caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Stereotipii verbale pe criterii etnice: exprimare anti-semită sau flatare?

de (24-1-2010)

(Am oare dreptul să mă simt jignită?)

Trăim într-o lume ciudată, aici în România, în care am devenit nesigură până şi de dreptul meu de a avea resentimente. Oare am voie să mă simt jignită dacă mi se adresează comentarii anti-semite? Am voie să răspund? Oare expresiile pe care le consider anti-semite, sunt într-adevăr răuvoitoare? Dacă mi se spune că mă pricep la aspectele financiare ale managementului catedrei pe care o conduc, graţie trăsăturilor moştenite prin originea mea evreiască, să mă simt flatată, sau dimpotrivă? Am dreptul să o etichetez pe colega mea ca antisemită, în clipa în care asociază preocuparea mea pentru veniturile catedrei cu ceva ce ţine de originea mea evreiască (deoarece eu cred că ea s-a gândit la cămătărie sau la marea finanţă internaţională manipulată de evrei)? Dar dacă, de fapt, mi s-au adresat nişte laude, iar eu, susceptibilă din cale afară, le interpretez ca defăimătoare?!

Ştiu că nu sunt unică printre omenii maturi, realizaţi profesional, când declar că sentimentele mele sunt ambigue: numai aici, în oraşul meu de baştină, mă simt acasă şi, totuşi, sunt adesea însingurată şi neîncrezătoare în cei din jur. După îndelungi autoanalize, pe care un amic (ezit să folosesc cuvântul prieten, fiindcă un alt coleg mi-a explicat că românii pot fi prieteni şi intimi între ei, cu alţii fiind doar amici), le-a numit angoase semite, nu am avut încotro, am acceptat că neliniştile mele sunt efectele unei crizei permanente de identitate: nu sunt nici maghiară, deşi limba mea maternă este maghiara (citesc, scriu, în limba maghiară şi tatăl fiului meu este maghiar), nu sunt nici româncă, deşi am absolvit cu premii şi menţiuni un prestigiu liceu românesc şi secţia română de la universitate. De 19 ani predau la universitate atât în limba română, cât şi în maghiară. În toate documentele şi recenziile mă autodefinesc ca evreică, chiar dacă – spre ruşinea mea – nu ştiu citi sau vorbi ebraica şi nu mă interesează câtuşi de puţin religia mozaică (ca de altfel nici o altă religie).

Îmi recunosc vina de a nu fi reuşit să-mi îmbogăţesc cultura ebraică şi adesea îmi pare tare rău că nu am emigrat acum 30, sau măcar acum 20 de ani. Îmi recunosc, de asemenea, vina de a nu fi făcut eforturi deosebite pentru a mă integra mai mult în societatea majoritară, dar nici în cea maghiară. Trebuie să adaug că prin prisma propriei mele experienţe şi a celor scrise sau spuse de alţii, începând de la părinţii mei evrei, prietenii evrei, scriitori şi oameni de ştiinţă evrei, degeaba aş făcut astfel de eforturi. Nu m-ar fi ajutat la nimic, cei din jurul meu ţin socoteala diferenţelor, etnia este un determinant extrem de apropiat de nucleul personalităţii noastre şi foarte puţini sunt cei care reuşesc să facă abstracţie cu totul de apartenenţa etnică (mă refer la România, în unele părţi ale lumii sunt ceva mai mulţi, în altele şi mai puţini). Da, e vina mea că mă încăpăţânez să îmi declar identitatea de evreu, chiar şi neîntrebată, doar de dragul de a clarifica relaţiile şi poziţiile. Cred ca am dreptul să fiu diferită ca origine şi să aştept să fiu tratată ca oricine altcineva, fără nici un fel de discriminare.

Cred ca am dreptul să fiu judecată în toate privinţele după calităţile mele umane şi nu prin prisma stereotipiilor de grup etnic. Prin stereotipii etnice înţeleg judecarea persoanelor conform unor atribuiri colective, nu prin prisma calităţilor personale. Îmi veţi spune că în lumea noastră e normal să privim popoarele, etniile, rasele, grupurile şi cele două sexe, prin prisma trăsăturilor colective. De ce să nu putem spune ca eşti punctual fiindcă eşti neamţ, eşti temperamental fiindcă eşti italian?

Corectititudinea politică

Poate părea inofensiv, dar mie personal mi se pare inacceptabil şi cred că poate fi foarte jignitor, aşa cum a fost pentru mine discuţia despre abilităţile mele într-ale finanţelor, cu colega mea. Occidentul a inventat leacul: regulile de comunicare pe baza corectitudinii politice (political corectness). Suntem într-o ţară în care oamenilor nu le plac regulile, crezând că respectarea lor îi frustrează de libertate. Pe mine, ca minoritar, m-ar ajuta şi m-ar linişti să ştiu că există un cod de comportament care interzice recurgerea la stereotipii rasiale şi etnice, atât în mediile unde lucrez, cât şi în cele în care sunt deservită ca beneficiar: în scoli şi universităţi, în mass media, în organizaţii şi servicii. Aş vrea să ştiu că nu trebuie să mă apăr singură şi să inventez un răspuns spontan şi inteligent, cu umor, dar sarcastic, când de fapt mă simt jignită şi tot ce as vrea să fac este să îi răspund dur, vizând, eventual, ceva ce ar face apel la caracteristicile originii ei etnice, sau să îi întorc spatele fără o vorbă.

Regulile de corectitudine politică care condamnă folosirea stereotipiilor etnice şi recomandă un limbaj care să evite orice expresii verbale tributare discriminării, ar face să mă simt mai stăpână pe mine, în mai mare măsură capabilă să controlez câmpul social în care eu sunt minoritară, şi ca atare vulnerabilă. In relatarea de mai sus am amintit un fragment al experienţelor mele în care aş fi vrut să fac apel la cerinţele corectitudinii politice.

Nu am pomenit până aici nimic despre exprimările misogine atât de frecvente în mediul academic, în mass media şi pretutindeni în societatea noastră. Subiectul acesta este poate şi mai sensibil, nu îl voi detalia aici, acum. Am dorit să aduc în discuţie nevoia unui cod deontologic care să traseze cadrele relaţiilor noastre personale. Nu vă temeţi, nu ar limita libertatea de gândire şi de expresie, ar avea doar rolul de a stăvili, într-o oarecare măsură, folosirea expresiilor care aduc prejudicii sau lezează demnitatea şi libertatea altora. Un cod de comportament verbal care presupune folosirea unui limbaj corect, principial din punctul de vedere al evitării stereotipiilor etnice, rasiale, de gen, de orientare sexuală, de vârstă şi altele.

Dacă ar exista modalităţi de a monitoriza exprimările care încalcă corectitudinea politică, foruri cărora ai putea să li te adresezi, care ar pune astfel de aspecte pe tapet, fără agresivitate, dar cu claritate şi transparenţă, cred că ar spori şansa îmbunătăţirii relaţiilor dintre noi. Pe cei mai slabi i-ar face să se simtă mai puternici şi mai capabili (aici se potriveşte termenul de „empowerment”). Cred că un cod al corectitudinii exprimării este indispensabil în orice instituţie publică sau privată, este indispensabil democraţiei.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • gabriel adelmann-elias: (24-1-2010 la 00:00)

    Doamna Roth,

    stiu exact (dar exact)ceea ce spuneti, si parerea mea este ca in Romania aceste aspecte nu vor face decat sa se intensifice. Dupa cum un prieten de-al meu African-American (si cu o fizionomie satifacand toate cliseele acestei apartenente etnice) imi spunea: cand il numeau n…,(stiti, cuvantul acela la fel de peiorativ, in americana, precum j…in alte parti), huliganii de diverse spete (nici unul dintre care nu a ajuns, ca el, profesor la Universitatea Cornell), problema o aveau nu cu el, ci cu ei-insisi.
    Deci, totul se rezuma la a face un ramasag, daca societatea romaneasca se afla in prag de a-si solutiona problemele „cu/de sine”, sau nu.
    Si raspunsul…cred ca il puteti da Dv. mult mai bine, de la fata locului. In rest, Isten
    legyen velunk!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • I.Meidan: (24-1-2010 la 00:00)

    Doamna Maria Roth !
    Intrebarea d-voastra ramane retorica dar o sa incerc eu sa dau un raspuns .
    Am vizionat recent un program TV despre antisemitismul care in 2009 a atins in lume cel mai inalt grad de manifestari de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial .S-au analizat diferite aspecte, dar ce mi-a atras atentia a fost o remarca a unuia dintre participanti care a spus ca antisemitismul este o boala psihotica fara remediu . Consolati-va cu aceasta concluzie care explica tot , inclusiv cazurile relatate de d-voastra .Sunt indivizi si organizatii care au nevoie de o supapa , de un cal de bataie pentru complexele si esecurile lor iar evreii sunt calul de bataie cel mai preferat si de succes de multe sute de ani. Si precum spune un dicton – un cal care castiga la curse nu se schimba .
    Si nici birjarii antisemiti care mizeaza pe el .

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Iudita Muresan: (24-1-2010 la 00:00)

    cetind articolul am avut senzatia ca l-am scris eu, ca exprima ce simt si gandesc eu, dar dar un har fermecat m-a facut sa-mi pot exprima gandurile atat de frumos

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (24-1-2010 la 00:00)

    Stimata Doamna! Problema D-tale este ca nu stii sa te auto-definitezi (????) Nu esti evreica desi spui asta fiindca n’ai religie si nici cultuta iudaica. Adica esti presupun atee sau in limbaj popular farde D-zeu. Asta e o crima in Europa de Est unde se plimba sfintii pe pamant.Mai bine sa fii ceva :budista, hindu, bahai etc si vei avea o sansa. Altfel te urmareste iluzia a ta si a altora ca esti evreica dar si nu. Sper ca te-am elucidat cu confuzia raspunsului meu

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Muresan Iudita: (24-1-2010 la 00:00)

    „Charlie”a reusit -asa cum isi propune- sa fie total confuz .Nu se intelege
    daca acuza pe cei care nu-si asuma credinta in divinitate, ca fiind potentiali raufacatori, sau, dimpotriva satirizeaza prejudecata existenta fata de cei, care cred doar in adevaruri dovediote stiintific. adica liber cugetatori. Nu ma mira ca nu-si da numele

    .

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Charlie: (24-1-2010 la 00:00)

    Stimata D-na sau D-ra Muresan! Am reusit in ceeace mi-am propus. Nu exista solutie simplista cand vorbesti despre lucruri spirituale. Concluzie: laisser-faire.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (24-1-2010 la 00:00)

    Doamna Roth,

    Problema stereotipiilor exista, dar eu sunt de parere ca nu merita atat de multa atentie cat i se da. De exemplu consider ca si prietenul acela a dvs a folosit un cliseu cand a spus ca romqnii nu pot fi prieteni intimi decat cu alti romani. Mai degraba se poate vedea din experienta internationala cazul invers, cand de exemplu in unele orase din occident unde exista multi romani, se feresc unii de altii chiar vorbind alte limbi intre ei.

    Si eu as fi putut reactiona foarte negativ cand am auzit clisee spuse la adresa mea („nici la chromatograf nu gasesti gaura corecta?”). Am preferat sa raspund cu o gluma. La fel, in Bucuresti am asistat de mai multe ori la situatii in care un coleg evreu mai in varsta o lua mereu in brate pe o colega tanara , incercand sa „ghiceasca” cate kilograme are. La care ea odata a reactionat spunandu-i „vai domnule B-mann, ce solid sunteti! Ca un adevarat Herschcules!”

    Au ras toti si incidentul s-a inchia astfel.

    Nu cred ca este un model situatia din SUA unde ar fi iesit cu procese.

    Cu mult mai grava este situatia in care se manifesta ura directa, ca in cazul huiduielilor Madonei la Bucuresti, cand a pomenit homosexualii si romii ca fiind categorii defavorizate.

    Profit de ocazie ca sa intreb pe cei care au scris replici aici sa-i ntreb: daca ati fi atat evreu cat si homosexual in Romania, de care lucru v-ar fi mai frica sa se afle? De faptul ca sunteti evreu, sau de faptul ca sunteti homosexual?

    Sa incercam sa fim sinceri!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (24-1-2010 la 00:00)

    Intrebare retorica? La Romani, ei avand un imperiu se zicea: Ubi bene, ibi patria (latina mea e cam ruginita deci scuzati daca am greseli marunte) Poti sa te declari: CETATEAN AL LUMII. Iritatia de adaptare in Israel

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Felicia Herscovici: (24-1-2010 la 00:00)

    Stimata doamna
    Am trait 28 de ani in Romania si pot sa spun ca a fost foarte bine si am vut multe prietene, cu care mai sunt in legatura. Dar n-am indraznit sa fac o cariera universitara sau diplomatica stiind ca nu mi se va permite in calitate de evreica. Ei si atunci am invatat obiectul pe care nu-l suportam, matematica si am venit in Israel. Aici, n-am mai fost evreica, eram romanca, ca si altii, rusi sau marocani. N-am suportat in Romania frigul si gheata, aici sunt alte probleme, libertatea da copiilor dreptul la obraznicie, dreptul de a nu invata la timp si de a deveni un exploatat, cu un salariu minim cu care nu poate intretine o familie. Desigur si in Romania de azi sunt probleme de acest gen. Dar atenuat de existenta unor culturi si traditii, care vor mai dura. Intrebarea mea pentru d-stra si comentatori: ce este mai bine?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George P.: (24-1-2010 la 00:00)

    Un articol bine scris despre o chestiune de actualitate de care ne lovim si pe careia nu reusim sa-i dam o forma acceptabila. Este vorba de acel cod care sta la baza dorintei sa traim in armonie in tara. Ca doar asta vrem… totusi.
    Poate ne e lene sau suntem prea mandri sa fim altfel, adica sa fim mai atenti cum vorbim. Dar cred ca multi ar accepta osteneala daca ar sti ca ii scutesc pe oameni apropiati lor de suferinta. Merita efortul, cu alte cuvinte.
    Suntem pregatiti pentru a adopta si practica acest cod?
    Dupa parerea mea, inca nu. A aplica un cod de comportare presupune un complex de deprinderi care trebuie invatate si exersate. Nu poti sa faci picturi din prima clipa cand te-ai asezat la sevalet nici sa te arunci in apa si sa inoti.
    Societatea trebuie sa sprijine si sa pregateasca o foaie de parcurs care sa ne duca de la faza actuala de adolescenti in ale convietuirii sociale (ma refer la anumite aspecte, cam numeroase si la anumiti indivizi, cam multi si).
    Trebuie sa stim de ce (sa acceptam ca merita) sa stim cum, iar apoi sa facem exercitii multe pana cand ne vor veni vorbele pe limba fara sa mai facem gafe voluntare sau nu si fara sa ne simtim jigniti in amorul propriu.
    De exemplu, daca stiu ca spunand ,,rom” in loc de ,,tigan” (sau orice alta pereche de sinonime dintre care unul din ele, chiar daca admis in DEX, s-a manjit de o nuanta peiorativa) am evitat sa ranesc sufletul nevinovat al catorva copii sau oricui altcineva, oameni cu care intru in contact, atunci o voi face. Fara sa simt ca sunt constrans de o cerinta straina de corectudine. Voi ramane tot ,,eu insumi” si dupa aceasta transfomare (de fapt minima) cu diferenta ca voi fi un pic mai mandru de mine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ivan Lungu / Haifa / Israel: (24-1-2010 la 00:00)

    Stimată dnă. Roth
    Vă mulţumesc pentru acest articol, pentru ideile conţinute şi felul de a le exprima . Mai ales apărute astăzi, în ajunul Zilei Internaţionale a Holocaustului. Nu numai că vă înţeleg, dar sunt şi de acord cu dv. deoarece ştiu că sunt destui oameni care simt la fel ca dv. Am vorbit cu unii chiar şi aici înIsrael. Ar trebui, într-adevăr să se ţină seama de aceste idei. A venit timpul ca comportamentul să fie ca atare în conscinţă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinecu: (24-1-2010 la 00:00)

    Mie mi s-a intamplat de mai multe ori sa nu observ din primul minut unele lucruri evidente. De curand am cunoscut un tanar exceptional din multe punctde vedere din Bucuresti.
    Numai cand el mi-a spus „sa stii ca imi este de multe ori rusine de etnia mea” mi-am dat seama ca este…rom. Si i-am spus ca poate contribui prin exemplu ca perceptia lumii sa se shimbe.

    Alta data nu am observat ca unui colaborator ii lipsea…o mana, pierduta int-un accident. Foarte tarziu, cand am observat, mi-am cerut scuze pentru reactia mea intarziata. „Nici nu stii ce bucurie mi-ai facut, prin fptul ca am lucrat impreuna si nu ai obsrvat ca imi lipseste o mana!”mi-a spus el razand.

    Uneori e mai avantajos sa fiu „cascat” si sa nu obsrv chiar totul in jurul meu.>

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (24-1-2010 la 00:00)

    — Ma uit cu bucurie cite ecouri vin la acest articol, care readuce problema identitatii si apartenentei, precum si modul de percepere a persoanei, in societate, in functie de stereotipii si idei preconcepute.

    Desi mi-am afirmat pozitia la inceputurile colaborarii mele la Acum, in articolul Independenta din Noi, precum si in alte ecouri, in timp, chiar si la editorialul de saptamina trecuta, ceea ce mi se pare remarcabil, in acest articol, e modul in care isi striga durerea Maria Roth, totodata soptindu-si dilemele.

    Mie mi-e clar ca problema e a celor din jurul nostru (care tot „noi” sintem), dar si a ” alegerii” Mariei Roth, pentru ca trebuie sa aleaga sa fie ea insasi, riscind eventualele consecinte ale autenticitatii.

    Aceste dileme apar mereu in viata, nu numai legate de etnie.

    Vlad Solomon

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Maria Roth: (24-1-2010 la 00:00)

    Mulţumesc comentatorilor gândurilor mele. O concluzie a comentariilor ar trebui să mă împac cu ideea că antisemitismul e inerent vieţii şi bolilor sociale de azi in Romania (ca si in multe alte locuri), dar impăcarea sau iertarea nu imi stă în fire. Probabil nu am pus accentele acolo unde aş fi vrut mai mult să le pun, fiindcă nu doar frustrarea şi resentimentele m-au îndemnat să scriu despre experienţele mele subiective cu stereotipurile antisemite, ci încrederea în faptul că oamenii ar putea formula modalităţi de exprimare care să nu jignească alte grupuri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (24-1-2010 la 00:00)

    Nu, doamna Roth.Sau nu numai! Situatia este chiar mai grava. Nu numai antisemitismul este inerent, ci si homofobia, rasismul si altele. Numai ca, din fericire, nimeni nu ne poate face sa ne simtim lezati fara a avea aprobarea noastra.

    Eu de exemplu nu permit nimanui sa aiba controlul partial sau absolut asupra alegerii mele cum sa ma simt in viata.

    Daca sunt jignit, atunci in mod automat analizez: exista vreo doza, chiar mica, de adevar in critica administrata de altii, sau in injuria respectiva?
    Daca da, incerc sa schimb ceea ce pot si vreau sa schimb. Daca nu, fieca nu-i dau nici o importqanta celui care perpetreaza injuriile, fie ca ii raspund pe un ton foarte dur, dar nu mai dur decat imi plqnific sa o fac.

    Dar nu incape nici un fel de indoiala in mintea mea: nimic din jigniri nu ma pot afecta emotional!
    Eu aleg daca si cand sa ma simt fericit, iar altii nu au nici un succes cand incearca sa imi schimbe perceptiile personale si starea mea de spirit.

    Va rog sa ma credeti ca am reusit sa ajung la acest mod de a reactiona numai dupa ce m-am descotorosit cu succes de mentalitatea iudeo-crestina.

    Daca as fi fost in continuare iudeo-crestin, as fi exclamat la fiecare intamplare aceasta prostie: „O, doamne, dar ce am facut ca sa merit aceasta pedeapsa”. Acum am devenit rational si nu ma mai mir ca unele lucruri, bune sau rele, mi se intampla. Ele se intampla si gata!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • maria roth: (24-1-2010 la 00:00)

    Poate accentul pe partea trairilor a fost mai mare decit era necesar, de reactionat reactionez si eu pare-mi-se asemanator cu dl Constantinescu. Dar scopul pentru care mi-am dezvaluit trairile nu a fost acela de a primi protectie de undeva. Mi-e clar ca orice astfel de iesire in public care dezvaluie o stare de frustrare (fiindca oricat am fi noi de autonomi si de increzatori in propriile puteri, tot ne enervam cind suntem vazuti prin lentilele stereotipurilor rasiale, sexuale, etnice, de virsta, de…) provoaca fie atitudini de ocrotire, adesea de tip paternalist, fie de invinovatire, adesea si acestea sezonate cu cele mai bune intentii. Scopul meu ar fi fost sa orientez dezbaterea spre nevoia regulilor de corectitudine politica. Poate altcineva gaseste o modalitate mai buna decit a mea sa indrepte discutia in aceasta directie. Nu am idee cum ar putea ea – corectitudine politica – functiona in Romania.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • M.H.Tomus: (24-1-2010 la 00:00)

    D-le Anton C.subscriu la parerea d-stra si va
    anunt ca nici eu nu permit nimanui sa debiteze minciuni si neadevaruri,sa fie ireverentios si
    mitocan.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (24-1-2010 la 00:00)

    Mai adaug ceva: de curand am citit un mesaj in care in care un tanar scrie ca vrea sa se sinucida pentru ca altii ii spun ca este un deseu. Din nefericire in scolile romanesti lipseste total programul de „pregatire pentru viata”, in care elevii sa invete ca nu conteaza ce cred altii despre tine, ci conteaza numai ceea ce crezi tu despre tine insuti.
    Si lipsesc programele sociale care sa ajute macar cu informatii telefonice pe oamenii cu pobleme.
    Cel mai mare ajutor pentru cineva in criza este ajutoul care i se poate da in sensul invatarii gandirii corecte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Maria Roth: (24-1-2010 la 00:00)

    Eu ma refeream la comunicarea care nu jigneste pe nimeni, la gindirea si atitudinea toleranta fata de diferenta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Eugen Simion: (24-1-2010 la 00:00)

    Va cunosc o parte din lucrarile in domeniul psihologiei, si in special cele privitoare la maltratarea copilului, stimata doamna profesor, si imi pare rau ca ati ajuns sa simtiti si sa ganditi in modul la care faceti referire in articol. Incerc sa cred ca diferentele, fie ele etnice, culturale, de rasa etc., ar trebui sa ne apropie, nu sa ne separe, dar…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236