caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

O conștiință activă

de (4-7-2018)
3 ecouri


Wilhelm Filderman a fost una din personalitățile cele mai importante ale vieții evreiești din România primei jumătăți a secolului XX. Născut într-o familie modestă și rămas orfan de tată în primii ani, a reușit prin sacrificiile financiare ale mamei să urmeze studii strălucite în România și în Franța, de unde s-a întors cu o diplomă universitară în drept. Gîndirea sa meticuloasă, precisă, puterea sa de muncă ieșită din comun l-au împins în zona activismului social-politic. Principala sa miză a constituit-o organizarea comunității evreiești, pentru a duce lupta în favoarea obținerii drepturilor cetățenești, stipulate în tratatele internaționale, dar tergiversate și neaplicate concret de guvernele succesive.

Primul volum de Memorii & Jurnale acoperă perioada 1900-1940, cînd Filderman a fost un martor incomod al duplicităților politice ale vremii și un adversar insistent în negocieri, din calitățile sale oficiale de președinte al Uniunii Evreilor Pămînteni, reorganizată în Uniunea Evreilor din România, președinte al Uniunii Comunităților Evreiești din Vechiul Regat, președinte al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești din România Mare, președinte al biroului român al American Joint Distribution Committee, precum și de membru al Parlamentului României. A avut oportunitatea de a participa în mod activ la conferința internațională, care a stabilit drepturile minorităților din România la finele Primului Război Mondial – și a constatat personal stratagemele oamenilor politici din țară de-a tergiversa, de-a nu semna și apoi de-a nu implementa prevederile oficiale.

În condițiile în care mai toată istoriografia asupra perioadei interbelice românești, care circulă azi în conștiința publică, provine dintr-o sursă unitară (specialiștii autohtoni, cu diversele nuanțe ale orientării lor ideologice), lectura memoriilor lui Wilhelm Filderman oferă o imagine proaspătă, de multe ori surprinzătoare, asupra actorilor vremii, așa cum sînt ei văzuți prin ochii unui participant avizat, obiectiv și de bună credință. La întîlnirile cu Brătianu, reprezentanții minoritari îi detaliază lungul șir de agresiuni fizice, la care sînt supuși tinerii evrei, în școli și universități din întreaga țară. Primul-ministru consideră că există doar două soluții: fie copilul bătut revine a doua zi cu părinții și se răzbună, chelfănindu-și adversarul (dar riscînd să-și agraveze situația), fie are răbdare ca lucrurile să se calmeze de la sine, odată cu trecerea vremii. “Brătianu a vorbit pompos despre bunele sale intenții, miniștrii săi au ținut discursuri elocvente, dar mașinăria antisemitismului continua să funcționeze. Studenții au organizat întîlniri la Universitatea din București. Dați afară cu forța de poliție, ei au descins în stradă. Scandalurile s-au înmulțit. Lupte la Academia de Studii Comerciale. (…) La Cluj, unde universitatea a fost redeschisă după o scurtă perioadă de suspendare, studenții evrei au fost ținuți cu forța la ușă. Rectorul și șeful poliției au cerut victimelor să părăsească universitatea. Sinagoga evreilor religioși a fost vandalizată. S-a dat buzna în restaurante, iar clienții au fost luați la bătaie. Dr. Wieder a fost grav rănit. La Timișoara, funcționarii publici și studenții Școlii Politehnice au participat la toate revoltele antisemite. (…) Pe 14 decembrie, Universitatea din București și-a închis porțile, urmată pe 17 decembrie de Academia de Studii Comerciale. Explicația care a fost dată făcea trimitere la «tulburările care, în pofida măsurilor luate de autoritățile universitare, au dat peste cap viața universitară și au dăunat prestigiului și demnității instituției de înaltă cultură»”.

De fapt amintirile lui Filderman se constituie pe 500 de pagini într-o înșiruire neostenită, an după an, a nenumăratelor fapte violente, ce au afectat viața comunității evreiești, la consemnarea instigatorilor extremiști, cu ideologia lor primitivă, la notarea demagogiei penibile a personalităților politice care, în momente de mare tensiune, ar fi avut datoria de-a interveni și n-au făcut-o. Guvernele se schimbau, ipocrizia rămînea identică. “Stilul lui Maniu era de a vorbi cu mîna pe inimă, în timp ce încuraja haitele de ucigași ale lui Cuza și Codreanu și, concomitent, striga că anti-antisemitismul său condusese la demisii în rîndurile Partidului Național Țărănesc. Dar comportamentul său duplicitar nu înșela pe nimeni.”

Filderman nu-i omul care să se descurajeze ușor, astfel că îi bombardează de-a lungul anilor cu scrisori, reclamații, sesizări și solicitări pe demnitarii îndreptățiți să pună capăt violențelor. Măcar să nu spună cineva că n-a știut. Le scrie epistole regilor care se succedă pe tron, iar aceștia îl asigură de bunele lor intenții. Merge în audiență la consiliul regent, ai cărui membri îl ascultă cu atenție și scutură din cap a neputință. Mobilizează forurile politice din Occident, și mai ales din SUA, pentru a le cere sprijinul, prin intermediul presiunilor care să impună democratizarea României. Participă la activitățile unor conferințe cu miză internațională (de pildă în vederea constituirii statului Israel), unde își cîștigă un prestigiu pe care-l convertește în alte eforturi de militantism pentru cauza românească.

Pe această mare agitată, confruntat cu răstălmăcirile, ostilitatea, viclenia, agresiunile și amenințările care plouau din toate direcțiile, reputatul om al legii nu se putea sprijini decît pe mintea sa lucidă, pe competențele sale profesionale, pe dăruirea sa inimoasă, reafirmată inclusiv în intervenții de la tribuna Parlamentului. “Încă o dată spun că noi nu ne considerăm a fi o națiune în cadrul unei națiuni, ci o minoritate etnică. Originea etnică a unei persoane nu este o chestiune de opțiune, ci o realitate istorică. / Nu am aceeași origine etnică cu românii. Strămoșii mei nu au sosit în Dacia cu legiunile lui Traian. Probabil că ei au venit de pe Muntele Sinai, din Palestina, și probabil că au rătăcit timp de secole înainte de a ajunge aici. Însă provoc pe orice român care descinde din Traian să-mi spună că el este mai patriot sau mai bun cetățean decît mine ori decît orice alt cetățean evreu al României. / Chiar dacă originea mea este alta decît a românilor, mă consider asimilat în întregime și la modul absolut și am la inimă aceleași interese materiale și politice ca și ei. (…) Minoritatea noastră etnică s-a statornicit în cadrul națiunii române – însă este limpede că intenționăm să menținem vii tradițiile noastre religioase și culturale, care reprezintă moștenirea umanității. Nu-mi este rușine că sunt evreu; dimpotrivă, am toate motivele de a fi mîndru. Fiecare popor are propriul său drept la glorie. Poporul evreu nu invidiază alte popoare, deoarece noi ne numărăm între cei care probabil au contribuit cel mai mult la civilizația mondială. / Chiar dacă sunt diferit din punct de vedere etnic și religios de concetățenii mei români, am absolut aceleași interese ca și ei. Vorbesc despre național în sensul întregii națiuni. O națiune reprezintă totalitatea cetățenilor care trăiesc într-o anumită țară.”

Din păcate mersul vremii, care prefigura venirea la putere a hitlerismului, îi stătea împotrivă. Bîjbîiala politică a etapei – pe care alții o consideră cea mai glorioasă din istoria României – este consemnată cu amărăciune. “Guvernele veneau și plecau, însă puțin sau nimic nu se schimba. Nu aveau doctrine, nici perspective politice; ele serveau facțiunile interne și presiunile internaționale; erau sfîșiate de contradicții de nerezolvat. Era aceeași vorbărie grandilocventă, aceeași nehotărîre în problemele serioase, aceeași pendulare între inerție și izbucniri de energie.”

Pe fondul indeciziei, a corupției și a duplicității guvernanților, care se roteau cu repeziciune, propaganda antisemită, accentuată sub coordonarea lui A.C. Cuza (căruia i se rezervă un portret devastator, pe bază de fapte concrete: laș, parvenit, plagiator, mincinos, demagog, incompetent), sfîrșește prin coruperea mentalităților. “Puțin cîte puțin, excesele antisemite au devenit o psihoză colectivă. Ceea ce ani de zile păruseră a fi doar manifestări izolate, pentru care erau răspunzători doar indivizi ori grupuri extremiste, acum înghițise întreaga societate românească. Prin tineret și prin femei, cele mai influențabile categorii, întreaga națiune lăsa impresia că este cuprinsă de o nebunie fără nume. / Simțul moral, distincția dintre bine și rău, nu se mai regăsea în relațiile cotidiene dintre cetățeni. Vocile celor care încercau să exprime o gîndire independentă deveneau tot mai tăcute și mai izolate. Un val de isterie pusese stăpînire pe opinia publică. Atmosfera era otrăvită de mituri barbare despre «puritatea națională», despre «sînge», despre crima rituală. / Asasinarea prefectului la Iași a ilustrat starea de fapt.”

În vara anului 1939, Wilhelm Filderman se afla în Franța împreună cu soția lui. Intuiția politică i-a semnalat, cu mare acuitate, că vor urma lucruri extrem de grave și cei doi au decis să se refugieze în SUA. Totuși o pregătire atentă a plecării definitive era obligatorie. Militantul pentru valorile democratice s-a întors la București ca să-și pună ordine în lucruri. Aici a observat cu îngrijorare că situația s-a deteriorat suplimentar. “Un sfert de veac în slujba comunității evreiești din România m-a familiarizat profund cu nevoile evreilor, cu durerea acestora, cu situația lor disperată. Ei aveau nevoie de mine, iar eu aveam nevoie de lumea lor; viața mea nu avea nici un sens fără ei. Eram un luptător experimentat; îmi cunoșteam drumul prin jungla legislativă și știam cum să mă adresez celor de la putere. Și, s-ar putea spune acum, aveam curajul necesar. / Nu puteam să-mi părăsesc poporul; locul meu era în mijlocul lui. I-am spus soției că voi rămîne în România. Plină de curaj, ea mi s-a alăturat. Cu ea de partea mea, m-am aruncat înapoi în luptă.” Evenimentele sîngeroase ale Holocaustului aveau să i se desfășoare sub priviri.

Laszlo Alexandru, 3-4 iulie 2018

Preluat de pe blogul autorului, http://laszloal.wordpress.com/, cu amabila sa permisiune.

Wilhelm Filderman, Memorii & Jurnale, vol. 1: 1900-1940, Ed. Hasefer Bucureşti, 2016, 588 p., ISBN 973-630-364-7. Editat de Jean Ancel, trad. din engleză de Nicolae Drăguşin. Preţ: ca. 48 RON, 11 Euro, 13 USD

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (18-7-2018 la 00:00)

    Un omagiu preţios adus luptătorului pentru drepturi şi minţii deosebite a juristului Wilhelm Filderman.

    „Principala sa miză a constituit-o organizarea comunității evreiești, pentru a duce lupta în favoarea obținerii drepturilor cetățenești, stipulate în tratatele internaționale, dar tergiversate și neaplicate concret de guvernele succesive”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Pincu Sfartz: (18-7-2018 la 11:08)

    Greșește Domnul Victor cu omagiul adus juristului, pentru că nu avocatului datorează Omagii și Veșnică Amintire -urmașii a zeci de mii de evrei, scăpați din urgia acelor vremuri de OMUL și LUPTĂTORUL Wilhelm Filderman.

    Faptul că avea o ușă deschisă la călăul Antonescu, a contat într-o mare măsură la obținerea unei oarecare îngăduințe, in condamnarea qvasi-totala a evreilor din România acelor vremuri.

    Fie-i primit sufletul printre cei sfinți, în vecii vecilor, Amin.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (18-7-2018 la 14:56)

    @Pincu Sfartz

    > Greșește Domnul Victor cu omagiul adus juristului, pentru că nu avocatului datorează Omagii și Veșnică Amintire (…) Faptul că avea o ușă deschisă la călăul Antonescu, a contat într-o mare măsură la (…).

    Eu am comentat articolul de mai sus, care se opreşte „În vara anului 1939 (…)”, aşa că nu eu sunt cel care „Greșește”.

    „Evenimentele sîngeroase ale Holocaustului aveau să i se desfășoare sub priviri” din articol se referă la viitor, motiv pentru care acţiunile ce au urmat ale lui Wilhelm Filderman nu sunt descrise.

    Mai recitiţi, mai reflectaţi vă rog la care a fost „Principala sa miză” în perioada respectivă (miză citată de mine), aceasta în locul tendinţei dv. caracteristice de a mă critica/corecta şi de a da lecţii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.162.123.74