caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Coşmarul românesc: Vlad Ţepeş şi ţeapa lui

de (19-6-2011)
7 ecouri

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne… e poate invocaţia pe care am auzit-o cel mai adesea în ultimele decenii de la căderea formală a comunismului românesc. Mai mereu când de pe ecranele televizoarelor unii şi alţii ne vorbesc despre corupţii lor (căci, indiferent cine vorbeşte, corupţii sunt întotdeauna ai celorlalţi) se strecoară în discuţie şi regretul că noi, românii de azi, nu mai trăim în vremea lui Vlad Ţepeş când, nu-i aşa, puteai lăsa o pungă cu galbeni pe uliţă şi nimeni nu se atingea de ea. Poate că nici cel care lăsase punga nu mai avea tupeul de a o revendica mai apoi, din teama ca nu cumva să atârne fără prea multă judecată într-o ţeapă.

Ţeapa însăşi devine la noi astăzi simbolul justiţiei absolute, al unei dreptăţi  în regim de urgenţă. Amuzant e că mulţi dintre cei care îl invocă fie pe Vlad Ţepeş, fie celebra lui ţeapă ar fi, dacă dorinţa li s-ar împlini,  printre primii care şi-ar admira concetăţenii de la înălţimea ei. Nu asta, însă, îşi propune să aducă în discuţie textul de faţă. În definitiv, discursul public şi cel politic au pretutindeni dozele acestea de ipocrizie şi retorică goală. Spui ceea ce oamenii se aşteaptă să audă: dacă sondajele de opinie îţi arată că ei îl preţuiesc pe Ţepeş, îl invoci de fiecare dată înălţându-ţi vocea şi bălăbănindu-ţi mâinile în stânga şi în dreapta. Aşa procedează un justiţiar… Nu această vorbărie pe marginea ţepelor şi a lui Ţepeş ar trebui, deci, să ne preocupe, ci tocmai faptul că ea are o anume aderenţă, se adresează unui public destul de numeros. De unde ştim asta? Primul din multele argumente la care mă gândesc este aşa-zisa cercetare întreprinsă de Televiziunea Română în 2006 cu măreţul scop de a afla care e, în opinia românilor, cel mai mare dintre ei. Cu doar câteva luni înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, Vlad Ţepeş a ocupat un (dez)onorant loc 12 din 100 de figuri de eroi şi antieroi români. De curiozitate, puteţi vedea cu ce panteon de personaje a intrat mentalul colectiv românesc în Europa!

Aşadar, ce spune despre noi invocarea cu obstinaţie a acestui model preluat, s-ar zice, direct din Evul Mediu românesc?! Poate n-ar fi rău să lămuresc rostul acelui s-ar zice… E simplu: personajul care trezeşte nostalgii justiţiare şi fior patriotic nu e domnitorul Vlad Ţepeş cu datele sale istorice, biografice, ci mitul Vlad Ţepeş, aşa cum a trecut el din legendele populare în vitrina cu eroi a romanticilor, de aici în istoriografia comunistă şi mai apoi în mentalul colectiv. Bietul Vad Dracul are parte de o posteritate ambiguă: pe de o parte fanii lui Bram Stoker îl caută printre cotloanele castelului de la Bran, trăind intense şi repetate coşmaruri sau vise erotice cu vampiri transilvani, pe de altă parte urmaşii săi îl invocă drept simbol al unui paradis pierdut, al unei Vârste de Aur când pe la noi, pe la români (sic!), domneau cinstea absolută, dreptatea şi echitatea socială (parol!).

Atâta vreme cât îl vom invoca pe Ţepeş şi inevitabila lui ţeapă, atâta vreme cât ei vor fi încă parte a unei alegorii preferate de politicieni şi de marile mase populare, suntem inevitabil condamnaţi la provincialism. Modelele noastre, oriunde în lume, răspund mereu, printre altele, la fundamentala întrebare: cum vrem să arătăm? Care este varianta noastră ideală, spre care aspirăm şi pe care eventual o putem realiza? Prin ce anume se distinge justiţia lui Ţepeş, cea pe care ne-o dorim atât şi la care visăm ca la piatra filosofală? Păi, în primul rând pe o deplasare de accent dinspre probatoriu şi prezumpţia de nevinovăţie către execuţie. Justiţia lui Ţepeş satisface o dată gustul pentru o dreptate primitivă şi a doua oară nevoia de spectacol. Câţi români nu şi-ar cumpăra sâmbăta bilete să-i vadă pe marii corupţi puşi frumos în ţeapă, etichetaţi şi aşezaţi după rang?! Ce frumos ar fi să faci un grătar la umbra corpurilor putrefacte ale corupţilor atârnând în ţepe care strălucesc în soare!!!

Să-i pune în ţeapă pe toţi fără să le dăm şansa de a-şi lua un avocat şi de a căuta vicii de procedură, nu? Asta e justiţia la care visăm… Fără nuanţe, fără subterfugii. Ţeapa e bună şi pentru cel care ucide şi pentru cel care fură o pâine. O justiţie uniformizatoare, eventual un cod penal cu un singur articol… Fără bani cheltuiţi pe judecători şi avocaţi… Ţeapa le va face pe toate; un întreg sistem juridic stufos şi alambicat înlocuit de o bucată de lemn ascuţită la vârf.

Nouă, însă, nu ne sunt de ajuns ţepele… tânjim şi invocăm figura aceluia care ştia să le folosească precum nimeni altul. Justiţia ideală e aceea care poate fi aplicată de un singur mare înţelept, un tătuc, un atoateştiutor… Vedeţi, aşadar, de ce comunismul românesc a prins aşa de bine în ciuda numărului mare de dizidenţi apărut după 1989?! Pentru că în mare parte el venea pe o aşteptare colectivă: aşteptarea lui Vlad Ţepeş. Sfertodocţi cu carnete de partid nu făceau altceva decât să-l încarneze pe Ţepeş. Milioane de Ţepeşi, clone stupide şi ridicole care împărţeau apartamente, butelii şi ani de temniţă după bunul lor plac. Căci, nu uitaţi, pentru cei care îl invocă pe Ţepeş nu există ideea de recurs. Dacă Măria-Sa hotărăşte că eşti vinovat, atunci eşti şi gata… Nicio discuţie nu mai încape aici. Păi ce, stătea el domnitorul cu ţepele gata până când condamnatul îşi epuiza toate căile de atac în justiţie?! Nuuuuuuuuuuuu. Asta e însăşi esenţa ţepei: un soi de import în spaţiul carpato-danubiano-pontic al acelui întâi tragi şi apoi pui întrebările din vestul sălbatic.

Ni se pare câteodată că modelele culturale pe care le promovăm prin şcoli şi pe la televizoare sunt doar aşa, chestiuni inutile de filozofie, fără efecte concrete în societate. Păi ce e atât de rău în invocarea repetitivă, obsedantă a lui Vlad Ţepeş? Mai câştigăm ceva voturi, devenim un picuţ mai populari iar asta nu are cum să dăuneze sănătăţii nimănui. În realitate, toţi cei care au fost părtaşi la implantarea în conştiinţele românilor dependenţi de televizor a unor modele de acest gen au contribuit din plin la slăbirea imunităţii noastre la prostie. Iar o masă critică tolerantă la prostie e din start condamnată. Democraţia rămâne simplă demagogie pentru o masă de tovarăşi deveniţi peste noapte domni , de oameni noi transformaţi brusc în cetăţeni, care, însă, în esenţă, au rămas în spaţiile gregare ale adorării aceloraşi modele culturale. Nu criza economică, nu elita noastră politică, nu ungurii care vor să ne ia Ardealul sunt adevăraţii noştri inamici astăzi. Marea noastră problemă e că visele ne sunt încă bântuite de imaginea lui Vlad Ţepeş, a ţepei lui şi a altora ca el…


Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Petru Clej: (20-6-2011 la 02:26)

    Ca de obicei, un articol excelent al „anti-românului” Ovidiu Ivancu, care riscă să provoace furia demagogilor patriotarzi.

    În Marea Britanie a apărut o carte intitulată “Monștri – cei mai odioși bărbăți și femei din istorie” de Simon Sebag Montefiore (Editura Quercus, 2008), cunoscut pentru excelentele sale lucrări despre Stalin.

    Volumul reunește 101 personalități, iar România are “onoarea” de a fi prezentă prin Vlad Țepeș și Nicolae Ceaușescu.

    Iată de scrie Sebag Montefiore despre Vlad Țepeș în această carte:

    “Unii români l-au descris pe Vlad Țepeș ca un luptător pentru libertate împotriva invadatorilor străini și negustorilor parazitari, un om care avea ca scop regenerarea Țării Românești, restabilirea moralității și a mândriei principatului. Dar programul său real era păstrarea tronului, iar mai presus de orice, el era un psihopat agresiv, sadic și un criminal în masă ale cărui atrocități erau diabolice chiar și potrivit standardelor timpului și locului în care a trăit”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • unu: (20-6-2011 la 08:14)

    „Bietul Vad Dracul are parte de o posteritate ambiguă: pe de o parte fanii lui Bram Stoker îl caută printre cotloanele castelului de la Bran, trăind intense şi repetate coşmaruri sau vise erotice cu vampiri transilvani, pe de altă parte urmaşii săi îl invocă drept simbol al unui paradis pierdut, al unei Vârste de Aur când pe la noi, pe la români (sic!), domneau cinstea absolută, dreptatea şi echitatea socială (parol!)”…
    ….Vad Dracul?…poate ai vrut sa spui Vlad Dracul…dar stai tu te referi la Vlad Tepes si bineinteles ca stiai ca Vlad Dracul era tatal sau care facea parte din ordinul Dragonilor..dar bineinteles ca stiai toate astea nu?…nici nu am citit mai departe articolul…dar iti dau un sfat..lasa-te si apuca-te de altceva!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ovidiu Ivancu: (20-6-2011 la 09:38)

    Stimate domnule/doamna Unu

    Tatal lui Vlad Tepes era cunoscut ca Vlad al II-lea Dracul iar Vlad Tepes e Vlad al III-lea Dracul sau Draculea. Sunt, insa, frecvente situatiile in care „Vlad Dracul” sau „Draculea” fac referire direct la Vlad Tepes.Stiu si despre Ordinul de care pomeneati, dar nu vad legatura cu textul de fata. Deci, v-ati oprit din citit de pomana 🙂 Miza textului, insa, nu e asta si banuiesc ca dvs., domnule/doamna unu, ati sesizat. Multumesc pentru sfat, dar ma tem ca e inutil. Nu primesc sfaturi de la anonimi, fie ca ei se recomanda pe bloguri „unu” sau „zero”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (20-6-2011 la 13:17)

    Un citat relecant despre folosirea ideologică a operei lui Eminescu:

    “In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de ‘atacurile’ impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost ‘descoperit’ de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.

    Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. I ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar putea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard.”

    Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Petre: (20-6-2011 la 13:52)

    Domnule Iancu, chiar daca pana la un punct articolul Dumneavoastra e bun, eu zic ca scapa din vedere aspecte mai ”telurice”: cum sa nu fie de inteles un dor de Tepes, cand vezi ca in Timisoara – de exemplu – justitia ii da 8 ani de puscarie unui gainar care a furat 2 mopeduri si doar 4 ani unei bestii care violeaza 4 copile de pana-n 10 ani, din care 2 ii erau verisoare?
    Dorinta oamenilor de a vedea ”facuta dreptate” este legitima (si nu este o trasatura strict romaneasca), iar cand acestia vad impotenta statului de drept, este firesc ca nemultumirile lor sa caute refulari in mituri. (Cine si cum foloseste aceasta nemultumire este alt capitol).
    De aceea eu cred ca atunci cand oamenii viseaza la un Tepes, nu inseamna ca isi doresc pedepsirea vreunui nevinovat. Este doar utopia unei clipe in care un infractor isi va primi dreapta pedeapsa, fara a putea scapa datorita unor vicii de procedura, etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (20-6-2011 la 16:33)

    Domnule Dan Petre, ca unul care are de a face zilnic cu unul din cele mai vechi sisteme de stat de drept din lume, pot să vă spun că visele oamenilor la o dreptate de tip Țepeș este în cel mai bun caz naivitate. Democrația, rețineți, este EXACT așa cum spunea Churchill la 10 noiembrie 1947, cel mai prost sistem de guvernare cu excepția tuturor celorlalte care au fost încercate din timp în timp. Iar această democrație are ca principiu „mai bine să dai drumul la nouă vinovați decât să condamni un singur nevinovat”.

    Oamenii de rând, cei care nu au de a face cu justiția decât cel mult din presă sau din experiențe personale, își imaginează că se poate apăsa pe un buton și hop! sare dreptatea. Nu e așa. Chiar în Anglia, unde actualul sistem juridic a început să prindă contur de aproape 1000 de ani, tot există neajunsuri, chiar mari, pentru că justiția e administrată de oameni și nu de mașini. În plus, și acest lucru devine tot mai pregnant, limitările financiare afectează calitatea actului de justiție.

    Dar ca să revin la articol, „dorul de Țepeș” este generat de slaba tradiție democratică din România și de tânjirea după un „tătuc”. Este ceva care trebuie combătut cu toată vigoarea. Democrația (și economia de piață, de fapt) vine la pachet cu totul și cu avantaje și cu dezavantaje. Mulți români nu înțeleg că drepturile sunt întotdeauna însoțite de responsabilități.

    Ceea ce se întâmplă acum în România – după doar 21 de ani de democrație șchioapă – este inerent, urmând după 50 de ani de dictatură și fără o tradiție solidă a democrației. Minuni nu există, iar demagogii care-l invocă pe Țepeș știu asta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Tudor Cristea: (22-6-2011 la 09:59)

    Vezi, Ovidiu? Ţi-am dat idei! Iar matale ne dai lecţii!
    Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne?!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193