ACUM.TV

(partea IX) Cum au decurs ostilitatile in teren

Razboiul din Iraq a inceput cu o serie de atacuri aeriene si cu rachete Tomahawk – numite “decapitation strikes” – asupra centrelor de comanda. In acelasi timp, trupele terestre au inaintat din Kuweit pe doua directii principale: una spre nord pe directia Umm Qasr – Basra (trupe britanice) si cealalta din vestul Kuweitului catre Baghdad, purtata de americani pe aliniamentul Eufrat – Nasiriyah. Trebuie spus ca, mult inainte de inceperea ostilitatilor, comando-uri ale Trupelor Speciale americane erau deja infiltrate in partea de sud, asteptind grosul trupelor. De asemenea alte trupe de desant venisera din Iordania si practic scotoceau toata partea vestica a Iraqului dupa rachete Scud (indreptate impotriva Israelului) si tineau sub observatie granita siriana.

Inaintarea trupelor s-a facut cu multa precautie. Nu se stia daca irakienii vor folosi arme chimice si, mai ales, nu se stia ce vor face aceste trupe.
Pe masura ce Divizia 3 Infanterie se deplasa de-a lungul Eufratului a fost intimpinata cu foc de forte irakiene. Vestea unei inaintari de trupe si blindate ar fi trebuit sa ajunga la comandamentul din Baghdad. Statele Unite stiau ca aceasta este ultima sansa pentru irakieni, fie sa capituleze, fie sa-l detroneze pe Saddam si sa inceapa negocieri cu aliatii. Dar ziua de simbata, 22 martie a trecut fara nici o veste de la Baghdad.

Pe masura ce trupele avansau devenea evident ca, cel putin unele trupe irakiene sunt dispuse sa lupte. Odata ce blindatele din fata coaloanei depaseau pozitiile irakiene, trupele americane care le urmau intilneau cuiburi de rezistenta. A urmat cazul intens mediatizat al acelei coloane de camioane care a gresit drumul la o rascruce, s-a ratacit si a fost distrusa intr-o ambuscada. In jurul oraselor Nasiriyah, Samawa si Najaf rezistenta irakiana a fost acerba.

Inainte de razboi fusesera multe speculatii despre combatanta trupelor irakiene, crezindu-se ca vor opune putina rezistenta sau chiar deloc. Asa incit, spre supriza americanilor, irakienii ripostau pe alocuri chiar viguros. Dar adevarul este ca previziunile erau atit de joase (atit ale mass media cit si ale administratiei) incit orice fel de rezistenta era o surpriza pentru toata lumea. Incepusera sa apara intrebari daca nu cumva planul administratiei Bush era gresit si daca trupele US erau in numar suficient, daca aveau pregatirea necesara si dotarile adecvate. Planul de razboi este un document care pregateste unitatea de lupta pentru razboi si o ghideaza dar nu este batut in cuie ca un desen tehnic. Ceea ce se intimpla pe teatrul de operatiuni nu era o amenintare la victoria americana asupra fortelor irakiene conventionale. Blindatele sunt destinate sa penetreze rezistenta inamica iar trupele din esalonul doi, de regula infanterie, scot din lupta cuiburile de rezistenta. In ce priveste planul american de a controla malul sudic al Eufratului pina in nord la Karbala, totul decurgea normal.
Spre sfarsitul lunii martie, aviatia americana si-a sporit prezenta, actionind nu numai ca sprijin pentru trupele terestre dar atacind o intreaga retea de amplasamente intr-un ritm de 2000 de iesiri/zi, un ritm similar celui din Desert Storm. Unitatile Diviziei 3 Infanterie au fost oprite la sud de Karbala si se raporta ca unitati ale Garzii Republicane se deplasau la sud de Baghdad. US Army dorea neaparat sa distruga garzile Republicane in afara Baghdadului. Temerea comandantilor americani era ca trupele Garzilor Speciale (fedayeen) s-ar putea retrage si “ingropa” in Baghdad, ceea ce ar fi constituit cel mai rau scenariu posibil.

Pe 1 aprilie, nimeni dar absolut nimeni (nici de la CENTCOM, CIA sau Casa Alba) nu avea nici o idee despre intentiile fortelor irakiene. Previziunile mergeau de la pregatirea unui contraatac masiv la o lupta finala la sud de Baghdad sau de la pregatirea unei rezistente in capitala pina la dezintegrare completa. Trupele americane habar n-aveau de ce era la 5 sau 50 de mile in fata lor! Si mai ales daca irakienii ar fi folosit armele chimice.

Si atunci – ceva straniu a inceput sa se petreaca! Divizii irakiene, localizate cu grija pe hartile militare …. au inceput sa dispara. Trupele americane care inaintau cu precautie spre Baghdad n-au intimpinat nici o rezistenta semnificativa afara de citeva lupte sporadice. Pe 5 aprilie, trupele US au traversat Eufratul si au atins suburbiile sudice ale Baghdadului. Nici urma de Divizia Medina, care fusese semnalata mai devreme in zona. CENTCOM a presupus ca s-a retras in Baghdad. Iar a culege informatii operative dintr-un oras asediat era o treaba extrem de dificil de realizat. Vizibilitatea era buna doar citeva sute de metri si o mie de soldati se puteau adaposti intr-o cladire fara ca cineva sa-si dea seama. Unele rapoarte spuneau ca nu sunt deloc trupe; altele spuneau ca fortele existente se deplasau in afara orasului catre nord. In aceasta confuzie totala a inceput batalia pentru Baghdad. Comandantii americani, in disperare de cauza au trimis in recunoastere un grup de blindate care a intrat in vestul Baghdadului. Misiunea lor era aceea de a atrage focul irakienilor si astfel sa repereze unele puncte de rezistenta. Spre totala surpriza a americanilor, in afara unor focuri sporadice, nu s-a semnalat nimic deosebit. Asta putea insemna ca: fie nu erau nimeni in zona dar grosul trupelor era in alta parte; fie nu erau deloc trupe in oras; sau ca trupele erau foarte disciplinate si n-au tras ca sa nu-si dezvaluie pozitiile. Iar temerile au crescut si datorita faptului ca luptele de la Karbala nu mai conteneau. Logica era simpla – daca irakienii opun o rezistenta sustinuta la Karbala de ce n-ar face-o si in Baghdad?

Din punct de vedere strict militar, cea mai simpla solutie era sa incercuiesti orasul si sa-l infometezi. Dar din punct de vedere politic ar fi fost un dezastru mediatic – nimeni nu voia sa vada copii murind de foame pe CNN. A doua optiune era sa ataci orasul frontal cu pierderi mari, atit civili cit si americani.

Pe 7 aprilie, situatia a devenit si mai ciudata. Citeva alte unitati de recunoastere au facut incursiuni in Baghdad din diverse directii si nici una nu a fost intimpinata cu foc. Irakienii fie se abtineau … fie nu era nimeni acasa! In dupa masa aceleasi zile, rachete americane au lovit si distrus un restaurant din districtul Mansur. Surse secrete au raportat ca Saddam, fii sai si 30 de alti membri ai guvernului luau parte la o intilnire inauntrul sau in apropierea restaurantului. Este neclar de ce s-a crezut ca Saddam sa aleaga un astfel de loc de intilnire in locul multelor bunkere avute la dispozitie. Cladirea a fost rasa complet si nu s-ar fi cunoscut decit peste citeva zile daca Saddam a fost ucis sau nu. Oricum acest lucru era perfect din punct de vedere american. Vestea ca Saddam ar putea fi mort facea inconjurul lumii. Trupele US inconjurasera Baghdadul. Lovitura psihologica fusese data.

Pe 9 aprilie, trupele americane au inceput ocuparea Baghdadului. Nici o rezistenta semnificativa nu a fost reperata. Nici urma de Saddam, Garzile Republicane sau de Fedayeen. Era doar un oras imens si aglomerat fara nici o forta militara organizata. Zvonurile au inceput sa curga despre o posibila fuga a lui Saddam in Siria cu ajutorul rusilor, sau ca a fost ucis in lupta ori ca este la Tikrit unde organizeaza rezistenta.

In timp ce statuia lui Saddam era darimata de pe soclu, americanii inca se frecau la ochi nestiind ce sa creada. Nu se stia unde este Saddam si nici diviziile sale. In afara de a curata nordul Irakului, US credeau ca razboiul se incheiase. Dar dupa ce Statele Unite se pregatisera minutios pentru cea mai mare batalie din ultima decada, aceasta se terminase brusc inainte de a incepe. Era ciudat si toata lumea simtea asta.
O victorie umbrita de temeri.

(va urma)

Sursa:
America’s Secret War – George Friedman, Broadway Books, 2004

Acest articol a fost publicat luni, 23 ianuarie 2006 la rubrica Intern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.