ACUM.TV

Toate discuţiile actuale privind sistemul electoral sînt inutile în absenţa schimbării sistemului politic, deci a adoptării unei noi Constituţii, clare şi precise, care să opteze pentru un tip pur de guvernare – prezidenţial sau parlamentar –, să stabilească limpede funcţiile puterilor statului şi raporturile dintre ele, să reformeze Parlamentul, fie în sensul moncameralismului, fie în cel al unui bicameralism autentic. Dacă aceste lucruri se petrec, capătă sens şi o discuţie despre sistemul electoral. Desigur, aceasta nu e o chestiune constituţională, dar este una importantă şi dificilă pentru că solicită un larg consens politic. Peste tot în lume, instaurarea unui sistem de vot se face prin lege organică. Trebuie spus de la bun început că sistemele de vot universal „pure” – adică proporţionale, „pe listă”, sau majoritare, „uninominale” – au fiecare din ele avantaje şi dezavantaje şi se optează pentru unul sau altul în funcţie de ceea ce-ţi propui. Dacă doreşti o majoritate solidă, alegi desigur votul majoritar pe circumscripţii uninominale. Riscul este ca majoritatea voturilor să rămînă neutilizate. La ultimele alegeri din Marea Britanie, s-au dovedit utile doar 18% din voturi, deci majoritatea populaţiei a rămas nereprezentată în Camera Comunelor. Poate că, într-o democraţie de tradiţie cum este Anglia, acest lucru nu este atît de important – deşi e frustrant pentru alegători! – , dar într-una incipientă, mă tem că va conduce la demobilizare, la neparticiparea cetăţenilor la viaţa publică într-un moment esenţial al acesteia, alegerile. Se mai crede că acest tip de vot conduce la responsabilizarea aleşilor, de vreme ce ficare candidat se prezintă „în nume propriu”. Am mari dubii – dacă nu este candidat independent, tot partidul său îl propune. Pe deasupra, nu nepărat calitatea candidaţilor contează, ci banii de campanie, faima anterioară – nu obligatoriu pozitivă! –, sprijinul grupurilor de presiune, al lobbyurilor, al presei. Cu siguranţă, cu un asemenea sistem, dacă ar candida, d-nii Jiji Becali, Vadim Tudor, SOV, Mitrea, DIP, Voiculescu, Iliescu etc. ar fi în Parlament, aşa cum unii sînt şi acum, dar sosiţi „pe liste”. Mai mult, precum Ciocciolina aiurea, le-am avea şi pe doamnele Laura Andrişan sau Nicoleta Luciu. De ce doreşte, de pildă, PSD un sistem majoritar clasic? Pentru că e un partid cu oameni bogaţi, foarte mulţi „cu faimă” şi pentru că are mijloace de influenţare socială – număr de membri în poziţii cheie, „organe” de presă etc.
Dacă nu doreşti logica eficienţei, ci pe cea a reprezentativităţii, deci pentru votul „pe listă”, avantajele ar fi că majoritatea electoratului este reprezentată în Parlament, că se pierd doar voturile formaţiunilor care nu au atins pragul electoral, dar care sînt redistribuite proporţional partidelor care au trecut de prag. Se mai spune că acest sistem contribuie la întărirea partidelor, ca structuri politice esenţiale ale democraţiei. La noi însă, nu s-a întîmplat aşa ceva! În loc să devină organizaţii politice normale, partidele noastre s-au transformat în reţele clientelare, uneori cvasi-mafiote! De ce? Tocmai pentru motivele expuse în acest serial – nici un sistem electoral nu-şi exploatează resursele pozitive într-un sistem politic prost croit, cum este al nostru. Prin urmare, în cadrele acestui sistem politic, indiferent de sistemul de vot, trimişii noştri în Parlament vor fi cam aceiaşi ori de acelaşi fel. Nu schimbarea sistemului de vot va reforma clasa politică, ci reformarea sistemului politic însuşi, plecînd de la temeiurile sale constituţionale.
Tocmai pentru că sistemele „pure” au, pe lîngă avantajele reale ori doar sperate, şi dezavantaje, au fost create sisteme care încearcă să păstreze avantajele ambelor şi să elimine riscurile. Cele mai cunoscute şi folosite în diverse democraţii sînt „votul preferenţial pe listă” şi „votul mixt”, deci parţial „uninominal”, parţial „pe liste”, în proporţii variabile de la o ţară la alta. Din păcate, cel dintîi nu a intrat în discuţiile de acum, deşi mi se pare una din cele mai bune formule de a asocia avantajele votului de listă, întărirea partidelor şi reprezentativitatea politică a populaţiei, cu cele ale votului uninominal, responsabilizarea aleşilor. Rămîne dezavantajul unor majorităţi fragile, deci al caracterului aproape inevitabil al alianţelor şi coaliţiilor de guvernare, care la noi s-au dovedit pînă acum aproximativ funcţionale. Cum se procedează? Partidele îşi prezintă în circumscripţii listele de candidaţi, dar ordinea e stabilită de electorat, prin vot, în funcţie de fiecare alegere individuală. Nu contează pe cine trece partidul în fruntea listei, vor ajunge acolo cei preferaţi de majoritatea alegătorilor. Desigur, dacă alegătorii sînt responsabili, procesul de votare în sine durează mai mult decît în cazul votului de listă clasic.
Sînt diferite sisteme mixte de votare. Fie, în cadrul unui sistem bicameral, cum este al nostru, o cameră se alege în întregime „pe liste”, cealaltă „uninominal”. Fie o anumită proporţie din fiecare cameră este aleasă „pe liste”, iar restul „uninominal”. Un sistem interesant este cel propus de „ Asociaţia Pro Democraţia”, care are şi şanse de a fi adoptat, fiind sprijinit de PNL şi PD şi nefiind respins deocamdată, nu decisiv, decît de PSD, care preferă votul majoritar clasic, care îl avantajează! Acesta este preferat şi de preşedinte deocamadată, dar nu cred că D-Sa ar respinge versiunea APD, dacă o majoritate parlamentară ar agrea-o. Proiectul de lege al APD prevede că deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale delimitate în interiorul unor circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal. Circa jumătate din parlamentari sînt desemnaţi în mod direct, la nivelul colegiilor uninominale. Cealaltă jumătate va reprezenta circumscripţiile electorale, în sensul că mandatele vor fi dobîndite de către candidaţii care nu cîştigă alegerile în colegiile uninominale, dar reuşesc să obţină cele mai bune scoruri pe listele partidelor. Noutatea constă şi în faptul că circumscripţiile vor fi cele opt regiuni de dezvoltare stabilite în cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare. Un alt avantaj este reducerea numărului de parlamentari prin creşterea normei de reprezentare. Un deputat va avea în spate 90.000 de alegători, faţă de 70.000 acum, iar un senator va reprezenta 190.000 de alegători, faţă de 160.000. Se va ajunge la reducerea numărului de deputaţi şi senatori cu aproximativ 113. Camera ar avea 240 de membri, cu 92 mai puţin, iar Senatul 116 aleşi, cu 21 în minus.
Ce e de ales? În opinia mea, într-o democraţie „tînără”, trebuie optat pentru logica reprezentării. Iar un sistem mixt – lista preferenţială ori votul uninomial în versiunea APD – reuşeşte să o împace şi pe cea a responsabilizării aleşilor. Cel de-al doilea are chiar şanse de a conduce la majorităţi mai bune decît orice sistem de liste. Aş opta pentru sistemul APD, prin urmare, dar nu eu aleg!

Acest articol a fost publicat luni, 26 martie 2007 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.