caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Măsuri guvernamentale privind problemele rromilor în relaţia cu Franţa

de (1-8-2010)
8 ecouri

Urmare a măsurilor impuse de guvernul francez privind situaţia legalităţii rromilor din Franţa, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale din România a desemnat prin Ordinul 925/29.07.2010 pe domnul secretar de stat Valentin Mocanu „să gestioneze problemele rromilor în relaţia cu Franţa”.

Potrivit jurnalului elveţian „Le Matin”, secretarul de Stat francez al Afacerilor Europene Pierre Lellouche a declarat mass-mediei miercuri într-un interviu că guvernul român nu a dat curs promisiunii de a rezolva problema reintegrării rromilor expulzaţi din Franţa. Această problemă a fost discutată în timpul vizitei domnului Pierre Lellouche făcute în februarie 2010 la Bucureşti.

În cadrul hotărârilor guvernului francez privind rromii, a fost luată decizia de a desfiinţa în viitoarele trei luni taberele de rromi ilegal amplasate în Franţa şi de a-i trimite „cvasi-imediat” în România şi Bulgaria pe cei care au comis delicte.

Considerându-le ca pe o „violare a libertăţii de circulaţie”, ministerul român al Afacerilor Externe a „solicitat clarificări” Parisului privind măsurile preconizate în scopul de „a evalua compatibilitatea deciziilor sale cu legislaţia europeană”.

Ecouri

  • Petru Clej: (5-8-2010 la 18:09)

    Fals. Un judecător federal a invalidat principalele prevederi ale legii imigrației din Arizona înaintea intrării ei în vigoare.

  • Petru Clej: (5-8-2010 la 18:52)

    Nu știu ce este „Pct XIV din Constitutia USA”. Eu știu că judecătoarea federală Susan Bolton a suspendat temporar aplicarea acestei legi și este foarte posibil ca această contestație să ajungă până la Curtea Supremă a Statelor Unite. Cazul dumneavoastră este complet irelevant.

  • Petru Clej: (7-8-2010 la 15:07)

    Domnule Pascovicci, eu ca translator de limbă română în sistemul judiciar din Anglia sunt extrem de bine plasat ca să evaluez infracționalitatea în rândul romilor din România care se află în această țară. Am un eșantion statistic semnificativ și pot să vă confirm că ponderea infracționalității la romi e mai mare decât ponderea lor în populația generală, care probabil se regăsește și în Marea Britanie.

    În același timp, pot să confirm și ceea ce zice Mădălin Voicu, anume că romii nu sunt responsabili de infracțiunile cele mai grave, ei fiind implicați mai ales în furturi, tentative de furt sau cerșit (acesta din urmă mult mai rar decât în urmă cu 10 – 15 ani). Etnicii români din Anglia sunt mult mai implicați în infracțiuni grave – spargeri, fraudă (mai ales la bancomat) sau infracțiuni cu violență.

    O excepție este Lavinia Olmazu, o militantă pentru drepturile romilor, care recent s-a declarat vinovată de fraudă prin intermedierea obținerii necuvenite de alocații sociale în valoare de aproape 3 milioane de lire http://www.dailymail.co.uk/news/article-1297764/The-Roma-champion-helping-gipsies-steal-3m-benefits.html și urmează să fie condamnată, foarte probabil la o pedeapsă cu închisoarea (ea se afla deja în arest preventiv din februarie, iar starea de arest a fost prelungită până la înfățișarea când va fi pronunțată pedeapsa.

  • Petru Clej: (7-8-2010 la 16:00)

    Domnule Pascovicci, vorbiți mult și ca de obicei preponderent aiurea. Să le luăm pe rând:

    1. Rromii sunt si ei TOT cetateni romani;

    A zis cineva ceva diferit?

    2. Comunistii educau pe-ai lor, staborii si bulibasele pe-ai lor…

    Ce legătură are asta cu subiectul discutat?

    3. Problema cetatenilor romani trebuie vazuta din Romania, nu din Alglia sau din snobism;

    Eu, spre deosebire de dumneavoastră, domnule Pascovicci vorbesc despre ce mă pricep și nu după ureche. Articolul vorbește despre fenomenul infracțional în Franța, deci nu în România, iar în Anglia are loc un fenomen similar. Puteți să fiți sigur că eu într-un an am avut de a face cu mai mulți infractori români decât dumneavoastră în zece vieți.

    4. CE a facut emanatia si CE face diaspora ptr confratii sai, cetatenii romani de etnie (nu numai) rromi…?

    Care emanație și ce legătură are asta cu articolul de față?

    5. Rromii si “corciturile” reprezinta deja 40% din populatia romaneasca…

    Nu știu de unde aveți aceste date, dar vă SOMEZ să nu mai folosiți acest limbaj rasist dacă doriți să vă mai apară comentariile.

    6. Nu Madalin Voicu reprezinta Voca Rromilor de Pretutindeni, au si ai Imparatii, Regii si ati reprezentanti, MVoicu fiind un simplu p.c.r.-ist emanat post-decembrist…

    Nu știu ce reprezintă Mădălin Voicu, întâmplător în cazul în speță constat că ceea ce spune coincide cu experiența mea personală.

    7. In USA si cei ca d-stra fac deliciul puscariilor si dicutiilor publice discriminatorii sau, poate ne exlicati cum/de ce evreii sunt net superiori nu doar rromilor ci si fata de toti pamintenii…?

    Sunteți incoerent și antisemit și vă mai SOMEZ o dată să încetați.

    P.S. Nu transformati astea in polemica, vrem documente, fapte si idei, nu extrase din cartea de povesti biblice sau regulamentele de ordine interioara etc…

    Domnule Pascovicci, bateți câmpii di granda.

    PS Toate comentariile în care luați cu copy-paste citate de pe internet fără să le dați sursa vor gi trimise direct la gunoi.

  • Marina Nicolaev: (7-8-2010 la 16:09)

    Iata prima tabara dn Franta desfiintata: http://fr.news.yahoo.com/82/20100806/tfr-un-camp-de-roms-vacu-saint-etienne-4abdc0f.html
    Reactia celor din Franta este dura.
    Mai mult, site-ul precizeaza:
    „En raison d’un grand nombre de commentaires violents et racistes, nous fermons cet article aux commentaires”.

  • angela nache mamier: (14-9-2010 la 13:49)

    romii au devenit o populatie „ping-pong” ,alungata de peste tot,de la o tara la alta…
    considerati ca o „subpopulatie”,cel mai precar popor al europei, nu are dreptul sa respire
    reactia lor este violenta pentru ca sunt la capatul puterilor
    faptul ca sunt multi de origine româna denota ca românii sunt un popor generos,chiar daca unii sunt rasisti,ei nu sunt majoritari
    a-i duce în românia ,în avioane”în vazul lumii” ,aratati la Tv ,e nedelicat fata de România care a fost aleasa ca o tara-cobai :sa stea cuminte „la colt”si sa asculte
    lectiile de morala de la „marile puteri”
    diplomatia româna nu stie sa se apere cu argumente istorice(cine ne-a vândut la yalta si acum îsi permit sa ne batjocoreasca)
    imigratia din maghreb este mult mai intensa dar nimeni nu îndrazneste sa îi „televizeze”
    au asociatii de partea lor,avocati,comunitati prezente deja pe teritoriu si care îi sustin la ananghie
    europa deschide portile dar pune conditii dicriminatorii
    se vroia farul democratiei ,devine farul unor minciuni
    chestiunea romilor este delicata de o mie de ani,sunt un popor care nu are un indira gandhi

  • Petru Clej: (14-9-2010 la 13:57)

    Doamnă Nache-Mamier,

    Cine sunt cei care „ne-au” vândut la Yalta și ce legătură are asta cu ce se întâmplă acum? Ce legătură are Indira Gandhi cu drepturile unor cetățeni români și bulgari?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Auschwitz-Birkenau astăzi: cură pentru amnezici

Îmi reproşasem întotdeauna faptul că, în relativ desele mele vizite în Polonia în ultimii ani, nu-mi făcusem timp pentru a...

Închide
18.191.211.66