În apărarea Eugeniei Vodă
«Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.
Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te indignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că „dă bine” să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, „corectitudinea politică”. E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie.
Gândindu-ne la această formă, arbitrară, de corectitudine, atragem atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului că s-a grăbit să judece fără o argumentaţie solidă cazul Eugeniei Vodă, ca urmare a emisiunii „Profesioniştii“, difuzată pe 13 noiembrie a.c. la TVR 1.
1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic împotriva autoarei, motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, înainte de orice, liberticid. Nu intră aici nici o clipă în discuţie partitura invitatului Ion Cristoiu, ale cărui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decât discutabile. Atâta doar că, pentru a fi discutate, ele trebuie mai întâi să fie cunoscute. Este o datorie a jurnalistului să aducă la cunoştinţa publicului o paletă cât mai largă de poziţii, păreri, tipuri de discurs. În cazul la care ne referim, jurnalistul, Eugenia Vodă, ascultă, îşi incită partenerul de discuţie şi lasă telespectatorilor libertatea de a judeca. Pentru ce este ea acuzată? Pentru că nu a manifestat acea pioasă indignare, atât de dragă spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul ei în formatul emisiunii. Rolul jurnalistului în genere ei este „de a scoate la iveală“, iar nu de a practica cenzura „mironosiţei virtuoase”, spunându-ne dinainte ceea ce se cuvine să spunem, luându-ne dreptul de a gândi şi de a vorbi cu mintea şi cu vocea noastră.
2. Sancţionând emisiunea Eugeniei Vodă, CNA se face vinovat şi de practica dublei măsuri. El invocă art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit căruia este interzisă „prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte”. Or, e greu să ne explicăm felul în care CNA se grăbeşte, în cazul Eugeniei Vodă, să invoce un articol de care a uitat cu desăvârşire când, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fără sancţiuni, emisiuni întregi încurajând, explicit, nostalgia faţă de regimul comunist. Un exemplu recent: acum câteva săptămâni, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Păunescu, majoritatea posturilor TV din România au făcut zile în şir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar „vinovat de crime şi abuzuri”.
Nu credem că asemenea măsuri sunt probe de vigilenţă adevărată şi că ele pot întreţine o atmosferă de libertate responsabilă. Şi nu credem că a te solidariza cu astfel de acţiuni cochet conformiste doar pentru a-ţi confecţiona un portret convenabil este un model de atitudine civică. Dimpotrivă».
Semnată de Marie-France Ionesco (Franţa), David Esrig (Germania), Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel (SUA), Lucian Pintilie, Andrei Pleşu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Silviu Purcărete.
Ce dezamagire! Crema culturii romanesti sa nu isi dea seama ca o emisune si un prezentator respectabil nu poate sa isi permita sa acorde spatiu si loc exprimarii laudative la adresa unui conducator legionar. Intr-un singur lucru au dreptate, ca multe alte emisiuni ar trebui sanctionate pentru afirmatii similar. Pacat ca regula sanctionarii nu e aplicata in toate cazurile, dar asta nu poate reduce gravitatea celor intamplate la TVR1. Eugenia Voda nu trece neobservata si ne-etichetata daca isi permite asa un spirit “liber”. Asa cum nici cei 10 grei, nu vor fi scutiti de eticheta favorizarii antisemitismului data de cei care cred ca regulile de corectitudine a exprimarii trebuie ocrotite in spatial public.
Este trist, cand intelectuali se pun laolalta sa apere libertatea absoluta de exprimare, fara a-si pune sufucient in actiune acele celule cenusii care ar fi necesare pentru a lua pozitie in acest caz particular. Banuiala ca s-au unit fara ca toti semnatarii sa fi vazut emisiunea este probabil intemeiata, si un semn ca vechile forme de solidarizare din automatism critic inca si astazi calauzesc multi dintre asa numitii intelectuali romani de la o anumita varsta in sus.
Chiar si mai trist este sa gasesc printre semnatari pana si oameni care imi sant apropriati si dragi de peste 50 de ani.
In acelasi timp recunosc in toata cinstea ca Eugenia Voda ramine pentru mine si dupa acest incident (sau poate mai acurat zis: moment de slabiciune a discernamintului) care a oferit unui apologet al fascistului legionar Codreanu oportunitatea de a prezenta, fara interventia moderatoare de la gazda (host, moderatoare) emisiunii.
Un exemplu practic al rolului de moderator in cazuri senzitive este emisiunea Hardtalk de la BBC …
Vreau sa-i aduc aminte mai ales lui David Esrig, care cunoaste scena mediala din Germania, ca in cazuri asemanatoare – uneori chiar mai vagi – din Germania a fost si este normal ca sa fie sanctionati mederatorii emisiunilor incriminate.
Eu am criticat in mod public felul apologetic in care a fost prezentat in mai multe cazuri defunctul/decedatul poet si activist Paunescu in mediile din Romania din punct de vedere politic si social in contextul regimului si activitätii criminale ale lui Ceausescu.
Cu toate astea, imi iau dreptul sa le atrag atentia semnatariolor ca nu este o aberatie intelectuala de a se trage o paralela intre apologia unui legionar vinovat de instigatie si crime contra umanitatii si apologia unui artist care a iesit mirosind pestilential die aventurile sale de descoperitor al zonelor politice din spatele portii anale ceausiste, unde a intrat rosu si de unde a iesit ciocolatiu.
Dragii mei zece intelectuali, mai ginditi-va odata, inainte de-a va transforma in zece negrii mititei la care nu se aplica zicala ca urma scapa turma.
Cu drag si respect,
Domnule Soran-Schwartz, comparația cu Hardtalk al BBC este comică. Eugenia Vodă nu e competentă să lucreze nici ca asistent de producție la BBC, iar un jurnalist național-comunist prima generație încălțată precum Cristoiu n-ar ajunge să fie invitat nici la un post de radio local în Marea Britanie. La redacția română a BBC (unde am lucrat între 1991 și 2008) nu se difuzau (de fapt nu se realizau) interviuri de o astfel de calitate mediocră. Așa că ne jucăm și de-a mass-media și de-a istoria și de-a democrația în România.
Iata opinia criticului Nicolae Manolescu privind aceeasi emisiune, publicata in ziarul Adevarul
„Două lucruri sunt de luat în considerare în povestea redescoperirii de către Ion Cristoiu a „legendei romantice“ a lui Zelea Codreanu.
Primul este chiar emisiunea de pe TVR 1 în cadrul căreia Ion Cristoiu a avut o revelaţie tipic codrenistă şi în mrejele căreia moderatoarea a căzut, cum altfel, decât cu graţie. N-aş lega neapărat emisiunea de un oarecare reviriment al imaginii Căpitanului şi al Mişcării funeste căreia acesta i-a fost naş de botez şi de cununie. Apariţia unor cărţi precum aceea a lui Liviu Bordaş despre Nae Ionescu (atenţie, la Humanitas!) mi se pare mai degrabă semnificativă pentru retrezirea interesului unora faţă de extrema dreaptă interbelică. Cristoiu este, el, un franctireur, un provocator conştient, mergând contra curentului. Un jurnalist a cărui singură „ideologie” este scandalul de presă. Să ne amintim de primul „Eveniment al zilei”, de tipul de ziar pe care el l-a lansat pe piaţa românească imediat după Revoluţie. Publicistica lui (despre proză n-are rost să vorbim) constă exclusiv în provocări de felul celei din emisiunea Profesioniştii (sic!). Întemeiate pe dorinţa de a face valuri. Ceea ce i-a reuşit şi de data aceasta.
Nu înseamnă că TVR1 are vreo scuză în a o fi difuzat. Iată al doilea lucru de discutat. Cu atât mai mult cu cât, înregistrată fiind, emisiunea putea fi văzută înainte. Teama de a fi acuzaţi că fac cenzură i-a determinat pe redactorii răspunzători de sănătatea spirituală a programelor să bage capul sub nisip ca struţul. Dacă nu cumva ignoranţa lor în materie o egalează pe a moderatoarei şi, pur şi simplu, n-au fost conştienţi de încărcătura nocivă a emisiunii. Răspunsul mai marelui peste TVR e concludent în acest sens. Pasarea unei decizii către Comisia de Etică şi Arbitraj e un subterfugiu nedemn de Televiziunea Naţională. Faptul că emisiunea se dă pe post de un deceniu nu e în chestie, nici faptul că a primit numeroase distincţii: nu de vechime sau de tradiţie e vorba, ci de o anumită emisiune, aceea din 13 noiembrie 2010. În fine, a invoca alte emisiuni, cum să zic, corecte politic, precum cea cu Norman Manea, este de-a dreptul o perversitate. Are dreptate Manea să se simtă manipulat.
Rezultă din toate acestea o lipsă acută de conştiinţă a răspunderii, atât personale, cât, mai ales, instituţionale. Boală gravă a tranziţiei noastre nesfârşite. Personajul principal în urâta poveste difuzată la o oră de seară nu e Ion Cristoiu, nici chiar „romanticul” şi „incoruptibilul” Zelea Codreanu, ci TVR. Emisiunea nu trebuia difuzată.”
Mi se pare trist că există oameni care se cred „mai egali” decît ceilalți, chiar cînd este vorba lucruri triste care s-au întîmplat în trecut, care ar trebui să te facă să îți cumpănești mai bine poziția în care te pui cînd faci anumite afirmații.
Fără a avea vreun dram de simpatie pentru realizatoarea în cauză sau pentru emisiunea dumneaei, mi se pare de o ipocrizie crasă să acuzi o emisiune pentru . Libertatea de exprimare trebuie să existe măcar pentru a putea observa în stadiu incipient derapajele de la Regula de Aur.
Pentru amintirea faptelor ce s-au întîmplat în Germania nazistă: propaganda a fost cea care a incitat la antisemitism. Propaganda, adică călușul pus libertății de exprimare. Mi se pare ilar ca cineva care vrea să aducă aminte de acele vremuri triste să încerce să folosească aceleași metode precum torționarii familiilor lor.
În încheiere vreau să îmi manifest părerea că tocmai evreii, care ar trecut printr-un Holocaust și știu despre ce este vorba, ar trebui să susțină condamnarea comunismului cu cele peste 30 de milioane de victime făcute de o caracatiță totalitaristă dementă în Europa de Est și Asia!
Închei cu o presupusă afirmație a lui Voltaire către Rousseau privind libertatea expresiei: „Nu sînt de acord deloc cu spusele tale, dar mă voi lupta pînă la moarte pentru dreptul tău de a le spune.”
Domnule Radu B.,
Cine sunt „evreii”? Și cine nu susține condamnarea comunismului? Și ce legătură are acest lucru cu conținutul apelului? Vă informez că 30 de milioane este o subestimare grosolană a numărului victimelor regimurilor comuniste. Doar în timpul „Marelui Salt Înainte” din China lui Mao (1958 – 1961) au pierit mai mulți oameni decât numărul avansat de dumneavoastră.
CNA a decis ca telespectatorilor nu li s-a asigurat „pluralitatea ideilor si a punctelor de vedere, fiind incalcate principiile echilibrului si impartialitatii informatiilor si favorizarea liberei formari a opiniilor, prevazute de legislatia din domeniul audiovizualului”.
Totul porneste de la premisa ca numai un telespectator ce vede si reversul medaliei e in masura sa ia decizii corecte.
Stiti cum Vadim Tudor e invitat la Realitatea TV sa isi verse laturile pe micul ecran, acuzand in stanga si in dreapta fara dovezi? Stiti cum moderatorul are apoi o reactie stupida? Cand rosteste „aveti dovezi?”, se simte ca este o intrebare pregatita in prealabil; gura-i pronunta incantatia, dar fata si tonul vocii nu-i tradeaza indignarea. Daca lipsa unei astfel de reactii robotice i s-ar fi imputat doamnei Voda, as fi fost de acord cu semnatarii scrisorii.
Problema este ca doamna Voda nu a avut nici un fel de reactie! Va spun sincer ca, daca as fi fost in locul domniei sale, l-as fi intrebat pe domnul Cristoiu, macar din curiozitate, cum se face ca viziunea sa despre CZC contrasteaza atat de mult cu cea a istoricilor care au studiat acea perioada.
Daca semnatarii scrisorii erau cu adevarat oameni integri, o reclamatie din partea lor pe tema funeraliilor lui Adrian Paunescu ar fi zacut pe masa CNA imediat dupa difuzarea acestora. In realitate, nu zace nici macar acum, dupa controversa din jurul emisiunii doamnei Voda.
De asemenea, prin punctul doi al scrisorii, semnatarii recunosc in fapt ca punctul unu nu e valid. Semnatarii insisi echivaleaza glorificarea lui CZC cu petrecerea bardului comunist pe ultimul drum. Doi exponenti ai unor regimuri criminale, mai curati si mai uscati la ore de maxima audienta. Intr-o astfel de situatie, cum mai poate fi scuzata lipsa de reactie a doamnei Voda?
Este uimitor acest reflex pavlovian al naționaliștilor de mucava, care ori de câte ori cineva îndrăznește să se lege de personaje de tip Corneliu Zelea Codreanu, dau tam-nesam alarma de conspirație evreiască. De parcă n-ar fi o chestiune de bun simț să remarci că Zelea Codreanu era un extremist, fie că ești evreu sau român sau ungur sau rom. Dar în graba lor de a da vina pe evrei (sau „jidani”, cum îi numesc cei mai mulți dintre acești naționaliști de mucava), nu remarcă faptul că între cei 10 intelectuali se numără David Esrig, născut la Haifa în 1935 și Marie France Ionesco, a cărei bunică paternă, Thérèse Icard, era evreică originară din Franța.
„Pentru amintirea faptelor ce s-au întîmplat în Germania nazistă: propaganda a fost cea care a incitat la antisemitism. Propaganda, adică călușul pus libertății de exprimare. Mi se pare ilar ca cineva care vrea să aducă aminte de acele vremuri triste să încerce să folosească aceleași metode precum torționarii familiilor lor.”
Domnule Radu Borza, vreți să spuneți că situația din România de azi este asemănătoare cu cea din Germania nazistă? Păi din câte știu eu, incitarea la ură de rasă, interetnică sau religioasă – care constituiau norma pe timpul Germaniei naziste – se pedepsesc conform legii penale în România anului 2010, stat membru al Uniunii Europene.
Libertatea de exprimare nu este absolută și dacă tot îl citați pe Voltaire, vă reamintesc ce zic englezii că n-ai voie să strigi „Incendiu!” într-o sală aglomerată de teatru.