ACUM.TV

Sub acest titlul, cotidianul britanic “The Times” a publicat, în urmă cu câteva zile, un articol foarte critic la adresa situaţiei din Ungaria şi a tendinţei premierului Viktor Orbán ca, prin legile votate în parlament să concentreze o cât mai mare putere de decizie în mâini, să nu ţină cont de observaţiile  critice pe plan intern şi extern  cu privire la măsurie luate care, în ultimă instanţă, au dus la ştirbirea democraţiei ungare, afectând libertatea presei, a independenţei puterii judecătoreşti, inclusiv a Curţii  Constituţionale, cea a Băncii Naţionale, mulţi dintre aceşti paşi contravenind criteriilor UE al cărei membru este Ungaria. Însăşi noua Constituţie (legea fundamentală) este controversată. Având votul celor două treimi dintre deputaţii din Parlament – afirmă analişti unguri şi străini – şi deci posibilitatea să nu ţină cont de opoziţie,  Orbán procedează în mod autocratic, după  bunul său plac când este vorba de introducerea şi votarea unor  legi. El nu ia în considerare nici opiniile şi sugestiile Comisiei Europene, ale FMI sau ale Statelor Unite, acestea din urmă exprimându-şi preocuparea serioasă faţă de cursul pe care vrea să-l adopte guvernul ungar. Din păcate, consecinţele acestei atitudini se resfrâng asupra populaţiei maghiare. La ora actuală, din cauza politicii economice, apreciate de Orbán şi cabinetul său drept “ neortodoxă” dar care nu şi-au demonstrat eficienţa, Ungaria a fost descalificată  la categoria “junk” de cele trei mari agenţii de rating: Moody, Standard and Poor şi  Moodys: Forintul s-a devalorizat şi ţara este din ce în ce mai izolată. Ungaria nu mai are prieteni – apreciază analişti economici din ţară – deoarece nimeni nu vrea să susţină o politică ce va duce cu certitudine la faliment.

Atât în ţară, cât şi în străinătate există şi opinii favorabile guvernului,  politica lui Orbán având şi susţinători. Două poziţii se bucură de apreciere. În primul rând “caracterul moral” al legilor susţinute de el. Gabriela Selmeczi, purtătoare de cuvânt a Fidesz, a explicat că,  în situaţia actuală,  este mult mai etic să iei bani de la  bogaţi, pentru ca povara crizei să nu fie suportată numai de populaţia maghiară. Ea s-a referit la mult criticatele supraimpozite asupra băncilor şi multinaţionalelor din Ungaria. Selmeczi a subliniat de asemenea că nici o măsură luată de cabinet nu a contravenit legislaţiei europene.  Cea de a doua problemă la care s-a referit şi care are susţinere pe plan intern şi extern este dreptul suveran al statului de a lua măsuri le pe  care le consideră corecte, chiar dacă ele sunt criticate de organismele internaţionale. Este foarte interesant  că pe forumurile marilor cotidiane occidentale , ca de pildă Le  Monde sau FAZ,  care au publicat articolel critice despre Ungaria, se regăsesc numeroase luări de poziţie în favoarea acestei atitudini , considerate curajoase, a premierului ungar care nu s-a temut să-i sfideze pe cei mari.

Cu toate acestea, imaginea lui Orbán s-a deteriorat de-a lungul timpului. Eticheta de “Chavez al Europei centrale” a fost pusă de europarlamentarul francez Daniel Cohn Bendit, la începutul lui 2011, într-un discurs rostit la Adunarea Parlamentară a Consiliului  Europei de la Strasbourg, la care participa şi premerul ungar. Cohn Bendit  a povestit despre lupta comună dusă împreună cu Orbán împotriva comunismului, s-a referit la manifestările la care a participat, împreună cu tânărul politician liberal la sfârşitul anilor 1980  şi s-a întrebat cum de a putut să se transforme în ceea ce este azi. (Tot anul trecut, după votarea şi punerea în aplicare a legii presei, Orbán era poreclit şi „Lukaşenko al Ungariei”). Despre această metamorfoză a lui Orbán a  vorbit cu părere de rău, într-un interviu acordat cotidianului “Népszabadság”, şi Mark Palmer, fostul ambasador al SUA în Ungaria la sfârşitul anilor 80, în perioada în care forţele de opoziţie  se străduiseră să realizeze schimbarea paşnică de regim din Ungaria , proces în care Orbán –  pe atunci liberal – a jucat un rol esenţial. Dar poate cele mai dureroase observaţii au fost făcute de un grup de foşti disidenţi din Ungaria – László Rajk, Gábor Demszky,  György Konrád, Miklós Haraszti– care într-o scrisoare, publicată în “Le Monde”, au atras atenţia că societatea ungară este expusă nu numai crizei economice, dar este sacrificată şi de propriul guvern.. De la prăbuşirea comunismului şi schimbarea de regim nu a mai avut loc o astfel de concentrare de putere în Europa de est. În acest fel, regimul constituţional al Ungariei a ajuns într-o situaţie critică, afirmă semnatarii scrisorii.

De fapt, “schimbarea la faţă” a lui Orbán – de la liberalism către  conservatorism – a început imediat după 1990, când în urma primelor alegeri din Ungaria Frontul Democratic Ungar ( FDU conservator) a câştigat  şi a format, cu alte partide de centru-dreapta, un guvern de coaliţie.  Dându-şi seama că populaţia agreează linia conservatoare şi nu liberală, Orbán şi-a schimbat orientarea şi a câştigat alegerile din 1998 cu o platformă conservatoare. El s-a considerat moştenitorul lui József Antall (FDU), primul premier ales democratic de după 1989.

Am fost prezentă , în calitate de ziarist, la alegerile din 1998 şi la conferinţa internaţională de presă organizată de Fidesz,  partidul lui Orbán. Era o atmosferă incendiară, oamenii râdeau, se felicitau, se îmbrăţişau…  Mii de oameni au dorit să fie de faţă la acest eveniment şi l-au aplaudat frenetic pe Orbán. Faptul că se considera moştenitorul conservatorului Antall a reieşit clar din răspunsul pe care mi l-a dat la întrebarea : “Veţi fi prim- ministrul a 10 sau 15 milioane de maghiari”? (cei din Ungaria, din ţările vecinte şi din Occident). Asta era principala teză a lui Antall. A ezitat puţin, ştia care  vor fi consecinţele răspunsului său, dar şi-a asumat moştenirea şi a rostit cifra de 15 milioane. Apoi timp de un an de zile a explicat răspunsul pentru presa străină. Restul este istorie.

Acest articol a fost publicat duminică, 8 ianuarie 2012 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.