„De teama pustiului – căutăm iubirea – ca unică si zadarnică salvare.”
{ Valentina Becart}
În noaptea asta
n-am să te mai strig –
mult prea înalt e zidul
cuvintele…
convoi de lanţuri şi blesteme…
…dar n-am a mă mai teme…
pe frunte-mi pun cunună
lauri de durere –
şi-mi sap mormânt în gânduri
şi crucile tăcerii
le-oi aşeza cu grijă
pe buza disperării…
…în noaptea asta
n-am să te mai strig
cavou – iubirea noastră
fugară umbră
tremurând de frig…
va zace-n ţintirim
sub treptele tăcerii
sub lespedea uitării…
…şi n-am a mă mai teme…
şi n-am să te mai strig
aici sfârşeşte jocul…
şi noaptea parcă geme
şi-un pas străin
se roagă…
şi…
strânge-n braţe crucea…
sărmană umbră
tremurând de frig
tremurând de frig…
duduie VALENTINA , din cele doua poezii ale d-tale.pe care le-am citit pana acum , strabate mult talent pe care-l intrebuintezi
pentru a inpacheta o tristeta covarsitoare , cate odata daunatoare ,
desi procesul exprimarii , iti poate darui satisfactia bine meritata
a unei realizari…
iarta-mi rogu-te , indrazneala de a incerca sa analizez fara a fi solicitat ,continutul poetic al randurilor pe care ai binevoit sa
le impartasesti cu noi.
cu cele mai dosebite urari de BINE , al d-tale, itzhak bareket .