caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De ce-i consider incompetenți pe politicienii români

de (30-1-2011)
19 ecouri

Nu pe toţi – ci pe covârşitoarea majoritate. Poate mai mult de nouă din zece. Despre ei vreau să vă propun un moment de reflecţie, nu despre excepţiile care nu reuşesc să schimbe tonul în politica românească de orice culoare. Dar să mă explic.

Primul motiv pe listă (nu şi cel mai important, pe care îl las la urmă) este pentru că politicienii români nu au ideologie. Ei nu-şi pun eforturile în slujba unor idei, a unor comandamente sociale pe care şi le asumă în numele unor categorii sociale reprezentate, ci se reprezintă doar pe ei înşisi şi interesele lor, în a căror neîntreruptă slujbă se află. Ei au reuşit să transforme partidele în ceea ce numeam cu o săptămâna în urmă triburi, respectiv grupări complet dezinteresate de binele naţiunii, luptând pentru supremaţie împotriva altor triburi.

În al doilea rând, considerând însăşi definiţia competenţei ca fiind acea capacitate a unei persoane sau grup de persoane de a îndeplini o sarcină sau misiune care figurează în descrierea fişei postului sau în regulamentul de funcţionare, prin prisma modului în care au câştigat puterea şi apoi au pierdut-o, politicienii şi partidele din care fac parte nu prea şi-au îndeplinit sarcinile din 1989 încoace. Mai precis, au venit de fiecare dată la putere pe valul unui vot negativ la adresa „celor de dinainte” şi au pierdut puterea fiind repudiaţi de electorat pentru neîndeplinirea promisiunilor, pentru corupţie şi nepotism. Cu alte cuvinte, ajungând la putere, ei nu au menţinut-o prin competenţă ci prin prerogativele legale pe baza cărora funcţionează democraţia: între acestea, imposibilitatea de a organiza trimestrial alegeri (trei luni fiind media după care, de fiecare dată, populaţia s-a lămurit că a dat puterea cui nu trebuia).

Politicienii români sunt incompetenţi şi prin cantitatea incredibilă de compromisuri pe care o fac nu atât din inconsistenţă ideologică sau viziune, cât din diverse alte tipuri de incultură sau tembelism comportamental. Între acestea, participarea nemijlocită la diverse evenimente prilejuite de superstiţii populare, dezastre, evenimente sportive sau religioase, mondene sau private, pentru a fi văzuţi, eventual „dându-şi poalele peste cap”, se află pe o poziţie privilegiată. Apetenţa pentru publicitate de altfel sesizată de mijloacele de informare în masă şi în special de televiziuni au făcut posibile de altfel derapaje ideologice dintre cele mai suprarealiste, având în vedere oportunitatea oferită liderilor de partide de a explica publicului larg ceea ce mulţi membri ai propriilor partide nu înţeleg (dar acceptă pe considerente tribale ca fiind noile cuvinte de ordine, de la o etapa de compromisuri la alta).

Am cunoscut sau am auzit de foarte puţini politicieni români care să aibă o meserie de pe urma căreia să poată trăi. Din acest punct de vedere, cu cât căutăm mai sus în ierarhia unui partid, cu atât găsim indivizi care au avut note mai proaste la şcoală, care au practicat mai puţin meseria pentru care au cât de cât o calificare oficial recunoscută, care au interacţionat mai puţin cu alte persoane în afara sferelor de influenţă şi a afacerilor tribale, undeva pe piaţa liberă a valorilor unde de fapt ei nu au decât o valoare extrem de redusă sau nulă. Prin urmare demersurile acestor persoane înrolate în activităţi politice nu vor fi în veci de veci dirijate spre încurajarea competiţiei şi a competenţei rezultate de aici într-o piaţă liberă.

Am lăsat la urmă motivul cel mai puternic pentru care consider că politicienii români sunt incompetenţi. Acesta este discrepanţa desăvârşită între modul lor de viaţă şi cel al persoanelor în ai căror conducători se erijează, pe fondul minciunii că ei doresc binele popular, al naţiunii. Politicienii români par să nu fi aflat că una dintre definiţiile politicianului este aceea că este acea persoană mai interesată de favoruri şi putere decât de principii şi ideologie. Ar fi mult mai simplu şi mai corect dacă ei ar recunoaşte acest lucru şi am şti de la bun început cu cine avem de-a face. Am avea o competiţie autentică între nişte indivizi despre care am şti că sunt posedaţi de diverse forme de egocentrism şi atavism – şi i-am putea promova pe cei care ar avea totuşi o cât de mică înclinaţie naturală şi spre social, spre binele public. Aşa, între atătea minciuni amplificate de Internet, televiziuni şi ziare, ne lăsăm periodic păcăliţi de câte un grup de care am vrea să scăpăm apoi la doar câteva luni după ce i-am adus în scaunele executive (dar de căptuşit ne-am căptuşit cu ei pentru mult mai mult timp).

Ori, staţi puţin… fiinţa asta cameleonică, pe care nu te poţi baza omeneşte nicicum, gata să-ţi jure prietenie pe viaţă în timp ce se pregăteşte să te împingă în prăpastie cu prima ocazie nu este cumva un exponent la superlativ al… politicii? Poate îmi spuneţi şi părerea voastră…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Julian Satran: (31-1-2011 la 01:38)

    Domnule Maier – nu sunt contact cu scena politica romaneasca de mult vreme dar am citiva fosti colegi care au intrat in politica si nu se potrivesc deloc stereotipului pe care il descrieti. In afara de asta – in termeni generali dac inlocuiti in textul dumneavoastra Roman cu Ungur sau Austriac sa German sau Englez etc. probabil ca text ramane la fel de valabil (sa fals). trebuie sa observ ca procesul politic este incet si electoratul roman se maturizeaza. Si mie imi vine greu sai critic in masa de la distanta … As prefera sa incurajez ceace este in regula (si fara indoiala multe lucruri se imbunatatesc in Romania – ce putin asta este ceace observ eu in vizitele mele foarte foarte rare in Romania).

    Julo

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 01:46)

    Domnule Satran, poate ne dați exemple nominale dintre respectivii colegi. Cât despre comparația dumneavoastră, dintre România (țara în care m-am născut și pe care ca jurnalist o cunosc nine) și Marea Britanie (țara în care trăiesc), ea este greșită. Clasa politică britanică este cu multe clase peste cea din România care în ansamblul ei este sub-mediocră.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Julian Satran: (31-1-2011 la 02:14)

    Domnule Clej,

    Despre exemple prefer sa o faca ei insasi daca vor – dar va asigur ca exista si sunt oameni onesti si capabili. Cit despre valoarea clasei politice – este nedrept sa compari clasa politica de azi in Romania (cu o democratie veche de 20 ani cu clasa politica Engleza de azi – dupa multe sute de ani de maturitate a electoratului). Cu toate acestea lipsa de rectitudine a clasei politice engleze este definitiv comparabila cu cea din Romania – mult ma rafinata si mult mai putin vizibila dar comparabila. Mediocritatea in termeni de scoala – cunoaster – nu este un criteriu bun de evaluare (filozofia orientala care pune accent pe conoastere vs. actiune care este preferata in filozofia occidentatla probabil va coloreaza opinia). Eficacitatea este criteriul important. Si judecand dupa rezultate au trebuit multzi ani pana sa apara o Margaret Tatcher care sa faca curatenie intrun sistem corrupt (intrepriderile de stat cea mai mare sursa de sinecuri pentru o clica timp de citeva sute de ani).

    Julo

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 02:23)

    Domnule Satran, generalități și lipsă de argumente, provenite din superficiala cunoaștere de care dați dovadă, atât despre viața politică din România, cât și din Regatul Unit (care nu e unul și același cu Anglia, așa cum spuneți dumneavoastră). Întreprinderile de stat de care vorbiți în Marea Britanie erau destul de puține la momentul venirii doamnei Thatcher la putere în Marea Britanie și datau de 30 de ani, nu de sute așa cum greșit afirmați.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • gavrilo: (31-1-2011 la 03:16)

    Este total adevarat ceea ce spuneti despre politicienii nostri.Dar se mai intampla si ca un om de valoare sa ajunga in Parlament, acolo el va intra insa in suvoiul politicianist de tip balcano-mitico-mafiot, in care se va scufunda inexorabil si de cele mai multe ori, nevinovat. Vinovat doar de faptul ca s-a „bagat in politica”.
    Acest suvoi, este de fapt un set de „principii” si actiuni prin care banul public se scurge in buzunarele dregatorilor( daca tot am amintit de politica balcanica).
    „Voda cumpara puterea de la fanariati si apoi imparte dregatoriile( A SE CITI MINISTERELE) pe bani”
    Descentralizarea adevarata cu formarea de guverne locale ar mai ajuta la stavilirea acestui tip de politica, prin reimpartirea fondurilor spre regiuni cu participarea cat mai larga a cetatenilor la acest proces.(daca tot vbim de comparatii cu sistemele politice din vest de ce uitam esentialul? Adica autonomia locala adevarata-landuri in Austria si Germania, regiuni, cantoane sau voievodate- in alte tari dezvoltate cu politicieni respopnsabili)
    Cine vrea sa faca acest lucru?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 03:57)

    „Gavrilo” nu cunoaste Constitutia Romaniei daca vorbeste de guverne locale si face comparatii gu Germania si Austria, state federale. Nu doar ca Romania este definita ca stat unitar, dar, potrivit aceleiasi Constitutii caracterul unitar al statului nu este revizuibil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Fost politruc national-comunist Nicolae Iuga - Brad: (31-1-2011 la 05:50)

    Mai nemernicule nu observi ca pentru tine nimeni nu e bun ? La tine toti sunt prosti si pe dinafara. Toti, dar absolut toti nu stiu asa de bine ca tine ce si cum e pe lume, nu numai in tara. Nu poti sedea dracului si sa-ti vezi de ale tale. Daca ai ceva care sa fie al tau, desi sincer eu cred ca nici mama n-ai, esti nu din spuma marii ci din resturile unui cosmar, facut.
    Chiar vrei sa te bata Dumnezeu ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 07:26)

    Domnule Nicolae Iuga, nu aveti nimic de comentat pe fondul articolului. Si am o curiozitate: inainte de 1989, cand erati o sluga credincioasa a regimului comunist impus de tancurile sovietice in 1945, tot asa il invocati pe Dumnezeu in public, pe vremea cand „iubitul conducator” ordona demolarea bisericilor?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Julian Satran: (31-1-2011 la 09:25)

    Poate ca industriile de stat au fost putine dar au avut o pondere substantiala – British Rail, British Coal si British Steel (privatizata repede de Churchill). In orice caz comparatia „clase politice” engleze cu a cea Romana este la fel de superficiala ca si cunosterea me superficiala (admisa) a amandorura, Iar competenta sau incompetenta unor politicieni intro tara de orientare vestica trebuie judecata in termeni de eficienta (OECD are o serie de criterii clare pentru masurarea efficientei guvernarii).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 11:18)

    Comparatia dintre clasa politica din Marea Britania si Romania, nu numai ca o mentin, dar adaug si faptul ca e precum Premier League fata de liga a patra. Daca doriti argumentele, vi le pot oferi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Julian Satran: (31-1-2011 la 11:29)

    Domnule Clej,

    Cred ca textul me spune clar (despre British Steel) privatizat nu nationalizat. Cit despre rolul partidului conservator – in istoria britanica partidul lui Gladstone (liberal) a fost cel care a favorizat reducerea rolului statului – conservatorii au fost ambivalenti multa vreme. Cit despre argumente pentru comparatie mar interesa daca am putea ajunge la o intelegere in legatura cu o „metrica” – si se pare ca nu ne intelegem.

    Julo

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (31-1-2011 la 12:23)

    Domnule Satran, nu stiu daca ati aflat, dar Gladstone a murit de peste un secol, Partidul Liberal nu a mai condus un guvern in Marea Britanie din 1922 si partidul succesor – Liberal Democrat – este in multe privinte mai apropiat de Partidul Laburist in privinta implicarii statului din economie, decât de cel Conservator.

    In ceea ce priveste comparatia intre viata poliica din Marea Britanie si ce din Romania, pentru ca eu privilegiez faptele si nu vorbele, am sa scriu un articol pe aceasta tema.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • puiu: (31-1-2011 la 15:30)

    Din vizite ”foarte rare” nu se poate trage o concluzie corecta
    Eu ”vizitez” Romania 24 ore pe zi si 365 pe an,asa ca sunt indreptatit sa am cu totul alta parere de cat Dl.Julian Satran
    Nici cu Dl.Clej nu pot fi de acord cand afirma ca noua din zece politicieni romani sunt incompetenti,dupa parerea mea mai corecte ar fi cifrele 99 din 100.Dar nu principalul lor viciu nu este incompetenta.Au alte ”calitati” mult mai grave.Si inca ceva Dle Clej: Nu sunt afaceri tribale.Eu cred mai degraba ca sunt familii (famiglia)mafiote organizate ca atare.
    Daca cineva il stie il rog sa-mi spuna UNUL singur ”sarac si cinstit”
    asa cum se autocalifica cel mai celebru politician roman inca traitor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • emanuel deleanu: (31-1-2011 la 16:32)

    In afara de istoria Regatului Unit as fi vrut sa stiu Dle. Maier de ce a-ti utilizat cuvantul”incompetenti” ? Pentru ca evidenta ma impinge sa cred ca pentru rolul pe care societatea romaneasca le atribuie au demonstrat veleitati remarcabile. Adica, „boboru” crede ca as trebuie sa fie un politician. Asta asteapta sa faca, si el face .
    Nu sunt incompetenti, sunt niste nenorociti, criminali jegosi. Cat despre procentaj, cred ca 100% este cel corect. Chiar daca o fi fost vreun inconstient printre ei contributia acestuia este egala cu zero.
    sa auzim numai de bine,

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-2-2011 la 04:23)

    Domnule Deleanu, cred că amestecați borcanele, între articolul scris de Ștefan și comentariile scrise de mine. Spre deosebire de dumneavoastră, obișnuit cu presa românească, noi nu utilizăm acest limbaj de cârciumă „criminali jegoși”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (1-2-2011 la 04:27)

    Domnule Heda, nu am menționat niciun fel de procentaje. Vă dau un exemplu de politician cinstit pentru care garantez 100% – senatorul PNL Raymond Luca. De la el știu că și colegii săi Mircea Diaconu și Cristian Țopescu sunt la fel. Și cred că și Peter Eckstein Kovacs de la UDMR sau Andreea Paul-Vass de la PDL sunt niște persoane oneste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • DV: (1-2-2011 la 08:55)

    Articol menit sa starneasca meditatii coplesitoare. Domnul Maier are talentul aparte de a sintetiza chintesente, dar nu despre calitatile scriitoricesti ale domnului Maier vreau sa vorbesc, pentru ca ma paste carantina (pentru cei care nu stiu, dl Maier imi plaseaza in “carantina” comentariile pe care le considera “prea laudative”). Parcurgand fiecare rand al articolului sau, structurat ca meditatie pe directii generale ale prestatiei politice postdecembriste, am avut flash-uri “particulare” cu fiecare dintre „fisele” oamenilor politici postdecembristi (mai corect ar fi sa folosesc termenul „politician”), cu tradarile si derapajele comise de acestia si pe care, ca jurnalist de presa politica, le-am urmarit cu o curiozitate de copil (ar fi sunat mult mai savant sa spun „cu acribie”, dar nu lupa de cercetator ma motiva ci stupoarea, disperarea ca nu gasesc „oameni politici”, care sa-si iubeasca locul si oamenii pe care-i reprezentau). Spuneam de flash-uri. A fost o vreme cand „Curentul”, inainte sa se stie cui apartine, cand aparuse ca o revelatie, o adevarata Mecca pentru ziaristi, oferea astfel de „fise”, portrete parca se intitulau, extrem de bine documentate, fara nici o partinire, de cate o pagina. Una imensa, nu de tabloid. Era pe vremea cand se pretuiau in paginile cotidianului documentarea, backround-ul, dreptul la opinie pentru partile vizate, eleganta redactarii, asta, cand, in propria redactie, erai sanctionat si izolat daca nu foloseai termeni tari, care frizau penalul (articolele 205 si 206 din Codul penal, de unde si lista nesfarsita de procese care au prabusit redactii celebre si le-au dedat la compromis prostesc), pe gustul sefilor, la adresa celor ce constituiau lista nescrisa de “clienti”, cand era pretaluit instinctul de haita si nu reflexele jurnalismului obiectiv. Cotidianul “Curentul” elimina din start aceste tare care faceau viata grea jurnalistului impatimit de adevar, daca e sa ignoram aspectul material si de respect pentru un lucru civilizat in conditii decente, care a facut din “Curentul” prima redactie autohtona (nu vorbesc aici de BBC) de tip occidental. Nu fac aici apologia cotidianului “Curentul”; mai ales ca s-a dovedit, ca toate structurile de presa create de domnul Vantu, o farsa. Una cinica, de adunat ceea ce e mai bun si mai crescut de prin alte redactii, prin specularea frustrarilor, pentru abandonul intr-o sfanta prabusire, contrara principiilor de impartialitate si eleganta afirmate initial (cum, de altfel, face Vantu si cu oamenii, pe care ii atrage, pentru ca apoi sa ii poata sufoca, fara drept de apel). Veritabila prestatie de curva de presa! Daca as suferi de boli conspirationiste, as spune ca o face special, dar nu cred in conspiratii ci doar in complexe. In cazul sau cel care il face sa ravneasca la ceea ce nu este capabil sa secrete, sa educe si sa creasca, pentru ca apoi sa il poata prabusi din inaltimea principiilor care au motivat racolarea. Ei bine, revenind la tema sugestiei mele, nu ar strica un astfel de efort, unul de memorie jurnalistica, nici acum. De altfel, am observat ca exact memoria este ceea ce lipseste in demersul jurnalistic actual, cu efecte de umor involuntar, destul de tragic. Asa se face ca e intrebat de abuzurile guvernului asupra mamelor un individ proaspat spalat si transformat in specialist al codului muncii; desi proba activitatii sale de fost ministru al muncii este cea a unui ideolog de Auschwitz privind tratametul alocat mamelor pe vremea cand era ministru al muncii. Marturie ar sta chiar simplele sale declaratii (daca e sa ignoram masurile asumate sub semnatura), daca ar fi existat internetul pe acea vreme sau daca jurnalistii care ii pun intrebari in noua sa calitate de “specialist” ar avea memorie. Exista o agentie de stiri care are o banca de date cu toate declaratiile oamenilor politici de dupa 1989, extrem de valoroasa; dar accesul la ea este costisitor si neprofitabil directiilor pe care s-a incartiruit jurnalismul actual. Vom afla de aceasta banca de date probabil peste timp, ca despre niste veritabile papirusuri. Desigur ca acest gen de derapaje -cu invitarea ca specialisti proaspat spalati a unor indivizi care au avut prestatie indoielnica- din partea presei sunt cultivate, sunt incurajate iar jurnalistul-tonomat nu face decat sa „execute” ce i s-a cerut. Sigur ca lipsa memoriei jurnalistilor este cultivata. Sigur ca tine si de simtul civic al, candva, jurnalistului. Cati din cei care au fost martorii „evolutiei” unor astfel de politicieni si care au fost fortati sa abandoneze redutele de profesionalism in presa ar avea curajul sa iasa si sa spuna in gura mare: „da, am fost obligat sa abdic/ cutare nu e asa cum il prezint eu proaspat spalat ci, in baza propriului background politic, are urmatoarele date”? Ar fi sinucidere. Personala, in profitul unei idei de nimeni slujita si platita. Nici macar de curaj nu mai este vorba, ci de supravietuire. Pentru o paine mai buna, pentru un post de sefie, un status in care se iluzioneaza ca mai perpetueaza ceva din profesionalismul de odinioara (crunta eroare sau scuza continuta in orice pact cu diavolul)! Cati din cei care au fugit din presa mancand pamantul, dupa ce s-au ales cu boli grave facute de prea mult stres sau care au fost fortati sa evadeze, gasesc in ei puterea unui astfel de efort -civic prin excelenta- si nu se tem de mana lunga a celor care au provocat aceasta evadare? Ei sunt depozitarii unui adevar care acum ne este oferit cosmetizat despre acesti oameni, invitati ca „specialisti” doar pentru ca societatea are memorie scurta! Altfel, impartiali ca tot romanul, adica „din partea cutarui partid politic”. Asta, daca le alocam si ceva caracter celor care ii invita, lipsa unor partis-pris-uri. Dobandite, cel mai adesea, prin specularea unor probleme de caracter si cate altele. Nu e straina de jurnalistul de teren magulirea orgoliului personal, faptul ca, uneori, este foarte usor de cucerit si de atras in diverse jocuri daca i se cultiva o importanta de sine pe care sistemul de presa nu i-o acorda sau, mai grav, complicitatea catre anumite jocuri de culise; lucru posibil, desigur, cu caractere neslefuite, nelucrate, de oameni care nu stiu si nici nu si-au apropriat principiul conform caruia a avea o buna cunoastere asupra propriei persoane te cruta de specularea unor tare de caracter. “Am o buna cunoastere de sine, cu lumini si umbre, deci nu pot fi nici magulit, nici cumparat, pentru ca eu singur imi stiu si limitele si puterile”. Sigur ca asta nu ar fi posibil daca ar exista o constiinta ridicata asupra responsabilitatii actului scris, pe care, se presupune, si-a asumat-o numitul jurnalist de teren. Sistemul de presa nu incurajeaza, insa, caracterele, constiintele, asa ca multi „martori” ai istoriei postdecembriste s-au dus pe apa garlei pentru ca pur si simplu nu si-au constientizat misiunea de transmitatori de fapte ci au devenit partizani, de o parte sau alta, a diverselor jocuri de interese. Cel mai adesea, cu beneficii fabuloase sau cu sanctiunea inlaturarii din redactie, in cazul refuzului de a face aceste jocuri (pentru ca, cel mai adesea, exista un sef de presa care este dispus sa accepte mita pe care a refuzat-o jurnalistul de teren, avand consecinta si inlaturarea “nevolnicului” visator la principii). Asa ca experienta si cunoasterea scenei politice au fost puternic virusate de simple dar deloc nevinovate deficiente de caracter si crestere de sine. Daca, insa, ar fi sa visam la o o lume ideala, in care jurnalistii cu memorie si-ar depasi traumele, complexele si dependenta de valtoarea cotidiana, ei ar putea oferi probe cutremuratoare, “fise” menite a exemplifica, cu fiecare subiect, ceea ce dl Maier a sustinut aici intr-o trista analiza a portretului politicianului postdecembrist. Aceste probe ar face imposibil abandonul in admiratia fata de marele specialist proaspat spalat, ar oferi cunoastere asupra resorturilor declaratiilor sale si, poate, ar face posibil votul in cunostinta de cauza. Presupunand (printr-o ignorare totala a educatiei protocroniste careia i-am fost cobai si a falsurilor ce ne-au fost inoculate despre noi si superioritatea noastra asupra altor natii), din nou, ca alegatorul si-ar propune o astfel de cunoastere si ar avea vointa de a si-o asuma inainte de a-si da votul! Personal, ca jurnalist, sfanta documentare m-a ferit de procese si de razbunarea primului ministru de la acea vreme, Adrian Nastase, si a procurorului general Tanase Joita, cand am strigat in gura mare ca sunt principalii giranti ai contrabandei cu petrol pe teritoriul Romaniei si autorii morali ai mortii unui tanar procuror, ucis pentru ca a refuzat compromisul (cel de a folosi instrumentele anchetei penale in interesul grupurilor crimei organizate sustinute prin parghii de partid). Contrabanda cu petrol din Romania era continuatoare uneia mai vaste, cu retele sanctionate pe teritoriu ungar si care continau -cu sprijin romanesc- pe latura estica pentru a o completa pe cea din Ucraina, sustinuta de Victor Bout, producator de diamante (arestat ulterior) si sponsor al Al Qaeda. Sfanta documentare…Chiar daca mai resimt si acum mana lunga a celor care au determinat iesirea mea din presa iar prestatia mea jurnalistica a devenit subiect tabu, interzis mie la actualul loc de munca. Unde, ati ghicit, sefi imi sunt oamenii de casa si de sistem ai celor sanctionati candva in scris. Pentru ca ei sunt, contrar principiilor fizicii, permanenti, nemuritori si peste tot in acelasi timp, printr-o multiplicare monstruoasa care face posibila rezistenta fostului sistem si in conditii “aprige”, de capitalism tarziu si democratie trucata.
    Si totusi, sfanta documentare, memoria jurnalistilor, singura apta a scoate la adevar “ fisele oamenilor politici”, adica ale politicienilor care fac grosul faunei politice actuale, ar putea trezi instincte greu de oprit atunci cand oamenilor le-ar fi oferite si altceva decat modele pre-servite pe tava de catre cei care si-au pierdut memoria jurnalistica sau care, precum in pactul cu Securitatea, in schimbul unor beneficii personale au facut pactul cu diavolul. S-a gandit cineva sa le solicite efortul? Are cineva idee de avutia -e drept, costisitoare si material- a pretioasei banci de date a agentiei de presa de care vorbeam; daca nu o fi fost deja distrusa in baza vreunui targ de supravietuire pe piata presei?
    PS: Raspuns pentru intrebarea finala a domnului Maier: nu, raman unul dintre visatorii care cred ca politica este arta compromisului atunci cand exista substanta negocierii, alta decat interesul personal sau de grup, atunci cand grupul este manat de dorinta de reprezentare a interesului celor care voteaza si nu de parvenire. Altfel, se numeste curvie si este marca josniciei introdusa sub forma de cod pentru acces in structurile mafiotizate. In cazul de fata, ale statului roman. Trist este ca exact cei care le denunta sunt cei ce contribuie la ele, care le alimenteaza, prin oferirea unei partituri dulceag-ademenitoare pentru categoriile de votanti care nu-si pierd vremea cu sfanta documentare si care prefera partiturile compuse de altii şi “fisele” pre-servite de catre cei platiti special sa o faca. Ehei, treaba grea memoria asta, nene Iancule! Si cel mai adesea aducatoare de traume si taceri nedeslusite…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (4-2-2011 la 06:20)

    Sper ca aceia care stiu cel mai mult despre incompetenta politicienilor romani, jurnalistii de meserie obligati sa taca de catre sefii care le conditioneaza painea de subiectele abordate si modul de tratare a lor, sa rupa intr-o buna zi tacerea si sa aflam cu cine avem de-a face nu doar la modul general in care am prezentat in articol situatia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • cristian dirnu: (7-2-2011 la 01:36)

    trebuie sa constat cu tristete ca aveti mare dreptate cu articolul asta.Apoi nu cred ca e cazul sa ne facem iluzii cu privire la ”ruperea tacerii” unora dintre jurnalisti .Asa ceva nu cred ca vom putea vedea vreodata din cauza faptului ca ei au o ”educatie speciala” in sensul asta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.160.153.233