caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica TELEGRAMA



 

Apel către Parlamentul României şi Parlamentul European

de (27-3-2007)

Apel către Parlamentul României şi Parlamentul European trimis de peste 750 de intelectuali, peste un milion de sindicalişti şi şase ONG-uri civice

– scrisoare deschisă iniţiată de Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Alianţei Civice, membru GDS –

Notă:
Acest apel a fost predat la Registratura Senatului Parlamentul României cu nr. înr. 499/15.03.2007, în atenţia D-lui Nicoale Văcăroiu – preşedintele Senatului, precum şi la Registratura Camerei Deputaţilor din Parlamentul României cu nr. înr. 1240/15.03.2007, în atenţia D-lui Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei Deputaţilor. Conform legii, destinatarii trebuie să răspunda în cel mult 30 de zile. Cerem domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentului să dezbată în plen solicitările noastre astfel încât să răspundă apelului conform legii.
Menţionăm că scrisoarea a fost trimisă prin poştă D-lui Hans-Gert Poettering, preşedintele Parlamentului European.

Apelul a fost lansat la data de 11 Martie 2007 la Timişoara – oraşul unde a început revoluţia română din 1989, cu prilejul dezbaterii publice aniversare a “Societăţii Timişoara”. La data de 21 martie 2007, Alianţa Civică a iniţiat la Bucureşti dezbaterea publică intitulată “Comunismul condamnat. Ce urmează?”. Majoritatea covârşitoare a participanţilor la aceste dezbateri publice au semnat apelul de mai jos.
_______________________________________________________________________________

Adresăm această scrisoare cu ocazia aniversării a 17 ani de la Proclamaţia de la Timişoara – adevărata cartă a revoluţiei anticomuniste din România.

Conform concluziilor Raportului elaborat de Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România, în ziua de 18 decembrie 2006, preşedintele ţării a condamnat oficial regimul comunist, declarîndu-l nelegitim şi criminal. Această condamnare a fost făcută şi în spiritul Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006.
România a fost primul dintre fostele state comuniste în care crimele regimului comunist au fost condamnate în baza unui asemenea raport. Considerăm că, indiferent de criticile ce pot fi aduse Raportului, nici un român de bună credinţă nu poate contesta justeţea unei asemenea condamnări. Cu toate acestea, împotriva evidenţei acestor crime, la data de 18 decembrie 2006, s-a încercat tocmai în Parlamentul României împiedicarea condamnării crimelor comunismului. Reamintim că, în vreme ce în toate celelalte ţări comuniste din Europa căderea comunismului s-a produs fără înregistrarea de victime, în România prăbuşirea dictaturii comuniste s-a soldat cu peste 1.100 de morţi şi peste 3.300 de răniţi. Printre cei cercetaţi de Justiţie ca responsabili ai acestui masacru se află personalităţi publice şi politice, unele prezente chiar în Parlamentul României.
Tentativa de împiedicare a condamnării oficiale a crimelor comunismului, încercată la 17 ani de la căderea oficială a acestuia, confirmă faptul că flagelul comunist nu a fost învins decât parţial în decembrie 1989.
Având în vedere că actuala criză politică din România a fost declanşată imediat după condamnarea oficială a crimelor comunismului, considerăm că această criză reprezintă o încercare de a bloca urmările fireşti ale condamnării oficiale.
Condamnarea crimelor regimului comunist va fi deplină doar atunci când recomandările Raportului vor deveni o realitate de care România are atât de multă nevoie. Parlamentul are datoria morală de a face posibilă această realitate.
În acest sens, solicităm Parlamentului României următoarele:
1). Adoptarea, cât mai curând posibil, a tuturor legilor care se impun conform concluziilor Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – raport declarat document al statului român. Publicarea urgentă de către Parlamentului României a unui calendar cu datele-limită la care vor fi adoptate respectivele legi. Stabilirea priorităţilor în adoptarea acestor legi de comun acord cu reprezentanţii societăţii civile şi ai opiniei publice.
2). “Având în vedere criminalitatea şi nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustraţiei” (citat din Raport, pag. 636). Menţionăm că această lege reprezintă, în esenţă, punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Legea lustraţiei a fost iniţiată în Parlament încă din 1994, respectiv din 1997, de către deputaţii PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu şi George Şerban. Datorită iniţiativei PNL, legea lustraţiei a fost adoptată anul trecut de Senat, fiind însă total blocată, de aproape un an, în Camera Deputaţilor.
3). Conform concluziilor Raportului (pag.633), solicităm sprijinul moral al Parlamentului pentru finalizarea cercetărilor Justiţiei referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi la fratricidul din iunie 1990. Cercetările au fost începute acum 17 ani tocmai de diferite comisii ale Parlamentului, concluziile acestora fiind neclare. Cercetările prin Justiţie au fost începute abia în 1999, fiind suspendate în timpul guvernării Iliescu-PSD (2000-2004), blocându-se astfel pentru încă patru ani aflarea adevărului. Cercetărileau fost reluate în decembrie 2004. Invocăm, de asemenea, concluziile Raportului elaborat de Comisia prezidenţială (pag. 633) care se referă la “necesitatea de a analiza în mod riguros, ştiinţific, evenimentele din decembrie 1989 şi postdecembriste, direct legate de regimul comunist, inclusiv prin finalizarea în regim de urgenţă a cercetărilor începute prin justiţie”. În noiembrie 2006, d-l general-magistrat Dan Voinea a precizat că se apropie de finalizarea dosarului “Iunie 1990” într-un viitor extrem de apropiat. Domnia sa a precizat că în acest dosar sunt învinuite şi vor fi trimise în judecată 34 de personalităţi politice şi publice, pentru infracţiuni foarte grave, pasibile de pedepse cuprinse între 15 ani şi închisoare pe viaţă. Potrivit celor afirmate de dl Voinea, în cazul dosarului “Decembrie 1989” numărul învinuiţilor va fi semnificativ mai mare. Considerăm că parlamentarii cercetaţi de Justiţie în calitate de învinuiţi ar trebui să se autosuspende din Parlament până la probarea nevinovăţiei lor.
4). Conform concluziilor Raportului (pag.633), solicităm sprijinul moral al Parlamentului pentru începerea cercetării prin Justiţie a următoarelor evenimente: reprimarea revoltelor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi din Braşov (1987); evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990 (menţionăm că cercetările au fost începute în 1990 de o comisie parlamentară). Este necesară de asemenea redeschiderea dosarelor „mineriadelor” din 1991 şi 1999. Conform concluziilor raportului, “acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste”.
Subliniem faptul că cercetarea prin Justiţie a evenimentelor menţionate în acest apel a fost cerută de cele mai prestigioase organizaţii civice non-guvernamentale în cadrul Apelului pentru România din 14 iunie 2005, apel adresat principalelor autorităţi ale statului, inclusiv Parlamentului.
5). Solicităm partidelor parlamentare care până în prezent au respins condamnarea oficială din 18 decembrie 2006, să-şi reconsidere poziţia şi să sprijine prin demersuri lipsite de orice echivoc condamnarea crimelor dictaturii comuniste. Conform concluziilor Raportului trebuie interzise “tentativele de apologie a regimului comunist. (…) A nega crimele comunismului este la fel de inacceptabil cu a le nega pe cele ale fascismului” (citat din Raport, pag. 636). Considerăm revoltătoare atitudinea unor parlamentari care apără, implicit sau explicit, regimul comunist care s-a făcut vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanităţii.

Având în vedere că Uniunea Europeană are nevoie de o Românie vindecată de urmările crimelor dictaturii comuniste, solicităm sprijinul moral al Parlamentului Uniunii Europene pentru soluţionarea cererilor noastre.

11 Martie 2007

Până în prezent această scrisoare este susţinută de următoarele organizaţii:

ALIANŢA CIVICĂ, preşedinte – Christian Mititelu

SOCIETATEA TIMIŞOARA, preşedinte – Florian Mihalcea

ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989, preşedinte – Teodor Mărieş

BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR – DECEMBRIE 1989 (131 de organizaţii de revoluţionari), preşedinte – George Costin

LIGA PRO EUROPA, co-preşedinte – Smaranda Enache

SOLIDARITATEA UNIVERSITARĂ, preşedinte – prof.univ.dr.Octavian Duliu

FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A METALURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA, preşedinte – Gheorghe Tiber (peste 10.000 membri)

CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ „CARTEL ALFA” (peste un milion de membri), preşedinte – Bogdan Iuliu Hossu

Totodată, scrisoarea este susţinută de 762 intelectuali – semnatari în nume propriu:

1. Alexandru Agache, doctorand în psihologie, Konstanz, Germania
2. Pompiliu Alămorean, arhitect, întâiul primar al Timişoarei libere
3. Horia Mircea Alămoreanu, prof.univ.dr.ing., Bucureşti
4. Aurelia Albăstroiu, chimist, Bucureşti
5. Mihaela Albu, conf. univ. dr, Universitatea din Craiova, scriitor, vicepreşedinta a Uniunii Naţionale a Femeilor din România (acreditare ONU)
6. Carmen Alexandrescu, inginer, Bucureşti
7. Sorin Alexandrescu, profesor, Universitatea din Amsterdam. Membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Membru GDS
8. Anghel Alexandru, jurist, Bucureşti
9. Şerban Alexandru, student, Timişoara
10. Cristina Alexe, avocat, doctorand Universitatea Bucureşti
11. Paul Andreescu, analist, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Constanţa
12. Roxana Anghel, studentă SNSPA, Bucureşti
13. Vlad Angheleanu, director tehnic, Sacramento, California, SUA
14. Sanda Anghelescu, jurnalist, Bucureşti
15. Viorica Andriţoiu, economistă – Asociaţia INFORR, Bucureşti
16. Liviu Antonesei, scriitor, preşedinte – Fundaţia Culturală Timpul
17. Ioan Sorin Apan, director – Seminarul Teologic Dumitru Staniloae, Braşov
18. Roxana Carmen Apetrei, medic, Alicante, Spania
19. Elena Ardelean, medic, Timişoara
20. Eugen Ardelean, inginer, Timişoara
21. Radu Ardevan, istoric, conf.univ.dr., Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj
22. Brînduşa Armanca, jurnalist, prof.univ., director al Institutului Cultural Roman – Budapesta
23. Clara Arustei, inginer, Bucureşti
24. Gheorghe Arvunescu, membru al senatului Alianţei Civice
25. Michael Astner, traducător şi scriitor, Iaşi
26. Alexandru Avram, dr., profesor de istoria Greciei antice, Universitatea din Le Mans, Franţa
27. Simona Avram, profesor, Lugoj
28. Mirel Valentin Axinte, expert marketing, Bucureşti
29. Mirko Azanaţcovici, consulul Serbiei la Timişoara, cetăţean de onoare al Timişoarei
30. Traian Baicu, inginer, Bamberg, Germania
31. Hannelore Baier, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Sibiu
32. Cristian Alexandru Balogh, ing.proiectant, Satu-Mare
33. Adrian Balomiri, inginer, Bucureşti
34. Horea Balomiri, doctorand, Viena, Austria
35. Laura Balomiri, lector univ., Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
36. George Baltac, dr. – Universitatea Sorbonne, diplomat (consul gen.), publicist, Paris
37. Octavian Barbosa, critic de artă, Bucureşti
38. Rodica Silvia Barlau, profesor, Beius-Bihor
39. Mihai Neagu Basarab, medic, Freiburg, Germania
40. Emilia Baştea, prof. pensionară, Sibiu, Romania
41. Ion Baurceanu, proiectant, Bucureşti
42. Maria Băescu, preşedinte A.C. Ploieşti
43. Eugenia Bălănescu, medic, Bucureşti
44. Florian Bălănescu, medic, fost deţinut politic, Bucureşti
45. Ioana Bălănescu, statistician, Bucureşti
46. Mihail Băncilă, inginer, Bucureşti
47. Mihaela Băncilă, cercetător, Washington, SUA
48. Radu Bărbulescu, scriitor, editor, preşedinte Asociatia Scriitorilor Romani si Germani, Munchen, Germania
49. Ion Baurceanu, proiectant, fost deţinut politic
50. Anca Băicoianu, drd., redactor şef, Editura Polirom
51. Florian Bălănescu, medic, fost deţinut politic, Bucureşti
52. Eugenia Bălănescu, medic, Bucureşti
53. Teodor Bănică, arhitect, Bucureşti
54. Vasile Bâtlan, profesor, istoric, Constanţa
55. Monika Beck, jurnalistă, Aachen, Germania
56. Rodica Belu, medic, Offenbach, Germania
57. Maria Becker-Brindea, coregraf, Luxemburg
58. Ion Berindei, arhitect, Boston, SUA
59. Ştefana Bianu, vicepreşedinte – Consiliul Mondial Român, membru al Consiliului de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
60. Sandu Biolan, inginer, Bucureşti
61. Viorica Patea Birk, prof.univ.dr., Universidad de Salamanca, Spania
62. Magdalena Biro, manager, Timişoara
63. Dan Birta, inginer termoenergetic, Bucuresti
64. Theodora Birta-Skillicorn, prof.univ., United World College, Singapore
65. Caius Bîrdăcel, student, Universitatea de Vest, Timişoara
66. Victor Bîrsan, cercetător, preşedinte – “Acţiunea pentru apărarea drepturilor omului”, membru GDS
67. Octavian Bzoja, inginer, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Braşov
68. Ana Blandiana, scriitoare, creatoare a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei – Sighet, preşedinte – Academia Civică
69. Ion Dorin Bleahu, medic pediatru, Bucureşti
70. Ioana Boca, istoric, director executiv Fundaţia Academia Civică, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România
71. Rodica Boconcios, vicepreşedinte Alianţa Civică – Filiala Bucureşti
72. Mircea Bocu, cercetător stiintific, Cluj
73. Costel Bodnar, art designer, San Francisco, SUA
74. Piroska Bogdan, secretar general Societatea Timişoara
75. Adriana Boilă, prof., Sibiu
76. Dorin Boilă, arhitect, Sibiu
77. Alexandru S. Bologa, director ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare „Grigore Antipa”, Constanţa
78. Victor Bolozan, analist programator, Popeşti-Leordeni, Ilfov
79. Ioana Bosca, sociolog, doctorand, Universitatea Pontifica Comillas, Madrid, Spania
80. Doru Botoiu, vicepreşedinte – Societatea Timişoara
81. Alex P. Boti, energetician, manager, Louisiana, USA
82. Stefano Bottoni, istoric, Universita di Bologna – Italia, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România
83. Lidia Gheorghiu Bradley, preşedinta Fundaţiei Aspera, Braşov şi Boston (SUA)
84. Doru Braia, jurnalist, Bucureşti
85. Mircea-Doru Branza, doctor în Lingvistică, Universitatea din Leiden, Olanda
86. Theodor Braşoveanu , doctorand fizică, Universitatea Princeton, SUA
87. Paulina Brăneţ, studentă Universitatea Timişoara
88. Oana Brătilă, studentă, Bucureşti
89. Mircea Brâncoveanu, inginer, Heidelberg, Germania
90. Aurora Briscon, prof., Timişoara
91. Lucreţia Brizu, medic, Timişoara
92. Dan Brudiu, inginer, Lugoj
93. Viorica Bucur, critic şi istoric de film, prof.univ.dr. UNATC, Bucureşti
94. Rodica Bucurescu, biolog, Bucureşti
95. Cosmin Budeancă, drd., expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România
96. Petru Budrugeac, doctor în chimie, cercetător ştiinţific principal INCDIE ICPE-CA Bucureşti
97. Alexandru Bugar, student UPT – Arhitectură, Timişoara
98. Vladimir Bulat, istoric şi critic de artă, Bucureşti-Chişinău
99. Elena Bumbaru, economist, Lausanne, Elveţia
100. Eugen Bumbaru, proiectant, Lausanne, Elveţia
101. Cosmin Bumbut, fotograf, multiplu laureat internaţional, Bucureşti
102. Constantin Burlacu, dr., preşedinte al Ligii Apararii Naţionale şi deputat al Parlamentului Internaţional pentru Securitate şi Pace, fost deţinut politic în România, New York, SUA.
103. Tudorin Burlacu, preşedinte L.O.R.D. 1989, Timişoara
104. Dezso Bustya, preot, fost deţinut politic
105. Elisabeta Bustya, funcţionar, fost deţinut politic
106. Dalina Butculescu, economist, Germania
107. Alexandru Simion Buturuga, medic internist, Paris, Franţa
108. George Calalb, dr. în medicină, Bucureşti
109. Anca Calangiu, cercetător ştiinţific, Bucureşti
110. Ionel Cană, medic, disident anticomunist – fondator al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România -1979, Bucureşti
111. Mioara Caragea, conf.univ.dr., Universitatea Bucureşti
112. Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, preşedintele UNITER, fost ministru al Culturii (1996-2000).
113. Nicolae Carp, inginer, Bucureşti
114. Mihaela Cartiş, membră – Clubul Civic, Bucureşti
115. Igor Caşu, istoric, cercetător – Institutul de Istorie din Chişinău, Universitatea din Freiburg, Universitatea din Geneva, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
116. Hristian Cava, cercetător, Bucureşti
117. Smaranda Cazan-Livescu, prof., preşedinte Romanian American Cultural Center „Athenaeum”, Fulbright Alumni Resource, preşedinte Uniunea Internationala a Femeilor Române, Atlanta, SUA
118. Dan Dumitru Călinescu, director general – Universal, Toronto, Canada
119. Florin-Gheorghe Călinescu, IT manager, Laval , Quebec , Canada
120. Ion Căpăţână, prof., Timişoara
121. Aurelia Căpăţîneanu, prof., Timişoara
122. Gheorghe Căpăţîneanu, inginer, Timişoara
123. Mircea Cărtărescu, scriitor, Bucureşti
124. Alexandru Cărăuşu, conf.dr., Universitatea Tehnică, Iaşi
125. Tinca Cătană, economistă, Timişoara
126. Ionuţ Cătălin Cătană, student, Timişoara
127. Magda Cârneci, scriitor, director adj. – Institutul Cultural Roman, Paris, membru GDS
128. Andreea Cârstea, cercetător FAC, Bucureşti
129. Cristina Ceauşescu, studentă Drept, Bucureşti
130. Constantin Cepleanu, medic, Le Mont, Elveţia
131. Vasile Cercel, revoluţionar, Timişoara
132. Ruxandra Cesereanu, scriitor, Cluj
133. Silvia Chladni, medic, Timişoara
134. Ana Dorina Chiorean, arhitect, Baia Mare
135. Georgeta Ioana Chiorean, inginer geolog, Baia Mare
136. Gheorghe Sima Chiorean, geolog, Cluj-Napoca
137. Pamela Sima Chiorean, medic pediatru, Cluj-Napoca
138. Elisabeta Chiper, informatician, Bucureşti
139. Gheorghe Chiper, arhitect naval, Bucureşti
140. Dumitru Sorin Chireac, istoric, Iaşi
141. Nicoleta Chiriţă, studentă FSPUB, Bucureşti
142. Radu Chiriţă, jurist, lector.univ.dr., Univ.Babeş-Bolyai, Cluj, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
143. Nicoleta Chirica, profesor, Atlanta, USA
144. Alexandra Ciocârlie, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie si Teorie Literara „G.Călinescu”, Bucuresti
145. Ioan Ciofu, psihofiziolog, dr. în psihologie, Bucureşti
146. Ioan Ciolac, inginer, inginer, Timişoara
147. Sultana Ciolac, membru Alianţa Civică, Bucureşti
148. Anamaria Ciuhandu, preşedinte Clubul femeilor creştin-democrate din Banat
149. Marius Ciupertea, librar, Timişoara
150. Octavian Ciupitu, architect, Stockholm, Suedia
151. Alexandru Cizek, privatdozent, Westfaelische WilhelmsUniversitaet, Muenster, Germania
152. Petre Remus Cîrstea, muzeograf – Muzeul Jud.Argeş, asist.univ. Universitatea din Piteşti
153. Alexandru Clincea, col. inginer, Bucureşti
154. Zaharia Clitan, student Universitatea Timişoara
155. Alexandru Ghe. Cojocaru, inginer, Ploieşti
156. Corneliu Codreanu, inginer diplomat, Germania
157. Mihaela Cojocaru, studentă, Timişoara
158. Smaranda Cojocaru, studentă Politehnică, Bucureşti
159. Victor Cojocaru, dr., cercetător ştiinţific, Institutul de Arheologie al Academiei Române, Iaşi
160. Diana di Cola, profesoară, Sydney, Australia
161. Silvia Colfescu, director editorial, Editura Vremea, Bucureşti
162. Denisa Comănescu, scriitoare, director editorial, Editura Humanitas
163. Doina Constandache, arhitect, Paris, Franţa
164. Mioara Constandache, profesoară, Tulcea
165. Marcel Constantin, manager, Montreal, Canada
166. Alexandru Constantinescu, realizator TV, Lugoj
167. Emil Constantinescu, preşedinte al României (1996-2000), Bucureşti
168. Mihai Constantinescu, regizor de film, fost deţinut politic, Bucureşti
169. Nicolae Constantinescu, prof.dr., membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Romania
170. Rodica şi Flavia Coposu, surorile lui Corneliu Coposu (1914-1995), liderul luptei politice anticomuniste în România postcomunistă.
171. Adrian Corduneanu, profesor, Universitatea Tehnică, Iaşi
172. Doina Cornea, disidentă şi luptătoare anticomunistă
173. Raico Cornea, jurnalist, Timişoara
174. Dumitru Cormoş, profesor, fost deţinut politic
175. George Costin, preşedintele Blocul Naţional al Revoluţionarilor – Decembrie 1989 (131 de organizaţii de revoluţionari)
176. Miron Costin, medic, Los Angeles, SUA
177. Speranţa Costin, fizician, Los Angeles, SUA
178. Despina Cosmuţă, doctor în medicină, Calpe, Spania
179. Liliana Cosmuţia, bibliolog, Massy , Franţa
180. Mircea Cosmuţia, doctor în medicină, Calpe, Spania
181. Titus Cosmuţia, profesor, Massy, Franţa
182. Dorana Coşoveanu, istoric şi critic de artă, Bucureşti
183. Radu Cotet, conf. univ., Namur, Belgia
184. Christian Crăciun, profesor, Floreşti, Prahova
185. Iuliu Coşuleţu, avocat, Braşov
186. Elena Crăciun, inginer, Bucureşti
187. Mihai Creangă, jurnalist, Bucureşti
188. Gabriel Cristache, inginer senior expert, München, Germania
189. Radu Călin Cristea, scriitor, senior editor “Cotidianul”, Bucureşti
190. Marius Cristian, istoric, Iaşi
191. Bogdan Crânganu-Creţu, dr., cercetător, ABB Switzerland AG, Elveţia
192. Mihai Crîzmic, librar, Timişoara
193. Ştefan Crunteanu, profesor, Timişoara
194. Petru Pilu Cuculanu, prof., Timişoara
195. Nicolae Cupcea, prof.univ.dr., Universitatea Politehnică, Bucureşti
196. Elena Dan Grisel, bibliotecară, Institut suisse de droit comparé, Lausanne, Elveţia
197. Nicolae Danciu, economist, Timişoara
198. Dan Danila, poet, traducător, Leonberg, Germania
199. Lucia Darian, web-designer, Roma, Italia
200. Petre Datculescu, aviator, Bucureşti
201. Vladimir David, inginer, Bucureşti
202. Lucia Dărămuş, redactor, scriitor, Cluj-Napoca
203. Raluca Ilaria Demetrescu, artist vizual, Paris
204. Ruxandra Demetrescu, conf.univ.dr., Universitatea Naţională de Arte Frumoase, Bucureşti
205. Bernád Dénes, cercetător, Canada
206. Mircea A. Diaconu, critic literar, prof. univ. – Universitatea din Suceava
207. Corneliu Ioan Dimache, inginer, Ploieşti
208. Dan Dimancescu, scriitor şi jurnalist, Boston, SUA
209. Andreea Divin, tehnoredactor, Timişoara
210. Neagu Djuvara, istoric, Bucureşti
211. Anca Dobrescu, inginer electronist, Bucureşti
212. Dorin Dobrincu, istoric, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, Iaşi, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
213. Vasile Docea, dr., conf.univ., Timişoara
214. Ioana Donescu Bagshaw, inginer, Rennes, Franţa
215. Elena Dorneanu, energetician, Cluj-Napoca
216. Camelia Doru, medic, preşedinte Fundaţia ICAR, Bucureşti
217. Nicolae Dosa, muzician, orchestra filarmonica din Monte-Carlo, Nice, Franţa
218. Marin Dov, jurnalist, Timişoara
219. Florentina Dragomir, studentă, Bucureşti
220. Victor Drăghicescu, student Drept, Bucureşti
221. Octavian Duliu, preşedinte – Solidaritatea Universitară, prof.univ.dr., Facultatea de Fizica, Universitatea Bucureşti
222. Alexandru Dumitrescu, fost deţinut politic, Bucureşti
223. Aurora Silvia Dumitrescu, profesoară, fost deţinut politic
224. Cristinel Dumitrescu, inginer, fost deţinut politic
225. Florin Dumitrescu, economist, fost deţinut politic
226. Mihail F. Dumitrescu, inginer, Bucureşti
227. Paul Dumitrescu, inginer, fost deţinut politic
228. Eva Dumitriu, contabil, London, Marea Britanie
229. George Dumitriu, restaurator, London, Marea Britanie
230. Janeta Dumitriu, arhitect, Bucureşti
231. Ion Dumitru, medic diplomat, American Board “Obstetrica si Ginecologie”, SUA
232. Ion T. Dumitru, fost deţinut politic, trezorier, Fundaţia Culturală Memoria – Argeş
233. Stelian Dumistrăcel, prof.univ., Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi
234. Horia Dulvac, scriitor, Timişoara
235. Mariana Dulvac, inginer, Timişoara
236. Dan L. Duşleag, asist.univ., Indiana University, SUA
237. Lucia Duşleag, pediatru, Toronto, Canada
238. Eugenia Duţă, muzician, Franţa
239. Mircea Duţescu, prof. dr., medic, Aachen, Germania
240. Constantin-Laurenţiu Erbiceanu, inginer, Frankfurt/M, Germania
241. Minodora Emandi, profesoară, Timişoara
242. Smaranda Enache, co-preşedinte – Liga PRO EUROPA, membră GDS.
243. Ionel Enculescu, inginer, Timişoara
244. Constantin Enoiu, inginer, Bucureşti
245. Constantin Eretescu, scriitor, Providence, SUA
246. Valentin Feyns, Scientific Fellow, consultant, The United States Pharmacopeia, Rockville, Maryland, SUA
247. Ioana Filat, redactor şi traducător, Editura Polirom, Bucureşti
248. Nicolae Filin, comerciant, Timişoara
249. Radu Filipescu, preşedintele Grupului pentru Dialog Social. Disident anticomunist. Fost deţinut politic. Membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
250. Constantin Filipoaia, inginer, Bucureşti
251. Georgeta Filipoaia, inginer, Bucureşti
252. Ion Filotti, prof. univ. – New York University, Columbia University, Université de Paris, Orsay. Cercetător – Directeur de Recherches, Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, Franţa.
253. Ana Flană, medic, Timişoara
254. Gheorghe Florescu, membru Alianţa Civică, Bucureşti
255. Mariana Florian, vicepreşedinte – Alianţa Civică
256. Şerban Foarţă, scriitor, Timişoara
257. Constantin Fodor, economist, fost deţinut politic
258. Bradu-Constantin Fotiade, medic, profesor associat de Cardiologie Interventionala, Institutul de Cardiologie „C.C.Iliescu”, Bucureşti
259. Augustin Frăţilă, scriitor, red.şef Editura ALLFA, membru U.S.R.
260. Marilena Frenţiu, director Teatrul Municipal Baia Mare
261. Alexandru Fronea, administrator firmă, Bucureşti
262. Theodor N. Fronea, manager, Bucureşti
263. Victor Frunză, scriitor, Bucureşti
264. Sultana Gagea, membră – Asociaţia INFORR, Bucureşti
265. Florin Galescu, reporter, Timişoara
266. Georg Gane, manager, München, Germania
267. Alina Galeriu, studentă SNSPA
268. Tom Gallagher, prof.univ.dr., Bradford University, United Kingdom
269. Mircea Gallin, profesor, Bucureşti
270. Gabriela Gavril-Antonesei, scriitor, profesor Universitatea Jagiellona, Cracovia, Polonia
271. Augustin Gănescu, inginer, Saline, Michigan, SUA
272. Cristian Gănescu, întreprinzator, Sibiu
273. Elisabeta Gănescu, contabil, Saline, Michigan, SUA
274. Constantin Geangu, inginer, membru al Consiliului director al Alianţei Civice
275. Matei-Dumitru Georgescu, statistician medical principal, Bucureşti
276. Simona Georgescu, proiectant, Bucureşti
277. Iustin Gabriel German, inginer proiectant, Bucureşti
278. Nicolae German, ing. agronom, şef laborator ICLF Vidra, Ilfov
279. Liviu Giosan, dr. geolog, cercetător Woods Hole Oceanographic Institution, USA
280. Mariana Gîrbovan, studentă masterandă, Timişoara
281. Dan Ghelase, preşedinte ARTRAD
282. Radu Pavel Gheo, scriitor, traducător, Timişoara
283. Leonid H. Gheorghian, medic, Bensheim, Germania
284. Dragoş Gheorghiu, energetician, Zürich, Elveţia
285. George Gheorghiu, licenţiat în Academia Comercială, Bucureşti
286. Ştefan Ghergheli, Asociaţia Românilor Creştin Democraţi din Germania
287. Dinu Gherman, cercetător, jurnalist Romania Libera, Cluj
288. Mihai Ghircoiaş, profesor, Cluj-Napoca
289. Ruţica Ghimpu, prof., Timişoara
290. Liviu Ghiţea, profesor de vioară, Sousse, Tunisia
291. Ovidiu Giulvezan, profesor, Timişoara
292. Ştefan Gladin, regizor TVR
293. Vasile Gogea, scriitor, luptător în revoluţia din Decembrie 1989, Cluj-Napoca
294. Sanda Golopenţia, prof. universitar, Providence, SUA
295. Monica Goubard, informatician., Cognac, Frnaţa
296. Jon Gostin, regizor film, TVR
297. Ion Grama, technician, fost deţinut politic
298. Mihail Laurentiu Grecea, doctor in chimie, cercetător, Leiden, Olanda
299. Devis Grebu, artist plastic, Bucureşti
300. Dan Grozav, inginer, Timişoara
301. Francisc Grunberg, traducător, Timişoara
302. Stere Gulea, regizor, prof.univ.dr., membru GDS
303. Adrian Gutuiescu, proiectant, fost deţinut politic
304. Aladár Hampel-Binder, inginer constructor, Braşov
305. Andrea Enikõ Hampel-Binder, medic, Braşov
306. Anca Harasim, director executiv, Camera de Comerţ Americană în România
307. Teofil Haica, vicepreşedinte FNRD 1989, Timişoara
308. Dorin Hehn, inginer, Timişoara
309. Margareta Helvey, pensionară, Sacramento, California, SUA
310. Elena Hillard-Vasescu, gérante de société, Paris, Franţa
311. Zsolt Horvath, subinginer, Timişoara
312. Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte – C.N.S. „Cartel ALFA” peste un milion de membri)
313. Lucia Hossu Longin, realizator TV “Memorialul Durerii”, secretar general Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România
314. Lucica Iancu, prof.univ., Timişoara
315. Victor Iancu, prof.univ., Catedra UNESCO de Drepturile Omului, Baia Mare
316. Dinu Ianculescu, scriitor şi actor , Frankfurt am Main, Germania.
317. Florin Iepan, regizor de film, Timişoara
318. Mihaela Iftime, studentă Universitatea Timişoara, Câmpulung Moldovenesc
319. Constantin Igescu, membru Alianţa Civică, Bucureşti
320. Mircea Ignat, vicepreşedinte – Solidaritatea Universitară, dr. ing., cercetător ştiinţific principal I, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Inginerie Electrică – Cercetări Avansate.
321. D.Lucian Iliesiu, arhitect, New-York, SUA
322. Sorin Ilieşiu, iniţiator al Apelului pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal, apel lansat la 10 martie 2006, semnat de peste 500 de intelectuali, 45 de organizaţii nonguvernamentale, două organizaţii sindicale reprezentând peste 1.000.000 de membri. Vicepreşedinte al Alianţei Civice, membru al GDS şi al Societăţii Timişoara.
323. Victor Ilieşiu, arhitect, Bucureşti
324. Petru Ilieşu, scriitor, preşedinte – Fundaţia ”Timisoara ’89”
325. Dumitriţa Dorina Ilirtie, studentă SNSPA, Bucureşti
326. Virginia Ion, secretar ştiinţific, Academia Civică
327. Alexandru Ionescu, inginer, San Francisco, USA
328. Ana Maria Ionescu Wollner, inginer, Bucureşti
329. Aristide Ionescu, vicepreşedinte Fundaţia Culturală Memoria – Argeş, fost deţinut politic trecut prin experimentul “reeducarii”din Piteşti (“cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” – Al. Soljenitzin)
330. Georgeta Ionescu, învăţătoare, Montreal, Canada
331. Iulian Ionescu, constructor, Montreal, Canada
332. Liana Ionescu, doctor în filosofie, cadru didactic universitar, Bucureşti
333. Maria Alexandra Ionescu, studentă Universitatea Timişoara
334. Miltiade Ionescu, medic, fost deţinut politic
335. Nicolae Ionescu, laborant, Montreal, Canada
336. Nicolae Ionescu, pensionar, Montreal, Canada
337. Gheorghe Ioniţă, economist, Timişoara
338. Oliver Ioniţă, şef departament mentenanţă, Bucureşti
339. Sorin Ioniţă, muzeograf, Bucureşti
340. Silviu Ioniţă, prof.univ.dr., secretar ştiinţific, Universitatea din Piteşti
341. Filip-Lucian Iorga, istoric, publicist, Bucureşti
342. Lucia Iorga, doctor în psihologie, Bucureşti
343. Afrodita Iorgulescu, matematician, profesor – Academia de Studii Economice
344. Anastasia Iorgulescu, fostă studentă la Medicină, fost deţinut politic – muncă silnică pe viaţă
345. Tiberiu Ioschici, inginer, Timişoara
346. Niculiţă Iosebică, economist, Bucureşti
347. Gheorghe Ipate, inginer, fost deţinut politic
348. Paula Irescu, biolog, Bucureşti
349. Diana Irimia, studentă, Bucureşti
350. Ana-Maria Isofache, masterand – Centrul de Studii Europene, Iaşi
351. Valerică Ispas, inginer, Bucureşti
352. Gheorghe Istrătescu, arhitect, Bucureşti
353. Gabriel Ivan, Education & Science Projects Manager, British Council, Bucureşti
354. Victor Ivanovici, scriitor, prof.univ., Univ. „Aristotel”, Salonic, Grecia
355. Cezar Ivănescu, scriitor
356. Alexandru Jădăneanţ, avocat, Timişoara
357. Doina Jela, scriitor, jurnalist, secretar – Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România
358. Dan Tudor Jemna, manager, Iaşi
359. Ovidiu Jiman, muzician, Timişoara
360. Alexandra Jivan, doctorandă în antropologie, Montreal, Canada
361. Ionel Jude, inginer, Bocşa, Caraş-Severin
362. Charles Kercea, tehnician, fost deţinut politic
363. Hansgeorg v. Killyen, profesor Max-Planck-Gymnasium, Lahr, Germania
364. Cornel Klein, profesor, Montreal, Canada
365. Victoria Voicu Klein, stenografa, Montreal, Canada
366. Kázmér Kovács, arhitect, Sfântu-Gheorghe
367. Victor Baltateanu Kornis, designer, Frankfurt am Main, Germania
368. Eniko Koos, cercetător, Cluj
369. Traian Lalescu, analist economist, Pittsburg, SUA
370. Mihaiu Lancuzov, muzeograf, Bucureşti
371. Cristian Lascu, speolog, redactor şef “National Geographic Romania”
372. Dinu Lazar, fotograf, multiplu laureat internaţional, Bucureşti
373. Simina Lazar-Huser, energetician, Paris, Franţa
374. Dumitru-Felician Lăzăroiu, prof. dr. ing., Paris, Franţa
375. Ana-Maria Lebădă, studentă SNSPA, Bucureşti
376. Adrian Leu, software engineer, Cambridge, Marea Britanie
377. Lucian I. Livescu, ing., juranlist, preşedinte „American Romanian Sister Cities Council, Youth for a Better World, Atlanta City of Peace Project, SUA
378. Cosmin Lolea, inginer calculatoare, Timişoara
379. George Luca, om de afaceri, Botoşani
380. Raymond Luca, Senior Accountant, EPlus Inc., Herndon, Virginia, USA
381. Delia Lucian, studentă, Oradea
382. Anca Lungu, prof.univ., dr., Samford University, Birmingham, Alabama, SUA
383. Claudiu T. Lungu, prof.univ., dr., University of Alabama, Birmingham, SUA
384. Dragoş Lumpan, fotograf laureat internaţional, Bucureşti.
385. Mihaela Lungu, economist, Braşov
386. Nicolae Lupan, Asociaţia Mondială “Pro Basarabia şi Bucovina”, Bucureşti
387. Adrian Lupaş, ing. constructor, München, Germania
388. Simona Carmen Lupaş, ing. constructor, München, Germania
389. Coman Lupu, prof. univ. dr., şef de Catedră, Universitatea din Bucureşti
390. Giorgio Lupu, arhitect, vicepreşedinte – Nadel Architects Inc., Los Angeles, SUA
391. Traian Lutcan, technician, fost deţinut politic
392. Rosana Macăli, referent, Timişoara
393. Alexandru Maier, medic, fost deţinut politic
394. Florina Maliţa, studentă, Braşov
395. Constantin Maltezianu, inginer, Neuilly S/Seine, Franţa
396. Cătălin Mamali, psiholog social, SUA
397. Ion Man, administrator, fost deţinut politic
398. Nistor Man, profesor, preşedintele Filialei AFDPR-Mureş, fost deţinut politic
399. Paul Mancaş, profesor, fost deţinut politic
400. Maria Manda, profesor, Giurgiu
401. Mirella Manda, profesor, Giurgiu
402. Dumitru Manda, profesor, Giurgiu
403. Cornelia Maria Manolescu, profesoară, Bucureşti
404. Apostol Manta, inginer, Bucureşti
405. Ionuţ Mareş, student Universitatea Timişoara
406. Ion Maria, scriitor, prof. de istorie, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova
407. Bata Marianov, artist plastic, scriitor, Germania
408. Gabriel Marin, prof.univ., the University of Ottawa, Canada
409. Mihai Marin, fost deţinut politic, Bucureşti
410. Viorel Marineasa, scriitor, conf.univ.dr., Universitatea de Vest, Timişoara
411. Aurelia Marinescu, profesoară, Bucureşti
412. Daniela Marinache, studentă SNSPA, Bucureşti
413. Nicolae Marinescu, dr.ing., manager, Bucureşti
414. Anca Liana Marton, ing. chimist, conf.univ.dr., Universitatea Politehnică, Bucureşti
415. Constantin Marţian, vicepreşedinte – Alianţa Civică
416. Claude G. Matasa, consul general al României, dr.ing.prof.univ. Chicago, SUA
417. Ioan Matiş, subinginer,Timişoara
418. Cristian-Adelin Maxim, avocat, Drobeta Turnu-Severin
419. Sorin Mărculescu, scriitor, membru GDS
420. Nicolae Mărgineanu, regizor film, Bucureşti
421. Teodor Mărieş, preşedinte – Asociaţia 21 Decembrie 1989
422. Radu Mârza, istoric, lector univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj
423. Carmen-Maria Mecu, psiholog, dr.conf.univ., Universitatea Ecologică, Facultatea de Psihologie, Bucureşti
424. Nicolae Mecu, cercetător principal I, istoric literar, prof.univ.dr., Bucureşti
425. Dumitru Medan, inginer constructor, Cluj-Napoca
426. Christiana Medianu, arhitect, Bucureşti
427. Mihai Mereuţă, preşedinte Liga Habitat, Bucureşti
428. Lavinia Micu, inspector, Timişoara
429. Adriana Micula, pensionar, Sydney, Australia
430. Dan Micula, informatician, Sydney, Australia
431. Rusalim Micula, pensionar, Sydney, Australia
432. Octavian Miclescu, scriitor, Galaţi
433. Dan Mihalache, medic, Timişoara
434. Felicia Mihalache, medic, Timişoara
435. Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara
436. Ilie Mihalcea, jurnalist, Paris, Franţa
437. Marieta Mihalcea, Asoc. 16 Decembrie 1989, Timişoara
438. Mihai Mihalcea, coregraf, director, Centrul National al Dansului, Bucureşti
439. Constantin Lulu Mihailă, inginer, Montreal, Canada
440. Liliana Pavelescu-Mihailă, inginer, Montreal, Canada
441. Emil Mihăilescu, arhitect, fost deţinut politic
442. Preda Mihăilescu, prof. univ., Mathematisches Institut Universitaet Goettingen, Germania
443. Antonia Munteanu, medic, Oradea
444. Senina Mihăilescu Mureanu, jurnalist şi traducãtor, Madrid, Spania
445. Mircea Mihăieş, scriitor, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman
446. Liviu Mihoc, inginer, Hamburg, Germania
447. Cristian Mihu, arhitect, Bucureşti
448. Alice Mija, conferenţiar- Universite de Nice, Franţa
449. Lucian C. Milea, inginer electronică şi telecomunicaţii, Bucureşti
450. Damian Milivoi, economist, Timişoara
451. Elena Miller, jurist, Indianapolis, SUA
452. Adrian Mircea, disident anticomunist – membru al Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (1979), Bucureşti
453. Emilia Mircea, studentă medicină – Universitatea Timişoara
454. Alexandru Mircescu, profesor, Montreal, Canada
455. Georgeta Mircescu, profesor, Montreal, Canada
456. Christian Mititelu, preşedintele Alianţei Civice
457. Paul Mitroi, jurist, fost deţinut politic
458. Inez Mocanu, energetician, Lyon, Franţa
459. Angela Raluca Moise, profesor, Bucureşti
460. Cornel Moldovan, cercetător, Bucureşti
461. Ana Monoran, electronist, Timişoara
462. Oana Monoran, jurnalist, Timişoara
463. Paul Alexandru Monoran, student, Timişoara
464. Petrişor Morar, secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, Bucureşti
465. Sergio Morariu, jurnalist, Timişoara
466. Călin Mucichescu, inginer, profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti
467. Christina Mucichescu, inginer, Bucureşti
468. Paul A. Mucichescu, student Universitatea Humboldt, Filozofie, Berlin, Germania
469. Carmen Muntean-Cristache, asist.univ.drd., Universitatea Bucuresti.
470. Ioana Munteanu, lector la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Bucureşti
471. Vasile Muntean, electronist, Sibiu
472. Alexandru Munteanu, jurnalist TVR, Bucureşti
473. Dan Munteanu Colán, prof. dr., Universidad de Las Palmas, Spania
474. Elena Munteanu, pensionară, Montreal, Canada
475. Alin Mureşan, cercetător, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România
476. Olga Mureşan, geolog, Bucureşti
477. Petru Mureşan, geochimist, Bucureşti
478. George Muşat, avocat, Bucureşti
479. John Nandris, arheolog, Oxford, Marea Britanie
480. Silvestru Nanu, economist, fost deţinut politic
481. Mihai Nasta, profesor, cercetător, Bruxelles, Belgia
482. Geza Nagy, preot, fost deţinut politic
483. Maria Neagu, cineast, Bucureşti
484. Mihai Neagu, inginer, fost deţinut politic
485. Traian Neamţu, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Cluj
486. Damian Necula, scriitor, Franţa
487. Alexandru Nemţanu, student sociologie, Bucureşti
488. Dumitru Nestor, secretar, Fundaţia Culturală Memoria – Argeş
489. Vasile Nica, inginer, Nürnberg, Germania
490. Cristian Nicoară, inginer, Bucureşti
491. Dan Nicoara, inginer, manager, Toronto, Canada
492. Ion Nicoară, technician, fost deţinut politic
493. Lucica Nicoară, ing. electroenergetic, vicepreşedinte – Consiliul Naţional al Alianţei Civice, Braşov.
494. Nicolae Ambrozie Nicoară, ing. electronist, preşedintele Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina” filiala Braşov.
495. Mircea Nicosevici, inginer, Timişoara
496. Radu Nicosevici, economist, preşedinte Academia de Advocacy, Timişoara
497. Nicola Nikolaus, medic, conferentiar Universitatea Düsseldorf-Germania
498. Dan Nicolescu, inginer, Quincy, MA, USA
499. Doina Nicolescu, inginer, Quincy, MA, USA
500. Andreea Niculescu, inginer IT, Enschede, Olanda
501. Dan Niculescu, arhitect, expert, Prangins, Elveţia
502. Ecaterina Niculescu, proiectant, fost deţinut politic
503. Ştefan Niculescu-Maier, consultant dezvoltare software, fost deţinut politic, Fairfax, SUA
504. Constantin Nistorică, economist, fost deţinut politic, preşedintele Filialei-Bihor
505. Viorica Nişcov, cercetător, traducător, Bucureşti
506. Ioana Niţulescu, studentă, Bucureşti
507. Nicolae Noica, inginer, profesor, ex-ministrul Domeniul Public, Bucureşti
508. Dan Novacovici, fost deţinut politic, inspector in construcţii, SUA
509. Ana Otilia Nuţu, economist, Bucureşti
510. Dumitru Nuţu, medic, Bucureşti.
511. Dumitru Olteanu, fost deţinut politic, membru al Comitetului Director Fundaţia Culturală Memoria – Argeş
512. Ágoston Olti, istoric, expert al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
513. Andrei Opaiţ, arheolog, Universitatea din Texas, SUA.
514. Leonard Oprea, prozator, eseist, Boston, SUA
515. Adrian Oroşanu, traducător, Bucureşti
516. Theodor Orasianu, geolog, Geneva, Elveţia
517. Dan Ottulescu, inginer, fost deţinut politic
518. Mihai Pamfilie, artist plastic, Leeuwarden, Olanda
519. Izverina Pan, scriitor, Bucureşti
520. Şerban Papacostea, academician, membru al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române
521. Ovidiu Papană, prof.univ., Timişoara
522. Monica Papazu, conf.univ.dr. – literatură comparată şi teologie, scriitor, Danemarca
523. Vasile Paraschiv, disident anticomunist. Fost deţinut politic. Premiul GDS – 2006.
524. Radu Paraschivescu, scriitor, Bucureşti
525. Manuela Paraschivescu, jurist, Bucureşti
526. Mihnea Paraschivescu, meteorolog, Bucureşti
527. Alexandrina Pascan, economist, fost deţinut politic
528. Ion Pascan, economist, fost deţinut politic
529. Gabriella Pasztor, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti
530. Horia-Roman Patapievici, scriitor, preşedintele Institutului Cultural Român
531. Paula Ecaterina Patea, inginer, Bucureşti
532. Carmen Pătruţ, consilier pentru afaceri europene, Bucureşti
533. Rodica Păunescu, profesoară, Bihor
534. Aurel Pârvu, conf.univ., Institutul de Arhitectură, Université de Genève, Elveţia
535. Rodica Pârvu, inginer, Geneva, Elveţia
536. Marius Pentelescu, jurnalist, Radio Timişoara
537. Jose Luis López Pérez, prof. univ.dr., Universitatea din Salamanca, Spania
538. George Petcan, economist, Bucureşti
539. Ovidiu-Flavius Petcu, inginer, Iaşi
540. Ioan Peter, actor, dramaturg, Arad
541. Maria Petraşcu, ziarist, Braşov
542. Arcadiu Petrescu, medic, Bucureşti
543. Cornelia Petrescu, inginer, scriitor, St Laurent du Pont, Franţa
544. Elena Petrescu, economist, Bucureşti
545. Ioan Petrescu, medic, Visp, Elveţia
546. Ioan-Vasile Petrescu, inginer, St Laurent du Pont, Franţa
547. Virgil Petrescu, profesor universitar, Bucureşti
548. Maria Petric, prof., Timişoara
549. Nicolae Petric, medic, Timişoara
550. Dusan Petrovici, poet, Dusseldorf, Germania
551. Elisabeta Pichl, economist, Timişoara
552. Ileana Pintilie, conf.univ.dr. – Universitatea de Vest, Timişoara
553. Andrei Pippidi, istoric, Bucureşti
554. Christian Plajer, preot Biserica Neagră Braşov, Decan al Districtului Bisericesc Evanghelic C.A., Braşov
555. Barbu Plosceanu, inginer, Bucureşti
556. Anamaria Pop, scriitoare, traducătoare, Szalkszentmarton, Ungaria
557. Ion Pop, prof.univ., scriitor, Cluj-Napoca
558. Oana Raluca Pop, inginer, Bocşa, Caraş-Severin
559. Costel Popa, director cercetare, Bucureşti
560. Dinu Popa, jurnalist, New York, SUA
561. Ilie Popa, decan – Universitatea din Piteşti. Preşedinte – Fundaţia Culturală Memoria, Argeş
562. Neculai Popa, Los Angeles, SUA
563. Silvia Popa, istoric de artă, cercetător, publicist, Germania, Marburg
564. Antonie Popescu, avocat, membru senior al Ligii Studenţilor din Universitatea din Bucureşti –1990.
565. Dana Nicoleta Popescu, filolog, cercetător ştiinţific, Timişoara
566. Cristian Popescu, inginer, Bucureşti
567. Crişan Popescu, prof. univ.dr. ing., Aachen, Germania
568. Iulian Popescu, medic primar pneumolog, doctor în ştiinţe medicale
569. Marian Popescu, scriitor, profesor universitar, Bucureşti
570. Matilda Lelia Popescu, profesoară, Bucureşti
571. Mihai Popescu, ing., San Francisco, SUA
572. Mircea Popescu, inginer, Bucureşti
573. Mircea Popescu, cercetător, Bucureşti
574. Raul Popescu, inginer, Timişoara
575. Titu Popescu, scriitor, Munchen, Germania
576. Vasile Popescu-Albină, economist expert, Timişoara
577. Vlad Popescu, student, Universitatea de Vest, Timişoara
578. Filip Popovici, doctor în economie, Bucureşti
579. Radu Portocală, scriitor, jurnalist, Paris
580. Alexandru Poruţiu, economist, fost deţinut politic
581. Nicolae Prelipceanu, jurnalist, scriitor
582. Ioana Preston, Dr., MD, Assistant Professor, Tufts University, Boston, MA, USA
583. Nicole Preston, jurnalist, Hamden, SUA
584. Serge Preston, inginer, Hamden, USA
585. Petru Prorocu, inginer, Bocşa, Caraş-Severin
586. Ana Prvacki, artist vizual, New York, SUA
587. Delia Prvacki, sculptor, Singapore
588. Milenko Prvacki, pictor, decan – Facultatea de Pictură, Universitatea din Singapore
589. Alexandru Nicolae Puricescu, inginer, Bucuresti
590. Johann Raab, cardiolog, Clinica din Landau, Germania
591. Ştefan Radoveanu, director comercial, Geneva, Elveţia
592. Ilina Radu, magistrat, Timişoara
593. Irina Ranetti, HR manager, Bucuresti
594. Elena Rădulescu, fost deţinut politic
595. Constantin Răuţă, om de ştiinţă, Centre of Excellence, College Park, Maryland, SUA, condamnat la moarte de Ceauşescu în 1971
596. Alexandra Răzvan, avocat, Societatea Timişoara
597. Ileana Răzvan, funcţionar public, Timişoara
598. Victor Rebengiuc, ex-rector – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, Bucureşti. Membru GDS.
599. Sergiu Rizescu, medic, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Argeş
600. Valentina Rodinceanu, sociolog, Bucureşti
601. Felicia Roseanu, membru Alianţa Civică, Bucureşti
602. Radu Rosetti, inginer, Offenbach am Main, Germania
603. Smaranda Rosetti, inginer, Offenbach am Main, Germania
604. Ioan Roşca, cercetător, autorul web-site-ului www.procesulcomunismului.com, Montreal, Canada
605. Ion Roşca, inginer, Timişoara
606. Radu Roşca, inginer, conf. univ., Iaşi
607. Marilena Rotaru, realizator TV, autoarea serialului „Memoria exilului romanesc”
608. Andrei Roth, analist financiar, Microsoft, Mountain View, California, SUA
609. Emanuel Ruja, dr. medic primar , Cambridge, Marea Britanie
610. Romulus Rusan, scriitor, director – Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului – Foundaţia Academia Civică, membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România
611. Angela Rusu, medic veterinar Los Angeles California
612. Nicolae D. Rusu, scriitor, Los Angeles, SUA
613. Carmen Sabău, chimistă, cercetător ştiinţific, Chicago, SUA
614. Mircea Sabău, profesor, Chicago USA
615. Marina Neagu-Sadoveanu, arhitect, Bucureşti
616. Ion Sarion, medic, fost deţinut politic
617. Viorel Sasca, dr.ing. cercetător, Institutul de Chimie, Timişoara
618. Valerian Sava, critic şi istoric de film
619. Elena Cristina Savu, director de proiecte – DHL Worldwide Express, Bruxelles, Belgia
620. Ioan Savu, informatician, Timişoara
621. Mihaela Savu, studentă, Timişoara
622. Alice Sălăjan, grafier la Judecatoria Şimleu-Silvaniei, jud.Salaj
623. Cesar Săndulescu, inginer Orange County California
624. Polixenia Săndulescu, arhitect Orange County California
625. Vintila Săvulescu, arhitect, fost deţinut politic
626. Radu Sârbu, fizician, Cluj
627. Grigore Sbarcea, teolog, editor – The Christian Herald, Sydney, Australia
628. Corneliu Schneller-Pavelescu, arhitect, Alicante Spania
629. Gabi Schuster-Cărăruşă‚ redactor Atheneum, Heidelberg, Germania
630. Steliana Iridenta Seciu, profesoară de matematică, Oneşti
631. Dorica Seculi, avocat Baroul Timiş
632. Cornel Seracin, istoric, Timişoara
633. Ioan Seracin, profesor, Timişoara
634. Florentina Sia, studentă, Bucureşti
635. Valeria Silli, dr.inginer cercetare-dezvoltare
636. Gabriela Sima, profesoară, Zalău
637. Nora Sima, profesoară, Zalău
638. Angela Simion, membru Alianţa Civică, Bucureşti
639. Gabriela Simionescu, profesor, Bucureşti
640. Zvezdana Simonovici, studentă Ştiinţe Politice Univ. Timişoara, Moldova-Nouă
641. Karl Singer, profesor, Timişoara
642. Elena Siupiur, dr., scriitor, cercetator – Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române
643. Ştefan Sîrbu, arhitect, Bucureşti
644. Ioan Sîntea, funcţionar CFR, Timişoara
645. Dorina Sîsîiac, inginer, Bucureşti
646. Bogdan P. Skeletti, preşedintele Uniunii europeene contra conformismului intelectului, scriitor, Merenberg, Germania
647. Vasile Solomie, funcţionar, Timişoara
648. Eliot Sorel, profesor, George Washington University, SUA
649. Liviu Sorinca, funcţionar public, Timişoara
650. Anca Maria Spiridon, doctorand în istorie, Magadalen College, Oxford University, Marea Britanie
651. Monica Spiridon, prof.univ. – Universitatea din Bucuresti, scriitor, preşedinte al comitetului de experţi pentru literatură al ESF (European Science Foundation)
652. Florin Stan, muzeograf, şef Secţie Istorie – Muzeului Marinei Romane, Constanţa
653. Lavinia Stan, director – Centrul de Studii Post-Communiste, St. Francis Xavier University – Nova Scotia; prof. de ştiinţe politice, Concordia University – Montreal, Canada
654. Dan Stanca, scriitor, Bucureşti
655. Teodor Stanca, inginer, Timişoara
656. Ionel Stanciu, prof., Timişoara
657. Iuliana Stanciu, prof., Timişoara
658. Mihai Stanciu, inginer, Ploieşti
659. Sabina Stanciu, economist, Timişoara
660. Dana Stephan, medic, Ravensburg, Germania
661. Josef Stephan, medic, Ravensburg, Germania
662. Petre Stoica, scriitor, Jimbolia
663. Radu Stoicănescu, consultant senior, expert telecomunicaţii, Paris, Franţa
664. Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, Bucureşti
665. Viorica Stroici, profesoară, Belgia
666. Elisabeth Sturdza, doctor în litere, Köln, Germania
667. Johannes Sturdza, ing., Köln, Germania
668. Johann Szabo, doctor în medicină, Offenbach, Germania
669. Emeric Szeifert, comandor av., Timişoara
670. Kristina Szigethy, specialist turism cultural, Braşov
671. Daniel Şandor, inginer, Timişoara
672. Daniel Şandru, lect.univ.drd., Fac. de Ştiinte Politice, Universitatea „Petre Andrei”, Iaşi
673. Liana Mihaela Şerban, prof., Timişoara
674. Marinela Şerban, editoare, jurnalistă. Deva.
675. Marius Şopterean, conf.univ.dr., şef catedra regie film UNATC
676. Cristache Ştefănescu, fost deţinut politic, preşedintele Filialei AFDPR-Bucureşti
677. Dinu Ştefănescu, dr.ing., Landen, Belgia
678. Marietta Ştefănescu, prof., Timişoara
679. Gheorghe Mihai Ştefănescu, inginer, fost deţinut politic
680. Nicolae Ştefănescu-Drăgăneşti, preşedinte – Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului, Bucureşti
681. Maria Şuhani, profesor, Timişoara
682. Anna Tabacu, studenta, Universitatea din Budapesta, Ungaria
683. Constanţa Tabacu, profesor, Bucureşti
684. Adrian Talpaş, comerciant, Timişoara
685. Ioan Tapşa, librar, Timişoara
686. Maria Tarcea, profesoara, fost deţinut politic
687. Radu Taşcă, inginer, Sydney, Australia
688. Alexandru Tănase, profesor, Södertälje, Suedia
689. Iustin Tănase, software engineer, presedinte IT Systems International, România-SUA
690. Andrei Tănăsescu, compozitor, conf. univ. dr., Universitatea Naţională de Muzică
691. Andreea Tănăsescu, coreograf, doc.Univ. Paris 8 , Franţa
692. Tănase Tăvală, dr.inginer chimist, Timişoara
693. Silvia Temeliescu, inginer constructor, Bucureşti
694. Ioana Teodorescu, profesor la Centrul Cultural Farancez din Iaşi
695. Mălin Teodorescu, inginer, Timişoara
696. Lucian Dan Teodorovici, scriitor, coordonator – Editura Polirom, Iasi
697. Maria Theodoru, profesor, Bucureşti
698. Ştefan Theodoru, inginer, Bucureşti
699. Liviu Tholoraş, ziarist, Bucureşti
700. Gheorghe Tiber, preşedinte, Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a metalurgiştilor din România
701. Clementina Timus, cercetător ştiinţific principal, Bucureşti
702. Nicolae Tinca, inginer, Timişoara
703. Cătălina Tincu, funcţionar bancar, Popeşti-Leordeni, Ilfov
704. Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice, Univerity of Maryland – SUA, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
705. Iosif Todosiu, prof., Timişoara
706. Alexandrina Toma, inginer, Piteşti
707. Corneliu Toma, inginer, Bucureşti
708. Eugeniu Toma, fizician, Bucureşti
709. Mihaela Tomescu, inginer, Mioveni, Argeş
710. Valentina Tracicar, studentă FSPUB, Bucureşti
711. Dino Tudor, architect, Los Angeles, USA
712. Marius Tudor, director marketing, Silicon Valley, SUA
713. Dorin Tudoran, scriitor, SUA
714. Florin Tudose, prof.univ. dr. psihiatru, Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti
715. Gheorghe Tupiţa, inginer electrotehnic, Bucureşti
716. Lucian Turcescu, profesor de teologie – Concordia University, presedinte al Asociatiei Canadiene de Patristica, Montreal, Canada.
717. Maria Ţiţeica, dr., matematician, Germania
718. Florin Ţurcanu, istoric, Universitatea din Bucureşti, membru GDS
719. Ana Ciucan Ţuţuianu, profesor, Paris, Franţa
720. Doina Urdea, prof., Timişoara
721. Tudorel Urian, critic literar, consilier – Ministerul Culturii şi Cultelor
722. Andrei Ursu, inginer exilat în SUA. Fiul disidentului Gheorghe Ursu ucis în arest în anul 1985 de torţionarii comunişti.
723. Timotei Ursu, regizor de film, jurnalist, New York, USA
724. Vasile Ursuleţ, funcţionar, Timişoara
725. Dan Uzuneanu, student Istoria, Bucureşti
726. Laura Vaichikauska, student, Atlanta, USA
727. Ilie Valentin, jurnalist TVR, Bucureşti
728. Emil Vancu, preşedinte SC Arad, membru fondator Societatea Timişoara
729. Rodica Vancu, profesor, membru fondator Societatea Timişoara, Arad
730. Andrea Varga, istoric, Budapesta
731. Cristian Vasile, istoric, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, secretar ştiinţific al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.
732. Mihai Vasile, medic, Timişoara
733. Olimpia Vasile, prof., Timişoara
734. Ştefan Vasile, prof. (pensionar), Constanţa
735. Gabriela Vasilescu, prof., Timişoara
736. Ovidiu Vasilescu, inginer, Timişoara
737. Alin Vărgatu, student Universitatea de Vest, Timişoara
738. Ioan Vărsăndan, inginer, Timişoara
739. Dan Vâtca, programator, Timişoara
740. Cătălina Velculescu, prof. univ., dr., cercetător ştiinţific pr. I, Bucureşti
741. Toma Vescan, dr., Universitatea din Bonn, Universitatea din Aachen, Germania
742. Cristina Vidulescu, conf. univ. dr., Universitatea de Medicină Carol Davila
743. Daniel Vighi, scriitor, conf.univ.dr., Universitatea de Vest, Timişoara
744. Adrian Paul Iginio Vignali, arhitect, preşedintele Asociaţiei belgo-române “Aide a la Democratie – Liberte”, Belgia
745. Sanda Stanciu-Vignali, arhitect, Belgia
746. Alexandru Vissarion, inginer, Bucureşti
747. Andreea Vlădescu, prof. univ. dr., Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti
748. Viorel Vlăsceanu, inginer, Braşov
749. Ioana Voicu-Arnăuţoiu, conf. univ. – Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti
750. Constantin Volanschi, chimist, Bucureşti
751. Smaranda Vultur, profesor, Universitatea de Vest – Timişoara, expert al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România
752. Franz Zaicescu, muzician, fotograf , Vandalia, Illinois, USA
753. George Zamfir, student FSAPB, Bucureşti
754. Codin Zamfirescu, medic, Frankfurt am Main
755. Dinu Zamfirescu, jurist, preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Bucureşti
756. Florin Zamfirescu, rector – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, Bucureşti
757. Vichente Zăgan, drd.inginer, Bucureşti
758. Tudor Zărioiu, acustician, Timişoara
759. Gheorghe Ionescu-Zicu, membru al Comitetului Director, Fundaţia Culturală Memoria – Argeş
760. Ioana Zirra, lector univ., dr., Universitatea Bucureşti
761. Şerban Rădulescu Zoner, istoric, dr., ex-preşedintele Alianţei Civice
762. Alexandru Zub, academician, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române. Premiul GDS (1994). Ordinul naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer. Membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Lista semnatarilor rămâne deschisă.
Adresa unde noi semnatari pot sa scrie este soriniliesiu@yahoo.com

F.important: cei care doresc sa semneze, sa scrie:
prenumele, numele, profesia/functia (inclusiv pensionarii sa scrie profesia de baza conform licentei), orasul de resedinta, tara de resedinta.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Nu conteaza CINE esti

Proprietarul unui magazin batea un ultim cui pentru a fixa o mica bucata de lemn în dreptul usii de la...

Închide
3.128.78.41