Se implinesc cinci ani de la incetarea din viata a sculptorului Tuvia Iuster ( Braila, Romania,1931 – Ein-Hod, Israel, 2005).
Vineri, 23.4.2010, in satul artistilor, Ein-Hod, Israel, in Galeria Principala, va avea loc vernisajul expozitiei comemorative ” Cintecul Pietrei”, care va prezenta parte dintre creatiile artistului.
– La orele 11, in cimitirul satului, ceremonie (hazkara) in memoria lui Tuvia Iuster.
– La orele 12, in Galeria Artistilor, festivitatea-omagiu a expozitiei retrospective” Cintecul Pietrei”, dupa cartea cu acelasi nume a artistului.
Vor vorbi despre Tuvia Iuster si opera sa:
– Liana Saxone-Horodi – pictorita si prietena a sculptorului – „prietenul meu Tuvia”
– Ora Lahav-Shaltiel ( reprezentanta a coloniei artistilor) – omagiu lui Tuvia Iuster.
– Dan Bela Krizbai ( atasat cultural al ambasadei Romaniei in Israel).
– Manu Iuster – fiul sculptorului – Tatal meu, Tuvia.
– Vlad Solomon – prieten al artistului – Tuvia Iuster, creatie, crez si dragoste de oameni.
Familia si prietenii invita publicul din Israel la deschiderea expozitiei.
Doua citate semnificative din „Cintecul Pietrei”, Ed. Caleidoscop Cultural, Bucuresti, 2004:
“Eu lucram în fier şi nu urmăream neapărat exactitatea dimensiunilor, nu eram meseriaş, nu iubeam precizia… Aici a fost începutul de artă, de sculptură. Faptul că lucram cu metal cald, cu fier forjat, că apăreau forme finite. Numai că la şcoală nu se aprecia rezultatul modificat. Eu trebuia să devin specialist şi nu artist. Lucrarea mea trebuia să devină utilă, dar eu nu doream decât să fac obiecte nenecesare. Eu nedisciplinat am fost o viaţă întreagă, dar nu neaparat din spirit de opoziţie, ci prin incapacitate naturală de a fi precis. De altfel gândeam că un obiect care este foarte exact, care se potriveşte la milimetru este ceva puţin absurd.”
”Cred într-un Dumnezeu, dar nu într-unul cu perciuni, sau într-unul cu cruce, sau într-unul care împarte aghiazmă, ci într-un Dumnezeu mare, misterios, pe care-l concep, dar nu-l pot explica, pentru că sunt prea mic pentru a explica o forţă atât de uriaşă şi care nu are formă. Deci, în sculptura mea încerc să pun nu lucruri misterioase, ci mistice. Mistica este o parte a religiilor, şi spun a religiilor, fiindcă fiecare religie îşi are mistica ei, care încearcă să explice chiar forţa pe care nu o poate nimeni explica. Neputând-o elucida, inventează tot felul de rituri, ritualuri, tot felul de lucruri care uneori ating fantasticul şi alteori chiar absurdul.”