caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Umbre ale universului copilăriei: consumul de droguri (II)

de (28-7-2008)

Potrivit definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, „narcomania reprezintă starea de intoxicaţie periodică sau cro¬nică, vătămătoare pentru om şi pentru societate, produsă de consumul narcoticelor (de provenienţă naturală sau chimică)”. În ce condiţii poţi considera pe cineva narcoman?
– atracţia de neînvins faţă de narcotice;
– creşterea dozei;
– dependenţa fizică şi psihică de narcotice.

Problema narcomaniei are multe aspecte. Ea este şi moral-religioasă, şi medicală, şi socială, şi juridică. Persoanei care consumă astfel de substanţe îi sunt caracteristice stări inte¬rioare cu consecinţe negative atât asupra sa, cât şi asupra celor din jur.
Pentru organism, consumul de substanţe nocive provoacă dezechilibru afectiv, pierderea autocontrolului, diminuează puterea de muncă, puterea de concentrare a atenţiei, rezistenţa organismului, determină apariţia insomniilor şi a oboselii.
Urmările asupra celor din jur constau în tulburări de comuni¬care, violenţă, acte de deviere comportamentală şi chiar situaţii de delincvenţă.

Ca fiinţă socială, omul trăieşte într-un mediu în care valorilor economice li se acordă o deosebită importanţă, iar producerea unor asemenea substanţe constituie sursa obţinerii unor beneficii. De aceea, în acest context, se promovează acţiuni (reclame, campa¬nii publicitare etc.) care să inducă dorinţa de consum al băuturilor alcoolice, a tutunului, a drogurilor.

Evoluţii şocante
Se numeşte Mihai şi acum are 22 de ani. Este de origine din Bucureşti, însă l-am cunoscut la Chişinău unde a venit în vizită la nişte prieteni. Mărturisile lui Mihai, care acum este fericit că a reuşit să scape de capcana (de cele mai multe ori fatală) drogurilor, sunt cel puţin impresionante.

Înainte de a ne povesti propria experienţă, Mihai ne-a spus că există trei etape în capcana drogurilor: distracţia, amăgirea şi moartea. Iluzia folosirii drogului începe cu primul stadiu: distracţia. “O viaţă avem şi trebuie să o trăim”, de la această premisă se pleacă de obicei. Omul e încântat că experimentează ceva nou în viaţă.
Amăgirea e următoarea etapă în care cade consuma¬torul drogurilor. De acum spirala descendentă a dependenţei a început: el cade treptat într-o stare psihică depresivă, până când ajunge la dependenţă. În acest moment, consumatorul a devenit robul obişnuinţei şi al dependenţei fizice.

Mihai ne spune dine experienţă că, având experienţa primei doze de drog, devii practice ostatic al acestui viciu, rob al aces¬tei pasiuni. De acum înainte umbli cu turbare în căutarea următoarei doze, fără de care nu mai poţi trăi, deve¬nind astfel şi un cumpărător fidel pe piaţa narco-business-ului.

Nar¬comanii se transformă şi într-un focar vulcanic al criminalităţii, căci având nevoie de bani grei pentru procurarea unei doze de drog, ei sunt gata să comită orice infracţiune. Totodată, narcomanii de¬vin şi un focar nestăvilit de răspândire a HIV-SIDA.

Însă cea mai mare tragedie a acestor tineri, ne spune Mihai, este că, pierindu-le voinţa, îşi pierd identitatea şi voinţa de a mai lupta. Încearcă să-şi provoace o oarecare senzaţie de fericire şi apelează la drog. Drogul dă naştere, însă, unei pseudofericiri, o evadare din realitate, o prăbuşire în abis. Voinţa narcomanului moare şi el se stinge, fiecare doză fiind încă un pas spre moarte.

Consumul de narcotice aduce vătămări foarte puternice: este afectat grav creierul şi tot sistemul nervos, imunitatea scade, ficatul e distrus, inima slăbeşte. Nu există organ sau sistem din organismul narcomanului care să rămînă neafectat. Aproxi¬mativ 80% dintre ei sunt infectaţi cu virusul hepatitei B. De la începerea consumului de substanţe narcotice, narcomanul mai trăieşte în medie şapte-opt ani, rareori 10-12, însă aceasta nu este viaţă, ci mai degrabă un chin.

Medicii-narcologi consideră că omul nu devine narcoman atunci cînd ia seringa în mână, ci atunci când se hotărăşte să facă acest lucru. Narcoman este oricine se hotărăşte să încerce drogul. Cine dintre pacienţii clinicilor narcologice au crezut că vor deveni dependenţi? Nici unul. Toţi au vrut „numai să încer¬ce”. Şi după ce au încercat o dată, au vrut să încerce şi a doua oară… ş.a.m.d.

“Prieteni”… de drog
Mihai ne-a povestit despre o cunoştinţă de-a sa care, de asemenea, a căzut în capcana consumului de droguri: Sveta K., 22 ani, din Sankt-Petersburg.

“Era o fată bună, spune Mihai. Învăţa bine. Primul an de şcoală sani¬tară îl terminase cu menţiune şi după aceea se hotărâse să lucreze în vacanţă ca infirmieră. Tatăl ei locuia separat, salariul mamei nu ajungea, iar la cincisprezece ani trebuia să îşi procure cele necesare căci îi vedea pe ceilalţi, cei bogaţi, cei străini…

În salonul Svetei se afla un bolnav, un adult, care avea vreo treizeci de ani, era vorbăreţ şi se purta foarte frumos cu ea, continuă Mihai. Fata era o infirmieră model, îndemânatică şi i se încre¬dinţase să facă chiar şi injecţii. O dată a mers la el cu injecţia, iar el i-a spus: „Lasă, mi-o fac eu singur”. Şi şi-a făcut injecţia singur.

Apoi, bărbatul a început să-i ceară să-i aducă doză dublă. Sveta se gândea că omului îi era greu, trebuia să-i uşureze durerea. Însă după aceea a observat că toţi prietenii care veneau la el, erau cam murdari, cam nespălaţi. Mai târziu avea să recunoască de la un kilometru un narcoman după înfăţişare, după neglijenţa lui, după miros. Mai ales pe cei care prepară droguri. Casa unde sunt oameni care prepară poate fi recunoscută după miros.

Atunci, însă, Sveta nu ştia nimic şi l-a întrebat pe bolnav de ce are asemenea prieteni, căci erau cam nespălaţi. El crezuse că ea înţelegea totul, că şi fata se droga şi i-a spus: „Tu, probabil, eşti prietenă numai cu aceia care stau pe sticlă…”. Atunci Sveta s-a mirat: ce însemna aceasta? El i-a explicat: însemna acei oa¬meni care aveau posibilitatea să-şi procure drogul curat, produs în fabrică, în fiole. Însă ei îl preparau singuri din orice ticăloşie chimică.

Bărbatul i-a povestit totul şi i-a propus să se drogheze. Svetei i s-a părut părut atât de interesant, încât a acceptat. Ajunsă acasă, s-a drogat iarăşi. Şi aşa s-a obişnuit.
După aceea, cunoscutul Svetei s-a externat, i-a dat telefon, a invitat-o la el şi i-a făcut cunoştinţă cu prietenii lui. Toţi aceştia erau amabili, binevoitori, iar când îi dădeau să fumeze, îi aduceau bricheta ca să nu-şi lungească gâtul singură, aşa, ca girafa. Printre cei de şaisprezece ani nici nu se punea problema că Sveta era fată şi că faţă de ea trebuiau să se poarte deosebit. Însă aici erau oameni maturi, de treizeci şi patruzeci de ani, iar cu ea, o fetiţă, se pur¬tau ca şi cu o egală de-a lor, ca şi cu o adultă: îi acordau atenţie, îi făceau complimente. Era atât de măgulitor încât i se învîrtea capul. După aceea a început să se uite la colegii mei de şcoală ca la nişte mucoşi… cu atâta superioritate…

Mult mai târziu avea să înţeleagă că ei o foloseau, de aceea se dădeau bine pe lângă ea. Abia mai târziu a început să înţeleagă că acolo, în lumea aceea, nimic nu se face aşa, pur şi simplu, nimeni nu mişcă nici măcar un deget pentru altcine¬va dacă nu are un interes cu acel om, dacă nu vrea să obţină ceva de la el. Nu există nimic din ceea ce se obişnuieşte între oameni. Nici o idee despre prietenie, ajutor, nu există nimic omenesc. Şi, în acelaşi timp, toţi arată ca o grămadă. Un ase¬menea lucru este imposibil de închipuit: într-un apartament, aproape o lună, locuiesc oameni care nu sunt legaţi unul de celălalt prin nimic şi care sunt gata în orice minut să vândă, să împartă, să se distrugă unul pe altul.

Acest lucru se numeşte dependenţă, spune Mihai. Se întâmplă ca unii să depindă timp de cinci-zece zile. Svetei i se întâmpla timp de câte o lună. Se încuiau într-un apartament, îşi făceau rezerve de drog şi nimeni de acolo nu-şi mişca piciorul nicăieri. Apoi ieşeau pe stradă, dar nu puteau merge, căci se dezvăţaseră. Pe stradă era soare, oamenii erau în haine subţiri, iar dar ei erau în haine groase şi cu căciuli. Sau se întâmpla astfel: ieşeau din casă, se producea o schimbare de vreme şi plecau în cămaşă de noapte şi în halat – şi se întorceau la fel, însă pe timp de iarnă, pe zăpadă…

Iar a merge prin oraş, pe stradă – era cumplit. Narcomanii se tem de orice. Dacă pe stradă vreun om se apropie întâmplă¬tor de un narcoman şi îi cere, să zicem, un foc să-şi aprindă ţigara, acesta transpiră de frică. Dar, mai ales, la vederea unui poliţist… Şi mulţi narcomani pot fi recunoscuţi dintr-o dată, deoarece întorc capul în toate părţile…”

Experienţa unui medic
Mihai ne-a povestit apoi şi cazul unui medic, Vladimir Lozovoi, medic psihoterapeut, Ecaterinburg care l-a ajutat mult pe Mihai.
“Curtea în care locuia dl doctor şi în care care crescuse fiul acestuia era plină de copii, mi-a povestit. Şi aproape toţi aveau un an. Douăzeci şi trei de băieţei şi fetiţe – toţi de aceeaşi vârstă!

Însă lucrurile au luat o aşa întorsătură, încât cu timpul familia medicului s-a mutat în alt apartament şi în curtea lor veche au ajuns după mulţi-mulţi ani. Se înţelege, acum, după ani, dl doctor a început să întrebe despre prietenii săi, despre prietenii fiului său.

Cu prietenii dlui Vladimir totul era în ordine – trăiau şi lucrau. Însă cu cei de vârsta fiului său – nu, în sensul strict al cuvîntului – nu mai erau în viaţă. Din douăzeci şi trei de băieţei şi fetiţe numai trei ajunseseră la optsprezece ani!
Toţi ceilalţi – douăzeci de tineri – în adolescenţă fuseseră do¬borâţi de narcotice. Narcomania în adolescenţă distruge orga¬nismul încă de la începutul formării lei”.

Mihai ne povesteşte cum domnul doctor i-a împărtăşit din experienţele organizaţiei sale care efectuează cercetări în acest sens şi în urma cărora au stabilit că cel care începe să folosească droguri la vârstă fragedă rezistă în medie şapte ani de viaţă.

Un gând care îl chinuie în mod obsedant pe dl Vladimir şi pe care i l-a împărtăşit lei Mihai, este un gând în¬fricoşător: “nu este, oare, soarta băieţaşilor din curtea noastră prototipul viitorului poporului?”

Dl doctor Vladimir l-a ajutat mult pe Mihai în demersurile sale de a scăpa de pericolul drogurilor. Şi toate cazurile împărtăşite de prieteni, cunoştinţe, de asemenea.

Propria experienţă a lui Mihai, însă, o vom putea urmări în rândurile ediţiei următoare a publicaţiei ACUM.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.83.192.109