caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Dialog cu Frăţia Musulmană – o nouă eroare a politicii americane?

de (3-7-2011)
20 ecouri

O ştire, apărută pe la mijlocul săptămânii dar care, din cauza altor evenimente mai actuale şi presante a fost trecută cu vederea, ar trebui să ne îngrijoreze. Aflată la Budapesta pentru a participa la inaugurarea  Institutului “Tom Lantos” şi în acelaşi timp de a atrage atenţia premierului Viktor Orban asupra derapajelor democraţiei ungare, secretarul de stat Hillary Clinton a declarat senină că administraţia Obama ar dori să iniţieze un dialog cu formaţiunea islamistă egipteană “Frăţia Musulmană”. “Credem că, în condiţiile modificării peisajului politic din Egipt, este în interesul Statelor Unite să stea de vorbă cu toate partidele paşnice şi angajate la nonviolenţă care intenţionează să participe la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. În consecinţă,  vom saluta dialogul cu acei membri ai Frăţiei Musulmane care ar dori acest lucru”, a spus secretarul de stat american.

În această declaraţie există două sau trei erori. Este vorba de formula „partid paşnic şi angajamentul la nonviolenţă” cu referire la Frăţia Musulmană. Aceste caracteristici contravin frontal ideologiei Frăţiei şi numai cine nu cunoaşte trecutul mişcării (de-acum partid politic sub un alt nume), ar folosi astfel de cuvinte. De la înfiinţarea sa, în 1928, mişcarea cu caracter fundamentalist şi-a propus drept scop restaurararea califatului, introducerea legilor Sariei, mai întâi în ţările musulamene şi, în ultimă instanţă, în întreaga lume. La ora actuală, ea are filiale în 80 de ţări. “Prin natura sa, Islamul este făcut să domine, nu să fie dominat, să-şi impună legile asupra tuturor popoarelor şi să-şi extindă puterea pe întreaga planetă”, a declarat Hassan al Banna, fondatorul Frăţiei Musulmane. Nimeni, cel puţin deocamdată, nu a vorbit despre schimbarea radicală a acestei ideologii. Alte idei susţinute de mişcare: “Statele Unite nu susţin valori morale şi umane, democraţiile occidentale sunt corupte, nerealiste şi false”. Frăţia Musulmană a chemat la Jihad “împotriva adevăraţilor duşmani ai musulmanilor care nu se limitează numai la Israel ci şi la Statele Unite. A duce un Jihad împotriva acestor doi necredincioşi este un comandament al lui Allah de care trebuie ţinut cont”. Aceste ultime cuvinte au fost rostite nu acum 50 de ani, ci în septembrie 2010 de către Muhammed Badi, ghidul suprem al Frăţiei Musulmane.

Oare cu membrii unei astfel de formaţiuni ar trebui să iniţieze un dialog Washingtonul? Est adevărat , la începutul tulburărilor din Egipt, Frăţia nu s-a manifestat, dar aceasta nu înseamnă că n-a existat, că susţinătorii ei nu se aflau în mijlocul mulţimii. O încercare de demonstraţie în faţa ambasadei Israelului din Cairo, la scurt timp după eliminarea lui Mubarak, a fost inspirată de fundamentalişti. Apoi au devenit mai vocali arătându-şi antipatia nu numai faţă de evrei şi Israel, ci şi faţă de copţii din Egipt. Formarea propriului partid politic a fost un alt indiciu al intenţiei mişcării de a căpăta influenţă, de a–şi deschide calea către putere. Şi chiar dacă, aşa cum susţine preşedintele Obama că “Frăţia este doar o facţiune în Egipt”, ceea ce ar putea fi corect, cea de a doua parte a afirmaţiei lui –că nu are sprijinul majorităţii – nu este adevărat. În Egipt numărul credincioşilor musulmani este în creştere şi mai ales în rândul tinerilor şi aceasta nu contravine cu nimic ideii că ei ar fi o “generaţie a internetului”. Mijloacele moderne pot fi folosite foarte bine de orice fel de mişcare,  teroriştii al Qaida şi alte grupări îl exploatează cu mare succes. Şi chiar dacă aceşti tineri nu fac parte oficial din Frăţie,  simpatizează cu aceste idei şi la urne este posibil să voteze masiv cu ea.

În discursul său inaugural, preşedintele Obama a făcut o “invitaţie la vals” adresată lumii musulmane. Nu numai că nu a fost acceptată, a fost refuzată. Se pare că preşedintele american şi consilierii săi nu cunosc psihologia musulmanilor fundamentalişti. Astfel de invitaţii sunt considerate slăbiciuni. Nu cu astfel de parteneri trebuie să dialogheze Statele Unite.. Ar trebui găsiţi, în măsura în care există, – deoarece la ora actuală nu se ştie ce se întâmplă de fapt în Egipt şi în alte ţări ale aşa zisei ”primăveri arabe”- interlocutori cu orientare seculară, persoane , grupări, mişcări care înţeleg cu adevărat ce este democraţia şi care ştiu de ce are nevoie Egiptul (şi alte state din zonă), ca  să iasă la lumină. Statele Unite dar şi Europa trebuie să fie conştiente cine le sunt prietenii şi, mai ales, cine  merită să fie sprijinit. Altfel, toate sacrificiile făcute, toate iniţiativele către un dialog vor fi zadarnice.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • meir eliahu: (4-7-2011 la 01:10)

    Dragii mei salom
    Cred ca cine a scris acest articol, este bine informat,mai putin Obama,care ca Arab nu poate sa
    inteleaga acest lucru.
    Noi cu totii,vom simtii greselile lui Obama si v-a fii prea tarziu ca sa schimbi directia cu arabii fundamentalisti.Iar dna,Clinton face aceleasi greseli ca si seful ei.
    Numai Dumnezeu sa ne pazeasca de arabi fundamentalist de pe tot globul
    Cu respect
    Ing.Mayer

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (4-7-2011 la 01:34)

    Domnule Meir Eliahu, ce ați vrut să spuneți cu „Obama,care ca Arab…”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ivan Lungu: (4-7-2011 la 04:39)

    Bravo Eva!!!
    Excelent articol de profunda analiza a situatiei si a greselilor diplomatiei americane.
    Declaratiile dnei. Hillary Clinton par ueori, intr-adevar, de neinteles. Dar este de presupus ca nu face decat sa urmeze „linia” sefului ei. Iar dumnealui fiind si „Husein” nu ne mai mira (cel putin pe unii dintre noi)cu afirmatiile „surprin-
    zatoare” pe care le face.
    Eva, inca odata, felicitari pentru articol si un salut de bine pentru „Acum” ca l-a publicat.
    Ivan Lungu – Haifa

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (4-7-2011 la 04:49)

    Domnule Lungu, vreti sa-mi spuneti si mie ce relevanta are faptul ca al doilea prenume al lui Barack Obama este „Hussein”? Nu va legati cumva si de culoarea pielii lui? Si orice actiune aparent nefavorabila Israelului este „o greseala”? Politica externa americana trebuie sa fie aliniata cumva intereselor Israelului? De cand da o codita infima dintr-un dulau urias?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • eva galambosg: (4-7-2011 la 06:23)

    O precizare pentru a evita unele aprecieri, relevate si de d-l Clej. Numele de Hussein al presedintelui Obama este irelevant. Articolul nu se refera la politica SUA fata de Israel, de altfel, opinia mea este ca Obama nu este antiisraelian, el abordeaza in alte coordonate politica americana in Orientul Mijlociu, este dreptul lui chiar daca multi nu sunt de acord. In articol este vorba despre incercarea de a stabili relatii cu o organizatie fundamentalista musulmana, antioccidentala, masura care nu cred ca este benefica si ar avea succes.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian Herscovici: (4-7-2011 la 10:43)

    Stimata Doamna Galambos,
    Articolul Dumneavoastra este interesant. Totusi, as fi ma prudent in unele afirmatii si analize. Deocamdata, nu stim cat la suta din electoratul egiptean va vota cu organizatia (devenita partid politic) „Fratii Musulmani”. Vom sti acest lucru numai dupa alegeri; pana atunci, nu facem decat sa afirmam ipoteze dupa vorba lui Toparceanu: „Misu St. Popescu da sa divorteze/Lung prilej de vorbe si de ipoteze” (citat din memorie), care incheie apoi cu versul „ca madam Popescu nu mai da divort”. De aceea nu putem afirma cu certitudine ca „Fratii Musulmani” vor fi conducatorii Egiptului. De asemenea, sa ne amintim ca atitudinea unei parti a populatiei egiptene fata de Israel, Statele Unite si chiar Europa s-a manifestat sub forma negativa si chiar agresiva inca din tinpul regimului autoritar al lui Husni Mubarak. Pot mentiona un caz: aproape boicotarea Centrului Academic Israelian care functioneaza in cadrul Ambasadei Israelului la Cairo. Mentionez un caz concret care mi se pare relevant. In urma cu circa 15 ani, prietenul meu, scriitorul evreu israelian de limba araba (originar din Irak) Moshe Samir Nakash s-a aflat in Egipt si…a preferat sa nu iasa in strada. Scriitor cunoscut in randul publicului cititor posibil de limba araba din Israel si tarile arabe, el a crezut ca va putea aparea in public in Egipt. Mai ales ca asupra unor romane ale lui au aparut teze de doctorat in Egipt dupa semnarea tratatului de pace israelo-egiptean, iar Moshe Samir Nakash mai fusese in Egipt si fusese relativ bine primit. El spera initial ca situatia va evolua pozitiv, dar a regretat ulterior ca s-a inselat si a afirmat ca o pace reala intre cele doua tari nu va putea fi niciodata, ci numai o pace formala. Motivul fiind nu regimul politic egiptean, ci mentalitatea, gandirea araba, ideea nonacceptarii Israelului in regiune de catre lumea araba, tolerarea lui numai din cauza situatiei politice mondiale si imposibilitatii infrangerii lui. Autorul unei teze de doctorat in litere despre romanele lui Moshe Samir Nakash, care se imprietenise cu el, l-a respins de data aceasta, afirmand ca va relua relatiile cu el numai daca Israelul va accepta punctul de vedere arab palestinian, daca evreii vor pleca din Palestina. Si era vorba de o persoana laica, nu despre un musulman practicant.
    In plus, va rog sa faceti diferenta intre promisiuni electorale si Realpolitik. Este adevarat ca musulmanii fanatici vor raspandirea islamului in intreaga lume, chiar cu sabia – si ca primele locuri pe care vor sa le anexeze sunt Palestina, Peninsula Balcanica, Romania, Ungaria, Spania si Portugalia – teritorii care au fost odata sub cucerire musulmana. Dar trebuie sa facem diferenta intre deziderat (care a fost totdeauna si continua sa fie prezent si astazi in ideologia religioasa musulmana in mod teoretic) si practica, deoarece fiecare musulman intelege ca…ceea ce vrea nu se poate si ca urmare, nu-i ramane decat sa astepte decizia lui Allah. Bineinteles, nu se poate face nimic impotriva gandirii acestor musulmani – exprimata pe cai diferite – dar se pune intrebarea cat la suta dintre ei sunt dispusi sa o puna in aplicare si daca sunt in stare sa faca acest lucru. In privinta terorismului, el este un pericol si o crima din punctul nostru de vedere, al oamenilor moderni si civilizati, dar din punctul opus de vedere el este forma de lupta a celor slabi, care vor sa atraga atentia asupra existentei lor. Desigur, se pune problema in ce masura poate fi reprimat, oprit, blocat, pentru a nu produce consecinte grave, precum cele petrecute la 11 septembrie. Este adevarat ca terorismul a fost adoptat de lumea musulmana (care probabil ca nu poate lupta pe alta cale), dar el nu este specific lumii musulmane si nici unic acestei lumi. Din pacate, apare si in alte lumi, sub diferite justificari ideologice.
    In plus, trebuie sa intelegem ca regimul autoritar al lui Husni Mubarak trebuia sa se prabuseasca. Dupa cum trebuie sa se prabuseasca orice dictatura, inclusiv cele din alte tari arabe, precum Libia, Siria, Yemen. Chiar daca, in prima faza, exista riscul de a ajunge la regimuri fanatice, totusi este un inceput de schimbare. Sa ne amintim ca asemenea fenomene au avut loc in tarile europene in mod treptat, in fiecare in functie de gradul de evolutie. Practic, orice societate trebuie sa evolueze intr-o forma asemanatoare, chiar daca exista decalaje cronologice – bineinteles, luand in consideratie si diferentele mentale care influenteaza asupra evolutiei si revolutiilor. Dar totusi peste tot este acelasi continut, sunt anumite legi sociale evolutive care nu pot fi trecute cu vederea. Bineinteles, intrebarea este „ce e de facut”.
    Fara sa fiu de acord cu punctul de vedere al domnului Obama si cu politica lui – ca si a doamnei Clinton -, imi pun o intrebare: ce ar face altcineva daca ar fi in functia de presedinte al SUA? Am observat ca este o evolutie treptata in directia dialogului cu lumea araba, incepand din perioada presedintelui Richard Nixon si a ministrului sau de externe Henry Kissinger. Cu modificari diferite. Desigur, au fost presedinti mai extremisti in parerile lor – de obicei proveniti din partidul democrat – si altii mai moderati, cei proveniti din partidul republican. Dar apare un semn de intrebare: cine are nevoie de cine? SUA de Israel sau invers? Precum si: care este raportul de forte intre SUA si tarile europene in cadrul tratatului NATO? Sau: oare politica SUA trebuie sa fie identica cu cea a Israelului, ori trebuie sa fie bazata pe „interese americane”? Si, in acest caz, care sunt interesele americane? Lucrurile sunt extrem de complicate si nu le putem rezolva in acest cadru.
    Mentionez ca nu mi-am exprimat punctul de vedere strict personal, care este diferit, ci am cautat doar sa fac unele observatii – si nimic mai mult.
    Cu deosebita stima,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marcella Lazar: (4-7-2011 la 11:09)

    Foarte interesant articol. Din pacate Fratia Musulmana este pe cale sa isi insuseasca roadele revolutiei egiptene din „Piata Tahrir”. Desi la inceput Fratii Musulmani au declarat ca nu intentioneaza sa participe (direct) la alegeri, se pare ca o fac prin intermediul unor asa-zisi candidati independenti:

    http://www.nytimes.com/2011/06/20/world/middleeast/20egypt.html
    „Egypt Elections Expose Divisions in Muslim Brotherhood” 19.6.2011 — carearata cum astfel de organizatii au o agenda ascunsa: „A few in the organization have acknowledged an undisclosed agenda. “Our preliminary platform will be shown through the Freedom and Justice Party,” said Mehdi Akef, a former top Brotherhood leader and a conservative. “But our full platform will not be disclosed until we are in complete control and take the presidency as well.””

    http://www.uncoverage.net/2011/03/muslim-brotherhood-fuels-islamic-takeover-in-egypt-election-vote-fraud-alleged/ „Muslim Brotherhood Fuels Islamic Takeover in Egypt Election: Vote Fraud Alleged” March 2011 – care arata printre altele cum Fratia Musulmana se impune tot mai mult si cum minoritatile religioase de genul Copti Crestini au o viata din ce in ce mai grea in Egipt.

    http://theconservativetreehouse.wordpress.com/2011/03/21/egypt-approves-constitutional-amendments-youth-activists-lose/
    March 2011 „Egyptian Elections – Youth Activists Lose !! Muslim Brotherhood Wins” – Tineretul revolutionar pierde teren in fata Fratiei Musulmane.

    Asta este organizatia cu care Dna. Clinton vrea sa poarte discutii si pe care o vede ca un partid pasnic? Este uimitor cum administratia americana actuala face greseli dupa greseli in politica externa. Nu au apreciat corect cum acest bulgare de zapada care se numeste „revolutia primavarateca araba” se va mari si acum nu au idee cum sa lucreze cu „revolutionarii” si „urmarile revolutiilor”.

    Este adevarat ca fiecare conducere politica are dreptul la schimbari de macaz, si este desigur adevarat ca Obama a vrut sa schimber macazaul in mod fundamental incepind cu „Discursul de la Cairo” din 2009. A crezut in mod clar ca o abordare mult mai western-like a modului de tratative va schimba situatia in Orientul Mijlociu. Nenorocirea este ca, in Orientul Mijlociu, problema nu se poate limita numai la o anumita tehnica de tratative, ci este vorba de conflicte fundamentale, inter-religioase, cu caracter nationalist puternic (de toate partile) si cu o istorie lunga(cine se uita numai la ultimii citva zeci de ani greseste). Este naiv din parte administratiei americane sa creada ca daca decide sa poarte tratative cu Fratii Musulmani ei isi vor schimba agenda. Ceea ce insa pot obtine Fratii Musulmani din tratative directe cu America este legitimatizarea, fie si partiala, a drumului lor, si probabil vor impinge Egiptul pe drumul fundamentalismului islamic mai repede decit ar face-o singuri si in pofida dorintei tinerilor care au facut initial revolutia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Hida: (5-7-2011 la 05:33)

    Ar trebui sa intelegem noi, „infidelii”, ca in celebra zicere, „Daca-i dai nas lui Ivan, El se urca pe divan”, isi gaseste apoteoza in fratia musulmano-araba.
    Cu alte cuvinte, odata invitati in Hyde Park si in alte locuri celebre din Regatul Unit si nu numai, musulmanii – usor de identificat prin femeile in burka neagra – s-au inmultit ca ciorile si au ocupat proprietati si teritorii pe intreagul continent European. Prea tarziu sa fie intorsi din drumul lor catre erectia califatului arabo-musulman peste intreaga lume. America se lupta cu disperare sa scape de burka crezand, ca si australienii, ca daca lovesti in burka ii dai inapoi pe musulmani.
    Mai putin de 10% din musulmanii israelieni poarta chefie sau burka. Musulmanii nu se impiedica de o burka, fie ea si neagra. Mahomedanismul este o arma de teroare impotriva oricarui infidel – chiar ne-relegios, iar noi, ceilalti, crestini, evrei, budisti, ultra-religiosi sau religiosi numai din cand in cand mai speram ca o sa vina un nou Tepes sau Churchill ssa ne scape de napasta.
    Obama nu este decat un utopist cu o mare putere de persuasiune, dar care si intrecut, cand se facea ca este organizator de comunitati semi-oropsite, si in prezent, ca presedinte de americani, mai mult viseaza decat conduce. Hilary Clinton continua sa fie fascinata – cu adevarat sau din calcul – de fostul partener intru campanie electorala, dar si ea este pana la urma numai o utpista de calibru ceva mai mic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (5-7-2011 la 08:48)

    Dezgustator dar nu surprinzator mesajul lui George Hida, plin de incitare la ura religioasa si inter-etnica. Acest individ ori nu stie ce e burqa – imbracaminte feminina care acopera INTREG corpul, inclusiv ochii, ori minte. Eu in 20 de ani de cand traiesc la Londra nu am vazut NICIO femeie purtand burqa. Am vazut femei, foarte putine, purtand niqab, o imbracaminte in care doar ochii raman descoperiti.

    Am de a face zilnic cu musulmani – politisti, avocati, procurori, judecatori si in general musulmanii din Marea Britanie sunt in marea lor majoritate niste cetateni loiali si integrati.

    Ma mira ca individul George Hida, care pretinde ca are rude ce au fost victime ale Holocaustului, foloseste o expresie demna de oficina nazista Der Sturmer „s-au inmultit ca ciorile”. Stie oare acest individ ce expresii asemanatoare foloseau nazistii despre evrei in perioada dinainte de 1945? Ar fi un eufemism daca as zice ca mi-e sila de comentariul acestui individ.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stephan Benedict: (6-7-2011 la 18:54)

    Iata o traducere dintr-o publicatie a Comitetului American Evreiesc, pe care am facut-o recent, cu unele subiecte pertinente problemei in dezbatere, intitulata: „Demonetizarea conflictului palestiniano-israelian”.
    Numai cu cateva luni in urma, generalul Jim Jones, fostul Consilier de Securitate Nationala al Statelor Unite, a declarat la Conferinta Herzliah ca daca Dumnezeul i-ar fi dat presedintelui Obama o singura criza de rezolvat in timpul termenului sau, ea ar fi trebuit sa fie conflictul palestiniano-israelian. Este fara indoiala un conflict care trebuieste rezolvat, de dragul viitorului ambelor popoare, si care este in acelasi timp de asemenea expoatat de catre “actorii” din regiune. Dar valurile recente de protest din lumea araba au subminat iluzia ca, intrucatva conflictul sta la radacina instabilitatii acestor tari. Daca protestele au loc in tari aflate in stare de pace cu Israelul precum Egiptul, acelea care au stat mereu in afara conflictului, precum Tunisia, sau acelea ca Siria, care manifesta o ostilitate vitriolica fata de Israel, Palestina n-a fost cauza motivatiilor confruntarilor revolutionare cu guvernele respective. Cetatenii din aceste tari risca totul si pun la indoiala autoritatile nationale, in scopul de a rescrie “contractul lor social”. Asta nu inseamna ca notiunea centralitatii conflictului palestiniano-israelian si-a schimbat caracterul diabolic, intrucat ideile rele nu dispar peste noapte, in acest caz servind o multitudine de scopuri printre care:

    -Abaterea atentiei de la dictaturi: Afirmatia ca criticii regimurilor in discutie sunt colaboratori ai Israelului (sau, invers, radicali care profita de continuarea conflictului) a constituit o piatra de hotar a regimurilor politice represive. Strategia a pierdut in mod clar din putere, cel putin in mod temporar. Yemenitii au raspuns cu ironie, cand au fost inconjurati de trupe, Presedintele Saleh a sustinut ca dezordinile din lumea araba au fost concepute “dintr-o camera de razboi a Tel-Aviv-ului”. In acelasi timp – un caz interesant al unui dictator care crede in propria-i propaganda – presedintele Assad a declarat in mod confident ca conflictele vor ocoli Siria intrucat el este un “opozant al Israelului”. Ulterior, conflictele si protestele de strada au lovit si tara lui. Pentru a fi precis, tarile arabe afiseaza nivele deplorabile anti-evreiesti, in medie de 90%, dupa datele Fundatiei Pew. Acestea pot crea un teritoriu fertil pentru alegerea “democratica” a unor demagogi, gata sa joace in continuare, in viitor, cartea anti-islaeliana. Dar ceea ce subliniaza crizele statelor arabe este un raspuns la coruptie, represie, incompetenta, de multe ori regimuri mostenite, nu conflictul palestiniano-israelian.

    -Acumularea de suport politic si financiar pentru Autoritatea Palestiniana: Ideea centralitatii conflictului produce o motivatie pentru SUA si Uniunea Europeana de a investii multa energie politica si sume incredibile in AP, cu mult peste contributiile alocate tarilor vecine. Guvernul lui Fayyad pare a intreprinde investitii rezonabile si cheltuieli eficiente spre dezvoltare si asa zisele Forte Dayton – elemente ale securitatii palestinienilor instruite cu ajutorul SUA in Iordania – au creat o mare diferenta in inzestrarea palestinienilor (si indirect a israelienilor) cu un nivel superior de securitate personala. Dar dat fiind felul in care masele de arabi au demonetizat conflictul palestiniano-israelian in proportii mai realiste, va fi interesant de vazut cum (sau daca) schimbarea va fi reflectata in scaderea contributiilor financiare si poate in reducerea inertiilor contraproductive ale pozitiilor palestinienilor la ONU si in procesul de pace.

    – Acumularea de support pentru Israel: In mod ironic, de-a lungul anilor, Israelul a dezvoltat de asemenea o perceptie ca importanta disproportionata a conflictului, in principal intrucat are o componenta esentiala in Vest, aceea ca credinta ca ajutorul military superior este necesar in scopul crearii unui Israel intarit, care sa poata sa faca concesii in mod mai sigur si stabil pentru rezolvarea conflictului de semnificatie globala. Acest lucru a permis Israelului sa-si ia riscuri pentru obtinerea pacii, dar daca partile componente ale conflictului internalizeaza demonetizarea lui, in epoca aceasta a rescrierii ajutoarelor financiare americane, alianta dintre cele doua tari poate capata directii noi. Pentru a fi sigur, demonetizarea conflictului nu este verosimil a submina relatia profunda intre Israel si SUA, dar asta nu poate preveni necesitatea unor concesii dureroase noi din partea Israelului, in drumul catre obtinerea pacii.

    -Un scandal deschis la ONU: Discriminarea sistematica impotriva Israelului expune un defect in structura de functionare a acestei organizatii – tratamentul injust a unor state care nu fac parte din blocuri largi. Cincizeci si sase de membre ale Conferintei Organizatiilor Islamice, cateva duzini de tari “nealiniate” si cateva puteri certe care le cer acestora diverse favoruri sunt in mod etern gata sa confrunte statul evreu. Daca perceptia conflictului este demonetizata, vom putea avea parte de reforme la nivelul ONU, numai sub introducerea principiului de verificari si balansari (checks and balances).

    Psihologii folosesc termenul “homeostasie” pentru a descrie o situatie in care combatantii isi mentin o pozitie nesanatoasa de status quo. Ei pot sa inteleaga dezavantajele lui, dar le e teama de necunoscut, si in consecinta refuza sa ia masuri necesare catre vindecare. Recunoasterea internationala a magnitudinii conflictului poate aduce o schimbare a paradigmei de importanta semnificanta si sanatoasa. Elementul cheie al procesului de balans in cadrul negocierilor, evaluarea corecta a securitatii Israelului si independenta Palestinienilor, va fi probabil mai usoara fara iluzia ca soarta omenirii sta in cumpana.

    Sa nu alunecam in zona supra optimista. Stirile ca diplomati ai Uniunii Europene si ai ONU examineaza si preconizeaza un nou plan, care ar incerca sa impuna o solutie palestiniano-israeliana, sugereaza ca lectiile ultimelor luni nu au alterat inca comportamentele din anumite cercuri. Va invinge “homeostasia”? Sau vom ajunge la un punct terminus a unei situatii noi, care va dirija cele doua combatante sa-si resolve singure viitorul lor comun, fara povara unor responsabilitati sporite, pe care unii din comunitatea internationala continua sa o aplice pe spinarea lor?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • osy: (7-7-2011 la 12:23)

    Sunt chiar mirat de o astfel de abordare simplista.
    Normal ca Obama procedeaza corect, caci numai dialogul, legatura si influenta pot schimba o structura, fie ea fanatica, monstruoasa si deliranta. Nu se poate face abstractie de faptul ca FM si partidele ei satelit va prelua Egiptul, iar singura structura viabila va ramane Armata sustinuta de fonduri americane. De viclenia ofiterilor ei si de tenacitatea cu care se vor mentine in functii ca reprezentanti ai logicii americane, de asta depinde pacea fragila din regiune. Daca ei esueaza Egiptul se va prabusi ca un urias cu picioare de lut ce este.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gogu Pintenogu: (17-7-2011 la 07:02)

    Draga doamna Galambos,

    Ne-ar interesa un comentariu din partea domniei voastre despre lucrarile si cuvantarile lui Geert Wilders in Olanda si peste Atlantic, despre Fratii Musulmani si intentiile lor vis-a-vis de Europa si intregul mapamond. Sant deja 54 milioane de musulmani declarati in Europa, care se proclama cetateni ai califatului european; dupa aprecierea Uniunii Europene peste 25% din populatia europeana va fi musulmana pana in anul 2025. Motorul in spatele acestei imigrari in masa este fanatismul religios musulman, iar combustibilul de baza sant petro-dolarii OPEC.
    Nu realizati ca intregul orient apropiat si mijlociu a devenit o uriasa tabara de refugiati musulmani, carora li se propovaduieste ca acolo, in Europa si America sant rauri de lapte si miere, acolo este taramul mult visat unde fecioare zambitoare te imbie cu pilaf, falafel si nuci zaharisite. Iar dusmanii sant bastinasii europeni si americani necredinciosi care trebuie starpiti pentru ca nu se inchina lui Alah.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (17-7-2011 la 09:29)

    „Gogu Pintenogu”, în numele cui vorbiți atunci când folosiți pluralul? Unde ați auzit dumneavoastră că TOȚI sau chiar o majoritate sau măcar o minoritate a musulmanilor din Europa se declară „cetățeni ai califatului european”? Și de când a devenit întregul Orient Apropiat și Mijlociu o uriașă tabără de refugiați musulmani? Adică arabii sunt refugiați acolo? Și de ce sunteți plin de ură împotriva musulmanilor?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Doina Manea: (18-7-2011 la 03:45)

    @George Hida – ~America se lupta cu disperare sa scape de burka crezand, ca si australienii, ca daca lovesti in burka ii dai inapoi pe musulmani.~

    Poftim? Poate Franța, dar eu n-am auzit de astfel de lupte disperate în America, și slavă Domnului, urmăresc presa tiparită, online, știrile, adică nu trăiesc pe sub pământ. Ce-i drept, cum bine spune dl. Clej, n-am văzut femei acoperite cu burqa, și trăiesc într-un oraș unde toate rasele, etniile, națiile lumii sunt bine reprezentate.

    ” Mahomedanismul este o arma de teroare impotriva oricarui infidel” – o să le spun asta unor buni prieteni de-ai mei, musulmani shiia (ea nu poartă burqua, sau niqab și nici capul nu-i este acoperit) oameni de o cunsecădenie și căldură sufletească rar întâlnită chiar la co-naționalii mei. Dar sigur, cumsecădenia prietenilor mei nu exclude cruzimea altora, din păcate. Generalizarea însă e mai dăunătoare decât chiar un război (mai exact, poate duce la un conflict bazat pe demonizarea unei întregi nații.)

    ”Obama nu este decat un utopist cu o mare putere de persuasiune, dar care si intrecut, cand se facea ca este organizator de comunitati semi-oropsite, …” / Se făcea? De unde știți dvs.? Ați lucrat cu el? L-ați cunoscut personal, sau ați citat din articole defăimătoare? Cunosc expresia, am mai auzit-o aici, o citesc mereu în comentariile celor care nu-l pot ierta pe Obama că a devenit președinte, care nu au ochi să vadă o femeie neagră Prima Doamnă a Americii, să vadă niște fetițe mulatre alergând pe culoarele Casei Albe. Sunt familiară cu acest fel de expresie. Cum mi-a mai spus cineva, N-au putut și americanii ăștia să aleagă un alt președinte, tocmai pe cioroiul ăsta l-au ales? Uitând că Obama este pe jumătate alb. Se zice pe vremuri că dacă ai numai o picătură de sânge negru, ești negru, așa acționa rasismul. Numai faptul că mai mult de jumătate din populația americii au ales un președinte ne-alb complet pentru mine se traduce că această țară, acest popor, departe de a fi perfect (doar zeii sunt perfecți, se zice) a făcut un pas uriaș înainte. Indiferent cum va fi văzută preșidenția acestui om — mediocră, briliantă, un dezastru.

    Apoi se uită faptul că Obama n-a fost numai community-organizer, a fost profesor de drept constituțional la Harvard.

    Sunt de acord cu dialogul diplomatic, sunt de acord cu încercarea de creare a unei punți, chiar dacă dialogul eșuează.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Doina Manea: (18-7-2011 la 04:01)

    Am uitat ceva:

    ”… si in prezent, ca presedinte de americani, mai mult viseaza decat conduce.”
    Iarăși afirmații nedocumentate aruncate așa, cred eu, să umple pagina. Sigur, fiecare dintre noi are drept la opinie, și ce-ți place dumitatale, nu-mi place mie, că așa-i de când lumea. De aceea în democrațiile contemporane există sistemul politic bi- sau multi-partinic. Din păcate se ajunge la aberații, dacă faci parte dintr-un partid, vecinul tău, din partidul opus, te urăște. Dar cine urmărește cu atenție ce se petrece în administrația americană, ca mine, de ex., vede cât se muncește la Casa Albă, ce probleme apar zilnic, cu ce și cu cine se luptă ad-ția zilnic. De fapt și Bush, la fel, sunt convinsă că NU visa, la fel cum sunt convinsă că nici acest președinte NU visează. Luptele sunt crâncene acum. So help us God.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Hida: (18-7-2011 la 04:32)

    Draga Doamna Manea,

    Mi-ar face multa placere sa raspund „ecoului” dvs, dar precum stiti, sau daca nu stiti intrebati redactia revistei, mi s-a refuzat dreptul la replica. Vreau numai sa va spun ca
    aveti dreptate in multe din ce spuneti dar mi se pare exagerat, ca sa nu folosesc un termen mai dur, sa afirmati ca daca, vezi doamne, eu il consider pe Obama utopist si calculat, dumneavoastra sa spuneti ca gata, l-am atacat pentru ca este de culoare.
    Sa stiti doamna ca eu, George Hida, l-am votat pe Barack Obama pentru presedentia Statelor Unite pentru ca am crezut in el ca om, ca politician – in sensul bun al cuvantului – de exceptie, nu pentru ca e negru sau mulatru, sau pentru ca e pufos ca o caisa, sau pentru ca s-ar nascut in Hawaii or Kenya. Si aici aveti iarasi dreptate, dezamagirea a fost crunta nu numai pentru mine ci pentru multe milioane de cetateni americani, indiferent de culoarea pielii sau a ochilor, care au crezut in el si in ceea ce afirma in campaniile electorale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Doina Manea: (18-7-2011 la 09:17)

    Imi cer scuze, dl Hida — cateodata ma ambalez. Culmea este ca eu NU l-am votat pe Obama, de fapt n-am votat din multiple motive, printre care si de sanatate.

    Personal, n-as dori sa fiu in sosonii presedintelui Americii, desi a stiut in ce s-a bagat. Iar republicanii nu vor colabora cu niciun presedinte democrat. Nimeni nu poate face minuni in numai doi ani. Eu ii reprosez ca vrea prea multa conciliere, practic imposibil, ca si cum tara este divizata, sfasiata, si asa ceva n-am mai vazut de cand sunt aici. Dar nu numai America, Romania la fel; nu mi-as fi putut inchipui vreodata sa citesc despre si sa urmaresc acest gen de politica si comentarii pline de vitriol. De la o vreme am incetat sa mai citesc presa rom. sa-mi pastrez sanatatea mentala.

    In fine, vom mai vedea. Eu am incredere in el, in echipa lui … dar sunt convinsa ca greseli s-au facut si se vor mai face. Ce muritor e perfect? Nimeni. Il urmaresc pe economistul Paul Krugman, un om cu mult bun simt si care cunoaste, evident, mult mai mult decat mine (citesc blogul lui.) Adevarul este ca aspectul rasist este predominant la cei care il critica pe presedintele american, cel putin cei care au comunicat cu mine. Inclusiv la tatal meu, si la sora mea. In familia mea, eu sunt oaia neagra … ca sa zic asa!

    Cu stima,
    Doina

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Doina Manea: (18-7-2011 la 09:26)

    Scuze din nou, am uitat sa adaug ceva. Am inceput sa ma ambalez pe acest subiect de cand am primit un email din acelea care circula de la un recipient la altul. Doua fotografii, una cu Michelle Obama ca o maimuta, cealalta cu Sarah Palin, o lady. Textul, ceva legat de evolutie. Atat mi-a fost, am spus basta. Mi-am rugat cunoscutii sa nu-mi mai incarce Inbox-ul cu mesaje pline de ura chiar sub forma unor bancuri, de o calitate dubioasa. Un alt email era sub forma unui eseu/rugaciune pentru soldatii americani, pentru tara, pentru … nu mai retin exact, God bless X and God bless Y … dar niciuna din asa-zisele rugaciuni nu spunea God bless the president of … si asta venea de la o cunostinta de-a mare foarte-foarte spirituala, credincioasa, plina de duhul cel sfant.

    Sper ca „ecourile” mele sa nu fi deviat prea mult de la tema articolului original, si daca au deviat, imi cer din nou scuze.

    Ar fi interesant de stiut ce parere au cititorii acestui articol despre eseurile raposatei Orianei Fallaci, pe care am admirat-o mult. Dar pentru ca n-am trait in Italia, nici nu-mi dau seama care este atmosfera acolo intre localnici si musulmani.

    Cu stima,
    Doina

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Doina Manea: (18-7-2011 la 09:27)

    Corectie: Oriana Fallaci.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Hida: (18-7-2011 la 11:05)

    Draga doamna Manea,

    Nu exista dupa parerea mea o unitate de masura care sa compare Michelle Obama, o femeie educata, un adevarat intelectual, plina de bun simt si dorind sa contribuie din tot sufletul la adevaratele nazuinte ale poporului american, si Sarah Palin, o „amazoana” de trei parale care se vroia odata vice presedintele Statelor Unite. As cum spunea mai deunazi olteanul cel istet ca un proverb: „S-a urcat scroafa in copac si acum vrea sa cante”. Mai periculoasa mi se pare Michele Bachmann, care este perfida ca o cobra, si de care nu vom scapa la fel de usor.
    Din pacate, prima Doamna a americanilor de pretutindeni nu este un politician ca sotul ei si, desi nu crede ca „tot ce zboara se mananca” nu poate sa faca opinie separata de cea a sotului personal. O vom vedea probabil mai rar in viitoarele campanii electorale ale sotului, luptandu-se din rasputeri sa-si fereasca fetele de balciul politic in care le-a varat Barack.

    Multumesc pentru comentarii,

    George Hida

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
50.19.34.255