caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Seminte pentru viitor



 

Timpul nu există – o discuţie… de două ore, într-un grup eterogen

de (24-4-2011)
27 ecouri

Formula „Cine se aseamănă, se adună”, funcţionează în majoritatea grupurilor care se formează din propria voinţă a indivizilor. Am constatat, personal, acest lucru, la grădiniţă, în viaţa de cartier, la şcoală, în grupurile de sportivi, de artişti, de scriitori prin care m-am perindat. Până la urmă, această regulă funcţionează şi în grupurile constituite prin forţa împrejurărilor, cum ar fi o mică societate comercială, înfiinţată cu scopul de a obţine profit: cel care este diferit de ceilalţi este eliminat. Am constatat, cu surprindere, că această regulă nu funcţionează, deocamdată, în Clubul Discuţiilor Interesante din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, România, pe care eu, din raţiuni de impact mediatic, l-am supranumit Clubul Înţelepţilor (periculos şi la limita ridicolului). Totuşi, nu am mizat pe ridicol, fiind convins că, după un timp, fondul se impune în faţa formei şi orice nume poate primi consistenţă prin fapte, vorbe şi atitudini. Dacă nu se întâmplă aşa, numele merită să cadă în ridicol.

Ziceam că la Clubul Înţelepţilor s-au grupat, în jurul unei idei lansate de poetul Iacob Roman, un profesor de limba română, sceptic (Daniel Lazăr), un matematician, preocupat de fizică, idealist şi credincios, care încearcă să împace ştiinţa cu religia (Ioan Vida), un inginer, eseist, militant pentru libertate şi democraţie, credincios ortodox (Anton Georgescu), un preot ortodox, preocupat de filosofie creştină (Valentin Popovici) şi, desigur, Iacob Roman, filolog şi doctorand în Ştiinţele Comunicării, ortodox tradiţionalist şi, paradoxal, poet post-postmodernist. Mai sunt şi eu pe acolo, dar fac parte din grup, mai mult ca observator, în calitatea mea de jurnalist. „Înţelepţii” au acceptat să scriu despre ei, la propunerea mea, după ce au dezbătut problema într-o şedinţă cu tema: are sau nu are vreun rost ca publicul larg să afle despre temele supuse dezbaterii, înainte de a fi publicate într-un volum. Am înţeles că solicitarea mea a trecut la limită.

Adevărul e că membri grupului se cunosc de multă vreme, însă, abia acum au realizat ce mari deosebiri există între concepţiile lor fundamentale despre viaţă. Cu toate acestea, dezbaterile s-au purtat pe un ton, aş spune, aproape neverosimil de prietenos, cu argumentaţii bazate pe logică (uneori personală), dar, în special, pe surse de informaţii credibile. Nimeni nu a reacţionat umoral cu expresii de genul: nu eşti în stare să spui ceva inteligent, eşti autist, eşti extremist, eşti ridicol sau habotnic etc. Dimpotrivă, formula de adresare instaurată natural, este: nu vă supăraţi, părerea mea este că…, şi urmează părerea, deobicei sprijintă pe texte din volume publicate, pe citate din reviste, din manualul de fizică, biologie, pe argumentaţia vreunui teolog, filosof, om de ştiinţă sau pe propria logică.

Totuşi, m-am mirat când, după ce am spus că am în minte o teorie, care ar putea explica problema apariţiei Universului fără intervenţia divină, m-au programat pentru prezentarea teoriei într-o şedinţă (vinerea trecută – Vinerea Mare la creştini, deci, un moment sensibil pentru credincioşii din grup), cu condiţia să mă prezint cu textul scris.

La şedinţa de săptămâna trecută m-am prezentat la Club, cu materialul intitulat „Despre timp şi originea Universului”. Textul e mai lung, însă aici voi prezenta un referat mai scurt, pe puncte:
„Încercările teologilor şi ale oamenilor de ştiinţă de a explica apariţia Universului, la un anumit moment dat, pe scara timpului, pornesc de la premisa greşită că timpul este o curgere de la minus infinit spre plus infinit. Acest timp liniar, cu punctul zero în prezent, nu există. Cu alte cuvinte, timpul nu există.

Argumente intuitive şi logice:
1) Popoarele primitive nu trăiau în timp sau trăiau într-un timp „foarte scurt”. Pentru a aprecia durata unei deplasări se foloseau exclusiv de măsura spaţiului: trei aruncături de băţ, deplasarea soarelui de două suliţe pe cer, deplasarea soarelui de trei ori pe bolta cerului, până ajungea în acelaşi punct. Popoarele primitive nu aveau în limbaj timpul trecut şi viitor (ex. Labă de Urs merge la vânătoare. Labă de Urs vânează, se însoară, mânâncă etc.). La fel ca şi animalele, oamenii primitivi trăiau în prezent.

2) Timpul a fost inventat de oameni din raţiuni practice. Pentru măsurarea lui, oamenii au început să folosească instrumente tot mai sofisticate, în fapt, ele arată tot o măsură a unei deplasări mecanice: firele de nisip din clepsidră, umbra unui băţ pe un cerc care reprezintă bolta cerului, deplasarea acelor ceasornicului pe un cadran (tot bolta cerului, de la zenit la nadir) etc. Deci, exclusiv deplasări mecanice. De fapt nu se măsoară timpul ci spaţiul.

3) Sentimentul timpului există în om datorită memoriei. Iar memoria omului există datorită proprietăţii materiei de a avea memorie, ca urmare a forţei de inerţie. Amintirea pietrei lovită de altă piatră, este tendinţa ei de a se opune. Este amintirea momentului în care stătea pe loc. La fel, la nivel subatomic, există inerţia particulelor, care, înlănţuite într-un mod complex, ne permit să ne aducem aminte de ordinea anterioară a particulelor. Amintirile sunt posibile datorită inerţiei materiei, care organizată în forme complexe, vii, prelungeşte reverberaţiile inerţiale ale particulelor, premiţând prelungirea acestor amintiri, la fel cum, de exemplu, o lamă de fierăstrău păstrează mai mult timp amintirea unei lovituri, vibrând câteva minute. Dar nu este vorba de minute, ci de inerţia lamei de fierăstrău, care pur şi simplu oscilează în prezent.

4) Odată cu inventarea timpului, oamenii l-au introdus şi în limbaj. Trecut, prezent, viitor. Din raţiuni practice.

5) Ideea de timp minus infinit este iraţională, deoarece dacă ar exista un timp minus infinit, ar fi imposibil să fi scăpat din acel timp, pentru că nu am fi avut un moment de pornire. Nu poţi întoarce minus infinitul spre plus infinit. Pentru aceasta ai nevoie de un nod, de un punct de sprijin, consistent, ori acesta nu poate fi decât prezentul. E clar că omul, trăitor în prezent, a inventat minus infinitul şi plus infinitul, folosind ca punct de pornire prezentul, singurul care există, este real, ferm, stabil, atât de stabil, încât permite imaginarea unor direcţii infinite, în trecut şi în viitor. Dar, este vorba despre imaginaţie, cum spuneam, bazată pe memorie, adică pe proprietatea materiei de a avea inerţie. Nu numai creierul, ci chiar şi ochiul are memorie, ceea ce permite perceperea unor imagini statice, fotografii, derulate cu viteză, drept un film, cu imagini în mişcare. Faptul că nu există nici trecut, nici viitor, explică, în modul cel mai natural, de ce nu se poate călători în timp. Din prezent nu putem ieşi, pentru că el este singurul care există, aşa cum există materia şi mişcarea. Nu a trecut timpul, ci noi ne-am mişcat, ne-am transformat. Mamuţii şi dinozaurii, omul de neanderthal, Alexandru Macedon, Farul din Alexandria, Decebal, sunt aici, cu noi, în prezent, numai că au suferit transformări.

6) Dacă timpul nu există, rezultă că nu este nevoie de vreun Dumnezeu, care pe aşa zisa axă a timpului, la un moment dat, să dea startul apariţiei Universului. Nici Dumnezeu, cât ar fi el de atotputernic, nu poate scăpa din minus infinitul inventat de om, pentru că tocmai acesta este sensul minus infinitului: ceva fără întoarcere, ceva pe care nu te poţi sprijini niciunde, în călcâie, ca să întorci timpul spre plus, pentru că aluneci mereu spre minus orşiunde ai fi. Evident, nu e nevoie nici de vreun Big Bang, care să creeze Universul din nimic, la un moment dat. Este, în schimb, acceptabilă ideea de oscilaţie a Universului. Expansiune şi contracţie repetată, în prezent, asemenea lamei de fierăstrău. Aceasta explică şi coexistenţa noastră cu particulele produse la Big Bang. Ele nu vin din trecut, ele există, în mişcare, în prezent, cu noi.

7) Exprimându-ne în limbajul fizicii, timpul este un raport dintre distanţa parcursă şi viteza (iuţeala) unui corp. Este raportul: dt = ds / v (t2 – t1 = s2 – s1 / v). Unde t = timpul, s = spaţiul, v = viteza. Acesta, dacă mişcarea este uniformă. Dar, în fapt, rezultatul acestui raport nu este un timp, ci o durată. Durata este un raport care exprimă spaţiul parcurs cu o anumită viteză. Dacă viteza este accelerată sau decelerată, formulele se complică, dar, în fond, avem de-a face tot cu rapoarte care sunt considerate că exprimă un timp. Astfel, timpul este o mărime inventată printr-o operaţie abstractă, este rezultatul împărţirii a două mărimi sesizabile şi măsurabile, spaţiul şi iuţeala (respectiv variaţia vitezei şi acceleraţia). Prefer să-i spun iuţeală, fiindcă iuţeala poate fi sesizată şi de un copil, care trăieşte în prezent, fără să aibă nevoie de timp.
Acum, să renunţăm la timpul verbelor şi să spunem cum stă treaba cu Universul, fără să introducem în ecuaţie timpul, elementul toxic, care denaturează înţelegerea noastră despre lume: Universul există. Materia există. Este palpabilă şi măsurabilă. Materia se mişcă. Materia are inerţie. Suntem aici şi ne mişcăm. Microcosmosul şi macrocosmosul sunt în mişcare şi transformare. Nu există nici început şi nici sfârşit.
Acestă teorie răspunde, în mod simplu şi logic, la imposibilitatea existenţei timpului infinit, a timpului, în general. Şi rezolvă problema apariţiei Universului. Universul nu a apărut, el este. Rămâne nerezolvat infinitul spaţiului. Am încercat o construcţie logică şi cu privire la aceasta, însă am ajuns la nişte concluzii cel puţin ciudate”.

Nimeni nu a râs, nici în… timpul, nici după prezentarea acestui text. Profesorul de matematică Ioan Vida a spus că mai există un gânditor care afirmă că oamenii greşesc când privesc timpul ca o curgere, când el este de fapt devenire, ceea ce s-ar traduce tot prin ideea de mişcare. Inginerul Anton Georgescu a spus că eliminarea timpului din ecuaţia înţelegerii Universului poate fi un exerciţiu interesant, însă acesta nu explică, ci doar reduce problema într-un mod brutal. Poetul Iacob Roman a spus că pune aceste căutări ale mele pe faptul că nu beneficiez de un organ destul de dezvoltat al percepţiei existenţei lui Dumnezeu.

Este de mirare că acest Club mai funcţionează. Pentru săptămâna viitoare şi-a propus să discute despre levitaţie (!) Băgându-mă şi eu în seamă, am propus ca temă de discuţie poezia românească de după anul 2000, dar propunerile se votează în mod democratic şi a ieşit levitaţia.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (26-4-2011 la 09:27)

    Pornind de la definitia vitezei din mecanica clasica (la nivelul clasei a IX-a, cel mult) dezvoltati o teorie care amesteca o multime de concepte nemiscibile si ajungeti la o concluzie sideranta. Va sugerez sa cititi (macar) o carte de popularizare a Teoriei Relativitatii, din care sper sa pricepeti, cat de cat, ca exista un sistem spatiu-temporal.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Matei Mircioane: (26-4-2011 la 15:08)

    Nu, domnule (doamnă?) Andrea Ghiţă, nu am pornit de la definiţia şi nici de la formula vitezei din clasa a IX-a. Formula am introdus-o cu speranţa că matematicianul pasionat de fizică, din grupul „Înţelepţilor”, va analiza lucrurile, le va dezvolta, şi din această perspectivă. Baza de la care am pornit este ideea, logică, privind imposibilitatea de a imagina minus infinitul altfel decât din prezent. Dacă imaginăm timpul ca o curgere, de la minus infinit spre plus infinit, desfiinţăm, de fapt definiţia (minus) infinitului. Nu putem veni dintr-un timp minus infinit, pentru că minus infinitul este… infinit mai puternic decât o gaură neagră. Din minus infinit nu poate scăpa nimeni spre plus. Metaforizând, minus infinitul şi plus infinitul sunt atât de puternice, încât trag de timp cu atâta forţă, încât timpul se concentrează în prezent.
    Un alt lucru care m-a făcut să cred că timpul nu există este proprietatea materiei de a avea inerţie, ceea ce se poate traduce prin memorie. Această memorie a materiei îi dă omului senzaţia de timp, pentru că memoria îi dă posibilitatea omului (şi pietrei) de a avea amintiri. De fapt, zic eu, timpul nu este o mărime, ci un sentiment. Acum ştiu sigur că în copilăria mea aveam sentimentul că o zi de vară durează cât durează astăzi o vară. În plus, nu ştiu dacă mă credeţi, am amintiri foarte precoce şi ştiu că am trăit o vreme fără timp, până ce oamenii mari m-au învăţat ce înseamnă timpul. Pentru oamenii mari, învăţaţi cu timpul, pietrele şi oasele sunt mesageri din trecut. Eu, când eram copil şi eram învăţat să stau pe oliţă, după un anumit program, ştiam că pietrele şi oasele sunt. Sunt cu mine, acum, în prezent. Doar că particulele din pietre şi din oase, mai rapid cele din lemn şi din carne, suferă transformări. Noi numim aceste transformări, timp. Evident, chestia cu particulele am adăugat-o după ce am învăţat fizica de clasa a IX-a, dar ştiu că ştiam că oasele nu vin din trecut, ci sunt cu mine în prezent. Ehe, am fost un copil precoce, mulţi mi-au spus asta. Păcat că m-am prostit la maturitate.
    Dincolo de aceste sentimente, dincolo de faptul că nu avem instrumente care să măsoare propriu-zis timpul, ci o deplasare, a soarelui, a pământului, a acelor de ceasornic, râmâne argumentul meu cel mai puternic şi logic: din minus infinit nu putea scăpa nimeni până astăzi. Deci minus infinitul este o invenţie, deci şi timpul, ca o curgere de la minus infinit spre plus infinit, este o invenţie. Folositoare, nu zic nu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Andrea Ghiţă: (26-4-2011 la 16:20)

    Domnule Mihai Mircioane, nadajduiesc ca articolul Dvs. este, de fapt, o farsa ticluita de Grupul Inteleptilor, desi ecoul amanuntit si confuz cu care ma combateti reduce enorma aceasta sansa.
    Iar pentru masurarea timpului (a carui existenta o negati) mai exista si alte mijloace decat cele mecanice. Mai cititi si fizica de a XII-a…

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • wanda lucaciu: (26-4-2011 la 17:42)

    Dl. Mircioane,

    Mi-a fost dificil sa urmaresc demonstratia dv. Deasemenea, si raspunsul dat Andreei, nu m-a ajutat nici el sa inteleg cum ati ajuns la concluzia ca timpul nu exista.
    Exista citeva carti care sustin argumentul dv. dar aceste argumente sunt calificate ca pseudostintifice sau mistice. Faptul ca “timpul” este un concept destul de complicat si multi fizicieni nu-l inteleg complet,asta nu inseamna ca ‘timpul” nu exista.
    Este foarte clar ca ”timpul” exista si face parte din univers. Fara existenta ‘timpului” a Doua Lege a Termodinamici devine nonsense. Deasemenea, Legea Relativitatii este invalidata si ‘Einstein is turning in his grave” 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Matei Mircioane: (27-4-2011 la 08:14)

    Doamnă Wanda Lucaciu, ştiu că sună ciudat ce spun. Dar, hai să ne mai gândim odată. Dvs. spuneţi că există timp. că există trecut. Unde este trecutul? Este în amintire, de fapt, în semnele înscrise în memorie, în semnele înscrise pe pagini,în cărţi, în semnele înscrise pe CD-uri, pe DVD-uri, în memoria calculatorului, toate semne existente în prezent. Aşa cum pe o piatră sunt nişte scrijelituri, nişte semne, aşa sunt înscrise în creierul nostru „amintirile” lucrurilor, a particulelor, de fapt poziţia lor, care se tot modifică. Trecutul nu există. Poate, ne dăm seama de asta privind la e-mailuri. Noi zicem că sunt e-mailuri (scrisori) de astăzi şi din trecut. dar, în memoria calculatorului sunt nişte semne, care există cu noi, numai în prezent. De exemplu, scrisoarea din 17.02.2010. Este ea trecutul? Ea este o scrisoare din prezent, ce are pe ea semnele 17.02.2010. Ea este pe altă pagină, dar este acum. Sau vreţi să spuneţi că mergând pe acea pagină dvs. călătoriţi în trecut? Nu. Sunteţi tot aici, acum, în prezent şi priviţi la semnele 17.02.2010.
    Gândiţi-vă bine; nu vi se pare absurd să spuneţi că trecutul EXISTĂ? Repet, el există numai în memorie şi am spus ce este memoria. Ceva asemănător cu impregnarea luminii pe hârtia fotografică sau a tălpii piciorului în pământul moale.
    Poate mai uşor vă vine să înţelegeţi că nici viitorul nu există. Este în imaginaţia noastră, care are capacitatea de a intui cum îşi schimbă lucrurile poziţia, tot din cauza inerţiei. Noi intuim traiectoria unei maşini, a planetelor, schimbarea poziţiei lor, căci inerţia nu le permite să-şi schimbe brusc traiectoria. Noi numim această intuiţie a noastră, bazată tot pe inerţia materiei, viitor. Dacă eu înţeleg prost lucrurile, vă rog să-mi spuneţi dvs. unde este trecutul? Deci, explicaţi dvs. ce este trecutul, în cuvinte şi propoziţii logice şi dacă dvs vi se va părea logic, poate că şi mie.
    Promit că după asta nu mai insist.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Vlad Solomon: (27-4-2011 la 09:49)

    D-le Mircione,

    Ce inseamna „exista”? Va referiti la o forma materiala, definibila in functie de parametri celurari/atomici/ moleculari? Dragostea exista? Durerea exista?

    Perceptia unei notiuuni, definita ca timp sau spatiu este subiectiva, dar notiunile stabilite de societati, in functie de anumiti parametri, au si valoare obiectiva, in scop de orientare. De aceea s-au stabilit masuri si unitati de masura, pt a avea siteme de referinta. Un sistem de referinta este limbajul, ca mijloc de comunicare, ca aliant social. Daca acceptam teoria Dvs- care ma depaseste, recunosc, nu exista NIMIC nedefinibil material sau nepalpabil. Dar si simtul tactil este subiectiv, desi exista anumite conventii pentru aspru sau neted, de exemplu.

    Eu sint un om simplu, nu am studiat teorii filozofice si doar incerc sa ma refer la ce cred/simt eu in fct de ceilalti, pt ca mai totul este raportat la ceva. Si infinitul la finit.

    Daca TIMPUL ia nmstere, in perceptia Dvs, in clipa in care vedeti cele 6 litere, aveti asociatii de idei pe care, chiar daca doriti sa le ignorati, ele apar. Nu puteti pretinde ca evenimentele istorice se petrec ACUM ( here and now) doar pt ca Dvs cititi despre ele intr-o carte.

    Celulele imbatrinesc, totodata au o memorie, deci si un trecut. Intreaga evolutie umana este actiune, iar actiunea e miscare, fiind raportata la timp. Nu supreapuneti perceptia cu existenta obiectiva, pt ca atunci relativizati totul. Daltonistul nu va vedea verdele, asta nu inseamna ca nu exista ceva care s-a definit ca fiind verde.

    Daca inteleg logica Dvs, nici Dvs nu existati decit daca va imaginez in dosul cuvintelor.

    Ori sint eu timpit, ori e nevoie, intr-adevar, ca teoria Dvs sa fie sustinuta printr-o carte de fizica, filozofie, istorie si inca, si inca…

    Deocamdata astept definirea expresiei „exista”. Altfel ma opresc la „cogito ergo sum”. Si accept termenul de timp.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Teodor I. Burghelea: (27-4-2011 la 10:37)

    Domnule Mircioane,

    Desi sunt de acord cu ambele argumente aduse de persoanele care au reactionat la articolul dumneavoastra legate de Principiul al Doilea al Termodinamicii si Teoria Relativitatii, va propun un exercitiu mult mai simplu pentru a ne dumiri daca timpul este sau nu un nonsens. Drept „ingredient”, voi folosi doar metoda reducerii la absurd – e tot de printr-un manual de clasa a noua. Vom presupune ca timpul nu exista, deci notiune de „raport cauzal” isi va pierde automat sensul. Acest fapt ma va indreptati sa reconsider un paragraf din articolul dumneavoastra in care voi schimba timpurile verbelor in mod aleator. Pentru claritate, voi plasa verbele „maltratate” in ghilimele.

    Sa vedem ce iese:

    [La şedinţa de săptămâna trecută ma „voi prezenta” la Club, cu materialul intitulat „Despre timp şi originea Universului”. Textul „va fi” mai lung, însă aici „a prezent” un referat mai scurt, pe puncte:
    „Încercările teologilor şi ale oamenilor de ştiinţă de „a fi explicat” apariţia Universului, la un anumit moment dat, pe scara timpului, „vor porni” de la premisa greşită că timpul „va fi” o curgere de la minus infinit spre plus infinit. Acest timp liniar, cu punctul zero în prezent, nu „va exista”. Cu alte cuvinte, timpul nu „a existat”.]

    Aproape ca am terminat. Presupunand ca timpul este un nonsens (deci timpurile verbelor devin un capriciu inutil), jocul aleator cu verbele de mai sus nu poate altera in nici un fel sensul textului dumneavoastra initial. Deci, mesajul versiunii originale ar trebui sa se „conserve”. Inclin sa cred ca aceasta concluzie este falsa.

    Daca textul initial nu prea avea sens, textul modificat nu mai este nici macar inteligibil!

    quot erat demonstrandum….

    Al dumneavoastra,

    Teodor I. Burghelea

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (27-4-2011 la 11:00)

    Bine ar fi dacă domnul Mircioane nu ar încerca să-și depășească nivelul de competență.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Stéph: (27-4-2011 la 14:46)

    Domnule Mircioane,
    Dacă am înţeles bine, dvs contestaţi noţiunea de timp ca fiind pur abstractă, lipsită de orice raport cu realitatea.
    Sau ca o „găselniţă” mentală servind memoriei. Eu cred că este dificil de identificat un fenomen în afara timpului. După Kant, „Schimbările nu privesc timpul însuşi ci numai fenomenele în timp”.
    Socotind Big-bang-ul la originea universului, niciun astrofizician nu poate eluda noţiunea de timp.
    Dacă însă împărtăşiţi convingerile filozofice extrem-orientale, puteţi afirma că atât trecutul cât şi viitorul sunt inexistenţi iar prezentul este atât de furtiv, încât, abia pronunţat a şi dispărut. Încercaţi, vă rog, să vulgarizaţi mai abitir teoria dvs. asupra termenului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (27-4-2011 la 15:49)

    Domnule Mircioane, eu am o singura intrebare: EXISTA CEVA?
    Daca nu, atunci sunt linistit. Are sens. Galaxia noastra de exemplu, inghitita de o gaura neagra alaturi de alte galaxii si scuipate ulterior, bine digerate, comprimate si energizate (materie transformata in energie) sub forma unor tasnituri de raze gamma, va lasa aceleasi urme in memoria universului pe cat va lasa urmatorul simbol: A.
    Dar daca exista ceva, atunci devin chiar nelinistit. Numai ca trebuie sa ma si convinga cineva, in context, ca CHIAR EXISTA. Va incumetati?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • dan david: (28-4-2011 la 00:12)

    Articolul dlui Miricione a produs o valvataie printre noi(pare a fi flacara violeta) care nu intelegem integral afirmatiile autorului. Pai sigur ca trecutul nu exista. Si ca o dovada a faptului ca Omul din Neanderthal vietuieste printre noi acum poate fi o fotografie din timpul sedintei Parlamentului in care unii motaie sau mananca, sau privesc imagini dubioase pe noile mijloace modernizate ale Familiei Flinton. Da, Mr Miricione ar trebui sa mai citeasca si abia apoi sa coboare in acest prezent, care nu este relativ, deloc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (28-4-2011 la 22:06)

    Dl.David,
    Ecoul dv. este tot asa de clar ca si articolul Dlui. Mircioane, i.e. amindoua sunt clare ca noroiul (clear as mud). Totusi, comentariul Dlui. David este cu umor si-l apreciez si tot ce am inteles din el este ca Omul din Neanderthal vietuieste si ceva despre Familia Flintstone. Inca ceva…Mircioane nu Miricioane si pentru Dna. Mircioane, Andrea Ghita este o doamna, nu un domn.
    Sa auzim de bine,
    Wanda

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Marinica: (17-2-2012 la 10:45)

    Eu zic ca exista timpul pentru cei care il sustin, iar pentru cei care il infirma nu exista. Si nu dintr-un spirit de impacare a tuturor, ci pentru ca de fapt nimic din ceea ce exista nu poate fi in afara celui in mintea caruia se naste absolut orice ca si o reflectie. Poate cineva sa isi imagineze lumea, ca si materie chiar si nu doar timpul care pare o notiune mai abstracta, inainte de a se naste ? Chiar crede cineva ca inainte de a exista el au trait dinozauri pe acest pamant ? Eu zic ca nu. Si nimeni nu poate aduce argumente decat „auzite” sau „vazute” de el la televizor. De el…..

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Schindler: (18-2-2012 la 06:24)

    „[…] pentru cei care il infirma nu exista.” Daca te poti gandi la ceva, inseamna ca acel ceva exista, fie doar si ca notiune vida (ex: inorog, cerc patrat). Dar timpul nu-i o notiune nici vida si nici abstracta, ci o problema de energie. (v. Albert Einstein – Cum vad eu lumea)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Tania Iancu: (18-2-2012 la 11:57)

    Domnule Mircioane,
    Cred ca ati pornit de la convingerea ca Universul nu a fost creat, ci ca el exista, pur si simplu, fara a avea un inceput sau un sfarsit. Pentru a demonstra acest lucru v-ati construit o teorie. Dar dupa cum au observat toti comentatorii, teoria dvs. nu se sustine. Intamplator, si eu am convingerea ca Universul exista, pur si simplu. Dar asta se poate demonstra total diferit.
    V-am urmarit cu atentie demonstratia pana in momentul in care spuneti: ”Ideea de timp minus infinit este iraţională, deoarece dacă ar exista un timp minus infinit, ar fi imposibil să fi scăpat din acel timp, pentru că nu am fi avut un moment de pornire.”
    In punctul acesta, domnule Mircioane, pe mine una, m-ati pierdut. Chiar nu inteleg ce ati vrut sa spuneti.
    Cu ocazia asta, insa, am inteles ca s-ar putea ca si in alte articole ale dvs. sa porniti de la o convingere, ca apoi sa incercati o demonstratie, chiar daca nu reusiti sa o argumentati pana la sfarsit, din lipsa de probe.Asa o fi?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (18-2-2012 la 13:58)

    Doamnă Tania Iancu, aţi scos în evidenţă exact unul dintre punctele forte ale teoriei mele: Timpul nu poate fi liniar, venind dinspre minus infinit, deoarece nimic nu poate veni dinspre minus infinit înspre punctul zero respectiv, prezent, fiind „absorbit” de minus infinit.
    Dar, dacă aveţi mai puţină imaginaţie, gândiţi-vă la timp ca la un iepure care se află undeva „foarte aproape” de minus infinit, gata să ia startul spre plus. Oricât ar încerca să ia acest start nu ar putea fiindcă ar cădea mereu mai departe spre minus infinit. Ideea timpului liniar, care „vine” din minus infinit spre prezent şi fuge către plus infinit nu este decât o metaforă. O metaforă în care, curios lucru, nu? noi ne aflăm dintotdeauna în punctul zero, adică în prezent, singurul care există.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Tania Iancu: (18-2-2012 la 14:26)

    Domule Mircioane,
    in nici un caz nu pot sa-mi imaginez asa ceva, in primul rand pentru ca timpul TRECE, adica ramane in urma. Nici un iepure-timp apropiat de minus infinit nu o sa incerce sa „ia startul”. El va ramane pe loc, iar noi, din ce in ce mai batrani, ii vom face cu mana pana nu il vom mai zari, pentru ca prezentul inainteaza in directia plus infinit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alex L.: (18-2-2012 la 16:29)

    @Matei Mircioane

    „gândiţi-vă la timp ca la un iepure care se află undeva “foarte aproape” de minus infinit…”

    Nu exista “aproape de minus infinit”: ORICE punct este infinit de departe de minus infinit. Orice rationament bazat pe existenta unui “aproape de minus infinit” este automat fals.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (19-2-2012 la 03:17)

    „Aproape de minus infinit” este o formulă de genul „două drepte sunt paralele dacă se întâlnesc la infinit”. Mă aştept domnule AlexL, ca, elev fiind, să-i fi aruncat în cap, profesoarei de matematică, manualul de geometrie, deoarece cuprinde asemena „enormităţi”(era o glumă). Dar, intuitiv, ceva-ceva aţi înţeles. Tocmai de aceea forţam exemplul cu timpul-iepure ca să arăt că nimic nu poate porni dinspre minus infnit spre plus infinit, deoarece, exact cum spuneţi dvs. „orice punct este infinit de departe de minus infinit”. Deci, orice raţionament bazat pe existenţa unui început din minus infinit este cu atât mai fals. Nimic nu poate începe din minus infinit.
    Doamnă Tania, vă înşelaţi. Doar materia curge şi noi asociem viteza de mişcare a materiei cu timpul. Un exemplu foarte simplu: există organisme primitive care pot fi îngheţate şi readuse la viaţă. Să zicem că un astfel de organism este îngheţat când pe pământ circulă tramvaiul cu cai şi este dezgheţat când pe pământ se utilizează internetul. E un raţionament accesibil chiar şi unui copil: nu timpul s-a oprit pentru acel organism îngheţat, ci mişcarea, arderea, transformările din corpul său. Organismul acela trăieşte în acelaşi prezent veşnic, doar că transformările universului din jurul său nu au fost oprite, au continuat şi noi spunem la aceasta că a trecut timp. Dacă pe dvs. doamnă Tania, vă îngheaţă astăzi şi vă readuce la viaţă după, să zicem, 100 de rotaţii ale Pământului în jurul Soarelui, când, să presupunem prin absurd, nu mai există sărăcie, xenofobie, antisemitism, războaie etc., veţi înţelege că nu timpul a fost oprit ci mişcarea la nivel celular din corpul dvs.
    Este adevărat că îmbătrânim, dar aceasta înseamnă că ni se mai depun nişte toxine la ficat, ceva pietre la rinichi, ceva colesterol în vasele sanguine, ceva… pitici pe creier (ca să nu fiu foarte academic). Noi numim aceste transformări din corpul nostru timp, la fel cum numim timp mişcarea soarelui pe bolta cerului etc.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 13 Nu-mi place 4

  • Andrea Ghita: (19-2-2012 la 04:38)

    Domnule Matei Mircioane,
    Paradoxal articolul Dvs. face audienta, dar nu pot sa nu va reamintesc ca nu aveti cunostintele de baza pentru a va exprima opinia in acest domeniu. Atat articolul…resuscitat, cat si mare parte din comentarii nu sunt decat niste enormitati, un haloimas, o suma de confuzii si stupiditati. Oricum, nu va pot dovedi printr-un comentariu unde si de ce gresiti, dar nici nu pot trece cu vederea acest „perseverare diabolicum”. Se pare ca, asemeni hartiei, si suportul electronic rabda orice… Sunteti sigur ca Dvs. existati?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 12

  • Teodor Burghelea: (19-2-2012 la 06:02)

    Desi sunt constient de importanta covarsitoare a subiectului articolului (existenta timpului) subiect ce a fascinat in egala masura fizicieni (Renee Descartes, Albert Einstein, Ilya Prigogine, Steven Hawking etc.), matematicieni (Leibniz, Karl Friedrich Gauss, David Hilbert, Henri Poincare etc), filozofi (Kierkegaard, Spinoza, Kant, Hegel etc.), gasesc incercarea autorului de a aborda problema drept un esec total. Astfel de subiecte necesita un numar minim de „instrumente” conceptuale (incepand cu Fizica Teoretica, Matematica si Filozofia) pentru a fi abordate in mod pertinent. Ori, in articolul de mais sus aceste instrumente lipsesc. Totul de reduce la ceea ce eu numesc „discutie de bodega”, unde dupa a treia bere ne simtim capabili sa zdruncinam din temelii cunoasterea.

    Nici unul din membrii trupei vesele descrise de autor („un profesor de limba română, sceptic (Daniel Lazăr), un matematician, preocupat de fizică, idealist şi credincios, care încearcă să împace ştiinţa cu religia (Ioan Vida), un inginer, eseist, militant pentru libertate şi democraţie, credincios ortodox (Anton Georgescu), un preot ortodox, preocupat de filosofie creştină (Valentin Popovici) şi, desigur, Iacob Roman, filolog şi doctorand în Ştiinţele Comunicării, ortodox tradiţionalist şi, paradoxal, poet post-postmodernist”) nu pare potrivit sa abordeze un astfel de subiect: le lipsesc instrumentele „cognitive”, minimul teoretic necesar unei astfel de abordari.

    In consecinta, intregul articol este speculativ, lipsit de o baza riguroasa si de un fir logic concret – mai pe scurt un fel de ghiveci fara nici o consistenta.

    Lectura sa mi-a creat imaginea oarecum plastica a cuiva care incearca sa „exploreze” un Mercedes E Klass folosindu-se de un tirbuson si de o unghiera.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 13

  • Petru Clej: (19-2-2012 la 07:37)

    Domnule Burghelea, este vorba de practicarea sportului național românesc – vorbitul după ureche.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 13

  • Alex L.: (19-2-2012 la 11:14)

    @Matei Mircioane

    Despre existenta: trebuie neaparat facuta distinctia intre existenta reala (faptica, materiala, concreta, fizica) si existenta formala (conceptuala, ideatica), adica intre entitati si constructii mentale. De exemplu, numerele sunt constructii mentale, iar electronii au existenta faptica. Desi sunt constructii mentale, numerele reflecta o realitae si sunt astfel utile, de exemplu pentru a numara electroni. Si fantomele sunt constructii mentale, dar sunt muuult mai putin utile 😉

    Notiunea de timp este o constructie mentala; ea reflecta o realitate, si anume faptul ca, asa cum ne spune si intuitia, in multimea *evenimentelor* se poate stabili o ordine („… a avut loc inainte de…”). Astfel, timpul (precum si notiunile de trecut si viitor) sunt constructii mentale, si anume relationale. Deci timpul, trecutul si viitorul nu exista in felul in care exista atomii, pietrele si stelele, ci in felul in care exista numerele, sentimentele si strigoii, adica in capul oamenilor. Lafel, timpul nu „curge” undeva, pentru ca nu este o substanta, ci o idee; curgerea timpului este o metafora.

    Despre infinit: este o notiune care trebuie manuita cu prudenta. A spune ca paralele „se intalnesc la infinit” este doar un mod savant de a spune ca NU se intalnesc niciodata (mai precis nicaierea). NU exista un loc de intalnire a paralelelor. Nu exista un loc (sau un moment de timp) care sa se afle la minus (sau plus) infinit, si atunci fraza „Nimic nu poate începe din minus infinit” este trivial adevarata, pentru ca „a incepe” si „la minus infinit” sunt reciproc incompatibile.

    @Tania Iancu

    „V-am urmarit cu atentie demonstratia pana in momentul in care spuneti: ‘Ideea de timp minus infinit este iraţională, deoarece dacă ar exista un timp minus infinit, ar fi imposibil să fi scăpat din acel timp…’ In punctul acesta, domnule Mircioane, pe mine una, m-ati pierdut.”

    Poate ca a vrut sa spuna ca pentru a ajunge la prezent ar fi fost nevoie sa se parcurga un numar infinit de unitati de timp, ceea ce, considera implicit d-l Mircioane, este o imposibilitate.

    @Andrea Ghita

    „… nu va pot dovedi printr-un comentariu unde si de ce gresiti …”

    Pacat, pentru ca loc exista: chiar eu abuzez cateodata de acesta, dar mai las si pentru altii 😉

    In incheiere trebuie sa spun ca am o oarecare simpatie pentru unele *concluzii* ale d-lui Mircioane, dar argumentarea ar castiga daca ar fi ceva mai … disciplinata.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 5

  • Liliana Popescu: (19-2-2012 la 14:46)

    Stimate domnule Mircioane,
    Marturisesc ca am inceput sa citesc articolul dumneavoastra fara a crede ca-l voi si termina de citit. In liceu m-a pasionat fizica. Dar cred ca articolul dumneavoastra este mai curand filosofic. Mie mi-a trezit amintirea unei lecturi relativ recente, apartinand unui autor pecare-l consider a fi un profet al zilelor noastre, Eckhart Tolle. Si el sustine ca nu exista decat prezentul. Are dreptate 🙂 Si cred ca si dumneavoastra incercati sa spuneti ceva in acest sens, dar cu alte mijloace.
    Mie mi-a placut articolul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • liviu marinica: (20-2-2012 la 04:35)

    Pentru Schindler…, nu te contrazic absolut deloc, pentru ca intr-un fel imi confirmi ca nici eu nu gresesc : Einstein s-a exprimat corect : „Cum vad eu lumea”… deci el… . Bunul simt a functionat perfect la el si de-aia Einstein este Einsten. Pana la urma, hai sa zicem ca timpul exista, dar ce folos daca fiecare il percepe si il intelege in felul sau.., e ca si cu divinitatea, cati oameni atatea moduri de a intelege/simti/vedea/comunica cu Dumnezeu. Oricum o sa caut cartea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • liviu marinica: (20-2-2012 la 04:42)

    Ideea cu timpul minus infinit din care nu poti scapa ca si dintr-o gaura neagra mie imi place, e o formulare noua si mi se pare de bun simt. Tradus intr-un llimbaj mai „pamantesc” e ca si problema cu lantul fara sfarsit ce a fost mai inainte oul sau gaina. Sau cu ideea de asemenea normala ca nu poate sa existe un inceput pentru ca si inaintea de acel inceput trebuia sa fie ceva. Nimic nou sub soare dar niciodata nu se stie de unde sare reveletia…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • ciprian: (27-2-2012 la 14:26)

    Ce este defapt timpul??

    Definitia fizica ar suna cam asa”Este o măsură a duratei evenimentelor si are diferite întelesuri în functie de contextul în care este definit.timpul” este o proprietate emergenta a miscarii/interactiunii/transformarii entitatilor/proceselor fizice.

    Concluzia??

    Eu stiu doar ca ceasurile satelitilor pentru GPS trebuie mai tot timpu reglate si releglate, asta explica multe, de ce ceasurile interne ale satelitilor nu sunt acelelasi ca si cele de pe pamant, adica o secunda pentru un satelit care orbiteaza pamantu cu o anumita viteza de ce nu-i la fel cu secunda de pe pamant???? asta spune multe.

    Timpul psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic.Albert Einstein spunea ca „o ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora petrecuta pe scaunul unui dentist.
    Teoria lui Albert Einstein s-ar confirma si mai convingator daca am detine tehnologia necesara pentru a depasi viteza luminii (300.000 km/s) – lucru care astazi este irealizabil, tinand de domeniul fizicii teoretice sau al SF-ului. In sfarsit, ipotetic vorbind, daca am atinge aceasta viteza, consecintele ar fi cel putin ciudate: de exemplu, am putea calatori cu o racheta timp de doi ani pana la cea mai apropiata stea, urmand ca apoi sa ne reintoarcem pe Pamant, unde i-am gasi pe cei dragi mai batrani cu 14 ani decat i-am lasat??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
100.24.122.228