caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Acordul româno-american

de (19-12-2005)

Ministrul de externe român, Mihai Răzvan Ungureanu, şi Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, au semnat la Bucureşti, la 6 decembrie a.c., acordul de acces al unor militari americani la facilităţi de staţionare şi antrenament din România. Acordul prevede, în esenţă, staţionarea unui număr de 1500 militari ai SUA la Baza aeriană de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu şi accesul acestora la Baza de antrenament de la Babadag (jud. Tulcea) şi la zonele de antrenament de la Cincu (judeţele Braşov şi Sibiu) şi Mălina (Smârdan, jud. Galaţi).

Acordul, care este o expresie a interesului comun în combaterea actelor de terorism, reprezintă un moment de referinţă în istoria de 125 de ani a relaţiilor diplomatice româno-americane.

Rusia a reacţionat prompt la semnarea acestui acord. Ministrul apărării, Serghei Ivanov, a declarat, la o conferinţă de presă special convocată, că guvernul său va cere guvernului SUA explicaţii cu privire la amploarea efectivelor şi la armamentele care vor fi desfăşurate în România. În funcţie de informaţiile pe care le va primi, Rusia va stabili măsurile de răspuns, mergând, dacă va fi cazul, până la retragerea acesteia din Tratatul privind reducerea forţelor convenţionale din Europa.

La rândul său, ministrul apărării al SUA, Donald Rumsfeld, a precizat că Acordul româno-american nu este îndreptat împotriva Rusiei, nefiind vorba de amplasarea vreunor baze militare în înţelesul clasic al cuvântului. Acordul trebuie privit, a spus el, ca o măsură generată de interesul comun al combaterii terorismului internaţional.

Într-adevăr, acordul menţionat nu este un tratat de alianţă propriu-zis, ci un aranjament care permite unui număr limitat de ostaşi americani să staţioneze la o bază aeriană şi la una de antrenament, precum şi la alte două zone de exerciţii militare în interesul general al combaterii terorismului.

România şi SUA sunt, desigur, aliaţi, însă în cadrul multilateral al NATO, la care participă alte 23 de state europene şi Canada. De altfel, este demn de remarcat că, de aproape zece ani, NATO, ca şi Uniunea Europeană, dezvoltă relaţii speciale de cooperare cu Federaţia Rusă, precum şi cu Ucraina. În această lumină, este firesc ca şi România, ca vecină a acestor două mari state, să promoveze în raporturile cu ele o politică de largă cooperare în cele mai diverse domenii, de bună vecinătate şi de înţelegere reciprocă.

Din punctul de vedere al intereselor României şi ale cooperării, păcii şi securităţii în regiunea Mării Negre, Balcani şi Caucazul de Sud, Acordul româno-american prezintă o însemnătate deosebită, şi aceasta pe cel puţin trei planuri.
În primul rând, în opinia publică românească există o puternică speranţă că Acordul semnat la 6 decembrie va deveni preludiul unui proces accelerat de extindere a relaţiilor economice şi comerciale dintre România şi SUA, şi în special de creştere semnificativă a investiţiilor americane în restructurarea şi modernizarea economiei româneşti. În această privinţă, sunt mai mult decât încurajatoare primele declaraţii ale noului ambasador al SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, care a subliniat importanţa deosebită ca România să aibă o economie de piaţă puternică, un mediu înconjurător de calitate şi o infrastructură modernă pentru a putea participa la schimbul internaţional de mărfuri. Este evident că o participare mai substanţială a firmelor şi capitalului american la accelerarea proceselor de dezvoltare din România ar întări şi mai mult excelenta cooperare româno-americană pentru consolidarea păcii şi securităţii internaţionale, constituind în acelaşi timp un sprijin concret pentru desăvârşirea reformelor şi întărirea eficienţei instituţiilor noastre democratice.

În al doilea rând, semnarea acestui acord şi calitatea de membru al NATO şi de apropiat membru al Uniunii Europene situează România în poziţia de a juca un rol considerabil sporit în activităţile Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, căreia îi asigură preşedinţia în prezent, ca şi în eforturile de reglementare a conflictelor “îngheţate” din această regiune. În acest context, este de reamintit că, în timpul vizitei sale la Bucureşti, la 23 noiembrie 2002, Preşedintele George W. Bush a invitat România să servească drept punte de comunicare şi cooperare între NATO şi noua Rusie, ca şi între Alianţă şi alte state din regiunea Mării Negre. Pe de altă parte, numeroşi reprezentanţi ai Uniunii Europene nu încetează să sublinieze contribuţia deosebită pe care România este în măsură să o aducă la aplicarea Politicii de Vecinătate a Uniunii şi la dezvoltarea unei conlucrări active între Uniunea Europeană şi Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre în domenii de interes comun, cum ar fi modernizarea infrastructurilor de transport, energie şi comunicaţii, protecţia mediului, combaterea crimei organizate, traficului ilicit cu stupefiante, arme, persoane şi a imigraţiei ilegale, reglementarea conflictelor latente din regiune.

În al treilea rând, noul rol pe care România îl poate juca în Uniunea Europeană, NATO şi în zona lărgită a Mării Negre, inclusiv Balcanii şi Caucazul de Sud, crează premise favorabile pentru o creştere a aportului ţării noastre la găsirea de soluţii pentru problemele globale cu care se confruntă comunitatea internaţională şi pentru extinderea cooperării politice, economice, comerciale şi culturale cu statele influente şi cu alte naţiuni din afara spaţiului Euro-Atlantic.

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (19-12-2005 la 00:00)

    Multumesc pentru informatii domnule.
    Iata succesiunea judecatilor ce reies din text:

    1.SUA isi face 4 puncte de sprijin militar pe sol romanesc. (Bucurie mare).
    2. Noi combatem terorismul. (Foamea nu.)
    3. Rusia reactioneaza promt la combaterea terorismului.(Deci ei sunt pentru terorism).
    4. Ministrul SUA nu a angajat baze militare pe teritoriu romanesc.(Parca se contrazice cu ceva.)
    5.Nu exista un tratat de alianta SUA-Romania.
    6.Interesul general al omeniri este combaterea teorirsmului.
    7.Romania si SUA sunt aliati.(Principiul logic al noncontradictiei)
    8. Romania este interesata de buna vecinatate.(De aceea a favorizat agresarea Yugoslaviei de catre americani si gazduieste trupe americane vizand controlul miscarilor rusesti.)
    9. Acordul este interesant pentru romani pe trei planuri:
    a) Americanii vor face economie romaneasca moderna.( S-a vazut si pana acuma.Nu este nimic neclar. Alta treaba nici nu au pe lume).
    b) Romanii vor sa coopereze economic pe la Marea Neagra (dar cu soldati americani in carca.)
    c) Romania va lua decizii in noul rol care i se acorda asupra Marii Negre largite si in solutii asupra globului pamantesc.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Romania, vicecampioana mondiala

Saptamana care tocmai se sfarseste a fost una dintre acele dati cand am scos capul in lume, cand Romania ,...

Închide
18.190.159.10