ACUM.TV

 
Un articol de Mike Eckel despre primul discurs rostit de liderul rus la ONU într-un deceniu.

Când preşedintele rus Vladimir Putin va urca la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite în 28 septembrie, el nu va avea nevoie să-şi scoată un pantof ca să bată cu el în masă, cum a făcut predecesorul său sovietic Nikita Hruşciov, acum 55 de ani.

Acţiunile Rusiei în întreaga lume sînt suficient de zgomotoase.

Discursul lui Putin la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, primul său discurs acolo într-un deceniu, vine într-un moment în care Kremlinul bate cu „proverbialul” său pantof pe scena internaţională cu o frecvenţă şi volum crescînde. Din Siria la Ucraina şi Arctica, Moscova a resetat agenda şi a ţinut Occidentul – şi poate cel mai mult Statele Unite – pe picior greşit şi cu un pas în urmă.

Pentru mulţi există teama că lumea ar putea aluneca înapoi în regulile binare ale politicii Războiului Rece. Pentru alţii, cum e James Nixey de la Chatham House, această aserţiune nu e întrutotul corectă, din moment ce încă nimeni nu ştie cu adevărat care sînt regulile.

„Exista un set de înţelegeri. Războiul Rece era un set de înţelegeri. Ştiam ce voiau ceilalţi. Acum, chestiunea asta e foarte mult în mişcare”, spune Nixey, care e şeful programului pentru Rusia şi Eurasia de la Chatham House.

De aceea discursul lui Putin va fi ascultat cu mare atenţie, pentru a găsi indicii despre intenţiile lui, şi despre care sînt noile reguli pe care le doreşte.

Iată cinci lucruri ce trebuie urmărite în discursul lui Putin:

Ce fac trupele ruseşti în Siria?

Bombardiere Suhoi, tancuri de asalt T-90, rachete antiaeriene SA-22 – armamentul dus în secret în Siria e formidabil şi avansat. Alături de mărirea contingentului de infanterie navală, această desfăşurare de armament se transformă în cea mai mare forţă expediţionară trimisă de Rusia în afara fostei Uniunii Sovietice.

Trimiterea acestei forţe a injectat noi incertitudini cu privire la războiul civil din Siria, ale cărui haos şi violenţă au contribuit la ridicarea grupării militante Statul Islamic, şi au dat peste cap agenda de politică externă a preşedintelui Statelor Unite Barack Obama.

Putin şi alte oficialităţi de la Moscova au încercat să explice efortul lor din Siria prin obiectivul comun de combatere a grupării Statul Islamic şi a extremismului. Dar asta nu pare o explicaţie onestă pentru multe din oficialităţile occidentale, dat fiind faptul că regimul preşedintelui sirian Başar al-Assad e un client obişnuit al armamentului rusesc şi a permis ani la rînd navelor ruseşti să intre în portul Tartus de la Marea Mediterană.

E posibil ca tematica siriană să fie cea mai urmărită parte a discursului lui Putin, probabil cu intenţie, date fiind problemele pe care le are în alte zone. Modalitatea în care va încadra acţiunile Rusiei acolo va fi un indiciu privind obiectivele Moscovei pe termen mai lung.

„Cred că [discursul] va fi numai despre Siria. Va spune ‘trebuie să vă înţelegeţi cu noi, avem o carte puternică aici şi va trebui să jucaţi cu noi’. Bănuiala mea e că Putin se va concentra în întregime pe Siria”, spune Anders Aslund, expert în Rusia la Consiliul Atlantic de la Washington.

Strângând din dinţi cu privire la Ucraina?

Anexarea în mare parte nerecunoscută a Crimeii a avut ca rezultat impedimente politice serioase pentru Moscova, între care sancţiuni usturătoare din partea Occidentului şi interdicţii de viză impuse unor persoane din cercul lui Putin. A pus de asemenea o povară economică pe umerii Rusiei, după ce peninsula de la Marea Neagră a fost separată de Ucraina continentală. În estul Ucrainei, luptele dintre separatiştii pro-moscoviţi şi trupele ucrainene s-au mai potolit în ultimele luni, deşi mulţi dintre termenii armistiţiului negociat la Minsk au rămas nerespectaţi. Frontul de bătălie ciuntit din jurul Doneţk-ului şi Luhansk-ului seamănă din ce în ce mai mult cu un „conflict îngheţat” de felul celor create de Moscova în alte foste republici sovietice, cum sînt Moldova (Transnistria) şi Georgia (Abhazia şi Osetia de sud).

Dar sancţiunile economice impuse de Uniunea Europeană şi Statele Unite sînt încă în vigoare, şi nici Washingtonul, nici Bruxelles-ul nu par să dea semne că vor să slăbească şurubul. Ţinerea economiei Crimeii în stare de funcţiune şi finanţarea separatiştilor fac găuri serioase în cuferele Kremlinului – numai subsidiile pentru Crimeea sînt estimate la mai mult de un miliard o sută de milioane de dolari anual.

Toate astea duc la întrebările dacă Kremlinul are o strategie pe termen lung pentru Ucraina, dacă e această strategie sustenabilă, şi dacă Kremlinul îi va trage de hăţuri pe separatişti. E posibil ca Putin să dea de înţeles în discursul său cît e Moscova de înclinată să profite de orice deschidere din partea administraţiei Obama şi a europenilor pentru a normaliza relaţiile.

„Nu-mi pot imgina că Putin va fi atît de cinic să propună explicit un tîrg legat de Siria”, spune Thomas Graham, fost consilier pentru Rusia al preşedintelui George W. Bush. Dar, notează el, „sînt sigur că va pune asta în context: Trebuie să ne asigurăm că înţelegerile de la Minsk sînt urmate întocmai… şi că vom putea ajunge într-o situaţie în care putem să normalizăm relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană, şi poate şi Statele Unite.”

Îşi umflă muşchii mai mult decît greutatea sa economică?

E foarte puţin probabil că Putin va aloca mult timp unei teme care acum e călcîiul lui Ahile pentru Rusia: economia ei suferindă. Ciupit de sancţiunile legate de Ucraina, de precipitata scădere a preţurilor la petrol şi de probleme structurale, se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al Rusiei să scadă cu 3,4 la sută anul acesta, potrivit Fondului Monetar Internaţional, şi va rămâne anemic anul viitor. Kremlinul încearcă să-şi ajusteze planurile bugetare, ceea ce ar putea include ridicarea vîrstei de pensionare şi micşorarea pensiilor, între altele. Iar insistenţa cu care Putin toarnă bani în extinderea şi aducerea la zi a instalaţiilor militare şi de securitate vor gâtui cuferele şi ar putea stimula soluţii creative pentru a feri ţara de a se falimenta pe sine însăşi.

Ce ar putea în cele din urmă semnala Putin în discursul său este o viziune alternativă a Rusiei la hegemonia economică americană. Suspectând că declinul preţurilor la petrol ar putea fi o conspiraţie americano-saudită pentru a submina Rusia, unele voci de voci la Moscova au cerut ca denominarea preţurilor la petrol să fie făcută într-o altă monedă decît dolarul american. Putin ar putea de asemenea face apel la BRICS în speranţa de a face din această din această lăbărţată grupare economică, alcătuită din economii în curs de dezvoltare – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de sud – o alternativă la blocurile economice occidentale. (Chiar săptămâna asta, a propus ridicarea vizelor pentru cetăţenii statelor membre BRICS). Cu toate astea, Rusia a fost cea mai slabă din economiile BRICS în ultimii ani, dând naştere la speculaţia că ar putea fi dată afară din club.

„Rusia îşi umflă muşchii mai mult decît greutatea ei pentru o ţară care e un paria internaţional în atît de multe feluri”, spune James Nixey de la Chatham House.

Beijing Bromance*

Vladimir Putin se adresează Naţiunilor Unite la trei zile după ce preşedintele Chinei Xi Jinping a participat la un dineu de stat la Casa Albă. Relaţia sino-rusă e una complicată. Ambele ţări au sentimente de antipatie faţă de intruziunea Statelor Unite în ceea ce ele consideră că sînt sferele lor de influenţă istorice. De asemenea, China râvneşte la resursele naturale ieftine pe care Rusia le are de oferit; Moscova râvneşte la un acces mai bun pe pieţele chinezeşti, în special după ce Occidentul a impus sancţiunile după anexarea Crimeii.

Dar China e un negociator dur. Mult-trîmbiţatul acord de gaz pe 30 de ani în valoare de 400 de milioane de anul trecut e încă în lucru, fără un mecanism de preţ anunţat şi cu dispute asupra unde anume să fie plasate conductele care să aducă gaz rusesc în China şi cu privire la investiţii chinezeşti în câmpuri petroliere ruseşti. În plus, cele două concurează pentru influenţă în Asia Centrală şi Eurasia ca întreg.

„China e vitală pentru Rusia. E forţa motrice pentru ca Rusia să ia poziţia pe care o adoptă, insistind că China e ‘cu ea’, şi chiar dacă Putin va enunţa o politică externă autonomă… ea se va baza întrutotul pe premiza că China e acolo s-o sprijine”, spune Gilbert Rozman, care a cercetat timp de cinci decenii relaţiile ruso-chineze la Universitatea Princeton din New Jersey.

Dacă Putin nu va numi cu numele China în discursul său, luaţi menţionarea unei „lumi multipolare” sau a „Eurasiei” ce pe un semnal că Putin va aduce China în ring pentru a-i susţine opoziţia faţă de ce el numeşte „unilateralismul” Washingotnului.

„Va argumenta că Eurasia s-a transformat şi că a apărut o nouă ordine mondială, şi prin extensie Statele Unite şi Occidentul rezistă schimbării”, adaugă Rosman.

‘Rusia s-a întors’

E posibil ca aceasa să fie tema centrală a apariţiei preşedintelui rus. Ca mulţi dintre ruşi, Putin deplînge de multă vreme fostul statut de superputere al Rusiei şi tînjeşte după o reîntoarcere a zilelor când, în ochii lui, Moscova e tratată ca un partener deplin de către Wahsington.

Putin a reuşit să reînvie mult din acea mândrie pierdută, de când a devenit preşedinte în 2000, stabilizînd ţara după haosul economic din anii 1990 şi proiectînd forţa armată a Rusiei în teren. Venind la Naţiunile Unite îi dă ocazia să arate că în ciuda evenimentelor din Ucraina, a sancţiunilor şi a eforturilor Washingtonului, Rusia nu a fost defel izolată, spune Thomas Graham, fostul consilier pentru Rusia al preşedintelui George W.Bush.Urmînd această poveste, apariţia la Naţiunile Unite demonstrează încă o dată că Putin poate sta drept în faţa Statelor Unite, poate fi tratat ca un egal şi poate oferi un model alternativ pentru politica lumii – unul în care Rusia e o forţă pentru stabilitate şi a valorilor „tradiţionale, conservatoare”. Cu alte cuvinte, Putin încearcă să scrie reguli noi pentru ordinea globală.

„Ce va încerca să facă e să reamintească lumii că de Rusia nu se poate bate joc, că Rusia e o putere mondială majoră care are un cuvînt de spus, şi care va face tot ce doreşte potrivit intereselor sale naţionale”, afirmă James Nixey de la Chatham House.

Şi tot el continuă: „Nu cred că ar avea nici un sens să bată cu pantoful în masă. A creat o situaţie în care se află acum în lumina reflectoarelor, şi ăsta nu-i puţin lucru. Venind aici, venind în Statele Unite, fiind un punct focal, o temă de discuţie, demonstrînd că nu e izolat, e deja o mare realizare.”

Traducere de Lucian Ştefănescu
—————-

* Cuvînt din limba engleză, intraductibil în limba română, care semnifică un amestec între „frate” şi „romanţă” (în sens de idilă amoroasă) folosit pentru a descrie o prietenie puternică între bărbaţi, fără conotaţii sexuale (n.trad).

Lucian Ştefănescu, 27.09.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Acest articol a fost publicat luni, 28 septembrie 2015 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.