caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

File de Jurnal – Crochiu cu flori de tei

de (28-6-2010)
7 ecouri
Ploua de ieri; cand rapaieli guralive, zgomotoase, grabite si agitate, fugarite si luandu-se parca la intrecere cu rafale razlete si jucause de vant, cand lenes, trist, cald si parfumat. La Bucuresti …. au inflorit dureros de mult si de frumos …teii.          

E un aer aparte, usor incins, prafuit si dulceag si nu pot rezista tentatiei de a porni pe jos, agale, la sosea …. pe Kiseleff. E vara, e cald, iar orasul plictisit si mohorat din jurul meu se pierde-n bogatia si gingasia culorilor de Iunie.

Ploua parca, cu suflet si murmur de flori si …. de mult …. de foarte mult timp, de foarte multi ani, n-am mai prins un astfel de moment: siruri inlantuite de tei stralucind auriti sub povara puzderiei de flori cu parufm dulce si ud. Si tot de cand ma stiu la vreme de ploaie, sunt aproape singura pe strada; eu cu mine, cu gandurile si amintirile ce navalesc brusc si cu teii ce-si horesc bratele deasupra mea. Ici-colo cate un trecator grabit adapostindu-se inutil de ploaie, aruncandu-mi priviri mirate, curioase si incercand zadarnic sa se fereasca de apa…

Ca intotdeauna de cand imi aduc aminte, mi-am luat si acum sandalele-n mana si am pornit desculta la plimbare, calcand fara grija si topaind prin toate baltoacele.

Sunt flori de tei pe jos, flori de tei ce coboara spre mine odata cu ploaia, flori de tei atarnate de crengi ce aproape-mi mangaie crestetul si peste care-mi trec degetele ca si cum am dori cu jind, si eu si ele, sa ne atingem si sa ne tinem de mana…

Ma asez apoi, pe aceeasi banca … acolo si ea de ani de zile … si las ploaia calda sa ma biciuiasca-n voie …

Inchid ochii … iar parfumul teilor imi readuce-n minte fetita de altadata; cea care intorcandu-se de la antrenamentele de gimnastica tinute la sala din apropiere, sau de la bazinul de inot, in compania aceleiasi prietene, se spanzura de toti copacii si pendula din creanga-n creanga culegand corcoduse verzi, rontaite mai apoi in liniste, cu pofta, in ploaie, pe aceeasi banca pe care stau si acum.

Tot aici, acum aproape treizeci de ani, poposisem pentru cateva momente in drum spre o petrecere de vara; aniversarea uneia din fetele din grupul nostru restrans, de prieteni din Liceu. Ma plictisisem sa astept autobuzul la Piata Romana asa c-o pornisem pe jos; nu m-am oprit nici cand a inceput sa ploua si pentru ca ma vrajise acelasi aer dulceag, m-am oprit la banca mea … din Kiseleff.

Dupa cateva minute s-a asezat langa mine o batranica uscativa cu privire blanda, voce joasa si grava. Mi-a zambit si mi-a spus ca avem in comun ploaia, linistea, florile de tei si … aceeasi banca. Nu m-a intrebat de ce eram acolo dar mi-a soptit cu durere-n glas ca ala era locul unde se odihnea de obicei cu sotul ei, care, …plecase din lumea asta … apoi ne-am pierdut amandoua in tacere …fiecare cu gandurile ei, cu visuri proprii, cu dorinte diferite … generatii diferite, trairi diferite, si ca o punte peste timp, aceeasi ploaie, acelasi parfum, aceeasi banca ….

Doar cand am vrut sa ma ridic sa plec, s-a uitat la sandalele mele ce odihneau langa, m-a intrebat cum reusim noi, fetele tinere sa mergem pe „papainoagele alea” … si cu degete tremurande mi-a intins cateva flori de tei facandu-mi semn sa mi le prind in par. Mi-l lasasem liber, despletit, si suvite ude, bogate, negre si lungi pana la mijloc ornamentau parca intr-un desen ciudat, partea de sus a rochiei vaporoase de panza topita, lunga pana la glezne.

Apoi, prinzandu-mi privirea ratacita si ravasita, mi-a soptit: „.. mergi in pace, maica, … lasa zbuciumul sufletului si bucura-te de viata”.

Am ajuns la prietenii mei uda fleasca, desculta, cu sandalele-n mana si cu flori de tei in par.

Incepusem deja sa le povestesc despre batrana de pe banca, despre ciudatenii, punti si viziuni in timp … dar am fost intrerupta de Ralu, care-si tinea cu drag iubita sarbatorita pe genunchi si care m-a intrebat in stilui lui glumet si unic, cat de multa lume mai era in jur, dupa care mi-a spus ca daca mi-as fi dat jos rochia pe strada, probabil ca as fi atras mult mai putin atentia … Am primit in ajutor o camasa barbateasca de-a prietenului meu, cu umeri ce-mi atarnau in dreptul coatelor si cu poale pana la genunchi….

Ralu … ce prieten bun si ce om deosebit, stufos de cultura si cu un deosebit simt al umorului; cati ani de scoala, cate intamplari, cate clipe am degustat in gasca, impreuna …

Mai zilele trecute m-am gandit mult la el, cu marele regret ca robotizati de programul anost de zi cu zi de la serviciu, si vesnic ocupati cu treburi zilnice, in ultimii ani ne-am auzit doar din cand in cand, la telefon, promitandu-ne de fiecare data ca ne vom reintalni impreuna cu familiile …. S-a dus, saracul, mult, mult prea devreme … si deja au trecut cativa ani de atunci …

Deschid ochii si realizaz ca nu ma leaga nimic de locul asta; nici ploaia si nici teii.Nu caut locul, nu ma atrage cu nimic.

Am plecat de fapt, desculta, la plimbare, prin ploaie … la intalnirea cu mine; cu mine cea din copilarie, cu mine cea din adolescenta, cea din tinerete … la intalnirea cu momente pretioase mie si care-au ramas agatate undeva in timp … am plecat la intalnirea cu cei dragi, cei ce exista si cei care s-au dus …

Nu locurile ne leaga, nu tarile, orasele, bulevardele sau copacii … ci trairile intense, interioare, ce fac sa vibreze puternic, cele mai ascunse lacasuri ale sufletului …

Am plecat de fapt, desculta, la plimbare … prin propriu-mi suflet si prin propria-mi memorie … si aici, … in adancul meu, la fel ca si afara …. ploua cald, parfumat si trist, cu amintiri dulci si planse … si cu flori ude, de tei ….

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Stefan N. Maier: (29-6-2010 la 07:51)

    Cunosc parfumul teilor de pe Kiseleff, Mira. Anii de liceu…
    L-am simtit si in sensibilul tau eseu!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Esmyana Martisor: (29-6-2010 la 11:38)

    Amintirile frumoase sunt ancorele aurite in porturile inimilor noastre.
    Multumiri eterne pentru calduroasa invitatie in corabia lumii tale draga Mira!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Thomas Lewin: (2-7-2010 la 15:41)

    La începutul anilor 70, după repartizare, am locuit şi lucrat în Bucureştiul «extrapolat», făcând naveta între Militari şi Vitan. Treceam şi prin centru, destul de des, dar – poate din pricina înclinaţiilor mele livreşti – îl vedeam cu ochii lui P. Popescu din PRINS sau DULCE CA MIEREA….Paginile Dvstră , încântătoare, vin cu o nostalgie proaspătă, tulburătoare …

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Razvan S: (5-7-2010 la 15:21)

    ….ce multa caldura pot aduce citeva cuvinte venite din suflet, cuvinte frumoase si triste ca tine si ca ploaia cu flori de tei. Multumesc pentru emotie si pentru parfumul teilor din anii de liceu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ion: (5-7-2010 la 20:33)

    Mira, draga mea buna si draga prietena; ai darul de a-ti aseza sufletul pe palme ca mai apoi sa-l daruiesti deschis, neconditionat si cald celor din jur. Celor ce merita sa-l cunoasca si sa-ti fie prin preajma. Ploaia cu flori de tei te descrie mai bine, asa, mai frumoasa ca oricand, decat furtuna desertului dintr-un alt articol. Cuvintele tale mi-au amintit un cintec:
    ‘..and when the rain begin to fall
    you ride my rainbow in the sky
    and I will catch you if you fall
    you never have to ask me why …’

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (7-7-2010 la 09:08)

    Mira, frumos articol. Ploaia de tei, intr-adevar, lasa o sete de inca…

    Spui tu:

    „Nu locurile ne leaga, nu tarile, orasele, bulevardele sau copacii … ci trairile intense, interioare, ce fac sa vibreze puternic, cele mai ascunse lacasuri ale sufletului …”

    Adevarat, aceste trairi nu pot fi inundate de apa de ploaie, nici spulberate de praf in ochi sau furtuni de nisip. Nici macar de cuvinte ambigue, sau sunete deja vu…

    Importanti sint trandafirii… albi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Corina Schlesinger: (18-9-2010 la 21:23)

    Draga Mira,
    iti multumesc pentru acest articol-poezie, care in citeva minute m-a readus pe strazile copilariei bucurestene, exact pe acelasi traseu din piata Romana si pina la Sosea. La inceput ma plimbam cu parintii, parfumul teilor ne imbata, iar tatal meu spunea „iar am uitat acasa un cub de zahar ca sa-mi savurez ceaiul de tei”… apoi ma plimbam cu prietenii pe Kisselef – oare erai acolo si ma vedeai?, mai tirziu ascultam marturisirile prietenei mele in acelasi parfum de neuitat.
    sint de mult plecata din Bucuresti, dar mirosul teilor imi lipseste si-mi trezeste amintiri de neuitat din „cele mai ascunse lacasuri ale sufletului” …
    Mira, textul tau e o muzica dulce si un parfum imbietor, care mi-a uns inima. Intr-o lume atit de violenta, m-ai facut sa zimbesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.73.22