caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Îmi doresc să fac carieră. În femeia casnică.

de (19-9-2010)
2 ecouri

A fost prima zi de scoala. Pierdusem contactul cu acest eveniment al anului, dar mi l-am reamintit anul acesta, ducandu-mi fetita in prima zi de gradinita la grupa mica.

Cu toate ca era 13 septembrie, ziua a fost superba. Nici cald, nici frig.. lumina multa.

Orasul parca inviase. Cetele de copii care il brazdau de colo pana colo, murmurul lor, buchetele de flori  trezeau Bucurestiul la viata.

Mirosea a scoala si a gogosari murati. (Cat am fost mici, mama isi lua liber in prima zi de scoala ca sa mearga cu noi, iar dupa aceea punea gogosari)

Si eu imi luasem liber, ca sa o astept pe cea mica, sa ma vada langa ea, citisem ca e important ca parintii sa fie cat mai prezenti in aceste prime zile, pana cand copiii sunt siguri ca gradinita nu e o forma de abandonare.

A fost o zi atat de  placuta. Am luat chiar si gogosari in timp ce mergeam spre casa.

Am regretat ca nu sunt casnica. Mi-ar placea sa imi iau fetita zilnic de la gradinita, sa o aud povestind. Sunt atat de importante momentele astea.

De la o vreme, in perceptia multora, ideea de femeie casnica este asociata instantaneu cu imaginea unei femei acrite, cu bigudiurile la vedere, pe care curg apele in timp ce mesteca in oala cu mancare. Femeia casnica „se prosteste”, „innebuneste ca nu vede pe nimeni”, „o ia razna”. Ar putea fi si asa.

Femeie interbelica casnica si atat de eleganta

Dar femeia casnica din vremea bunicelor si a strabunicelor noastre era asa? Nicidecum. Erau niste doamne adevarate, cochete, care nu lipseau de la concerte, spectacole, care faceau dulceturi dintre cele mai fine. Care se vizitau intre ele. (si nu ca sa comenteze telenovele, ca inca nu se inventasera) Si care, mai presus de toate, se ocupau de educatia copiilor. Copiii aveau in mama un interlocutor si nu o persoana vraiste, alergata, agitata, obosita si incapabila sa ii asculte.

Nu ma refer aici la femeile care nu pot trai altfel. Dar a venit vremea in care multe femei si-ar permite sa nu munceasca, dar de teama „prostitului” prefera un loc de munca, platit oricum, chiar daca pe bone dau mai mult decat castiga, unde sa fie loc de o barfa si o tigara.

Un copil creste repede. Anii pe care ii pierzi aruncandu-i in gradinite, care sunt cu atat mai bune cu cat au programul mai lung, sau in bratele unor femei (multe dintre ele mai responsabile ca mamele, altele nu) nu se mai recupereaza. Nici pentru mama, nici pentru copil.

Poate daca am face copii cand am simti ca avem rabdarea sa ne jucam cu ei, stand in fund pe covor, poate daca am avea rabdare sa ii ascultam… sa ii vedem cum si ce mananca, cum si ce gandesc, poate daca asta s-ar intampla am avea mai putini copii obezi, mai putini copii din familii cu pretentii, care plescaie sau sorb mancarea chiar si la varsta adolescentei. Am avea copii senini, ascultati si buni ascultatori, care nu vor deveni adulti plini de frustrari incapabili sa isi gaseasca locul.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • andreea: (30-3-2011 la 17:01)

    Ma pregatesc sa imi duc baietelul la gradinita…si deja simt cum se casca rana in mine…nu stiu cum va fi..Avem doua luni de gratie pana reincep serviciul si apoi? Va primi seara o mami muta, absenta, stoarsa de energie..? Sa renunt la servici..si sa fac dulceturi, sa pun gogosari si sa merg la concerte iar fiul meu sa gaseasca in mine un interlocutor prezent..iar nu se poate, si nu din frica de acreala, ci din motive financiare. Unde e solutia?? Exista?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • gabi: (31-3-2011 la 02:36)

    Stiu ce simti, e super greu. Si eu am plecat in primele zile la serviciu plangand.
    Eu sunt de parere ca in primii ani, e atata nevoie de mama, incat putem pune restul pe locurile secunde. O sa vedeti.. intai ii va fi greu la gradinita, apoi din ce in ce mai bine, apoi va vrea si sambata la gradinita… Ei cresc si va veni vremea cand poate vor trece zile pana sa apucati sa schimbati o vorba: se inchid la ei in camera, cu pasiunile si problemele lor… Si atunci o sa ne panicam. Deci, dorinta si placerea de a fi cu mama non stop se mai transforma in timp, mai repede deat ne dorim poate, noi, ca mame. Sfatul eu e sa faceti din timpul petrecut cu copilul o prioritate acum, mai ales, in anii mici. O sa vedeti.. lucrurile se aranjeaza.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.248.112