caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Republica Moldova – două decenii de derivă

de (29-8-2010)

La confluența dintre august și septembrie, Republica Moldova marchează trei evenimente care și-au pus amprenta în mod decisiv asupra evoluției acestei foste republici sovietice în următoarele două decenii:

• la 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) a declarat limba “moldovenească” cu grafie chirilică limbă oficială;

• la 2 septembrie 1990, fâșia de pământ de pe malul de est al Nistrului s-a declarat “independentă”, luând numele de Republica Moldovenească Nistreană (RMN);

• la 27 august 1991, la mai puțin de o săptămână după puciul eșuat de la Moscova împotriva liderului sovietic al vremii, Mihail Gorbaciov, Republica Moldova și-a declarat independența, fiind primită la ONU ca membru cu drepturi depline în martie anul următor.

Toate cele trei evenimente sunt sărbătorite anual cu mai mult sau mai puțin fast: prima ca sărbătoare a “limbii noastre” – pentru a evita numirea ei ca “moldovenească”, denumirea consfințită în Constituție sau de română, utilizată de pro-români, a doua cu o doză de militarism care îmbină naționalismul rusesc cu ritualul sovietic, iar a treia cu tot felul de spectacole omagiale care reflectă ambiguitatea față de independența acestui stat ce funcționează, în linii mari și în teorie, în frontierele trasate de Stalin pentru RSSM la 2 august 1940. Spun în linii mari și în teorie, pentru că au avut loc niște ajustări minore de frontieră cu Ucraina vecină, acolo unde șerpuiau șosele și căi ferate pe vechea linie de demarcație între cele două republici unionale, iar de la secesiunea nistreană, guvernul legitim de la Chișinău nu-și mai controlează teritoriul din estul țării, nu doar de peste Nistru (cu excepția celor două enclave de la Doroțcaia și Cocieri), dar și orașul Tighina cu împrejurimile, care se află sub autoritatea administrației separatiste de la Tiraspol.

Ceea ce părea o secesiune efemeră, s-a permanentizat, de facto, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, fiind acum cel mai vechi lider politic din Europa, chiar dacă autoproclamata RMN nu e recunoscută de nimeni, nici chiar de Federația Rusă, cu al cărei sprijin fățiș a obținut și și-a consolidat independența după războiul civil izbucnit la 2 martie 1992.

Republica Moldova, sau ce-a mai rămas din ea, s-a căznit să supraviețuiască în limitele unui stat de sorginte stalinistă, lipsit de resurse și dependent de puterea colonială de la răsărit. Sărăcia cumplită a anilor ’90 – salarii de 50 de dolari și pensii de 20 de dolari lunar – plătite cu mari întârzieri – s-a mai atenuat după 2001.

Venirea la putere a Partidului Comuniștilor (PCRM) în 2001 și realegerea, în urma unor alegeri relativ libere și corecte, în 2005, nu a contribuit direct la ameliorarea relativă a standardului de trai. Explicația acestei ameliorări este plecarea peste hotare la muncă, cu precădere în țările Uniunii Europene, a până la o treime din populație, care a devenit generatoare de avuție națională (Republica Moldova deține unul dintre cele mai ridicat procente din Produsul Intern Brut (PIB) formate din remitențe – banii trimiși acasă de lucrătorii din străinătate – 36,2% în 2007, potrivit datelor Băncii Mondiale).

Între vest și est

Orientarea externă promovată de liderul PCRM și președinte al țării între 2001 și 2009, Vladimir Voronin, a fost una haotică – explorarea posibilităților de aderare la uniunea Rusia – Belarus cuplată cu ostilitate față de NATO și Uniunea Europeană în 2001 – 2003, apropiere față de UE între 2003 și 2006, apoi din nou viraj către Moscova în urma embargoului impus de Rusia importului de vinuri moldovenești în martie 2006.

Relațiile cu România au oscilat de la podurile de flori și naționalismul lacrimogen și în mare măsură demagogic al anilor 1990 – 1992, la relațiile glaciale din perioada 1992 – 1996, când premierul Andrei Sangheli afirma că Bucureștiul n-a ajutat Moldova nici măcar cu un creion, indiferența dintre 1997 și 2001, ostilitatea fățișă în perioada 2001 – 2004, când afirmațiile lui Ion Iliescu despre “două state românești” generau replici de genul “expansionism românesc” la Chișinău, încălzirea relațiilor Băsescu – Voronin în 2005 – 2006, răcirea până la ostilitate a relațiilor în anii 2007 – 2009, cu impunerea de vize de călătorie cetățenilor români și în sfârșit relaxarea relațiilor după preluarea puterii în urma alegerilor din 29 iulie 2009 de către Alianța pentru Integrare Europeană (AIE).

Permanenta ambiguitate legată de identitatea națională a fost reflectată în oscilațiile de la introducerea în 1991 a imnului de stat Deșteaptă-te române, înlocuit în 1994 cu Limba Noastră, pseudo-referendumul din 6 martie 1994 care a respins cu o covârșitoare majoritate unirea cu România, urmat de adoptarea Constituției la 27 august 1994 care statua statutul oficial al “limbii moldovenești”, recensământul (contestat) din 2004 în care doar 2% din populație s-au declarat români, dar și depunerea actelor de aproape un milion de cetățeni ai Republicii Moldova după 2006 pentru obținerea cetățeniei României confirmă deriva permanentă a acestui mic stat de la frontiera de est a României.

În teorie, țara are vocație europeană, deși impactul a două secole de dominație rusească este absolut devastator. Aproape toți cetățenii Republicii Moldova cunosc limba rusă, dar puțini dintre cetățenii non-românofoni, care reprezintă o cincime a populației care trăiește în teritoriul administrat de autoritățile de la Chișinău (și peste 2/3 pe teritoriul autoproclamatei RMN) cunosc sau doresc să vorbească limba de stat. Iar influența Rusiei este covârșitoare, manifestându-se adeseori printr-un anti-europenism abia mascat.

Prinsă la mijloc între Uniunea Europeană și Rusia, dependentă în proporție covârșitoare de banii trimiși din vest și gazele care vin din est, Republica Moldova se străduiește, cu un succes limitat, să surmonteze blestemul stalinist al lui “după mine potopul” și să devină un stat viabil.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.42.146