caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

De veghe în coada din hipermarket

de (25-4-2005)

Imaginaţi-vă un pachet de fulgi de porumb căzut pe jos. Cineva se apleacă să îl ridice. Un trecător indiferent calcă pe el. Un altul îi trage un picior şi-l propulsează sub o tejghea. Primul cumpărător se apleacă după pachet. Este lovit în spate de un cărucior. Se întoarce siderat şi primeşte un coş în cap. N-atinge bine podeaua şi o damoazelă cu toc-cui îl calcă, în marea grabă, pe mână. Din rafturi o promoţie „cel mai ieftin” cade, de-a valma, peste el. E îngropat sub un morman de Uncle Ben’s, Nutella şi pachete de biscuiţi. Doi trecători devin, brusc, atenţi. Se apropie şi îşi aleg din grămadă câte un borcan de orez, îl aşează în cărucior şi merg mai departe.
Peste un minut băieţii de la curăţenie intervin, prompt. Dau cu mătura, cu aspiratorul, îl aruncă pe nefericit printre cioburi şi resturi alimentare. Locul e, din nou, lună, rafturile sunt completate cu produse noi, la repezeală. Containerul cu gunoaie dispare după o uşă-perdea.

Nu e Brazil-ul lui Terry Gilliam. E, în cel mai bun caz, Brazil 2: Sam Lowry nu sfârşeşte pe scaunul unui torţionar-dentist, salvează, în schimb, lumea de birocraţie (spuneţi-i cum vreţi: dictatură, totalitarism, opresiune) şi moare, peste zece ani, călcat de un cărucior într-un hipermarket. Consumismul dăunează grav sănătăţii – aceasta ar fi lecţia pe care cei ieşiţi dintr-o dictatură „proletară” ar trebui s-o înveţe, înainte de avertismentele privitoare la alcool şi tutun.

Magazinele s-au înmulţit, s-au privatizat şi s-au umplut peste poate, ne-am repezit la tot ce era turcesc, taiwanez şi chinezesc, la blugi şi la gume turbo, la cartoanele cu ţigări Assos ale bişniţarilor, la mărci-dolari avem, la videouri, frigidere, combine şi televizoare color Beko. Casele românilor urmau să arate, în sfârşit, ca în occident: frigiderul plin cu mâncăruri ambalate în plastic, tot felul de cutii colorate pe tejgheaua din bucătărie, postere cu Arnold şi Van Damme în camera copiilor şi veioze care se aprind la un pocnet al degetelor.

Casetofoanele care se stricau după o lună au ajuns la locul lor, mulţi au luat ţeapa cu teancul de dolari înlocuiţi cu hârtii de ziare, cumpărătorii deveniţi „clienţi” şi „consumatori” au început să întrebe de unde vine, din ce e făcut şi ce valabilitate are „ceea ce zboară” ca să fie siguri că se şi poate mănânca. Atunci când „pomul lăudat” (cu ţigla „Caritas”) a dat faliment şi iluziile s-au spulberat în aer s-a încheiat şi clasa întâi a primului ciclu de maturizare. Unii au înţeles atunci că economia de piaţă nu înseamnă (numai) să faci economie când mergi la piaţă. Pentru mulţi (fericiţi), însă, „capitalismul”, „libera iniţiativă”, „laissez-faire”-ul, „societatea de consum” au rămas vorbe goale. Consum, frate, cât poci! Lasă că dă bani statul!

Între timp am mai picat nişte teze (FNI, BIR, Albina, Dacia Felix) şi-am mai trecut nişte teste (FMI, NATO, Banca Mondială). Examenul de maturitate ar trebui să-l promovăm în 2007, când ni se va elibera diploma de membri ai U.E. şi de cetăţeni pregătiţi să facă faţă pericolelor societăţii de consum. Antrenamentul e unul individualist: fiecare pe pielea lui! Nu cere şi nici nu da, gestionează-ţi cu grijă infinită şi multiplică-ţi, prin ce mijloace poţi, avutul, nu te uita la cei căzuţi pentru că, la nevoie, nimeni n-o să-ţi întindă nici ţie mâna. Asta ne-au învăţat toate bobârnacele primite în cei 15 ani: să nu fim buni samariteni, victime naive, umanitari păguboşi, să închidem ochii şi urechile la nevoile altora (pentru că, de cele mai multe ori, vor să se folosească de noi şi să ne escrocheze) şi să strângem, cât mai mult, la chimir (şi peste chimir, că-i semn de bunăstare!).

Orice „investiţie” trebuie să aducă un profit, orice gest frumos (şi, aş spune, normal) trebuie să urmărească, parşiv, o finalitate ascunsă. Îţi saluţi şeful? Te bagi în seamă, îl perii, vrei, deci, să te promoveze. Dai „bună ziua” bătrânei de vis-a-vis şi te oferi să o ajuţi la sacoşe? Vrei să ajungi la ea în casă şi să aflii unde-şi ţine banii. Admiri coafura unei fete frumoase? Vrei să te strecori, musai, la ea în pat! Să nu admiri nimic, să nu priveşti nimic, să nu atingi pe nimeni, în nici un fel. Acestea sunt imperativele viitorului. O lume aseptică, sigură, înlănţuită în paranoia, marcată, pe veci, de traumele copilăriei. Primii 15 ani sunt fatali pentru că, până la urmă, am trecut examenele cu brio. Notele la „nu mă înşela, frate” şi la „fură-mă să te fur” au fost puţin cam mari, am avut, însă, ocazii să învăţăm! Singurătatea nu e, în lumea capitalistă, consecinţa dezvoltării IT-ului. Lucrurile stau invers. Internetul e legătura între fortăreţele solitare în care se ascund Harpagonii după firewall-uri şi parole.

Un dolar dispărut din cont e o tragedie, nu pentru că mă voi întoarce cu o sticlă de Cola mai puţin acasă ci pentru că mi-am încălcat un principiu sfânt: am fost fraierit! Altcineva a fost mai deştept, mai rapid, mai şmecher decât mine. Sunt ineficient, deci nu merită să trăiesc!
Aşa că Sam Lowry n-a murit (călcat de cărucior) degeaba. Scena nu ţine de fantasy, de S. F. sau de suprarealism. E cotidiană şi de-a dreptul banală..

Se întâmplă, în hipermarket-urile din Bucureşti, în fiecare zi. Mai are puţin şi devine, ca în Brazil, retro. Şi însoţeşte un alt fenomen ciudat: au apărut, ca pe vremuri, cozile. În ciuda inflaţiei de buticuri, supermarketuri, chioşcuri şi pieţe de tot felul, oamenii se duc acolo unde sistemul e centralizat. Şi aşteaptă, la rând, ore în şir pentru o pereche de bascheţi şi o ciocolată. Să exprime, prin asta, inconştientul colectiv nostalgia unei societăţi non-consumiste?

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (25-4-2005 la 00:00)

    In timpul socialismului se spunea despre capitalisti ca sunt idealisti si despre comunisti ca sunt materialisti.
    Ce valoare de adevar au ideile sociologice?
    Noi constatam ca de fapt comunistii au fost idealisti si capitalistii sunt materialisti.Privim situatia din punctul de vedere al existentei concrete individuale. Deci capitalistul nefiind manat nicidecum de scopuri nobile vrea sa se imbogateasca si daca in imbogatirea lui il face fericit sau nefericit pe semenul lui nu il afecteaza. Este acel egoism obiectiv social. Este clar ca individul intreprinzator nu este idealist. Adeptii modului de productie capitalist in general sunt constienti de posibilele efecte antiumane ale activitatii lor, dar se scuza prin aceea ca nu exista o alta posibilitate.
    Astazi pentru ca avantul reactiunii anticomuniste este atat de mare cu obedienta majoritatea intelectualilor scriu favorabil intreprinzatorilor.
    Totusi, cel care este intelectual si vrea adevarul ar face bine sa nu-si tradeze menirea si sa caute solutia alternativa pentru care intreprinzatorul, pe buna dreptate nu are timp si in momente de sincera destainuire recunoaste de fapt ca nici lui nu-i vine bine sa stie ca opera lui nu are si valente umane.
    Aici in cazul exemplului dv.nu cred ca un intreprinzator din domeniul alimentatiei nu si-ar schimba obiectul actiunii daca ar castiga aceeasi suma fara inconvenientul de a-i face obezi pe bietii semeni ai lui. Iata fisura! Pe aici poate deschide intelectualul bresa in viitor asa cum de exemplu au facut tehnicienii electronicii si informaticii deschizand nebanuite posibilitati de actiune ulterioare pentru multi fara efecte nocive asupra omului. Totul este sa nu fim obedienti si subjugati de obsesiile unui singur mod de a face bani.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Prin cenuşa mea

Privesc pe fereastra unui suflet descompus… Sufletul meu. Afara plouă Afară din mine Nişte gânduri retardate sau doar…năpăstuite Cerşesc la...

Închide
44.192.44.30