caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Gânduri de 8 noiembrie

de (7-11-2010)
7 ecouri

8 noiembrie, ziua onomastică a tatălui meu Mihail. Deși nu era religios, această zi îl bucura. Provenea dintr-o familie numeroasă, pentru care, aniversările erau mai importante decât numărarea anilor scurși.

De Sfântul Mihail, cei apropiați se întreceau unii pe alții în felicitări, amintindu-și că au un frate, unchi, cumnat, telefonându-i pentru a-i ura sănătate și fericire. Tatăl meu se simțea iubit, apreciat. Un cuvânt, un gest de apropiere îi luminau fața. Cred că toți avem nevoie de acestă atingere, chiar dacă, nu o recunoaștem în mod deschis, și suntem măguliți de atenția acordată de semenii noștri.

În acel an, mai mult ca oricând, au sosit telefoane de felicitare din toate colțurile lumii, mulți nu îl căutaseră de ani de zile.

Urările noastre, din Toronto, ajunse, datorită fusului orar, cu o mică întârziere, au fost cele mai așteptate și dragi sufletului său. Nepotul său, în vârstă de trei ani, a fost primul care i-a cântat, cu inocență: “Să trăiești bunicul meu / Să fii sănătos / Să te țină Dumnezeu / Harnic și voios / Totdeauna să muncești cu spor / Și să ai tot ce îți dorești / Dragă bunicuțul meu.” Mogâldeața cu păr inelat rostise versurile într-o suflare, dornic să încheie, și să o zbughească la joacă. Versurile simple, le învățase de la mine, le țineam minte din copilărie. Cu siguranță, tata își amintea de fetița cârlionțată care declama aceleași versuri cu mulți ani în urmă, pe genunchii săi.

Deși prilej de bucurie, acea zi aducea și tristețe. Era depărtarea geografică. Nu ne puteam îmbrățișa, săruta, așa cum o făceam odinioară. Plecată din România de un an și jumătate, deși petrecusem cu părinții mei șase luni, în Toronto, sufeream încă din cauza despărțirii. Vocea îmi tremura de fiecare dată când vorbeam la telefon, dar mai ales la aniversări. Mă năvăleau amintirile, îmi retrăiam adolescența, iar inima mi se zbătea în piept.

Deși știam că ne vom auzi din nou în curând, ceva nu mă lăsa să închei acea convorbire. Emoționat, tatăl meu mi-a spus “Cristinica, să ai grijă de tine și de ai tăi. Nu te gândi la noi, mama și cu mine ne descurcăm.” Nici un cuvânt despre el însuși, despre sănătatea sa, care, în ultimele luni era alarmantă. Nu se plângea niciodată, nu știam dacă îl durea ceva. A doua zi după convorbirea noastră, a cerut să fie dus la spital. Avea dureri de stomac insuportabile. Operat, optimist după intervenție, vorbea cu mama doar despre noi, despre nepotul său, despre lunile petrecute în Toronto.

Nu știusem nimic despre starea lui, am aflat despre operație abia a doua zi. Era într-o duminecă. Luni, Tata ne părăsise, luând cu el, chipurile celor dragi.

În Toronto, se așterneau frunzele unei toamne târzii.

Ecouri

  • Mihai: (9-11-2010 la 08:35)

    Dumnezeu să-l odihnească în pace pe tatăl dumneavoastră.

    Minunat articol.

  • "tanti"Agi: (14-11-2010 la 12:52)

    Am cunoscut-o numai pe mama dar ea mi-a povestit,
    in cele cateva zilele petrecute impreuna,despre
    familia voastra ,cat era de unita,am vazut albumul
    de fotografii,in care aveai rolul principal.

    Dumnezeu sa-i odihneasca pe parintii tai in pace.

  • Daniela Voiculescu: (16-11-2010 la 18:06)

    Dumnezeu e o treapta pe care o vede doar cel care crede in existenta ei, iar credinta inseamna drum, eliberarea gandului prin framantarile inerente existentei.

  • Ana: (16-11-2010 la 19:30)

    Profund mesaj. Multumesc pentru el. Mai facut sa ma gandesc si eu la parintii mei. Dumnezeu sa-ti usureze durerea

  • Petru Clej: (16-11-2010 la 23:02)

    Doamnă Voiculescu, eu mărturisesc că nu înțeleg ce spuneți, puteți să explicați într-o română mai simplă ce ați vrut să exprimați?

  • Paula din / in Haifa: (17-11-2010 la 04:54)

    *** Citesc si recitesc, emotiile si gindurile nu ma parasesc.

    Inca nu a trecut un an, de cind m-au parasit parintii, la un interval de 18 zile. Doar 18 zile au

    fost despartiti in cei 65 ani de viata comuna.

    Si citesc acum, despre alti parinti, minunati.

    Cristina draga, ai reusit prin cele doua articole, intii cel despre mama ta si acesta, despre tatal

    tau, sa creionezi atit de bine personaltatile lor, realizind impreuna cu tine, tabloul familiei

    fericite.

    M-am indentificat in articolul tau.

    Si eu am avut parte de o familie, despre care spunea mama mea, cu fiecare ocazie : sintem un triolet

    fericit.

    Iti multumesc.

    Paula din / in Haifa

  • cristina: (14-11-2011 la 16:27)

    mi-am reamintit de clipele petrecute impreuna



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
VIVALDI PROJE(K)T

Centrele culturale german şi francez din Cluj sprijină dansul modern printr-un proiect destinat elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ...

Închide
34.239.150.167