caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Romania, vicecampioana mondiala

de (18-12-2005)

Saptamana care tocmai se sfarseste a fost una dintre acele dati cand am scos capul in lume, cand Romania , prin romani, si-a strigat numele peste hotare. Nu urmaresc in mod special partidele de handbal, dar o voi face de acum inainte. Campionatul Mondial din Rusia, evolutia neasteptata a fetelor noastre, increderea ca Romania poate castiga o medalie…iata numai cateva dintre motivele care m-au facut sa urmaresc Campionatul Mondial de handbal.

Banii investiti in sportul romanesc sunt ca si banii de la FNI…nu sunt! Si nici n-avem de ce sa ne mire acest lucru, ca doar sportul, nu este printre primele 10 prioritati ale Romaniei si totusi, strainii identifica Romania cu Hagi, Nadia, Ilie Nastase…., iar printre personalitatile prezente la finala de la Sankt Petersburg s-au numarat Basescu si Tariceanu.

Sa fii vicecampioana mondiala e o performanta care trebuie salutata in picioare. Atat s-a putut, atat s-a facut. Impotriva Rusiei n-am avut nici o sansa, dar handbalistele s-au luptat. S-au luptat cu inaltimea, cu conditia fizica si cu norocul rusoaicelor…si totusi, e bine ca ne-au lasat norocul si puterea abia in finala. Nu e de neglijat nici faptul ca avem doua jucatoare in echipa de vis a Mondialului, portarul Luminita Hutupan-Dinu si extrema stanga Valentina Elisei-Ardean.

Romanii s-au strans in localuri ca sa urmareasca finala, au strigat si au incurajat de la distanta, iar asta imi aminteste de serile cand urmaream meciurile Nationalei de fotbal de la Euro 2000, Romania-Anglia sau Italia-Romania…tanjesc dupa un meci international de fotbal al Romaniei, un meci la Mondiale sau Europene, dar ai nostri rateaza calificari pe banda rulanta si ma gandesc de pe acum la echipa cu care sa simpatizez la mondialul din Germania. O sa trag la sort…pariez ca o sa iasa Brazilia.

Ma bucur pentru performanta handbalistelor nostre, dar mi-e rusine…parca bucuria asta nu seamana cu bucuria de la acel 3-2 al Romaniei cu Anglia din 2000… e drept, exista diferente intre handbal si fotbal. Imi vin acum in minte randurile lui Fanus Neagu- ,, Fotbalul – talisman si piatra de altar. Iubire si pedeapsa. Circ si industrie. Adevar sfant amestecat cu adevar pocit. Multa frumusete, nopti de carnaval, dar si dedesupturi tenebroase. Viata ca spectacol. Credinta in vartejul tineretii. Curajul de-a fi circari. Pentru ca fotbalul suntem noi toti: cei care il joaca si cei care il privesc…, fotbalul mi-a daruit magia Cuvantului. In marginea stadioanelor am imbracat camasa pacatosului acceptabil. A nebunului frumos”. La performanta reusita azi de catre handbalistele noastre ar trebui sa se inchine orice fotbalist.

Sper ca vicecampioanele mondiale vor fi intampinate asa cum se cuvine la aeroport, ca vor iesi romanii in strada si ca se vor gasi bani la Guvern pentru premierea jucatoarelor asa cum s-a promis.

Pentru o seara, handbalul a invins in inima mea, Zeul fotbal.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Talking about winter

Un lac inghetat in dumbrava cu arborii parasiti de suflete Gerul, cristalul in sunet si ecou Esti tu peste oglinda,...

Închide
44.211.58.249