caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Invitaţie pe strada Donáth, din Cluj

de (27-3-2011)
4 ecouri

Locuiesc şi lucrez pe strada Donáth, o stradă emblematică a Clujului, aflată la poalele dealului Hoia care străjuieşte nordul oraşului de sub Feleac (dealul semeţ de la sud). Legenda spune că păstorul Dónáth a salvat Cetatea Clujului.

Statuia păstorului Dónáth, aşa cum arăta ea în secolul XIX

Dónáth îşi păştea oile pe culmea Dealului Hoia. Într-o noapte, la lumina lunii, a observat că turcii tăiau dealul ca să devieze cursul Someşului şi să lase cetatea fără apă, ca s-o poată cuceri. Atunci ciobanul alergă într-un suflet până la poarta cetăţii, unde bătu cu putere să fie lăsat să intre. După ce I se dădu drumul nu se opri până la primărie, unde, asemeni soldatului de la Maraton, mai avu putere să anunţe cele văzute şi se prăbuşi fără suflare. S-a dat alarma şi garda înarmată a cetăţii a surprins inamicul şi l-a alungat. În semn de recunoştinţă locuitorii cetăţii au ridicat pe deal o statuie a păstorului Dónáth, despre care se zvonea că în fiecare noapte cobora de pe soclu şi se ducea să vadă dacă nu se întâmplă vreun necaz în oraşul său drag. Apoi lua un ulcior de apă din Someş şi se întorcea la locul ei, pe soclu. Despărţitura care taie în două Dealul Hoia poartă şi astăzi numele de Tăietura Turcului.

 Legenda, culeasă în veacul al XIX-lea, îşi are sorgintea în veacul al XVII-lea când, într-adevăr, Clujul a fost ameninţat de turci. 

Dónáth a binemeritat, peste veacuri, numele unei străzi întinse la poalele Dealului Hoia, de la Tăietura Turcului până la capătul vestic oraşului. Deşi astăzi vilele sunt pitite în spatele blocurilor, s-au păstrat, printr-un miracol, tufele de liliac care au inspirat un vechi şi îndrăgit şlagăr, în limba maghiară: A Dónáth úton nyílnak már az orgonák (Pe strada Dónáth înfloreşte liliacul”), creat de doi compozitori: George Sbârcea (aici în calitate de textier) şi Géza Imrédy.

http://www.youtube.com/watch?v=E6UYYvzNy4A

Drumul de la locuinţa mea (de la nr.60) şi până la Studioul TVR Cluj (Casa Radio, aflată la nr. 160) îl parcurg zilnic în câteva minute. Găsesc de toate în cale: o brutărie, o lăptărie, o pizzerie, o cofetărie, un salon de înfrumuseţare, o curăţătorie chimică, trei restaurante, un hotel de patru stele, un night club şi, la capătul străzii, studioul de radio si televiziune, alintat de clujeni „Studioul de pe strada Dónáth „.

Vizavi de cele două institute de cercetări (de instrumentaţie analitică şi fizica izotopilor) sunt înşiruite trei biserici: una catolică (aflată în faza finală a construcţiei), una ortodoxă (încă neterminată, dar în funcţiune) şi una reformată (terminată de curând), reflectând componenta religioasa a cartierului. Sinagoga nu există (avem una singură în tot oraşul), dar pe strada mea locuiesc si câteva familii evreieşti. Mai există un zarzavagiu arab care se declară israelian si vorbeşte in ivrit cu soţia lui româncă. Dimineaţa mă întâmpină cu „Bocher Tov” şi de sărbători nu uită să-mi spună surâzând  „Hag Sameah !”. Îi răspund cu Shalom şi intru în magazin, îi laud marfa şi cumpăr câteva fructe.

"Studioul de pe strada Dónáth"

 Uneori, când nu sunt mulţi muşterii, povestim despre politică, despre „românii şmecheri ” şi despre speranţa deşartă de a se încheia pacea din Orientul Apropiat.

Dacă treceţi pe la Cluj, vă invit la o plimbare „Pe strada Dónáth, unde înfloreşte liliacul”, care acum de-abia înmugureşte.

Ecouri

  • Paulina Eliza Duta: (28-3-2011 la 09:57)

    Frumoasa legenda!…Placuta si strada ! Pot simti parfumul liliacului pe strada Dónáth si, mai este ceva. Un alt parfum discret,dar persistent printre anotimpuri, cel al unui sambure de armonie.Frumusetea marilor orase se alimenteaza din farmecul aparte al strazilor vechi.

  • George Hida: (28-3-2011 la 12:34)

    Iti mai aduci aminte Doamna,
    Ca era frig si era toamna…..

    Foarte frumoasa legenda pastorului Donath. Strada era unul din cele mai incantatoare locuri de plimbare din Cluj, acum 30 ani. Acum, nu mi-l mai amintesc, desi m-am plimbat incolo si incoace de nenumarate ori, mai ales cand mergeam in deplasare la Turda sau chiar la Cluj.
    Poate ne spui si de ce pe deal il chema Hoia. Asa ii spunea si in timpul lui Donath?

  • Mike Klein: (30-3-2011 la 14:15)

    Multumim de invitatie Andrea! Facem planuri sa mergem pe la Cluj si vom trece si pe strada Donath, poate chiar cand liliaci infloresc.

  • jaleru: (12-4-2011 la 06:26)

    Ce amintiri frumoase am legate de zona asta desi acolo faceam armata in facultate.
    Minunat oras.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ce valoare are arta? Coborâţi din turnul de fildeş!

Recent (9 martie 2011) am asistat în “Sala George Constantin” a Teatrului Nottara la dezbaterea organizată de Clubul Dilema Veche,...

Închide
44.200.122.214