Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Democraţie, pontocratie şi piromanie

de (4-11-2015)
7 ecouri

 
Decembrie 1989, Ceauşescu revenea de la Teheran. Noiembrie 2015, Ponta revine din Mexic. Niciunul, nici altul, n-a priceput nimic. Unul a plătit cu viaţă, altul, iată, plăteşte măcar prin demisie şi prin de-doctorizare. Pentru că, nu mă îndoiesc, va urmă o reluare a subiectului înmormântat pe căi scandaloase de către oamenii plagiatorului. Acum câteva zile am scris pe pagină mea FB despre revoluţia anti-pontocratica. Carnagiul de la clubul Colectiv a fost catalizatorul, detonatorul, scânteia care a declanşat o mişcare de masă împotriva unui regim clientelar, cinic şi corupt.

Cel pe care l-am numit mitomanul galactic va rămâne în istoria politică a României ca simbol al lipsei de ruşine ajunsă la paroxism. S-a opus cu obstinaţie statului de drept. A distrus ICR, IICCMER, a lovit în tot ce înseamnă valoare în această ţară. Acel puci avortat a dăunat enorm imaginii României. Dar el a dovedit nu doar vulnerabilităţile, ci şi şansele unei construcţii democratice robuste în această ţară. Demisia lui Victor Ponta trebuie prin urmare privită că parte a unei dinamici revoluţionare.

Reiau aici articolul pe care l-am scris pe 4 iulie 2012, în plină lovitură de stat organizată de mega-plagiator şi de aventurierul politic Crin Antonescu, susţinuţi, chiar manevraţi, de către Dan Voiculescu şi Ion Iliescu. Unul a părăsit arena politică, altul este, în fine, acuzat de crime împotriva umanităţii, iar Felix îşi roade unghiile în închisoare.

„Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului, scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski. Minciuna este antipodul democraţiei, tot aşa cum noaptea este antipodul zilei şi bezna acela al luminii. O societate democratică se întemeiază pe adevăr şi transparenţă, nu pe legende şi falsuri. Mistificarea propriei biografii face parte din esenţă dedublării specifice totalitarismului. Victor Ponta era încă un adolescent când s-a prăbuşit oficial comunismul, dar se pare că a rămas marcat pe viaţă de metehnele acestui sistem.

Premierul Ponta s-a făcut vinovat de ceea ce orice om cu scaun la cap, alfabetizat, cunoscător al limbii române şi cu un dram de moralitate recunoaşte instantaneu drept plagiat. Acelaşi Victor Ponta a pretins că deţine um masterat de la Universitatea din Catania. Iarăşi o poveste de adormit copiii, un basm, o fabricaţie, o născocire. Încolţit de aceste revelaţii devastatoare, dl Ponta a decis că cea mai bună apărare este atacul, a declanşat războiul total împotriva statului de drept, pentru anihilarea justiţiei independente, pentru suspendarea lui Traian Băsescu şi emascularea unor instituţii precum Curtea Constituţională şi DNA. Decomunizarea ţării a fost clar îngropată ca proiect politic. Când Lucia Hossu-Longin, figura marcantă a PNL, îndrăzneşte să compare procesul lui Adrian Năstase cu acela al lui Iuliu Maniu intrăm pe teritoriul obscenităţii. Nu sunt singurul care aştept o reacţie a IICCMER la această scandaloasă, revoltătoare comparaţie. Va veni oare? Va tolera echipa Grivco, aflată la putere, o asemenea sfidare?

Este reluarea scenariului din 1945, cu Crin Antonescu pe post de Gutza Tătărăscu. Dar Tătărăscu avea un oarecare alibi în prezenţa Armatei Roşii în România. Uslasiii distrug democraţia românească din raţiuni personale, legate strict de temerile şi interesele lor mafiotice, nu la comanda unui despot scelerat precum Stalin. Uslasii practică minciuna sistematică şi violenţa simbolică pe cont propriu.

Cartea lui William Shirer despre ascensiunea şi căderea celui de-al Treilea Reich are, dacă nu mă înşel, două motto-uri: cel din filosful american Santayana sună astfel: „Cei care uită istoria sunt condamnaţi să o retrăiască”. Al doilea este un vechi proverb german, teribil de actual în România acestor zile, când putem constată consternanta fragilitate a democraţiei: ‘Pădurii îi trebuie o mie de ani ca să crească. Îi este de ajuns o noapte ca să ardă complet’. Piromanilor trebuie să li se spună că asemenea jocuri nu sunt îngăduite în cetăţile democratice”.

Vladimir Tismăneanu, 04.11.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Puscasu Vlad: (5-11-2015 la 16:55)

    repet,domnul Tismaneanu trebuie sa inteleaga ca rolul sau… [şters]

    -_-_-_-_-_

    Din partea moderatorului (A.L.) : Dacă doriţi să public comentariile dv., comentaţi afirmaţiile autorului, iar nu persoana lui. Asta scrie clar şi în Regulament.

    Deci aveţi un nou avertisment. Este al 2-lea.

    Ştiţi desigur că la al treilea veţi fi blocat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Puscasu Vlad: (5-11-2015 la 18:22)

    dar nu-mi vine sa cred,dar cenzureaza-ma de tot ca pe timpul regimului satanist stalinist,dumneata nu ai simtul ridicolului?!?

    chiar nu vrei sa intelegi mesajul meu,imi cauti nod in papura sa fi sanatos,sa te speli pe cap cu site-ul dumitale,ca aici nu mai intru

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (5-11-2015 la 22:00)

    @Puscasu Vlad

    > sa te speli pe cap cu site-ul dumitale

    Situl este al lui Ştefan Maier. Eu sund moderator delegat. Dânsul hotărăşte în ultimă instanţă. Poţi să te adresezi dânsului – http://acum.tv/redactia/

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (5-11-2015 la 23:35)

    Din partea moderatorului (A.L.) : Dacă doriţi să public comentariile dv., comentaţi afirmaţiile autorului, iar nu persoana lui. Asta scrie clar şi în Regulament.
    Deci aveţi un nou avertisment. Este al 2-lea.
    Ştiţi desigur că la al treilea veţi fi blocat”.

    Eu îmi amintesc că este vorba de un al treilea avertisment.

    P.V. „… sa te speli pe cap cu site-ul dumitale,ca aici nu mai intru”.

    În acest fel problema s-a rezolvat de la sine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nicolae Musat: (6-11-2015 la 09:13)

    Dincolo de legende urbane ale manipularii si conspiratiei ramine un adevar:
    – Nimeni nu a protestat atunci cand Corneliu Coposu a fost luat cu tab-ul de Fat-Frumos din front,
    Dar toti au votat pentru Ilescu, Roman chiar si dupa mineriade.

    – Au iesit romanii din imaginatia speleologica a cavernei deformatoare si datatoare de falsuri ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (6-11-2015 la 10:18)

    @Victor

    > Eu îmi amintesc că este vorba de un al treilea avertisment.

    Nu, verificasem, era al doilea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (6-11-2015 la 16:38)

    @Alexandru

    >Nu, verificasem, era al doilea.

    Bănuiesc că ca am interpretat greşit cele ce urmează:

    Puscasu Vlad: (28-10-2015 la 16:04)

    „Deci aveţi un avertisment. Ştiţi desigur că la al treilea veţi fi blocat”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.210.42