caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Coaliţia şi PSD umflă în pînzele lui Vadim

de (19-12-2005)

Coaliţia şi PSD umflă în pînzele lui Vadim
Liviu Antonesei

Comentam săptămîna trecută cel mai recent sondaj CURS, de la finele lunii noiembrie, din datele căruia, cel mai spectaculos eveniment politic era dublarea scorului PRM, de la 8 procente în martie la 16 în noiembrie, cu un surplus de 5% obţinut în ultima lună dinaintea sondajului. Am încercat să interpretez săptămîna trecută informaţiile furnizate de respectivul sondaj, să încerc să depistez cauzele scăderii concomitente a scorurilor partidelor de la guvernare şi din opoziţia democrată, în care am inclus de fapt PSD-ul – uzura la guvernare, luptele intestine din PSD, tensiunile din coaliţie şi dintre preşedinte, PNL şi premier etc. În opinia mea puterea şi opoziţia pesedistă ar trebui să fie cu atît mai mult îngrijorate de evoluţiile spectaculoase ale lui Vadim şi ale PRM-ului, cu cît respectivele creşteri au fost obţinute în vreme ce trupa de strînsură a tribunului a trecut, ea însăşi, prin crize majore – sciziunea „popularilor” lui Ciontu, cîteva valuri de epurări, recentul congres cu strigături. Din păcate, nici puterea, nici PSD-ul nu par să ia în serios aceste evoluţiile politice. Şi ar fi cazul! De ce? Pentru că un recent sondaj INSOMAR, desfăşurat la sfîrşitul lui noiembrie şi începutul lui decembrie, confirmă, chiar dacă nu la zecimale, tendinţele înregistrate de sondajul comentat anterior. Faptul că PRM nu înregistrează 16%, ci doar 15, nu e nici un motiv de bucurie – nu s-au schimbat opţiunile într-o săptămîna! Diferenţa, sub marja de eroare a oricărui sondaj serios, provine din micile diferenţe de metodologie şi, probabil, din structura de amănunt a eşantioanelor. În realitate, ambele sondaje înregistrează aceeaşi realitate – dublarea scorului PRM în interval de numai nouă luni! – şi aceeaşi tendinţă de accelerare a performanţelor în sondaje, indiferent de faptul că partidul se împuţinează, iar Vadim a mai pus surdina declaraţiilor belicoase. Prin urmare, creşterea lui Vadim şi a partidului său se datorează integral eforturilor malefic reunite ale coaliţiei de la guvernare şi ale opoziţiei pesediste.
Dacă guvernul nu-şi ameliorează performanţele şi partidele Alianţei şi, mai larg, coaliţia nu încetează tensiunile interne, dacă dl. Băsescu nu-l mai lasă pe premier în pace, îndreptîndu-şi spiritul critic şi spre adversarii reali, este limpede că pe măsură ce-şi vor pierde suportul electoral, transferul spre PRM va deveni încă şi mai masiv. Acelaşi lucru se va petrece şi dacă hipertrofiatul PSD nu-şi rezolvă problemele de leadership, tensiunile intestine şi nu se decide dacă se reformează sau nu. Pe de altă parte, mimarea retoricii peremiste de către partidele calificate democratic, de la PSD la PD ori PIN, duc voturile tot către tribun şi partidul său! De ce? Pentru că electoratul îi va acorda mereu un fel de primă de anterioritate şi de consecvenţă! Cine crede că agitînd iarăşi spectre naţionaliste va lua voturi de la Vadim se înşeală. Lucrurile stau exact pe dos – cu cît vor agita mai mulţi şi mai intens asemenea fantoşe ideologice, cu atît tribunul şi anexa sa politică vor creşte mai mult. Vadim şi PRM-ul nu mai cresc de multă vreme prin ceea ce spun sau fac, ci exclusiv din ceea ce spun şi fac ceilalţi. Chiar dacă-şi decimează partidul, chiar dacă nu face nimic ori face numai tîmpenii, el şi partidul tot vor creşte! Exclusiv pe seama erorilor de discurs, tactice şi strategice ale comilitonilor din cîmpul politic! Confortabilă situaţie. Foarte penibilă pentru adversari! Faptul că vine iarna, că vor creşte preţurile la utilităţi, că vine scumpirea gazului de la 1 ianuarie – procese, de altfel, inevitabile – riscă să accentueze şi mai mult aceste tendinţe. În ce mă priveşte, în absenţa unei treziri din pumni a puterii şi a opoziţiei cu aspect democratic, ambele greu de întrevăzut, îm este şi groază să mă gîndesc la cum ar arăta cifrele unui sondaj efectuat pe la mijlocul iernii! Se cam strînge carnea pe noi, se cam face pielea de găină neafectată de gripa aviară sau, vorba cronicarului, se cam sparie gîndul…

Ecouri

  • Octavian Mihaescu: (19-12-2005 la 00:00)

    Pai ce sa mai zic, sa se faca pielea arici-pogonici!

    Sa fim seriosi, 15% ptr Vadim (as cum subliniati si Dv in Articol, D-le L.A), la 15 ani de la asa zisa revolutie, cu peste un milion de revolutionari, este de râsul lumii România, nu politicienii care se plimba bine mersi în toata lumea si la cele mai înalte niveluri, acceptati ca parteneri!

    Cauza o stim cu totii si nu vrem sa o stim! De mila, de sila, ajunseram la un liman, cât de cât! Asta seara am revazut declaratiile lui Iliescu cu ocazia aderarii noastre la NATO (am avut nevoie de o subliniere, motiv pentru care am revazut-o si cu ochii de azi), ceea ce este bun, vb de imagine filmata, nu text. Am zâmbit cu amar, zambet care poate ca a influentat putin si ecoul de fata.

    Mi-a ramas in minte si acum, zâmbetul Iliescia,m cu adânca durere in suflet si ptr Varsovia si ptr NATO; are el un stil propiu care nu prea ne scapa usor a-l dibui! asta da drama si ptr Iliescu si ptr România!

    Cu aceeasi stima

    O.M

  • Liviu Antonesei: (19-12-2005 la 00:00)

    Va dati seama ca va inteleg bine zimbetul amar si motivele sale. Eu cred ca am reusit sa ma mai vaccinez. Foarte multa eterna si fascinanta, in doze zilnice masive, te obisnuieste cu otrava. Acum, sint de vreo cinci zile la Cracovia si a inceput deja sa-mi lipseasca! Auguri.

  • Zob Gheorghe: (19-12-2005 la 00:00)

    Deci avem vesti bune. Confortabil.

    Nu cetateni. Nu propaganda si agitatia nationalista a lui Tudor convinge lumea sa voteze pronationalist.

    Luati seama bine: se apropie rabdarea nenorocitului roman de limite si va fi vai. Va fi vai de boieri, va fi vai de hoti, va fi vai de lingai, va fi vai de asupritorii nostri.

    Ca sa-si intareasca opresiunea au adus ostire straina pe lut romanesc.Vom sta de scut pentru popoare straine si se va lovi in noi pentru ca ne conduc vanzatori vanduti.

    Dupa blocuri suntem noi
    Cei flamanzi si goi
    Cei fara de bani
    Cei fara de ani
    Cei fara credinta
    Cei fara de stiinta.

  • Liviu Antonesei: (19-12-2005 la 00:00)

    Opinia d-voastra e, inteleg, tot raul spre bine! in ce ma priveste, nu o impartasesc.

  • Sorin Cismaru: (19-12-2005 la 00:00)

    Este dreptul dv. sa simpatizati cu unul sau altul din partide. Cadem prea des insa in iluziile sondajelor si gasiti ca o tendinta ascendenta (care poate fi temporara sau nu) a unui partid (PRM) o puteti echivala cu un fel de renastere a poporului roman. Sondajele ramin sondaje, ele masoara doar niste stari emotionale ale populatiei la un moment dat si nicidecum vreo panta implacabila.

    Dupa parerea mea, orice recrudescenta a retoricii nationaliste va face ca procentajul respectiv sa scada simtitor.

  • Sorin Cismaru: (19-12-2005 la 00:00)

    Vreau sa fac precizarea – pentru mai multa claritate – ca replica mea anterioara era adresata d-lui Zob Ghe.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Romania, vicecampioana mondiala

Saptamana care tocmai se sfarseste a fost una dintre acele dati cand am scos capul in lume, cand Romania ,...

Închide
18.227.0.192