caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

O scurta istorie a homosexualitatii. 9. Homosexualul si familia sa

de (27-7-2008)
Baieti homosexuali spanzurati recent in IranBaieti homosexuali spanzurati recent in Iran

In discutiile de la ultimul articol am avut placerea necesara de a afla si care este punctul de vedere al homofobilor, reprezentati de data asta de o stimata doamna care sper sa mai apara si la acest articol, sa-l discutam impreuna. Voi incepe prin a cita unul dintre punctele bifate de dansa ca atare:

„-homosexualitatea ca boala psihica declansata eventual de factori precum abuzurile sexuale – caz in care avem de a face cu victime demne de compasiune si nu de „executare”.

In conceptia acestei comentatoare, cum se vede homosexualii sunt de doua feluri: nascuti sau facuti. As vrea sa spun clar ca psihiatria moderna ii considera pe toti homosexualii ca „nascuti iar nu facuti”! Nimeni nu poate schimba in mod constient orientarea sexuala a altora, nici macar a copiilor. Chiar in cazul baietilor violati de preotii catolici, al caror numar este enorm, tot heterosexualii predomina la fel ca in societatile obisnuite! Si in orice caz pedepsirea unora prin „executare” nu este o varianta la care lumea civilizata se gandeste acum. Iar cei „facuti”, cum sa fie pedepsiti? Exista intr-adevar cazuri cand unii isi dau seama tarziu in viata ca traiesc o viata care nu ii face fericiti in concubinaj heterosexual (sau chiar in familii), dar asta este cu totul altceva! Si ei sunt tot „nascuti iar nu facuti”.

Fac abstractie si de faptul ca homosexualitatea, din motivele discutate pe larg inainte, nu este nicidecum o boala mintala. Dar acest punct de vedere este foarte des intalnit in lume, astfel incat ma voi referi la el pe parcurs, mai ales despre partea cu …”executarea”.

1. Situatia homosexualului in in familie in lumea de azi

La ora actuala situatia minoritatii homosexuale nu este deloc roza, trebuie sa recunoastem, daca ne luam dupa fapte. Agentiile de presa americane au semnalat ca tocmai in proaspat-dezrobitul Irak continua de mai multe luni executiile sumare dorite de textul citat mai sus: o serie de apartamente din cartierele nevoiase ale Baghdadului au fost vizitate in ultimele luni de diverse plutoane de executie (legale!) care au scos cu forta din acele apartamente cate un baiat, de obicei intre 14 si 16 ani si l-au executat sumar! Irakienii „eliberati” asculta de aceleasi versete din Coran care exista si in Torah si evident si in Biblie, numai ca spre deosebire de biblie si Torah, Coranul este luat foarte in serios. Situatia religiilor in lumea ne-musulmana este oarecum neclara: pe de o parte oricui ii este permis sa predice Biblia in Biserici, dar cum iese afara din Biserica, aceleasi cuvinte il pot impinge dupa bara, la inchisoare! Asa a patit pastorul Green in Suedia, (o tara in proportie de 85% laica, progresiva) cand s-a apucat sa zbiere pe strazi versete din Leviticul: a fost arestat pentru incitare la crima! Cum nu vreau sa ma refer la statele necivilizate, voi elimina intreaga lumea musulmana din discutie. Intentia mea aici este sa discut in mod rational despre ce se intampla in statele cat de cat civilizate.

Nota: Pentru a nu fi acuzat de rasim sau alte isme, am dat la sfarsit o nota explicativa in legatura cu aceasta afirmatie a mea.

2. Ce este de facut?

Cand este vorba despre initiative particulare, nu cred ca exista in lume nici un stat care sa intreaca SUA in inventivitate! Mentalitatea Americana este intotdeauna cu un pas inaintea altora. Cum ne amintim, crestinismul sustine preceptul: „cere si ti se va da! Bate si ti se va deschide!” Dar unul din parintii fondatori ai Americii a utilizat un truc ca sa schimbe aceasta directiva gresita dupa parerea lui. Thomas Jefferson a schimbat accentul cand a spus: „Ajuta-te si Dumnezeu te va ajuta!”! Unii spun ca aceasta interventie a lui Jefferson (despre care multi americani cred in mod gresit ca vine din Biblie!) plus notiunea de „accountability” (responsabilitate cu consecinte) explica toata diferenta dintre SUA si tarile catolice americane inapoiate, toate pornind la un moment dat de la acelasi nivel economic si social. Subtila schimbare efectuata de Thomas Jefferson s-a dovedit a fi geniala: in America nimeni nu asteapta ajutor „din afara”! Si in acest domeniu, al relatiior sociale ale homosexualilor in familie, cu prietenii si in societate noutatea a aparut intai in America, sub forma unei organizatii foarte utile, care a ajuns azi o organizatie internationala.

3. PFLAG

Literal, aceste litere reprezinta numele asociatiei care reuneste atat homosexualii cat si parintii lor, rudele lor si prietenii care ii sustin: „Parents and Friends of Lesbian and Gays”. In multe familii americane si de alte origini, cu ani in urma, experienta avuta de homosexualii tineri (mai ales adolescenti) in momentul comunicarii cu familia a fost devastatoare. Multi minori au fost pur si simplu aruncati in strada, fara alte mijloace de subzistentza decat prostitutia. Acelasi lucru se repeta azi si in Romania: cum am amintit la inceputul acestui ciclu de articole, un elev de liceu din Bucuresti, al carui tata se considera evident intelectual (fiind professor de geografie), si-a dat afara din apartament baiatul de 16 ani care a trebuit sa doarma pe banci prin parcuri pana l-a adus politia inapoi acasa. In alte familii (in cadrul religiilor neoprotestante din America) copiii lor sunt trimisi la centre special crestine, unde au loc sedinte de indoctrinare, iar apoi fie fug de acolo si devin independenti, fie sunt trimisi „la tratamente” la Dr Niccolosi si alti psihiatri nerecunoscuti stiintific pe plan medical. Recomand foarte staruitor sa vedeti filmul „Saved”, care ilustreaza excelent aceasta situatie. Toate aceste duritati au creat necesitatea crearii unor organizatii speciale care promoveaza educarea parintilor, aducerea la zi din punct de vedere stiintific, cooperarea cu organizatii umanitare, intarirea legaturilor familiale si in general suportul si reprezentarea tinerilor homosexuali. Succesul acestei organizatii (care tine legaturi stranse si cu asociatii psihologice si psihiatrice) in SUA a determinat si alte tari sa ia exemplul american si acum exista o retea internationala a acestor organizatii. Poate ca va ajunge stirea aceasta si la organizatia conservatoire romaneasca „Accept”, a carei activitati nu este chiar …stelara.

4. Coming out

Nu exista inca nici un echivalent romanesc pentru aceasta expresie si nu stiu cum s-ar putea traduce mai bine : iesirea din carapace, sau „darea pe fatza”. Expresia reprezinta o simplificare a formulei „coming out of the closet” (iesirea din…debara), iar sensul acestei expresii reprezinta momentul cand un tanar spune altora (de obicei apropiati: familiei, rudelor, prietenilor apropiati) ca este homosexual (de obicei „recunoaste”). Am vazut ca primirea acestei stiri din partea familiei poate fi traumatica in unele tari si societati mai inapoiate, dar poate fi si moment de sarbatorire in alte parti. Am asistat eu insumi la o scena incredibila cu putini ani in urma: o mama intrand cu un baiat de 14 ani intr-o librarie gay unde a cerut librarilor sa gaseasca carti si DVD-uri „potrivite pentru varsta baiatului”, care tocmai sarbatorise un „coming out”. Nu batai, nu palme, nu salbaticie sau „executii” cum se asteapta unii din cititorii acestei rubrici ci doar voie buna, calm, sarbatoare si comportament rational.Dupa ultimele statistici varsta medie la care are loc acest eveniment in viata unui tanar a scazut simtitor in ultimele doua decenii, de la 18-20 de ani in trecut, la sub 14 ani astazi. De multe ori varsta e chiar sub 12 ani! O simpla cautare pe you tube la subiectul „coming out” poate releva foarte multe moduri de desfasurare a acestui eveniment, pe foarte multe cazuri. Copiii isi descriu ei insisi cum s-a petrecut pentru ei acest „coming out” si daca au primit sau nu sprijin de la familie si prieteni.

5. Scrisori pentru parinti

Am avut intentia sa prezint in intregime o scrisoare pe care un baiat american a trimis-o parintilor sai cu ocazia „iesirii sale la lumina” in privinta orientarii sexuale. Nu am reusit insa sa contactez redactia revistei „XY” pentru a avea aprobarea lor. Aceasta revista se ocupa de tinerii homosexuali, cam intre 14 si 21 de ani (baieti; de unde si simbolul cromozomial XY). Le ofera sprijin si support, si le inlesneste relatiile dintre ei, formarea lor morala etc.

Incerc sa redau pe scurt aici continutul scrisorii, dupa memorie:

„Dragi parinti,

Voi stiti cat de mult va iubesc si cat de bine ne simtim cu totii in familie. Nu vreau sa va stric ziua si in nici un caz nu as vrea sa va fac sa va simtiti prost. Totusi trebuie sa va fac o marturisire, despre un subiect pe care am vazut ca il evitati cat puteti mai mult. Cred ca in realitate voi stiti adevarul: ca eu sunt homosexual. Cred ca ati banuit asta mai demult. Dar vreau sa subliniez ca vreau sa va fie clar: nu sunt „intr-o faza de tranzitie”. Nu sunt nici „nesigur” pe sentimentele mele. Sunt, cum auziti si cum vedeti, pur si simplu homosexual.

Stiu ca veti avea un soc la inceput; stiu ca nu va place stirea asta. Dar eu sunt cel care trebuie sa decida daca imi traiesc sexualitatea mea proprie sau daca ma prefac ca sunt ce nu sunt si nenorocesc vreo fata in egoismul meu de a o folosi drept paravan. Si in aceasta privinta am decis: imi voi trai viata in mod sincer, indiferent care sunt riscurile.

Ma asteapta in viata greutati mari, desi nu mai mari decat au avut generatiile precedente. Nu vreau sa fac compromisuri in viata, sa mint sau sa ma ascund. A-mi trai viata in mod cinstit, spunand ceea ce sunt, imi ridica o mare povara de pe umeri. Va rog sa ma credeti ca deja ma simt mult mai bine, mult mai liber, pentru ca nu-mi mai consum energia ca sa ma mai ascund dupa deget.

Eu doresc sa am o viata fericita si doresc ca voi sa faceti parte din fericirea mea. Acum este randul vostru sa alegeti daca veti fi cu mine si ma veti suporta si incuraja in toate imprejurarile vietii de acum incolo, sau ma veti respinge si ne vom separa.

De aici incolo nu mai este decizia mea; este decizia voastra.”

Nota finala, referitoare la cele afirmate de mine in legatura cu statele musulmane:

Vreau sa afirm clar, eu nu promovez nici un fel de discriminare umana, sociala sau religioasa; din contra, sunt pentru egalitatea tuturor in fatza legii. Nu sunt anti-arab, desi sunt anti-musulman. Sunt pentru egalitatea oamenilor, dar nicidecum pentru egalitatea….ideilor! Sa recunoastem: toate cele trei religii abrahamice au indemnuri la crime odioase in cartile lor sfinte. A-ti vinde in sclavie fata, a ucide o femeie pentru ca a avut sex in timpul menstruatiei, a ucide un copil care nu asculta de parinti, a ucide homosexualii sunt „acte morale” nu pentru societatea noastra, ci pentru niste triburi antice care nu mai exista de multa vreme. Ele sunt insa prezente pe hartie in toate cele trei religiile abrahamice. Uciderea cu pietre, mostenita de la triburi aflate in epoca de piatra, nu mai este admisa azi in ciuda prescriptiilor Coranului nici macar in Nigeria! Problema nu consta in faptul ca aceste „prescriptii ” infame exista in carti, ci in faptul ca unele societati nu s-au maturizat suficient pentru a fi in stare sa discearna graul de neghina. Sau, fiind mai direct, fara menajamente, problema consta in faptul ca societatile musulmane nu sunt inca suficient de …ipocrite, ca sa pretinda ca respecta traditia, dar in fapt sa respecte numai legile statului laic.

Aceasta nota este destinata sa explice de ce exclud orice referire la statele musulmane, in timp ce sunt total pentru respectarea drepturilor omului indiferent de religie sau alte criterii. Pentru a ilustra cele afirmate, precizez ca recent s-a discutat intens in SUA despre „honor killings”, existand cazuri in SUA cand parintii musulmani si-au executat cu cruzime proprii lor copii pentru ca au abandonat etica musulmana. Astfel, intr-un caz, o fata a fost tinuta strans in bratze de mama ei, pana cand tatal ei a reusit sa-i bage cutitul in inima si sa o ucida cu sange rece. In alt caz mai recent, un tata egiptean si-a impuscat cele doua fete fara mila, pentru ca voiau si ele sa intalneasca baieti, la fel ca alte fete americane (dating). Cu toate ca mama lor era ne-musulmana, tatal lor le-a ucis cu mana lui. Cu regularitate, victimele acestei opresiuni sunt fie fetele, fie baietii homosexuali. Niciodata un baiat heterosexual nu a fost executat din motive sexuale, in schimb spanzuratorile din Irak au devenit celebre pentru spanzurarea minorilor pe acest motiv!.

De aceea eu sustin cu convingere testele facute inainte de a se permite intrarea in Olanda a musulmanilor: li se prezinta scene de erotism homosexual, pe care trebuie sa le accepte. La fel, si alte state au testele lor. Si cu toate acestea uciderile de onoare (intre care intra si uciderea intre frati: un baiat este omorat de fratele sau daca este homosexual in Liban si o fata de asemenea omorata fie de parinti, fie de frati, „pentru ca a patat onoarea familiei”) continua pe scara mult prea larga. De la asa-zisa revolutie a mulahilor au fost executati peste 40 000 de barbati in Iran din acest motiv. Din punctul de vedere al civilizatiei, Iranul a facut un mare salt… inapoi.

Ecouri

  • Gheorg: (27-7-2008 la 00:00)

    Sunt curios ce părere au gospodarii şi gospodinele habotnice din Balcani despre execuţiile homosexualilor din Iran. Le găsesc justificate, în firea lucrurilor sau au anumite rezerve…

  • dorian: (27-7-2008 la 00:00)

    Pentru a-ti da cu parerea in legatura cu orice subiect trebuie indeplinite doua cerinte, care sunt cunoasterea in detaliu si mai ales intelegerea. Aceste doua conditii nu decurg necesar una din cealalta.

    Pentru a intelege un fenomen atat de complex cum este sexualitatea umana trebuie sa manifesti un viu interes catre biologie, zoologie, etologie (stiinta comportamentului animal), antropologie, sociologie si istorie.

    Calificarea de gospodina sau teolog din pacate nu ofera o autoritate care sa inspire timiditate. Spre dezamagirea celor care subapreciaza acest articol fara sa isi argumenteze solid pozitia si se eschiveaza unui dialog, domnul Constantinescu pare suficient de pregatit pentru un razboi al ideilor.

    Felicitari pentru un articol bine sustinut.

  • Miruna Leontinescu: (27-7-2008 la 00:00)

    Articol foarte bine documentat si cu numeroase informatii reale, despre unele putand sa scriu din pacate.

    Daca in „tarile civilizate” nu se poate pune problema executiei gay-lor pentru simplul motiv legat de sexuaslitatea lor, in schimb lipsa de empatie pentru persoane care prin faptul ca sunt diferite nu aduc nici un fel de atingere drepurilor si libertatilor celorlalti este tot o executie chiar daca numai psihica.

  • Theo: (27-7-2008 la 00:00)

    Nota 1000 pt articol, ca si pt celelalte dealtfel, foarte fain.

  • George Gross: (27-7-2008 la 00:00)

    Acceptarea copilului în familie, fie că e vorba de băiat homosexual sau de fată lesbi, nu depinde de nivelul de educaţie a părinţilor.

    Acceptarea depinde de nivelul de prietenie şi înţelegere sufletească ce se dezvoltă între copil şi părinţi.

    Situaţia de acceptare este accentuată şi de acceptarea copilului de către cercul de cunoscuţi şi prieteni ai părinţilor.

  • ion adrian: (27-7-2008 la 00:00)

    Foarte frumos articolul dvs dle Constantinescu. Nu am ce comenta, nu am ce adauga, caci este pur si simplu foarte frumos



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Câteodată doar vântul

câteodată doar vântul ne spulberă iluziile ca zăpada pe crengile goale câteodată nici el se aprinde o lumină adâncită în...

Închide
3.145.69.255