caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Cum s-a ales praful de cea mai veche comunitate evreiască din Diaspora

de (24-4-2011)
14 ecouri

În ultima vreme, odată cu frământările din lumea arabă, Irakul, care odinioară ținea capul de afiș, nu mai este o sursă de știri zilnice. E drept că din când în când mai explodează câte o bombă, dar această țară tinde să devină un fel de oază de stabilitate relativă în Orientul Apropiat și Mijlociu.

Înființat de britanici în urmă cu 90 de ani în granițele actuale, Irakul a avut o istorie adeseori violentă, în care cele trei principale comunități etno-religioase – arabii șiiți, arabii suniți și kurzii – s-au luptat pentru influență în stat, până în anul 2003 suniții fiind cei care au monopolizat practic puterea.

Mai puțin este știut faptul că până acum 60 de ani, o a patra comunitate – evreii – a trăit în Irak în număr considerabil și a avut un rol important (sau cel puțin a încercat să joace) în consolidarea tânărului stat.

De aceea cartei jurnalistei britanice Marina Benjamin “Last Days in Babylon – The Story of the Jews of Baghdad” – Editura Bloomsbury, 2007 –  este extrem de utilă în acoperirea acestei lacune.

Purtând subtitlul “Povestea unei familii – prăbușirea unei națiuni”, cartea reprezintă o cronică de familie pe durata ultimului secol în paralel cu istoria Irakului. Marina Benjamin se trage dintr-o familie de evrei din Bagdad și personajul principal al cărții este bunica ei maternă, Regina Sehayek.

Născută la Bagdad în 1905, într-o familie prosperă a clasei de mijloc evreiești, Regina a trecut prin nenumărate drame și traume până la plecarea ei din Irak împreună cu cei trei copii ai ei în anul 1950.

Prezența neîntreruptă a evreilor la Bagdad – principala comunitate de acest fel din Irak, celelalte comunități importante fiind la Basra și Mosul – datează de peste 2600 de ani, de când împăratul Nabucodonosor a deportat elitele evreiești din Iuda în Babilon, ca umare a cuceririi micului regat între 597 – 586 înainte de Christos.

Noul anti-Semitism arab

Până în 1917, an în care Irakul a fost ocupat de trupele britanice ca urmare a victoriei asupra trupelor otomane, evreii irakieni au fost o minoritate tolerată – dhimmi – dar care s-a bucurat de autonomie relativă și a nu a suferit persecuții de talia acelora la care au fost supuși evreii europeni – așkenazi.

Dar adoptarea în acel an a Declarației Balfour, prin care Marea Britanie se angaja să susțină crearea unui cămin național evreiesc în Palestina, iar apoi instaurarea dominației coloniale britanice, directe sau indirecte, în lumea arabă, a atras asupra evreilor din Irak nemulțumirea populației arabe în mijlocul căreia trăiau.

Noul naționalism arab a văzut în acești evrei un corp străin, un aliat al Occidentului perfid, care s-ar fi opus idealurilor de unitate pan-arabă. După crearea statului Irak de către Marea Britanie și apoi după obținerea în 1932 a independenței (formale, căci tot britanicii erau adevărații stăpâni în vechea Mesopotamie), evreii irakieni au început să fie discriminați, nu chiar ca cei din Europa în vremea dominației naziste, dar a devenit clar că nu mai erau bineveniți în Irak.

Nu doar au fost doar discriminări, ci și pogromuri, instigate mai ales de fostul muftiu al Ierusalimului, Haj Amin al Husseini, refugiat la un moment dat la Bagdad. De altfel, Palestina era chiar de la acea vreme o cauză care excita ulița arabă.

După cel de-al doilea război mondial și mai ales când a devenit clar că evreii vor avea propriul stat în Palestina, situația evreilor irakieni – în număr de aproape 150000 a devenit practic imposibilă.

Ironia este că imensa lor majoritate nu erau sioniști, ci erau extrem de atașați țării în care se născuseră și aveau ca limbă maternă araba. Dar persecuțiile au devenit tot mai intense. Dați afară din slujbele de funcționari publici, împiedicați să studieze în școlile de stat, jefuiți de avere și hărțuiți, evreii au devenit și dușmani ai statului – acuzați periodic de spionaj pentru tânărul stat Israel.

Cazul cel mai notoriu este al omului de afaceri Shafiq Ades, din Basra, acuzat că ar fi vândut arme israelienilor, el a fost arestat, judecat , condamnat la moarte și spânzurat în public, după un proces trucat, în anul 1948.

Emigrație masivă

Dar nici după aceste persecuții, evreii irakieni nu au determinați să emigreze. La începutul anului 1950, parlamentul Irakului a adoptat așa numita lege a deznaturalizării, care permitea evreilor să renunțe la cetățenia irakiană și să emigreze. Inițial au fost foarte puțini doritori, dar ceea ce a declanșat valul de emigrație au fost atentatele teroriste începute în 1950 împotriva unor evrei și clădiri apaținând comunității evreiești.

Această campanie din 1950 – 1951 a avut ca rezultat emigrarea în masă a peste 130000 de evrei irakieni, în toamna lui 1951 rămânand în Irak doar circa 6000 de evrei, când înainte de război aceștia constituiau circa 1/3 din populația Bagdadului.

Regina, rămasă văduvă din 1942, a plecat cu cei trei copii ai ei în 1950, și s-a stabilit în India, la Calcutta, unde avea rude. În 1955, după obținerea cetățeniei indiene, a putut emigra în Marea Britanie, unde familia ei s-a integrat foarte bine.

Pentru evreii rămași în Irak persecuțiile nu au încetat niciodată și au devenit crunte începând cu 1963, când partidul național-socialist Baath a început să preia frâiele puterii pe care le va acapara în totalitate în 1968 și sub dictatura absolută a lui Saddam Hussein din 1979. Execuțiile publice ale evreilor acuzați de spionaj în favoarea Israelului au continuat, iar cei care au reușit să plece s-au putut considera fericiți.

Când Marina Benjamin a vizitat Bagdadul în 2004, la un an după răsturnarea lui Saddam de către trupele americane și britanice, în capitala Irakului mai trăiau 22 de evrei, ultimele rămășițe ale celei mai vechi comunități a Diasporei. Un cimitir și o sinagogă păzită de un musulman șiit sunt practic singurele urme ale unei comunități câdva înfloritoare.

Cetățeni de categoria a II-a în Israel

Majoritatea evreilor irakieni au emigrat în Israel. Au venit acolo de multe ori doar cu hainele de pe ei, deși mulți erau bancheri, comercianți, funcționari, medici, avocați, profesori. Dar, cum spune cu amărăciune, Israelul la începuturile sale, dominat de evreii așkenazi, nu avea nevoie de o clasă de mijloc, ci de mână de lucru ieftină.

Veniți cu cele mai bune haine pe ei, evreii irakieni, odată dați jos din avion, au fost stropiți cu DDT pentru dezinfectare și duși în tabere de refugiați, iar apoi trimiși în “orașele de dezvoltare” – ma’abarot, unde au trăit în condiții cu care nu fuseseră obișnuiți în țara de origine.

Iar discriminarea lor, ca și a majorității evreilor proveniți din țările arabe – circa 600000 dintr-un total de 800000 nevoiți să plece de acolo – era o realitate, scrie Marina Benjamin, care dă câteva citate din politicienii vremii:

“Evreii din țările musulmane au trăit într-o societate înapoiată, coruptă și lipsită de independență și respect de sine…” Tinerii veniți din aceste țări “trebuie impregnați cu calitățile morale și intelectuale ale celor care au creat statul Israel… Dacă, ferească sfântul, nu reușim … atunci există pericolul ca viitoarea generație să transforme Israelul într-un stat levantin” – David Ben Gurion, prim ministru al Israelului, 1960.

“Vor trece două sau trei generații până îi putem aduce la nivelul standardelor noastre europene”, Moshe Dayan, ministru al apărării.

Evreii orientali au nevoie de a fi complet re-reducați… Ființa și gândirea lor trebuie remodelate în imagine europeană”, Rapahel Patai, profesor de antropologie culturală

Mulți dintre imigranții orientali nu au niciun sentiment pentru statul Israel și nu cunosc nimic despre spiritul țării construite pentru ei”, Maurice Samuel, eseist sionist, originar din România.

Autoarea cărții, care este asimilată și care nu mai vorbește araba maternă a mamei și bunicii sale, ajunge spre sfârșitul cărții să se identifice cu comunitatea evreilor irakieni, iar vizita ei la Bagdad în 2004 constituie un moment de cotitură în regăsirea identității piedute.

Această carte, scrisă într-un limbaj accesibil, cu vervă, umor și ironie, se constituie într-o călătorie de descoperire a unei celei mai vechi comunități evreiești din Diaspora și în același timp a unei identități pierdute în urma dramaticelor evenimente ale secolului al XX-lea. V-o recomand cu căldură.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Arieh: (25-4-2011 la 11:13)

    Doamna Marina Benjamin, autoarea cartii nu e deloc obiectiva, nu cunoaste realitatile isrealiene si ca majoritatea evreilor care au parasit tarile arabe si nu au venit in Israel,se tin de critica pentru a rationaliza existenta lor in afara Israelului.Eu pot afirma ca toti evreii care au venit in Israel, in perioada 1948-1955, acestia incluzand askenazimii din polonia,romania si altii, au fot cu totii indreptati in centrele de desvoltare ale tanarului stat, in care conditiile de viata au fost destul de precare, ca la fiecare inceput. In ce priveste evreii irakieni, acestia si-au ocupat cu timpul locul cuvenit in tanara societate israeliana, devenind o parte din clasa sociala mijlocie a tarii.Multi dintre ei au devenit bankeri, industriasi, militari de cariera pana la cela mai inaintate grade.Doamna Benjamin s-ar fi cuvenit sa viziteze Israelul pentru a vedea la fata locului care este adevarul. Inca nu e prea tarziu sa faca acest pas.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (25-4-2011 la 11:23)

    Domnule Arieh, nu vă faceți probleme, Marina Benjamin a vizitat de mai multe ori Israelul, unde are destule rude, între care familia lui Solomon Sehayek, fratele mamei ei. Procesul de intenție pe care-l faceți autoarei este nu doar neobiectiv dar și nedrept și ține de amnezia pe care mulți israelieni de origine europeană o au când vine vorba de evreii orientali și de faptul că au fost tratați ca cetățeni de categoria a doua, după cum rezultă și din citatele prezentate. E cumva prima oară când citiți despre acest lucru? Existența unui partid ca SHAS nu vă dă de gândit? Au primit cei 800000 de evrei emigrați din țările musulmanane (de multe ori doar cu ce aveau pe ei) vreun cent despăgubire pentru proprietățile de care au fost jefuiți (statul Israel a refuzat să-i despăgubească în vreun fel, dar are un fond de despăgubire al refugiaților palestinieni)?

    În plus, se pare că nu ați reținut că Marina Benjamin este născută în Marea Britanie și nu avea cum să aleagă în locul bunicii ei unde avea să emigreze înainte de a se naște. Și pe urmă cine sunteți dumneavoastră ca să le cereți evreilor din afara Israelului socoteală de ce nu fac alia? Și apoi le cereți cumva socoteală celor cinci milioane de evrei din Statele Unite sau tot mai mulților evrei care aleg să trăiască în Germania de ce nu emigrează în Israel? Sau sunteți conștient că banii donați de ei contribuie la viabilitatea statului Israel și atunci alegeți să nu le cereți socoteală? De ce acest dublu standard? NU cumva e același dublu standard ca cel exprimat în citatele din articol?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Lucian Herscovici: (25-4-2011 la 12:38)

    Felicitari, doamna Marina Benjamin, felicitari draga Petru. Imi amintesc de suferintele evreilor irakieni imigrati in Israel, zvarliti in „maabaroth” si in „orasele de dezvoltare” sau in cartiere sarace, asa cum mi le-a povestit prietenul meu, scriitorul Moshe Samir Nakash, originar din Baghdad, care a continuat sa scrie in limba araba in Israel fara a fi incurajat si ajutat de nimeni si a luptat din rasputeri pentru studierea si conservarea folclorului evreilor irakieni. Regretabil este ca multi oameni inca nu vor sa se obisnuiasca cu adevarul, ca fug de el ca urmare a celor pe care le-au auzit cu diferite ocazii, lucrurile fiind spuse cu tendinta. A venit timpul ca oamenii sa invete ca un istoric trebuie sa spuna adevarul, numai adevarul si tot adevarul, ca un martor la tribunal, ca un martor in fata marelui tribunal care este istoria. Si sa inteleaga ca o civilizatie de mii de ani nu poate fi negata, nu poate fi stearsa, cu atat mai putin de catre o ideologie de cateva zeci de ani sau chiar de cateva generatii, bazata la un moment dat pe interesele promotorilor ei, in special dupa ce devine ideologie oficiala. Sa nu uitam nici tragedia evreilor romani, asemanatoare partial cu cea a evreilor orientali. Sa ne amintim si de faptul ca evreii irakieni, discriminati, erau considerati de unii ca „ashkenazimii orientalilor”, cei mai culti si moderni – si cel mai putin nenorociti in Israel – evrei orientali, iar evreii romani ca „marocanii ashkenazimilor”, respectiv cei mai nenorociti dintre evreii europeni stabiliti in Israel. Asemenea afirmatii se mai aud inca, desi mult mai putin decat in anii 50-60, deoarece a aparut o noua generatie,parte „adaptata”, parte resemnata, care si-a pierdut radacinile. Exista chiar carti-documente care vorbesc despre aceasta situatie, despre discriminarea care a existat. O carte, intitulata „Hamaapekhah hashkenazith” a fost atat de vulgara incat a fost interzisa de tribunalul israelian in cele din urma. Este cunoscut si cazul unui profesor de literatura, plin de dispret pentru evreii orientali, care a dat elevilor sai de liceu (in majoritate de origine orientala) subiectul „Bialik, model pentru evreii din comunitatile orientale” la o teza, ceea ce a jignit acesti elevi. Ca si presiunile asupra imigrantilor de a renunta sa vorbeasca limba materna, sa citeasca si sa scrie in aceasta limba, copiii fiind invatati sa rada de cei care vorbesc alta limba decat ebraica, sa-si bata joc de ei. Apropo, aceasta atitudine a fost nu numai fata de evreii orientali, ci si fata de evreii vorbitori de idis si ladino. Aceste limbi nu numai ca nu au fost incurajate, ci dimpotriva, denigrate. Au fost cazuri in care nu s-a permis jucarea de piese de teatru in limba idis si chiar cazuri in care a intervenit politia impotriva actorilor si spectatorilor, interzicand reprezentatia. Acum apar regrete pentru aceste doua limbi (pentru dialectele evreo-arabe inca nu), dar sunt lacrimi tarzii – si cine stie daca sunt cu adevarat sincere? Este cunoscuta si afirmatia facuta de Ben Gurion in fata unor elevi de liceu, ca ei sunt singurii „evrei adevarati”, iar cei ramasi in Diaspora sunt „avak adam” (in traducerea exacta: praf omenesc; in traducere libera: gunoi omenesc). Dar trebuie sa invatam un lucru: civilizatia si viata insasi sunt mult mai puternice decat orice ideologie. Dovada victoria traditiei evreiesti in Statul Israel, dupa ce parea ca ar fi fost infranta de curentele politice si de asa-zisa „corectitudinea politica” a imigrantilor in cautare de paine…O societate care se vrea civilizata nu are dreptul sa porneasca impotriva clasei mijlocii, care este baza sociala. Brate de munca se pot gasi, chiar daca uneori par a fi insuficiente. In orice caz, sa ne invatam ca mai imporatant decat a munci este a gandi. Altfel riscam sa ajungem la formula „noi muncim, nu gandim” si este vai si amar.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Arieh: (25-4-2011 la 13:10)

    Domnule Clej vad ca nu ti-ai pierdut zelul polemicei de cand nu mai esti redactorul sef la Acum.Eu traiesc in Israel nu dumneata.Ce-i aia cetateni de gradul 2?In orice tara depe glob, care se considera tara de emigranti, noii veniti trag mata de coade la inceput.Unii mai putin, altii mai mult, pana se aranjaja.Dumneata cunosti procesul, doar ai fost „ole hadash” si dumneata in Anglia.Cel mai usor sa spoiesti cu culori cenusii Isralul pentru a motiva dece nu traiesti acolo.Am cativa prieteni buni in strainatate, care folosesc cu abilitate metoda aceasta.Fondul de despagubire al refugiatilor palestinieni va putea fi materializat numai daca statele arabe vor despagubii cei 800 de mii de evrei care au fost fortati sa emigreze.In afara de asta domnul meu sa fim sanatosi iar noi ramanem prieteni.Avem doar aceleasi scopuri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (25-4-2011 la 13:47)

    Domnule Arieh, mesajul dumneavoastră grosolan și inept (a propos, nu vă permit să vă adresați cu „dumneata” că nu ne-am tras de șireturi, mai ales că vă ascundeți sub anonimat), confirmă nu doar ce scria Marina Benjamin în cartea ei, ci și comentariul, argumentat ca de obicei, al istoricului ISRAELIAN Lucian Herșcovici – că îi priviți de sus pe acești evrei ne-europeni. În lipsă de argumente recurgeți, ca toți cei de teapa dumneavoastră, la atacuri la persoană.

    PS Care sunt scopurile mele? Dar ale dumneavoastră? De unde știți că sunt aceleași? Cine v-a spus că suntem prieteni?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • wanda lucaciu: (25-4-2011 la 14:34)

    Multumesc Dl. clej pentru acest articol interesant.
    Eu am citit cartea, si mi-a placut foarte mult.
    O alta carte scrisa de autorul Ariel Sabar,“My Father’s Paradise: A Son’s Search for His Jewish Past in Kurdish Iraq”este asemanatoare cartii scrise de Marina Benjamin. Evreii din partea Kurdistanului care apartine de Irak, sunt ultimii evrei care inca vorbesc aramaica. Tatal autorului, Prof. Yona Sabar este professor universitar la UCLA si este cunoscut in toata lumea pentru faptul ca este unicul cunoscator al limbii arameice.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (25-4-2011 la 15:22)

    Nu am citit cartea, asa ca nu pot sa-mi fac o parere despre evolutia identitara si despre modul de abordare al autoarei.

    Relativ la „cetateni de categoria a doua”, remarca este adevarata. Evreii din comunitatile orientale au avut multe de patimit, fiind tratati cu condescendenta de cei mai vechi, in majoritate de origine europeana. Deoarece civilizatia spre care se tindea era cea europeana, evreii din orient (irakieni, yemeniti, marocani, etc…) au fost integrati in mod fortat, dupa standarde arbitare, de multe ori in meserii sau functii cu mult sub capacitatea lor. In plus, s-a cautat o uniformizare a traditiei, care a creat fisuri in societatea israeliena. Unele s-au inchis, in timp, altele persista si astazi.

    Ca orice nedreptate, s-a ajuns la reactia bumerang, in care evreii de origine orientala au facut demonstratii, s-au unit in partide, au adincit sectorializarea, pina la absurd. Desigur, exista si azi idei preconcepute, dar care par a se sterge, in timp, mai ales datorita casatoriilor „mixte”.

    Este insa la moda „cautarea radacinilor”, dar nu creaza probleme sociale atit de mari precum in anii 50-60.

    O remarca relativ la evreii de origine romana. Persista si azi ideea ca romanii au fost nedreptatiti, fata de polonezi, germani sau rusi. Eu nu cred asta, pentru ca insasi cautatea unei proportii de reprezentare politica sau economica ar fi o absurditate, care contravine scopului sionismului. Cind s-a format „partidul romanilor”, in Israel, a devenit subiect de gluma, pe buna dreptate.

    Daca cineva isi inchipuie ca cei proveniind din fosta URSS maninca caviar si miere, in Israel, se inseala. Nu putin ingineri sau muzicieni au devenit maturatori de strada sau paznici. Dar nu s-au izbit in asa o masura de trufia evreeilor de origine europeana fata de orientali.

    Intrebarea care se pune este in ce masura, astazi, societatea israeliana trebuie sa se inspire din cultura europeana sau sa adopte o „cale de mijloc”. Eu cred ca lucrurile au propria lor dinamica si ca 63 de ani de existanta a Israelului sint inca prea putini pentru a putea rezolva discrepantele de mentalitate si bagajul cu care fiecare comunitate a ajuns in noua-veche patrie. Nu exista solutii miraculoase.

    E normal ca cei mai vechi sa avanseze, dincolo de capacitatile personale. De aici pina la erijarea in persecutati in mod ostentativ, calea e lunga. Dar evreii de origine orientala au fot desconsiderati si marginalizati, intr-adevar. Aici se poate generaliza, pentru ca s-au vazut rezultatele.

    As mai avea multe ramarci si cred ca Petru a facut bine ca a adus in actualitate acest aspect, legat de comunitati si relatiile interumane, alterate de idei preconcepute si fara deschidere spre alteritate, boala de care a suferit societatea israeliana si care se acutizeaza, din cind in cind. Dar vreau sa precizez ca, conform unor statistici mai vechi, evreii de origine orientala sint, in mare, mult mai ostili arabilor decit cei de origine europeana, chiar daca au cunoscut cultura araba, au preferinte culturale si gastronomice asemanatoare.

    Iar auto-victimizarea romanilor este o exagerare penibila, de multe ori bazata pe o ciudata teorie ca „romanii nu au fost suficient de uniti”, de parca au emigrat in Israel ca evrei romani, nu ca evrei. Integrarea intr-o societate implica si renuntari, nu numai pretentii de onoruri, iar „mi se cuvine” este o notiune depasita, nu exista un consiliu suprem care sa imparta oamenii in functie de merite ( percepute de fiecare in mod subiectiv).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • wanda lucaciu: (25-4-2011 la 22:47)

    La inceputul lui Noiembrie 2010, m-am intors din Israel, dupa o vizita de circa 3 saptamani. De citeva ori, am fost invitata cu prietena mea care locuieste in Israel din 1957, la prietenii ei israelieni, a caror parinti au emigrat in Israel din Europa.Discutiile despre politica israeliana si americana era inevitabila. De multe ori, imi amintea de bancul cu castravetele. Daca se vorbea despre caldurile din Israel, tam-ne-sam, discutia devia spre politica 🙂 De nenumarate ori, venea vorba si despre evreii de origine araba. Eu, venind din SUA, eram clar vazatoare ca rasisimul in America exista si va continua sa existe. Dar, nu mi-a venit sa cred ca in Israel exista rasism intre evrei. Eu nu ma refer la faptul ca emigrantii din Romania, nu erau placuti de cei din Polonia, si cei de pe planeta Marte nu sunt asa de destepti ca cei de pe planeta noastra. Aceste diferente probabil ca nu mai exista in Israel. Ma refer la rasismul impotriva evreilor care au emigrat din tarile arabe. M-a frapat acest lucru asa de mult, ca in citeva instante, am avut discutii destul de neplacute cu israelienii.
    Multi dintre evreii europeni, au suferit cumplit in tarile lor din cauza ca erau considerati “second class citizens”si erau discriminati de restul populatiei. Acuma, toti se afla in patria lor, si in loc sa se respecte unul pe altul, multi israelieni trateaza evreii din tarile arabe cu dispret. Unii israelieni se comporta cu superioritate fata de cei de origine araba. “Inapoiati” si “necivilizati” sunt numai doua din cuvintele intrebuintate care descriu pe evreii orientali.
    Felul in care sunt tratati evreii orientali, este o rusine pentru Israel si pentru restul evreiilor din diaspora.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Rody: (26-4-2011 la 02:42)

    Am intalnit multi evrei irakieni aici in Israel, ei isi spun levantini , cativa de o inteligenta si cultura sclipitoare , dar fara absolut nicio exceptie = complexati. De exemplu un irakian care am lucrat prin anii ’90 la aceeasi fabrica , venise pe la vreo 5 ani in Israel , familia isi schimbase numele din Suleiman inLahav , erau vreo 8 frati si toti ajunsesera in posturi destul de inalt e , iar colegul meu seful fabricii de VCM (VINYL CHLORIDE MONOMER),

    DIN COMPLEXUL PETROCHIMIC IN CARE AM LUCRAT. Nu cred ca sant persecutati aici, din contra, ei si iranienii sant considerati “ lumea buna” a arabilor.

    Articolul tau mi-a placut si am aflat multe lucruri de care n-aveam stiinta, interesante…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (26-4-2011 la 02:46)

    Recomand cartea autorului israelian Moshe Gat The Jewish exodus from Iraq, 1948-1951, accesibilă pe internet:

    http://books.google.co.uk/books?id=fUjUxKe3LDAC&printsec=frontcover&dq=The+Jewish+Exodus+from+Iraq,+1948-1951&source=bl&ots=pbKsAkZ683&sig=Qe1ZMT263866LKVdYqtHn-a-EYk&hl=en&ei=bNWtTcuxPJSn8QPZu9DyAQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CCAQ6AEwAQ#v=onepage&q&f=false

    De asemenea, îmi aduc aminte de discuția avută cu Ezra, un fotograf care locuia la Ariel – Cisiordania/Samaria – a cărui familie era originară din Irak, care-mi povestea multe lucruri similare cu cele citite în cartea Marinei Benjamin. Printre ele faptul că bunicul lui, emigrat prima generație, insista ca în casă să se vorbească limba arabă.

    Deși nu este ultrareligios, mi-a vorbit cu căldură despre partidul SHAS și liderul său spiritual, Rabinul Ovadia Yosef (a propos, născut la Basra). Interesant este că și el spunea despre originarii din România că ar fi „sefarzii așkenazilor” în raportul cu statutul lor în Israel (el, a propos, fiind căsătorit cu o evreică originară din Republica Moldova).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Arieh: (26-4-2011 la 06:29)

    Domnule Clej pacat ca v-ati shucarit.Chiar si asa continuam sa avem acelas scop care este adevarul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (26-4-2011 la 08:11)

    Ce pacat domnule care semnati „Arieh” ca sunteti incapabil sa aveti o contributie semnificativa si decenta la aceasta discutie. Cat priveste platitudinea cu acelasi scop adevarul, ea se inscrie in aceeasi mediocritate a liniei interventiilor du$neavoastra: acest scop se prezuma (prezumptie pe care ar fi trebuit sa o acordati si autoarei cartii recenzate)i, domnule care chipurile va numiti Arieh. A propos, ati invatat ceva din comentariile facute de israelieni pe aceasta tema?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-6-2011 la 11:16)

    Astăzi s-au împlinit 70 de ani de la pogromul din Bagdad http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-13610702

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • wanda lucaciu: (1-6-2011 la 12:57)

    Iata inca o carte care descrie exodul evreilor din Egipt, dupa ce a venit la putere Gamal Abdel Nasser.

    „The man in the white sharkskin suit” A Jewish family’s exodus from old Cairo to the New World, by Lucette Lagnado

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
100.24.122.228