caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Spectaculoasele funeralii ale învăţământului românesc

de (12-9-2010)
1 ecou

E uimitor cum sistemul comunist ne-a obişnuit cu ideea că învăţământul românesc e de cea mai bună calitate, că elevii români, întorşi triumfători de pe la nu ştiu ce olimpiadă, sunt incomparabil superiori la acest capitol vesticilor care nu ştiu nici măcar unde se găsesc pe hartă România Uganda sau Burkina Faso. La 20 de ani de la prăbuşirea formală a comunismului încă auzim, mai timid e adevărat, rostindu-se pe la colţuri aceasta aproape axiomă despre calitatea învăţământului românesc. Înşelătoria e uşor de demonstrat, însă trebuie să vedem mai întâi care sunt ingredientele ei. Se iau câţiva olimpici premianţi, categoric excepţii şi categoric nereprezentativi numeric la nivelul întregii populaţii şcolare, se scriu articole despre ei la gazeta de perete sau, în vremurile noastre, se organizează un marş prin studiourile de televiziune în aşa fel încât sa îi vadă „poporul” şi, iată, totul e gata. Dacă mascarada se repetă suficient de mult, ea intră în mentalul colectiv ca fapt, motiv pentru care e foarte greu mai apoi să vii cu cifre care dovedesc contrariul.

Marea hibă a sistemului românesc de educaţie e promovarea învăţării mimetice. Asta o ştim cu toţii. Am avut şi uneori încă mai avem iluzia că s-au făcut ceva paşi pentru a ne depărta de această tară. Suntem, însă, în plin cerc vicios. Elevii care ieri au fost mângâiaţi pe creştet pentru că şi-au învăţat poezia sau au reprodus atât de frumos ceea ce dascălul le-a dictat săptămâna trecută sunt astăzi profesori. Dacă vorbiţi cu fiecare dintre ei, sunt convins că vă vor spune că acum procedează altfel, că au deprins tehnici moderne de învăţare. Parţial, e adevărat. Nu voi cădea însă în capcana descrisă la început de a considera o excepţie drept regulă şi voi aduce ca argument calitatea generaţiilor şcolite după Revoluţie, lipsa universităţilor româneşti din locurile fruntaşe ale topului Shanghai şi studiile europene care arată că stăm rău de tot la capitolul educaţie. Chiar dacă, să spunem, profesorii din toate colţurile ţării ar renunţa de mâine la metehnele lor, ei ar întâmpina o serioasă rezistenţă din partea sistemului. Imaginaţi-vă că un elev de clasa a XII-a ajunge acasă cu un caiet din care lipseşte clasicul comentariu literar. Părintele şi elevul vor intra în panică: ce va face dl Goe la bac dacă nu are un caiet plin de comentarii? Încerci să îi explici că pentru asta există cărţi şi că e inutil să pierzi orele de curs dictând informaţii atât de accesibile tuturor astăzi. Nu şi nu… e clar, dacă onor elevul nu are la sfârşitul anului şcolar un caiet plin de comentarii şi fraze sforăitoare înseamnă că profesorul nu e bun de nimic. Ce face el acolo la clasă dacă elevul se întoarce acasă cu o jumătate de pagină scrisă într-o oră? Si apoi, de ce atâta bătaie de cap? E simplu să dictezi la infinit şi pe deasupra, să fii şi considerat un profesor de mâna întâi.

Apoi, în sistemul nostru de educaţie nu există profesori full-time. Asta şi din raţiuni economice, desigur. Dar nu numai. Profesorii se consideră un fel de strungari cu program fix. Aşa îi consideră de altfel şi ceilalţi. De la oameni politici şi până la societatea civilă, cu toţii reduc activitatea unui dascăl la orele efective de curs şi atât. Nu e de ignorat, aşa cum spuneam, dimensiunea economică. Cu un salariu de sub 200 de euro, e mai mult decât evident că meseria de dascăl va fi considerată un „part time job”. Şi dacă, însă, această problemă ar fi rezolvată, cercul vicios va continua să existe. Din câteva motive: în primul rând anomalia existenţei profesorului titular cu contract de muncă pe termen nedeterminat. Când ţi se garantează o viaţă la catedră, motivaţia de a performa e aproape nulă. Sau dacă există, ea nu e generată de sistem, ci de ambiţii individuale. Ceea ce, evident, nu e de ajuns. Există, mi se va spune, evaluări continue, grade didactice, examene… Da, dar ele au aceeaşi relevanţă ca şi Bacalaureatul. Ne liniştesc conştiinţele. Iacătă, deci, avem proceduri… ele sunt ineficiente şi goale de conţinut.

Elevul e astăzi clientul şcolii, prezenţa lui e un favor făcut profesorului care, nu-i aşa, îşi obţine salariul de la client asemenea unei vânzătoare dintr-un supermarket. Şi, de aici până la următoarea constatare e mai puţin de un pas: clientul nostru, stăpânul nostru. Reforma românească a însemnat descentralizare; iar descentralizarea s-a tradus prin aducerea şcolii mai aproape de comunitate. Ce frumos sună! Să traducem. Comunitatea e reprezentată de, să zicem, primari şi consilieri locali cu elevi în respectiva şcoală. Apropierea între şcoală şi comunitate e atât de mare încât nu se va găsi profesorul sinucigaş care să evalueze corect odraslele acestor potentaţi locali. Asta pe de o parte! Pe de altă parte, membrii marcanţi ai comunităţii au adesea odrasle absolvente de facultăţi. Printr-o coincidenţă, desigur, ele ajung cadre didactice în şcoala care e atât de aproape de comunitatea reprezentată de propriii lor părinţi. Cercul s-a închis. Asta e descentralizarea! În loc să mulţumeşti „elitele” restrânse ale protipendadei centrale, acum ai de hrănit orgoliile mult mai multor indivizi. Soluţii de ieşire nu există! Nu ne rămâne decât să ne afundăm în mocirlă până la punctul critic dincolo de care nu ne mai putem afunda. Inevitabil, de atunci, vom începe să ne ridicăm pentru că nu mai avem la dispoziţie nicio altă direcţie către care am putea merge. Preţul plătit e enorm. Distrugerea definitivă şi iremediabilă a tot ce înseamnă învăţământ de calitate. Sau conservarea lui în centre de elită insulare, fără forţa de a schimba ceva semnificativ. Ce poţi face când putregaiul se află în camionul cu mere?! Poţi alege măr cu măr, ceea ce necesită un timp atât de îndelungat încât putregaiul se va extinde chiar pe măsură ce triezi fructele şi decizi, după o procedură birocratică extrem de complicată, care e bun şi care nu  sau poţi aştepta până ce întreaga marfă devine contaminată şi atunci o înlocuieşti în întregime! Vremea în care se putea tăia răul din rădăcină a trecut!

Deja generaţiile bolnave ale unei şcoli bolnave au fost livrate către sistemele vitale ale societăţii. Aşteptăm, deci, sentinţa finală cu gândul  că fiecare pasăre Phoenix începe să renască abia după ce, prin forţe proprii şi eforturi voluntare, s-a transformat în cenuşă. Până atunci, ne jucăm de-a şcoala. Şi o facem cu seriozitatea cu care Sisif trebuie să-şi fi cărat povara, fără a fi conştient un moment de ridicolul şi inutilitatea gestului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sara: (18-9-2010 la 05:30)

    Din pacate … asta se intimpla cam peste tot ! Am o experienta de 19 ani in invatamintul romanesc plus 17 ani in sistemul educational din Israel, deci am putut sa-mi fac o parere. Optica , felul cum parintii, directorii, inspectorii vad evolutia si progresul elevulul , raportul dascal-elev , toate acestea s-au modificat in rau . Ce sa faci cind directorul iti spune ca , probabil , lectia nu a a fost suficient de atragatoare si interesanta ,ca nu ai stiut sa atragi elevul, alta cauza nu exista daca el „clientul nostru” nu stie mai nimic ?
    Imi amintesc ca prin anii ’60 ,dascalul meu, profesor de limba romana , profesor de conceptie si moda „veche” , se confrunta neputincios cu reformele – promovabilitate 100% , si spunea cu mult naduf ca asta-i „perfidie iezuita” , cum sa promovezi la gramada , ca asa cer directivele de Partid !
    La ce s-a ajuns .. ? La o masa de analfabeti , la serii uriase de absolventi care nu stiu nici macar sa scrie corect in limba materna .
    Urmarea ? Desigur scoli private , profesori particulari , cheltuieli imense ale parintilor. Cit despre profesori : lipsa oricarui entuziasm,plictiseala,convingerea ca si-au ratat vocatia . Pacat !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.224.127.143