caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

O bătrână preferă să moară de frig, decât de…foame!

de (24-1-2006)

În aceste zile temperatura a scăzut foarte mult, având în vedere că noi, românii nu suntem obişnuiţi la aceste temperaturi, fapt care se poate observa din numărul mare de morţi şi a pacienţilor ce sunt prin spitale internaţi cu degerături.

Singura problemă la noi, în acest moment este frigul, aşa spun cei „de sus”, dar câţi au fost pe străzi personal pentru a vedea adevăratele probleme? Nu cred că au ieşit din culcuşurile lor pentru a-i vedea pe aceşti oropsiţi ai sorţii ce-şi duc cu greu viaţa, cerşind pe la colţuri sau mai nou, prin magazine, datorită frigului.

Ştiam de o bătrână care venea mereu la cerşit, îi ştiam şi locurile pe unde stă, urmărind-o de foarte multe ori, din umbră. Nu mă observa, dar i-am analizat toate gesturile pe care le făcea, felul cum voia să-ţi pupe mâna atunci când îi dădeai ceva de mâncare sau un bănuţ sau chiar acele momente când lacrimile îi acopereau obrajii acoperiţii de atâtea greutăţi.

În aceste zile nu am mai văzut-o. Nici nu mă aşteptam să o mai văd, la aceste temperaturi joase, dar…mare mi-a fost mirarea când, la intrarea într-o farmacie am văzut-o în coridorul de la intrare, tremurând ca o vargă.
M-am dus la ea şi am întrebat-o: „mamaie, de ce nu mergi acasă, e tare frig, iar la vârsta dumitale nu e indicat să-ţi probezi rezistenţa”.

S-a uitat la mine şi cu aceleaşi lacrimi în ochi mi-a spus: „ aş sta acasă maică, dar nu am nici bani de pâine, ce să fac acolo, să-mi aştept sfârşitul muritoare de foame? Prefer să mor de frig, decât de foame!”
Nu-mi venea a crede! O bătrână de peste şapte zeci de ani, îşi cerşea hrana zilnică la peste minus 15 grade. O bătrânică, preferă să moară de frig, decât de foame, iar asta, în pragul intrării noastre în Uniunea Europeană. Cum este posibil? Nu ştiu, dar este real!

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (24-1-2006 la 00:00)

    Am doua ipoteze:

    1. Poate batrana voia sa faca avere din cersit in regim capitalist;
    2. Poate prefera sa traiasca cersind decat sa moara luptand.

    Oricum, noi putem striga: „Jos comunismul!” sau „Jos Ceausescu!”.

  • George Gross: (24-1-2006 la 00:00)

    Problema batrinilor si nivelul lor de pensii nu-i rezolvat poate exceptind tarile Scandinave. Serviciile sociale, serviciile orasenesti au menirea grea de ale rezolva; problema e economica si nu are legatura cu regimul politic.

  • Zob Gheorghe: (24-1-2006 la 00:00)

    Din care se deduce ca si in Romania ca si in tarile „democrate” omul la batranete trebuie sa ajunga cersetor ca o incoronare a vietii demne pe care a trait-o. Intru adevar nu exista nici o legatura intre politicieni si economie. Asta si visau cu ardoare romanii in socialism: sa ajunga cersetori in capitalism.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
In spatele stirilor CNN despre Al Qaeda si Iraq

(partea IX) Cum au decurs ostilitatile in teren Razboiul din Iraq a inceput cu o serie de atacuri aeriene si...

Închide
18.225.255.134