Ponta.

    Acest anunt a fost facut la Palatul Parlamentului dupa ce Dan Sova a facut, luni seara la o emisiune televizata, o serie de declaratii privind Holocaustul din Romania, pe marginea carora partidul si-a cerut ulterior scuze. (Revista 22)

  • Andrea Ghita: (7-3-2012 la 13:16)

    Cred ca era mult mai util ca dl. senator Sova sa-si fi luat un concediu pentru a studia Raportul Comisiei Wiesel despre Holocaustul din Romania si sa fi facut o deplasare (incomparabil mai ieftina) la Iasi si la Podu Iloaie unde, pe listele document ale Chesturii si pe gropile comune sunt mult mai multe nume decat 24!

  • Rodica Grindea: (8-3-2012 la 15:12)

    După cum menționează dl. Ștefan Maier, atunci când „se face că-și cere scuze”, Dan Șova nu retrage cifra falsificată (în fapt, redusă de zeci de ori)), a victimelor pogromului de la Iași, lăsând astfel impresia că în privința numrărului victimelor… a spus un adevăr.

    În schimb, eu am ceva de corectat la o afirmație neintenționat eronată, pe care am făcut-o în articolul „Carte controversată – scop lucrativ”, apărut într-o publicație online de-aici, din Israel, referindu-mă la elogiul deșănțat al lui Antonescu. Mulți dintre conaționalii mei, din România și de-aici, din Israel, i-au reproșat autorului că prin neadevărurile pe care le cuprinde cartea, referitoare la Holocaustul românesc ordonat de Antonescu, „dă apă la moara antisemitismului și-a negaționismului românesc”, iar în articolul mai sus-citat, eu afirm că tocmai datorită acestor deformări ale realității, este cam mult spus să i se reproșeze acest lucru autorului, fiindcă și fără el, „moara antisemitismului românesc are oricum destulă apă”. După interviul lui Șova însă, trebuie să recunosc – și cred că veți fi de-acord cu mine – că am estimat greșit influența pernicioasă a cărții lui T.S. Citind materialele publicate nu numai în ACUM, dar deschizând și alte linkuri la care trimit acestea, mi-am dat seama că destule comentarii aderă la părerile lui Șova, mai ales citându-l pe T.S. ca pe-o „autoritate”! Așa că – mea culpa!

    Nu știu dacă fac bine dacă mă refer și la atacurile la persoană, calomnioase, insinuante și murdare la care am avut dreptul în „replica” autorului cărții. Printre altele, îmi reproșa că „am asmuțit” contra lui supraviețuitorii pogromului și-ai deportărilor din Transnistria, de unde se vede cât îi respectă pe acești oameni: la câtă română știu eu, credeam că oamenii pot fi cel mult „instigați”, fiindcă de asmuțit… se asmut doar câinii! Și nu am fost singura țintă a atacurilor autorului: în publicația sa trilunară, „Maximum”, îi murdărește și-i defăimează-calomniază și pe alți confrați într-ale condeiului, care au luat poziție contra enormităților susținute în carte. Desigur – el nu poate face altfel! Asta ar explica, cel mult, de ce cartea riscă să devină un fel de „Biblie”, Doamne iartă-mă, a antisemiților! A celor culți, inculți sau… desculți!

  • Wanda Lucaciu: (8-3-2012 la 17:58)

    Dna Grindea,

    Sinteti o persoana deosebita. Va insusiti greseala din trecut si va cereti scuze. Nu multi oamneni fac acest lucru. Chiar citeva persoane pe acest site care ar trebui sa-si ceara scuze nu o vor face, NICIODATA.
    Va admir pt corectitudinea dv.
    wanda

  • Pincu Sfartz: (13-3-2012 la 11:59)

    In stare de arest, Sova trebuie dus la cimitirul evreiesc din Iasi si pus sa numere oasele din mormantul comun a celor 11.000 de evrei omorati in pogrom si in trenurile mortii !! si daca nu-i ajunge, sa numere globurile de la iluminatul din sinagogile(cate au ramas) ,fiecare glob fiind un evreu omorat de legionari si de soldatii lui Antonescu ! Si sa pateasca ce a patit unchiul meu de 16 ani, caruia COLEGII lui de clasa,i0au scos creierii cu batele,in strada ! Unchiul meu Itzic Pitaru era unul din sutele de omorati bestial !!

  • Devis Grebu: (13-3-2012 la 12:11)

    sa-i cerem sa vina de urgenta in fata clasei (politice) cu parintii sai (politic/ideologici/la/ciolan) – avand freza aia insuportabil-linsa de premiantul clasei care cere palme – NU tunsa, ci transformata in buclisoare/permanent si sa scrie de 100 de ori pe tabla : ” AM MINTZIT – SUNT UN IDIOT IRECUPERABIL ! „

  • AlexL: (13-3-2012 la 12:29)

    Sper că glumiţi, d-le Pincu Svartz!

    Deci după dv. este drept ca Şova, doar pentru că a spus o idioţenie, să fie pedepsit prin scoaterea creierilor cu bâtele. Prin ce va deosebiţi atunci dumneavoastră de cei care l-au ucis pe unchiului dv.? Prin aceea că nu ştiţi să fi spus şi unchiul dv. o idioţenie?

    Va rog să-mi spuneţi că aţi glumit!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.145.34.185