Deşi ales prin intermediul unei cabale menite să-l scoată din prim-planul partidului pe bătrînul domn politruc Ion Iliescu, cel degrabă stricătoriu de imagine, dl. Mircea Geoană a primit, totuşi, la congresul din aprilie trecut al PSD-ului, un mandat destul de clar: pe termen scurt, reforma partidului, iar pe termen mai lung, readucerea acestuia la putere.
Bineînţeles că reforma i-a fost impusă, îndeosebi, de „grupul ardelean” al d-lui Ioan Rus, iar readucerea la putere, mai ales de facţiunile d-lor Năstase şi Mitrea dornici să se reîntoarcă în fruntea bucatelor: distribuirea contractelor de stat, comisioane de recunoştinţă, contracte de privatizare după modelul Petrom ori de achiziţii, precum cele care ne aduc cel mai scump gaz din Europa. Dar nu asta este cel important, ci faptul că, după aproape un an de cînd conduce partidul, dl. Geoană a eşuat deja în ambele dimensiuni ale misiunii dumisale. În loc să se reformeze, PSD-ul s-a complăcut într-o luptă de uzură cu puterea, pentru a salva scaunele d-lor Năstase şi Văcăroiu din fruntea celor două Camere, fapt ce a condus la blocarea activităţii acestora vreme de aproape trei luni şi, pe cale de consecinţă, la declasarea PSD în sondaje, în favoarea PRM, pentru că şi puterea, firesc de altfel, se erodează, îşi coboară scorurile.
Desigur, la respectiva declasare în sondaje contribuie poate mai abitir scandalurile mediatice legate de averile d-lor Năstase şi Dan Ion Popescu, tocmai chemaţi să dea cu subsemnatul, primul la DNA, al doilea deja în instanţă. Ultimul sondaj făcut public, cel care constată scăderea PSD sub pragul cumva psihologic de 20 de procente, a fost realizat înainte de autosuspendările neprevăzute în statut ale susnumiţilor, însă în plin scandal mediatic privind moştenirea cu bucluc a d-lui Năstase şi finalizarea verificării averii, de către comisia abilitată, în cazul d-lui Popescu.
Cine a văzut mutrele cuprinse de panică ale celor doi la anunţarea propriilor decizii, cine i-a văzut pe ceilalţi lideri ai partidului, în acele zile, la conferinţele de presă şi la talk show-urile în care încercau să explice inexplicabilul – miracolul acumulării în cîţiva ani a unor averi care, în alte părţi, se adună în cîteva generaţii – a înţeles că PSD este un partid pierdut, plecat ireversibil pe panta descompunerii.
Acest lucru este, de altfel, normal. Nu poţi sfida la nesfîrşit una din cele mai sărace populaţii din Europa – cu un salariu minim de 100 USD şi unul mediu de vreo 200, la nişte preţuri adesea supraeuropene – de la înălţimea unei aroganţe fără limite şi a unei lăcomii ce frizează patalogia fără a primi pînă la urmă o pedeapsă.
Mai ales cînd te declari partid al salariaţilor şi al tuturor celor nefericiţi, a năpăstuiţilor tranziţiei ce tind să devină nişte năpăstuiţi ai soartei. Prima pedeapsă tangibilă este prăbuşirea catastrofală de imagine şi, drept urmare, a scorurilor din sondaje. Cum spuneam, acest lucru este normal. Anormală este însă reacţia liderilor rămaşi în funcţie ai partidului şi a unei bune părţi din membership, cum ar fi organizaţia de Bucureşti, care a vrut cu orice preţ să-l oblige pe dl. Popescu să renunţe la decizia de autosuspendare. Cît priveşte liderii formali şi informali, aceştia au care mai de care reacţiile cele mai inadecvate. Dl. Geoană atacă din toţi rărunchii puterea, de parcă aceasta i-ar fi făcut declaraţia de avere d-lui Năstase ori, prin magie, i-ar fi pasat „moştenirea” otrăvită. D-nii Răzvan Theodorescu, Dan Ion Popescu, alţi domni şi alte doamne, pînă şi fugitivul domn Roman, se tot duc în pelerinaj la dl. Iliescu, să-l convingă să se reîntoarcă în fruntea partidului, de parcă bătrînul politruc n-ar fi una din cauzele prăbuşirii imaginii şi a piederii puterii în 2004 şi nu la umbra sa a crescut toată această faună cleptocrată. La umbra sa de „sărac şi cinstit”, măi, să fie!
Iar dl. Ioan Rus ne anunţă cumva filosofic că „grupul de la Cluj” doreşte unitatea partidului în jurul unor „idei şi valori”, nu a unor persoane, de parcă cele dintîi ar valora mai mult decît o ceapă degerată dacă nu sînt „încarnate” de persoanele adecvate.
PSD a pierdut aproape un an în tentativa sa de modernizare şi acum riscă să piardă şi ultima şansă. Dacă nu de prăbuşirea imaginii şi de erodarea sprijinului, liderii săi ar fi trebui să se simtă alertaţi de schimbarea de atitudine a colegilor lor din Internaţionala Socialistă. Exact aceiaşi oameni care veneau, în toamna lui 2004, în România, să-i sprjine în campania electorală, salută acum cu entuziasm nedisimulat anchetarea d-lor Năstase şi Dan Ioan Popescu. S-au dus vremurile vînătorilor de mistreţi, ale vizitelor de curtoazie, ale pupăturilor „ruseşti”, ale covoarelor roşii. Sic transit gloria mundi.
În momentul de faţă, PSD mai are o singură şansă, reforma pînă la sînge. Alternativa este disoluţia. Nu-mi pasă de soarta sa, dar această evoluţie riscă să lase cîmpul politic românesc complet dezechilibrat, fără un pol de stînga. În Polonia, s-a întîmplat în toamnă acest lucru, cîmpul politic este împărţit între două mari forţe de dreapta, una din ele aliindu-se cu „extremiştii” ca să poată guverna, iar acum se află în pragul alegerilor anticipate. Deci, fie PSD reuşeşte să se reformeze, fie va trebui să asistăm la apariţia unui nou partid al stîngii. Oricum, salariaţii şi ceilalţi năpăstuiţi au nevoie de un partid democratic care să le apere interesele, pentru a nu vira în direcţii primejdioase, nedemocratice, cum pare să se întîmple deja, dacă urmărim evoluţia din ultimul an în sondaje a PRM. Se va putea reforma PSD? Greu de spus. Mai ales că nu este vizibil nici un lider, în acelaşi timp, necompromis şi puternic, iar aşa-numita conducere colegială tocmai ce-a sucombat, după ce şi-a dovedit ineficienţa.
Dl. Mitrea, care dă senzaţia de forţă, o va lua probabil pe urmele d-lor Năstase şi Dan Ion Popescu, averile sale nefiind nici mai mici, nici mai puţin controversate. Dl. Geoană, pe de o parte, are o voce subţirică, iar reacţiile sale la situaţia din partid au fost complet anapoda, iar pe de alta, nu reuşeşte să justifice nici vreo 200.000 de dolari din declaraţia de avere, nici certificatul de revoluţionar aducător de foloase al propriei sale mame. Dl. Rus, cel mai puţin compromis dintre liderii de facţiuni, este şi cel mai puţin vizibil, preferînd bătăliile de culise celor la vedere. Dacă nici această situaţie de criză nu va conduce PSD spre reformă, e limpede că este nereformabil. Decît, poate, cu forcepsul, care să conducă la naşterea chinuită a unui alt partid de stînga. Poate nici nu e soluţia cea mai rea!
D-le Antonesei,
Pertinent si penetrant articol!… Abisul dintre luxul si averile liderilor si nivelul de trai sub-mediocru al bazei sale electorale va conduce la scaderi si mai mari in sondajele de opinie.
Intrebarea mea ar fi: este evident ca „nemultumitii” migreaza la PRM; poate ajunge aceasta „migratie” de asa proportii incit PRM sa inlocuiasca ponderea stangista de pe esichierul politic?… In fapt, daca PSD nu se schimba (atit ca imagine, lideri si mesaj) este posibil sa devina nesemnificativ? Sau chiar sa fuzioneze cu PRM?
Nu sint chiar asa de sceptic. O parte vor migra la PRM sau la Steaua lui Becali, o alta parte se va trezi din pumni si vor alege o alta optiune democratica. Multi vor fi dezamagiti un numar de ani si se vor abtine de la vot. Daca nu ar aparea atitea chestii dubioase si in cimpul actutalei puteri, unii ar veni inspre acest pol. Pot previziona, cu prudenta, mentinerea proportiilor actuale. In articolul pe care-l postez marti, dezvolt putin ce am spus deja aici. Intre altele, nu exclud aparitia unui partid de stinga, mult mai autentic decit actualul PSD, un fel de „stinga caviar” intr-o tara extrem de saracita! Multumesc pentru apreciere. Auguri!