caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

SRI nu confirmă Sesizarea de Înaltă Trădare împotriva Premierului, depusă de Preşedintele PNL

de (22-8-2018)

Presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, a declarat că a depus, în „calitate de cetăţean al României”, o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea. Liderul liberal a precizat că aceste fapte sunt legate de „pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi tot ce s-a întâmplat după” adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Sesisarea, aprobată şi sprijinită apoi oficial de PNL, a ajuns în final la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT). Un extras scurt din Sesizare:

INALTĂ TRĂDARE, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 398 Cod penal prin raportare la art. 394 Cod penal (faptă săvârşită de Dăncilă Vasilica Viorica). Sursa.

Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a cerut SRI date în legătură cu acest dosar.

Într-un articol publicat în ziare.ro Ioana Ene Dogioiu, Senior editor, a scris pe 21 mai 2018:

1. Nu vad de ce denuntul dlui Orban ar fi un gest penibil. Un cetatean al acestei tari are anumite suspiciuni in privinta caracterului penal al faptelor comise de premierul Romaniei. Si nu orice fapte, ci unele de o gravitate exceptionala, adica vanzarea intereselor nationale ale tarii. (…)

Dar intrebarea la care trebuie sa raspunda procurorii este daca in spatele acestor demersuri si in timpul acestor demersuri exista intelegeri secrete in nume personal, deci daca pentru anumite demersuri oficiale care implica statul roman exista o contraprestatie in interesul personal al anumitor oficiali romani. (…)

3. Este pur si simplu verificarea unor suspiciuni extrem de grave care planeaza asupra unor oficiali romani, care si-ar fi vandut tara si interesele ei pentru anumite beneficii personale. Sursa.

Sunt aproape sigur că, în urma celor de mai jos, Doamna Dogioiu va lua apă în gură.

Pe 17 iunie cunoscutul ziarist Ion Cristoiu scria:

”Potrivit Codului de procedură penală, dacă fapta nu există, plîngerea se clasează. În cazul Vioricăi Dăncilă, plîngerea trebuia soluționată în procedură de urgență. Era vorba de premierul României.

Dacă exista cel mai mic indiciu că plîngerea se referea la fapte care au avut loc, atunci împotriva Vioricăi Dăncilă trebuiau declanșate procedurile suspendării din funcție. Nu de alta, dar acuzațiile lui Ludovic Orban vizau fapte comise de Viorica Dăncilă în exercițiu funcției de premier. Trebuia suspendată, deoarece Înalt Trădătoarea își putea continua în fruntea Guvernului activitatea sa împotriva siguranței naționale.

Dacă însă plîngerea era o glumă iresponsabilă (iresponsabilă, deoarece cu așa acuzații nu te joci nici măcar în visele erotice adolescentine), atunci, potrivit Codului de procedură penală, dat fiind că fapta nu există, plîngerea trebuia clasată. Era de datoria DIICOT să procedeze de urgență. Mai era însă o instituție care trebuia să tranșeze imediat chestiunea: SRI. Sursa.

SRI a răspuns solicitatării DIICOT, în dosarul în care primul ministru al României, Viorica Dăncilă este acuzată de înaltă trădare, întocmit ca urmare a plângerii penale formulate de liderul PNL Ludovic Orban în luna mai. Răspunsul de la SRI a venit abia astăzi, după peste două luni de cercetări. Din răspuns nu rezultă de ce investigaţiile au durat atât de mult…

Serviciul Român de Informații a transmis că nu ar exista informaţii cu privire la infracţiunea de înaltă trădare, precizează Antena 3. De altfel, potrivit legii, dacă ar fi existat asemenea informaţii, SRI le-ar fi trimis din proprie iniţiativă procurorilor, fără să fie nevoie de plângerea depusă de Ludovic Orban. Sursa.

Nu ştiu ce va urma, aşa cum nu ştiu nici care sunt consecinţele pentru eventuala depunere a unui denunţ mincinos de către Ludovic Orban. Iată ce am găsit rapid, dar trebuie considerat cu scepticism, deoarece nu este un text suficient de documentat şi atribuit.

Conform articolului 268 alin.(1) NCP, inducerea în eroare a organelor judiciare se pedepsește cu închisoarea pentru o perioada cuprinsă între 6 luni și 3 ani sau amendă, (…). Sursa.

Bănuiesc că, pentru a se ajunge acolo, va fi necesară întâi o plângere penală depusă de pârăt, adică de d-na Dăncilă. Să aşteptăm însă decizia de la DIICOT.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Candidatură la șefia DNA, tranșa a doua: procurorul Paula Tănase, fostă studentă a lui Toader

O primă candidatură pentru postul de procuror-şef al DNA a fost depusă marţi, fiind vorba despre procurorul Paula Tănase de...

Închide
18.117.70.132