caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Cât de relativǎ poate fi aplicarea legii?

de (26-9-2010)

Pentru un profan, justiţia înseamnǎ o sumǎ de legi care nu se contrazic între ele şi din care decurge ce este corect (adicǎ legal) şi ce nu este corect (adicǎ infracţiune), iar judecǎtorii sunt cei care, aplicând principiile logicii, determinǎ dacǎ un anumit fapt este sau nu în concordanţǎ cu sistemul de legi. Rezultǎ cǎ, referindu-se la acelaşi sistem de legi şi aplicând principiile universale ale logicii, un judecǎtor nu poate spune cǎ un fapt este legal, iar altul ilegal.

De aceea, într-un stat de drept, atunci când doi oameni nu pot cǎdea la o învoialǎ, adicǎ fiecǎruia i separe cǎ are dreptate împotriva celuilalt, renunţǎ la a-şi impune prin forţǎ punctul de vedere şi recurg la serviciile unui judecǎtor, care porneşte de la lege şi, prin logicǎ, stabileşte care dintre cei doi are, din punct de vedere legal, dreptate. Un judecǎtor bun îi face pe amândoi sǎ înţeleagǎ de ce dreptatea este de partea unuia, şi nu a altuia. Înţelegem cǎ judecǎtorul este şi el om, se poate sǎ scape din vedere un argument, sǎ uite unul dintre multele articole de lege sau chiar sǎ comitǎ o eroare de judecatǎ. Pentru ca şi în aceastǎ situaţie sǎ se facǎ dreptate, existǎ instituţia recursului, prin care cel care se considerǎ nedreptǎţit se adreseazǎ unui alt judecǎtor (de regulǎ, cu mai multǎ experienţǎ şi care şi-a probat de-a lungul timpului înţelepciunea), care ascultǎ din nou pǎrţile şi verificǎ dacǎ primul judecǎtor va fi comis vreo eroare, pe care o îndreaptǎ, dacǎ e cazul, sau confirmǎ prima hotǎrâre. Desigur, asemenea erori ar trebui sǎ constituie rare excepţii de la regula dupǎ care sentinţa rostitǎ de un judecǎtor este cea dreaptǎ. Aşa cum se poate întâmpla ca un inginer sǎ greşeascǎ atunci când calculeazǎ structura de rezistenţǎ a unei clǎdiri, ca un medic sǎ prescrie un medicament care înrǎutǎţeşte boala, ca un pilot sǎ aterizeze alǎturi de pistǎ.

Acum sǎ coborâm pe pǎmânt din sfera raţionamentelor abstracte, şi anume în zona tribunalelor româneşti. Existǎ, spre exemplu, prevederi legale care stabilesc situaţiile în care un învinuit trebuie arestat înainte ca instanţa de judecatǎ sǎ-l considere vinovat. Citind aceste prevederi, procurorul (care e tot un fel de judecǎtor, având de fǎcut acelaşi lucru – sǎ aplice legile) hotǎrǎşte dacǎ este sau nu cazul sǎ-l bage la închisoare pe învinuit. Dupǎ asta, pentru cǎ privarea de libertate e o mǎsurǎ extrem de gravǎ, cere unui judecǎtor sǎ confirme cǎ, într-adevǎr, omul trebuie arestat. Sǎ luǎm la întâmplare un eşantion de oameni pe care procurorii i-au bǎnuit la un moment dat a fi vinovaţi de ceva (doar i-au bǎnuit, cǎci dacǎ ar fi fost convinşi de vinovǎţie, i-ar fi trimis în judecatǎ). Sǎ zicem cǎ-i cheamǎ Patriciu, Popoviciu, Becali, Solomon, Diaconescu, Vîntu, Cârstea sau cum doriţi dumneavoastrǎ. Despre toţi, procurorii au spus, dupǎ ce au citit legea, cǎ se încadreazǎ în acele articole care spun cǎ, în mod excepţional, trebuie sǎ-i aresteze chiar înainte de a se convinge ei înşişi cǎ sunt vinovaţi (arestǎrile s-au fǎcut înainte de trimiterea în judecatǎ, adicǎ atunci când nici procurorii nu aveau certitudini). Citind aceeaşi lege, judecǎtorii au dedus, de fiecare datǎ, cǎ oamenii pot sta liberi pânǎ la pronunţarea unei sentinţe. Cu alte cuvinte, în toate aceste cazuri, procurorii au arestat oamenii, deşi dupǎ lege trebuiau lǎsaţi, deocamdatǎ, liberi.

Sǎ ne imaginǎm ce s-ar fi întâmplat dacǎ lucrurile ar fi rǎmas aşa cum voiau procurorii. Unele arestǎri s-au petrecut cu mai bine de patru ani în urmǎ. Procesele ori n-au început (procurorii continuă sǎ strângǎ probe, dacǎ nu cumva au renunţat între timp), ori sunt în curs. Oamenii ar fi stat ani de zile în închisoare (uneori mai mult decât pedeapsa ce li s-ar fi cuvenit, dacǎ ar fi fost gǎsiţi vinovaţi), fǎrǎ a se şti dacǎ vor fi primit vreodatǎ o condamnare. Aceastǎ lungǎ serie de cazuri ne spune un lucru: procurorii par a cere judecarea în stare de arest din principiu, indiferent dacǎ situaţia impune sau nu aplicarea acestei mǎsuri excepţionale. Probabil, din punctul lor de vedere, lucrurile ar fi mai simple, ei ar desfǎşura mai uşor urmǎrirea penalǎ cu omul în închisoare. Uitǎ însǎ cǎ rolul lor este sǎ aplice legea, nu sǎ bage oamenii în închisoare. Poate cǎ mai-marii justiţiei române (mǎ refer la CSM) ar trebui, în faţa acestei lungi liste de arestǎri infirmate, sǎ se întrebe dacǎ nu e ceva defect în privinţa modului atât de diferit în care vǎd procurorii şi judecǎtorii mǎsura arestǎrii preventive.

P.S. În înşiruirea de nume de mai sus s-a strecurat unul care fie vǎ este necunoscut, fie aţi remarcat cǎ nu corespunde situaţiei celorlalte personaje. Este vorba de asistenta medicalǎ Florentina Cârstea, consideratǎ vinovatǎ de tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Ea este singura despre care judecǎtorii au apreciat cǎ, lǎsatǎ în libertate, ar putea influenţa desfǎşurarea anchetei sau cǎ ar constitui un pericol pentru ordinea publicǎ.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.119.26